Telegraful Roman, 1909 (Anul 57, nr. 1-142)
1909-06-11 / nr. 63
262 TELEGRAFUL ROMAN guna: „Șaguna a fost tratat de un partid românesc din Transilvania ca vânzător al intereselor românești și ca maghiarofil. Acum însă se vede, care erau adevăratele lui simțiri. In faptă, Mitropolitul transilvan, om politic deja creștet pănă’n tălpi, își cunoștea așa de bine poporul, oamenii, inteligența, încât nu i-a crezut capabili de a resista la 1866 cu efect la introducerea dualismului. Ca toți politicii de talent, Șaguna era pesimist și a calculat totdeauna cu împrejurările cele mai rele, nu cu cele mai bune. De altfel, lipsa lui de încredere nu în energia, dar în judecata sănătoasă și oarecum realistă a conluptătorilor săi a fost în parte adeverită de vreme La 1901 scria d. N. Iorga în „Sămănătorul“ despre „Andrei Șaguna, Mitropolit al Românilor neuniți din Ardeal și Ungaria, baron din grația împăratului, și din mila lui Dzeu unul din marii binefăcători ai națiunii sale... „Puține nume sunt așa de populare în Ardealul românesc ca al lui Șaguna. Chipul lui cu ochii străbătători și larga barbă răsfirată e în mintea tuturora, și în conștiința generală a intrat faptul definitiv, că acest maiestos bătrân a fost de pe scaunul său de episcop, ca de pe un tron de rege, un cârmuitor de oameni și un îndreptător al vremilor, cărora nu li s’a supus ca exemplarele obișnuite ale omenimii, ci le-a întors de pe povârnișul lor spre culmea lui. Cât se va vorbi limba noastră pe cealaltă clină a munților părinți, Ardeleanul de legea răsăritului — și poate mâne și cel unit cu Roma — va ținea minte acest fapt“. S’ar părea, că d. Iorga s’a înșelat cu privire la ținerea de minte a celor uniți cu Roma... Cel puțin așa reiese din tendențioasele sporovăieli, fără sfârșit, ale „Unirii“ din Blaj. — Decât acestea se pot considera ca elucubrațiile unor iresponsabili, glasul cărora nu pătrunde nici în Parnasul științei, nici la forul de judecată al opiniei publice. Fiindcă noi știm, că toți bărbații de samă ai bisericii gr. catolice, câți au avut și au vreo influență în formarea opiniei publice românești au rostit cele mai frumoase aprecieri despre însemnătatea epocală a operei bisericești, culturale și politice, săvârșită de mitropolitul Șaguna, începând dela cuvintele elogioase ale lui Cipariu, Alex. Șt. Șuluțu, Simion Bărnuțiu, G. Barițiu și până la declarația deputatului Iuliu Maniu, — care a mărturisit într’un discurs parlamentar, că după convingerea D-sale Șaguna a fost pe vremea transacțiunii unicul talent politic al Românilor ardeleni — s’ar putea aduna într’un frumos mănunchiu aceste păreri unite, nu fiindcă purced de la oameni uniți cu Roma, ci fiindcă ele se unesc cu judecata sănătoasă a istoriei și cu opinia publică a Românilor din oricare parte. Nu crede redacția așa numitei foi bisericești „Unirea“, că din incidentul aniversării centenare a nașterii lui Șaguna, și-ar îndeplini mai bine chemarea națională, reproducând opiniile favorabile și hotărâtoare ale acestor bărbați vrednici, decât mânjindu-și coloanele cu stupidități și infamii, ca cele publicate în foile din Cluj și din Caransebeș. Colaboratorul „Unirii“ cearcă să mai râurească argumente contra lui Șaguna și din niște pretinse declarații, ce ar fi făcut contra „Statutului organic“ protopopul Dr. G. Popovici, profesorul Dr. N. Bălan și arhimandritul Iuliu Scriban. Despre cei doi dintâi nu știm și nu putem admite să fi făcut asemenea declarații, nici cu graiul, nici în scris. Mai curând îi credem chemați și capabili a apăra această lege fundamentală a bisericii române ortodoxe, decât a o defăima. Despre cel din urmă am auzit, că s’ar fi apucat acum, în veacul al XX lea, să pledeze, într’un mod cam suspect, pentru absolutismul ierarhic. Dacă e adevărat, regretăm sincer această pornire anahronistică a Prea Cuvioșiei Sale... Din parte-ne încheiem cu dorința, ca milostivul D-zeu să se îndure a trimite bisericii române, nu numai celei ortodoxe, ci și celei unite — în fiecare secol câte un arhiereu înzestrat cu aceleași însușiri de înaltă vrednicie, națională, politică și culturală, cari au împodobit odinioară personalitatea nemuritorului mitropolit Șaguna, Sibiiu, 3/16 iunie 1909. # * * 1 Dr. Aurel Mureșianu. Avem trista și dureroasa datorință se patentăm pe un coleg, pe cel mai de seamă și mai distins dintre noi, pe Dr. Aurel Mureșianu, directorul ziarului „ Gazeta Transilvaniei“ din Brașov, care Duminecă sara a închis ochii pe vecie, părăsind această vale a plângerilor, în care a avut parte, ca toți gazetarii români, de o viață sbuciumată, plină de jertfe și de lupte grele, purtate cu abnegare și cu eroism, pănă în momentele din urmă. Chinuit de lungă vreme de o boală pe care i-a pricinuit-o ocupațiunea istovitoare de puteri a gazetăriei, a depus acum condeiul agerul luptător român pentru totdeauna, și a lăsat în mijlocul nostru un gol, care va fi multă vreme simțit. Pentru că rari sunt oamenii de talia reposatului Dr. Aurel Mureșianu, care și în mijlocul celor mai înverșunate lupte de condee știa să-și păstreze bunul cumpăt și știa să lupte, nu în contra adversarului, nu în contra persoanei acestuia, ci în contra ideilor, principiilor, pornirilor sale. Dr. Aurel Mureșianu a fost totdeauna un adversar politic loial, cruțător, și nu a căutat niciodată se atace ori se discrediteze persoane, ci părerile și direcțiile politice ale persoanelor. A mai fost apoi și de o consecvență rară în vederile sale politice, pe care le-a susținut cu multă energie, chiar și atunci, când întreaga opiniune publică, — la noi atât de schimbăcioasă, — părea a fi luat posiție hotărâtă în contra lor. Caracter film național, luptător fără odihnă și apărător luminat, sincer, cinstit și credincios al intereselor poporului român din patria aceasta și al așezămintelor sale culturale-naționale, — iată ce a fost mult regretatul Dr. Aurel Mureșianu, care ca un ostaș credincios steagului pe care a pus jurământul de fidelitate, în mână a ținut condeiul, în jurul căruia și-a încleștat degetele subțiate și istovite de putere, pănă în momentul din urmă, în care moartea cu p lină suflare i l-a smuls, iar pe neuitatul nostru coleg l’a trecut, cu multă cruțare, fără dureri, în lumea ceealaltă, unde își va afla acum odihna de care n’a avut parte în lumea aceasta, plină de frământări, de lupte și de miserii. Ne facem părtași la jalea adâncă de care e cuprinsă în momentele acestea de durere familia regretatului nostru coleg, căreia îi trimitem cele mai sincere condolențe, iar pe sicriul confratelui depunem o lacrimă caldă, semnul iubirei și al stimei nefățărite pe care am avut-o totdeuna față de el. Odihnească în pace! « Despre momentele din urmă ale regretatului Dr. Aurel Mureșianu scrie „Gazea Transilvaniei* în numărul de Marți următoarele : .Moartea regretatului nostru director a venit pe neașteptate și a produs în întreg orașul oonsternare mare și profunde regrete. Știam cu toții, atât cei din apropiere, cât și cei din depărtări mai mari, că Dr. Mureșianu e de timp îndelungat suferind și că o boală complicată, provocată în mare parte de munca istovitoare a gezetăriei, îi amărește zilele vieții. Deși îl știam suferind trupește, îl vedeam însă totuși neobosit la muncă, de dimineața pănă seara, ba și nopți întregi dearândul, când durerile adeseori crâncene îi alungau somnul atât de binefăcător. In zilele din urmă Dr. Mureșianu devenise ceva mai nervos în urma ultimelor procese de presă intentate „Gazetei Transilvaniei”. Amendele grele de închisoare și de bani, și procesele puse în curgere în contra persoanei sale, au indignat și amărât în măsură mare. Pe astăzi (Luni) a fost citat la Târgui Murășului pentru a fi ascultat in chestiunea articolului „Crăciunul”, scris de dânsul în elanul sărbătorilor Crăciunului din anul trecut. Din cauza boalei sale, care nu-i permitea să părăsească locuința, a chemat la sine săptămâna trecută pe medicul tribunalului din Brașov, Dr. Kecskeméti, care examinându-i starea sanitară, i-a liberat un certificat medical. Sâmbătă seara după încheierea și reviolarea ziarului a trimis judelui de instrucție din Târgul Murășului acest certificat. Eri, Duminecă, expirând terminul de 15 zile pentru achitarea amendei de o miie coroane dictată în procesul intentat pentru reproducerea cunoscutei scrisori a poetului Bjömson, a trimis înainte de prânz procuraturei din Târgul Murășului cu mandat poștal această sumă. Până la ameazi a mai scris o scrisoare particulară și a primit vizita dlui G. I. Nea, unchiul dnei Mureșianu. După prânz a dormit pănă pe la orele 3. Trezindu-se din somn a revidat poșta de după ameazi, a cetit ziarele mai nouă, pregătind material pentru numărul proxim al „Gazetei", iar pe la 5 și jum. a chemat servitoarea să-i aducă cina. La orele 6, când servitoarea a intrat în odaie ca să i adcă un pacal de bere pe care-l ceruse — a fost lovit de apoplexie încetând imediat din viață. * Dr. Aurel Mureșanu, s-a născut în 1847 în Brașov. Aici a primit instrucțiunea primară și secundară, iar clasele ultime gimn, le-a absolvit în Blaj, sub conducerea lui Cipariu. Incă de tânăr tatăl său l-a inițiat în mersul luptelor naționale. In 1863 făcea serviciu de raportor la „Gaz, Trans“, despre desbaterile dietei din Sibiiu. In 1865 s’a dus la Viena, unde a făcut cursul filosofic, apoi cel juridic... Ca președinte al societăți tin. univ. a contribuit mult la restabilirea solidarității între tinerime, care sa împărțise în două societăți. Societatea reunită, la propunerea sa, a primit numele oel poartă: „România Jună“. In 1872 făcu doctoratul în drept în Viena și a început prima pentru advocatură. Și-a întrerupt-o însă în 1877, pentru a se întoarce în patrie, unde avea să înlocuiască pe tatăl său îmbolnăvit. In 1877 a lucrat împreună cu Barițiu la Gaz. Tr.‘, iar din 1878 începând pănă la moarte a fost directorul și proprietarul ,Gaz Tr.*... Dela 1885 a fost de reper teori ales în comit. part. nation. In 1892 a refuzat mandatul, precum a declarat, pentru că nu consimția cu curentul ce domnia în sânul partidului în afacerea „Memorandului“. Cu toate acestea a apărat cu căldură interesele solidarității în sânul partiduloi, și mai ales în procesal .Memorandului, ca apărător, având un rol de frunte, a cânmas metropolitul Șuluțiu poartă vina, că la consfătuirea din Alba-lulia, ținută în 1866, s’a smuls cauza națională de pe terenul continuității legale a comitetului național permanent, ales la 1865, ca efluxul întregii națiuni, și s’a dat pe mâna unor privați, înfățișându-se astfel în fața tronului ca o cauză particulară, susținută pe calea instanțelor de rând. După ce s’a spart în chipul acesta solidaritatea națională, și după ce Șaguna n’are nici interes nici putință să se opună voinții monarhului și a regimului, singurii factori decizători în cauza uniunii, dânsul declină orice răspundere de la sine, zicând: „Intre astfel de împrejurări critice pentru mine, nu este mai consult, decât să fiu cu priveghere, ca onoarea națiunii și cauza ei dreaptă să nu se compromită în nici un chip, sau cel puțin nu cu vina arhiereilor. Dealtcum, întreagă apologia lui Șaguna e ținută în ton calm și aruncă o lumină atât asupra principiilor sale politice, cât și asupra judecății greșite, care se formase în jurul persoanei sale, la 1866—1867, în cercurile clericale din Blaj și într’o parte a obștii românești. Mult mai importantă este însă, supt raportul obiectului ce ne preocupă, lupta purtată de Șaguna, tot pe terenul literar, cu episcopul Hachmann din Bucovina, un alt dușman înverșunat al iăzuințelor sale pentru recâștigarea autonomiei bisericești. Episcopul Hackmann adecă, în conțelegerea, ce a avut-o cu Șaguna prin anii 1849—1850, se învoise, ca în mitropolia pentru a cărei reînființare se lucra, să fie cuprinși toți supușii monarhiei austro ungare de confesiunea greco-orientală și de naționalitate română. Mai târziu însă Hackmann, desigur supt influențe streine, și-a schimbat planul. In scrisoarea, care o trimite lui Șaguna, la 26 Septemvrie 1860, își exprimă părerea, ca și în cazul când episcopia din Sibiiu s’ar ridică la treapta de mitropolie, totuși ar fi consulta ca noul mitropolit să recunoască supremația patriarhului din Carloviț, pentru a se păstră astfel nevătămată unitatea dogmatică și canonică a bisericii ortodoxe. La această întorsătură neașteptată, în 6 octomvrie 1860, Șaguna răspunde lui Hackmann într’o lungă scrisoare, în care-i lămurește cu foarte frumoase argumente canonice, chestiunea „capului bisericesc". Pănă când dela icoana simbolică din fruntea pidalconului — o corabie, ce plutește pe întinsul mării și în care Isus Cristos e înfățișat ca cârmaciu, iar apostolii ca vâslași — și întemeindu-se pe explicarea sf. loan gură-de-aur, Șaguna urmează: — „Garanța cea mai sigură pentru susținerea în curățenie a religiunei și a canoanelor noastre, pentru întărirea strânsă a bunei înțelegeri între toți arhiereii din Austria și pentru susținerea în vază a ortodoxiei noastre, nu se poate află în individualitatea trupească, fie ea înzestrată cu orice titlu, ci numai și numai în aceea individualitate duhovnicească, pe care însăși biserica din Constantinopol o numește cârma bisericii Întregi și pe care o efectuiază sinoadele, în care se adună, după firea obiectelor, sau numai arhiereii sau și preoții și cei mai aleși creștinii. Nu un om muritor și plin de slăbiciuni, ca toți oamenii, poate fi așadar capul adevărat al bisericii, — zice Șaguna cu toată dreptatea — ci singur Mântuitorul Cristos, cel care a întemeiat-o și o cârmuiește în chip nevăzut; iar cârmuitorii văzuți și vremelnici ai bisericii sunt sinoadele, cari se întrunesc spre a urmă șf. canoane bisericești, rămase de la apostolii lui Cristos. Iată cât de limpede și de hotărât își desfășură paguna convingerea cu privire la suzeranitatea în biserică, convingerea care i-a slujit de razim în tot decursul luptelor sale pentru recâștigarea mitropoliei și după aceea la organizarea și conducerea acesteia. Călăuzit totdeauna de principiile fundamentale dogmatice și canonice ale bisericii ortodoxe și de practica veche a acesteia, Șaguna a înțeles, că adevărata formă de viață și de ocârmuire în biserica noastră nu poate fi decât cel mai larg constituționalizm. Reținând aceste concluziuni din scrisoarea lui Șaguna:1) să revenim la obiect. Episcopul Hackmann, după răspunsul acesta, și-a schimbat planul cu desăvârșire. La 1861, cere și el de la împăratul înființarea unei mitropolii ortodoxe în Bucovina, bazându-se pe hotărârea sinodului eparhial, care s-a ținut în Cernăuți, în 29 Februarie 1861, și la care au luat parte numai fețe bisericești. Și, cel mai semnificativ, sinodul acesta invitase și episcopia ortodoxă ardeleană să se alăture, ca sufragană, la viitoarea mitropolie bucovineană, iar hotărârile, cari le-a adus, au fost cuprinse într’o broșură, cu titlul: Dorințele dreptcredinciosului cler din Bucovina în privința organizării canonice a diecezei și a ierarhiei sale în organizmul bisericii ortodoxe din staturile Austriei, Cernăuți, 1861. (Va urma). l) întreagă scrisoarea se găsește In Documente pentru limbi și istorie, I, p. 340, publ. de Arhim. Dr. 11. Pușcariu.