Timpul, decembrie 1894 (nr. 264-287)

1894-12-01 / nr. 264

f r v ANUL AL ȘASE­SPRE­ZECELEA. — No. 264 ABONAMENTELE In țară pe un an ................................ . 40 lei , pe 6 luni........................................20 lei , pe 3 luni........................................10 lei Pentru utreinătate, un an..........................50 lei ,redacția și Administrația — 23.STRADA DOAMNEI.23 — Un exemplar 15 Bani 7 (V/) Se discută la Cameră răspunsul la mesagiu ; acesta e, cum zice d. Stoicescu, momentul solemn când tara vorbește cu tronul—adică, In limba du­i curent, când opoziția spune tot ce are pe suflet. , S’ar fi așteptat ori­cine ca dis­cuția de est-timp să fie foarte ani­mată, pentru că, după spusele opo­­zițiunei, multe și mari nelegiuiri s’au întâmplat în vremea vacanțe­lor parlamentare. Și pe lângă larma din Cameră, s’ar fi putut crede că presa opozițiunei va face și ea o gălăgie infernală. Așteptarea aceasta a fost însă În­șelată pe toată linia. La Cameră, partidul liberal s’a prezintat mai slab de­cât ori­când, în două ședințe nu s’au spus de­cât nimicuri, nu s’au produs de­cât clișeuri ruginite și chiar puterile proaspete introduse în Adunare n’au adus nimic nou. De sus până jos, opozițiunea a făcut fiasco. Dar ceea ce e mai curios, e ati­tudinea presei liberale-naționale, a­­dică a Voinței Naționale. Par’că n’am trece prin «momen­tul solemn» al d-lui Stoicescu; par’că nu s’ar discuta răspunsul la mesagiu; par’că n’ar fi vorba de luat socoteală guvernului pentru atâtea și atâtea crime «înfierate» de aceeași Voință Națională în lu­nile din urmă. Organul marelui și teribilului partid nu știe de toate astea, ca și cum s’ar tipări în Dahomey. In plină discuție a răspunsului la me­­sagiü, Voința Națională se ocupă cu.... legea minelor. Nu e curios aceasta? Era vorba să fim sfâșiați la dis­cuția răspunsului; partidul liberal ne chema la baza Adunării ca pe niște osândiți dinainte, cari nu mai aveau de­cât să asculte cu capul plecat rostirea sentinței. Doar gă­siserăm mijlocul să falsificăm toate instituțiunile țării, să călcăm toate libertățile, să jefuim­ România de la un cap la altul și, pe d’asupra, să vărsăm sânge nevinovat. Eram, așa spunea partidul liberal, strigoii "strigoilor în lăuntru și trădători de neam în afară. Și vine ziua judecății, când nu mai rămâne de­cât formalitatea rostirii unei sentințe pe care țara de mult a ratificat-o; vine mo­mentul dorit cu atâta ardoare de opozițiune în genere și de Voința în particular; și... ne aducem aminte de legea minelor. Să zici măcar că legea aceasta a căzut așa din senin, peste capul opoziției, dar de unde ! Proiectul de lege al minelor e pus de multă vreme în discuția publică; ziarele l-au desbătut pe toate fețele și i-au găsit calități și defecte pe care, din fericire, nu le are; numai Voința nu bine-voise să se ocupe cu acest proiect până acum. Cum se explică acest fapt? Oamenii cu nițică judecată tre­buie să-și zică, față cu această ati­tudine a organului liberal-național, că toate acuzările din timpul va­canțelor parlamentare n’au fost de­căt gogoși, menite a face pe citi­torii Voinței să-și treacă vremea și să nu-și piardă cu totul focul sacru. Căci nimănui nu-i poate intra în cap­că din bunătate de inimă față cu conservatorii, darabana co­lectivității ne cruță tocmai acum. Ca să zică, mofturi toate gro­zăviile de care am fost acuzați atâ­tea luni de zile. Furia pe care o arăta Voința până mai deunăzi, era moft și prefăcătorie. Călcările de libertăți, jaful întins peste toată țara, crimele săvârșite de regim— mofturi toate. Un singur lucru rămâne neîn­țeles în toată comedia asta: ne­mărginita răbdare a cititorilor ne­salariați ai Voinței. Să iei, de la început, tangenta așa cum o ia gazeta colectivității și să mai găsești cititori, asta nu e de loc în regulă. ------------------------------------------------­ TELEGRAME De la Curtea din Viena Viena, 11 Decembre. împăratul a primit după amiazi în audi­ență solemnă pe prințul Lobanoff, care a remis Majestății Sale confirmarea scrisorilor sale de acreditare, împăratul a primit apoi în audiență pri­vată pe prințul Nicolae al Muntenegrului, căruia i-a întors vizita apoi la hotel. Prințul a plecat în timpul serii la Ce­­tinje. Evenimentele din Armenia Viena, 11 Decembre. «Polit. Corespondența află din Constanti­­nopole că nota engleză relativă la evenimen­tele din Bittis a insistat asupra necesității de a face o instrucțiune imparțială de către consulii străini ce ’?s­au reședința in veci­nătatea locurilor unde s’au petrecut faptele, adică consulii Angliei, Franței și Rusiei de la Er­ber­um. Reforma electorală în Austria Viena, 11 Decembre. Cimisiunea Camerii pentru reforma elec­­torală a însărcinat un sub­comitet de 10 membri pentru elaborarea proiectului. Sub­comitetul se compune din 3 conservatori, între cari e d. Hohenwart, 3 membri din stângă germană, 3 polonezi și șeful clubului Coronini. Urmăririle contra deputaților socialiști germani Berlin, 11 Decembre. Scrisoarea cancelarului către Reichstag pentru autorizarea urmăririlor în contra d-lui Liebknecht a fost trimeasă de urgență la comisiunea regulamentului. «Die Post» zice că fracțiunea partidului imperiului din Reichstag a hotărît să voteze în complect urmăririle in contra deputaților socialiști cari au rămas așezați pe scaun in timp ce colegii lor s’au sculat în picioare și au strigat: Trăiască împăratul ! Procesul Cebinatz. Belgrad, 11 Noembrie. Procesul lui Cebinatz. Interogatorul a continuat. Se citesc notele confiscate de la acuzat și care menționează toate întrunirile intre Cebinatz și cu acuzații săi. Din Camera bulgară. Sofia, 12 Decembrie. Camera a discutat proiectul relativ la de­lictele prin presă în contra persoanei prin­țului și a dinastiei. Toate partidele, afară de socialiști, s-au declarat în favoarea pro­iectului. Sunt cu toate acestea sub oare­care raporturi diverginte de opiniuni, ce mi­nistrul justiției și președintele Camerii le-au combătut. Discursurile lor, precum și votul afirma­tiv au fost primite cu aplaușe. ------------------------------------------------­țiune încă o scuză pentru a justifica co­laborarea ce a adus ziarului Epoca. D. Delavrancea ar fi putut adăuga că Epoca nu a fost un ziar pur conservator, ci un organ de luptă dirijat în adevăr de o majoritate conservatoare, dar la care colaborau mulți disidenți hotărîți a nu se înregimenta în partidul conser­vator. Toate acestea rămân bune ca scuză, este totuși nu însă la mijloc. D. Ștefănescu Delavrancea nu era con­servator, d. Ștefănescu Delavrancea nu era interesat, era titlul onestităței poli­tice... cum se face însă că și-a schimbat așa repede și așa neexplicabil părerile asupra lui Ion Brătianu, fostul șef al par­tidului liberal ? In Epoca (fără să fie conservator) a numit pe Ion Brătianu tiran, necinstit, nebun, îi oferise chiar o locuință într’un ospiciu de nebuni; în Voința apoi a nu­mit pe același Ion Brătianu un erou, un salvator, un Dumnezeu al neamului ro­mânesc. Cum se împacă aceste păreri între den­sele și când a fost de bună credință d. Ștefănescu Delavrancea ? Cu toată eroarea cerută, cu toată des­­interesarea arătată, ar fi bine ca alesul Prahovei să lămurească dilema, dacă nu în Parlament printr’un nou discurs, cel puțin în Voința Națională. De va fi nevoe, îi oferim chiar coloa­nele ziarului nostru pentru un răspuns. ------------------------------------------------­ „EPOCA“ ȘI „VOINȚA“ De abia intrat în Parlament, d. Ște­­fănescu-Delavrancea a ținut să se afirme în mod zgomotos și să ia rendul intâiü printre acei cari combat guvernul și par­­tidul conservator. Fie prin întreruperi, fie prin lungi dis­cursuri, d-sa a căutat să atragă și în Cameră și în public atențiunea gene­rală. In asemenea condițiuni, era firesc lucru ca atitudinea d-sale să dea prilejul unui deputat să amintească în două rânduri d-lui Ștefănescu-Delavrancea de la Vo­­nța că a fost prim-redactor la Epoca.­­ Prima dată, reprezintantul del nou a Prahovei n’a răspuns nimic, a doua oară, după matură cugetare, a cerut ertare pentru că a păcătuit scriind la Epoca, in­vocând ca circumstanță ușurătoare faptul că a fost desinteresat și n’a dat mâna liberalilor la putere, ci după căderea lor. Suntem prea onești ziariști pentru a nu recunoaște că în adevăr d. Ștefănescu a fost desinteresat în evoluția d-sale po­litică. ’I-am putea chiar pune la dispozi­­ ȚIȚIA A TREIA />% JOI 1/13 DECEMBRE 1894 ANUNCIÎIEI și INSERȚII Linia SO litere petit pag. IV....................0,40 Reclame..................... III..........................2,50 n ................. II................ • 1 Ia*Paris snnneturile se primesc la Agenția A Eavaa, 8 Place de la Bourse .. Redacția și Administrația kitîjl^EADA DOAMNE 1, 23 - • ■.­­ -----­Un exemplar 15 Bani ME­ERTAȚÎ... Regimele s’a îmbrăcat în rușine ca într’o haină. C. 1­ Grigforescu Fiind-că nu toată lumea citește Democratul­ or­ganul vilaietului geanabeților în care a apărut, în fragmente, discursul pronunțat în ședința de erî a Camerei de către d. Barbu Ștefănescu-Delavrancea, datori suntem ca, cel puțin pentru cititorii noștri, să­ î reconstituim cuvântarea după notele steno­­grafice. Oratorul, aproape peplănat, se ridică în picioare după fraza sacramentală a prezidentului: «D. Barbu Ștefănescu are cuvântul » Minoritatea aplaudă. D. B. St. Delavre."Acur­a Domnilor, îna­inte de a intra în inima, adică în sufle­tul subiectului, țiu­ să fac o declarație : rolul meu e greu, fiind-că am să vorbesc înaintea unor oameni fericiți despre ne­voile unor oameni nefericiți. Nu-mi fac iluzii de modul cum are să fie primit dis­cursul meu, fiind­că partidul conservator nu are drapel, ci un balzac interpartidal care dă dreptul ori­cui să se urce în co­rabie. D. Hagi Pop : Mg­ertați, am fost bătut de administrație. D. B. St. Delavrancea: Domnilor, d. raportor, care este un logician de mare forță, știe să-și ascundă logica atunci când o logică ascunsă și dictează această atitu­dine. Căci, vö întreb, domnilor, ce va cere de raportor să răspundeți la adresa tronu­lui ? Va cere să răspundeți că armata e bună și că disciplina este excelentă. Dar bună e armata, domnilor, când se pri­mește demisiunea unui general nediscipli­­nat ? Și ce disciplină este aceea când se scoate armata pe strade fără ca noi nici prin faptă, nici prin vorbe să fi ofensat pe suveran? Voci : Dar ați amenințat că veți dărîma ușile palatului I D. R. St. Delavrancea : Me­ertați, a­­ceastă amenințare n’am proferat-o eu... D. Fleva : Nici eu ! D B. St. Delavrancea: Eu știți că, contrariu de ceea ce faceți d-voastră, nici odată și iu nici o ocazie n’am amenințat pe Suveran. Voci: Dar la Ploești, în 1870 ? D. B. St. Delavrancea : Me­ertați, atunci a fost revoluție, nu dfensă... D. Hagi Pop. Am fost bătut de admi­­nistrație ! D. B. St. Delavrancea: Domnilor, ’mi aduc aminte că erí d. N. Filipescu, pri­marul capitalei, a expus pe d. Eugeniu Carada la ironia Camerei:... D. N. Filipescu : Am spus numai ade­vărul.... D.­­ St. Delavrancea: Mă ertați, este adevăr și adevăr. Ce fel de adevăr este acela când spuneți că d. Carada nu plă­tește de­cât t1­­ei dare pe an, de­și a­­micul nostru are casă la Craiova... Voci­. A fost șters numai din listele electorale de la București. D. . St. Delavrancea: Mă ertați, dar d. Carada are moșie în Vâlcea... Voci. Se poate, dar n’are la Bucu­rești. D Hagi Pop: Am fost bătut de admi­nistrație­­ . D. B. St. Delavrancea: Mă ertați, d. Carada are casă în București. Voci. Care e scutită de dări pe trei ani. D. B. St. Delavrancea : Mă ertați, dar d. Carada are echivalența de bacalau­reat. Voci­, De la Târgoviște? D. Hagi Pop: Mă ertați.... Voci : Ați fost bătut de administrație .. D. Hagi Pop: Da. D. B. St. Delavrancea: Nu. D. Hagi Pop : Cum nu, domnule ? Am fost bătut de administrație... D. B. St. Delavrancea: Nu de la Târ­­goviște, domnilor, ci de­ la o școală gre­cească din Craiova. Dar să lăsăm pe d. Carada, de la care, in chestiunile financiare, d. Filipescu ar avea multe de învățat... Voci. In grecește ? D. B. St. Delavrancea .­’Mă ertați, nu rîdeți, fiind­că nu se știe dacă rîdeți de cel de care rîdeți sau rîdeți de cel de care nu vreți să rîdeți. D. Hagi Pop . Am fost bătut de ad­ministrație. D. B St. Delavrancea : Trecând acum la chestiunea de legalitate, vă întreb : le­gală a fost procedarea d-lui ministru de domenii in afacerea Bedmar ? Voci: Discutăm mesagiul din 1894, nu pe­ cel din 1892. D. B. St. Delavrancea : Mă ertați, 94 nu esclude pe 92. D. Hagi Pop: Da, am fost bătut de administrație. D­l. St. Delavrancea: Aprobăm In totul declarațiile d-lui N. Filipescu In chestiunea națională, dar Întreb de ce nu ’și-a impus condițiunile când ați în­cheiat, cu Austro-Ungaria, convențiuni pe zece ani ? Voci. Nu s’a Încheiat pe zece, ci numai pe un an, fiind­că convențiunea este de­­nunțabilă. D. B. St. Delavrancea : Mă ertați, zece ani ori un an, tot atâta face în ma­terie de convențiuni. D. Hagi Pop : Da, domnule,­am fost bătut.. D. B. St. Delavrancea: Ați silit pe Suveran să mulțumească la aclamările bandei a cărei duhoare mirosea o drojdie. Voci: Suveranul era in străinătate. D. B. St.­­Delavrancea : Eu însu­mi n’am scăpat de moarte de­cât grație con­cursului ce ’mi-a dat d. Cerchez... D. Cerchez:• Eu eram la Bușteni a­­tunci. D. B.­St. Delavrancea : Mă ertați... Se suspendă ședința pentru cinci mi­nute. La redeschidere, d­ragi Pop face ur­mătoarea interesantă declarație : " Da, domnilor, am fost bătut de ad­ministrație. Martir. ------------------------------------------------­D. GIOLITTI ȘI DOCUMENTELE în Afacerea băncei romane (Prin fir telegrafie) Roma, 11 Decembre. Cariera. Față cu hotărîrea d-lui Giolitti de a publica documentele ce sunt în po­sesiunea sa, d. Colamanni își retrage in­terpelarea în privința sustragerii docu­mentelor de la Banca romană. D. Giolitti dă președintelui documentele. Aces­ta declar­ă că nu poate să le pri­mească.­­Zgomot la extrema stângă. Se aud voci : citiți documentele !). O discuție foarte animată, foarte agi­tată se face asupra chestiunii de a se ști dacă documentele trebuesc citite. D. Crispi zice că documentele pot să se refere la niște crime sau să conție in­jurii sau calomnii. D-sa întreabă că cine își va lua răspunderea. Răspunderea va cădea asupra d-lui Giolitti dacă președin­tele ordonă publicarea lor. Cât pentru dânsul, d-sa se va abține de a participa la un act neconsiderat (aprobări). Se respinge un ordin de zi al d-lui Bonghi prin care președintele Camelii era invitat să înapoieze d-lui Giolitti docu­mentele pentru ca să le întrebuințeze sub răspunderea sa. Se respinge și propunerea d-lui Nicolo de a se da documentele ma­gistratului însărcinat cu procesul docu­mentelor sustrase de la Banca romană. Camera numește o comisiune, care să examineze chiar astă­ seară documentele. Cercurile parlamentare cred că în urma acestui vot, d. Biancheri, președintele Ca­merei, își va da demisiunea. -------------------------------------------------­ Din Reichstagul german (Prin fir telegrafic)­­ Programul noului cancelar. — Discu­ția asupra budgetului Berlin, 11 Decembre Reichstag. Cancelarul, prințul de Hohen­lohe a declarat că, venind la putere, n’a avut in vedere schimbarea sistemului Nu va urma in totul pe calea predeceso­­ raa­ rului său, însă va ține seamă de faptele constante și’și va Îndeplini angajamentele luate. Oratorul insistă asupra necesităței re­formei financiare, a menținerei politicei co­loniale și asupra Întărirea marinei, pro­mite că va da satisfacție dorințelor agri­culturii (aplause la dreapta). Pe terenul social, protecțiunea celor slabi va fi în primul joc. Se va sili a men­ține pacea între Stat și biserică (aplause la dreapta). Secretarul tezaurului, d. Posadowsky, dă explicațiuni in privința budgetului. Con­tată că situațiunea financiară s-a îmbună­tățit, însă susține necesitatea regulării amortizării datorielor. D. Bachem (centru) zice că o mai mare severitate ce se va introduce în codul pe­nal, nu va avea nici un succes. Reformele sociale sunt accesorii. D. Richter critică prea marile cheltueli pentru armată și marină. Combate poli­tica colonială și impozitul proiectat asupra tutunului. D. de Boetticher combate aserțiunile d-lui Richter. --------------------------------------------------------------------­ Răsboiul chinezo-japonez O depeșă a Agenției Romane ne a co­municat era intențiunea Japoniei de a lua Pekingul, pentru care scop o parte din ar­mata lui Mikado se află deja pe drumul capitalei chineze. Sentimentele Japonezi­lor sunt bine caracterizate intr-o corespon­dență a d-lui Fernand Ganesco (român ?) trimisă din Tokio ziarului­­ Figaro, din care extragem următoarele: Japonezii, cari cunosc perfect de bine caracterul adversarilor lor și știți că man­darinii vor refuza mereu mărturisirea în­vingerea lor, au luat o hotărâre energică. Ei nu voesc o serie­­ de victorii curând câștigate și tot atât de curând contestate, ci o lovitură decisivă asupra singurului punct simțitor. Pekingul luat, iată China învinsă, umilită, plecând în sfârșit capul și cerând iertare; este mărturisirea nepu­­tințelor sale, este sfârșitul unei legende care a înșelat mulți ani lumea întreagă. Iată pentru ce, de la un capăt la cel­ l­alt al imperiului, mersul acesta asupra Pekingu­­lui ridică un entusiasm atât de unanim. In țara aceasta, unde luptele diferitelor partide sunt atât de vii, toți aprobă gu­vernul și -l îmbărbătează întru menținerea atitudinei sale energice. Nimic nu e mai curios de observat de­cât acest elan popu­­­lar, care atrage un­­ popor întreg de a urma pe suveranul său Nimeni In Japo­nia nu rămâne indiferent in fața eveni­mentelor chemate, poate, să revoluționeze Întregul extrem orient. Dacă ne îndreptăm spre China, ce ve­dem? O națiune formidabilă ca număr, care s’a pus deja in contact cu adversari puternici, obligată de la primele încăerări a lua fuga și a se ascunde. Un popor in­diferent la tot ce se petrece în jurul lui, apărat de o armată de mercenari pe cari ie comandă de azi până mâine niște man­darini neexperimentați, improvizați rând pe rând șefi de armate sau comandanți de escadre. Cum să se ceară patriotism unei națiuni de secole în dezordine? Pen­tru țărani, mandarinul nu este de­cât un stăpân brutal care ii încarcă cu impozite, un administrator fără rușine care lagă in pungă banii destinați a deschide drumuri sau a întreține căile de comunicaț­­ne, într’un cuvânt o autoritate rea­facătoare care nici o dată n’a știut să preîntâmpine foametea provinciei sale. In asemenea con­dițiuni se înțelege până la oare­care punct puținul entuziasm ce arată Chinezii pen­tru rősboiu. La ei, patriotismul real nu există în nici un grad. Ascultați ce ’mi-a zis acum 15 zile șe­­ful unei case comerciale din Sanghai : «Chinezii—notați că este un chinez care vorbește—dacă ar înțelege bine interesele lor, ar fi trebuit să se bucure (sic) de succesele repurtate de japonezi. China stătea într’o turpoare, care ne revoltă pe noi comercianții care suntem in toate zilele în contact cu activitatea fe­brilă a națiunilor europene. China avea trebuință de o sguduitură. Pentru viitorul țărei mele, socotesc că ce s’a întâmplat e bine-venit. Japonezii sunt învingători, cu atât mai bine 1 China ’și va deschide de acum înainte ochii; ea va vedea atunci de care parte e adevărul; ea va renunța la această admirațiune de sine însăși, care e lucrul cel mai prost din lume, ea se va deschide Europei, se va cere,noul mijloace de acțiune, se va instrui în sine la școala sa și se va prepara ast­fel pentru a deveni neînvinsă în viitor. Da, în ziua când împăratul nostru va înlocui pe mandarinii ignoranți prin consilieri lum­i­­nați, eu vă dau la rândul mea întâlnire la Tokio. Micii Japonezi, vi o jur, vor \

Next