Timpul, martie 1894 (nr. 47-72)

1894-03-01 / nr. 47

ANUL AL ȘASE­SPRE­ZECELEA. — No. 47 EDIȚIA A TREIA ABONAMENTELE In țară pe un an. . .......................................40 lei „ pe 6 luni.............................................20 lei „ pe 3 luni .......... 10 lei Pentru streinătate, un an...............................50 lei Redacția și Administrația — 23,STRADA DOAMNEI,23 Un exemplar 15 Bani 1 Marți 1/13 martie isst ANUNGIURÎ și INSERȚII Lini* 80 litere petit pag. IV ..... • 0,40 Reclame........................... III ..... . 2,50 „ ......................... . ..... .5.­In Paris anunciurile se primesc, la Agenția Savas, 8 Place de la Bourse Redacția și Administrația 1- 23, STRADA DOAMNEI, 23 -Un exemplar 15 Bani T­URBAREA COLECTIVIȘTILOR Unde vor să ajungă? Mulțumită partidului liberal, cei cari găsesc plăcere­a se preumbla Duminica după prânz pe calea Victoriei au fost tul­burați ori în distracțiunea lor : circula­­țiunea a fost câte­va minute întreruptă și s-a produs o mică învălmășeală care a impresionat roü pe cel cu nervii slabi. Partidul liberal găsise de cuviință să facă o manifestațiune de stradă și să meargă la Palat pentru a cere înlăturarea guvernului orî­cât de caraghioasă a fost această înscenare, ori­cât de mult s’au văzut ațele albe cu care era cusută, trebuie să ne oprim un moment asupra ei, căci ea în­seamnă un nou pas spre prăpastia la care se duce orbește partidul libe­­l. Am semnalat de mult tactica acestui partid, el caută să maimuțărească tot ce făcea în vremea ei opozițiunea­ unită. Și dacă situațiunea nu se aseamănă de loc, liberalii caută să impresioneze masele măcar cu copia externă a celor petrecute în 1887-88. In cei doui ani din urmă ai guvernului liberal, când gunoiul și ticăloșia se adu­nase atât de mult în­cât înșiși liberalii nu-i mai puteau ascunde, când opozi­­țiunea nu mai putea ține nici o întru­nire fără ca bande de pușcăriași sălbatici să se arunce asupra publicului și să co­mită cele mai revoltătoare barbarii, când nimeni nu mai era sigur nici de averea, nici de viața sa—atunci, împinși de masa cetățenilor care nu mai putea răbda, șefii opozițiunii au fost siliți să se co­boare în stradă și să meargă la Palat. Mergea poporul singur, dacă n’ar fi vrut el să meargă, lărgiți cum au fost și sunt, liberalii n’au văzut atunci de­cât manifestațiunea externă a lucrurilor; și fiind că aceasta se poate imita până la oare­care punct, s’au pus acum s’o imiteze. MMasele populare sunt liniștite; nu se pomenește azi de apăsarea năbușitoare de a 87—88; nu se petrec scandaluri și bar­barii; nu se pomenește de miniștri și de generali hoți; nu se vorbește de afaceri strălucite. Dar sunt o samă de oameni, liberali de profesie, cari au flămânzit roü de tot și cari se simt pierduți dacă nu izbutesc cât mai curând să bage mâna în punga Statului; mai sunt și câți­va des­­creerați fanatici, cari cred că numai libe­ralii au dreptul să guverneze țara. Cu a­­ceștia și cu câte­va lepădături cum există în toate orașele și cari își vind bucuros brațele pe câte­va ocale de vin, se poate înscena o manifestație de stradă, se poate face «bucluc» pentru a plictisi lumea.­­ Acesta a fost caracterul manifestațiunii de erî. Dacă guvernul nu face scandaluri, nu provoacă tulburări, nu nemulțumește lu­mea, s’a pus opozițiunea liberală să tul­bure liniștea. Intențiunea aceasta s’a vedit erî de la început până la sfârșit. In vremea când în sala Dacia oratorii liberali insultau pe conservatori în modul cel mai ordinar, o bandă de bătăuși co­lectiviști ocupase o bună parte din strada Carol și atacau cu nepomenită îndrăs­­neală pe trecătorii pe cari îi știau­ sau îî banuiau că sunt conservatori. Trăsătura aceasta nu luminează ca în de­ajuns situațiunea? In 87 și 88, opozițiunea era atacată chiar in salele de întruniri și la eșire de bandele guvernului; acum b­andele opo­zițiunii atacă pe trecătorii bănuiți a fi gu­vernamentali. Erî, in strada Carol, bandele colectiviste au bătut crunt și au rănit pe mai mulți cetățeni, și poliția a fost așa de îngădui­toare în­cât nu intervenit, numai și nu­mai să nu fie nici bănuială că s’ar atinge de dreptul de întrunire. După întrunire, liberalii au pornit spre calea Victoriei, îngreuind circulațiunea, îndemnați la alătari de un reprezentant al autorităței să se împrăștie pentru a lăsa circulațiunea liberă, ‘­ei au pretins că merg numai până la club. Li s’a îngăduit și aceasta, și poate că réü a făcut autoritatea fiind așa de îngă­duitoare. La club, însă, înscenarea s’a dat și mai bine de gol. Din balcon, d. Dumitru Sturdza a ținut o cuvântare și a spus partizanilor să se împrăștie... In loc de aceasta, o bandă de descree­­rați cu d-nii Gogu Cantacuzino, Paladi, faimosul Moruzzi și Gherghel a plecat înspre Palat, vociferând și împedicând cir­culațiunea. Firește autoritatea n’a mai putut tolera scandalul și, cu forța armată—iar nu cu bătăuși, cum făceau­ liberalii—,a împrăștiat pe manifestanți și a pus capăt farsei. Incidentul de la club arată vedii că totul a fost o mizerabilă înscenare. Căci una din două, ori d. Sturdza e șeful par­tidului și atunci trebue să -l asculte; ori d. Sturdza nu mai poate fi un moment șeful partidului, dacă nu e ascultat. Cu toate astea, partidul nu i s’a supus erl și d-sa totuși e șef. Aceasta nu se poate explica alt­fel de­cât că totul a fost o comedie : scandalul era hotărît și trebuia să se facă, dar șeful trebuia să-șî degajeze răspunderea, să se arate om de ordine, pe când sub-șefii con­­duceau pe bătăuși la palat. Intențiunea partidului liberal de a pro­voca cu ori­ce preț neorândielî s'a vedit și după sfârșirea manifestațiunei; agenții colectiviști, turbați de beție, s’au împrăș­tiat prin mahalale și, pe unde au putut, au maltratat pe cetățenii cari banuiau că sunt conservatori. In scurt, situațiunea se prezintă tocmai pe dos de cum era la 87—83. Atunci opo­zițiunea era maltratată ; acum opozițiunea maltratează. Firește că, în asemenea condițiuni, toată osteneala liberalilor e zadarnică, în afară de neplăcerea pe care ați pricinuit-o era pacenicilor preumblători de pe calea Vic­toriei, la alt rezultat nu pot ajunge. Na­țiunea vede bine jocul caraghios al opo­­zițiunei și prin urmare n’o poate ajuta. Pentru noi rămâne în picioare numai faptul ordinar al încercării câtor­va hă­­misițî și apelpisiți de a tulbura ordinea pe stradă. Eî bine, guvernul va căuta să puie capăt încercărilor de acest soiți. Or­dinea și autoritatea Statului vor fi men­ținute în toată întregimea; legile țării, care sunt pentru toți, se vor aplica des­­pățaților liberali, fără pasiune, dar cu se­veritate. Pe calea pe care au apucat, liberalii nu vor ajunge deci la putere; ei vor ajunge însă cu siguranță sub asprimea legilor. —-------—­—■——­♦-------------------------­După d. Nacu vorbesc d-nii Mihăi­lescu din Galați și Ionescu din Brăila, țăranul de carnaval din Dâmbovița și cel din urmă d. N. Fleva. D. Fleva anunță că guvernul va cădea în curând. înainte de a se începe golirea sălii, se împarte un apel semnat de «comitetul eșe­curi v al partidului liberal-național». In acest manifest se spune că guvernul a confiscat nu numai libertățile publice, ci chiar Coroana de oțel. Agenții colectiviști sub comanda d-lor Gogu Cantacuzino, Palade și Delavran­­cea încep a striga : La palat­ la palat t Bandele ies în stradă și încep scandalul. In stradă Ulmenii și Tobocii au reînviat­ întrunirea și discursurile oratorilor de oli nu au fost de­cât un pretext pen­tru a masca intențiunile criminale pe care le aveau șefii colectivităței de a face scan­daluri, bătăi și de a schingiui lumea. Căci în adevăr în timpul pe când Nacu și cei la alți oratori, deblaterau în sală și atacau pe Rege, afară se formase o ceată de bătăuși colectiviști,—tot cei întrebuin­țați de colectiviști pentru a stâlci pe mem­brii opozițiunei unite—cari într’o stare de ebrietate complectă atacau pe cetățenii pacî­­nici, bătându-i până înăuntrul prăvăliilor vecine de Dacia. Nu putea să se apropie nimeni, afară de colectiviști, nici de localul întrunirii, nici de împrejurimile sale. La orele 3 cetele de bătăuși devenind din ce în ce mai furioase, au început să opereze serios. Bătaia d-lui Andronescu Cu vre-o două­zeci de pași departe de intrarea sălii de la Dacia, d. Andronescu Zaharia, alegător în colegiul Intuia și administrator al ziarului țara, sta liniș­tit, convorbind cu un prietin al său. De o dată două­zeci de bătăuși, între cari am observat pe Gherghel, un frate al lui Ulmeanu și Ghiță Manolescu Lungu, se reped asuprra d-lui Andro­nescu, strigând în gura mare: «Pe el, mé, că e de la Jara­». N’o apucă să sfârșească acela care pro­nunțase aceste cuvinte, și toți năvălesc a­­supra lui Andronescu, lovindu-l cu bas­toane groase și spargându-i capul. Numai când bătăușii colectiviști au vă­­zut că Andronescu a căzut jos leșinat, l’au lăsat și au plecat la întrunire. Andronescu fu ridicat de d. Cristodulo de la Țara, care în momentul acela so­sise la fața locului, și dus la spitalul Col­­ței, unde a fost pansat de internul de serviciu. De aici Andronescu fu trimis a­casă. Victima sbirilor colectivităței are o pla­gă în regiunea parietală de zece centimetri adâncime în formă de cruce, cu denudația osului craniului. Starea d-lui Andronescu este foarte gravă. Alte victime După această ispravă, cetele de bătăuși colectiviști au mai bătut pe un alegător din colegiul inițifl, anume Dumitru Cos­­tache. Acesta are o plagă în regiunea occipi­tală de 7 centimetri, făcută cu un corp contondent. De aci bandele, setoase de sânge, nă­vălesc în prăvălii unde devastează și je­­fuesc. Ast­fel bandele au năvălit în prăvălia d-lui Marinescu-Bragadiru și în aceea a d-lui Tănase Crețulescu. Aci au bătut pe d- nii Bereșteanu și M. Iordănescu într un așa hal, în­cât a tre­buit să fie conduși la spital. Autoritatea, care era reprezintată prin d. procuror Crasnaru și d. inspector Dris­­torian, și cari se aflau în localul secțiunei polițienești 4, printr’un exces de tole­ranță și spre a evita alte încăerări, n’a crezut de cuviință să facă vre-o arestare, lăsând în voia lor bandele Ulmenilor și Tobocilor. In timpul acesta negustorii din piață, speriați, închiseseră prăvăliile lor, de teama de a nu fi prădate de Mărunțeli, cari mi­­șunati la Dacia. Pe strada Carol La orele 5 oratorii colectivităței sfârșesc discursurile. Căprarii de afară organizează plecarea în ordinea următoare. Bătăușii și șefii lor de câprarie, apoi copiii urmați de capii colectivităței, dele­gații din provincie și la urmă membrii clubului liberal. Era un spectacol sinistru această pro­cesiune, compusă în mare parte de des­culți cu figuri de bandiți ieșiți din fundul ocnei. Toată negustorimea, toți oamenii de treabă întorceau capul cu desgust de la un așa murdar spectacol. Pe calea Victoriei Procesiunea sosește la Zlătari. Aci­d. inspector de poliție Dristorian comunică foarte politicos d-lui Sturdza și celor­latțî că n’au voie să înainteze, ci să se risipească pentru ca să se ducă fie­care pe la casele lor. D. Sturdza respunde că se opune la învitațiunea ce ’i se făcea și dă ordin ca procesiunea să Înainteze, ceea ce se și face fără ca autoritățile să se opună. Neîmpedicată de nimeni, procesiunea de desculți sosește la clubul liberal, unde se oprește. Se aclamă d. Fleva și corifeii colectivității cari ies pe balconul clu­bului. D. Dimitrie Sturdza începe a vorbi, când de o dată isbucnesc strigăte : La Pa­lat ! la Palat! D. N. Fleva urmează după d. Sturdza, dar vocea lui este înăbușită de strigăte , să mergem la Palat! Și în adevăr, pe când d-nii Sturdza, Fleva, Nacu, Stolojan, Forfidde și toți corifeii stau la adăpost, agenții lor Can­tacuzino, Delavrancea, frații Leca, Ghi­­țescu, Nicolaescu, Paladi, Arapu, Moruzi se pun in capul desculților și înaintează spre palat. Când ajung pe piața teatrului și vor să înainteze spre palat, o companie de infanterie, din ordinul d-lui prefect al po­liției și al d-lui prim-procuror, îi oprește în loc. Dar desculții nu vor să asculte ordi­nele autorităților. D. prim-procuror invită atunci pe toți curioșii, cari se aflau prin împrejurimi, să plece a­casă și după aceasta somează pe turburători să se retragă. La aceste somațiuni turburătorii răspund prin huidueli și insulte adresate armatei și autoritățiFr, face Compania de infanterie, pentru a-i speria, câți­va pași înainte dar nici acum bandele colectiviste nu dau înapoi. In momentul acesta apar gendarmii că­lări venind din strada Regală, cari în câte­va minute curăță piața teatrului de tulburători. Fuga e rușinoasă, dar sănătoasă In timpul când se faceau somațiile, acei cari conduceau pe inconștienții din întrunirea de la Dacia, cuprinși de frică, au început a părăsi câmpul de luptă unul câte unul. Ei și-au­ zis că fuga e rușinoasă, dar e sănătoasă. D. G. Cantacuzino, de la Voința, a fu­git prin strada Teatrului, d. Delavrancea s’a ascuns la hotelul Hugues, d. Ni­colaescu s’a retras la Fiak­owsky, d Ca­­rada a alergat la Banca Națională, în fine d. G. Palade a făcut apel la sentimentele caritabile ale d-lui inspector de poliție Flo­­rescu, rugându-l cu lacrămi în ochi să-l conducă la un adăpost mai sigur de­cât piața teatrului. D. Florescu, care ține mai mult la per­­ceptele evanghelice de­cât la acele ale lui Moise, a luat la braț pe d. Palade și l-a condus­ pe strada Regală, ca să se în­toarcă în sinul familiei. * * * In [timpul risipire! tulburătorilor, s’au operat vre-o dour trei arestări, dar care n’au fost menținute. Autoritățile au stat pe piața teatrului până la orele 8 seara, când totul a rein­trat în ordine: înscenarea colectivistă Șefii colectivității vor pretinde, în ne­rușinarea lor obicinuită, să spue că nu ei au îndemnat pe desculți să dea ruși­nosul spectacol de ele. Vom dovedi că mint și că tot ce s’a făcut a fost cu știrea și consimțimântul lor, cu toate declarațiile contrarii pe care le a făcut d. Sturdza de pe balconul clu­bului. Incepem cu probele, Joia trecută, o întrunre intimă a avut loc la Hernia în culoarea de negru. Aci au fost aduși vre-o 80 de bătăuși și după un discurs înflăcărat al d-lui Pa­ladi, li s-au împărțit câte 25 de franci și câte un revolver. La plecare, bătăușii au primit ordin ca la întrunirea de Duminică să bată pe ori­cine nu e din tagma lor. Li s’a mai re­comandat să ceară mergerea la palat. Altă probă: Sâmbătă, toată noaptea, vre-o 25 de agenți colectiviști din culoarea de galben au locut la cunoscutul Ghiță Manolescu Lungu. Bețla a durat până o zi la orele 1­1­ 2. A treia probă că colectiviștii erau ho­­tărîți să facă scandal­uri, e și faptul ur­mător : Acum câte­va zile apăru în Voința Na­țională o scrisoare trimisă de un oare­care Taliano din Bacău. In această scrisoare numitul Taliano, care este agentul fraților Leca, insulta în mod grosolan pe d. A. Marghiloman și-l amenința că are să-l bată. Alaltă­ eri, Sâmbătă, d. Marghiloman primește o telegramă din partea aces­tui Taliano, în care se spuneau urmă­toarele : «Scurtează distanța între mine și d-ta și vin­o la gară. Sosesc azi dimineață » . Acest individ era delegatul colectiviștilor din Bacău­, și a luat parte la întrunire fiind alături de d. Sturdza. Dar în fine ce însemna comedia de erî și pe cine vor să înșele colectiviștii, când în capul tulburătorilor erau Pa­ladi, Cantacuzino/ Delavrancea, Moruzzi, etc. etc. Aceștia mers’au fără consimțimântul d-lui Sturdza ? X. X Scandalurile de ori întrunirea de la «Dacia» Se știe cât de mult s’au supărat colec­tiviștii când un ziar din capitală a com­parat pe șefii lor cu Sdrelea și cu Mărun­­țelu. Actele sălbatice ce au comis erl ban­dele colectiviste sub comanda lui Sturdza, Fleva și Palade arată cu prisosință că comparațiunea făcută de ziarul Constitu­ționalul era foarte potrivită. Pe la orele 2 sala Dacia, în care s’au întrunit colectiviștii, era aproape goală, nu erau nici 200 de­­ oameni. Ce să facă co­lectiviștii în fața unui asemenea fiasco ? Imediat au dat ordine bătăușilor cari erau postați pe strada Carol și ’n capul cărora se aflau Manolescu Lungu, Toboc, Ul­­meanu, Gherghel și alții să ia cu sila pe toți oameni cari treceau pe strada Carol și să-i aducă la întrunire. Ast­fel în timp de un sfert de oră sala Dacia s’a umplut de lume. Pe estrada din fundul sălei se aflau d­ nn: Sturdza, Fleva, Ferichide, Pa­ladi, Gogu Cantacuzino, V. Epurescu și Dimulescu din Giurgiu, Mihăilescu din Galați, avocatul Ionescu din Brăila, tăra­­nul de carnaval Dincă Stileru, Taîiano din Bacău­, un alt țăran de carnaval din Dâmbovița, deputații Moruzzi, Gogu Ște­­fănescu, Nicolaescu, Stolojan, R. Stanian, Grigorescu, Take Protopopescu, negustorul Stătescu din Buzău, etc. etc. Cel d’Intuiü care a luat cuvântul a fost d. D. Sturdza. Vocea sa stinsă abia se auzia până în mijlocul sălii. Se cunoaște tema pe care vorbește d. Sturdza. Guvernul actual este compus din fanarioți, cari au confiscat toate libertățile publice și cari duc țara la peite. După d. Sturdza a luat cuvântul avo­catul Lascar. Acesta a continuat pe tema începută de d-nii Ferichide și Delevrancea, în întrunirile trecute. Timp de o oră d. Lascar a adus cele mai violente atacuri la adresa M. S. Regelui pe care «l’au adus și îmbogățit liberalii». D. Lascar termină spunând că Regele a călcat jurământul. Mai mulți indivizi beți ce se aflau în sală încep a aplauda. In urmă să dă cuvântul d-lui C. Nacu care nu voiește să se lase mai pre­jos de d. Lascar și începe și el a ataca pe M. S. Regele. Un ofițer demisionat O priveliște din cele mai scandaloase și mai desgustătoare o înfățișa eri unul din foștii ofițeri de cavalerie ale­ căror demi­­siuni l’au primit. Acesta era d. Nicu­­lescu, fost locotenent în cavalerie. Acest domn, care până eri purta epolete, nu s’a sfi­t ori a se pune în capul bandelor de bătăuși anga­iate de colectiviști spre a insulta și a înjura în modul cel mai gro­solan pe ofițerii cari se siliau să păzească liniștea și ordinea publică pe stradă. Timp de un sfert de oră fostul locote­nent Niculescu a debutat pe piața Tea­trului, in gura mare, cele mai triviale în­jurături la adresa unui căpitan de jan­darmi călări și a altor colegi ai acestuia, nevoind cu nici un chip să cedeze in­joncțiunilor poliției de a se lăsa de scan­dal. El nu se mărgini aici, ci adresa a­­celeașî insulte și d-lui colonel Răsti, pre­fectul poliției capitalei. Acesta înhăța pe d. Niculescu de pept și-l dete pe mâna a doui sergenți ca să-l ducă la secție. Fostul locotenent începu a se sbate în mânile sergenților și un căpitan din ge­­niu, d. Lambru, se ruga de d. colonel Răsti să’l autorize pe dânsul a duce pe Niculescu la secție. Printr’un simțământ de generozitate, care poate nu era la lo­cul său, d. colonel Răsti a cedat acestei rugăciuni. Dar abia fostul locotenent Ni­­culescu — care primise cu satisfacțiune propunerea d-lui Lambru — făcuse câți­va pași, când smucindu-se de lângă d. Lambru, se furișa printre public și dis­păru. Dacă domnii ofițeri din cavalerie cari ’și deduseră demisiunile de­ o­dată cu locotenentul Niculescu , solidarizându-și soarta cu a sa, ar mai fi avut până acum cea mai mică îndouială despre tendința adevărată pe care o urmăriaz­ instigatorii demisiunilor în masă, astăzi o asemenea îndouială n’ar mai fi permisă. Faptele de ori ale d-lui fost locotenent Niculescu dovedesc tuturor foștilor săi ca­marazi că buna lor credință a fost de două ori amăgită: întâiu­, când sub pre­textul unei mișcări pur militare au fost împinși la un act cu tendință politică, și al douilea, când, după promisiunile celor ș­apte coloneii, d. Niculescu și alți câți­va au refuzat, în numele tuturor, a-și re­trage demisiunile. Astă­zi toți ofițerii au dobândit con­vingerea că d. Niculescu nu era un ca­marad care le apăra interesele, ci un a­­gent al colectiviștilor care se servia de camarazii săi pentru a face treburile co­lectivității. Iată pentru cine ei își expuneau vii­torul lor ! Dacă ar mai fi persistat ca să lase să li se exploateze simțul de onoare și nobleță de caracter, ei ar mai fi trecut in ochii lu­mii și de naivi.

Next