Telegraful Român, 1927 (Anul 75, nr. 1-95)

1927-06-10 / nr. 44-45

Anul LXXV Sibiu, 10 Iunie 1927 TelegrafulD Organ național-biseri< Abonamentul: Un an 500 Lei. — Șase luni 250 Lei. — Trei luni 130 Lei. — Pentru străinătate un an 900 Lei. Pentru America 4 Dolari. — Ziarul apare Marția și Vinerea ===== Prețul inserțiunilor: un șir petit 6 Lei pentru odată, dacă se publică de mai multe ori se dă rabatul cuvenit. Abonamentele și inserțiunile să se adreseze Administației ziarului .Telegraful Ro­­­­mân,, Sibiu, Strada Mitropoliei Nr. 45. ... — Nr. 44—45 Gratuit Onor. Internat de fete al Asociațiunii IES Cor«'.» să se adreseze Redacției .Telegraful Român", Strada Mitropoliei Nr. 45. — Scrisori nefrancate se refuzat — ----- Articole nepublicate nu se înapoiazft (Str. Șaguna) A Sibiu Arhipăstorul nostru între fiii săi Miercuri seara, în ajunul înălțării Dom­nului și a Zilei Eroilor, I. P. S. Mitropolit Nicolae a plecat în apostolie la credin­cioșii de la țară.­­ v Și s’a înapoiat la reședință a șasea zi. In orice parte­ al Ar­iepiscopiei, unde descinde preaiubiții­­ nostru. Ierarh, lumea, fără deosebire de limbă și ^ credi.^ă îl întâmpin­ă cu sincer entuziasm, căci­ după vorba Scripturii: «Q ne pripește pe Apo­stol, răsplată de apostola». Reprezen­tanții tuturor confesiunilor i-au eșit îna­inte la Dumbrăveni des de dimineață și reprezentanții autorităților publice. Printre mulțimea celor ce l-au întâmpinat, n’au lipsit copiii de școală și tineretul, pentru care înaltul Ierarh are totdeauna o predi­lectă atenție pe sate și în orașe. «Mugurii lui Dumnezeu» sunt primă­vara neamului și viitorul Bisericii. Multe poticniri ale vieții moderne n’ar exista când cei de azi ar fi avut în tinerețe o m­ai îngrijită educație religioasă. Dar Bi­serica lucrând și pentru viitor, trebue să dea cea mai mare atenție tineretului, care acum se formează sufletește. Și înaltul Ie­rarh înțelege această datorie și face pe toți oamenii de bine să simtă nevoia în­grijirii de sufletul tinerimii. Aceasta trăește în epoca cea mai însemnată a vieții, când trebue să strângă hrană sufletească, din care se va hrăni, în vârsta maturității. Și I. P. S. Mitropolit are darul de a semăna în sufletul tineretului sămințe de putere și aducătoare de fericire. De aceea tineretul a prins de veste dragostea ce i o păstrează Arhipăstorul nostru și pretutin­­dinea vrea să-l vadă, să-l asculte și să ducă cu sine îndemnuri fericitoare. La Diciosânmărtin elevii și elevele Școalelor civile au alergat de la o serbare câmpe­nească și au întimpinat pe Ierarhul nostru cu cântări și au avut mulțumirea, să audă cum o minte limpede și un suflet curat sunt podoaba cea mai aleasă a tineretului. Dar călătoriile Ierarhului nostru între credincioși sunt prilejuri pentru mic și mare, bărbați și femei, să simtă sublimi­tatea credinței și anghia Sfintei noastre Biserici. Ele trezesc emoții profunde și ne­obișnuite epocii noastre de materialitate. Dar pe urma predicilor luminoase, cu pil­­duiri plastice, cari învederează adevărurile cele mai abstracte, Arhipăstorul nostru face pe ascultători să cunoască vistieria spirituală a credinții strămoșești care nu e nici învechită nici fără vlagă, ci veșnic tineră, surprinzătoare și încununată prin­tr’o aureolă de divinitate. Sfânta noastră Biserică este inclusivă, sălășluind întrânsa adevărul lui Hristos, pacea Lui și dra­gostea Lui, și este exclusivă față de haosul vieții moderne. In toate cuvântările Arhipăstorului nostru se revarsă dragostea creștină, sin­gură în stare să biruească orice rău, orice neajuns și să zidească în sufletele noastre împărăția veșnică a lui Dumnezeu, începutul s’a făcut în comuna Șoimuș. O parte însemnată din zilele acestei misiuni a străbătut Arhipăstorul nostru prin laturile Geoagiului, la Cigmău, Homorod, Bozeș, Băcâia, Cheia Cibului și Cib pe unde a mai fost și acum trei ani. Reve­derea cu credincioșii noștri din acele laturi a fost plină de duioșie. De trei ani de zile păstori năimiți cearcă să tulbure lini­ștea sufletească a credincioșilor noștri. Dar orice uneltire întărește pe ai noștri în dragostea credinț strămoșești. Calea apostolatului de șase zile a do­vedit că realitățile supreme ale credinței trăesc în sufletele mulțimilor și cine le posede în sufletul propriu le poate trezi și în alții ori­cât de ștearsă ar fi efigia proprietății divine a sufletului omenesc. La Pogorârea Duhului sfânt (=) Multă lumină, — și pare că și mai multă umbră, — însoțește civilizația societății de azi. Trăim într’o lume paradoxală. De-o parte avânt fenomenal pe anumite tărâ­muri, de artă și știință, de educație fizică, cu un uriaș progres în fel de fel de invenții. Îndrăznim să ținem piept cu cea mai aprigă furtună a mării; în ceață, în ploaie, zăpadă și grindină se pornește un sbor este ocean, și eată duhul omului ieșind iluitor în luptă cu mânia vânturilor vije­lioase... înaintăm spre culmi tot mai înalte. De altă parte, câtă răutate de animal neîmblânzit, câtă ură secătuitoare, invidie, sete de argint, lene, viclenie, nedreptățiri, nențelegeri, lipsă de omenie, la cei mari și la cei mici, cu o alergare nespus de hărnicească după tot ce e desmierdare și lux pentru corp,­­ dar e otravă pentru suflet... Înaintăm, în linie coborâtoare, spre întuneric. La al treilea mare praznic al anului, în Dumineca Pogorârii Duhului sfânt, să ne oprim, pe o clipă, la aceste stări, și să le cântărim luminați de Duhul Domnului ce se revarsă peste noi. Scrie la Cartea sfântă: «Și dacă s’a împlinit ziua Praznicului a cincizeci de zile, erau toți Apostolii îm­preună adunați la un foc. Și s’a făcut, fără de veste, din cer sunet ca de suflare de vifor ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau. Și li s’au arătat lor limbi împărțite ca de foc, și au șezut pe fiecare din ei. Și s’au umplut toți de Du­hul sfânt, și au început a grăi într’alte limbi, precum le da lor Duhul a grăi». (Fapt. 2, 1 — 4). Venirea Duhului sfânt înzestrează pe Apostoli cu daruri mai pe sus de fire. Acelaș duh întărește pe toți credin­cioșii creștini, — când se fac vrednici de asemenea daruri, prin o pregătire cores­punzătoare acestui praznic de frunte al bisericii noastre. Primind lumina de sus, care este și putere, creștinii se deșteaptă, prin mijlo­cirea ei, pot să înceapă viață nouă, în care duhul învățăturilor de viață dătătoare își atinge scopul. Sfinții Apostoli, înfricați pe un mo­ment când văd pe învățătorul lor prins și răstignit, se retrag; dar, întăriți de comoara Duhului sfânt, ies îndrăzneți la iveală, — și acum nu mai e putere lumească, în stare să le împiedice pasul în propoveduirea însuflețită a cuvântului dumnezeesc. Cuvântul apostolilor prinde, pentru că stă în deplină armonie cu toate faptele lor. Cuvântul păstorilor sufletești de astăzi va suna în pustiu, dacă întreg modul lor de a fi se vădește tocmai opus celor pro­­poveduite prin grai. Viețuirea atâtor așa ziși creștini de acum nu mai samănă câtuș de puțin­a viețuire de adevărați creștini. Rătăcind în căile desfătărilor sterpe, în goană nebună după cele deșarte, nepă­sător de bunuri sufletești, fără temere de Dumnezeu, și fără sfială de oameni, te pre­gătești, o sărmane muritor, de toată osânda iadului... Din această umbră te poate însă ri­dica lumina Duhului, care te învață sâ prețuești viața cum trebue, care îți arată drumul sănătos ce duce la bine și la cinste, și drumul greșit ce sfârșește cu prăbușire morală și materială... Numai acest duh, ca izvor de nesecate daruri, te face să te cunoști și să te stăpânești. * In sfintele locașuri lucesc astăzi ra­muri bogate, cu multă verdeață și miresme de roze, sânt Rusaliile. Când înfloresc în plin podoabele firii, creștinul stăpân pe sine se împărtășește cu darul Duhului sfânt. Pământul se bucură, înveștmântat în haină de flori; omul cucernic se închină

Next