Telegraful Român, 1933 (Anul 81, nr. 1-79)
1933-01-01 / nr. 1-2
Nr. 1—2 TELEGRAFUL ROMAN Trecuse ora 12, când înaltul prelat a fost condus la reședința Sa, precum fusese și adus, în procesiune din partea corului Academiei teologice și a preoțimei celebrante. In a doua zi a praznicului Nașterii Domnului, a celebrat sfânta liturghie în catedrală P. S. Sa arhiereul Vasile, vorbind despre însemnătatea zilei: Soborul preacuratei Născătoarei de Dumnezeu. Frumoasa predică a fost de asemenea ascultată cu toată atențiunea de numeroșii credincioși. Răspunsurile liturghice le-a dat corul catedralei, ca și în ziua primă. Gânduri pe marginea scrisului... Anul nou este un popas însemnat în cronologie. De aceea adesea calendarul faptelor se face cu multă dreptate din an în an. Neapărat că o urmărire generală a împrejurărilor în cari s’a impus scrisul bisericesc își poate avea însemnătatea ei. Astăzi se scrie mult. Poate să și citește, căci numai astfel se poate explica cum de se pot menține în criza banului de acum, fără mijloace proprii, atâtea ziare, reviste și publicații periodice. Dintre publicații, cele de caracter religios prezintă un spor față de trecut. Cazul e și aiurea nu numai la noi. Astfel în ultimii doi ani s’au scris în Germania numai asupra Vechiului Testament 2286 de studii și cărți, iar după o statistică mai nouă, chiar și în Bulgaria se constată un progres de seamă în tiraj. Intre cele mai vârstnice publicații este fără îndoială revista " Biserica ortodoxă română». S’ar cuveni să îmbrace haină de sărbătoare, căci împlinește un timp de frumoasă existență. Ea ar trebui să fie publicația de legătură între centrul eccleziastic și filialele duhovniciei ortodoxe de pretutindenea, deși sunt încă mulți aceia cari ocolesc calea ce duce spre această comoară plină de duhul valorilor. Tocmai din pricina zgârceniei noastre materiale, ea întârzie uneori cu apariția, aduce însă totuși material din cel necesar umplerii golului pe care cineva l-ar simți în intervalul apariției. Prin studiile științifice, prin cele de caracter general și încă prin faptul că îmbrățișează probleme de interes bisericesc de pretutindenea, ea secondează cu vădit folos nu numai munca parohului în enorie, ci și pe a acelora cari profesează învățătura creștină. «Candela», care continua cu răgazul obișnuit a soluționa și clarifica cu o largă informație științifică, probleme teologice dintre cele mai capitale, stopează. Deși costul ei este unul de încurajare, ea totuși a rămas cu regret calendarul științific al puținilor... Așteptăm trecerea secetei care bântue, ca apoi Facultatea de Teologie din Cernăuți, «acel venerabil institut creștin și național de știință, unde domină un larg spirit de colegialitate și un cald suflu de adev^reiilt creștinească», să facă să lumineze din nou acea candelă a credinței străbune. O năzuință frumoasă în serviciul apostolatului bisericesc depune cu aceeaș râvnă ca și până acuma: «Revista Teologică». Aceasta aduce întotdeauna un adecvat material lectorilor săi. Foiletonul rezervat recenziilor, ca și cronica internă și externă cu rubrica mărunțișurilor informative, intensifică interesul față de scrisul ei. Sora sa mai mică, «Problemele vremii», care înșira deja 1 i Biblia intelectualii» și «Pavel apostolul lui Isus Hristos», este o extensiune de orientare, adecvată folosului sufletesc al tuturor celor ce i ispitesc cu răgaz paginile. Revista facultății de teologie, «Studii Teologice», are un caracter științific, de aceea râspândirea se face cu anevoe. Aceasta din pricina că lumea dorește mai adesea publicațiile ușoare, de caracter general, cu îndrumări, lămuriri în vreo îndoială sau nedumerire din cadrul preocupărilor de ordin sufletesc. Pentru a nu rămânea văduviți de munca inițiată de profesorii din capitală, ar trebui să se impună publicația cel puțin pentru anumiți cititori. Un bogat și numeros contingent de lucrători în via Domnului își îmbie publicația plină de entuziasmul caracteristic tânărilor, sub firma: « Raze de lumină». Cuprinsul variat, cronica destul de bogată, calendarul literaturii și îngrijirea tehnică fac publicației o călduroasă reclamă. O albie tot mai adâncă a început să și sape, în curgerea timpului, «Fântâna Darurilor» din București. Ea caută să fie pentru clasa școlărită a societății ceea ce pentru gospodarii satelor este «Oastea Domnului» și anexele ei. Fântâna Darurilor e frumos tipărită și regulată în apariție. Ea se impune din ce în JU_: _ i _ * |« •« alături de conducătorii oficiali ai scrisului, semnează articole P. S. Grigorie de la Arad, care prin scrisul Prea Sfinției Sale canalisează mersul ideilor tocmai spre o mai vie apropiere între laici și biserica lui Hristos. Articolul: «Taina pocăinții și intelectualii» este un exemplu grăitor tocmai în această privință. — Prin felul cum uzează mărunțișurile din alte ogoare spirituale, revista aceasta trezește în mod tăinuit conștiințele amorțite între granițele confesionalismului îmbunătățit, spre nădejdea realizării cuvintelor dumnezeescului Pavel din scrisoarea către Coloseni 3, 11. «Misionarul* continuă a documenta cu aceeaș asiduitate erorile celor înstrăinați de la matca bisericii dreptcredincioase. Doritorii de a fi lămuriți asupra sectelor din România află mult material în acest vestitor al Basarabiei. Revista de educație religioasă și morală: «Tânărimea creștină», conține articole de îndrumare creștină, recenzii, informații de interes și aduce uneori traduceri din autori importanți. Ea este un vestitor potrivit pentru elevii școalelor secundare, dar și pentru cei ai universităților noastre. Ca nou animator de idei creștine s’a impus: «Revista pentru moralizarea deținuților», vestitor în care cei amărâți sufletește găsesc prilejul cuvenit ca încet încet să le pătrundă în inimă cuvântul vieții veșnice. Sub oblăduirea ideilor moralei lui Isus Hristos, s’au înlănțuit la muncă comună proeminenți bărbați ai scrisului. Uneori semnează articole : N. Iorga, I. Soricu, Pr. Dr. Marin Ionescu, Pr. Dron, G. Galaction, alteori scriu bine chiar deținuții temniței. Ca o deosebită înviorare sufletească laud perseveranța misionarismului la sate prin «Oastea Domnului*. Se critică anu'l. ~ -----|____ | _ _|_ cărți, insă puține sunt justificate. Suntem convinși că diriguitorul ei, părintele Iosif, supraveghează directivele mișcării cu toată vigilența, necesară unei mișcări care nu este regională, ci pe țara întreagă. Nu putem trece în tăcere trezirea religioasă care se face cu îndârjire, în timpul din urmă, în colțul cel mai de sus al Moldovei. Mă gândesc la pleiada plină de duh din fruntea forței religioase: «Credința ortodoxă» (Roman) și la cei de la revista din Iași: «Drumul spre Damasc*, — Eu nu-s *năimic* Câtă rugăciuni făcut-am Intre aste ziduri pentru sufletele încredințate mie! — O, părinte, nu-ți pomeni rugăciunile! Și nu te lăuda cu ele ! Apostolul Iacob își avea genunchii «învârtoșați ca peatra*, de închinarea tedelungati, și totuși nu s’a lăudat cu rugăciunile sale. Apoi cum erau rugăciunile taie? Asudat-ai tu odată măcar In rugăciune cum asudă plugarul In dricul verii pe urma coasei șuierătoare? Sudori de apă, nu de sânge, ca Domnul in Getsimani ? N’ai asudat? Atunci ce te fălești cu rugăciunile taie? Când știi așa de bine că tu In toată viața ta nimic n’ai făcut atât de ușuratec și de superficial ca «rugăciunea pentru alți* ! Ba chiar și pentru tine! Doar când te rugai pentru «pâinea cea de toate zilele* era mai căldicei. Ear «îndoirea duhului* pe care o ceruse cu atâta osârdie Elisei de la Ilie, pentru *slu- FOIȘOARA La sfârșit de an — Judecare de sine. Rom. 14,22 — Părintele Trandafir din Mândruloc se sirguise toată ziua să-și isprăvească hârtiile slujbei sale, cele de acasă și cele de către mai mari, și mântuindu-le sub seară, își înălță pe frunte ochelarii de pe nas, își mângâie odată barba roșcobani și își grăi cu bucurie: Doamne, milțumescu-Ți că nu sânt ca ceilalți preoții... Eu slujba mea rai-o fac deplin! Rapoartele mi-s gata ! Matricolele încheiate! Rațiocinlul pus la punct! Preliminarul mi-e cristal! Lista credincioșilor icoană ! Nici judecătorul cel cu socoteli viclene nu mi-ar putea găsi ceva umbră de sminteală ! In urma stăruinței mele vrednic sânt de plata mea! Și de răsplată! După această destăinuire un val de încredere in sine și de mândrie se așternu pe fața părintelui Trandafir, ca o ceață ușoară pe piscul unui munte. Și prinse a-și cerne prin minte toate vredniciile sale pentru biserică, pentru școală, pentru comună și sitele. Dar, tn liniștea celei din urmă Inserări a unui an ce se duce să nu se mai întoarcă niciodată, un glas dulceag ca de zefir și duios ca de mamă, dar și hotărât și poruncitor, ca de stăpân începu să-i umple sufletul. Era glasul judecătorului celui drept, îngerul conștiinței își rostea judecățile întemeiate pe dreaptă judecată. Olaaul său suna așa: — De ce te trufești, părinte Trandafire? Ai uitat că trufia-i păcat de moarte? Că și îngerii au alunecat atunci când s’au urcat pe scara ei? Și cu ce te trufești nu ? Cu matricole scrise frumos? Cu astea s’ar putea făli și scriitorașul de la Starea civilă! Ori cu liste și cu rapoarte formeșe ? De-astea,ți face câte vreai și subsecretarul Notariatului comunal ! O, părinte, tu ți-ai uitat de cele mari ale dirmării tale ! Ți»ai uitat că ești *trimisul lui Dumnezeu* in satul ăsta! Că ești cîmputernicitul luisus Hristos» In parohia asta: Că tu pe lângă meșteșugul caligrafiei mai ai o știința înțelepciunii lui Dumnezeu* și «puterea sfințitoare» dăruită ției din puterea lui Dumnezeu* ! Și că slujba ta este să-ți scrii credincioșii cu știința și puterea ta de sus. In Matricolele Ceriului. O, cât de minunată este slujba asta ! O, părinte Trandafire, fi-o deplin și pe asta, dar nici atunci o nu te trufi»! Fă o deplin căci de ea *se bucură și raiul*, nu numai parohia și *se veselesc și îngerii*, nu numai mai marii tăil Fă-o deplin și nu te trufi, căci *darul lui Dumnezeu nu curge pe stâncile trufiei, ci pe văile smereniei*. Părintele Trandafir se Înroși ca purpura scarlatinei și prinse a se desvinovăți: 3