Telegraful Roman, 1903 (Anul 51, nr. 1-142)
1903-07-31 / nr. 85
Ar. 85 Sibiiu, Joi 31 Iulie (13 August) 1903 Anul LI. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marţia. Joia şi Sâmbăta ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 14 C., 6 luni 7 C., 3 luni 3 C. SOfii. Pentru monarchia pe an 16 C., 6 luni 8 C., 8 luni 4 C. Pentru străinătate pe an 24 C., 6 luni 12 C., 3 luni 6 C. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la Administration«* tipografiei archidioceaane Sibiiu, strada Măcelarilor 34 Corespondenţele sunt a se adresa la Redacţiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 34. Epistolele nefrancate se refusă. Articolii nepublicaţi nu se înapoiază. INSERŢIUNILE: Pentru odată 14 fii., — de două ori 84 fii., — de trei eui 30 fii. rendul cu litere garmond . „Asociaţiunea“ la Baia-mare. — Raport special. — Baia mare, 9 August n. Festivităţile zilei de astăzi s’au început cu un lucru neobicinuit prin alte părţi locuite de Români. E o specialitate a oraşului Baiamare. Dl Alexiu Pocol, marele proprietarii de mine din Baia-mare, a serbat, anume astăzi, onomastica unei mine de aur, botezată Leopold, şi din acest incident proprietariul minei, în fruntea întregei sale muncitorimi, a mers la biserica románésca (gr. cat.) unde s’au ro stit rugăciuni pentru prosperitatea minei, și pentru sănătatea proprietarului. Muncitorii dlui Pocol sunt frumos uniformați, au musica lor proprie, care poate emula cu oricare musică militară, și sunt la număr cam vre-o trei sute, o armată intrega. In sunetul musicei a percurs stradele şi astăzi aceasta mică armată a muncii oneste, pentru a ajunge la biserică. In frunte mergea dl Pocol, în trăsură trasă de patru cai, împodobiţi cu panglici albe, îi urma apoi musica, şi în urmă muncitorii, în ordie militară, doi cu doi. La biserică, de la poarta curţii până la uşa bisericii, muncitorii formau spații de ambele laturi, şi printre ei îşi face publicul intrarea în biserică. Serviciul divin s’a început ceva după orele 8. A servit Dr. E. Dăianu, protopopul Clujului, însoţit de protopopul Moftinului, dl Şuta şi de preoţii Dr. Epaminonda Lucaciu, Andreiu Pop, Ioan Şerbac şi Doroş. După terminarea liturgiei protopopul Alexiu Berinde a ţinut o preafrumoasa predică, pe înţelesul tuturor. Şedinţa primă. Terminat serviciul divin, muncitorii dlui Pocol au mers în aceeaşi ordine militară, şi tot în sunetul musicei, acasă, care publicul s’a întrunit în sala cea mare a hotelului orăşenesc pentru a asista la deschiderea adunării generale a „Asociaţiunii“. La orele 10 protopopul Ioan Pop din Turţ (corn. Ugocia) propune trimiterea unei delegaţiuni, sub conducerea protopopului Şuta, la delegatul comitetului central, pentru a ’l invita la adunare. Se primeşte. In curend apare dl Parteniu Gosma, delegatul comitetului, Însoţit de delegaţiune, şi e primit cu sgomotoase aclamări, după încetarea cărora deschide adunarea prin o frumosă vorbire (Am dat’o în numărul trecut. Red.). Vorbirea a fost de multe ori întreruptă de vii aprobări, car’ la fine aplaudată. Se scula apoi dl George Pop de Băseşti şi în numele societăţii pentru crearea unui fond de teatru român salută in termini foarte călduroşi societatea soră pe acest păment românesc. Urmeaza domnul protopop Şuta, care ca director al despărţământului Sătmar-Ugocia, într’un clasic discurs răspunde la vorbirea de deschidere a presidentului, mulţămind pentru onoarea ce s’a dat despărţământului prin ţinerea adunării generale pe teritoriul seu. Acest frumos discurs a fost de urmatoriul cuprins: „Sub impresia momentelor înălţătore de azi, sufletele noastre se îmbracă în sentimente sărbătoreşti, şi pe aripile entusiasmului naţional ne ridică într’o lume care ne arată calea ce conduce la cultul străbunilor. In sufletul meu se mişcă o lume de mult apusă şi deşteptă la viaţă mărirea vremilor trecute, din forul roman par’ că aud pe măestrul oratoriei antice aducând tributul admiraţiunii poporului imperat „Ospeeiem dignitatemque populi romani“. Ornamentul şi demnitatea poporului român: „Illo fuit pulchritudo populi romani, illo forme, quam in campo videsti“. Aceeaşi a fost frumseţa poporului roman ce s’a manifestat în cultura şi instituţiunile lui, aceea a fost mândria lui, ce s’a eternisat în monumentele lui. Gândul îmi sbera la anul 104, când la lăgănul unui popor apare geniul latin, şi încântat de frumseţa aceluia, pune două sărutări, una pe frunte, că Român să fie numele lui, alta pe buze, că limba să 'şi iubăştă. De atunci până azi 18 veacuri, şi numele de Român nici-când nu s’a şters din mintea acestui popor, ci îl păstrâză până în zilele noastre, car’ dragostea cătră limbă e atât de mare, în cât se miră însuşi istoricul Bon- tiniu: „ut non tantum pro vitae, quantum pro*, licquae incolumitate certasse videntur*. Că' mai mult se luptă pentru limba de cât pen-', tru viaţă. Frovedinţa ni-a conservat aceşti tesaur — zice T. Cipariu în adunarea con-‘. stituantă a „Asoeraţiunii“ la anul 1861, — un tesaur născut în noi la ţîţele maicei noastre, dulce ca sărutul măicuţelor, când ne aplecăm la sinul lor, tesaur mai scump de cât viaţă, pe care de l’am perde — atunci mai bine să ne înghită pământul devii; oh! pentru că în limba sa trăeşte şi mare fieştecare popor. Şi minunea acăsta a latinităţii dă aşa avânt fantasiei mele, că de câte ori vreau să simbolizez „Asociaţiunea pentru literatura şi cultura poporului român“ în activitatea ei, tot de-atâtea ori reapare în conturele unui geniu, ce are aşa mare asemănare cu cel din vremile de demult. Acest geniu, an de an, in lunile ce înclină spre toamna, îmbracă haine de nuntă, porneşte la drum dintr’un colţ al ţării în altul, ca să afle oameni din nămul seu. In călătoria sa triumfală de ăst an a ajuns până în părţile nord-estice ale ţării, la Românii din Sătmară la Baia-mare, unde generaţia de azi a Românilor sub presidenţia dvastre, die president, s’a întrunit într’un scop naţional de a zidi templu culturei române, în care să se păstreze: rassa, limba şi sufletul latin al poporului român din Sătmar şi Ugocia. Sătmarul se bucură, şi prin rostul meu îţi zice: „Bine ai venit în adunare pe pământul pitoresc al Băii-mari. Inimile şi sufletele noastre vă salută şi vă îmbrăţoşază cu iubirea caldă a Românului, care îşi cunoişte fraţii. Intră că după numele noastre, ascultă la cuvintele ce sbera de pe buzele noastre, şi te vei convinge despre marele adevăr enunţat mai an de primăriul Romei, Galuppi: „câ întru adevăr lucru de mirat în istorie, tăria poporului român întru a -şi păstra numele şi moştenirea sfântă a limbii şi a naţionalităţii sale“. După atâta potop de vreme, aşezaţi aici la graniţele românismului vorbim şi noi o limbă vorbită de preste zece minute de Români, cari înfăţişază o unitate fără exemplu în istoria limbilor. On. adunare ! Cultura şi literatura formăză basele de asistenţă a unui popor. Cultura deşteptă la conştiinţă, întinde prosperitate, asigură libertate, care în limbă şi literatură se reoglindeză viaţa popoarelor. Cultura, sub a cărei devisă luptăm şi noi, nu e privilegiul unui popor, nici monopolul unei naţiuni, ci e un ideal comun. Zeii au înlănţuit pe Prometeu la o stâncă din Camas pentru că a furat focul din ceriu, ca să -i dee oamenilor. Zeii păgâni au voit a ţină în întunerec omenimea, dar’ Dumnezeul adevărat a zis „să fie lumină“. Cultura e lumină, e aerele în jurul căruia se învârt cu plăcere naţiunile, la care sâ ţintască inima şi mintea tuturor, şi emulaţiunea aceasta a făcut, ca cultura să devină un însemnat factor de putere al popoarelor. De a ridica nivelul cultural şi intelectual s’a înfiinţat şi „Asociaţiunea“, căci un popor numai atât valorază înaintea lumii, încât îşi desvolta cultura şi literatura; însă o cultură numai atunci e trainică şi poate chiăma toate forţele la viaţă, dacă e adăpată la isvorul sentimentelor naţionale, altcum e numai o plantă subţirică în florărie. Condusă dar’ de sentimentul conservării de răssă, a culturei latine, şi de a reda frumseţa de odinioară a poporului român, a venit „Asociaţiunea“ la Sătmar, şi dacă aşi dispune de elocvenţa lui Cicero, aşi aduna tota suflarea românască în jurul „Asociaţiunii“, ca să înţelagă, că limba e valorul, proprietatea, onorul, sângele şi fiinţa noastra etnică, sau dacă aşi avă puterea fermecatoare a geniului latin, aşi pune şi eu un sărut pe fruntea acelui popor român, în a cărui vatră arde neîncetat focul iubirii de nem, şi dacă sărutul meu n’ar avu efectul dorit, vă rog pe voi, iubite mame române, se daţi voi acel sărut fermecător copiilor voştri, întreg poporului român, căci numai sărutul din uşa raiului e mai dulce decât sărutul vostru, şi ce voiţi voi voeşte şi Dumnezeu, căci Nu ştim ce e scris în stele, Au se vină zile grele. Nu ştim vremea ce aduce, Dar’ Românu ’şi face cruce Şi se’ncrede în puterea unui mare Dumnezeu.“ Aplause sgomotose au subliniat necontenit aceste frumoase şi româneşti cuvinte, care după terminarea cuvântării oratorul a fost felicitat din toate părţile. Se întră în ordinea de zi. Pentru a se putea constata numărul şi numele celor presenţi, delegaţii, la propunerea presidiului vin rugaţi, ca după încheerea şedinţei să se anunţe la secretariul Asoeiaţiunii. Urmeza raportul general al comitetului central cătră adunarea generală, care la propunerea dlui Dr. Aurel Isacu se consideră de cetit. Se presintă adunării generale demisia primului secretariu al Asociaţiunii, Dr. Cornel Diaconovich, demisia unor membri din comitet, şi cererea secţiunilor literare pentru urcarea dotaţiunii. Se vor preda comisiunilor. Având să se facă alegerea comisiunilor şedinţa vine suspendată pe 11 minute pentru consultare. După redeschidere dl Alexiu Pop, preot în Sasari, propune, care adunarea generală alege: a) în comisiunea pentru esaminarea raportului general pe domnii: Dr. E. Dăianu, Gavriil Barbu și Dr. Nicolae Vecerdea; b) în comisiunea pentru esaminarea socotelilor pe domnii: Andreiu Cosma, Enteric Pop, Nicolae Silvan, Florian Codan şi George Petrovan ; c) în comisiunea pentru propuneri pe domnii: Dr. Teofil Dragoş, Ioan Şerbac, Vas. Ardelean, Gavriil Barbu junior şi Gavriil Szabó. Pentru censurarea propunerii făcute de dl Nicolae Babian, ca Asociaţiunea să angajeze pictori români, pentru a face portretele figurilor măreţe ale trecutului nostru, spre a avea familiile române cu ce să -şi împodobască casele, — se alege o comisiune specială, compusă din domnii Vasile Pop, Dr. Vaier Branisce şi Dr. Aurel Valean. Se cetesc telegramele de felicitare, sosite din Braşov (Andreiu Bârsan şi Dariu, fiecare separat), de la Orşova (Petru Călciunariu) şi de la Gmunden, de unde domnul Alexandru Mocsonyi, presidentul Asociaţiunii, a telegrafat urmatoarele: „Regret viu că din consideraţiuni sanitare nu pot saluta în persoana onorata nostra adunare generală. Cu sufletul şi inima sunt însă întră Dvoastre. Pregătirile în stil mare ce le făcuse brava nostra inteliginţă naţională din părţile Sătmarului şi ale Ugorei ne dau speranţă, că ideia culturei naţionale va serba un nou triumf la Baia-mare. Cu aceasta dorinţă mă recomand bunăvoinţei domeniilor vostre. Alex. Mocsonyi Şedinţa se încheia la orele unsprezece şi un sfert anunţându-se a doua pe ziua urmatoare la orele zece, şi dânduse voie liberă membrilor Asociaţiunii să participe la şedinţele comisiunilor, cu vot consultativ. Banchetul. La ora unu s’a început banchetul în curtea hotelului mare. Era îndesată de lume. Din partea autorităţilor locale a luat parte la banchet: primăriul, protonotariul şi căpitanul de poliţie. La momentul potrivit dl Parteniu Cosma, delegatul comitetului, ridică păharul întru sănătatea M. Sale Monarchului. Publicul se ridică în picioare şi astfel ascultă toastul, care a fost de următoriul cuprins : „Românul blând şi recunoscător din fire, ajutat şi de creşterea ce i-o dă biserica sa naţională, este cel mai loial supus al Dinastiei şi cel mai bun patriot. Este unicul popor între credincioşii bisericilor naţionale de ritul oriental, a cărui limbă liturgică, fiind limba ce o vorbeşte, pricepe întreg serviciul divin, şi cu răspunsurile sale contribue la îndeplinirea lui. Nu este un act religios în biserica românască, îndeplinit în biserică sau afară de biserică, în care preotul să nu provoace pe credincioşi: „Să ne rugăm pentru multluminatul şi mult stăpânitoriul împărat şi Rege al nostru Francisc I.* etc., care poporul răspunde cu „Amin!* Acesta creştere religioasa, în mintea şi inima Românului la primul loc după Dzeu a aşezat pe Domnitoriul său, ţinând cu sfinţenie la credinţa neclintită şi iubirea fiesca, nefăţărită cătră Acela. Un tesaur nepreţuit acesta, care în statele monarchice este cel mai înalt patriotism. Şi acesta aşa va rămâne până când Românul va rămâne credincios religiei sale trezite de la strămoşi, ceea ce, întră multele ispite de astăzi, în forte mare măsură atîrnă de la puternicul sprijin al tuturor organelor statului. Purceitând din acest simţ de loialitate înnăscut Românului, chiar şi întemeietorii Asociaţiunei noastre pe acela l’au instituit drept pătră fundamentală a fortăreţii noastre culturale, rând în prima lor petiţiune, amintită în cuvântul meu de deschidere, zic: „Drept aceea, umilit subscrişii, pătrunşi de acestă convingere generală a naţiunii noastre şi de simţul de datorinţă al fiecărui cetăţean, a contribui după puteri spre înaintarea culturii poporale, spre promovarea industriei şi a agriculturii şi spre — de acestea atârnătorea fericire a statului, — ca credincioşi sudiţi şi servi ai Maj. Sale apost, preagraţiosului nostru Domn şi împărat, s’au simţit chiămaţi a cugeta despre mijloacele prin cari, deşi barem parţial, s’ar pute ajunge amintitul scop al luminării poporului şi au devenit la acea convingere tare, că acel scop mai sigur se poate ajunge prin întrebuinţarea simbolului Preagraţiosului nostru Domn şi imspirat „Viribus unitis”. Credincioşi tradiţiunilor nóastre deci, şi la acesta solemnitate culturală, la primul loc să ne ridicăm inimile pentru întemeietoriul Asoeiaţiunii nóstre, pentru Preabunul şi Preagraţiosul nostru Rege, Care în lunga Sa domnire dar’ nici-când n’a fost mai îngrijorat de sartea popoarelor Sale de cât astăzi, dar’ nicicând n'a avut de resolvat mai grea problemă, de cât este aceea care ’l preocupă în momentele acestea, şi Care nici-când n’a avut mai mare trebuinţă de adevăratul patriotism al popoarelor Sale de cât astăzi. Să rugăm pe Dzeu să-l ajute!