Telegraful Român, 1960 (Anul 108, nr. 1-48)
1960-01-01 / nr. 1-2
ANUL 108 4 »MMIowMwa SIBIU, 1 IANUARIE 1960 Nr. 1—2 FOAIE RELIGIOASĂ EDITATĂ DE ARHIEPISCOPIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ DE ALBA IULIA ŞI SIBIU ABONAMENTUL: Pe un an : 24 Iei Pe 6 luni: 12 lei Pe 3 luni : 6 lei ARTICOLELE ŞI CORESPONDENŢA SE adresează REDACŢIEI Telegrafului Român, Sibiu, str. 1 Mai 35. — Articolele nepublicate nu lee înapoiază. — Scrisorile nefrancate se refuză. PREŢUL INSERŢIUNILOR: Un cm2 60 bani pentru odată; dacă se publică de mai multe ori se dă rabat corespunzător. Inserţiunile se adresează ADMINISTRAŢIEI Telegrafului Român, Sibiu, strada 1 Mai nr. 35. Ştiinţa şi tehnica sovietică 1. Vis împlinit — primii sateliţi. Nimeni nu se mai îndoieşte azi că ştiinţa şi tehnica sovietică sunt cele mai înaintate din lume, că U.R.S.S. stă în fruntea ţărilor care realizează cel mai mare progres economic, social şi cultural, cu cel mai înalt nivel de trai pentru cei ce muncesc. Datorită uriaşelor invenţii ale ştiinţei şi tehnicii savanţilor sovietici, omul veacului al XX-lea a pornit de pe pămînt spre cucerirea Cosmosului, a planetelor, începînd cu Luna. Acum 2 ani la 4 octombrie 1957, lumea întreagă a rămas uimită de primul satelit artificial al pămîntului, prin care omul sovietic arată geniul său creator prin care se avîntă spre aştri, însetat de-a cunoaşte ce este dincolo de pămînt. Se împlinea astfel un vis, o veche dorinţă a oamenilor — de-a se ridica spre astre. Dorinţa de-a cerceta şi de-a cuceri văzduhul o aflăm şi la cei vechi, la oamenii de ştiinţă şi filozofi care s-au înflăcărat de ea. Trimiterea în cosmos a primului satelit sau sputnik (în limba rusă), este dovada sigură că omul poate stăpîni natura. In istoria dezvoltării ştiinţei şi a civilizaţiei umane aceasta are însemnătate epocală. Cu ce admiraţie şi cu cît entuziasm se urmărea zi şi noapte în toate părţile pămîntului, mersul acestui satelit pe bolta cerului înstelat. Data de 4 oct. 1957 este un moment măreţ în dezvoltarea uriaşă a ştiinţei şi tehnicei şi despre el au scris elogios toţi savanţii lumii ca despre o victorie excepţională a întregei omeniri. Acest moment nu era singurul. Astfel la 3 noiembrie 1957 s-a trimis în cosmos un al doilea satelit mult mai mare decît primul. De astădată în el se afla o viinţă vie, căţeluşa Laika. La 15 mai 1958 s-a trimis al treilea satelit. Acesta era acum un adevărat laborator ştiinţific trimis în văzduh cu aparate mai perfecţionate să facă cercetare şi să culeagă date ştiinţifice de mare importanţă asupra legilor din univers care influenţează viaţa noastră pe pămînt. Acest satelit a făcut ocolul pămîntului de peste 7.200 de ori şi continuă şi azi. La fel sunt trimise în cosmos felurite rachete, cu scopuri ştiinţifice. Aşa a fost cele mai înaintate din lume trimisă la mari înălţimi o rachetă de peste 2.000 kg pe care erau 3 animale, care s-au întors sănătoase. 2. Prima planetă artificială şi prima rachetă în Lună. Ştiinţa şi tehnica sovietică nu s-a oprit aci. La începutul acestui an, 1959, a făcut alţi paşi gigantici spre progres, cu realizări şi mai strălucite. Pentru întîia dată, acum se face de om un corp ceresc, supus voinţei sale, scos de sub legile atracţiei pămîntului care, fiind aruncat în cosmos, gravitează spre soare şi azi se învîrte în jurul soarelui. Acesta este prima planetă artificială din sistemul nostru solar, care poartă în cosmos steagul cu stema U.R.S.S. La 12 septembrie 1959 tehnica savanţilor sovietici trimite în Lună prima rachetă cosmică, înfige aici fanioanele cu stema : U. R. S. S. Lucru! este uimitor, pentru că s-a reuşit ca o rachetă cu mare greutate, scăpată de gravitatea pămîntului, să fie condusă de jos prin unde, să fie teleghidată şi să parcurgă distanţa în timpul prevăzut de calculele precise ale învăţaţilor sovietici. Pentru prima dată ştiinţa şi tehnica sovietică au reuşit să stabilească un pod între pămînt şi Lună, prin care a impresionat adînc pe savanţii tuturor ţărilor, care au omagiat aceste invenţii. Acum a devenit aproape sigur că din rîndurile oamenilor de azi, unii vor fi sortiţi să pună piciorul pe alte planete. Dorinţa de veacuri a oamenilor de-a zbura în lună şi-n spre stele se realizează în chip minunat, începînd cu epoca noastră. 3. Prima staţie automată interplanetară.. Succesele obţinute şi dezvoltarea rapidă a cercetărilor în domeniul spaţiulu interplanetar sînt uimitoare. Ele întrec prevederile cele mai îndrăzneţe. In ziua de 4 oct. 1959, cînd se împlineau 2 ani de la clipa cînd a început asaltul pentru cucerirea cosmosului, ştiinţa şi tehnica savanţilor sovietici făceau omenirii un şi mai mare dar, care a pus în uimire pe oamenii de ştiinţă din întreaga lume. Nici nu se putea aniversa mai frumos data de 4 oct. 1957 decît prin această nouă realizare minunată. Acum s-a lansat a treia rachetă cosmică, pe bordul căreia este aşezată o staţie automată interplanetară în greutate de 1553 kg afară de combustibil. Staţia aceasta face o mişcare alungită, ocoleşte Luna la o depărtare de 400.000 km deasupra pămîntului, apoi se întoarce spre pămînt la o distanţă de 23.000 km. Scopul trimiterii acestei staţii este să se facă mari cercetări în spaţiul cosmic, şi să se fotografieze partea nevăzută a Lunii. De aceea pe bordul starei sunt instalate tot felul de aparate ştiinţifice extrem de perfecte şi de precise pentru tot felul de măsurători, pe care le transmite pe pămînt. Spre deosebire de realizările ştiinţifice de la celelalte rachete şi sateliţi, la care comunicaţia radio cu Pămîntul se făcea în sens unic, începînd cu această Staţie, legătura este în două sensuri Staţie-Pămînt şi la o distanţă enormă, de zeci şi chiar sute de mii de km şi nu de cîteva sute de km. La 6 oct. 1959 această Staţie automată interplanetară zisă „Lumikul—3” a ajuns la cea mai mică distanţă de Lună. Ea dă posibilitatea pentru întîia dată să se facă cercetări ştiinţifice sistematice în spaţiul dintre Pămînt şi Lună. Intr-aceasta stă deosebirea esenţială dintre Staţie şi ceilalţi sateliţi artificiali ai Pămîntului şi racheta care a atins Luna. Datele înregistrate de aparatele Staţiei interplanetare sînt păstrate pe bandă magnetică pentru a fi retransmise, la comandă de pe pămînt, la anumite intervale, în emisiuni de la 2—4 ore, cînd sînt recepţionate toate înregistrările făcute în interval de 24 ore. Trimiterea acestei Staţii interplanetare pe o arbită care înconjoară Luna a dat posibilitatea să se facă măsurători şi chiar să fie fotografiată acea parte a Lunii pe care noi oamenii nu am văzut-o niciodată. Misterul pe care-l prezintă Luna în partea neobservată este acum dezvăluit. Primele fotografii au fost publicate în presa sovietică, şi de aici de toate ziarele lumii, în 26. X. 1959, deci după 3 săptămîni. Staţia automată interplanetară va putea exista timp de 6 luni şi va transmite informaţii preţioase conform cu dispoziţiile centrului de coordonare şi calcul aflat pe Pămînt. Bateriile solare ale staţiei automate produc suficientă energie pentru a asigura funcţionarea aparatelor ştiinţifice şi a posturilor de radio, şi a da emisiuni tot timpul cît va exista stația. (urmare în pag. 2)