Telegraful Roman, 1902 (Anul 50, nr. 1-146)
1902-01-24 / nr. 10
Nr. 10 Anata Sibiiu, Joi 24 Ianuariu (6 Februariu n.) 1902 TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. 50 fii. Pentru monarchie pe an 16 C., 6 luni 8 C., 3 luni 4 C. Pentru streinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administraţiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 45 Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 34. Epistolele nefrancate se refuză. Articolii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERȚIUNILE: Pentru odată 14 fii., — de două ori 24 fii., — de trei ori 30 fii. rendul cu litere garmond Organisare. I. Omul singuratic, până e slab şi neputincios, stă sub conducerea altora, ear’ ajuns odată la maturitate, şi pus în posesiunea tuturor facultăţilor sale intelectuale, îi este dată posibilitatea de a-şi croi singur sartea, — şi vorba Românului, cum îşi aşterne aşa va dormi. Aceea ce se întâmplă cu omul singuratic, se întâmplă, pe temeiul aceloraşi legi ale naturii, şi cu popoarele. Un popor slab şi neputincios e pus sub conducerea, sub tutela altora, şi numai când ajunge la maturitate, la conştiinţă naţională, se scutură de jugul selăviei, şi începe a -şi croi singur viitoriul. Sunt 54 de ani de când noi ca popor ne-am scuturat de tutela altora, decretându-ne de popor independent, pe basa forţelor noastre numerice, pe basa trecutului ce l’am avut ca popor — și de atâta amar de vreme tot ne luptăm, ca să ne croim un viitoriu mai prielnic și mai puțin sbuciumat de cum ne este presentul, — fără a fi putut obține însă până acuma vre-un resultat real. Ce poate să fie causa ? Suntem noi prea slabi încă pentru a ne putea croi singuri soartea, sau sunt greșite căile pe cari am umblat până acuma pentru a ajunge la scop? Din două una, sau poate că chiar și amândouă laolaltă. Faptul e, că pentru a se putea duce cu bun succes lupta politică, se cere de la poporul intrat în luptă, ca întreg se se grupeze sub steagul desvelit, ca fiecare să stee la postul seu și se 'și facă datorința, — căci numai poporul ca.e așa luptă, dă dovadă despre maturitatea sa politică și despre îndreptățirea de a se conduce singur. Și pănă nu se face așa, nu se va vedea sporiu nici în luptele noastre politice. Politica nostră naţională e bine stabilită şi bine precisată, aşa, că sub steagul partidului nostru naţional poate să se înroleze ori-şi-cine din neamul nostru, fără a ajunge în conflict, nici cu convingerea proprie, nici cu legile şi aşezamintele statului. Am spus-o de atâtea ori, că tendinţele şi inştiinţele noastre merg numai , într'ăcolo, de a ne asigura esistinţa ca popor român, şi de a ne asigura căile şi mijloacele necesare pentru a ţine şi, noi pas cu lumea în înaintarea pe totel terenele. Ear’ dacă n’am ave nici aceste minimale dorinţe şi aspiraţiuni, cari ne sunt totodată şi datorinţe, n’am fi vrednici de a mai purta numele de popor. Şi când acestea ne sunt dorinţele, acestea formeaza basele politicei noastre naţionale, e de sine înţeles, că luptând pentru dobândirea lor, avem să ţinem în vedere şi interesele celorlalte popoare conlocuitoare, și să aducem interesele noastre în consonanță cu interesele lor, re- mânând să cerem aceeași procedură șide la ele, pentru că numai așa, stimân-' du-ne reciproc, putem să ajungem acolo unde vrem și trebue să ajungem, la respectarea din toate părțile a princi- piului de egală îndreptăţire naţională fără de care state compuse din mai multe popoare nu pot fi guvernate spre mulţămirea generală, ci aşa cum e guvernat astăzi statul nostru, spre nemulţămirea majorităţii poporaţiunii, cu ţinerea în vedere numai a intereselor unei minorități desmerdate. Fiind deci politica noastră națională, o politică de defensivă, de apărare na-’, țională, e de, pretins, ca toți cari con- stituim poporul român în patria aceasta să intrăm în șirul luptătorilor, cu mic cu mare; o pretinde aceasta onoarea nos-, tră națională. Cum însă nici o luptă nu poate fi purtată fără arme bune și fără conducători buni, trebue să ne prevedem și noi întâiu de toate cu arme și cu conducători. Arme avem, cea mai bună, mai sigură și mai puternică armă adevărul, care e pe partea noastră, o armă cu care învingerea e sigură, dacă este cine să o manieze bine. Astăzi arma aceasta e întrebuinţată numai în presa noastră, cu mai multă sau mai puţină destoinicie, dar cu un resultat problematic, pentru că aceea ce scrie presa noastra cetim şi înţelegem noi, nu cetesce însă şi contrariul cu care purtăm lupta, şi astfel nu ’i impune, nici lui, nici străinătăţii,— de la care aşteptam foarte mult într’o vreme, — adevărul propovăduit de presa română. _ De aceea, în timpul din urmă tot mai larg teren a început să prindă convingerea, că noi avem să ne spunem cuvântul adevărului în viitoriu acolo de unde are să ’1 audă şi să ’1 înţeîagă contrariul, şi are să ’1 audă şi înţelăgă lumea întregă, în parlamentul ţerii! Ziariul nostru a condamnat din capul locului politica de pasivitate, şi a stăruit neîntrerupt, ca partidul naţional român să accepteze înţeleptul sfat al întemeietorului acestui ziariu, al marelui Şaguna, de a întră în parlament şi a apăra acolo, cu graiu viu interesele poporului nostru, dar’ n’am fost ascultaţi. E o mângăere deci pentru noi, când acum putem constata, că politica ziarului nostru a eşit biruitoare din frământările politice din trecutul nostru mai recent, pentru că astăzi nu mai încape nici o îndoală, că la proximele alegeri generale nu vom mai sta în pasivitate, ci vom întră şi noi în luptele electorale, aşa cum am propus noi dintru început. Asta e astăzi dispoziţia generală în partidul nostru şi aşa se va întâmpla. Dar, politica de activitate e mult mai grea decât politica de pasivitate, care nu reclamă nici o opintire, nici o desvoltare de forţe. Va fi cu atât mai grea pentru noi, cari ne vom afla faţă în faţă cu partide bine organisate, oţelite în luptă şi cunoscătoare de toate apucăturile chrămate să slăbască şi să aducă pe contrariu la cădere. A întră nepregătiţi în astfel de lupte n’ar fi nimic alta decât mergerea la o cădere sigură, la un blamaj inevitabil. Ear’ la o astfel de ruşine nu ne vom espune, nu ne putem espune. Va trebui deci să intrăm în luptă bine pregătiţi şi cu desvoltarea tuturor forţelor noastre posibile, pentru ca la primul atac, la prima ciocnire, să inspirăm respect contrariului faţă de puterea ce reşede în noi ca element alcătuitoriu de stat. Va trebui să ne organizăm în scopul acesta astfel, ca tot ce se face, ce e de lipsă să se facă, să fie făcut în numele tuturor, pe basa unei perfecte solidarităţi, căreia avem să ne supunem toţi, în mod necondiţionat. Va trebui să ne organizăm din vreme partidul, şi să-l organizăm astfel, ca puterea depusă în mânile celor însărcinaţi cu conducerea să fie putere emanată de la toţi, pentru că numai atunci pot să fie şi dispoziţiile luate din partea conducătorilor pentru purtarea luptei — obligatore pentru toţi. Cum să fie deci organizaţia aceasta nouă a partidului nostru? Vom spune în articolul următoriu. Din parlament. Şedinţa de Luni a dietei magiare a fost interesantă, din motivul, că în ea a vorbit şi deputatul naţionalist slovac Veselovsky, primul care dintre naţionaliştii din parlament a vorbit în chestia naţională. A fost des întrerupt şi el din partea patrioţilor neprihăniţi, şi chiar şi presidentul, contele Apponyi, a aflat de bine se ’i dee „instrucţiuni“ în două rânduri, dar’ pentru aceea indignarea patrioţilor n’a fost totuşi aşa de mare, ca cu ocasiunea vorbirei rostite din partea deputatului sas Lindner. Semnul, că urechile patrioţilor încep a se obicinui şi cu vorbiri lor neplăcute. Deputatul Veselovsky a spus destule adevăruri în vorbirea sa, îmbrăcate toate in cuvinte foarte potrivite, astfel că n’a fost motivată indignarea celor ce l’au întrerupt. Oratorul a început cu o mulţămită adusă Regelui, care esprimându-şi dorinţa preaînaltă de a se face alegeri libere şi curate în ţară a făcut prin asta posibilă şi intrarea celor câţiva deputaţi naţionali în dieta ţării, fiindcă guvernul a esecutat aceasta dorinţă a Monarchiul. De aceea, aduce recunoştinţă guvernului. Aici presidentul camerei a aflat de bine a întrerupe pe deputatul vorbitoriu, pentru a face atent, intre aplausele întregei diete, că nu de la Monarchul a venit curăţenia alegerilor, ci din o datorinţă supremă, care stă deasupra voinţei individuale, fie ea chiar şi cea preaînaltă. Oratorul continuă, esprimându-şi speranţa că alegerile vor fi curate şi în viitoriu, şi vor înceta odată persecutările după alegeri. Declară că vorbesce în numele celor patru deputaţi slovaci şi unul sârb. Recunoace că rolul de conducere se compete Magiarilor, dar şi naţionalităţile au dreptul să pretindă, pe basa drepturilor legale şi dumnezeesci, ca în şcolă şi biserică, la comună şi judecătorii, să fie întrebuinţată limba lor. Pentrucă popoarele nu pot fi despoiate de limba lor. Espune şi comenteaza programul naţional al Slovacilor, şi constată că Slovacii pentru aceea pleca în masse la America, pentru că aici acasă sunt desprețuiți. (Aici presidentul de nou îl admoniezi să se modereze în esprestudí). Oratorul cere introducerea votului universal, și votare secretă la alegeri, pe comune, fiindcă numai pe calea aceasta se poate estirpa corupţia. Pretinde libertatea întrunirei, vorbirei şi libertate perfectă de presă, precum şi instrucţie gratuită în şcrile. (întreruperi: Inse magiam!) Budgetul nu-l voteză, fiindcă pentru trebuinţele naţionalităţilor nu găsesce în el nimica preliminat. Acesta e în scurt estras vorbirea deputatului naţional Veselovsky, rostită în şedinţa de Luni a dietei magare, şi e semnificativ că nici o gazetă magiară nu i-o publică în întregime. Probabil va conţină încă şi alte adevăruri pentru ei neplăcute. Problema vieţii. De Dr. Alesandru Mocsonyi. (Urmare şi fine.) Ar duce preste ţînta ce mi-am propus-o, dacă aşi voi să întru la acest loc în o discuţiune ştienţifică mai aprofundată a problemei; pentru scopul nostru ajunge să ne ţinem numai de conştiinţa naturală, nealterată de teorii artificiale, ci condusă de instinctele sănătoase, şi atuncia ori că considerăm esperienţa de toate zilele ori că răsfoim istoria culturală a popoarelor, vom găsi cum conştiinţa naturală a popoarelor pururea şi pretutindenea consideră plăcerea de un bine, durerea de un rău, precum aceasta de altmintrelea de sine se înţelege, dar niciodată şi nicăiri nu cuprinde plăcerea şi durerea ca criterii ale binelui şi răului moral, şi acesta din simplul motiv, pentru că nici plăcerea nici durerea, ci caracterul omului constitue preste tot unicul şi singurul obiect de apeciare morală. Sub dominaţiunea acestor legi psichice conştiinţa naturală a poporelor deja în periodul de cultură înfăşurat încă în mit resimte de tot instinctiv, cum văzurăm, diferinţa generică întră moralitate şi fericire, şi sub dominaţiunea acestor inalterabile legi naturale ale vieţii noastre sufletesci esecută apreciarea morală a caracterelor şi a diferitelor lor întocmiri, care apreciare apoi cu progresul în cultură se cualifică tot mai fin. Proprietăţile bune şi rele ale caracterului, fermitatatea şi slăbiciunea, nobilitatea şi josnicia de caracter etc., sunt acele proprietăţi ale sufletului, cari cu necesitatea legilor naturii deşteptă în fiecare om normal organisat sentimentele de respect, ori dispreţ, şi provoca prin aceasta sentinţa morală de laudă sau de blam. In caracter deci, mai precis, zis, în integritatea resp. defectuositatea caracterului, cum le cuprinde amăsurat gradului său de cultură conştiinţa poporului, zace — şi singur numai în acesta zace - l atrăge valoarea sau nevaloarea morală a omului, fără considerare, dacă el altmintrelea duce o viaţă fericită sau nefericită, ceea ce depinde, precum se ştie, nu numai de la caracter, ci şi de favorul, sau nefavorul relaţiunilor vieţii. Este deci tocmai aşa o exageraţiune mărginaşe nebuniei a zice, că virtutea singură de sine face fericit pe om, precum absurd este a căuta virtutea în combaterea din princip a fericirii proprii, — de cumva dera n’am nutri speranţa de-a răscumpăra cu acest preţ fericirea eternă, va să zică a face speculă din virtute. Din contră, dacă vom considera fără de nici o preocupaţiune faptele, atunci va trebui să recunoscem, că întră relaţiuni nefericite ale vieţii şi „cel mai nobil caracter poate să fie nefericit, care întră împrejurări fericite și cel mai depravat caracter poate să fie în modul său fericit, de altă parte însă va trebui să protestăm și contra acelei