Telegraful Roman, 1934 (Anul 82, nr. 1-54)
1934-01-01 / nr. 1
Anul LXXXII Sibiu, 1 Ianuar 1934 Orga național-bisericesc, întemeiat în 1853 de Mitropolitul Andrein Șaguna FSPHRE SHPTHMHNHL Nr. 1 în preajma nului nou Nu e om car să nu simtă în preajma anului nourăpădind în viața sa periferică, de toa zilele, apele întunecate cari clatină eșnic, dar pentru cei mai mulți și aoape totdeauna imperceptibil, terma șubredei noastre vieți omenești Fiecare om e stăpânit stăruitor de viața că se trezește dintr’un son orb și constată cu un sentiment , care nu lipsește nici spaima, dar un oarecare satisfacție, ce slabă și utredă e coaja în care încap toate tiziile sale și ce grozav, în nemărinirea lui întunecoasă și spumegară, e oceanul care va sfârși totuși odtă și odată să ne încalece vasul notru cu unul din valurile sale. Iar tuirea nemărginitului și a misteruli te face filosof. De aceea nu e ci care să nu simtă în aceste zile, nu lin snobism și nu la suprafață, ci care necesitate irezistibilă, gustul filoofării. Simțirea aceata nu ți o dă atât începutul de an nu, cât sfârșitul de an vechi. Și acesta pentru că nici odată nu ar mai niernic sentimentul lipsei de importat și de durată a lucrurilor și străduțelor exterioare. S’au dus toate! Hei măcar cenușa n’a rămas din atâta acte cari au fost pentru mine prilejie chinuitoare griji și de pasionate iute! Și tragi reped concluzia justă: așa va trece întrega viață. Ce va rămânea din ea în momentul final? Implică, aceași judecată, resemnare? Este ca un îndemn să lăsăm mânile în jos și și destindem arcul întins al minții și inoinții noastre? Nu, în nici un caz nu. Consecința aceasta o trage numai cel care rămâne la constataea pur exterioară că străduințele anulă trecut sunt perdute fără urmă. Cel care străbate mai adânc și constă la bază, și în opoziție cu caracterul trecător al atâtor lucruri omene și o realitate neschimbabilă, cu o valoare nemărginită, acela va ști și se va lui în acțiunea lui viitoare să se abțină și să disprețuiască ceea ce-i fără durabilitate și fără valoare, dar se va întldla să se prindă cât mai cu nădejde^ baza netrecătoare a vieții. Cu toate acțiunile sale va ținti apt etern, de reversul vieții. Știe că, încoi mediu, rămâne și el care nu se pierde, acelaș sens și în toti Nu cred că Ki, ceva mai nobil în o îngropând un an și efemerul celor pernicista, să se împărtăști, din eternitate și nobil și preocupărea de planul himbabil alu-se în acel ci cu o viață dar crește în uită fericire, lare omul ura entul în care mai intens decât aceatot mai multiabilitate. (31*1 ). Stăniloae. Anul 1933 de care ne despărțim, a însemnat pentru viața noastră bisericească, o epocă înzestrată cu multe învățăminte, menite să ne servească drept călăuze și în anul 1934, în care intrăm. Ne oprim la câteva momente de seamă, petrecute în anul expirat, cu raport la clerul și poporul sfintei noastre biserici ortodoxe. Un așezământ de înoire sufletească, creiat în sânul acestei biserici, a fost Frăția Ortodoxă Română, care a trezit întreaga conștiință a credincioșilor ortodocși, intelectuali și popor, nu numai în părțile ardelene ale țării, ci și mai departe, în întinsul pământului românesc. In congresul general festiv din Noemvrie, ținut la Cluj, președintele FOR-ului, dl prof. Sextil Pușcariu, precizând din nou scopul tinerei asociații a mirenilor din mitropolia Ardealului, a subliniat vicisitudinile prin care trecem în epoca actuală, stăruind asupra necesității de eliberare a sufletului de materia ce l-a subjugat. In moțiunea votată, congresul chiabul amintește cu recunoștință serviciile pe care biserica ortodoxă le-a adus în toate timpurile vieții noastre creștine și naționale, și declară că vede în această biserică suprema instituție sufletească a statului și a neamului românesc. „Drept aceea — spune congresul despre biserica ortodoxă, — vrem să o știm așezată, pentru totdeauna, în centrul preocupărilor personale și obștești, apropiindu-ne cu iubire de altarele ei, servind cu bucurie idealurile ei, și apărând cu bărbăție existența ei“. * Sub impresia memoriei marelui Arhipăstor Șaguna, dela a cărui moarte s’au împlinit 60 de ani și al cărui duh viază nesdruncinat în alcătuirile sale, s’a desfășurat sesiunea din acest an a congresului național-bisericesc din Sibiu. Congresul a făcut declarație sărbătorească și unanimă că susține și păstrează bazele constituționale ale bisericii ortodoxe, — baze derivate din opera lui Andrei Șaguna, — și că nu va ezita a ouce orce luptă ce i s’ar părea de nevoie întru apărarea și păstrarea lor. Alte concluze și constatări importante, ale congresului național-bisericesc, se rapoartă la: 1. Monumentul lui Șaguna, care se va ridica la Sibiu. Biserica învită să participe, prin contribuiri, toți râvnitorii de bine ai bisericii și ai neamului, în scop ca monumentul de bronz să fie vrednic de proporțiile excepționale ale neuitatului Ierarh. 2 Episcopia ortodoxă română în Maramureș, pentru motive de însemnătate bisericească, națională și culturală, și pentru condițiile ușoare economice financiare împreunate cu reînființarea acestei episcopii. «Numai așezând din nou un scaun episcopesc în vechiul Maramureș, îl putem aduce în circulația largă a țării românești... Ne trebue acolo o episcopie ortodoxă, pentru a-i reda viața românească pe care o avusese», — sânt declarațiile congresului. 3. Convenția între Iugoslavia și România, aprobată de congres, urmează a fi ratificată și de Sf. Sinod, și de parlament. Conform acestei convenții, se va înființa o episcopie ortodoxă română în Banatul iugoslav cu sediul în Vârșeț, la care se va institui un episcop vicar, și o episcopie sârbească cu sediul în Timișoara cu un episcop vicar, — ambii dependenți, în chestii spirituale și dogmatice, și de o comisiune mixtă compusă din delegații Sf. Sinod din București și Belgrad. 4. Afacerea fundațiunii Gojdu nu s’a limpezit. Averea Gojdu stă la Budapesta fără controlul cuvenit și fără ca venitele ei să poată fi întrebuințate în scopurile fixate de fondator. E timpul suprem ca guvernul român să intervie, și să nu se mai amâne deslegarea acestei afaceri, pentru amânarea căreia nu biserica e vinovată. 5. Congresul național-bisericesc s’a mai ocupat și de concordatul încheiat în 10 Mai 1927 între Vatican și statul român; congresul roagă guvernul actual cât și guvernele viitoare, să aibă deplină atenție pentru acele urmări ale concordatului, pe care autoritățile bisericești ortodoxe le vor semnala ca nedrepte și nedemne pentru biserica dominantă. * Adunările eparhiale ale mitropoliei Ardealului, întrunite în sesiuni anuale, au cercetat și de astă dată cu luare aminte rapoartele înaintate, privitoare la un întreg complex de probleme religioase, culturale și economice. S’au exprimat în special mulțumiri și recunoștință pentru considerabilele donațiuni aduse bisericilor noastre.* Asociația „Andrei Șaguna“ a clerului ortodox din Ardeal, ținută în Noemvrie la Cluj, deodată cu târnosirea monumentalei catedrale din localitate, în prezența unui distins auditoriu de arhierei și alți fruntași ai vieții politice, a cerut prin temeinic raport: reînființarea episcopiei ortodoxe a Maramureșului, ajutorarea bisericii ortodoxe române după dreaptă proporție, în raport cu numărul sufletelor, desființarea curbelor de sacrificiu ș. a. Festivitățile mărețe din metropola Ardealului, onorate cu ființa de față a Suveranului, venit la sfințirea catedralei (pentru care actualul Episcop și-a dobândit merite neperitoare), și congresele religioase din aceleași zile, au scos în evidență rolul bisericii în viața poporului și a statului românesc, dovedindu-se că ortodoxia este condiția lor de existență. * Congresul misionar de la Chișinău, al patrulea, prin referatele unor profesori universitari s’a ridicat la o treaptă respectabilă din toate punctele de vedere. Dezideratele și îndatoririle actuale, aparținând bisericii ortodoxe române, sânt cuprinse într’o serie de 48 puncte, care s’au desbătut în congres și care pot alcătui material de aprofundare și pentru alte adunări, ca și pentru revistele noastre bisericești. La al doilea congres, al societății religioase „ Oastea Domnului“, întrunit la praznicul Cincizecimii în orașul de reședință a mitropoliei Ardealului, au răspuns ostașii veniți în mare număr din apropiere și din depărtări. Oastea Domnului nu poate decât să arate, la fiecare ocazie, celor ce vreau să audă și să vadă, că este cu adevărat o oaste a bisericii ortodoxe. * Preoțimea acestei biserici își face datoria și cu privire la mișcarea antirevizionistă, inițiată de ziarul Universul și susținută de toată suflarea românească. Poporul satelor, în frunte cu preotul lor, participă însuflețit la toate adunările, în care e vorbă despre dreptatea popoarelor eliberate și despre pacea lor și a lumii. * Legea noastră, de bisericească organizare, se constată a fi bună, cum s’a putut vedea cu prilejul când colegiul electoral, al congresului național-bisericesc, a procedat, în toamna anului 1933, la alegerea de episcopi în eparhiile vacante. Alegerea de episcop al eparhiei Caransebeșului a fost semnificativă și a documentat, că biserica iese biruitoare, când legea amintită este păzită exact și când autoritățile chemate procedează hotărâte și conștiente de cuprinsul dispozițiilor legii de organizare, a bisericii ortodoxe române, dela 1925.♦ Purtătorilor de condei, în slujba culturii teologice și a învățăturilor bisericii ortodoxe, li s’a deschis, în anul 1933, un loc primitor, prin întemeerea Seriei de scrieri teologice, inițiate de I. P. S. Sa Mitropolitul Nicolae al Ardealului și tipărite cu deosebită îngrijire în Tipografia Arhidiecezană din Sibiu, începutul seriei s’a făcut cu Ortodoxia de prof Bulgacov, în românește de N. Grosu, carte ce se bucură de trecere meritată. In aceeaș serie a apărut mai de curând «Epicleza euharistică» a tinărului și talentatului profesor Nicolae I. Popoviciu de la Academia teologică «Andreiană». Tipografia lui Șaguna ni-a mai dat, în acelaș an, admirabilul caet-album întru pomenirea Mitropolitului Andrei, instructivele cateheze ale fostului profesor Dionisie Făgărășanu, și alte publicații de cuprins creștinesc edificator. * Nu putem termina aceste fugărețe încrestări, fără să aducem cuvinte bune și încurajatoare pentru activitatea pastorală, din ce în ce mai intensivă, a iubitului nostru cler. Cu satisfacție am constatat, la diferite prilejuri, că numărul preoților, a căror lucrare bisericească se măr La început de an