Timpul, noiembrie 1892 (nr. 241-266)

1892-11-01 / nr. 241

ANUL AL PATRU­SPRE­ZECELEA. — No. 241 EDIȚIA A DOU­A ABONAMENTELE: a țară pe un an . .................................40 le­„ pe 6 luni.......................................20 leî !) pe 5 luni........................................10 leî Pentru a treia etate, un an...........................50 lei Redacția și Administrația 23. STRADĂ DOAMNEI. 23. Un exemplar IO Bani Cu începere de Luni, 2 Noem­bre, redacțiunea Timpului va fi reorganizată și va introduce nu­meroase îmbunătățiri. INAMOVIBILITATEA LIBERALILOR giul­tă ziarele opozante au privile­să spună cele mai colosale neadevăruri și să răstălmăcească toate după plac și trebuință, aceasta se știe. Așa se înțelege la noi opoziția. Ca să fii opozant trebue să acuzi pe cei de la guvern de toate cri­mele, de toate infamiile, de toate neomeniile; trebue să înjuri de di­mineață până seara, mai reu ca țiganii; trebuie să născocești fel de lei de nelegiuiri și să le arunci în spatele administrațiunei; trebuie să critici tot ce face și să bănuești până și intențiunile. Iar de răspun­dere să n’ai nici o grijă; dacă te strânge cu ușa în vre-o chestie, treci mai departe și inventezi alte comedii, și înjuri înainte, căci... presa e liberă. Și totuși e o margine. Pentru presa liberală­ națională sunt lucruri pe care nu le poate spune, cu toată cunoscuta-i și în­cercata-i nerușinare. Așa de pildă, Voința Națională nu poate nici­odată tipări că d. Radu Mihai, în toată vremea gu­vernului liberal, nu și-a frământat mintea și ziua și noaptea de­­­cât cu reforme, ori­ că același d. Radu Mihai nici nu știe de rezistența li­nui Toboc, Ulmeanu și compania , ori că Maicanii, își consacrăm­ mo­mentele lor libere ca să scrie un tra­tat asupra cinstei, ori­ că, în admini­strația din vremuri a Eforiei spitale­lor civile, nimeni nu se desinteresa de arendarea moșiilor mai mult de­cât Simeon Mihălescu, care nu cu­noștea pe nici unul din arendași. Minciuni năsdrăvane ar fi și a­­ceste, ca acele pe care le debitează zilnic în afacerea de la Dorohoiu, în chestiunea Redmar, în chestiu­nea Zappa și altele. Și totuși Voința s’ar sfii să le publice, afară numai dacă nu s’ar hotărî să se trans­forme în gazetă umoristică. Sunt așa un șir lung de neade­văruri, a căror folosință e interzisă presei liberale, în interesul ei și al partidului care o întreține în aceste zile negre cu banii­­­ albi adunați la guvern. Când­ un ziar colectivist trece to­tuși peste hotarul neadevărurilor permise, atunci aduce un rou ser­vicii­ partidului, căci îl face de rî­­sul lumii, iar pe sine se compro­mite iremediabil chiar în ochii celor mai fideli ai săi cititori, în cari deșteaptă bănuială. Voința Națională pare că n’a înțeles acest lucru atât de simplu. In ultimu­l număr, într’un lung articol, ea trece hotarul neadevă­rurilor permise și spune lucruri care trebuie să fi provocat un tu­nător hohot de rîs chiar în tabăra liberală. Citiți numai primele patru­spre­­zece linii ale kilometricului articol: «Partidul conservator—zice Vo­ința—ajungând la putere și adop­tând de la liberali ideia inamovi­bilității magistraturei, a luat pro­iectul de lege elaborat de d. Eu­genia Stătescu și, modificându-l în­destul pentru a strica întreaga lui economie, a dat la lumină faimoasa lege de organizare judecătorească prin care se proclamă inamovibi­litatea magistraților Curților de Apel și a președinților de tribunale și se stabilesc regulele după care au să se facă numirile și înaintările». Ați auzit? Ideia uneia din cele mai impor­tante reforme a lor: " conservatorii au luat-o de la liberali, ei au fu­rat proiectul d-lui Stătescu și, după ce l’au stibuit, au făcut legea ina­movibilității magistraturei!... Dar liberalii, în cei doui­spre­­zece ani de guvernământ al lor, s’au căzuit în multe rânduri să facă reforma magistraturei și n’au isbu­­lit nici­odată; dar partidul n’a fost nici­odată unit asupra principiului acestei reforme: pe când unii ce­­reau inamovibilitatea, alții respin­­geau acest sistem ca reacționar și vo­­iau electivitatea; dar, dacă d. Stătes­cu a făcut un proiect pe baza inamo­vibilității, alții, Rosetti, Giani, Nacu, au alcătuit un proiect pe temeiul electivită­ții, dar nici unul din mul­tele proiecte de reformă a magis­­traturei făcute de unii și alții din­tre liberali n’au putut fi transfor­mate în lege, dar partidul liberal a căzut de la putere fără ca reforma să se fi putut face, fie bine fie rea, fie într’un sens fie în altul. Toate astea sunt știute și re­­știute, cum știut este că Radu Mi­hai s’a ocupat cu alt­ceva de­cât cu speculațiuni de idei. Dar ce-i pasă Voinței Naționale ? Tot așa de cunoscut e că par­tidul conservator, în opoziție, a d­e­­clamat necontenit reforma magis­­traturei și s’a angajat să introducă inamovibilitatea când va veni la putere, angajament pe care și l’a ți­nut cu sfințenie. Dar de ce să facem Voinței cin­stea de a discuta serios colosalul caraghiozlîc pe care a avut impru­dența să-l debiteze aseară ? Cititorii ei, cei d’întâi, trebue să fi pofnit de rîs când au avut sub ochi acest neadevăr. Și, zéii, li se cuvenea un moment de veselie, după atâta h­olera, atâtea hoții și atâtea asasinate. Să nu le stricăm dar cheful și să urăm Voinței Naționale succes bun in noua-i carieră de gazetă umoris­tică. Când ne va fi dat să citim în coloanele ei că Anghelescu, Marcanii, Simeon Mihălescu și compania au fost oamenii cei mai morali, cei mai des interesați, cei mai devotați binelui și banului obștesc ? ' ♦BM—— T­ELEGRAME Rezolvarea crizei din Ungaria. Viena 11 Noembre: împăratul a primit de dimineață pe miniștrii d-nii Fejervary și Weckerle. El a însărcinat pe acest din urmă cu for­marea cabinetului. D-nii Weckerle, care a primit această misiune, va prezintă îm­păratului propunerile sale în privința dis­­tribuirea portofoliurilor după ce se va fi înțeles cu diferite persoane politice, mai cu seamă acelea ale partidului liberal. Viena, 11 Noembre. D-na Weckerle a conferit după amiază cu contele Kalnoky, apoi a plecat la Budapesta. Se consideră ca sigur că d-na Weckerle va păstra portofoliul finanțelor. După Budapesten Corespondent prima declarațiune ce d-na Weckerle va face parla­mentului va dovedi în mod neîndoios că a primit sarcina formărea cabinetului pe baza programului eclesiastic al majorităței cabi­netului demisionat. Crimele anarh­iste Paris, 11 Noembre, înmormântarea victimelor exploziei s’a fă­cut azi în mijlocul unui mare concurs al populațiunei. D. Loubet, Ricard și membrii consiliului municipal erau de față. D. Carnot și toți miniștrii au fost reprezentați. Mul­țimea era enormă. D-nii Loubet și Mauton, președintele consiliului municipal, au rostit discursuri la cimitirul Montparnasse. D. Lou­bet a zis că acestea sunt crime vulgare, nejustițiabile; a asigurat că victimele nu vor fi uitate. Niște scene sfâșietoare s-au produs în mo­mentul defilărea familiilor victimelor; mul­țimea era adânc mișcată. Germanii și Belgienii în contra France­zilor în Dahomey Marsilia, 11 Noembre. O scrisoare din Portonovo adresată ziaru­lui «Petit Marseillais» zice că spahii au luat ca prisioneri în timpul luptei 3 germani Schultze, Pucch și Weckel și un belgian. Co­lonelul Dodds a pus să-i împuște. Colonelul Dodds a luat dispozițiuni pen­tru a tăia retragerea lui Behanzin. Criză ministerială probabilă in Franța Paris, 11 Noembre. Cercurile parlamentare discută eventuali­tatea unei crize ministeriale cu ocazia discu­ției proiectului de lege asupra presei ; ele prevăd respingerea acestui proiect, de­oare­ce conservatorii consideră măsurile propuse ca nesuficiente și radicalii se opun la ori­ce res­­tricțiune a libertăței presei. Germanii si Cehii in Boemia , Viena, 11 Noembre. D. Plener a interpelat guvernul asupra verdictului juriului din Praga care a achi­tat pe tâmplarul Bosak, culpabil că a tras focuri de revolver asupra unor trecători cari vorbiau nemțește.­­ Culpabilul a declarat că a făcut aceasta din ură pentru Germani. — D. Plener întreabă cum va face guvernul pentru a înlătura primejdia ce decurge din această achitare pentru siguranța publică. Anarh­iști germani Berlin, 11 Noembre. Poliția a confiscat azi primul număr al unui ziar lucrător anarh­ist din care se tră­sese deja 4000 de exemplare. Editorul pro­prietar este un lucrător poleitor la care s’au făcut perchezițiuni. DUMINECA 1/13 NOEMBRE 1892 ANUNCIURI si INSERȚII: Linia 30 litere petit pag. IV ...... 0,40 Reclame................. . III.....................1,50 . »X ................. . II.......................2,50 n . ..... 1j - —1 la Paris anunciurile se primesc la Agenția k ' Hava», 8 Place de la Bourse ------­-Redacția și Administrația 23. STRADA DOAMNEI, 23. Un exemplar 10 Bani Institutele private Primim de la un d. profesor următorul articol: Nu-i vorba act de a face un arti­col asupra organizațiunei ce ar fi de dat în viitor învățământului nostru privat, ci numai de a semnala aten­țiunea actualului domn ministru al instrucțiunei câte­va anomalii, care se practică cu privire la institutele private și cărora socotesc că ar fi bine să li se puie capăt cu o oară mai înainte. După art. 49 din regulamentul școa­­lelor secundare publice, un școlar, spre a se promova dintr’o clasă în­­tr’altă, trebue să aibă nota minimă 5 la fie­care obiect de studiu ; fără această condiție, școlarul rămâne re­petent și trebue prin urmare să mai facă încă un an în aceeași clasă. A­­ceasta pentru școalele publice. In privința institutelor private, pro­movările se fac după dispozițiuni luate de însuși directorii lor sau mai bine fără nici o dispozițiune, căci, inte­resele lor comandându-le să aibă cât mai mulți clienți, promovările se fac tot­dea­una fără nici o regulă și de ordinar elevii trec dintr’o clasă în­­tr’alta și când știu și când nu știm­. Mai mult încă, elevi declarați re­petenți în școalele publice sunt pri­miți in școalele private, nu în clasa, în care au rămas repetenți, ci în clasa următoare. Au grijă într’adever directorii respectivi de a supune pe asemeni elevi la un fel de examene de admitere, dar acestea se fac nu­mai de ochii lumei și sunt lipsite de orice seriozitate. Examene de înscriere se pot trece și în școalele publice, dar la ele nu se primesc repetenții cla­selor (art. 8 din regulament) și aci­stă toată anomalia și toată nedrep­tatea: școlarii, ai căror părinți dispun, știu ocoli orice dispozițiune regula­mentară, pe când cei săraci trebuesc să facă cel puțin câte două ani în a­­ceeși clasă, dacă stăruesc a rămâne în școala publică. Pentru cunoștința d-lui ministru putem cita în această privință chiar câte­va exemple Elevii Scriban Au­gust și Ionescu Gheorghe, declarați repetenți în cl. VI a liceului din Ga­lați în Septembre trecut, urmează a­­cuma cl. ViI, unul într’un institut din Iași, cel­­ l’alt la București; de ase­menea elevii Iorgala Gheorghe și Constantinescu Emilian, declarați re­petenți în cl. V la același liceu și eli­minați, pe lângă aceasta, pe un an din toate școalele­­ din țară pentru purtare rea, frecventează cl. VI în­tr’un institut din București; în fine alți elevi, ca Stamatescu Panaite, Chi­­riacopol Emanuil, Galmoiu Sterea, etc., urmează la Iași, nu în clasele în care au rămas repetenți, ci in cele imediat următoare, în bătaia de joc a regulamentului școalelor publice și în necazul colegilor lor, cari, ne­­dispunând de averi, n’au putut face ca dânșii. De­și sunt școlari fără aptitudini și fără aplicațiune, vor trece regulat, sau mai bine neregulat, toate clasele și se vor prezenta la bacalaureat în­aintea altora și mai silitori și mai bine dotați. In privința lipsei de scrupule ai direc­­torilor de școale private, mai pot cita încă un exemplu foarte caracteristic. Elevul Ionescu M. Dimitrie este de­clarat repetent în cl. VI la liceul din Galați în Septembre 1890, nu mai urmează la școală până în Aprilie 1891, când, mergând la București, stă două luni intr’un institut privat, face un examen și capătă certificat, nu de cl. VI, ci de a VII, cu care se prezintă la bacalaureat in Iunie 1891. Două clase în două luni! Toate aceste negustorii se comit în paguba culturei generale a țerei și spre stricarea tinerimei, care, repre­­zintând viitoarea generațiune, trebuie să fie serios instruită și­ mai serios încă educată spre a da bani și va­loroși cetățeni. După ce am văzut cum se fac pro­movările în școalele private, e bine să mai observăm acuma și altă ces­­tiune. Școalele private au dreptul, după o dispozițiune luată în 1888, de a elibera certificate de absolvire va­labile pentru admiterea la examenul de bacalaureat. Nu mai vorbesc a­­cuma de ușurința cu care se elibe­rează ast­fel de certificate, un caz Tarn citat mai sus, iar pe de altă parte se știe zgomotul făcut mai a­­nul trecut în jurul unui pensionat din București, căruia i s’a ridicat mai apoi dreptul de a mai elibera asemeni certificate. Alt­ceva vresc să ating. Un elev, care a făcut câte­va clase într’un pensionat privat, nu poate să se înscrie cu certificatul eliberat de acesta la o școală publică, ci tre­buie să treacă la liceul sau gimna­ziul public un examen de admitere, foarte amănunțit reglementat de mi­nister. Cum­­ certificatul a 7 clase, eliberat de o școală privată, face pre­­sumpțiunea că posesorul său a tre­cut regulat clasele și are cunoștin­țele necesare, iar un certificat de 5 clase, de exemplu, nu are nici o tre­cere și școlarul trebuie să fie supus unui examen de încercare ? Dacă o cestiune nouă, care pentru multă lume este tare neînțeleasă. Supunem aceste modeste observa­­țiuni d-lui ministru al instrucțiunei, cu speranța, că va căuta pe de o parte să cerceteze cazurile noi arătate (cu­noscute de alt­fel la minister, căci i-au fost supuse prin rapoarte ofi­ciale), iar pe de alta va pune stavile temeinice sprea a nu se mai repro­duce in viitor; acum «crimele de la Dorohoiu sunt pe deplin dovedite». Dovedite de cine ? De Romașcu și Kojinsky ? Dar aceștia sunt ei înșiși niște tâl­hari certăți cu justiția. Dovedite de Adevĕrul ? Dar iată cum califica la Patrie a­­cest ziar și pe directorul său nu mai departe de­cât acum o săptămână : «presă de scandal și de șantaj ; «oare­care gazetar, speculator dibaci­st și meșter mare spre a face parale cu știri de sensație : «a pune la­­ index r pe un oare­care traficant al profesiunii noastre». Apoi dacă cel care a dovedit cri­mele de la Dorohoiu e, după Patrie, un ast­fel de om, cum nu-i e rușine acestui ziar să poftească chiar el pe public a’l asculta la sala Orfeu și a’i da crezument ? ------------------—■ IN DOUE LUNTRI Curioasă atitudine observă moni­torul colectivității în așa numita a­­facere de la Dorohoiu. Pe de o parte ia drept bun tot ce spun ziarele de scandal, acuză gu­vernul că acopere cu autoritatea sa niște asasinate ordinare și publică raportul anchetei făcute de reprezen­tanții presei-revolver. Pe de altă parte însă nu trimete nici un membru al redacțiunei sale la Dorohoiu ca să ia parte la așa nu­mita anchetă. Mai mult de­cât atât, un ziarist liberal refuză să urmeze faimoasa comisiune beldimănească. Cum se explică aceasta? Din două, una, ori Voința Națio­nală crede că cei trei hoți au fost împușcați fără motiv legitim, și a­­tunci trebuia să ia parte la anchetă, ori nu crede aceasta, și atunci pen­tru ce acuză guvernul, pentru ce a publicat raportul și pentru ce face reclamă întrunirii, pe care vor s-o țină despățația pseudo-democrați ? Doar nu va zice Voința că n’a a­­vut cu ce plăti drumul unuia din re­dactorii săi până la Cuzlan... încă odată, cum se explică purta­rea cu două fețe a monitorului co­lectivist ? Lucrul e simplu. Voința nu crede de loc în pretin­sele asasinate de la Dorohoiu , dar Ion Brătianu a avut o dată sinceri­tatea să spuie de la tribuna Parla­mentului că el, șeful guvernului și partidului liberal-național, a «tolerat hoți, crime și asasinate». Și Voința ar vrea, fără să se compromită prea mult, să facă pe lume­a crede că și con­servatorii tolerează asasinate. Căci dorința cea mai fierbinte a li­beralilor e să ne vadă sau măcar să ne arate tot așa de răi și de păcă­toși ca și dânșii. Iată pentru ce Voința cearcă să um­ble în două luntri de odată. Numai de nu s’ar uda... Dar mai nostimă e la Patrie care și ea invită pe cetățeni a asista la mascarada de la Orfeu, adăugând că Pentru și contra lor.—Amestecul Papei. — Ce se zice în Rusia. — Răsboiul viitor. —Comparație între arma­tele europene. — Armata germană și cea austri­acă în caz de îndoit resboiu. Timpul se apropie, în care delicata cestiune a proiectelor militare ger­mane va veni în desbaterea Reichs­tagului. De când, printr'o indiscreție a ziarului Kölnische Zeitung, toată ma­rea importanță a acestor proiecte a ajuns lla­­ cunoștința publică, multe lănci s’au rupt pentru — dar mai a­­les contra lor. Lucrul acesta din urmă s’a făcut chiar și în străinătate. Ast­fel zia­rului Novoie Vremia i s’a scris din Viena, că Papa ar fi interzis în chip categoric centrului catolic german de a vota pentru proiectele militare. Ziarul rusesc însuși zice că, dacă proiectele ar fi primite, atunci nici celor­lalte puteri europene nu le-ar mai rămânea alt­ceva de făcut de­cât să înoate în acest curent fatal de încordare până la extrem a for­țelor lor militare , de aceea interve­­nirea Papei in contra acestor pro­iecte ar trebui să fie privită cu sim­patie de toate popoarele, fără deose­bire de religie, care doresc pacea Europei. Dintre cele scrise in scopul de a câștiga opinia publică pentru noile proiecte militare, o deosebită impor­tanță se dă douor articole publicate de importanța­ Militär-Wochenblatt din Berlin sub titlul «Răsboiul viitor și opinia publică». In cel dintâia din aceste articole, autorul lor caută să dovedească că în răsboin nu s’ar putea socoti de­cât cu trupele ar­matei active și­ cu «tinerul lor ma­terial de oameni», de­oare­ce oamenii mai în vârstă, din care se compune Landwehrul, n’ar putea să suporte acele lipse și greutăți la care e expus soldatul in campanie. Deci, reînti­nerirea armatei trebuie să fie scopul. In articolul al doilea, Militär-Wo­chenblatt compară armatele perma­nente în timp de pace ale celor cinci mari puteri continentale după numă­rul cadrelor lor. Comparația ajunge la rezultatele următoare: Aceste cifre ar arăta că, în cazul unui îndoit resboiu, armatele alian­ței întreite n’ar fi superioare nume­­ricește celor ale Franciei și Rusiei. «De alt­fel — zice mai departe ga­zeta militară, — cu ori­cât optimism ar fi să mergem într'un ast­fel de resboiu, e sigur că Germania n’ar putea să compteze, la frontul apusan, pe un sprijin din partea armatei aus­­tro-ungare, pe când ea ar trebui să sprijinească pe aceasta la frontul ră­săritean. Și chiar și o sprijinire a Ger­maniei din partea armatei italiane la apus ar fi foarte neprobabilă, căci fără îndoială Franța e superioară Italiei pe mare, și aceasta ar trebui să se îngrijească înainte de toate la asigu­rarea țărmurilor ei întinse, — și ceea ce ’i-ar mai rămânea, n’ar putea să întrebuințeze nici la o forțare a Al­­pilor împotriva Sudului Franței, nici la o cooperare cu armata germană». Cu un cuvânt, autorul articolului vrea să arate că situația geografică a celor trei state aliate n’ar favoriza nici de­cum o cooperare pe unul și bazal, iscadr. baterii Italia . . . . . 346 144 207 Austria .... 458 264 241 Germania. . . 538 372 434 Franța .... 584 364 480 Rusia................ 9631/* 608 388

Next