Telegraful Roman, 1911 (Anul 59, nr. 1-137)

1911-01-15 / nr. 5

­­ u 7T bani în trei pungi, stăruind mereu­­ să fim pacinici, blânzi și după ziua scripturei — dacă ni se dă o palmă pe o parte a obrazului, să întoarcem și pe ceialaltă — ca să dovedim, că suntem în deplin acord cu învă­țăturile creștinești. Dar înlături cu văicăratul! Tânguirea este bocitul babelor — și ne face și ridicoli în ochii străinilor. La lucru — la lucru să ne ve­dem, cei ce ținem că umilirea este o stare rușinoasă pentru indivizi ca și pentru popoare întregi. Nu chem pe nimenea la răs­­boiu, dar la lucru chem pe toți cei ce țin să fie și socotiți între aleșii neamului — și atunci vom vedea j­U £ Q,­stăm cu Besitzstandul intact! Nicolae Ivan. i I TELEGRAFUL ROMAN Manifestul guvernului român. Luni 8’a cetit, la cameră și la senat, în București, decretul regal, referitor la numirea noului guvern al României, și apoi decretul regal prin care corpurile legiuitoare ro­mâne sunt disolvate, iar pentru în­trunirea noului parlament se fixează data de Luni, 7 Martie­­. Nouele alegeri se vor face în România în a doua jumătate a lunei Februarie, cu începere dela 16 Februarie­­. In fața alegerilor, cari [au să fie­­­­ foarte interesante, guvernul nou ro­mân a lansat un manifest cătră țară, în care se cuprinde programul său de muncă. In scopul realizării acestui program solicită guvernul concursul alegătorilor. Manifestul e subscris de toți domnii miniștri, și are cuprinsul următor: Partidul conservator luând în mână ele guvernului, cerem să-i dați prin crederea dvoastră putința de a realiza, conform principiilor sale, îmbunătățirile ce le reclamă starea de aat&zi a țării. Adversari ai oricărei prefaceri con­stituționale, care cu prețul unor fră­mântări primejdioase nu poate să dea cel mult decât o altă formă drepturilor politice dobândite, vom căuta în desvol­­tarea puterilor productive ele țării și în apărarea lor un câmp mai potrivit de ac­­tivitate roditoare. * și, în marginile putincioase, să dea spri­jinul său unei întinse organizări de asi­gurare mutuală. Continuând opera predecesorilor no­ștri, privitoare la îmbunătățirea soartei muncitorilor de pământ, vom păstra din legislațiunea actuală tot ce vine în ajuto­rul elementului țărănesc și vom schimba numai părțile, cari la aplicare se vor fi dovedit mai mult dăunătoare decât folo­sitoare acelora, pentru cari fuseseră întoc­mite. Vom căuta asemenea ca aplicarea măsurilor celor bune să fie mai îngrijită. Da pildă Casa rurală trebuie să nu se mul­­țămească a cumpăra moșii și a le păstra în administrația ei, ci va trebui să puc pe țărani în pomeniunea neîntârziată a loturilor ce li se cuvin. Pentru întărirea și desvoltarea pro­prietății țărănești, statul va cumpăra bu­nurile de mână moartă de la așezămintele atârnate de el și le va vinde la țărani, restabilind tot deodată disposițiunile legii de la 1889, care prevedeau înființarea unei proprietăți țărănești mijlocii. Această mă­sură ne va da putința ca împreună cu vânzarea domeniilor statului să trecem în proprietatea țăranilor aproape un milion pogoane de pământ. Vom mai veni în ajutorul micei pro­prietăți scutind loturile mai mici de 6 hec­­tare de ori­ce care cătră stat. Toate aceste măsuri vor avea efec­tele lor binefăcătoare. Se cuvine însă să ne gândim și la măsurile ce trebuesc luate împotriva scumpirii traiului. Nu tăgă­­duim, că în mare parte această scumpire este datorită unor cause multiple, cari stau în legătură cu avântul economic din toată lumea și asupra cărora guvernul nu poate avea înrâurire. Credem însă, că prin unele modificări ale tarifului vamal și ale tari­felor drumului de fer, prin înlocuirea unor dări de consumațiune cu alte venituri vom micșora în chip simțitor efectele scum­pete­. Un alt mijloc de a le combate este și îmbunătățirea stării materiale a acelora, cari sunt prea mult atingi- La drumurile de fer bugetul viitor va îmbunătăți sta­rea micilor funcționari. La alte ministere, ca de pildă la ministerele instrucțiunii pu­blice, vom spori lefurile Învățătorilor să­tești, cari n’au astăzi decât 90 de lei pe lână. Odată astfel întărite puterile păturilor muncitoare, ne rămâne să stabilim o stare legală, care să pue industria și comerțul la adăpostul oroărui arbitrar. Asemenea vom îmboldi întreaga ac­­tivitate economică prin ajutoare din partea statului și prin înlesnirea desfacerii pro­­ducțiunii. Ministerul de domenii, larg dotat, și ministerul lucrărilor publice, prin creare de nouă căi de comunicație și prin punerea în bună stare a celor existente, vor da muncii naționale sprijinul de care are nevoe. Oroare ar fi bunătatea în sine a mă­surilor propuse, avem convingerea că ele vor fi în parte zădărnicite, dacă nu vom pune administrația internă pe alte baze decât cele de pănă acum. Sustragerea ei dela înrâurirea fatală a partidelor politice, va ocroti în primul rând păturile de jos, și va întări armonia ce trebue să existe între toate clasele so­­ciale. Înființarea de centre mari adminis­trative cu o individualitate puternică, va da tuturor regiunilor țării, viața viguroasă pe care constituțiunea a avut-o în vedere, când a prescris o lege de descentralizare administrativă, care căzuse. Lelea Floarea numai decât puse mâna pe lumânare strigând: — Fuga... Mamă Dumitru... Dă fuga... la popas Bolnava cu o putere încordată își încleștă mânile în straiu, deschise ochii mari, aruncând o uitătură duioasă cătră mamă-sa, scoase un horcăit cavernos și trupul îi rămase înțepenit. Sufletul ei de fecioară se despărți de bucata de lut luându-și sborul cătră cel Atot­puternic. Lelea Floarea alerga prin casă stri­gând și smulgându și părul de durere. Luă capul moartei în mâni și săru­­tându-i o tot chema pe nume văezându-se. Deodată oa­străfulgerată se oprește brusc, așează trupul moartei frumos în pat, o învelește bine și cântând începu să o legene. Când intră popa în casă, lelea Floarea nici nu se uită la el. Pă­rintele respectându-i durerea își puse bi­nișor patrafirul și începu să petească. Lelea Floarea se întoarse cătră pă­rintele și cu o uitătură tulbure rătăcită îi facu semn să tacă.­­ Vino altădată s’o pununi, taipă pă­rinte, acum doarme puișorul mamii... Vino, altădată, că acum nu mă îndur să o trezesc. Și aplecându-se pe trupul neîn­suflețit al moartei începu să o sărute cu patimă- Biata mamă înebunise de durere. Cu mijloacele acestea suntem încre­dințați, că vom da muncii naționale pu­tința unei frumoase desvoltări și nu ne ră­mâne decât să o asigurăm în contra pri­mejdiilor, ce ar putea să o amenințe de ori­unde. Vom da, prin urmare, armatei noastre mijloacele trebuincioase, pentru ca atât instrucțiunea cât și armamentul ei să fie la înălțimea vitejiei și a patriotismu­lui, de care a dat atâtea probe sub înalta conducere a Șefului ei suprem, Petre P. Carp, Ti­tu Maiorescu, Al. Mar­ghiloman, Ioan N. Lahovari, Constantin C. Arion, N. Filipescu, B. St. Delavrancea, D. S. Nenițescu, M. G. Cantacuzino. Ingrijindu-ne astăzi, ca și în trecut, de interesele claselor celor numeroase, cari alcătuesc temelia largă și puternică a e­­dificiului nostru social, voim să dăm me­seriilor o nouă organizare spre a le pune la adăpostul împrejurimrilor atât din partea patronilor față de lucrători, cât și a lu­crătorilor față de patroni. Dar ocrotirea lucrătorilor nu poate fi desăvârșită pe câtă vreme nesiguranța viitorului în caz de boală, accidente, in­firmități sau bătrânețe slăbește râvna de muncă. Deși lucrătorii și patronii vor fi mai întâi chemați la înlăturarea acestui­ mare nepjuns, statul va trebui să intervie să o mustre, că de ce a eșit sfară, fără să-i spuie cuiva și numai decât i-a pus cojeca pe umeri. Stănuța nu mai avea nici o veselie. Era așa de abătută și de tristă, de m’am speriat când am văzut-o. Am intrebat-o că ce are, ea mi-a răspuns că o doare o leapă capul, dar nu e nimic, că o să-i treacă. Ne îmbrăcăm în grabă, ne luăm rămas bun de la nuntași și dala Dinu și o pornim spre casă. Și sufla vân­tul, de credeai să răstoarne omul nu alt­­ceva. Când am ajuns acasă, s’a trântit în pat și rău, și rău, pănă în ziua de­­zi. Dumnezeu știe ce-o mai fi, mamă Dumi­tră. I-am stins cărbuni, că-mi era teamă­­ să nu fie deochiată, i-am descântat, făcu­­tu-i-am câte am auzit, dar toate au fost zadarnice. Ele au fost cinci popi, de i-au făcut masla, și pare că i s’au mai luat o leapă durerile. Un gemet înfiorător, urmat de o tușă seacă, violentă le întrerupe șirul vorbei Lelea Floarea speriată se repazi numa decât la pat și aplecându-se spre fața bol­navei, încercă să o liniștească. Fața bol­navei contrasta cu pâlpâirea pandelei, ca­re-și restrângea lumina opacă peste cor­pul ei slăbănogit. Cu tot ajutorul bătrâ­nei, nemiloasa de tușă nu o slăbea deloc sguduindu-i tot corpul. Deodată un gemet sinistru, venit parcă din fundul mormântului, le facu să sară amândouă femeile din toropeala, în ln unele sate de prin frumosul no­stru Zarand, mai ales prin cale cu școale bune și învățători conștienți de duhul vremii, sărbătoarea Nașterii Domnului a fost ser­bată cu colinde frumoase, evlavioase, fă­­cându-se pomenire despre a lui Cristos venire, apoi cu concerte ideale, produc­­țiuni teatrale ș. a. îndeletniciri culturale menite să dea o direcțiune nouă, mai ide­ală desvoltării neamului nostru. Dintre toți colindătorii s’au distins îndeosebi studenții de la gimnaziul infe­rior din Brad și elevii de la școala primară din Cebea. Se adunase tot satul la înmormân­tare. Venise și Dinu. Bietul băiat. A trebuit să-l împodece oamenii să nu-și facă seama. Ț.­era mai mare mila vă­­zându-i cum se sbătea strigând: — Lăsați-mă... Eu sunt de vină... Numai din mine i se trage. Plângea poporul ca hohot. Pănă ce și popii îi dăduse lacrimire. Pe lelea Fios­­rea nu a mai putut-o ținea nimenea. — Dați-mi drumul, să mă duc, strigă ea. Stănuța e acasă și doarme. De ce m’ați adus aici, aici n’am pe nimenea. Numai când a auzit huruitura sinistră a broșurilor de pământ sunând peste sicriu, a început să se bocească și să strige după odorul ei. Sunt atâtea zile, de când a îngro­­pat-o pe Stănuța, și lelea Floarea tot mai leagănă mototolul de cârpe din pat cân­­tându-i duios: Hai cu mama și fă nani, Puiu mamii, draga mamii .. . Din Brad. — Ianuarie 1911. Lumina cunoștinții răsare. Cristos se prea­mărește. Conferența instructivă a preoținei din Zarand. Semne de viață. Precum preamărește pe Dzeu țăranul ajuns și el stăpân, când brăzdează cu ju­­­oanii săi proprii țarina strămoșască, care deși îngrășată cu sângele părinților săi, deabia încetul cu încetul devine proprie­tatea sa, astfel se desfătează inima das­călului nostru de bucuria, ce o simte, când vede tinerimea încredințată lui năzuindu-se tot mai cu dinadinsul să se lumineze de lumina dreptății, prin învățătura împărtă­șită ei în limba mamei, bisericii și neamu­lui sân. Educația e o adevărată desfătare pentru educătorul, care se află în slujba culturii naționale; și numai compătimire vrednicește cel înstrăinat de limba părin­ților săi, care într’o limbă nepricepută de elevii săi se forțează, să lumineze min­tea și să nobilizeze inima celor de felu­rite neamuri și legi... Quem di­ odere... paedagogum fecere ! — numai la astfel de in­divizi se potrivește!.. Nici de­cum la cei puși în serviciul neamului lor și școa­­lei lor naționale, cari au dumnezeiasca a­­postolie de a-și lumina frații lor, chemați să continue firul neamului nostru... Astfel se explică minunea firească, că număroși dintre cărturarii noștri de prin sate sărăcăcioase îndată ce li s’a des­coperit prin organele alese din fruntea al­tarului, că „Asociațiunea* va dărui fiecă­ruia câte 11 (unsprezece) părți alese pline de învățături folositoare pentru câte 2 oor. pe an (două coroana pe an 11 cărți!), — au primit și primesc cu căldură recoman­darea părinților lor sufletești, vrednici, și întră în șirul membrilor ajutători. Dă-ne, Doamne, preoți zeloși, apostoli luminați, și întunerecul se va risipi, cum se topește ceara de para focului, iar pen­tru noi va răsări lumina — viața de care suntem vrednici, după atâtea suferințe de veacuri.* Studenții au reprezentat pe la oasele fruntașilor iubitori de lumină și progres din Brad, Baia-de-criș și Criștior, pe Craii dela răsărit, cari și-au espus chiar și viața pentru lumina dreptății ținută sub obroc de Irod, — și toate darurile primite dela inimile nobile le au închinat pentru înăl­țarea gimnaziului lor, a cărui desăvârșire o aștepta întocmai cum aștepta șchiopul dela Vitezda pe cel ce trebuia să-l arunce în lacul turburat. Iar elevii din Cebea de la școala conf. gr. or. română în număr de șapte deși abia de 10—12 ani au ca­­treerat oasele fruntașilor din Cebea, Baia­­de­ Criș, Hălmagiu, Hălmăgel și Brad, ce­rând primire, ca să poată veni a lui Cri­­stos pe pământ venire, și din filerii adu­nați să înfiripe o jertfă, din care jumătate să închine pentru școala lor lipsită din Cebeș, iar cealaltă jumătate pentru gim­naziul din Brad, monumentul de granit prin care moșiii lor și-au asigurat ne­mu­rirea. Îngerul, frumușelul băiețel de 10 ani, cerea voe și intrare rostind pretutindeni următoarele cuvinte respirate: Iar daruri, ce căpătăm, Nu pentru noi le luăm, Ci la gimnaziul din Brad le dăm... Români! Coroane cătră coroane să punem, La opt clase să-l înălțăm, Ca să avem de el folos In Zarandul nost frumos, Unde strămoșii noștri au trăit Și pentru el au jertfit! Poezia întocmită de Zaharie Florea, băiat țăran trecut de 12 ani, a deșteptat multe inimi curate, deși a aflat și ros­turi împietrite, cari au răspuns celor ne­vinovați cu cuvinte nevrednice de sf. săr­bători. Mângăie­sc însă, că inimile nobile au întimpinat ținerile odrasle cu iubire părintească îndulcindu le ghiața celor reci cu zaharicale, bomboane, prăjituri șa. — vărsând însuflețire în piepturile curate fra­gede, cari înțeleg suflarea vremii și vreau să jertfească pentru a lor luminare... Atari băieți sunt zorile unui viitor mai senin, — care trebue să vins, îndată ce ne vom dovedi vrednici de el. Chiar și străinii s’au arătat desfătați la însuflețirea acestor tineri. Astfel dl Dr. Popper, secretarul societății de mine 12 Apostoli, i-a fotografat cu deosebită plă­cere pregătindu le astfel o suvenire plă­­cută, iar publicului cetitor al revistei „Foaia interesantă“ o desfătare, putând să admire în curând pe micii crai ai lumi­­nărei, îmbrăcați în costume românești, cu multă isteț­ie pasute în Atelierul femei­lor române din Orăștie. Asemenea și familia directorului Dr. L. Buchnecker de la societatea pomenită a fost veselă, că a putut primi și asculta în casa sa ospitală pe fiii băieților săi de la „Volk­suniversität von Ceben. Doamna casei, o vrednică matroană, i-a tra­tat ca o mamă, cu nuci, miere, prăjituri și le-a dăruit și bani de aur... iar ne­însoțitorul crâito­­rilor )-a întrebat: „Wie steht' s mit dem, Gym­nasium? Wann wird es erbaut? Es ist die höchste Zeite ! Cu durere i s’a răspuns: Ich weiss es nicht. Die Sache hat seinen norma­len Curs. (Nu știu. Afacerea își are cursul său normal)....... Se pare că samiița aruncată de fe­riciții Zarandeni, binecuvântată de fericiții arhierei de pie memorie Andreiu cel Mare și Miron cel Bun și înțelept — a căzut pe țărână mănoasă... Școala ce trebue să se înalțe cât mai de curând, — e aș­teptată cu nn spusă dragoste. Ea va da Românilor: lumină, viață... Epilogul sărbărilor Nașterii Domnu­lui a fost conferența preoțească din pro­­topresb. Zarandului, Așteptata cu dor s’a ținut în Brad în ziua sf. Ștefan, martirul omorât cu pietri, fiind de față mulți preoți și mireni, dar și lipsind mulți.. . Obiectele puse la desbatere și publi­­cate deja în „Tel. Rom.” au interesat chiar și pe mireni și de­sigur și mai mult pe preoț', căci ei sunt: „Lumina lumii și sa­rea pământului“ și despre ei a zis Mân­tuitorul: Dacă sarea se va strica, cu ce se va săra? Serviciul divin îndeplinit de 3 preoți a fost ascultat cu interes, căci așa ceva e rar lucru prin Zarand, unde afară de Brad și Celhea, nu se află nici o biserică la care să fie 2 preoți. Cununa slujbei dumnezeești a fost predica rostită de Ioan Indriiu, paroh capelan în Celea. Predi­catorul în 14 minute a rostit într’o limbă frumoasă, într’un stil clar și precis mai mult decât s’ar putea înșira în 69 minute. Promite a fi un preot vrednic și brav, în­grijitor al locurilor sfinte din Cebea. Când biserica noastră va avea tot mai mulți preoți conștii de chemarea lor apostolică, — ea va fi ceea ce au țintit legiuitorii dela 1868 — fortăreața inexpugnabilă a neamului nostru . . . Nespus de mult de­pinde dela un preot vrednic .. . luminat cualificat... cu vocațiune. Vorbe înțelepte. Singur se arată că e vinovat acela, care se silește să se scuze, fără a fi învinovățit de cineva.

Next