Timpul, decembrie 1894 (nr. 264-287)
1894-12-01 / nr. 264
f r v ANUL AL ȘASESPREZECELEA. — No. 264 ABONAMENTELE In țară pe un an ................................ . 40 lei , pe 6 luni........................................20 lei , pe 3 luni........................................10 lei Pentru utreinătate, un an..........................50 lei ,redacția și Administrația — 23.STRADA DOAMNEI.23 — Un exemplar 15 Bani 7 (V/) Se discută la Cameră răspunsul la mesagiu ; acesta e, cum zice d. Stoicescu, momentul solemn când tara vorbește cu tronul—adică, In limba dui curent, când opoziția spune tot ce are pe suflet. , S’ar fi așteptat oricine ca discuția de est-timp să fie foarte animată, pentru că, după spusele opozițiunei, multe și mari nelegiuiri s’au întâmplat în vremea vacanțelor parlamentare. Și pe lângă larma din Cameră, s’ar fi putut crede că presa opozițiunei va face și ea o gălăgie infernală. Așteptarea aceasta a fost însă Înșelată pe toată linia. La Cameră, partidul liberal s’a prezintat mai slab decât oricând, în două ședințe nu s’au spus decât nimicuri, nu s’au produs decât clișeuri ruginite și chiar puterile proaspete introduse în Adunare n’au adus nimic nou. De sus până jos, opozițiunea a făcut fiasco. Dar ceea ce e mai curios, e atitudinea presei liberale-naționale, adică a Voinței Naționale. Par’că n’am trece prin «momentul solemn» al d-lui Stoicescu; par’că nu s’ar discuta răspunsul la mesagiu; par’că n’ar fi vorba de luat socoteală guvernului pentru atâtea și atâtea crime «înfierate» de aceeași Voință Națională în lunile din urmă. Organul marelui și teribilului partid nu știe de toate astea, ca și cum s’ar tipări în Dahomey. In plină discuție a răspunsului la mesagiü, Voința Națională se ocupă cu.... legea minelor. Nu e curios aceasta? Era vorba să fim sfâșiați la discuția răspunsului; partidul liberal ne chema la baza Adunării ca pe niște osândiți dinainte, cari nu mai aveau decât să asculte cu capul plecat rostirea sentinței. Doar găsiserăm mijlocul să falsificăm toate instituțiunile țării, să călcăm toate libertățile, să jefuim România de la un cap la altul și, pe d’asupra, să vărsăm sânge nevinovat. Eram, așa spunea partidul liberal, strigoii "strigoilor în lăuntru și trădători de neam în afară. Și vine ziua judecății, când nu mai rămâne decât formalitatea rostirii unei sentințe pe care țara de mult a ratificat-o; vine momentul dorit cu atâta ardoare de opozițiune în genere și de Voința în particular; și... ne aducem aminte de legea minelor. Să zici măcar că legea aceasta a căzut așa din senin, peste capul opoziției, dar de unde ! Proiectul de lege al minelor e pus de multă vreme în discuția publică; ziarele l-au desbătut pe toate fețele și i-au găsit calități și defecte pe care, din fericire, nu le are; numai Voința nu bine-voise să se ocupe cu acest proiect până acum. Cum se explică acest fapt? Oamenii cu nițică judecată trebuie să-și zică, față cu această atitudine a organului liberal-național, că toate acuzările din timpul vacanțelor parlamentare n’au fost decăt gogoși, menite a face pe cititorii Voinței să-și treacă vremea și să nu-și piardă cu totul focul sacru. Căci nimănui nu-i poate intra în capcă din bunătate de inimă față cu conservatorii, darabana colectivității ne cruță tocmai acum. Ca să zică, mofturi toate grozăviile de care am fost acuzați atâtea luni de zile. Furia pe care o arăta Voința până mai deunăzi, era moft și prefăcătorie. Călcările de libertăți, jaful întins peste toată țara, crimele săvârșite de regim— mofturi toate. Un singur lucru rămâne neînțeles în toată comedia asta: nemărginita răbdare a cititorilor nesalariați ai Voinței. Să iei, de la început, tangenta așa cum o ia gazeta colectivității și să mai găsești cititori, asta nu e de loc în regulă. ------------------------------------------------ TELEGRAME De la Curtea din Viena Viena, 11 Decembre. împăratul a primit după amiazi în audiență solemnă pe prințul Lobanoff, care a remis Majestății Sale confirmarea scrisorilor sale de acreditare, împăratul a primit apoi în audiență privată pe prințul Nicolae al Muntenegrului, căruia i-a întors vizita apoi la hotel. Prințul a plecat în timpul serii la Cetinje. Evenimentele din Armenia Viena, 11 Decembre. «Polit. Corespondența află din Constantinopole că nota engleză relativă la evenimentele din Bittis a insistat asupra necesității de a face o instrucțiune imparțială de către consulii străini ce ’?sau reședința in vecinătatea locurilor unde s’au petrecut faptele, adică consulii Angliei, Franței și Rusiei de la Erberum. Reforma electorală în Austria Viena, 11 Decembre. Cimisiunea Camerii pentru reforma electorală a însărcinat un subcomitet de 10 membri pentru elaborarea proiectului. Subcomitetul se compune din 3 conservatori, între cari e d. Hohenwart, 3 membri din stângă germană, 3 polonezi și șeful clubului Coronini. Urmăririle contra deputaților socialiști germani Berlin, 11 Decembre. Scrisoarea cancelarului către Reichstag pentru autorizarea urmăririlor în contra d-lui Liebknecht a fost trimeasă de urgență la comisiunea regulamentului. «Die Post» zice că fracțiunea partidului imperiului din Reichstag a hotărît să voteze în complect urmăririle in contra deputaților socialiști cari au rămas așezați pe scaun in timp ce colegii lor s’au sculat în picioare și au strigat: Trăiască împăratul ! Procesul Cebinatz. Belgrad, 11 Noembrie. Procesul lui Cebinatz. Interogatorul a continuat. Se citesc notele confiscate de la acuzat și care menționează toate întrunirile intre Cebinatz și cu acuzații săi. Din Camera bulgară. Sofia, 12 Decembrie. Camera a discutat proiectul relativ la delictele prin presă în contra persoanei prințului și a dinastiei. Toate partidele, afară de socialiști, s-au declarat în favoarea proiectului. Sunt cu toate acestea sub oarecare raporturi diverginte de opiniuni, ce ministrul justiției și președintele Camerii le-au combătut. Discursurile lor, precum și votul afirmativ au fost primite cu aplaușe. ------------------------------------------------țiune încă o scuză pentru a justifica colaborarea ce a adus ziarului Epoca. D. Delavrancea ar fi putut adăuga că Epoca nu a fost un ziar pur conservator, ci un organ de luptă dirijat în adevăr de o majoritate conservatoare, dar la care colaborau mulți disidenți hotărîți a nu se înregimenta în partidul conservator. Toate acestea rămân bune ca scuză, este totuși nu însă la mijloc. D. Ștefănescu Delavrancea nu era conservator, d. Ștefănescu Delavrancea nu era interesat, era titlul onestităței politice... cum se face însă că și-a schimbat așa repede și așa neexplicabil părerile asupra lui Ion Brătianu, fostul șef al partidului liberal ? In Epoca (fără să fie conservator) a numit pe Ion Brătianu tiran, necinstit, nebun, îi oferise chiar o locuință într’un ospiciu de nebuni; în Voința apoi a numit pe același Ion Brătianu un erou, un salvator, un Dumnezeu al neamului românesc. Cum se împacă aceste păreri între densele și când a fost de bună credință d. Ștefănescu Delavrancea ? Cu toată eroarea cerută, cu toată desinteresarea arătată, ar fi bine ca alesul Prahovei să lămurească dilema, dacă nu în Parlament printr’un nou discurs, cel puțin în Voința Națională. De va fi nevoe, îi oferim chiar coloanele ziarului nostru pentru un răspuns. ------------------------------------------------ „EPOCA“ ȘI „VOINȚA“ De abia intrat în Parlament, d. Ștefănescu-Delavrancea a ținut să se afirme în mod zgomotos și să ia rendul intâiü printre acei cari combat guvernul și partidul conservator. Fie prin întreruperi, fie prin lungi discursuri, d-sa a căutat să atragă și în Cameră și în public atențiunea generală. In asemenea condițiuni, era firesc lucru ca atitudinea d-sale să dea prilejul unui deputat să amintească în două rânduri d-lui Ștefănescu-Delavrancea de la Vonța că a fost prim-redactor la Epoca. Prima dată, reprezintantul del nou a Prahovei n’a răspuns nimic, a doua oară, după matură cugetare, a cerut ertare pentru că a păcătuit scriind la Epoca, invocând ca circumstanță ușurătoare faptul că a fost desinteresat și n’a dat mâna liberalilor la putere, ci după căderea lor. Suntem prea onești ziariști pentru a nu recunoaște că în adevăr d. Ștefănescu a fost desinteresat în evoluția d-sale politică. ’I-am putea chiar pune la dispozi ȚIȚIA A TREIA />% JOI 1/13 DECEMBRE 1894 ANUNCIÎIEI și INSERȚII Linia SO litere petit pag. IV....................0,40 Reclame..................... III..........................2,50 n ................. II................ • 1 Ia*Paris snnneturile se primesc la Agenția A Eavaa, 8 Place de la Bourse .. Redacția și Administrația kitîjl^EADA DOAMNE 1, 23 - • ■. -----Un exemplar 15 Bani MEERTAȚÎ... Regimele s’a îmbrăcat în rușine ca într’o haină. C. 1 Grigforescu Fiind-că nu toată lumea citește Democratul organul vilaietului geanabeților în care a apărut, în fragmente, discursul pronunțat în ședința de erî a Camerei de către d. Barbu Ștefănescu-Delavrancea, datori suntem ca, cel puțin pentru cititorii noștri, să î reconstituim cuvântarea după notele stenografice. Oratorul, aproape peplănat, se ridică în picioare după fraza sacramentală a prezidentului: «D. Barbu Ștefănescu are cuvântul » Minoritatea aplaudă. D. B. St. Delavre."Acura Domnilor, înainte de a intra în inima, adică în sufletul subiectului, țiu să fac o declarație : rolul meu e greu, fiind-că am să vorbesc înaintea unor oameni fericiți despre nevoile unor oameni nefericiți. Nu-mi fac iluzii de modul cum are să fie primit discursul meu, fiindcă partidul conservator nu are drapel, ci un balzac interpartidal care dă dreptul oricui să se urce în corabie. D. Hagi Pop : Mgertați, am fost bătut de administrație. D. B. St. Delavrancea: Domnilor, d. raportor, care este un logician de mare forță, știe să-și ascundă logica atunci când o logică ascunsă și dictează această atitudine. Căci, vö întreb, domnilor, ce va cere de raportor să răspundeți la adresa tronului ? Va cere să răspundeți că armata e bună și că disciplina este excelentă. Dar bună e armata, domnilor, când se primește demisiunea unui general nedisciplinat ? Și ce disciplină este aceea când se scoate armata pe strade fără ca noi nici prin faptă, nici prin vorbe să fi ofensat pe suveran? Voci : Dar ați amenințat că veți dărîma ușile palatului I D. R. St. Delavrancea : Meertați, această amenințare n’am proferat-o eu... D. Fleva : Nici eu ! D B. St. Delavrancea: Eu știți că, contrariu de ceea ce faceți d-voastră, nici odată și iu nici o ocazie n’am amenințat pe Suveran. Voci: Dar la Ploești, în 1870 ? D. B. St. Delavrancea : Meertați, atunci a fost revoluție, nu dfensă... D. Hagi Pop. Am fost bătut de administrație ! D. B. St. Delavrancea: Domnilor, ’mi aduc aminte că erí d. N. Filipescu, primarul capitalei, a expus pe d. Eugeniu Carada la ironia Camerei:... D. N. Filipescu : Am spus numai adevărul.... D. St. Delavrancea: Mă ertați, este adevăr și adevăr. Ce fel de adevăr este acela când spuneți că d. Carada nu plătește decât t1ei dare pe an, deși amicul nostru are casă la Craiova... Voci. A fost șters numai din listele electorale de la București. D. . St. Delavrancea: Mă ertați, dar d. Carada are moșie în Vâlcea... Voci. Se poate, dar n’are la București. D Hagi Pop: Am fost bătut de administrație . D. B. St. Delavrancea: Mă ertați, d. Carada are casă în București. Voci. Care e scutită de dări pe trei ani. D. B. St. Delavrancea : Mă ertați, dar d. Carada are echivalența de bacalaureat. Voci, De la Târgoviște? D. Hagi Pop: Mă ertați.... Voci : Ați fost bătut de administrație .. D. Hagi Pop: Da. D. B. St. Delavrancea: Nu. D. Hagi Pop : Cum nu, domnule ? Am fost bătut de administrație... D. B. St. Delavrancea: Nu de la Târgoviște, domnilor, ci de la o școală grecească din Craiova. Dar să lăsăm pe d. Carada, de la care, in chestiunile financiare, d. Filipescu ar avea multe de învățat... Voci. In grecește ? D. B. St. Delavrancea .’Mă ertați, nu rîdeți, fiindcă nu se știe dacă rîdeți de cel de care rîdeți sau rîdeți de cel de care nu vreți să rîdeți. D. Hagi Pop . Am fost bătut de administrație. D. B St. Delavrancea : Trecând acum la chestiunea de legalitate, vă întreb : legală a fost procedarea d-lui ministru de domenii in afacerea Bedmar ? Voci: Discutăm mesagiul din 1894, nu pe cel din 1892. D. B. St. Delavrancea : Mă ertați, 94 nu esclude pe 92. D. Hagi Pop: Da, am fost bătut de administrație. Dl. St. Delavrancea: Aprobăm In totul declarațiile d-lui N. Filipescu In chestiunea națională, dar Întreb de ce nu ’și-a impus condițiunile când ați încheiat, cu Austro-Ungaria, convențiuni pe zece ani ? Voci. Nu s’a Încheiat pe zece, ci numai pe un an, fiindcă convențiunea este denunțabilă. D. B. St. Delavrancea : Mă ertați, zece ani ori un an, tot atâta face în materie de convențiuni. D. Hagi Pop : Da, domnule,am fost bătut.. D. B. St. Delavrancea: Ați silit pe Suveran să mulțumească la aclamările bandei a cărei duhoare mirosea o drojdie. Voci: Suveranul era in străinătate. D. B. St.Delavrancea : Eu însumi n’am scăpat de moarte decât grație concursului ce ’mi-a dat d. Cerchez... D. Cerchez:• Eu eram la Bușteni atunci. D. B.St. Delavrancea : Mă ertați... Se suspendă ședința pentru cinci minute. La redeschidere, dragi Pop face următoarea interesantă declarație : " Da, domnilor, am fost bătut de administrație. Martir. ------------------------------------------------D. GIOLITTI ȘI DOCUMENTELE în Afacerea băncei romane (Prin fir telegrafie) Roma, 11 Decembre. Cariera. Față cu hotărîrea d-lui Giolitti de a publica documentele ce sunt în posesiunea sa, d. Colamanni își retrage interpelarea în privința sustragerii documentelor de la Banca romană. D. Giolitti dă președintelui documentele. Acesta declară că nu poate să le primească.Zgomot la extrema stângă. Se aud voci : citiți documentele !). O discuție foarte animată, foarte agitată se face asupra chestiunii de a se ști dacă documentele trebuesc citite. D. Crispi zice că documentele pot să se refere la niște crime sau să conție injurii sau calomnii. D-sa întreabă că cine își va lua răspunderea. Răspunderea va cădea asupra d-lui Giolitti dacă președintele ordonă publicarea lor. Cât pentru dânsul, d-sa se va abține de a participa la un act neconsiderat (aprobări). Se respinge un ordin de zi al d-lui Bonghi prin care președintele Camelii era invitat să înapoieze d-lui Giolitti documentele pentru ca să le întrebuințeze sub răspunderea sa. Se respinge și propunerea d-lui Nicolo de a se da documentele magistratului însărcinat cu procesul documentelor sustrase de la Banca romană. Camera numește o comisiune, care să examineze chiar astă seară documentele. Cercurile parlamentare cred că în urma acestui vot, d. Biancheri, președintele Camerei, își va da demisiunea. ------------------------------------------------- Din Reichstagul german (Prin fir telegrafic) Programul noului cancelar. — Discuția asupra budgetului Berlin, 11 Decembre Reichstag. Cancelarul, prințul de Hohenlohe a declarat că, venind la putere, n’a avut in vedere schimbarea sistemului Nu va urma in totul pe calea predeceso raa rului său, însă va ține seamă de faptele constante și’și va Îndeplini angajamentele luate. Oratorul insistă asupra necesităței reformei financiare, a menținerei politicei coloniale și asupra Întărirea marinei, promite că va da satisfacție dorințelor agriculturii (aplause la dreapta). Pe terenul social, protecțiunea celor slabi va fi în primul joc. Se va sili a menține pacea între Stat și biserică (aplause la dreapta). Secretarul tezaurului, d. Posadowsky, dă explicațiuni in privința budgetului. Contată că situațiunea financiară s-a îmbunătățit, însă susține necesitatea regulării amortizării datorielor. D. Bachem (centru) zice că o mai mare severitate ce se va introduce în codul penal, nu va avea nici un succes. Reformele sociale sunt accesorii. D. Richter critică prea marile cheltueli pentru armată și marină. Combate politica colonială și impozitul proiectat asupra tutunului. D. de Boetticher combate aserțiunile d-lui Richter. -------------------------------------------------------------------- Răsboiul chinezo-japonez O depeșă a Agenției Romane ne a comunicat era intențiunea Japoniei de a lua Pekingul, pentru care scop o parte din armata lui Mikado se află deja pe drumul capitalei chineze. Sentimentele Japonezilor sunt bine caracterizate intr-o corespondență a d-lui Fernand Ganesco (român ?) trimisă din Tokio ziarului Figaro, din care extragem următoarele: Japonezii, cari cunosc perfect de bine caracterul adversarilor lor și știți că mandarinii vor refuza mereu mărturisirea învingerea lor, au luat o hotărâre energică. Ei nu voesc o serie de victorii curând câștigate și tot atât de curând contestate, ci o lovitură decisivă asupra singurului punct simțitor. Pekingul luat, iată China învinsă, umilită, plecând în sfârșit capul și cerând iertare; este mărturisirea neputințelor sale, este sfârșitul unei legende care a înșelat mulți ani lumea întreagă. Iată pentru ce, de la un capăt la cel lalt al imperiului, mersul acesta asupra Pekingului ridică un entusiasm atât de unanim. In țara aceasta, unde luptele diferitelor partide sunt atât de vii, toți aprobă guvernul și -l îmbărbătează întru menținerea atitudinei sale energice. Nimic nu e mai curios de observat decât acest elan popular, care atrage un popor întreg de a urma pe suveranul său Nimeni In Japonia nu rămâne indiferent in fața evenimentelor chemate, poate, să revoluționeze Întregul extrem orient. Dacă ne îndreptăm spre China, ce vedem? O națiune formidabilă ca număr, care s’a pus deja in contact cu adversari puternici, obligată de la primele încăerări a lua fuga și a se ascunde. Un popor indiferent la tot ce se petrece în jurul lui, apărat de o armată de mercenari pe cari ie comandă de azi până mâine niște mandarini neexperimentați, improvizați rând pe rând șefi de armate sau comandanți de escadre. Cum să se ceară patriotism unei națiuni de secole în dezordine? Pentru țărani, mandarinul nu este decât un stăpân brutal care ii încarcă cu impozite, un administrator fără rușine care lagă in pungă banii destinați a deschide drumuri sau a întreține căile de comunicațne, într’un cuvânt o autoritate reafacătoare care nici o dată n’a știut să preîntâmpine foametea provinciei sale. In asemenea condițiuni se înțelege până la oarecare punct puținul entuziasm ce arată Chinezii pentru rősboiu. La ei, patriotismul real nu există în nici un grad. Ascultați ce ’mi-a zis acum 15 zile șeful unei case comerciale din Sanghai : «Chinezii—notați că este un chinez care vorbește—dacă ar înțelege bine interesele lor, ar fi trebuit să se bucure (sic) de succesele repurtate de japonezi. China stătea într’o turpoare, care ne revoltă pe noi comercianții care suntem in toate zilele în contact cu activitatea febrilă a națiunilor europene. China avea trebuință de o sguduitură. Pentru viitorul țărei mele, socotesc că ce s’a întâmplat e bine-venit. Japonezii sunt învingători, cu atât mai bine 1 China ’și va deschide de acum înainte ochii; ea va vedea atunci de care parte e adevărul; ea va renunța la această admirațiune de sine însăși, care e lucrul cel mai prost din lume, ea se va deschide Europei, se va cere,noul mijloace de acțiune, se va instrui în sine la școala sa și se va prepara astfel pentru a deveni neînvinsă în viitor. Da, în ziua când împăratul nostru va înlocui pe mandarinii ignoranți prin consilieri luminați, eu vă dau la rândul mea întâlnire la Tokio. Micii Japonezi, vi o jur, vor \