Telegraful Român, 1932 (Anul 80, nr. 1-83)
1932-06-11 / nr. 46
albonamantul I fa ac 100 Lei. — Şase luni 250 Lei. — Trei ani ISO Lei. — Pentru străinătate un an 000 Lei. — Pentru America 4 Dolari. Coraspondiniţala să se adreseze Redacţiei Telegraful Român strada Mitropoliei Nr. 45. — Scrisori nefr&ncate se refuză Ziarul apare Marţiaţi Vinerea Articole nepublicate nu se Înapoiază Nr. 46 Preţul litsarţiunilor in şir petit 0 Lei pentru odată, dacă se publică de mai multe ori se dă rabata! cuvenit Abonamentele şi inserţiunile să se adreseze Administraţiei ziarului Telegraful Român, Sibiu, str. Mitropoliei 41 doi ani de la urcarea pe tron Serbim aniversarea momentului istoric de la 8 iunie 1930 când, în Dumineca Pogorârii Duhului Sfânt, Adunarea naţională din capitala ţării proclamă Rege al românilor pe Carol II, fiul viteazului Domnitor întregitor de neam, Ferdinand I, şi nepotul intemeetorului dinastiei, al înţeleptului şi îngăduitorului Carol I. «Am sosit în mijlocul poporului Meu spre a fi, conform făgăduinţei date, pavăză Fiului Meu şi strajă patriei», a zis atunci Regele Carol II în proclamaţia cătră români, făcând cel mai cald apel tuturor fiilor săi la sinceră şi desinteresată colaborare pentru desvoltarea forţelor vii ale statului. Suveranul cerea, în primul său cuvânt, ca toţi, fără deosebire de opinie politică, credinţă sau obârşie, să-i dea sprijinul cel mai larg pentru propăşirea ţării prin cinste şi demnitate. Acesta este îndemnul ce ni-l aducea Suveranul întors din pribegia de patru ani, cu gândul de a strânge împrejurul tronului pe toţi cei dornici de muncă şi adevăr. Cuvântul regal ni-a arătat drumul, pe care avem să păşim cu avânt şi încredere în Dumnezeu şi în virtuţile poporului nostru. Cu cât vor spori greutăţile zilelor, cu cât va creşte criza de care ne tânguim, cu atât mai mult ne vom întări în hotărârea de-a înfrânge piedecile din calea desvoltării normale a neamului, de-a îndrepta greşelile şi a ne face noi stăpâni pe soartea noastră. In năzuinţele de restaurare şi prosperare a ţării, M. Sa Regele se reazimă pe vitalitatea şi energiile sufleteşti ale acelui popor în mijlocul căruia s’a născut şi crescut, şi a cărui strămoşească credinţă o urmează şi-o ocroteşte. Astăzi, ca şi înainte cu doi ani, Clerul şi credincioşii sfintei biserici dreptmăritoare din mitropolia Ardealului depun din nou la picioarele tronului omagiile lor şi urările de rodnică şi lungă domnie. Dorim ca, prin ajutorul lui Dumnezeu, M. Sa să poată desăvârşi munca marilor săi înaintaşi spre bucuria tuturor bunilor patrioţi. * Serviciul divin In oraşul nostru, al Sibiului, această zi s’a prăznuit, cu impunătoare solemnitate. — Serbarea s’a inaugurat ce creştinescul şi românescul obicei, cu serviciul religios. — înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul Nicolae, Corpul ofiţeresc, autorităţile civile şi bisericeşti, şi întreg publicul select a! Sibiului, au luat parte la slujba dumnezeească săvârşită în catedrala mitropoliei, de P. S. Sa arhiereu vicar Vasile, înconjurat de preoţim». P. S. Sa arhierul Vasile, a rostit o impresionantă predică, al cărui conţinut îlpărucim în altă parte a ziarului. După cuvântare, corul Academiei teologice, condus de profesorul C. Popa, a intonatImnul Regali. După ieşirea din biserică, di General Orescovici adresându-se trupelor postate în faţa Catedralei, li-a arătat însemnătatea mare a zilei, accentuând că datoria noastră, a tuturora, este să fim pătrunşi de dragostea cea mai curată şi de cel mai neţărmurit devotament pentru Regele Carol al 11-lea şi să ridicăm rugăciuni fierbinţi cătră cer pentru îndelunga viaţă şi deplina sănătate a Maiestăţii Sale. Inchee cu urarea: Trăiască Maiesta Sa Regele Carol al II lea. Trupele răspUnd in entusiaste aclamări de: Ura! la adresa Maiestăţii Sie. Dela Sf. biserică Întreaga asistenţă s’a îndreptat spre piaţa Regele Ferdinand. Aici, pe o tribună anume amenajată, s’a celebrat din partea preoţimei sfinţirea apei mici, iar mai apoi s’a sfinţit, prin stropire, steagu! »Uniunii foştilor voluntari ardeleni. Corul studenţilor dela Academia teologici a dat toate răspunsurile. Cu ocazia aceasta s’a făcut şi decorarea foştilor voluntari, la care au rostit cuvântări entuziaste: protoiereul militar I. Dăncili, Generalul Orescovici şi P. Simoneti. Vorbitorii au subliniat importanţa covâşitoare ce trebuie acordată gestului nobil şi plin de patriotism neprecupeţit al tuturor acelora cari s'au înrolat de bună voie în armata română acum un deceniu şi mai bine. Pentru curajul şi demnitatea acestor luptători, sărbătoarea de la 8 iunie trebuie socotită ca o zi în care neamul şi cinsteşte, în aceşti fii, însăşi demnitatea sa naţională. A urmat apoi distribuţia decoraţiilor Ferdinand I. Rând pe rând, generalii şi ofiţerii superiori din garnizoana Sibiu au prins decoraţiile de piepturile vitejilor voluntari. Pe feţele acestor viteji, sub pletele cărunte ale multora din ei, se vedea lucind mândria românească, trezită de fiecare dată concomitent cu aducerile în minte a marilor evenimente eliberatoare de sub stăpânirea apusă. A urmat defilarea detaşamentelui de armată ce era prezent. In decursul zilei muzicele militare au concertat în diferite părţi ale oraşului, iar seara a urmat un mare conduct cu torţe. fOIŞOARA Cuvântarea ardereului Vasiie in catedrala Mitropoliei — La a Il-a aniversare a urcării pe tron a Regelui Carol II, (8 Iunie 1930) — Inait Preasfinţire, Domnilor Generali, Iubiţi ascultători, «Daţi cesarului cele ce sunt ale cesarului de porunca Domnului şi Mântuirului nes ru Isus Hristos, spusă singura dată, când constrâns de cei cel ispiteau în cuvânt, a făcutpolitică în sensul român al acestei expresiuni. Dar Mântuitorul şi cu acest prilej a rămas în primatul domeniului Său spiritual, unde sbuciumul şi convulsiunile vieţii pământeşti, cu aşezările ei de ordine socială, cu orândite- alt el materiale, cu frământările ei egoiste, nu pot pătrunde dicât domolite, cum pătrunde în Uman unda valurilor unei mări răscolite de rele furtuni. Daţi cesarului tot ce este a cesarului, pare că ne spune Mântuitorul şi în clipa aceasta de solemnitate; deţii ascultarea voastră, gratitudinea voastră, ajatorul vostru; daţii toate ccele mijioace care sunt necesare unei domnii bine rânduite şi fac o stăpânire binecuvântată. Dar nu uitaţi să rezervaţi lui Dumnezeu tot ce este a lui Dumnezeu: închinăciunea şi adoraţiunea voastră, sufletul vostru, căci El, Dumnezeu, este cela cărmuşte veşnic peste vremi şi peste oameni şi dela El, creatorul şi susţinătorul tuturor făpturilor, pleacă şi la El se întoarce toată înţelepciunea cârmuttarilor pământeşti. Aceeaşi preciziune nu o face şi inspiratul apostol al Domnului, Sf. Pavel, când trage graniţă intre îm-I părăţia spiritului şi domniile lumii (ale materiei). Destoinicia noastră — zice el — este de la Dumnezeu (Colos. 3, 2) deci: cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pământ (II Cor. 3, 5). Dar când e vorba să armonizeze cele de sus cu cele de jos, iată, că ne îndrumeaiză, să facem cereri, rugăciuni, mulţumite, mijlociri pentru împăraţi şi pentru etice sunt in multe dregătorii ca să petrecem viaţă lină şi tihnită întru toată temerea de Dumnezeu şi bunăcuviinţa (I Timoi. 2,1—2). Orice suflet să se supună înaltelor stăpâniri căci aceste de Dumnezei sunt rânduite, şi diregătorul este slujitorul lui Dumnezeu spre binele nostru, dar este şi izbânditorul mâniei Lui asupra celui ce săvârşeşte răul. (Rom. 13,1, 4) Iată, adânca înţelepciune, cum clădeşte, pe voinţa dumnezeiască, temeiul real, nesc văitor şi netrecător, al aşezărilor sociale din lume. Iată, cum această voinţă, impăcând cele două antiteze, spiritul cu materia, transformă domniile lumeşti în ocrotitoare şi propagatoare ale binelui obştesc. Iată, cam stăpânirea lumească, inspirată de Duhul Domnului, ne ajută să mergem mereu înainte spre suprema noastră ţântă: creşterea şi desăvârşirea in Dumnezeu, prin iubire, prin Împlinirea legii şi prin plata promptă a tuturor datoriilor ce ie avem cătră lume. La această întocmire nu trebue să mai adăugăm decât elanul simţirii noastre, spre a ridica împlinirea datoriei pe planul idealităţii, unde bunul simţ creiază toate condiţiile sociale indispensabile unui trăiri bogate în inspiraţii creatoare, în muncă productivă şi mulţumire sufletească. Dar în această stare de mulţumire, de câte ori nu intervine ca un element distructiv suferinţa, proveniţi din nevoi nesatisfăcute, din inechităţi sociale, din referinţe rele şi pofte la-