Telegraful Român, 1933 (Anul 81, nr. 1-79)

1933-01-01 / nr. 1-2

Nr. 1—2 TELEGRAFUL ROMAN Trecuse ora 12, când înal­tul prelat a fost condus la re­ședința Sa, precum fusese și adus, în procesiune din partea corului Academiei teologice și a preoțimei celebrante. In a doua zi a praznicului Nașterii Domnului, a celebrat sfânta liturghie în catedrală P. S. Sa arhiereul Vasile, vorbind despre însemnătatea zilei: So­borul prea­curatei Născătoarei de Dumnezeu. Frumoasa pre­dică a fost de asemenea ascul­tată cu toată atențiunea de nu­meroșii credincioși. Răspunsu­rile liturghice le-a dat corul catedralei, ca și în ziua primă. Gânduri pe marginea scrisului... Anul nou este un popas în­semnat în cronologie. De aceea adesea calendarul faptelor se face cu multă dreptate din an în an. Neapărat că o urmărire generală a împrejurărilor în cari s’a impus scrisul bisericesc își poate avea însemnătatea ei. Astăzi se scrie mult. Poate să și citește, căci numai astfel se poate explica cum de se pot menține în criza ba­nului de acum, fără mijloace pro­prii, atâtea ziare, reviste și pu­blicații periodice. Dintre publi­cații, cele de caracter religios pre­zintă un spor față de trecut. Ca­zul e și aiurea nu numai la noi. Astfel în ultimii doi ani s’au scris în Germania numai asupra Ve­chiului Testament 2286 de studii și cărți, iar după o statistică mai nouă, chiar și în Bulgaria se constată un progres de seamă în tiraj. Intre cele mai vârstnice pu­blicații este fără îndoială revista " Biserica ortodoxă română». S’ar cuveni să îmbrace haină de săr­bătoare, căci împlinește un timp de frumoasă existență. Ea ar trebui să fie publicația de legă­tură între centrul eccleziastic și filialele duhovniciei ortodoxe de pretutindenea, deși sunt încă mulți aceia cari ocolesc calea ce duce spre această comoară plină de duhul valorilor. Tocmai din pricina zgârceniei noastre mate­riale, ea întârzie uneori cu apa­riția, aduce însă totuși ma­terial din cel necesar umplerii golului pe care cineva l-ar simți în intervalul apariției. Prin stu­diile științifice, prin cele de ca­racter general și încă prin faptul că îmbrățișează probleme de in­teres bisericesc de pretutindenea, ea secondează cu vădit folos nu numai munca parohului în enorie, ci și pe a acelora cari profesează învățătura creștină. «Candela», care continua cu răgazul obișnuit a soluționa și clarifica cu o largă informație științifică, probleme teologice din­tre cele mai capitale, stopează. Deși costul ei este unul de în­curajare, ea totuși a rămas cu regret calendarul științific al pu­ținilor... Așteptăm trecerea secetei care bântue, ca apoi Facultatea de Teologie din Cernăuți, «acel venerabil institut creștin și na­țional de știință, unde domină un larg spirit de colegialitate și un cald suflu de adev^reii­lt creștinească», să facă să lumi­neze din nou acea candelă a cre­dinței străbune. O năzuință frumoasă în ser­viciul apostolatului bisericesc de­pune cu aceeaș râvnă ca și până acuma: «Revista Teologică». Aceasta aduce întotdeauna un adecvat material lectorilor săi. Foiletonul rezervat recenziilor, ca și cronica internă și externă cu rubrica mărunțișurilor informative, intensifică interesul față de scrisul ei. Sora sa mai mică, «Proble­mele vremii», care înșira deja 1 i Biblia intelectualii» și «Pavel apostolul lui Isus Hristos», este o extensiune de orientare, ade­cvată folosului sufletesc al tuturor celor ce i ispitesc cu răgaz pa­ginile. Revista facultății de teolo­gie, «Studii Teologice», are un caracter științific, de aceea râs­pândirea se face cu anevoe. Acea­sta din pricina că lumea dorește mai adesea publicațiile ușoare, de caracter general, cu îndru­mări, lămuriri în vreo îndoială sau nedumerire din cadrul preo­cupărilor de ordin sufletesc. Pen­tru a nu rămânea văduviți de munca inițiată de profesorii din capitală, ar trebui să se impună publicația cel puțin pentru anu­miți cititori. Un bogat și numeros con­tingent de lucrători în via Dom­nului își îmbie publicația plină de entuziasmul caracteristic tână­­rilor, sub firma: « Raze de lumină». Cuprinsul variat, cronica destul de bogată, calendarul literaturii și îngrijirea tehnică fac publica­ției o călduroasă reclamă. O albie tot mai adâncă a început să și sape, în curgerea timpului, «Fântâna Darurilor» din București. Ea caută să fie pentru clasa școlărită a socie­tății ceea ce pentru gospodarii satelor este «Oastea Domnului» și anexele ei. Fântâna Darurilor e frumos tipărită și regulată în apariție. Ea se impune din ce în JU_: _ i _ * |« •« alături de conducătorii oficiali ai scrisului, semnează articole P. S. Grigorie de la Arad, care prin scrisul Prea Sfinției Sale canali­­sează mersul ideilor tocmai spre o mai vie apropiere între laici și biserica lui Hristos. Articolul: «Taina pocăinții și intelectualii» este un exemplu grăitor tocmai în această privință. — Prin felul cum uzează mărunțișurile din alte ogoare spirituale, revista aceasta trezește în mod tăinuit conștiin­țele amorțite între granițele con­­fesionalismului îmbunătățit, spre nădejdea realizării cuvintelor dum­nezeescului Pavel din scrisoarea către Coloseni 3, 11. «Misionarul* continuă a do­cumenta cu aceeaș asiduitate erorile celor înstrăinați de la matca bisericii dreptcredincioase. Dori­torii de a fi lămuriți asupra sec­telor din România află mult ma­terial în acest vestitor al Basa­rabiei. Revista de educație religi­oasă și morală: «Tânărimea cre­ștină», conține articole de îndru­mare creștină, recenzii, informații de interes și aduce uneori tra­duceri din autori importanți. Ea este un vestitor potrivit pentru elevii școalelor secundare, dar și pentru cei ai universităților noastre. Ca nou animator de idei creștine s’a impus: «Revista pen­tru moralizarea deținuților», ve­stitor în care cei amărâți sufle­­tește găsesc prilejul cuvenit ca încet încet să le pătrundă în inimă cuvântul vieții veșnice. Sub oblă­duirea ideilor moralei lui Isus Hristos, s’au înlănțuit la muncă comună proeminenți bărbați ai scrisului. Uneori semnează arti­cole : N. Iorga, I. Soricu, Pr. Dr. Marin Ionescu, Pr. Dron, G. Ga­­laction, alteori scriu bine chiar deținuții temniței. Ca o deosebită înviorare su­fletească laud perseveranța mi­sionarismului la sate prin «Oa­stea Domnului*. Se critică anu­'l­. ~ -----|____ | _ _|_ cărți, insă puține sunt justificate. Suntem convinși că diriguitorul ei, părintele Iosif, supraveghează directivele mișcării cu toată vigi­lența, necesară unei mișcări care nu este regională, ci pe țara în­treagă. Nu putem trece în tăcere trezirea religioasă care se face cu îndârjire, în timpul din urmă, în colțul cel mai de sus al Mol­dovei. Mă gândesc la pleiada plină de duh din fruntea forței religioase: «Credința ortodoxă» (Roman) și la cei de la revista din Iași: «Drumul spre Damasc*, — Eu nu-s *năimic­* Câtă rugăciuni făcut-am Intre aste ziduri pentru sufletele încredințate mie! — O, părinte, nu-ți pomeni ru­găciunile! Și nu te lăuda cu ele ! Apostolul Iacob își avea genunchii «învârtoșați ca peatra*, de închinarea tedelungati, și totuși nu s’a lăudat cu rugăciunile sale. Apoi cum erau ru­găciunile taie? Asudat-ai tu odată măcar In rugăciune cum asudă plu­garul In dricul verii pe urma coasei șuierătoare? Sudori de apă, nu de sânge, ca Domnul in Getsimani ? N’ai asudat? Atunci ce te fălești cu rugă­ciunile taie? Când știi așa de bine că tu In toată viața ta nimic n’ai făcut atât de ușuratec și de superficial ca «rugăciunea pentru alți* ! Ba chiar și pentru tine! Doar când te rugai pentru «pâinea cea de toate zi­lele* era mai căldicei. Ear «îndoirea duhului* pe care o ceruse cu atâta osârdie Elisei de la Ilie, pentru *slu- FOIȘOARA La sfârșit de an — Judecare de sine. Rom. 14,22 — Părintele Trandafir din Mândruloc se sirguise toată ziua să-și isprăvească hârtiile slujbei sale, cele de acasă și cele de către mai mari, și mântuin­­du-le sub­ seară, își înălță pe frunte ochelarii de pe nas, își mângâie odată barba roșcobani și își grăi cu bucurie: Doamne, milțum­escu-Ți că nu sânt ca ceilalți preoții... Eu slujba mea rai-o fac deplin! Rapoartele mi-s gata ! Matricolele încheiate! Rațiocinlul pus la punct! Preliminarul mi-e cristal! Lista credincioșilor icoană ! Nici judecătorul cel cu socoteli viclene nu mi-ar putea găsi ceva umbră de sminteală ! In urma stăruinței mele vrednic sânt de plata mea! Și de răsplată! După această destăinuire un val de încredere in sine și de mândrie se așternu pe fața părintelui Trandafir, ca o ceață ușoară pe piscul unui munte. Și prinse a-și cerne prin minte toate vredniciile sale pentru biserică, pentru școală, pentru comună și si­tele. Dar, tn liniștea celei din urmă Inserări a unui an ce se duce să nu se mai întoarcă niciodată, un glas dulceag ca de zefir și duios ca de mamă, dar și hotărât și poruncitor, ca de stăpân începu să-i umple su­fletul. Era glasul judecătorului celui drept, îngerul conștiinței își rostea judecățile întemeiate pe dreaptă ju­decată. Olaaul său suna așa: — De ce te trufești, părinte Trandafire? Ai uitat că trufia-i păcat de moarte? Că și îngerii au alunecat atunci când s’au urcat pe scara ei? Și cu ce te trufești nu ? Cu matricole scrise frumos? Cu astea s’ar putea făli și scriitorașul de la Starea civilă! Ori cu liste și cu rapoarte formeșe ? De-astea,ți face câte vreai și subse­cretarul Notariatului comunal ! O, pă­rinte, tu ți-ai uitat de cele mari ale dirmării tale ! Ți»ai uitat că ești *tri­misul lui Dumnezeu* in satul ăsta! Că ești cîmputernicitul lui­­sus Hri­­stos» In parohia asta: Că tu pe lângă meșteșugul caligrafiei mai ai o știința înțelepciunii lui Dumnezeu* și «pu­terea sfințitoare» dăruită ție­i din pu­terea lui Dumnezeu* ! Și că slujba ta este să-ți scrii credincioșii cu știința și puterea ta de sus. In Matricolele Ceriului. O, cât de minunată este slujba asta ! O, părinte Trandafire, fi-o deplin și pe asta, dar nici atunci o nu te trufi»! Fă o deplin căci de ea *se bucură și raiul*, nu numai parohia și *se veselesc și îngerii*, nu numai mai marii tăil Fă-o deplin și nu te trufi, căci *darul lui Dumnezeu nu curge pe stâncile trufiei, ci pe văile smereniei*. Părintele Trandafir se Înroși ca purpura scarlatinei și prinse a se des­­vinovăți: 3

Next