Telegraful Roman, 1903 (Anul 51, nr. 1-142)

1903-07-22 / nr. 81

334 tetrapod, cum şi câteva feşnice dinaintea iconostasului şi lângă tetrapod. Aceste trebuesc susţinute, încolo se poate folosi lumina cea mai curată, produsă de curata, mistica şi de min­tea omenescă nepătrunsa putere electrică. Pe cât e de curată ceva şi lumina ei de rituală, mult mai curată şi mai higienicâ este lumina electrică, care din punct de ve­dere ritual şi Simbolic electricitatea poate co­­respunde spiritului nostru bisericesc, căci lu­minile de cora sunt mai mult de cât electri­citatea „lucruri de mâni omeneşti* \ ba putem zice că — după firea ei nepâtrunsă nici chiar de scrutările învăţaţilor— electricitatea apare şi este mai mult o putere dumnezeească. însuşirile celei le întruneşte electricita­tea în măsură potenţată; numai consumarea ei nu se poate măsura cu electrometrul. Chiar şi popoarele vechi atribuiau aceasta gigantică putere a electricităţii celui mai mare zău al lor, lui Iupiter Tonans. Unii cred chiar, că preoţi de-ai templu­lui lui Solomon cunoşteau electricitatea şi prin descărcarea unui fel de baterii, umplute cu electricitate atmosferică, opriau intrarea ce­lor nesfinţiţi în templu. Aceasta afirmare însă se baseza pe ştiri mai dubii şi nesigure. Este posibil, că tocmai prin electricitate a fost produs focul ce l-a trimis Dzeu proro­­cului Ilie, ca se aprindă rugul de jertfă şi să arete mulţimii pe adevăratul Dzeu, făcând de ruşine pe zeii lui Vaal. Introducerea electricităţii — după a mea părere — nu poate fi contrară spiritului, bine­înţeles, al bisericii noastre ortodoxe, şi nu poate fi neplăcută lui Dzeu, în casa căruia voim a o aplica. In bisericile apusene am văzut de multe­­ori chiar gaz, şi alte soiuri de substanţe, cari produc lumină. In multe biserici ruseşti şi încă in cele mai monumentale şi este introdusă electri­citatea. Amintesc la locul acesta numai biserica Sfintei Sofii, una dintre cele mai mari de la Kiev (Rusia), care este preste tot iluminată elec­tric, care în biserica Sfântului Vladimir tot de-acolo, terminată la 1896, atât policandrele cât şi feşnicile şi chiar şi unele candele sunt întocmite pentru lumina electrică. Numai can­delele din faţa iconostasului cuprind unt de lemn curat şi lumini de cerb. In catedrala schimbării la faţă din Pe­tersburg este introdusă lumina electrică până și în altariu. In aceasta biserică se află cele mai grandioase policandre și toate sunt luminate cu electricitate. Crucea de de­asupra catapitesmei, în mărimea aproape de un metru, este din sticlă și în lăuntrul ei se aprinde lumina elec­trică. Slobozind curentul electric în toate can­delabrele etc., interiorul bisericii apare într’o feerie grandiosa. Electrica este iluminată în Petersburg şi aşa numita catedrală de Cazan. Intră bisericile de la Petersburg mai aflăm introdusă electricitatea şi în catedrala Ismailov. Şi aici crucea de de­asupra icono­stasului este din cristal, în care dacă se a­­punde electricitatea, crucea întrega apare ca o cruce de flăcări lucitore.1) Lumina electrică se mai află şi în unele părţi din biserica lui Christos Mântuitoriul de la Moscva, una din cele mai măreţe biserici ru­seşti , şi­ anume policandrele cele mari de metal sunt electric iluminate. Am văz­ut lumina electrică introdusă în admirabilele biserici ruseşti de la Carlsbad şi Viena. Preste tot în bisericile ruseşti mai frumose şi de la oraşe mai însemnate s’a în­ceput a se introduce electricitatea. Şi în Sibiiu frumuşica bisericuţă romano­­catolică de la mănăstirea franciscanelor este iluminată cu electricitate, care în biserica din Linz s’a introdus jocul de clopoţei electrici, care şi asupra Majestăţii Sale a făcut nu de mult impresie plăcută. Ba chiar şi biserica ortodoxă română a acceptat în zilele din urmă aceasta salutată inovaţiune, admiţând să se introducă lu­mina electrică în biserica admirabil restau­rată de la mănăstirea din Sinaia, carea cu mari ceremonii rituale a fost sfinţită a doua zi de Rusalii 1903 de către I. P. S. Metropolit primat Iosif Georgian. Făcând două zile studii de iconografie şi ornamentare internă în acea biserică, am avut o pasiune să aprind toate luminile elec­trice şi să mă conving de efectul admirabil ce -l produc mai ales sora. Unele feşnice cu câte 7 braţe sunt imitaţiuni de lumini, în­cât dacă nu ţi se atrage anume atenţiunea, nici nu observi, că electricitatea produce lumina. Multe pere electrice sunt aplicate la lo­curi de unde nu se văd; se văd numai ra­zele de lumină, ce se reflectază pe diferitele picturi de pe boltituri. In călătoria făcută cu scopul de a stu­dia iconografia şi întocmirile interne a celor mai frumoase biserici orientale române, am avut ocaziunea de a conferi în privinţa ilu­minării bisericilor cu mai mulţi clerici ro­mâni înalţi. Unii sunt contra, conduşi de spi­ritul conservativ, care în general şi în fond luat­e bine să domineze în afacerile bi­sericeşti. Cu deosebire părintele Nicol. D. Cesarescu de la biserica Domniţa Balaşa şi presidentul spiritualului consistoriu de la Bucureşti este mare aderent numai a lu­­minei de cerb şi unt de lemn, de­şi efectul lor rău tocmai la Domniţa Balaşa este destul de evident. Am atins acesta chestie şi la Inaltprea­­sfinţitul metropolit-primat de la Bucureşti Iosif Gheorghian, în convorbirea, ce cu multă afabilitate a binevoit a 'mi acorda. Inaltprea­­sfinţia Sa a aprobat vederile, atinse de mine în cele de mai sus, şi nu s’a arătat de loc contrar al acestei inovări, care absolut nu atinge fon­dul credinței noastre ortodoxe. De ce dar’ — pe lângă susținerea unui număr mic de lumini din ceara curată pe prestel și de câteva candele cu unt de lemn — n’am putea folosi încolo și noi lumina cea mai curată: electricitatea? Mai ales un candelabru frumos întoc­mit cu pere multicolore şi acăţat la mijlocul cupolei celei mari, ar da o lumină feerică şi ar face o impresie grandioasă şi dumnezeească din toate punctele de vedere. Pentru aceasta nimenea nu ne va putea face imputări juste şi basate de reformatori în rătăcire, căci o asemenea inovaţie nu al­­tereza întru nimic fondul ritului şi al credinţei noastre nestrămutabile, a cărei cei mai sme­riţi şi mai convinşi robi ne mărturisim a fi. Dr. Miron E. Cristea ieromonach. 11. Presidentul ridică şedinţa. II. Ziua a doua Sâmbătă, în 16/29 Au­gust 1903: 1. Presidentul deschide şedinţa. 2. Cetirea protocolului şedinţei prece­dente şi verificarea lui. 3. Raportul comisiunii pentru câştigarea membrilor noi. 4. Raportul comisiunii însărcinate cu censurarea raportului cassariului şi averei so­cietăţii. 5. Raportul comisiunii însărcinate cu cen­surarea raportului general al comitetului. 6. Raportul comisiunii e­mise pentru censurarea planului de acţiune elaborat de comitet. 7. Alegerea cassariului societăţii, în locul dlui N. P.­Petrescu, care s’a mutat din Braşov. 8. Determinarea locului, unde se va ţină adunarea generală pentru a. 1904. 9. Alegerea unei comisiuni de 3 mem­bri pentru verificarea protocolului din şe­dinţa II. 10. Presidentul închide adunarea. Din şedinţa comitetului ţinută în Sibiiu la 1 (14) Iulie 1903. Iosif Vulcan. Dr. Iosif Plaga, president, secretariu. x) Vez­i opul „Călătorie în Rusia“ de ar­­chimandritul Nifon Popescu, de la Sinaia. Bu­cureşti 1903. TELEGRAFUL ROMAN Convocare. „Societatea pentru crearea unui fond de teatru naţonal român“ îşi va ţine adunarea sa generală din acest an în oraşul S.­Sebeş, în z­iele de Vineri şi Sâmbătă în 15/28 şi 16/29 August 1903. Invităm la aceasta adunare ge­nerală pe toţi membrii fondatori, ordinari şi ajutători ai societăţii, cum şi pe toţi bine­voitorii ei şi sprijinitorii culturei româneşti. I. Ziua primă. Vineri, în 15/28 Au­gust 1903. 1. Presidentul deschide adunarea ge­nerală la 10 ore a. m. 2. Alegerea a doi notari, pentru şedin­ţele adunării. 3. Raportul general al comitetului so­cietăţii asupra lucrării sale de la adunarea generală din urmă. 4. Alegerea unei comisiuni de 5 mem­bri, pentru censurarea raportului general al comitetului. 5. Raportul cassariului despre starea cassei şi preste tot despre averea societăţii. 6. Alegerea unei comisiuni de 5 mem­bri, pentru censurarea raportului cassariului. 7. Alegerea unei comisiuni de 5 mem­bri, care în înţelesul §-ului 5 din Statutele societăţii va înscrie membri fondatori, ordi­nari şi ajutători pentru societate. 8. Planul de acţiune al societăţii, re­lativ la lucrările de executat în vederea pre­gătirei înfiinţării teatrului român, elaborat de comitet, conform cu mandatul primit de la adunarea generală din anul trecut. 9. Alegerea unei comisiuni de 5 mem­bri, cari să studieze planul de activul amin­tit la pct. 8. 10. Cetirea disertațiunilor corespuinjă­­toare scopului societății, sau de altă materie literară, ce se vor fi anunțat presidentului înainte de adunare. „In chestiunea „inspectorilor şcolari.“ — Cuvânt final. — (Fine). Alt argument al autorului este pasagiul acesta: „Sub cercuri largi şi competente cari se ocupă cu ideea instituirii inspectorilor şco­lari, eu am înţeles pe Veneratul Consistoriu archidiecesan şi sinodul archidiecesan... In raportul senatului şcolar din anul trecut se poate ceti: Şi până la realizarea ideii de a institui anumit inspectori şcolari speciali pro­prii confesionali.... consistoriul va căuta a delătura defectele observate“ şcl. Recunosc şi eu şi cunosc greutăţile de tot felul ce se opun în calea inspecţiunii, recunosc şi foloasele ce urmează din o inspec­­ţiune sistematică şi sanctoasa. Ea aprob şi motivele din cari a purces consistoriul ajun­gând la conclusiunea de mai sus, când zice tot în raportul amintit: „Căci pe când visi­­taţiunile protopopilor, cari după natura ofi­ciului lor mai mult administrativ şi după îm­prejurările date nu pot fi totodată şi bărbaţi consumaţi de şcală, constatările asupra mer­sului afacerilor şcolare se opresc mai mult la partea externă a lucrurlor, pe atunci visita­­ţiunea făcută prin bărbaţi de şcală, mai aproape cunosc­ori în materie, s’au putut lua în pri­vire şi părţile vieţii interne şcolare“. Cu toate aceste nu recunosc şi nu sunt de loc convins despre aceea, că consistoriul tocmai în felul dlui B-i cugetă a realiza ideia inspecţiunii şcolare. Ideia din raportul Ven. Consistoriu este o scânteia, care deocamdată licureşte ascunsă şi smerită în valul altor idei, cum ar licuri o viorea la umbra unui arbor uriaş ce o în­tunecă cu crengile sale. Se va aprinde, va da flacără! — Şi eu asta o doresc ! Nu este designat îuse locul până acum, că unde va trebui aprinsă flacăra. Susţin sus şi tare că se va aprinde şi va lumina în cadrul desig­nat de statutul organic şi regulamentul ac­tual şcolar. Şi va lumina acolo tocmai din considerare, că şi eu doresc şi ţinta noastră a tuturor este: perfecţionarea organismelor create prin statutul organic. Da-şi mă cam lungesc la vorbă, voiu încerca a desluşi, cum înţeleg eu perfecţio­narea organismului şcolar din punctul de ve­dere al inspecţiunii. Firul inspecţiunii are a resida la consistoriul archidiecesan; acesta şi din motivul amintit, ca să fie unitate şi uni­formitate în toată instrucţiunea. Scopul se va ajunge, sistemizând lângă senatul şcolar al consistoriului archidiecesar deocamdată un post de inspector al şculelor, care să se înde­­plinescă cu un bărbat deplin cualificat, bine­­versat în afacerile noastre de şcolă şi specia­list în ale pedagogiei. Chiămarea inspecto­rului suprem ar fi se cǎlătoreasca continuu — tocmai cum dl B-l pretindea — când într’o parte, când alta a archidiecesei, culegând toate informațiunile de lipsă la fața locului, ținând în curent consistoriul cu întreg mersul afa­cerilor școlare și făcând propunerile de lipsă spre îndreptarea lucrurilor.“­ Cum aveam în vremile mai bătrâne in­spector suprem al şcolelor, n’ar strica să esiste şi acum unul ca organ informativ al consi­storiului archidiecesan. Cu timpul sistemul s’ar putea lărgi, înmulţindu-se personalul atât sus, cât mai ales în jos, prin persoane ce s’ar aplica pe lângă oficiile protopopeşti. Eşti mulţămit cu aşa soluţiune, die E­l ? Eu aceasta am avut-o în vedere şi când ţi-am reflectat dtale. Şi dacă marele Sigm­a ar vieţui astăzi, şi l’am întreba, tot acesta cred că ar dori-o. Cârcă dta şi studieza toate actele marelui archipăstoriu, mai ales meditéazá asupra sta­tutului organic, unde zace depusă toate co­­moara sufleteascâ a bărbatului nostru provi­dențial, și te vei convinge că eu am drep­tate. Dorind alt sistem de inspecțiune, cine l’ar fi împedecat să-i dee espreaimne în lege ? Se putea doar’ esprima §. 29 st. org. şi aşa: „Protopresbiterii sunt antiştii afacerilor bise­riceşti şi epitropeşti şi deocamdată şi şcolare până se vor putea institui antişti speciali şco­lari dintre“ .... N’a zis-o, şi n’am dat de urme nicăiri, mai ales in reflexiunile dtale, că ar fi avut intenţiunea de a esprima neîn­credere faţă de protopopi. Provocarea la anul 1850 în cel mai bun cas este anachronism. Se zicem că la 1850 Şaguna într’adevăr a putut să fie serios pus pe gânduri din causa inspecţiunii şcolare din lipsa de bărbaţi apţi; se zicem că şi-a espri­­mat neîncrederea faţă de protopopi. Mirare mare n’a prea putut fi aşa ceva. Dar’ şi pro­topopii erau oamenii propriului timp, puţin iscusiţi în ale şcolei. La 1868 n’a mai putut subversa caşul, deoare­ce în 18 ani lumea mult a progresat, au progresat şi protopopii cu ea. De ar fi rămas protopopii de lume, de nu ar fi progresat până la 1868 — în timp de 18 ani — nimic, totuşi Şaguna n’a putut hesita nici pe un moment să-i declare de artişti şcolari, căci dar’ statutul organic nu este făcut pentru un an doi, este lege fundamentală a bisericii noastre, dacă va vrea Dzeu şi vom fi vrednici şi noi de el — pe mulţi secoli înainte. Nu a putut voi Şaguna să delăture pro­topopii din organismul şcolar al nostru şi singur pe motivul, că cel mai ferbinte dor al vieţii sale laborioase a fost, să asigure soartea şculelor confesionale a noastre, puse sub autoritatea bisericii. Ce fel de scare confe­sionale ar fi acelea, de la cari se eschide controla bisericii ? ... Nu continuu mai departe, înainte de încheiere numai o vorbă mai am. Cetesc la Uta, die E­ l, aceste : „Când sfera de activitate a inspectorului şcolar şi a protopopului e despărţită şi bine definită, ce desbinări să se producă între ei? „Faţă de aceasta te îndrept la raportul senatului şcolar provocat, unde se poate ceti negru pe alb: „în mai multe comune s’au constatat rapor­turi încordate între învăţătoriu şi preot, co­mitetele şi epitropiile parochiale şi lipsa de contact mai de aproape între şcoală şi familie, toate aceste în paguba vâdită a progresului în desvoltarea causei şcolare şi a culturei preste tot“. Nu sunt oare bine definite sferele de activitate a învăţătorilor şi preoţilor şi a ce­lorlalte organe, întocmai cum doreşti dta să se fată „definiţia“ şi între protopop şi in­spector ? Aşa, că dreptate am avut eu, sus­ţinând că prin instituirea inspectorilor şcolari o parte contemplaţi de dta, se vor înmulţi numai chestiile jingaşe şi personale şi la pro­topopiate, unde acele au lipsit până acum ? „Cum am şi putea noi Românii, după calită­ţile noastre naturale să progresăm atât de greoiu, dacă n’am fi stăpâniţi de astfel de mari păcate?“ Vorbele citale sunt aceste­a Vasilie Gan, prof. *) Inspecţiunea şcolară, ce se face acum prin inspectorii numiţi, de aceea nu este practică, deoare­ce inspectorii numiţi nn si­stematic se ocupă cu inspecţiune şi, fiind toţi în funcţiuni bisericeşti, nici nu dispun de destul timp pentru a face inspecţiunile şcolare. Lipseşte şi uniformitatea în mijloacele ce le propun, cum susţine şi consistoriul. Contra objecţiunii, că o persoana ar fi insuficientă pentru toată inspecțiunea, se poate opune împrejurarea, că mijloacele de comuni­cație sunt perfecte și nici nu toate scufele au lipsă de inspecțiune intensivă.

Next