Telegraful Roman, 1903 (Anul 51, nr. 1-142)

1903-11-25 / nr. 129

526 a) membrii ordinari: 1. Iosif Sterca Şuluţu, consilier de tribunal în pens., vicepresident al Asociațiunii...............................Cor. 200 (A mai dăruit 200 exemplare din partea Vl-a „Memoriul“ său, ce se vinde la Krafft în Sibiiu cu Cor. 250.) 2. Parteniu Cosma, dir. de bancă în Sibiiu................................ 1) 200 3. Ioan F. Negruțiu, profesor în Blaj.......................................... 1) 200 4. Dr. Cornel Diaconovich, primsecretarul „Asociațiunii“ . . 1) 100 5. Nicolae Ivan, asesor consist., Sibiiu.....................................n 50 6. Dr. Atanasiu Marienescu, jude de tablă î. p., Sibiiu . . . îl 50 7. loan Papiu, ppresbiter, Sibiiun 50 8. Dr. Ilarion Fuscariu, archimandrit.....................................n 100 9. Dr. Eusebiu R. Roșea, dir. semin......................................... Ti 100 10. Dr. Octavian Rusu, advocat. 200 11.Nicolae Tegan, protopop .n 40 b) membrii suplenți: Dr. Ilie Beu, medic . . .n 100 13. Dr. Vasilie Bologa, dir. şcol.n 50 14. Arseniu Bunea, secret, comit, grănit.........................................n 30 15. Dr. Miron E. Cristea, asesor consistorial........................... Ti 50 16. Dr. Liviu Lemény, advocat, Sibiiu.....................................V 50 12. Sistarea obstrucției. In conferența de Vineri seara partidul kossuthist a hotărît sistarea obstrucției. Acesta e acum evenimentul zilei. Aceasta hotărâre a interpretat-o în şedinţa de Sâmbătă a dietei Kossuth, căruia a răspuns imediat ministrul-preşident Tisza, acceptând „condiţiile“ păcii. Şedinţa de azi deci se ţine sub egida păcii, pe care cei vreo câţiva răsboinici din partidul poporal şi mica fracţiune ugronistă nu mult o vor putea conturba. De la conferenţele preoţeşti. (Conferenţa din tractul Solnoc). —4 Novembre, 1903. In anul acesta conferenţa preoţască din tractul Solnocului s’a ţinut în parochia Rogoznoi la 30 Oct. v. sub conducerea protopresbiterului tractual Samuil Cupşa. Diminaţa de la 8—10 ore s-a oficiat serviciul divin prin protopresbiterul tractual asistat de parochul local Ioan Herman şi Alexandru Perhaiţa din Libotin, care ceilalţi preoţi câţi au fost presenţi au cântat în cor cântările liturgice. După liturgia s’a oficiat slujba părăstasului pentru odihna sufletelor răposaţilor archierei Andreiu şi Miron şi marilor binefăcători Gozsdu şi Andronic, după care preotul Alexandru Perhaiţa a ţinut o predică despre „pace şi iubire“. In urmă s’a oficiat invocarea duhului sfânt. Terminate toate acestea, protopresbiterul a visitat archivul parochial în presenţa preoţilor, aflându-se toate în ordine. Dar’ după dejunul luat la masa parochului local, preoţii în frunte cu şeful tractual s’au întrunit în sala de învăţământ a noului edificiu şcolar, observ că, abstrăgând de la locuinţa învăţătoriului, care nu e tocmai destul de comoda, edificiul şcolar în genere după ce va fi şi padimentată sala de învăţământ, numai spre lauda Rogozenilor va servi, căci pe lângă toate greutăţile puse conducătorilor acestei parohii au reuşit se edifice o aşa şcolă. La 11 ore a. m. protopresbiterul tractual prin o cuvântare bine întocmită şi reînprosperând cuprinsul ordinului Consistorial din 4/III a. c. nr. 2142 Bis. declară conferenţa deschisă. Imediat după deschidere se constitue biroul astfeliu: notari loan Perhaiţa (Dobric) şi Nicolae German (Rohia), bărbaţi de încredere la autenticarea protocolului preoţii loan Herman şi Alexandru Perhaiţa. La apelul nominal se constată că sunt presenţi 12 preoţi, absenţi 3, dintră cari 1 cu scusă, care 2 fără scusă. Premerse acestea, s’a încins discuţie asupra oficierii serviciului divin şi asupra predicai ţinută de pr. Al. Perhaiţa, la care iau parte, protopresbiterul tractual şi preoţii Nicolae German şi Ioan Perhaiţa. Pe lângă puţinele observări făcute de ei conferenţa constată: Serviciul divin s’a oficiat corect, dar predica a fost succesă. Protopresbiterul presintă cerculariul consistorial din 4 Martie 1903 nr. 2142 Bis., din care se reserva urmatoarele puncte: Conform punctului 9 se cetește: „Un plan cronologic, care cuprinde toate obligămintele oficiale ale unui paroch în decursul unui an, cum şi timpul pentru îndeplinirea lor“, pregătit de pr. loan Perhaiţa din Dobric. Intr’acestea protopresbiterul presintă conferenţei, pentru fiecare parochie câte un esemplar tipărit, din acest plan, deci conferenţa esaminază ambe aceste planuri, atât al preot. I. Perhaiţa cât şi cel tipărit, constatând următoarele: Conferenţa primeşte „Planul tipărit“ după ce s-a cpres conform stărilor faptice din acest protopresbiterat. Referitor la pctul 8, preotul Gavriil Nadiş ceteşte tema: „Car sunt scăderile cele mai înrădăcinate în popor şi cu ce mijloace s’ar putea lucra mai cu efect la delăturarea lor?“ După mai multe observări conferenţa află următorele scăderi ca mai înrădăcinate între fiii acestui tract: indiferentismul religionar, nerespectarea sărbătorilor, în unele părţi luxul, multele procese, înjurăturile, lipsa de şcolle şi învăţători, şi beţia, şi se decide, ca pentru delăturarea acestor rele, până la proxima conferenţă să se încerce fiecare preot a afla, cum ar fi mijloacele potrivite pentru delăturare, şi folosindu-le în parochia sa, despre succesul obţinut să facă raport conferenţei viitoare, ca astfel ca acelea să poată fi aplicate şi în altă parochie, unde ar fi tot aceleaşi scăderi. Presidentul prezintă apelul conferenţei învăţătoreşti din tractul „Sebeşului“ referitorii la înfiinţarea unui fond de ajutorare pentru preoţi şi învăţători, asupra căruia conferenţa de astă-dată nu s’a declarat. Terminate acestea, se hotăreşte ţinerea conferenţei proxime în Ineu, la 1 iulie 1904 având să ţină predică parohul loan Herman din Rogoz, parochul Petru Man din Boereni să tracteze tema: „Combaterea înjurăturilor“, care parochul Atanasie Cândea din Peteritea tema: „Combaterea concubinajului* * *. Era pe la 4 ore p. m. când s’au terminat lucrările oficioase ale conferenţei, când am fost invitaţi la masă la parochul local. Câmp de luptă, teren de eserciţiu, sunt aceste conferenţe pentru tot preotul dornic de muncă şi de înaintare, pătruns de soartea şi viitoriul fiilor sei sufleteşti şi prin aceea de a sa proprie. Şi că aşa e, dovadă ne sunt frumoasele idei ce răsar din toate părţile archidiecesei, întocmai ca primăvara floricelele pe câmpia reînviată din amorfeala iernii prin caldele raze ale soarelui; dovadă ne sunt multele operate, în cari se descriu scăderile ce rod la asistinţa noastra, şi dovadă ne sunt mijloacele şi căile ce ni se recomandă pentru sanarea lor, şi cine le-a scos toate acestea la iveia, de cât numai şi numai conferenţele preoţeşti? şi care a fost acel harnic sămenător, care aşa de aleasa şi curată sămânţă a sădit în inimile celor interesaţi de biserica cea vie a Mâni, Christos, de cât supremul cap al bisericei noastre, Esc. Sa I. P. S. Domn archiepiscop şi metropolit loan ? Pătrunşi de aceasta iubire pârintască, de care ne-a învrednicit a ne mângâia în greul vieţii, şi ne-a făcut să sperăm ajutor contra atacurilor inimice prin consfătuirea frăţâscă în conferenţe, să ne facem deci vrednici de acesta folositoare instituţiune, interesându ne de datorinţele impuse de dinsa, respectând întru toate condusele luate şi ajungând astfel cn înaltul scop ce urmăreşte. Corespondenţe. Sfințirea bisericei din Velţ. — 25 Novembre 1903 Nu am cuvinte, ca să pot descrie mângăerea şi mândria sufleteasca, de care erau pline inimile poporului din comuna paroială Velţ, în ziua mult aşteptată a sfinţilor arhangeli Mihail şi Gavriil, ziua destinată a li se sfinţi bisericuţa lor nou edificată. Cei cari cunosc numărul cel mic al credincioşilor noştri din parochia Velţ, nu s’au aşteptat, ca din modesta lor bisericuţă de lemn vânturată de vijeliile alor 2 secole trecuţi, din resturile ei să răsară o aşa mândră şi drăgălaşă biserică. Niciri nu este o dovadă mai eclatantă decât aici, cât pot face puterile unite şi o conducere înţeleptă. Locul pe care e situată aceasta biserică încă contribue mult la scoaterea ei la iveala, căci nime nu poate întră şi eşi din comună să nu-i atragă atenţiunea şi să nu zică: uite că bisericuţă frumosă şi-au făcut Veltenii. Drept aceea, mai întâiu Ţie Dzeuie al părinţilor noştri, mânei Tale celei puternice şi braţului Tău prea înalt are să-ţi mulţămesca acest popor ortodox, căci Tu ai răsădit în inima lui virtutea părinţilor de a-şi iubi legea şi limba mai mult decât viaţa. Tu, Domne, ai vărsat în inima lui tăria în credinţa strămoşilor şi însufleţirea din care în timp de 3 luni de zile a răsărit, ca din pământ, drăgălaşa bisericuţă, care, după părerea espertului colaudator, valorată la suma de 6000 coroane. Laudă se cuvine acestui mic popor, care în număr abia de 35 familii, şi care pe lângă jertfa în bani şi material, solviţi aproape fără şovăire, având să presteze lucrul cu carul, au alergat ziua şi noaptea în restimpul edificării. Nu mai puţină laudă merită şi vrednicul preot Ioan Marian, care pe lângă alte nenumărate jertfe a contribuit la edificarea bisericei cu frumoasa sumă de 200 coroane. Apoi cine se va mira, că cu aşa mare dor a aşteptat acest popor ziua de 8 Novembre, ziua sfinţirii noului lor Sion! Sosind mult aşteptata zi, diminaţa la 8 ore spre marea bucurie a poporului soseşte dl protopop tractual Romul Mircea, care ca mandatar al Escelenţei Sale Inaltpreasânţitului nostru archiepiscop şi metropolit loan, avea să îndeplinescă actul sfinţirii şi pe care mulţimea adunată din întrega împrejurime, iară deosebire de naţionalitate, l’a întimpinat cu multă dragoste. Imediat după sosire, domnul mandatar, însoţit de preotul Vasilie Isailă paroch în Biertan, Dionisie Chendi, paroch în Şaroş, loan Fodorean, paroch în Moşna, Diodosie Filimon, paroch în Dario», loan Marian parochul local, de doi învăţători din Dârlos, placă la biserică urmaţi de mulţime. Aci părintele protopop şi preoţii amintiţi se îmbracă în sfintele odaie şi în mijlocul bisericei sevârşesc sfinţirea apei, apoi stropesc cu apă sfinţită interiorul bisericei, se cântă utrenia şi se celebreză sfânta Liturgie cu deplina evlavie. Sevârşite acestea domnul mandatar păşeşte în faţa altariului şi rosteşte o frumoa, mădufişâ şi destul de lungă cuvântare, în decursul căreia împărtăşeşte poporului bucuria şi binecuvântarea capului nostru bisericesc. Apoi păşeşte părintele local Ioan Marian, care sub măruţa impresie a momentului şi în faţa unui public adunat din toate comunele din jur, pe cari abia îi încăpea bisericuţa, cu cuvinte alese şi calde, cari pe mulţi i-a pătruns până la lacri, mulţumeşte întâiului Dzeu, Preavener, Consistoriu şi a poporului şi tuturor binefăcătorilor, cu ajutoriul cărora s’a zidit bisericuţa din Velţ, pe care Saşii conlocuitori o numesc podoba comunei. Mulţămeşte antreprenorului Iosif acestui nume o avem paremise numai de la Treboniu Laurian, care a descoperit In Glad pe un neaoş roman, pe Claudius; o găsim şi la Papiu Ilarian, Inse cu ore care reservă. (Ist. rom. din Dacia superioră v. I. p. 8. Gladiu- Claudiu ?) Acăstă nesăbuită pornire de a etimologisa îşi ajunge la Maior culmea, când la pagina 189 a Istoriei sale pentru începutul Românilor în Dacia (ed. 3, 1883) scrie: „Ba puţin de vom socoti, numele acele ale Patriacilor, cari le scrie Constantin Porfirogenitul greceşte, vom afla că nu de aicea sunt isvorîte fără din limba romana. Aşa Molizţâv însemnă că: mai ţin; Kover = cu el; Kovyxovzár = Cur protannis; Inaov = pavo, altmintrea pe unele locuri păun şi astăzi la Români însemnez& Pavel; Kuidovu = du-mi caii“, etc. etc. Avem a face aici cu o direcţie absolut greşită, cum a fost de altfel şi în istoriografia magiară tot pe acelaşi timp direcţia representată prin Stefan Horváth, care asemenea începând de la Pelasgi voia se dovedăscă dearândul despre toate popoarele cari au avut un rol cultural în trecut, că au trebuit se fie de viţă ungureasca. Și prin ce dovedi? Tot prin etimologii de asemenea natură, prin cari cerca se arete, că Cartaginea e cuvânt unguresc (kard -J hágó = Karthago), Nabokodonosor (=Ne bolondozzék az úr), şi alte mirozenii. Dar, dacă din punct de vedere ştienţific e condamnabilă acestă direcţie, întrucât a împedecat şi întârziat lămurirea adevărului istoric, pentru deşteptarea şi întărirea conştiinţei naţionale, pentru unirea tuturora într’un gând comun — ea s’a dovedit forte priinciusă. Prin cuvântul lor de vrajă, ce le deschidea orisonturi şi lumi noue, aceşti istoriografi romantici au dat naştere unui sentiment de mândrie naţională, pe mulţi i-au scuturat din amorţătă , i-au învăţat a nădăjdui şi a crede într’un timp al făgăduinţei, când mărirea şi gloria strămoşască earăşi va re’nvia şi va fi virtus Romana rediviva. Acesta e prima categorie a istoriografilor noştri ardeleni. Prima nu numai în ordine cronologică, ci şi sub raportul importanţei istorice, dar’ mai ales sub acela al efectului ce l’a produs. li * 9 Au urmat după dînşii alţii, cari n’au mai avut destul curaj pentru a întreprinde cercetarea şi reconstruirea unui trecut prea îndepărtat, despre care informaţia îndestulităre lipsia cu desăvârşire. Aceşti istoriografi mai sfioşi s’au mărginit apoi a trata istoria năstrâ de patimi mai recente, a ridica vălul de pe nişte timpuri, cari abia începuseră a se da uitării. Aci li se îmbia un teren mai solid şi păre lis’ar fi dat prilej de un avânt mai critic al minţii de savant, dacă nu ar fi lunecat cu toţii de pe calea mijlocie. Luându-se actul unirii drept întâmplare epocală în istoria Românilor ardeleni, — precum într’adever şi este atât ce priveşte ameliorarea, cât şi deteriorarea sorţii Românimii ardelene — s’au născut două soiuri de istoriografi: „neuniţi“ şi „uniţi“. Cei dintâi deplâng în scrierile lor sartea bisericii străvechi rămase văduvă şi stingherită în urma acelui act şi nu numai din punct de vedere al confesiunii lor, ci şi din punct de vedere naţional condamnă acel act, pentru că prin el s’a produs o ruptură în sinul naţiunii române şi s’a nimicit deocamdată unitatea naţională. Aceşti scriitori ortodoxi nu ştiu apoi se povestăscă, de cât de urmările funeste şi devastaţiunile înfricoşate pe cari le-a produs unirea. Ear’ singurul resultat bun : curentul cultural iniţiat de şcăla din Blaj ca un produs al unirii — de regulă ori îl trec cu vederea ori îl amintesc în trecut nedându i importanţa ce i se cuvine. Şi e curios, că tot în felul acesta scriu despre unire şi cei trei mari istorici de la finea secolului al XVIII: Klein-Şincai-Maior. E curios, dar resplicabil. Se ştie cât era de îndreptăţită temerea lor, că prin catolicism se ţinteşte la desnaţionalizarea Românilor. De aceea scrie Fetru Maior cu privire la unire: „ O meteahnă străină voi, ca Românii să se desbine în două părţi“... Acăstă ideiă o desvăltă mai departe Hurmuzachi care a scris istoria acestei întâmplări, fără a fi fost infiuinţat de neajunsurile năstre confesionale. Iată cum ne presintă el urmările unirii: „Die obzwar theilweise durehgeí'ührte Union spaltete nämlich die romäuische Nation kirchlich in zwei feindliche oder mindestens entfremdete Lager, trieb sie im Bezug auf Kirchen und Schulwesen nach zwei entgegengesetzten Richtungen auseinander, schwächte ihr geschichtliches Bewusstsein, das kirchlich in der grossen Mehrzahl auch politisch seit jeher im Morgenlande wurzelt, dräugte sie mit dem einen Fusse nach Rom, während der andere nach Konstantinopel ausholte, brachte einen inneren Widerspruch in ihr Wesen, Denken und Fühlen, schwächte ihren organischen, genetischen und politischen Zusammenhang, minderte merklich ihr politisches Gewicht, erhielt rege die Hoffnung der Propaganda auf Überwältigung des romanischen Ganzen, minderte die Sympathien der Stammgenossen in den Fürstentümern und riess einen gleich tiefen als unheilbaren Zwiespalt in ein Volk, das nur durch allseitige Einigkeit und Kräfte- Vereinigung sich des schweren Druckes, welchen die drei recipirten Nationen ihm aufbündeten, hätte entledigen können* .. .*) ’) Baron Eud. Hurmuzaehi: Fragmente zur j Geschichte der Romanen, voi. II., p. 222. TELEGRAFUL ROMAN _________ n9-