Telegraful Roman, 1905 (Anul 53, nr. 1-140)
1905-06-25 / nr. 68
Nr. 68 Sibiua, Sâmbătă 25 Iunie (8 Iulie) 1905 Anul LII TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marţia, Joia şi Sâmbăta. ABONAMENTUL Pentru Sibila pe an 11 C., 6 Iani 7 C., 8 Iuni 8 C. 50 111. remim nanarorle pe an 16 C., 6 Ioni 8 C., 3 Ioni 4 C. Pentru Itribnătate pe an 24 C., 6 Ioni 12 C., 3 Iuni 6 C. Pentru abonamente şi inserţiuni a se adresa la AdaCaiatraţlaagi tlpagraflal arihltUsaitais Sibiin, strada H&oelarUoi 48 Corespondenţele mint a ie adresa la Radaodlsesa „Telegrafsiel ElGBila 11, strada Măcelarilor Nr. 84. Epistolele nefrancate se refusS.. Articolii nepublicaţi nu se înapoiuK INSERTIUNILEr Putn «dată 14 11., — de doni ori 14 11., — de trai cu 84 11. réndal ca litere ganeond Reforma sistemului actual de înveţăment. Discurs de deschidere rostit în conferenţa înveţătorescă din cercul Braşovului de Nicolae Sulică, prof. III Referinţele îngrămădite ale vieţii moderne, progresele rapide pe terenul industriei şi comerciului, lupta desperată după noroc şi vânătorea după bani, cari nu mai cunosc nrgini, cu toatele contribue, ca omul de azi rar să scape teafăr din lupta grea a vieţii. Prea multe se cer azi, pentru ca omul se poate ţine pas cu progresele timpului şi mai ales pentru ca să nu fie dat în lături în faţa concurenţei necruţătore a celor mai bine pregătiţi şi a celor mai bine înarmaţi, în faţa luptei pentru asistenţă. Progresele precipitate ale veacului nostru au suprins nepregătit pe omul de azi, care n’a avut timpul fizic necesar să se înarmeze cu forţa organică trebuincioasă. Omul de azi copleşit înainte de vreme de munca covârşire spirituală, pentru care nu are predisposiţiunile necesare de forţă organică, e atacat de-a dreptul în teme„.,I -X. de muncă ori îi scurtază firul vieţii înainte de vreme. Şcala de azi trebue să ţină pas cu trebuinţele vieţii zilnice. Astfel şcala de azi impune o muncă potenţată şi elevilor din şeală; de aici surmenagiul sau prea mare încărcarea a elevilor, care apoi degenereză în muncă insuportabilă şi astfel nimicitoare pentru elevi prin metodul nepotrivit de învăţământ al şcalei de azi. Nenorocirea şi primejdia este cu atât mai mare, cu cât precum ştiut este, predisposiţiunea pentru nervositate se moşteneşte prin atavism întocmai ca şi tuercul sa sau alte bele organice. Acolo unde nevrastenia nu se moşteneşte prin naştere, se contracteză deja în primii ani ai vieţii în urma educaţiunei greşite din familie şi anume din causa hranei insuficiente şi nesubstanţiale, a neglijării educaţiunei corporale şi a gustării de băuturi alcoolice. Astfel deja la etatea de 6 ani, la intrarea în şcola — după constatările profesorului de igienă şcolar Dr. Schuschny Henric (Nervozitatea elevilor şcollelor medii, 1834) — 49 -100, aşadară jumătate din elevi sunt predispuşi spre nervozitate. Simptomele cele mai obicinuite ale nervozităţii la elevi sunt: durerea de cap, curgerea sângelui din nas, ameţeli, tremuratul limbei, al mânei şi al degetelor. După statistica Dr-ului Schuschny dintră elevii mai mititei sufer de durere nevrastenică de cap 18-4%, care dintră cei mai mărişori 46-500. Alte simptome ale nervosităţii în şeblă, isteria, care întocmai ca şi tremuratul membrelor, se propagă cu putere epidemică. Astfel un specialist releveza, că într’o şeblă de fetiţe în 13 Ianuarie simptomele isteriei s’au arătat la o singură elevă, car’ peste 8 zile, aşadară în 22 Ianuarie dela 15 din eleve erau cuprinse de aceeaşi boala nervoasa. Nervositatea elevilor se manifestază şi sub forma de astasie şi abasie, adecă neputinţa de a sta în picioare şi de a umbla pentru câtva timp, apoi sub forma de afonie, adecă amuţire, şi de aphasie, care constă în aceea, că elevul nu -şi poate traduce momentan gândirile în cuvinte. S’a constatat, că acesta din urmă apariţiune nervoasă îşi află esplicarea în frica elevului, şi e condiţionată de purtarea brutală şi impacientă a educatorului. Mulţi nesuficienţi nemeritaţi au fost şi sunt aruncaţi numai din cauză că elevul perzându-şi cumpătul în faţa educatorului său brutal şi nervos, nu se poate reculege, cuvintele i se opresc în gură şi nu e capabil să-şi formuleze răspunsul momentan. In sfârşit apariţiunile cele mai grave de nervositate la elevi sunt: epilepsia şi boala cunoscută sub numele de chorea. Că sistemul actual de învăţământ potenţază şi agravezi predisposiţiunile nevrastenice ale elevilor, pregătind catastrofa ce inevitabil trebue să urmeze dacă nu se iau de cu vreme măsurile preventive, nu încape nici o îndoială. Nu mai puţin adevărat este, că răul trebue combătut deja de la temelie. Lupta în contra nervosităţii trebue în.---- A * J _ * * usgi Astfel şi cererea multor pedagogi, ca şcolla să se încapă nu cu al 6-lea, ci cu al 7-lea an alităţii, merită toata atenţiunea şi consideraţiunea. Munca în sine luată — ca muncă raţională — e de natură nu de a distruge, ci de a fortifica şi de a oţări organismul. Efectul destructiv al muncei se incepe numai atunci, când munca degenereză, devenind prea îndelungată, prea uniformă sau prea intensivă. Cum ar fi să se ajute şcolla în punctul acesta? Observându-se liniamentele planului de învăţământ, — care in sine nu involva nici un pericol igienic, căci primejdia zace numai în metodul iraţional şi nepedagogic — instrucţiunea se va mărgini după putinţă numai la timpul sau la orele prescrise din şeblă. Acasă şcolarul se va recrea. Ocupaţiunea de acasă trebue redusă la miniul şi strictul necesar. In scală între orele de lecţii se va introduce o pausă mai corespunzătoare de recreaţie, şi anume 15 minute; planul de ore de presteri va fi întocmit sau după principiul gradaţiunei succesive, începându-se lecţiile cu obiectul cel mai greu şi trecându-se succesiv tot la obiecte mai uşore, sau după principiul variaţiunei sau al echilibrării forţelor, alternând un obiect mai greu cu unul mai uşor. In şcola primară se va observa cu stricteţă principiul rotaţiunei la învăţători, care în şcoilele secundare obiectele înrudite vor fi după putinţă concentrate în aceleaşi mâni, pentru ca elevii să nu fie espuşi capriţiului de metod şi eventual ignoranţei tuturora. Se va pune pond deosebit pe lăţirea cunoştinţelor de igienă şi în sfîrşit educatorii, inspiraţi de duhul inevitabil al abnegaţiunei şi al pacienţei, vor fi cu o deosebită considerare faţă de elevii timizi şi nervoşi. Toate acestea sunt chestii de procedură pedagogică, de metod din partea educatorului. In ceea ce priveşte metodica strict luată a învăţâmântului, aşadar, procedeul psichologic urmat la înavuţirea cunoştinţelor, intelectului elevilor, — aici ajungem la acel punctum saliens pedagogic, care e punctul cel mai vulnerabil al sistemului actual de învăţământ. A te identifica cu lumea sufletâscâ a elevului, când e vorba de o grupă de elevi, cu lumea sufletâscă a elevilor nu cei mai buni, ci totdeuna cei mai slabi, — acesta este punctul cardinal al învăţământului raţional, de care nu arareori se sfarmă inştiinţele multor educatori. A ’i vorbi elevului în limba lui şi nu într’o limbă înaltă literară sau savantă, pe care n'o pricepe, a te scoborî şi a te aprofunda în sufletul lui, identificându-te cu sfera lui de judecată şi de cunoştinţe, pregătind pe cale firescă şi neforţată ideile aperceptive, ce vor servi ca substrat cunoştinţelor celor noue în sfera conştiinţei, — acesta este acel principiu elementar metodic, la care se reduce şi în care culminază toata ştiinţa pedagogică modernă. Aceasta însă însemnază a avea o remuncei elevilor, — prefăcând acestă muncă a lor nu în tortură, ci în petrecere şi recreare şi astfel în forţă şi energie vitală — şi în sfârşit la fortificarea raţională, neforţată şi sistematică a corpului şi spiritului elevilor. Valoarea unui adevărat pedagog nu o constitue atestatele sale de şebră, la cari de multe ori ajunge prin diliginţă, dar nu prin adevărata pricepere, şi nici esamenele aşa numite succese, ce se dau la finea anului cu elevii şi cari nu arareori sunt resultatul unei simple dresuri ad-hoc. Valoarea adevăratului pedagog o constitue cultura lui pedagogică, orizonturile sale largi de pedagog şi hărnicia lui întemeiată pe devotament şi conştienţiositate. Şablonul treptelor formale sau indicaţiunile unui manual sau două, de cari pedagogul de azi e condamnat să se ţină ca orbul de gard, luându-i vederile şi înlănţuindu-i orice libertate şi independenţă, încă nu cualifică pe adevăratul pedagog. Trăim în veacul specializării, pedagogul de azi, ca să poat fi la înălţimea chemării sale, pentru ca se poatu ţine pas cu progresele timpului, progresele ştiinţei pedagogice, se cere să fie însuşi specialist în branşa sa, dar' adevăratul specialist n’are vreme în deajuns de a se putu devota cu trup cu suflet carierii sale. — Un pedagog al patriei noastre se esprimă astfel: Nu -mi pot închipui o pacoste mai mare pentru şcolă şi în legătură pentru asigurarea asistenţei omenirei, decât pe învăţătoriul sau profesorul care cariera sa şi-o foloseşte numai ca titulă şi ca isvor de câştig al pânii de toate zilele, consumându-şi puterile nu în propria perfecţionare şi în greaua muncă a educaţiunii, ci în alte îndeletniciri profane, ce cad departe de atmosfera ideală a templului pacinic al maselor. Şi nu -mi pot închipui pedagog mai slab, decât pe învăţătoriul sau profesorul care întră în şcolă fără a fi meditat profund asupra feliului de prelucrare metodică a materialului de învăţământ din aceea zi, care acestă meditare reclamă o aprofundare cu atât mai conştienţiosă, cu cât elevii sunt mai mici şi mai nedesvoltaţi. Aici se adevereşte încă odată vorba, că quem dii odere paedagogum fecere, cu alte cuvinte, că singurul testimoniu de capacitate veritabilă pentru orice pedagog practic este devotamentul, conştienţiositatea şi rîvna sa de muncă. Cine nu simte greutatea carierei pedagogice şi nu are conştiinţa marei sale responsabilităţi, rămâne cu titula de învăţătoriu sau profesor, însă numele onorific şi mult cuprinzător de pedagog la nici un cas nu ’l merită! „Istoria neamului“ Sub titlul de sus publică „Cronica“ de Bucureşti în numărul din 21 Iunie v. un pr . articol, pa care -l reproducem în întregime, după cum urmeaz: Fără vărsare de sânge, pănă acum, Ungaria se află în plină revoluţie. N’ar fi nimic îngrijitor pentru noi în îtew» psere trei milioae ie sadormits alo iifaalulttî adia adstră do tote.uleie cete maiU «WV V| «r tr«w«« »0* A VS enl, und« ştim că mai sânt fraţi d’ai noştri. Grija noastr& sporeşte pe zi ce trese, din causa ştirilor ce se răspândesc din Ungaria, ştiri cari falsifică tot mai mult istoria neamului nostru. Şi ceea ce este mai trist, ceea ce ne îngrijorezi şi mai mult, este faptul, că noi, cei din regat, nu cunoştem din istorie, din viaţa fraţilor noştri de peste tot locul aproape nimic. Ni se întâmplă foarte adesea să auzim tineri şi chiar bărbaţi cu oarecare cultură, ba chiar profesori de istoria Românilor, spunând lucruri şi fapte ciudate, percepute de ei din ziare şi scrieri străine, toate tendenţioase şi răuvoltare nouă. Sunt puţini, mai cu samă dascălii de la noi, cari să se fi ostenit a cerceta şi alte isvoare ale istoriei néamului, de cât textele pe cari au învăţat în şcelă şi din cari şi-au făcut evangheliul lor. Ei bine, istoria neamului nostru este bogată în fapte eroice, şi mai cu seama ea arată suferinţele şi luptele fraţilor noştri de peste munţi. Ei au un trecut glorios, nu prin câştigare de bătălii, dar prin statornicia ce ei au arătat, în cursul veacurilor, păstrând legea, limba şi obiceiurile naţionale. S’a tipărit acum trei ani la Sibiiu o lucrare istorică, de o valora neîntrecută: Cartea de aur sau luptele politice naţionale ale Românilor de sub Coroana ungară, de d. Theodor V. Păcățian, un Român hotărît, care pentru curajul d’a căuta adevărul şi a’l spune fără încunjur, a suferit să fie închis în temniţele ungureşti, să i se confisca cartea, o lucrare de 800 pagini, şi cu toate acestea el n’a desarmat, nu s’a dat bătut, a mers înainte, a scos acum şi al doilea volum al Cărţei de Aur.*) Ce cuprinde aceasta Carte de Aur ? Arte şi documente, cari dovedesc puterea de resistenţă a Românilor, dragostea lor pentru neam şi lege, precum şi toate vicleşugurile ce s’au întrebuințat spre a’l face să dispară ca neam. *)Peste vre-o 8—10 file e ga^S volumul al treilea. Red.