Timpul, noiembrie 1892 (nr. 241-266)
1892-11-01 / nr. 241
ANUL AL PATRUSPREZECELEA. — No. 241 EDIȚIA A DOUA ABONAMENTELE: a țară pe un an . .................................40 le„ pe 6 luni.......................................20 leî !) pe 5 luni........................................10 leî Pentru a treia etate, un an...........................50 lei Redacția și Administrația 23. STRADĂ DOAMNEI. 23. Un exemplar IO Bani Cu începere de Luni, 2 Noembre, redacțiunea Timpului va fi reorganizată și va introduce numeroase îmbunătățiri. INAMOVIBILITATEA LIBERALILOR giultă ziarele opozante au privilesă spună cele mai colosale neadevăruri și să răstălmăcească toate după plac și trebuință, aceasta se știe. Așa se înțelege la noi opoziția. Ca să fii opozant trebue să acuzi pe cei de la guvern de toate crimele, de toate infamiile, de toate neomeniile; trebue să înjuri de dimineață până seara, mai reu ca țiganii; trebuie să născocești fel de lei de nelegiuiri și să le arunci în spatele administrațiunei; trebuie să critici tot ce face și să bănuești până și intențiunile. Iar de răspundere să n’ai nici o grijă; dacă te strânge cu ușa în vre-o chestie, treci mai departe și inventezi alte comedii, și înjuri înainte, căci... presa e liberă. Și totuși e o margine. Pentru presa liberală națională sunt lucruri pe care nu le poate spune, cu toată cunoscuta-i și încercata-i nerușinare. Așa de pildă, Voința Națională nu poate niciodată tipări că d. Radu Mihai, în toată vremea guvernului liberal, nu și-a frământat mintea și ziua și noaptea decât cu reforme, ori că același d. Radu Mihai nici nu știe de rezistența linui Toboc, Ulmeanu și compania , ori că Maicanii, își consacrăm momentele lor libere ca să scrie un tratat asupra cinstei, ori că, în administrația din vremuri a Eforiei spitalelor civile, nimeni nu se desinteresa de arendarea moșiilor mai mult decât Simeon Mihălescu, care nu cunoștea pe nici unul din arendași. Minciuni năsdrăvane ar fi și aceste, ca acele pe care le debitează zilnic în afacerea de la Dorohoiu, în chestiunea Redmar, în chestiunea Zappa și altele. Și totuși Voința s’ar sfii să le publice, afară numai dacă nu s’ar hotărî să se transforme în gazetă umoristică. Sunt așa un șir lung de neadevăruri, a căror folosință e interzisă presei liberale, în interesul ei și al partidului care o întreține în aceste zile negre cu banii albi adunați la guvern. Când un ziar colectivist trece totuși peste hotarul neadevărurilor permise, atunci aduce un rou servicii partidului, căci îl face de rîsul lumii, iar pe sine se compromite iremediabil chiar în ochii celor mai fideli ai săi cititori, în cari deșteaptă bănuială. Voința Națională pare că n’a înțeles acest lucru atât de simplu. In ultimul număr, într’un lung articol, ea trece hotarul neadevărurilor permise și spune lucruri care trebuie să fi provocat un tunător hohot de rîs chiar în tabăra liberală. Citiți numai primele patrusprezece linii ale kilometricului articol: «Partidul conservator—zice Voința—ajungând la putere și adoptând de la liberali ideia inamovibilității magistraturei, a luat proiectul de lege elaborat de d. Eugenia Stătescu și, modificându-l îndestul pentru a strica întreaga lui economie, a dat la lumină faimoasa lege de organizare judecătorească prin care se proclamă inamovibilitatea magistraților Curților de Apel și a președinților de tribunale și se stabilesc regulele după care au să se facă numirile și înaintările». Ați auzit? Ideia uneia din cele mai importante reforme a lor: " conservatorii au luat-o de la liberali, ei au furat proiectul d-lui Stătescu și, după ce l’au stibuit, au făcut legea inamovibilității magistraturei!... Dar liberalii, în cei douisprezece ani de guvernământ al lor, s’au căzuit în multe rânduri să facă reforma magistraturei și n’au isbulit niciodată; dar partidul n’a fost niciodată unit asupra principiului acestei reforme: pe când unii cereau inamovibilitatea, alții respingeau acest sistem ca reacționar și voiau electivitatea; dar, dacă d. Stătescu a făcut un proiect pe baza inamovibilității, alții, Rosetti, Giani, Nacu, au alcătuit un proiect pe temeiul electivității, dar nici unul din multele proiecte de reformă a magistraturei făcute de unii și alții dintre liberali n’au putut fi transformate în lege, dar partidul liberal a căzut de la putere fără ca reforma să se fi putut face, fie bine fie rea, fie într’un sens fie în altul. Toate astea sunt știute și reștiute, cum știut este că Radu Mihai s’a ocupat cu altceva decât cu speculațiuni de idei. Dar ce-i pasă Voinței Naționale ? Tot așa de cunoscut e că partidul conservator, în opoziție, a declamat necontenit reforma magistraturei și s’a angajat să introducă inamovibilitatea când va veni la putere, angajament pe care și l’a ținut cu sfințenie. Dar de ce să facem Voinței cinstea de a discuta serios colosalul caraghiozlîc pe care a avut imprudența să-l debiteze aseară ? Cititorii ei, cei d’întâi, trebue să fi pofnit de rîs când au avut sub ochi acest neadevăr. Și, zéii, li se cuvenea un moment de veselie, după atâta holera, atâtea hoții și atâtea asasinate. Să nu le stricăm dar cheful și să urăm Voinței Naționale succes bun in noua-i carieră de gazetă umoristică. Când ne va fi dat să citim în coloanele ei că Anghelescu, Marcanii, Simeon Mihălescu și compania au fost oamenii cei mai morali, cei mai des interesați, cei mai devotați binelui și banului obștesc ? ' ♦BM—— TELEGRAME Rezolvarea crizei din Ungaria. Viena 11 Noembre: împăratul a primit de dimineață pe miniștrii d-nii Fejervary și Weckerle. El a însărcinat pe acest din urmă cu formarea cabinetului. D-nii Weckerle, care a primit această misiune, va prezintă împăratului propunerile sale în privința distribuirea portofoliurilor după ce se va fi înțeles cu diferite persoane politice, mai cu seamă acelea ale partidului liberal. Viena, 11 Noembre. D-na Weckerle a conferit după amiază cu contele Kalnoky, apoi a plecat la Budapesta. Se consideră ca sigur că d-na Weckerle va păstra portofoliul finanțelor. După Budapesten Corespondent prima declarațiune ce d-na Weckerle va face parlamentului va dovedi în mod neîndoios că a primit sarcina formărea cabinetului pe baza programului eclesiastic al majorităței cabinetului demisionat. Crimele anarhiste Paris, 11 Noembre, înmormântarea victimelor exploziei s’a făcut azi în mijlocul unui mare concurs al populațiunei. D. Loubet, Ricard și membrii consiliului municipal erau de față. D. Carnot și toți miniștrii au fost reprezentați. Mulțimea era enormă. D-nii Loubet și Mauton, președintele consiliului municipal, au rostit discursuri la cimitirul Montparnasse. D. Loubet a zis că acestea sunt crime vulgare, nejustițiabile; a asigurat că victimele nu vor fi uitate. Niște scene sfâșietoare s-au produs în momentul defilărea familiilor victimelor; mulțimea era adânc mișcată. Germanii și Belgienii în contra Francezilor în Dahomey Marsilia, 11 Noembre. O scrisoare din Portonovo adresată ziarului «Petit Marseillais» zice că spahii au luat ca prisioneri în timpul luptei 3 germani Schultze, Pucch și Weckel și un belgian. Colonelul Dodds a pus să-i împuște. Colonelul Dodds a luat dispozițiuni pentru a tăia retragerea lui Behanzin. Criză ministerială probabilă in Franța Paris, 11 Noembre. Cercurile parlamentare discută eventualitatea unei crize ministeriale cu ocazia discuției proiectului de lege asupra presei ; ele prevăd respingerea acestui proiect, deoarece conservatorii consideră măsurile propuse ca nesuficiente și radicalii se opun la orice restricțiune a libertăței presei. Germanii si Cehii in Boemia , Viena, 11 Noembre. D. Plener a interpelat guvernul asupra verdictului juriului din Praga care a achitat pe tâmplarul Bosak, culpabil că a tras focuri de revolver asupra unor trecători cari vorbiau nemțește. Culpabilul a declarat că a făcut aceasta din ură pentru Germani. — D. Plener întreabă cum va face guvernul pentru a înlătura primejdia ce decurge din această achitare pentru siguranța publică. Anarhiști germani Berlin, 11 Noembre. Poliția a confiscat azi primul număr al unui ziar lucrător anarhist din care se trăsese deja 4000 de exemplare. Editorul proprietar este un lucrător poleitor la care s’au făcut perchezițiuni. DUMINECA 1/13 NOEMBRE 1892 ANUNCIURI si INSERȚII: Linia 30 litere petit pag. IV ...... 0,40 Reclame................. . III.....................1,50 . »X ................. . II.......................2,50 n . ..... 1j - —1 la Paris anunciurile se primesc la Agenția k ' Hava», 8 Place de la Bourse -------Redacția și Administrația 23. STRADA DOAMNEI, 23. Un exemplar 10 Bani Institutele private Primim de la un d. profesor următorul articol: Nu-i vorba act de a face un articol asupra organizațiunei ce ar fi de dat în viitor învățământului nostru privat, ci numai de a semnala atențiunea actualului domn ministru al instrucțiunei câteva anomalii, care se practică cu privire la institutele private și cărora socotesc că ar fi bine să li se puie capăt cu o oară mai înainte. După art. 49 din regulamentul școalelor secundare publice, un școlar, spre a se promova dintr’o clasă într’altă, trebue să aibă nota minimă 5 la fiecare obiect de studiu ; fără această condiție, școlarul rămâne repetent și trebue prin urmare să mai facă încă un an în aceeași clasă. Aceasta pentru școalele publice. In privința institutelor private, promovările se fac după dispozițiuni luate de însuși directorii lor sau mai bine fără nici o dispozițiune, căci, interesele lor comandându-le să aibă cât mai mulți clienți, promovările se fac totdeauna fără nici o regulă și de ordinar elevii trec dintr’o clasă într’alta și când știu și când nu știm. Mai mult încă, elevi declarați repetenți în școalele publice sunt primiți in școalele private, nu în clasa, în care au rămas repetenți, ci în clasa următoare. Au grijă într’adever directorii respectivi de a supune pe asemeni elevi la un fel de examene de admitere, dar acestea se fac numai de ochii lumei și sunt lipsite de orice seriozitate. Examene de înscriere se pot trece și în școalele publice, dar la ele nu se primesc repetenții claselor (art. 8 din regulament) și acistă toată anomalia și toată nedreptatea: școlarii, ai căror părinți dispun, știu ocoli orice dispozițiune regulamentară, pe când cei săraci trebuesc să facă cel puțin câte două ani în aceeși clasă, dacă stăruesc a rămâne în școala publică. Pentru cunoștința d-lui ministru putem cita în această privință chiar câteva exemple Elevii Scriban August și Ionescu Gheorghe, declarați repetenți în cl. VI a liceului din Galați în Septembre trecut, urmează acuma cl. ViI, unul într’un institut din Iași, cel l’alt la București; de asemenea elevii Iorgala Gheorghe și Constantinescu Emilian, declarați repetenți în cl. V la același liceu și eliminați, pe lângă aceasta, pe un an din toate școalele din țară pentru purtare rea, frecventează cl. VI într’un institut din București; în fine alți elevi, ca Stamatescu Panaite, Chiriacopol Emanuil, Galmoiu Sterea, etc., urmează la Iași, nu în clasele în care au rămas repetenți, ci in cele imediat următoare, în bătaia de joc a regulamentului școalelor publice și în necazul colegilor lor, cari, nedispunând de averi, n’au putut face ca dânșii. Deși sunt școlari fără aptitudini și fără aplicațiune, vor trece regulat, sau mai bine neregulat, toate clasele și se vor prezenta la bacalaureat înaintea altora și mai silitori și mai bine dotați. In privința lipsei de scrupule ai directorilor de școale private, mai pot cita încă un exemplu foarte caracteristic. Elevul Ionescu M. Dimitrie este declarat repetent în cl. VI la liceul din Galați în Septembre 1890, nu mai urmează la școală până în Aprilie 1891, când, mergând la București, stă două luni intr’un institut privat, face un examen și capătă certificat, nu de cl. VI, ci de a VII, cu care se prezintă la bacalaureat in Iunie 1891. Două clase în două luni! Toate aceste negustorii se comit în paguba culturei generale a țerei și spre stricarea tinerimei, care, reprezintând viitoarea generațiune, trebuie să fie serios instruită și mai serios încă educată spre a da bani și valoroși cetățeni. După ce am văzut cum se fac promovările în școalele private, e bine să mai observăm acuma și altă cestiune. Școalele private au dreptul, după o dispozițiune luată în 1888, de a elibera certificate de absolvire valabile pentru admiterea la examenul de bacalaureat. Nu mai vorbesc acuma de ușurința cu care se eliberează astfel de certificate, un caz Tarn citat mai sus, iar pe de altă parte se știe zgomotul făcut mai anul trecut în jurul unui pensionat din București, căruia i s’a ridicat mai apoi dreptul de a mai elibera asemeni certificate. Altceva vresc să ating. Un elev, care a făcut câteva clase într’un pensionat privat, nu poate să se înscrie cu certificatul eliberat de acesta la o școală publică, ci trebuie să treacă la liceul sau gimnaziul public un examen de admitere, foarte amănunțit reglementat de minister. Cum certificatul a 7 clase, eliberat de o școală privată, face presumpțiunea că posesorul său a trecut regulat clasele și are cunoștințele necesare, iar un certificat de 5 clase, de exemplu, nu are nici o trecere și școlarul trebuie să fie supus unui examen de încercare ? Dacă o cestiune nouă, care pentru multă lume este tare neînțeleasă. Supunem aceste modeste observațiuni d-lui ministru al instrucțiunei, cu speranța, că va căuta pe de o parte să cerceteze cazurile noi arătate (cunoscute de altfel la minister, căci i-au fost supuse prin rapoarte oficiale), iar pe de alta va pune stavile temeinice sprea a nu se mai reproduce in viitor; acum «crimele de la Dorohoiu sunt pe deplin dovedite». Dovedite de cine ? De Romașcu și Kojinsky ? Dar aceștia sunt ei înșiși niște tâlhari certăți cu justiția. Dovedite de Adevĕrul ? Dar iată cum califica la Patrie acest ziar și pe directorul său nu mai departe decât acum o săptămână : «presă de scandal și de șantaj ; «oarecare gazetar, speculator dibacist și meșter mare spre a face parale cu știri de sensație : «a pune la index r pe un oarecare traficant al profesiunii noastre». Apoi dacă cel care a dovedit crimele de la Dorohoiu e, după Patrie, un astfel de om, cum nu-i e rușine acestui ziar să poftească chiar el pe public a’l asculta la sala Orfeu și a’i da crezument ? ------------------—■ IN DOUE LUNTRI Curioasă atitudine observă monitorul colectivității în așa numita afacere de la Dorohoiu. Pe de o parte ia drept bun tot ce spun ziarele de scandal, acuză guvernul că acopere cu autoritatea sa niște asasinate ordinare și publică raportul anchetei făcute de reprezentanții presei-revolver. Pe de altă parte însă nu trimete nici un membru al redacțiunei sale la Dorohoiu ca să ia parte la așa numita anchetă. Mai mult decât atât, un ziarist liberal refuză să urmeze faimoasa comisiune beldimănească. Cum se explică aceasta? Din două, una, ori Voința Națională crede că cei trei hoți au fost împușcați fără motiv legitim, și atunci trebuia să ia parte la anchetă, ori nu crede aceasta, și atunci pentru ce acuză guvernul, pentru ce a publicat raportul și pentru ce face reclamă întrunirii, pe care vor s-o țină despățația pseudo-democrați ? Doar nu va zice Voința că n’a avut cu ce plăti drumul unuia din redactorii săi până la Cuzlan... încă odată, cum se explică purtarea cu două fețe a monitorului colectivist ? Lucrul e simplu. Voința nu crede de loc în pretinsele asasinate de la Dorohoiu , dar Ion Brătianu a avut o dată sinceritatea să spuie de la tribuna Parlamentului că el, șeful guvernului și partidului liberal-național, a «tolerat hoți, crime și asasinate». Și Voința ar vrea, fără să se compromită prea mult, să facă pe lumea crede că și conservatorii tolerează asasinate. Căci dorința cea mai fierbinte a liberalilor e să ne vadă sau măcar să ne arate tot așa de răi și de păcătoși ca și dânșii. Iată pentru ce Voința cearcă să umble în două luntri de odată. Numai de nu s’ar uda... Dar mai nostimă e la Patrie care și ea invită pe cetățeni a asista la mascarada de la Orfeu, adăugând că Pentru și contra lor.—Amestecul Papei. — Ce se zice în Rusia. — Răsboiul viitor. —Comparație între armatele europene. — Armata germană și cea austriacă în caz de îndoit resboiu. Timpul se apropie, în care delicata cestiune a proiectelor militare germane va veni în desbaterea Reichstagului. De când, printr'o indiscreție a ziarului Kölnische Zeitung, toată marea importanță a acestor proiecte a ajuns lla cunoștința publică, multe lănci s’au rupt pentru — dar mai ales contra lor. Lucrul acesta din urmă s’a făcut chiar și în străinătate. Astfel ziarului Novoie Vremia i s’a scris din Viena, că Papa ar fi interzis în chip categoric centrului catolic german de a vota pentru proiectele militare. Ziarul rusesc însuși zice că, dacă proiectele ar fi primite, atunci nici celorlalte puteri europene nu le-ar mai rămânea altceva de făcut decât să înoate în acest curent fatal de încordare până la extrem a forțelor lor militare , de aceea intervenirea Papei in contra acestor proiecte ar trebui să fie privită cu simpatie de toate popoarele, fără deosebire de religie, care doresc pacea Europei. Dintre cele scrise in scopul de a câștiga opinia publică pentru noile proiecte militare, o deosebită importanță se dă douor articole publicate de importanța Militär-Wochenblatt din Berlin sub titlul «Răsboiul viitor și opinia publică». In cel dintâia din aceste articole, autorul lor caută să dovedească că în răsboin nu s’ar putea socoti decât cu trupele armatei active și cu «tinerul lor material de oameni», deoarece oamenii mai în vârstă, din care se compune Landwehrul, n’ar putea să suporte acele lipse și greutăți la care e expus soldatul in campanie. Deci, reîntinerirea armatei trebuie să fie scopul. In articolul al doilea, Militär-Wochenblatt compară armatele permanente în timp de pace ale celor cinci mari puteri continentale după numărul cadrelor lor. Comparația ajunge la rezultatele următoare: Aceste cifre ar arăta că, în cazul unui îndoit resboiu, armatele alianței întreite n’ar fi superioare numericește celor ale Franciei și Rusiei. «De altfel — zice mai departe gazeta militară, — cu oricât optimism ar fi să mergem într'un astfel de resboiu, e sigur că Germania n’ar putea să compteze, la frontul apusan, pe un sprijin din partea armatei austro-ungare, pe când ea ar trebui să sprijinească pe aceasta la frontul răsăritean. Și chiar și o sprijinire a Germaniei din partea armatei italiane la apus ar fi foarte neprobabilă, căci fără îndoială Franța e superioară Italiei pe mare, și aceasta ar trebui să se îngrijească înainte de toate la asigurarea țărmurilor ei întinse, — și ceea ce ’i-ar mai rămânea, n’ar putea să întrebuințeze nici la o forțare a Alpilor împotriva Sudului Franței, nici la o cooperare cu armata germană». Cu un cuvânt, autorul articolului vrea să arate că situația geografică a celor trei state aliate n’ar favoriza nici decum o cooperare pe unul și bazal, iscadr. baterii Italia . . . . . 346 144 207 Austria .... 458 264 241 Germania. . . 538 372 434 Franța .... 584 364 480 Rusia................ 9631/* 608 388