Timpul, octombrie 1896 (nr. 217-241)

1896-10-24 / nr. 236

ANUL AL OPT­SPRE­ZECELEA — No. 236 UN NUM­­ER 10 BANI A B­O­R­A U­E­N­­TELE In țară pe un an............................................3 ° ^ » pe­­ S luni........................................18 lei » pe 3 luni............................................16 lei Pentru streinătate, un an...........................5 ° ^ei In Paris ziarul nostru se găsește cu 0,20 b­­um­ărul la Agence de journaux étrangers, rue de Maubeuge, 69 și la toate chioșcurile. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA ■ Bucureștii, Pasagiu­ ISoman 7-8 UN NUMERMO BANI ANUNCIURI ȘI INSERȚII Linia 30 litere petit pag. IV.......................0,40 Reclame..................... » III................... . 2,50 . ...... * II. • • .. . . . 5*—— In Paris anunciurile se primesc la Agenția Havas, 8 Place de la Bourse. ------1,T­­LU,". .-A REDACȚIA SI ADMINISTRAȚIA ' L București, Pasagiul Român 7-8 JUSTITIA COLECTIVISTA In ce țară și sub ce regim trăim? Iată întrebarea ce se impune fie­cărui cetățean în fața celor ce se petrec în justiție, sau, mai bine, în ministerul justiției. Astă­zi nu mai este o taină pen­tru nimeni că la Voința Națională funcționează un fel de biuton de avocatură care se servă de moni­torul colectivist ca de armă de șan­­tagiu față cu magistrații. Vai de bietul împricinat care are nenorocirea de a fi implicat într’un proces civil de oare­care însemnă­tate sau mai ales într’o afacere pe­nală și nu trece prin oficina ziaru­lui oficios ! Primul avertisment i se dă prin o notiță tendențioasă, al douilea prin­­tr’un articolaș ; în fine, dacă împrici­natul n’a înțeles, începe o serie de sfaturi date magistraților. Actele in­strucțiune­, ori­ce mișcare a parche­tului, cercetările, investigările, ex­pertizele sunt anunțate de mai îna­inte în Voința. Scurt, instrucțiunile se conduc din redacția ziarului o­­ficios. Să luăm câte­va exemple. A tout seigneur tout honneur! Să începem cu Mitropolitul Ghe­­nadie. S’a mai văzut vr’o­dată atât la noi cât și în altă țară o campanie judiciară—altă expresiune mai neme­­rită nu găsim pentru a califica a­­mestecul ziarelor oficioase în justi­ție—condusă cu atâta lux de acu­zări, de bărfelî, care au mers până la plastografii, cu o cunoștință atât de perfectă a mersului instrucțiunei ? Astă­zi Voința vorbea despre un fapt oare­care ce se imputa Mitro­politului, a doua zi instrucțiunea ur­mărea acelaș fapt; astă­zi Voința anunța că cutare stareț sau preot va fi interogat în privința unei acu­zări aduse Mitropolitului, a doua­ zi martorul sau informatorul se pome­nea cu o citațiune a parchetului. In fine, afacerea întreagă era con­dusă din oficina care lucrează în per­manență pe lângă redacțiunea Vo­inței. Un alt exemplu a fost dat în a­­­facerea Steiner. Se știe cum de la început s’a dat acestei afaceri o însemnătate exa­gerată, cum presa în genere s’a a­­runcat asupra ei ca asupra unei prăzi bine-venite în mijlocul pustiului de informațiuni ce domnește în timpul zilelor de cuptor. Dar cine altul a bătut toba mare de­cât Voința ? Mai íntîiú a apărut o notiță sub formă de informațiune; în urmă au urmat zilnic câte­va rînduri tenden­țioase asupra mersului instrucțiunei și așa mai la vale în tot cursul a­­facerei. Ce interes așa mare avea oare voința de a intra în amănuntele unui fapt care, înainte de a fi jude­cat, nu poate privi de­cât justiția ? Ce interes avea ea de a publica decisiunea camerei de acuzațiune­­decisiune care de ordinar nu se co­munică de­cât părților interesate­­ și să nu publice ordonanța de neur­­mărire dată de judecătorul de in­strucțiune ? Ce interes avea voința de a a­­nunța înaintea Monitorului Oficial că d. Dărăscu, judecătorul instruc­tor care dăduse ordonanța de neur­­mărire, va fi transferat, transferare care este o degradare ? Ziarele și în special Epoca ne dau explicația. Ele ne povestesc o scenă carac­teristică care s’ar fi petrecut între d. Dărăscu și secretarul general al mi­nisterului justiției; acesta din urmă ar fi răspins magistratului care ve­nise să ceară o explicațiune în pri­vința transferării lui, că «ministrul l’a însărcinat să-i spuie ca nu are nevoie numai de magistrați integri și inteligenți, ci înainte de toate de magistrați supuși». Ne vine greu a crede că d. se­cretar general s’a pronunțat atât de categoric, căci ar fi prea de oaie , dar de la omul care a declarat în plin Parlament că opoziția nu mai are drept la protecțiunea legilor, ni­mic nu ne poate mira. Sigur este însă că un judecător de instrucție a fost degradat din cauză că a dat o ordonanță de ne­­urmărire într-o afacere în care biu­­roul de advocatură al Voinței Na­ționale lucra fățiș pentru a se da o ordonanță de urmărire. Nouă ne este absolut indiferent dacă nenorociții inculpați în afacerea Steiner sunt sau nu culpabili, cum se va rezolva definitiv această afacere înaintea justiției, dacă d. Dărăscu, pe care nici nu'l cunoaștem, a făcut bine sau reu de a dat o ordonanță de neur­­mărire ; aceasta privește conștiința sa de judecător de instrucție, care este suveran în asemenea materie, fiind supus numai controlului camerei de punere sub acuzațiune. Nu poate însă să ne fie indiferent amestecul direct al presei oficioase în mersul justiției, nici intervenirea cinică și monstruoasă a ministrului în sensul dorințelor și a șantagiilor judiciare ale Voinței. Ast­fel cum merg lucrurile în ziua de astă­zi, justiția devine o superfe­­tațiune; înainte de a merge în fața ei, justițiabilii sunt preveniți că tre­­bue să treacă prin purgatoriul pre­sei oficioase și al avocaților alipiți de densa. ----------------------mm*-----------------— T­E­LE­GER. A. 3 SIC B Italienii în Africa Roma, 3 Noembrie. Agenția Ștefani despinte în mod for­mal știrea ziarului Tribuna în privința unei pretinse încadrări lângă Adicale­ In tot cursul lunei Octombrie nu s’a în­tâmplat cea mai mică încăerare. Situația este liniștită. Li-Hung-Ciang Londra, 3 Noembrie. Se anunța din Peking Agenției Reuter că împăratul a fost sfătuit să destituie pe Li-Hung-Ciang din toate funcțiunile sale, dar împăratul a decis să-l pedep­sească suprimându-i leafa pe un an. Din Senatul francez Paris, 3 Noembrie. Senat. D. Leprovost desvoltă o inter­pelare în privința Madagascarului și pro­testează în contra întinderei coloniale. D. Lebon dă explicațiuni și anunță că va depune un proiect de împrumut des­tinat la conversiunea datoriilor Mada­gascarului. Exprimă speranța că revolta va fi înăbușită în curând. După cererea d-lui Lebon, Senatul adoptă ordinea de zi pură și simplă. închiderea expoziției milenare Budapesta, 3 Noembre Expoziția mileniului s’a închis la a­­miazi de către ministrul de comerț în prezența ministerului unguresc și a mi­niștrilor comuni de resbel și de finanțe. Ministrul a mulțumit în mod călduros tuturor acelora care au­ colaborat la expo­ziție, ale cărei rezultate le-a scos la iveală. Căsătoria ducelui d’Orleans Viena. 3 Noembre Ducele d'Orleans a sosit și a fost con­dus la Hofburg de către împăratul­ Arh­iducele Joseph și arh­iducesa Clo­tilda, precum și fiica lor arh­iducesa Maria Dorothea, logodnica ducelui d’Orleans, mai mulți alți arh­iduci, ducele și ducesa d’Aosta, și familiile nobleței franceze in­vitate, au sosit ori. La sosirea sa, Regina Portugaliei a fost salutată la gară de îm­păratul în uniformă portugheză, de ar­­h­iducii și de ducele de Orleans și în­soțită la Hofburg. împărăteasa, ducele și ducesa d’Aosta, au­ fost primiți la gară de arh­iducele Otfion, reprezentând pe îm­păratul, împedicat, de a veni printr’o în­târziere a trenului care aducea pe regina Portugaliei. EDIȚIA A TREIA Alegerea patriarh­ului armenesc Constantinopol, 3 Noembre In curend se va face alegerea patriar­­h­ului armenesc. Noul patriarh­ nu va depune un jurământ pe Constituția pa­­triarh­atului,de­cât de la elaborarea mo­dificărilor dorite de Poarta și care se vor face de o comisiune mixtă, după alegerea patriarh­ului. Măsurile de poliție au fost sporite, s-au făcut numeroase arestări. INDISCREȚIILE PRESEI Nu e instituție în țară pe care să o dușmănească colectiviștii mai cumplit de cum dușmănesc presa. Dacă ar sta în puterea lor, naționalii-liberali ar spânzura pe toți ziariștii, ar da foc ti­pografiilor și ar dărîma din temelie fa­brica de la Letea—cu toate beneficiile ce le procură ea. Și sentimentul acesta e firesc la dânșii. Zămislită din minciună și trăind nu­mai din minciună, colectivitatea avea un interes capital să se facă tăcere în jurul ei. In loc de aceasta, presa, vor­băreață de fire, s’a apucat să discute până și actul de stare civilă al parti­dului. Indiscrețiunea presei a făcut să se știe că oamenii de inimă cari au fost în fruntea mișcărei de la 48 aveau o foarte urîtă opinie despre cei cari se dau azi drept clironomii­lor. Tot indiscrețiunea presei a făcut să se cunoască ura și disprețul nemărgi­nit pe care-l nutrea d. Dimitrie Sturdza in­potriva lui I. Brătianu, icoana îna­intea căreia îngenunche cu atâta evla­vie șeful de azi al colectivităței. Și tot indiscrețiunea presei a făcut să se dea în vileag fățărnicia liberali­lor, incapacitatea lor absolută și slăbi­ciunea ce au pentru banul public. Dacă n’ar fi vinovată de­cât cu atâta, și încă presa ar merita pe d’a’ntregul toată ura colectiviștilor. Dar­mi-te când, pe lângă aceste neplăceri, presa a tă­iat adesea și tainul celor cari formează marele partid, mai e mirare că «nația» se cutremură când aude de gazete ? Să socotim numai cele din urmă câ­te­va condeie. Presa a împedecat, cu limbuția ei, «a­­facerea» cu oțelul pe care prefectul Ghel­­megeanu voia să -l cumpere pentru pri­măria din Severin cu suma de 100.000 lei când nu valora nici jumătate . Presa s'a pus d’acurmezișul planuri­lor lui Săveanu care voia să cumpere, pe un preț exorbitant, casa dărâmată a unui consilier comunal din Focșani, spre a face dintr’însa palat municipal. Presa a împedecat, cu recunoscuta ei indiscreție, «afacerea» cu planul orașu­lui Ploești, «afacere» care se urca la ci­­fra de 180,000 lei. Presa, în fine, cu obiceiu­l nesuferit de a-și băga lingura unde nu-î ferbe oala, a împedecat pe d. Palladi de a a­­renda cu 30,000 lei pe an moșia Potelu, moșie care, căutată in regie, a produs 85,000 de lei pe an. Firește că cu ast­fel de apucături presa și-a ridicat singură ori­ce drept la su­ma colectiviștilor— dar a căpătat în schimb considerația opiniunei publice. Din punctul acesta de vedere, recu­noștința contribuabililor, ai căror dinari fac fondul «afacerilor» colectiviste, tre­­bue să fie, în privința presei, cel puțin egală cu necazul ce-î arată partidul na­­țional-liberal. Și gazetarii se mulțumesc cu această compensație: -----------—­—■mm*----------------­gorică care e foarte greu de găsit în comunicatul publicat în Oficialul ger­man. Din contră, rezerva prea exage­rată a acestei note, pare că ar implica mai mult o confirmare și chiar lasă să se înțeleagă că convențiunea de neu­tralitate ruso-germană nu e complect întreruptă, după cum o afirmă organul prințului Bismarck. Și Gazeta mai spune cele ce ur­mează : Tripla alianță poate fi desfăcută în Main viitor, încheiat în 1882 tra­tatul a fost reînoit la 1887, pentru cinci ani. Un an înainte de a expira, în 1891 a fost reînoit pentru doi­spre­zece ani, începând de la 1892, dar cu con­­dițiunea de a putea fi desfăcut peste cinci ani. Acest termen expiră în Main 1897, când se va putea desface—adecă peste ș­ase luni. In aceste condițiuni, se înțelege cât de mare este importanța mișcării opi­niunei creată de destăinuirile lui Ham­burger Nachrichten. In aceeași zi, Naționalul își încheie aprecierile asupra aceleași chestiuni cu prezicerea următoare : «Nu, nu ! In ciuda tuturor rectificări­lor și desmințirilor, destăinuirile lui Hamburger Nachrichten și-au făcut dru­mul. Cele făcute nu se mai refac. Tri­pla alianță va mai trăi și in urma a­­cestei ultime lovituri, ea seamănă însă cu încrederea lunei de miere a învieli­­lor diplomatice; o dată lovită de o mână aspră, nu’și mai revine. Manet alia­mente repostum­­» Pare că miroase a­scuze. Aud ? IAR SCUZE? Presa guvernamentală a primit or­dinul să atace... tripla­ alianță. D. Sturdza, care a declarat mai deună­zi că «nu are frică de Ruși», a început să tremure. Iată ce citim în Gazeta de azi cu privire la faimoasa destăinuire a lui Bismarck: «Informațiunea publicată în ziarul fos­tului cancelar, în Hamburger Nachrich­ten, cu privire la alianța secretă dintre Rusia și Germania, încheiată de Bis­marck și desfăcută de succesorul său, contele Caprivi, a produs o mare emo­­țiune în Germania și în Austria, și a­­ceastă mărturisire cinică de duplicitate a sguduit așa de puternic tripla alianță în­cât guvernul german a crezut indis­pensabil să intervină. Dar e îndoios dacă nota publicată în Reichsanzeiger, (Monitorul Imperiului) o să poată li­niști agitațiunea și pune capăt polemi­celor». Intr’un alt pasagiu, Gazeta scrie : Ar fi trebuit o desmințire maî­care­­+#SISIS+­ JOI 24 OCTOMBRE (5 N-BRE) 1896 DISCURSUL D-LUI HANOTRUX — Prin fir telegrafic — Paris, 3 Noembre. Camera deputaților. D. Cochin, mem­bru al dreptei, desvoltă o interpelare a­supra evenimentelor din Armenia și face un istoric lung al atrocităților comise în Europa. D. Hubbard, radical, combate ori­ce in­­tervențiune în afacerile Turciei. D. Hanotaux face un istoric al cestiu­­nei și zice că Puterile nu au rămăs ne­­păsătoare și că Franța a ținut un ast­fel de limbagiu, în­cât a fost cu neputință de a nu se înțelege însemnătatea sa. Pericolul situațiunei a fost depărtat prin fericita inițiativă a Austro-Ungariei. Puterile par convinse că prima necesitate constă într-o înțelegere solidă și reală. Puterile se aplică actualmente să înlăture sau să aplaneze toate cauzele diviziunei. Rezultatele obținute se datorează acțiunei comune a ambasadorilor la Constantino­pol și unanimității lor. Dacă acțiunea Pu­terilor ar trebui să facă să se se simta la Constantinopol pentru a obține de la Sultan reforme, condițiunile acestei na­­țiuni nu ar trebui să atingă integritatea imperiului otoman și situațiunile câști­gate prin tratate. Nu este vorba de un amestec direct, nici de un condominium care ar fi expedien­tul cel mai precar și mai primejdios; dar diplomația europeană este hotărîtă să pan­seze rănile și să împedice reproducerea ultimelor nenorociri. In timpul șederii Țarului la Paris s’au făcut schimbări de vederi între Franța și Rusia în privința cestiunei Orientului; în­tre aceste două puteri s’a degajat o co­­munitate de aprecieri și de interese și a­­vem ferma încredere că prin modera­­țiune și menajând toate interesele, soluți­­unile discutate vor răspunde vederilor tu­turor cabinetelor și trebuințelor situațiu­nei în Orient. Europa unită va ști să facă pe Sulta­nul să o înțeleagă și îi va indica mijloa­cele pentru a aduce peste tot o oare­care ordine, fără care Statele nu pot să existe. Europa va ști să­­ demonstreze că numai o politică reală și demnă poate să cores­­punză cu binele Sultanului și poporului său. Franța, credincioasă tradițiunilor sale, dorește îmbunătățirea soartei popoarelor în Orient, dar ea nu uită legăturile ce o unesc de mult timp cu imperiul otoman și motivele ce o fac să dorească menți­nerea integrității sale , dar înștiințată de trecut, respinge ori­ce spirit de aventură. Ori­cât de mari sunt problemele de re­zolvat, soluțiunea lor nu este cu nepu­tință dacă toți ar lucra cum făcem noi, într’un spirit de concordie și de dreptate (aplause unanime­). D. Jaurès replică și blamează guver­nul că lasă Rusiei direcția politică în Orient. Depune o ordine de zi care se res­pinge cu 451 voturi contra 54. D. Develle propune o ordine de zi a­­probând declarațiunile guvernului, care este adoptată cu 402 voturi contra 90. -----------------------------------------------­----­ D. N. T. POPP SI M­OȘIA POTELU D. N. Economu, președintele clubului con­servator din Craiova, adresează d-lui N. T. Popp, deputat național-liberal, scrisoarea ur­mătoare : D-lui N. T. Popp, deputat de Doljin. In ziua de 17 cor. ora 10 dim. am primit din parte-ve o scrisoare adresată mie ca președinte al clubului conser­vator din Craiova ; iar la ora 2 p. m. această scrisoare am văzut-o publicată în foi volante. Din conținutul ei, după cum ori și cine a putut vedea, pe de o parte de tânguițî contra unui articol apărut în ziarul Voința Poporului No. 47 din 14 cor. subtitlul: «Un gheșefi scandalos» și lăsați să se înțeleagă că eu așî fi autorul acestui articol, iar pe de alta căutați să expuneți șirul afacerei și a­­poi conchideți că totul a fost clar ca lumina zilei și că sunt calomnii cele expuse în zisul articol. Apoi ca un drept al d-voastră de apărare -mi cereți ca scrisoarea ce mi-ați trimis să fac să fie publicată în gazeta clubului, lucru pe care atât ea cât și comitetul de redac­ție al jurnalului nu’l mai credem ne­cesar, de­oare­ce d-voastră v’ați grăbit a da publicității prin foi volante acea scrisoare, mai înainte de a apărea pri­mul număr al gazetei. Mai înainte de toate țin să lămuresc paternitatea articolului de care vă plân­geți. Bănuiți poate că, fiind advocatul d-lui Beligrădeanu, am fost pus în măsură a cunoaște detaliile și că ast­fel eu am putut fi autorul articolului, vă înșelați. Nu sunt autorul nici inspiratorul a­­celui articol și nici că posed vre-o in­formație de la d. Beligrădeanu. Ca președinte al clubului conservator și fiind­că v’ați adresat la mine în a­­ceastă calitate, de­și ’mi acordați zece zile pentru a vizita California de la Potel și apoi să fac amendă onorabilă în fața sumei, pentru ca să nu las în acest interval de timp opinia publică nedominita asupra corectiti dinei d-voas­tră, nu voi uza de termenul acordat și mă grăbesc a ve răspunde și a ve arăta ceea ce ști . Mé mir de ce v’ați năpustit cu atâta furie asupra mea și asupra ziarului Vo­ința Poporului, care cel din urmă s’a ocupat de afacerea moșiei Potelu, când mai dinainte toate jurnalele din capi­tală relevaseră afacerea Potelului, cu culori mult mai negre de­cât jurnalul nostru, și cu toate astea d-voastră nu v’ațî dat osteneala a ve apăra și resta­bili adevĕrul, ca să nu lăsați a se acre­dita asupra­ ve aceste grave bănueli. Ba, chiar era de a d-voastră datorie să stabiliți că afacerea este curată, pentru a nu se sacrifica cei doui nenorociți funcționari de la domenii. Dar, să revenim la chestie. Moșia Potelu, proprietate a Statului, din județul Romanațî, cu o întindere de 5800 pogoane de muncă, cu bălți, vii, mori, erbăriturî și livezi, a fost dată în arendă d-lui Beligrădeanu pe periodul 1886 — 1896, cu arenda anuală de 189.000 lei, și fiind-că termenul con­tractului expira la 23 Aprilie 1896, gu­vernul încă din anul 1895 o scoate în licitație. Să fie bine știut că în vechile condi­­țiuni generale de arendarea moșiilor Statului se prevedea că a patra parte din pogoanele de muncă să se lase spre odihnă, fără vre-o sancțiune pentru a­­rendașul abătut, așa că toți arendașii munceau și pământul de odihnă. Prin noile condițiuni generale s-a pus o sancțiune că arendașul care își va permite să muncească din pământul de odihnă, va plăti fără judecată și cu a­­plicarea legii de urmărire, câte 50 de lei de fie­care hectar. Mai adăugați că productele noastre se negoția și cu aproape jumătate prețul de cum au fost în trecut. Poate că a­­ceste circumstanțe au motivat ca d-nii Beligrădeanu să nu mai ofere pentru Potel suma de lei 189.000, ci numai suma de 125.000 lei, la a un­spre­ze­­cea licitație ținută de guvern. Cu toate stăruințele puse, d. Paladi, ministrul domeniilor, nu a confirmat mezatul, găsind că prețul este prea mic, ci a dispus a se căuta în regie și în consecință s-a trimes un domn adminis­trator. Timpul de muncă fiind prea înaintat, d. administrator a muncit ce-a putut; însă în ceea­ ce privește veniturile mo­șiei care se compun din: bălți, mori, vii, erbărituri și livezi, parte le-a aren­dat, cum : bălțile unui domn Ion Iones­­cu, pescar din Corabia, cu prețul de lei 25.000 socotit pe opt luni până la 23

Next