Timpul, martie 1894 (nr. 47-72)
1894-03-01 / nr. 47
ANUL AL ȘASESPREZECELEA. — No. 47 EDIȚIA A TREIA ABONAMENTELE In țară pe un an. . .......................................40 lei „ pe 6 luni.............................................20 lei „ pe 3 luni .......... 10 lei Pentru streinătate, un an...............................50 lei Redacția și Administrația — 23,STRADA DOAMNEI,23 Un exemplar 15 Bani 1 Marți 1/13 martie isst ANUNGIURÎ și INSERȚII Lini* 80 litere petit pag. IV ..... • 0,40 Reclame........................... III ..... . 2,50 „ ......................... . ..... .5.In Paris anunciurile se primesc, la Agenția Savas, 8 Place de la Bourse Redacția și Administrația 1- 23, STRADA DOAMNEI, 23 -Un exemplar 15 Bani TURBAREA COLECTIVIȘTILOR Unde vor să ajungă? Mulțumită partidului liberal, cei cari găsesc plăcerea se preumbla Duminica după prânz pe calea Victoriei au fost tulburați ori în distracțiunea lor : circulațiunea a fost câteva minute întreruptă și s-a produs o mică învălmășeală care a impresionat roü pe cel cu nervii slabi. Partidul liberal găsise de cuviință să facă o manifestațiune de stradă și să meargă la Palat pentru a cere înlăturarea guvernului orîcât de caraghioasă a fost această înscenare, oricât de mult s’au văzut ațele albe cu care era cusută, trebuie să ne oprim un moment asupra ei, căci ea înseamnă un nou pas spre prăpastia la care se duce orbește partidul libel. Am semnalat de mult tactica acestui partid, el caută să maimuțărească tot ce făcea în vremea ei opozițiunea unită. Și dacă situațiunea nu se aseamănă de loc, liberalii caută să impresioneze masele măcar cu copia externă a celor petrecute în 1887-88. In cei doui ani din urmă ai guvernului liberal, când gunoiul și ticăloșia se adunase atât de mult încât înșiși liberalii nu-i mai puteau ascunde, când opozițiunea nu mai putea ține nici o întrunire fără ca bande de pușcăriași sălbatici să se arunce asupra publicului și să comită cele mai revoltătoare barbarii, când nimeni nu mai era sigur nici de averea, nici de viața sa—atunci, împinși de masa cetățenilor care nu mai putea răbda, șefii opozițiunii au fost siliți să se coboare în stradă și să meargă la Palat. Mergea poporul singur, dacă n’ar fi vrut el să meargă, lărgiți cum au fost și sunt, liberalii n’au văzut atunci decât manifestațiunea externă a lucrurilor; și fiind că aceasta se poate imita până la oarecare punct, s’au pus acum s’o imiteze. MMasele populare sunt liniștite; nu se pomenește azi de apăsarea năbușitoare de a 87—88; nu se petrec scandaluri și barbarii; nu se pomenește de miniștri și de generali hoți; nu se vorbește de afaceri strălucite. Dar sunt o samă de oameni, liberali de profesie, cari au flămânzit roü de tot și cari se simt pierduți dacă nu izbutesc cât mai curând să bage mâna în punga Statului; mai sunt și câțiva descreerați fanatici, cari cred că numai liberalii au dreptul să guverneze țara. Cu aceștia și cu câteva lepădături cum există în toate orașele și cari își vind bucuros brațele pe câteva ocale de vin, se poate înscena o manifestație de stradă, se poate face «bucluc» pentru a plictisi lumea. Acesta a fost caracterul manifestațiunii de erî. Dacă guvernul nu face scandaluri, nu provoacă tulburări, nu nemulțumește lumea, s’a pus opozițiunea liberală să tulbure liniștea. Intențiunea aceasta s’a vedit erî de la început până la sfârșit. In vremea când în sala Dacia oratorii liberali insultau pe conservatori în modul cel mai ordinar, o bandă de bătăuși colectiviști ocupase o bună parte din strada Carol și atacau cu nepomenită îndrăsneală pe trecătorii pe cari îi știau sau îî banuiau că sunt conservatori. Trăsătura aceasta nu luminează ca în deajuns situațiunea? In 87 și 88, opozițiunea era atacată chiar in salele de întruniri și la eșire de bandele guvernului; acum bandele opozițiunii atacă pe trecătorii bănuiți a fi guvernamentali. Erî, in strada Carol, bandele colectiviste au bătut crunt și au rănit pe mai mulți cetățeni, și poliția a fost așa de îngăduitoare încât nu intervenit, numai și numai să nu fie nici bănuială că s’ar atinge de dreptul de întrunire. După întrunire, liberalii au pornit spre calea Victoriei, îngreuind circulațiunea, îndemnați la alătari de un reprezentant al autorităței să se împrăștie pentru a lăsa circulațiunea liberă, ‘ei au pretins că merg numai până la club. Li s’a îngăduit și aceasta, și poate că réü a făcut autoritatea fiind așa de îngăduitoare. La club, însă, înscenarea s’a dat și mai bine de gol. Din balcon, d. Dumitru Sturdza a ținut o cuvântare și a spus partizanilor să se împrăștie... In loc de aceasta, o bandă de descreerați cu d-nii Gogu Cantacuzino, Paladi, faimosul Moruzzi și Gherghel a plecat înspre Palat, vociferând și împedicând circulațiunea. Firește autoritatea n’a mai putut tolera scandalul și, cu forța armată—iar nu cu bătăuși, cum făceau liberalii—,a împrăștiat pe manifestanți și a pus capăt farsei. Incidentul de la club arată vedii că totul a fost o mizerabilă înscenare. Căci una din două, ori d. Sturdza e șeful partidului și atunci trebue să -l asculte; ori d. Sturdza nu mai poate fi un moment șeful partidului, dacă nu e ascultat. Cu toate astea, partidul nu i s’a supus erl și d-sa totuși e șef. Aceasta nu se poate explica altfel decât că totul a fost o comedie : scandalul era hotărît și trebuia să se facă, dar șeful trebuia să-șî degajeze răspunderea, să se arate om de ordine, pe când sub-șefii conduceau pe bătăuși la palat. Intențiunea partidului liberal de a provoca cu orice preț neorândielî s'a vedit și după sfârșirea manifestațiunei; agenții colectiviști, turbați de beție, s’au împrăștiat prin mahalale și, pe unde au putut, au maltratat pe cetățenii cari banuiau că sunt conservatori. In scurt, situațiunea se prezintă tocmai pe dos de cum era la 87—83. Atunci opozițiunea era maltratată ; acum opozițiunea maltratează. Firește că, în asemenea condițiuni, toată osteneala liberalilor e zadarnică, în afară de neplăcerea pe care ați pricinuit-o era pacenicilor preumblători de pe calea Victoriei, la alt rezultat nu pot ajunge. Națiunea vede bine jocul caraghios al opozițiunei și prin urmare n’o poate ajuta. Pentru noi rămâne în picioare numai faptul ordinar al încercării câtorva hămisițî și apelpisiți de a tulbura ordinea pe stradă. Eî bine, guvernul va căuta să puie capăt încercărilor de acest soiți. Ordinea și autoritatea Statului vor fi menținute în toată întregimea; legile țării, care sunt pentru toți, se vor aplica despățaților liberali, fără pasiune, dar cu severitate. Pe calea pe care au apucat, liberalii nu vor ajunge deci la putere; ei vor ajunge însă cu siguranță sub asprimea legilor. —-------——■——♦-------------------------După d. Nacu vorbesc d-nii Mihăilescu din Galați și Ionescu din Brăila, țăranul de carnaval din Dâmbovița și cel din urmă d. N. Fleva. D. Fleva anunță că guvernul va cădea în curând. înainte de a se începe golirea sălii, se împarte un apel semnat de «comitetul eșecuri v al partidului liberal-național». In acest manifest se spune că guvernul a confiscat nu numai libertățile publice, ci chiar Coroana de oțel. Agenții colectiviști sub comanda d-lor Gogu Cantacuzino, Palade și Delavrancea încep a striga : La palat la palat t Bandele ies în stradă și încep scandalul. In stradă Ulmenii și Tobocii au reînviat întrunirea și discursurile oratorilor de oli nu au fost decât un pretext pentru a masca intențiunile criminale pe care le aveau șefii colectivităței de a face scandaluri, bătăi și de a schingiui lumea. Căci în adevăr în timpul pe când Nacu și cei la alți oratori, deblaterau în sală și atacau pe Rege, afară se formase o ceată de bătăuși colectiviști,—tot cei întrebuințați de colectiviști pentru a stâlci pe membrii opozițiunei unite—cari într’o stare de ebrietate complectă atacau pe cetățenii pacînici, bătându-i până înăuntrul prăvăliilor vecine de Dacia. Nu putea să se apropie nimeni, afară de colectiviști, nici de localul întrunirii, nici de împrejurimile sale. La orele 3 cetele de bătăuși devenind din ce în ce mai furioase, au început să opereze serios. Bătaia d-lui Andronescu Cu vre-o douăzeci de pași departe de intrarea sălii de la Dacia, d. Andronescu Zaharia, alegător în colegiul Intuia și administrator al ziarului țara, sta liniștit, convorbind cu un prietin al său. De o dată douăzeci de bătăuși, între cari am observat pe Gherghel, un frate al lui Ulmeanu și Ghiță Manolescu Lungu, se reped asuprra d-lui Andronescu, strigând în gura mare: «Pe el, mé, că e de la Jara». N’o apucă să sfârșească acela care pronunțase aceste cuvinte, și toți năvălesc asupra lui Andronescu, lovindu-l cu bastoane groase și spargându-i capul. Numai când bătăușii colectiviști au văzut că Andronescu a căzut jos leșinat, l’au lăsat și au plecat la întrunire. Andronescu fu ridicat de d. Cristodulo de la Țara, care în momentul acela sosise la fața locului, și dus la spitalul Colței, unde a fost pansat de internul de serviciu. De aici Andronescu fu trimis acasă. Victima sbirilor colectivităței are o plagă în regiunea parietală de zece centimetri adâncime în formă de cruce, cu denudația osului craniului. Starea d-lui Andronescu este foarte gravă. Alte victime După această ispravă, cetele de bătăuși colectiviști au mai bătut pe un alegător din colegiul inițifl, anume Dumitru Costache. Acesta are o plagă în regiunea occipitală de 7 centimetri, făcută cu un corp contondent. De aci bandele, setoase de sânge, năvălesc în prăvălii unde devastează și jefuesc. Astfel bandele au năvălit în prăvălia d-lui Marinescu-Bragadiru și în aceea a d-lui Tănase Crețulescu. Aci au bătut pe d- nii Bereșteanu și M. Iordănescu într un așa hal, încât a trebuit să fie conduși la spital. Autoritatea, care era reprezintată prin d. procuror Crasnaru și d. inspector Dristorian, și cari se aflau în localul secțiunei polițienești 4, printr’un exces de toleranță și spre a evita alte încăerări, n’a crezut de cuviință să facă vre-o arestare, lăsând în voia lor bandele Ulmenilor și Tobocilor. In timpul acesta negustorii din piață, speriați, închiseseră prăvăliile lor, de teama de a nu fi prădate de Mărunțeli, cari mișunati la Dacia. Pe strada Carol La orele 5 oratorii colectivităței sfârșesc discursurile. Căprarii de afară organizează plecarea în ordinea următoare. Bătăușii și șefii lor de câprarie, apoi copiii urmați de capii colectivităței, delegații din provincie și la urmă membrii clubului liberal. Era un spectacol sinistru această procesiune, compusă în mare parte de desculți cu figuri de bandiți ieșiți din fundul ocnei. Toată negustorimea, toți oamenii de treabă întorceau capul cu desgust de la un așa murdar spectacol. Pe calea Victoriei Procesiunea sosește la Zlătari. Acid. inspector de poliție Dristorian comunică foarte politicos d-lui Sturdza și celorlatțî că n’au voie să înainteze, ci să se risipească pentru ca să se ducă fiecare pe la casele lor. D. Sturdza respunde că se opune la învitațiunea ce ’i se făcea și dă ordin ca procesiunea să Înainteze, ceea ce se și face fără ca autoritățile să se opună. Neîmpedicată de nimeni, procesiunea de desculți sosește la clubul liberal, unde se oprește. Se aclamă d. Fleva și corifeii colectivității cari ies pe balconul clubului. D. Dimitrie Sturdza începe a vorbi, când de o dată isbucnesc strigăte : La Palat ! la Palat! D. N. Fleva urmează după d. Sturdza, dar vocea lui este înăbușită de strigăte , să mergem la Palat! Și în adevăr, pe când d-nii Sturdza, Fleva, Nacu, Stolojan, Forfidde și toți corifeii stau la adăpost, agenții lor Cantacuzino, Delavrancea, frații Leca, Ghițescu, Nicolaescu, Paladi, Arapu, Moruzi se pun in capul desculților și înaintează spre palat. Când ajung pe piața teatrului și vor să înainteze spre palat, o companie de infanterie, din ordinul d-lui prefect al poliției și al d-lui prim-procuror, îi oprește în loc. Dar desculții nu vor să asculte ordinele autorităților. D. prim-procuror invită atunci pe toți curioșii, cari se aflau prin împrejurimi, să plece acasă și după aceasta somează pe turburători să se retragă. La aceste somațiuni turburătorii răspund prin huidueli și insulte adresate armatei și autoritățiFr, face Compania de infanterie, pentru a-i speria, câțiva pași înainte dar nici acum bandele colectiviste nu dau înapoi. In momentul acesta apar gendarmii călări venind din strada Regală, cari în câteva minute curăță piața teatrului de tulburători. Fuga e rușinoasă, dar sănătoasă In timpul când se faceau somațiile, acei cari conduceau pe inconștienții din întrunirea de la Dacia, cuprinși de frică, au început a părăsi câmpul de luptă unul câte unul. Ei și-au zis că fuga e rușinoasă, dar e sănătoasă. D. G. Cantacuzino, de la Voința, a fugit prin strada Teatrului, d. Delavrancea s’a ascuns la hotelul Hugues, d. Nicolaescu s’a retras la Fiakowsky, d Carada a alergat la Banca Națională, în fine d. G. Palade a făcut apel la sentimentele caritabile ale d-lui inspector de poliție Florescu, rugându-l cu lacrămi în ochi să-l conducă la un adăpost mai sigur decât piața teatrului. D. Florescu, care ține mai mult la perceptele evanghelice decât la acele ale lui Moise, a luat la braț pe d. Palade și l-a condus pe strada Regală, ca să se întoarcă în sinul familiei. * * * In [timpul risipire! tulburătorilor, s’au operat vre-o dour trei arestări, dar care n’au fost menținute. Autoritățile au stat pe piața teatrului până la orele 8 seara, când totul a reintrat în ordine: înscenarea colectivistă Șefii colectivității vor pretinde, în nerușinarea lor obicinuită, să spue că nu ei au îndemnat pe desculți să dea rușinosul spectacol de ele. Vom dovedi că mint și că tot ce s’a făcut a fost cu știrea și consimțimântul lor, cu toate declarațiile contrarii pe care le a făcut d. Sturdza de pe balconul clubului. Incepem cu probele, Joia trecută, o întrunre intimă a avut loc la Hernia în culoarea de negru. Aci au fost aduși vre-o 80 de bătăuși și după un discurs înflăcărat al d-lui Paladi, li s-au împărțit câte 25 de franci și câte un revolver. La plecare, bătăușii au primit ordin ca la întrunirea de Duminică să bată pe oricine nu e din tagma lor. Li s’a mai recomandat să ceară mergerea la palat. Altă probă: Sâmbătă, toată noaptea, vre-o 25 de agenți colectiviști din culoarea de galben au locut la cunoscutul Ghiță Manolescu Lungu. Bețla a durat până o zi la orele 11 2. A treia probă că colectiviștii erau hotărîți să facă scandaluri, e și faptul următor : Acum câteva zile apăru în Voința Națională o scrisoare trimisă de un oarecare Taliano din Bacău. In această scrisoare numitul Taliano, care este agentul fraților Leca, insulta în mod grosolan pe d. A. Marghiloman și-l amenința că are să-l bată. Alaltă eri, Sâmbătă, d. Marghiloman primește o telegramă din partea acestui Taliano, în care se spuneau următoarele : «Scurtează distanța între mine și d-ta și vino la gară. Sosesc azi dimineață » . Acest individ era delegatul colectiviștilor din Bacău, și a luat parte la întrunire fiind alături de d. Sturdza. Dar în fine ce însemna comedia de erî și pe cine vor să înșele colectiviștii, când în capul tulburătorilor erau Paladi, Cantacuzino/ Delavrancea, Moruzzi, etc. etc. Aceștia mers’au fără consimțimântul d-lui Sturdza ? X. X Scandalurile de ori întrunirea de la «Dacia» Se știe cât de mult s’au supărat colectiviștii când un ziar din capitală a comparat pe șefii lor cu Sdrelea și cu Mărunțelu. Actele sălbatice ce au comis erl bandele colectiviste sub comanda lui Sturdza, Fleva și Palade arată cu prisosință că comparațiunea făcută de ziarul Constituționalul era foarte potrivită. Pe la orele 2 sala Dacia, în care s’au întrunit colectiviștii, era aproape goală, nu erau nici 200 de oameni. Ce să facă colectiviștii în fața unui asemenea fiasco ? Imediat au dat ordine bătăușilor cari erau postați pe strada Carol și ’n capul cărora se aflau Manolescu Lungu, Toboc, Ulmeanu, Gherghel și alții să ia cu sila pe toți oameni cari treceau pe strada Carol și să-i aducă la întrunire. Astfel în timp de un sfert de oră sala Dacia s’a umplut de lume. Pe estrada din fundul sălei se aflau d nn: Sturdza, Fleva, Ferichide, Paladi, Gogu Cantacuzino, V. Epurescu și Dimulescu din Giurgiu, Mihăilescu din Galați, avocatul Ionescu din Brăila, tăranul de carnaval Dincă Stileru, Taîiano din Bacău, un alt țăran de carnaval din Dâmbovița, deputații Moruzzi, Gogu Ștefănescu, Nicolaescu, Stolojan, R. Stanian, Grigorescu, Take Protopopescu, negustorul Stătescu din Buzău, etc. etc. Cel d’Intuiü care a luat cuvântul a fost d. D. Sturdza. Vocea sa stinsă abia se auzia până în mijlocul sălii. Se cunoaște tema pe care vorbește d. Sturdza. Guvernul actual este compus din fanarioți, cari au confiscat toate libertățile publice și cari duc țara la peite. După d. Sturdza a luat cuvântul avocatul Lascar. Acesta a continuat pe tema începută de d-nii Ferichide și Delevrancea, în întrunirile trecute. Timp de o oră d. Lascar a adus cele mai violente atacuri la adresa M. S. Regelui pe care «l’au adus și îmbogățit liberalii». D. Lascar termină spunând că Regele a călcat jurământul. Mai mulți indivizi beți ce se aflau în sală încep a aplauda. In urmă să dă cuvântul d-lui C. Nacu care nu voiește să se lase mai prejos de d. Lascar și începe și el a ataca pe M. S. Regele. Un ofițer demisionat O priveliște din cele mai scandaloase și mai desgustătoare o înfățișa eri unul din foștii ofițeri de cavalerie ale căror demisiuni l’au primit. Acesta era d. Niculescu, fost locotenent în cavalerie. Acest domn, care până eri purta epolete, nu s’a sfit ori a se pune în capul bandelor de bătăuși angaiate de colectiviști spre a insulta și a înjura în modul cel mai grosolan pe ofițerii cari se siliau să păzească liniștea și ordinea publică pe stradă. Timp de un sfert de oră fostul locotenent Niculescu a debutat pe piața Teatrului, in gura mare, cele mai triviale înjurături la adresa unui căpitan de jandarmi călări și a altor colegi ai acestuia, nevoind cu nici un chip să cedeze injoncțiunilor poliției de a se lăsa de scandal. El nu se mărgini aici, ci adresa aceleașî insulte și d-lui colonel Răsti, prefectul poliției capitalei. Acesta înhăța pe d. Niculescu de pept și-l dete pe mâna a doui sergenți ca să-l ducă la secție. Fostul locotenent începu a se sbate în mânile sergenților și un căpitan din geniu, d. Lambru, se ruga de d. colonel Răsti să’l autorize pe dânsul a duce pe Niculescu la secție. Printr’un simțământ de generozitate, care poate nu era la locul său, d. colonel Răsti a cedat acestei rugăciuni. Dar abia fostul locotenent Niculescu — care primise cu satisfacțiune propunerea d-lui Lambru — făcuse câțiva pași, când smucindu-se de lângă d. Lambru, se furișa printre public și dispăru. Dacă domnii ofițeri din cavalerie cari ’și deduseră demisiunile de odată cu locotenentul Niculescu , solidarizându-și soarta cu a sa, ar mai fi avut până acum cea mai mică îndouială despre tendința adevărată pe care o urmăriaz instigatorii demisiunilor în masă, astăzi o asemenea îndouială n’ar mai fi permisă. Faptele de ori ale d-lui fost locotenent Niculescu dovedesc tuturor foștilor săi camarazi că buna lor credință a fost de două ori amăgită: întâiu, când sub pretextul unei mișcări pur militare au fost împinși la un act cu tendință politică, și al douilea, când, după promisiunile celor șapte coloneii, d. Niculescu și alți câțiva au refuzat, în numele tuturor, a-și retrage demisiunile. Astăzi toți ofițerii au dobândit convingerea că d. Niculescu nu era un camarad care le apăra interesele, ci un agent al colectiviștilor care se servia de camarazii săi pentru a face treburile colectivității. Iată pentru cine ei își expuneau viitorul lor ! Dacă ar mai fi persistat ca să lase să li se exploateze simțul de onoare și nobleță de caracter, ei ar mai fi trecut in ochii lumii și de naivi.