Timpul, iulie 1899 (nr. 145-170)
1899-07-31 / nr. 170
ANUL AL DOUĂZECI ȘI UNU — NO. 170 EDIȚIA A TREIA _____________SAMBATA 31 IULIE (12 AUGUST) 1899 UN NUMÉR 10 BANI UN NUMER 10 BANI ABONAMENTELE Intră pe un an . ................30 lei » pe 6 luni.......................................18 lei » pe 3 luni.........................................10 lei Pentru străinătate un an ... . 50 lei la Paris ziarul nostru se găsește cu 0,20 b. Numărul la Agence de joumnaux étrangers rue de Maubert, 69 și la toate chioșcurile.TIMPUL REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Calea Victoriei — 70 ----------------------------------------------REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA^, ori^+fțQ București, Calea Vicii ANUNCIURI SI INSERȚII Linia 30 litere petit pag. IV . . . 0.40 Reclame ....» III . . . 2.50 » . ...» II ... 5.— Iu Puri« anunciurile se primesc la Agenția Havas, 8 place de la Bourse. ARTICOLE DE VARA Acum, pe căldurile mari ale verei, când subiectele de ziar sunt rare, o gazetă, spre a da ceva mai de seamă cititorilor—așa credea cel puțin—publică o serie de articole privitoare la viața intelectuală a Românilor sau, mai lămurit, asupra fruntașilor acestei vieți intelectuale. Și lucrul s’a anunțat ca fiind ceva nemai văzut: redacția a anunțat cu mare egomot publicarea acestor articole, pe care, zice acea gazetă—scrisă în limba franceză—, sigur că lumea le va citi cu plăcere și cu folos, căci va citi pagini luminoase și pline de vervă «dans lesquelles le briliant de la forme ne le cade en rien au serieux du fond». Apoi autorul acestor articole d. N. Iorga, profesor, spune în primul articol că sentimentul unei înalte datorii de îndeplinit îl face să publice aceste opiniuni sincere,cum le intitulează d-sa. In articolul introductiv d. N. Iorga se plânge de puțina atențiune dată producțiunilor noastre literare, și de aci conchide că nu suntem patrioți. Până aci, negreșit că era ceva interesant, deși nu corespunzător așteptărilor, — dar scuzabil prin faptul că era numai o simplă introducție. — Timpul a și intrat în discuție, arătând cum literatura și patriotismul nu’s necesar legate una de alta și că, dacă noi admirăm și citim lucrări streine,—prin opoziție cu Bulgarii cari citesc numai scrierile lor, chiar de’s rele, apoi asta e o dovadă de superioritate intelectuală, nemulțumindu-ne cu lucrări mediocre sau chiar proaste cum sunt multe din producțiunile de la noi. Până aici se poate discuta. De aci încolo d. Iorga și-a adus aminte că România e o țară de sălbateci și că Universitatea nu merită să posede un profesor de talia d-sale—cum a declarat-o după catedra Universității— ,și ca să-și resbune pe neamul românesc care nu vrea să cadă în extas înaintea d-sale, s’a năpustit cu o furie,—care nu corespunde nici cu prevestirea de seriositate a fondului, de la început, nici cu înalta îndatorire de îndeplinit,—ce și-a asumat-o autorul articolelor. Și atunci d. Iorga n’a mai știut să păstreze nici o măsură în cele spuse: d. Hasdeu e un vanitos; d. Tocilescu e un om care împiedică pe tinerii de talent de a intra în Academie, e un calomniator, un intrigant... De aci încolo e sigur lucru că d. Iorga nu și-a mai recitit articolele, scrise într’un moment de furie neînțeleasă pentru mulți, dacă nu pentru toți. Dar să continuăm a spicui încă vre-o câteva din aceste așa de luminoase bucăți în care strălucirea formei se ia la întrecere cu seriositatea fondului... D. Urechiă a făcut studii la Madrid, unde — spune autorul articolelor—a învățat mai apoi și Andrei Vizanti... In fața unui asemenea lucru negreșit că nu mai e nimic de zis, căci d. Iorga nu e întru nimic responsabil dacă redactorul gazetei care i-a publicat articolele a găsit de cuviință să lase a se imprima așa ceva. De aci înainte nimic nu trebue să mai surprindă pe nimeni. D. Urechiă arată un entusiasm nesincer , d. Urechiă e un commis-voyageur al patriotismului, în fine de autor al articolelor crede că’i-e permis a spune că nu crede solide cunoștințele d-lui Urechiă... E frumos și e înălțător că în România e destul să aibă gust cineva— oricine ar fi el—ca să-și bată joc de oamenii noștri, ca să aibă câmp liber în gazete, cum se întâmplă în căzu de față, când un d. profesor, care n’a căpătat de la Academie un premiu pe care-l dorea, și care n’a fost lăsat să pătrundă în Academie, spre a aduce și acolo obiceiurile pe care le desvăluește în gazetă, nu mai ține socoteală de nimic în arătarea părerilor sale, întru nimic fundate, și-și dă drum liber furiei sale. A 1 dar în unele părți d. N Iorga crede că probează cele spuse. D. Tocilescu împiedică pe oameni mai scrupuloși de a publica documentele de la Brașov, sau le face zile amare... Așa ? Va să zică profesorul din Sofia, d. Miletici, care a descoperit pe un Imeșl-Vodă din o listă, in care era vorba de un fel de papuci ai lui Vodă, de meșii lui Vodă, era omul indicat să le publice ? El era omul scrupulos, destoinic, etc.? Documentele istoriei noastre de ce să se publice de un strein, și nu de descoperitorul lor, care este d. Tocilescu? Ca să zică, dacă nu lași pe agramați să-și bată joc de lucruri, ești intrigant ? Dacă descoperi neștiința cuiva ești calomniator? Ce sunt astea ? De cine sunt scrise? De un profesor universitar ? Pe ce se basează afirmări ca aceasta, că d. Tocilescu lasă pe soldați să sape în diferite părți ale țerei pentru a face descoperiri arheologice, fără ca nimeni să conducă pe acești soldați ? Ca să zică, soldații au descoperit, au descris, au ilustrat monumentele noastre străvechi ? A controlat d-sa această știre ce’i s’a adus, și cine ’i-a adus-o ? Nu cumva ’i s’a adus de acei — din fericire puțini — studenți, care joacă rolul de ștafete ? Când se vorbește de intrigă și calomnie nemerit lucru să ai asemenea nu e mijloace la îndemână, care mai cu seamă te pot aduce să spui lucruri care n’au existat și nu există, cum e în cașul de față. Și când se vorbește de corectitudine nu trebue uitat că un d. profesor universitar — aci e locul s’o spunem — a promis unui student din clientela sa câ’l va trece la examenul de licență chiar de nu va ști, căci ’i-a spus că la dânsul poate să nu învețe, iar în ziua fixată pentru examinare, intrând pe ușă ’i-a spus : Să știi că’țî dau bilă neagră de nu vei ști. Urmarea a fost, negreșit, bila neagră, iar motivul acestei schimbări la față a fost că elevul nu era destul de devotat acelui d. profesor, care era d. Iorga. De unde e, apoi, afirmarea că d. Tocilescu nu deschide niciodată museul ? Ar fi de dorit să se observe de d. Iorga că cititori de ai ziarului francez, în care -și publică d-sa opiniile sincere, trăesc foarte mulți în București și deci pot să-și dea seamă de enormitățile pe care le afirmă. Ei, dar în schimb, după atâta necaz pe capul d lui Iorga spre a găsi pe cineva care să i se arate desăvârșit și care să fie arătat generațiilor viitoare ca un model demn de imitat, în schimb e d.... Sturdza. Noroc pe noi !... Vezi așa e omul când e norocos , de unde nu se gândește de acolo ’i vine mântuirea și fericirea. Insă, bietul d. Sturdza.... e un năpăstuit de soartă, un om neprețuit, care, însă, din causa politicei — in care autorul articolelor nu se vîră (asta ar mai lipsi!), după cum spune — e reu vâzut și la Academie. S’a format aci o coaliție în contra omului ăstuia atât de mare, care coaliție e compusă din junimiști, din aurelianiști și din acaparatori și vanitoși — și aceștî din urmă sunt, după d. N. Iorga, d-nii Hasdeu, Tocilescu și Urechiă... ca să mai țină socoteală cineva de asemenea lucruri, care se aud în alte părți decât la Universitate, ar însemna a sta la discuție in privința lor, și când e vorba de un stil așa de strălucitor, nu toți pot să-l urmeze pe d. autor al «opiniilor sincere». Vom urma însă cu descrierea calităților d-lui Sturdza,—partea nostimă a acestor articole. Așadar d. Sturdza e năpăstuit din cauza politicei, și opozița de la Academie nu distinge în d. Sturdza pe omul politic de conducătorul Academiei, pe când toată lumea știe — lucru, însă, pa care nu-’l spune d. Iorga—cu câtă grije se transformă d. Sturdza când intră pe poarta acestei înalte instituții, încât nici nu mai cunoști pe șeful unei grupări politice, deși—insă negreșit printr’o întâmplare — bibliotecar e un membru al acestei grupări politice—d. Bianu, prezident e instalat un alt membru al acestui grup — d. Poni, și în fine, secretar e însuși d. Sturdza. Negreșit lăsăm la o parte faptul că d. Sturdza de câte ori era vorba de lucrări culturale, se desbrăca de haina de om politic și dădea însărcinări oamenilor celor mai potriviți unei asemenea chemări, dovadă însărcinarea dată unui fost redactor la Gazeta Poporului — gazetă care se întâmplase a fi a grupului d-lui Sturdza — ca să scrie o parte din Istoria Românilor pentru Expoziția de la Paris. — Apoi tot d. Sturdza a dat publicarea marelui dicționar pe mâna oamenilor competenți —zice d. Iorga. Negreșit că foarte bine a făcut... Până când rușinea asta ca d. Hasdeu să aibă o astfel de însărcinare? Un agramat și pe deasupra nici nu era membru în clubul d-lui Sturdza... Oricine e mai în stare decât d. Hasdeu să aibă o astfel de sarcină, mai ales că d. Hasdeu trebue să știți — oroare — e prieten cu fostul Mitropolit Ghenadie, și dacă nu i-se lua lucrarea mai curând, sigur că era să ne tacă de rîs. Și în fine s’ar fi putut adăoga că d. Sturdza a dat publicarea documentelor Hurmuzachi pe mâna omului celui mai competent din România , d. Nicolae Iorga. Și negreșit că lucrul e așa. Se poate vedea ceva chiar din articolele d-sale din care reese că d-sa era mândria Universității unde a învățat și era singurul dintre studenții de acolo care putea să citească o livre ouvert pe autorii clasici. Dar asta nu e nimic pe lângă altele pe care nu se spune din modestie. Și așa se face că un om de geniu ca d. Hasdeu e judecat de d. N. Iorga, care e d. N. Iorga ; așa se face că tot talentul și munca d-luî Tocilescu e batjocorită ; și așa patriotismul și activitatea d-luî Urechiă sunt tîrîte prin noroi... Râmân în picioare, însă, numai doui uriași; d-nii Dim. A. Sturdza și N. Iorga... Așa fiind lucrurile, s’a spus destul și poate că s’a insistat mai mult decât trebuia asupra acestor articole de vară-A. ----------------------►-saw---------------------TELEGRAME Călătoria Khedivului Triest, lo August Khedivul Egiptului a sosit pe bordul corabiei Safa el Bahr. A plecat la Viena. Moartea unui ministru persan Paris, io August Ministrul afacerilor străine din Persia, care era de câtva timp aci, a murit în mod subit. Tributul Ciprului Constantinopol, io August Oradea sancționează conversiunea tributului al insulei Cipru. ---------------------------------—-----T—--- Ramura alimentară ' (Frunzarele) Ca urmare și ca concluziune a studiului pe care l-am publicat asupra lipsei de nutreț, vom trata pe scurt chestiunea folosirea pădurilor din punctul de vedere al hranei vitelor. Pentru aceasta e nevoe de o mică introducere. Este știut, zice Grandeau, că toate plantele spontanee sau cultivate sunt, afară de câteva excepțiuni, alimente pentru herbivori. Excepțiunea pe care o fac la această regulă unele vegetale sau părți de vegetale provine fie din cauză că conțin in țesăturile lor substanțe toxice (otrăvuri organice), fie din cauza unor însușiri fizice particulare, precum tărie, miros, gust, etc., care le ia caracterul lor comestibil. Această facultate de a hrăni mațele, comună celui mai mare antnumăr de plante, ele o datorează compoziției lor chimice care e aproape identică la toate; în adevăr, toate cuprind, în proporții variabile, materii azotate, foarte apropiate prin constituția lor de albumina sângelui sau a oului, principii amilacee (scrobeala), materii zaharoase de diferite feluri și substanță grasă. Massa vegetalului o formează apoi celulosă, substanță care se apropie mult, prin compoziția sa, de scrobeală și de zahăr, dar care diferă de acestea prin structura și prin proprietățile sale fizice. In fine, toate plantele conțin o oarecare cantitate de materii minerale, fără de care elaborarea țesăturilor lor nu s’ar putea face și dintre care cele mai importante, din punctul de vedere al hranei animalelor, sunt potasia, fosforul și calcea (varul). Din ele extrag totalitatea fosfatului herbivorele de calce necesar formării vaselor lor, a coarnelor, etc. Prin analiza plantelor putem să avem o idee despre bogăția respectivă a fiecăreia din ele ca nutreț pentru animale și să facem calculele necesare pentru ca să știm cum să înlocuim un nutreț cu altul. Nu putem insă înlocui un nutreț cu o egală greutate de alt nutreț decât dacă și valoarea nutritivă a cnelor aceste nutrețuri e egală. De amaceea cultivatorii de vite, pentru ca să poată face calculele înlocuirii unui nutreț cu altul, trebue să aibă in vedere tabelele composițiunii nutrețurilor. Dacă nu se ține seamă, mai zece Grandeau, de diferințele compozițiunii nutrețurilor, se comit erorile cele mai grosolane, din îndouitul funct de vedere economic și fisilogic. Nutrețurile se împart în două mari grupuri de căpetenie; primului grup s-a dat numirea de nutrețuri concentrate, care conțin in proporție mai mare materii azotate, scrobeală sau materie grasă și în proporție mai mică celulosă și apă; acestea sunt boabele de cereale, rămășițele semințelor uleioase, diferitele turte. Al douilea grup în care predomnește celulosă se chiamă nutreț brut sau voluminos. genul și paiele formează tipul acestei categorii. Nu vom urma pe Grandeau în savantele sale desvoltări asupra teoriei raportului nutritiv și a coeficientului dle digestibilitate al nutrețurilor, nici asupra metodelor directe și indirecte pentru determinarea compozițiunii lor chimice. Acestea sunt teorii prea speciale, prea tehnice și nu intră în cadrul acestor articole, care nu au pretenția de a fi savante. Vom spune numai că plantele cele mai bogate în materii azotate digestibile sunt și cele mai hrănitoare. Arborii și arbuștii fiind compuși din aceleași substanțe ca și celelalte plante constitue un aliment pentru herbivore și diferința valorii lor nutritive atârnă pe de o parte de felul esenței, iar pe de alta de virsta plantei sau de diferitele sale organe. In genere cu cât un organ e mai tîner, cu atât e mai bogat în substanță alimentară digestibilă. Ca să vulgarizez și mai bine această idee, vom spune pentru toți aceia cari aud vorbind de frunzare, fără a ști bine ce însemnează, că nu numai frunza arborilor constitue o hrană pentru animale, ci și lemnul lor, dar că cu cât e mai tînără partea de arbore pe care voim s’o întrebuințăm ca nutreț, cu atât e mai bogată în substanțe nutritive, adică mai hrănitoare. Dacă voim să graduăm această valoare nutritivă, punem în primul rang frunzele și apoi continuăm de la estremitățile crăcilor spre trunchiu. Cu cât ne apropiem de trunchi, cu atât scade valoarea nutritivă a plantei. Ea merge deci descrescând de la virfuri spre trunchi și rădăcină. Până și trunchiul copacilor poate să serve de aliment pentru unele mamifere. Știm din istoria naturală că atâtea rozătoare, printre care mai cu predilecție castorul, se hrănesc cu lemn. Pe de altă parte toți herbivorii care trăiesc în stare sălbatecă, cerbii și ciutele, țapii, căprioarele și caprele negre, iepurii, etc., cu ce se hrănesc oare când solul e acoperit de un strat gros de zăpadă și când nici frunze nu mai sunt pe copaci ? cu cetină de brad și cu vîrfurile arborilor foioși, ba chiar cu scoarța unor esențe. Și toate aceste animale sunt mai grase decât celetele țăranilor noștri.mai multe din vite mult s’au făcut încercări, în nordul Europei, de a se hrăni vitele cu lemn propriu zis, cu tărîțe de ferestrau brute sau tratate prin diferiți agenți chimici pentru a le face mai asimilabile. Deși s’a dovedit că valoarea nutritivă a tărîțelor de lemn este inferioară aceleia a paielor celor mai sărace, totuși s’a constatat prin aceste experiențe inocuitatea acestui mod de alimentare, care nu provoacă nici o desordine la animalele supuse la aceste încercări. Tubul digestiv al boului, al calului, etc. mistuiește perfect elementele țesutului lemnos, fără să aducă vre-o vătămare acestor animale. Desigur nu vom recomanda această hrană, care amintește hazlia critică a unui agricultor norvegian. Un țăran, zice acest agronom, care fusese sfătuit să întrebuințeze acest mod de hrană pentru boii săi, nu reuși să înduplece vitele sale ca să primească tărițele de lemn decât după ce le puse ochelari verzi, spre a le face să creadă că le ofere un minunat fân tocat. Dar dacă lemnul brut nu poate fi întrebuințat in mod avantagios ca hrană pentru vite, cu totul altfel stă chestia în privința rămurelelor recoltate primăvara sau toamna, tocate și supuse la o fermentațiune specială, închipuită de d. Ramann, profesor la Eberswalde. Vom vedea că aceste rămurele dau un nutreț superior fânului obicinuit și pe care nu’l egalează decât fânul de Alpi. Al. Ciurcu. --------------------------------------------------- ) A se vedea No de la 24 iulie al Timpului și cele precedente. 2) Vom publica o asemenea tabelă, la sfârșitul acestei lucrari. PROCESUL DREYFUS — Prin fir telegrafic —W. —Rennes, 10 August"" Consiliul de resboiű s’a întrunit dimineața ca de obicei". A ascultat și sfârșitul deslușirilor generalului Chamoin asupra dosarului secret care conține 370 de documente. S-a hotărît ascultarea d-lui Paleologu care a dat consiliului toate explicațiunile dorite asupra dosarului diplomatic care conține 220 de documente din care aproape jumătate au fost examinate. Explicațiunile d-lui Paleologu au fost ascultate cu cea mai mare atenție. Căpitanul Moreau, ajutorul generalului Chamoin și contele de Chagonet,atașat de ambasadă, ajutorul d-lui Paleologu, asistau de asemenea la ședințele consiliului ale cărui audiențe vor fi reluate Sâmbătă. Consiliul nu va ține ședință nici Duminică, nici Marți. Rennes, 10 August D. Demange declară că e fals syonul că ar fi primit de la Esterhazy o scrisoare în care se recunoaște autorul borderoului, și a orginalelor documentelor privitoare la afacerea Dreyfus. Rennes, 10 August D. Demange a făcut o vizită lui Dreyfus, după amiazi. Apărătorul lui Dreyfus face cele mai mari elogii judecătorilor militari pe cari îi prestază ca însuflețiți numai de dorința adevărului și dând o atențiune minuțioasă în examinarea tuturor documentelor. D. Demange conchide de aci că atât el cât și clientul său se pot felicita de aceasta. Trebue deci să ne așteptăm la audiențe care vor dura până la sfârșitul lunei. Rennes, 10 August D. Jaures a sosit aci. A declarat că nu va ține nici o conferință. Insă va urmări ședințele consiliului de rasboiü pentru a extrage elementele necesare pentru cronici cotidiane. Martorii cari părăsiseră orașul în timpul ședințelor secrete, încep a se reîntoarce ; printre aceștia se află Și d. Casimir Perier. —-—-—-------*mm*—-------—-— BANCHETUL DE LA ARAD Textul toasturilor «In Foaia Diecesană din Caransebeș găsim publicate cele două toaste care au făcut sensație, la banchetul dat săptămâna trecută la instalarea Părintelui Goldiș in Arad, anume vorbirea contelui Ștefan Tisza și răspunsul P. S. Sale Episcopului Nicolae Popea. Credem că Foaia Diecesană este izvorul din care se putem reproduce, mai autentice, de aceea le dăm după această foaie. Iată-le : Vorbirea contelui Ștefan Tisza Imi pare rău că nu știu românește, pentru ca sentimentele ce nutresc față de frații noștri Români, să le tălmăcesc în limba lor ca toți să mă înțeleagă. De altminteri, dacă în faptele noastre ne conducem de iubirea către patrie, e tot una, fie că ne exprimăm sentimentele ungurește, fie românește. Ne vom înțelege 1 . Domnii meri (S’auzim ! S’auzi !) Având comună iubire de patrie’ cu vremea trebue să ne înțelegem și asupra celor l’alte chestii, cari în present ne frământă încă, și au făcut ca aceste două națiuni, avizate una la alta, să nu stea alături ca frați și aliați naturali. In prezenta serbare și mai ales în persoana mult stimatului nostru prieten, noul episcop, îndrăznesc a vedea un moment de apropiere. S’a dat idecă, tocmai prin alegerea lui, dovadă că poate fi un Român și iubitor al legii și neamului său și în același timp și patriot bun, care să se bucure de încrederea tuturor. Să privim, domnii mei, în istorie. Ce ne învață și dovedește? Că Ungaria numai așa s’a știut menține o mie de ani în mijlocul atâtor furtuni, că n’a apăsat, ci a lăsat liberă desvoltare tuturor naționalităților. Dacă vrește să existe și mai departe, nu va oprima nici de aici încolo (aplause furtunoase și strigăte : «Așa să fie !»). Misiunea ’și o împlinește tocmai prin faptul că stă pază desvoltării etnice a neamurilor ce locuesc această parte a Europei. Iar aliatul cel mai firesc al nației maghiare este neamul românesc. Să privim numai pe hartă și ne vom convinge că chipul de fericire și viață a neamului românesc nu poate fi decât înfrățirea cu Ungurii. Ridic paharul meu în sănătatea acelor români cari luptă cu sinceritate și inimă deschisă pentru biserica și neamul lor. Răspunsul P. S. S. Episcopului Popea Domnii mei! Vorbirea d-lui conte Tisza trece marginile unui toast obicinuit de ocazie. El cuprinde declarațiuni