Timpul, septembrie 1899 (nr. 196-219)
1899-09-01 / nr. 196
ANUL AL D QUEZECI ȘI UNU - NO. 196 mmmmmmmkmmmmmmkmmmmmmmmmmmmmmmmusamm * UN NUMER 10 BANI ABONAMENTELE In țara pe un an........................30 lei » pe 6 luni........................18 lei » pe 3 luni . .... . . 10 lei Pentru stréinatate un an . . . . 50 lei In Paris ziarul nostru se găsește cu 0,20 b. Numărul la Agence de jomnaux étrangers rue de Maubert, 69 și la toate chioșcurile. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Calea Victoriei — 70 TIMPUL MERCURI 4/13 SEPTEMBRE 1899 UN NUMÉR 10 BANI fIWUNCIURI 51 IWSEfi Tll Linia 30 litere petit pag. IV .. . 0.40 Reclame . . . . » III ... 250 * . . » H . . In Paris anunciurile se pling^^agenția Havas, 8 place de la Bourne W' /h ------- /O 'Z'î REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Calea Victoriei V 70 ____________________________-yy • UWUIILE IUI VERDICT Rezultatul procesului Dreyfus nu ne-a surprins. Ultimele incidente ce s’au ivit cu prilejul refuzului de a primi declarațiile atașaților străini cari cunosc adevărul în această cestiune, prevesteau deja că opinia consiliului era formată mai dinainte în contra nenorocitului acuzat, împrejurările ușurătoare acordate de către consiliul de răsboiü dovedesc că a existat o îndoială în conștiința judecătorilor, căci altfel nu s’ar explica cum ei au găsit împrejurări ușurătoare pentru crimă de înaltă trădare. întrebarea ce se pune acum este dacă prin osândirea din nou a lui Dreyfus această fatală afacere este terminată. Astfel cum se prezintă lucrurile, pare că, departe de a fi sfârșită, cestiunea Dreyfus va agita încă mult timp Franța, înainte de toate este sigur că osânditul va întrebuința toate căile legale pentru a sfărîma verdictul dat în contra sa. El va face mai intâin apel la consiliul de revizuire, pe temeiul unor motive pe care apărătorii le cred temeinic. Dar chiar dacă s-ar respinge recursul la ultima instanță militărească, este probabil că se va introduce o cerere de anulare sau o nouă cerere de revizuire înaintea Curței de casație, căci ei anunță deja fapte și destăinuiri noui care pot provoca o altă revizuire din partea Curței supreme. Prin urmare, vom asista la o nouă desfășurare a a face vol și cine știe prin câte peripeții va mai trece. De calmarea spiritelor nici nu poate fi vorba. N’are cineva decât să citească ziarele franceze pentru a vedea că polemica lor să înăsprește din ce în ce mai mult. Știrile de azi vestesc că atât din partea guvernului cât și din partea judecătorilor se caută modul de a se îndulci urmările verdictului. Se vorbește de grațiare, se spune că cei cinci ani petrecuți la insula Dracului vor fi cuprinși în pedeapsă ; unii pretind chiar că ei vor fi numărați îndoit astfel ca Dreyfus să fie liber după câteva săptămâni; consiliul a semnat o cerere pentru ca Dreyfus să fie scutit de oribila ceremonie a degrădării. In fine, din toate părțile se ivesc semne de milă și de îndoială față cu nenorocitul osândit. Dar el arată o energie extraordinară, nu primește grația, ci persistă în lupta uriașă pe care a întreprins-o în scop de a-și reabilita onoarea. Foarte caracteristică este impresiunea pe care a făcut-o osândirea lui Dreyfus în toată Europa. In Anglia, Germania, Italia, Belgia, Austro-Ungaria, Rusia, America, aproape unanimitatea presei critică, uneori chiar cu asprime, verdictul de la Rennes. S’a produs pretutindeni o mișcare de simpatie față cu osânditul. In unele locuri această mișcare a luat o formă ostilă Franței, s-au făcut chiar demonstrațiuni în contra consulatelor franceze. Aceasta este o dovadă că afacerea Dreyfus devenise o cestiune internațională care se restrânge și asupra relațiunilor exterioare ale Franței. Faptul că declarațiunile oficiale ale guvernului , german și italian, cum că ele n’au avut nici direct nici indirect vr’o relațiune cu Dreyfus, n’au fost crezute de către consiliul de resboiu din Rennes, a produs o impresiune cât se poate de urîtă în Germania și în Italia. Această impresiune se traduce prin tot felul de manifestări antipatice Franței. Firește că această mișcare își găsește o cale prielnică față cu Expoziția din Paris. In multe locuri se organizează un fel de boycotagiu în contra participării la Expoziția de la 1900. Dacă mișcarea s-ar întinde, ea ar putea să facă un rest mare Expoziției. Credem însă că este numai o impresiune momentană, care va dispare încetul cu încetul. De altmintrelea, nu putem înțelege cu ce drept străinătatea s’ar amesteca într’o afacere pur interioară a Franței și ce corelațiune poate fi între un concurs pacinic al muncei universale și o cestiune care la urma urmelor nu este decât un incident nenorocit al vieței interioare a poporului francez. —-------————mum*—----------1---------- TELEGRAM £ Ciumay.” , Paris, li Sept. Consiliul de Stat a votat o sumă de 300000 de lei pentru a apăra Franța în coiatel ciumei. Constantinopole, 11 Sept. Vasul francez Sénateur venind din Egipt a debarcat la Smirna 69 persoane, printre care un tânăr grec bolnav, care prezintă toate simptomele ciumei. S’a fi luat măsurile cele mai riguroase. Constantinopole, 11 Sept. Tânărul grec bolnav de ciumă la Beyrouth(?) a murit. S’ar fi luat ‘precauțiunile cele mai severe. Complotul din Franța Paris.", ll Sept. D. Sebastian Faure a fost pus în libertate provisorie, ne fiind recunoscut de nici un martor ca făcând parte din agresorii comisarului de poliție care a fost rănit în cea din urmă învălmășeală. Misiune atacată Tripoli, și Sept. A sosit aci știrea că un număr mare de Tuaregi au atacat misiunea franceză Foureau- Lamy într’o oază și că aceasta a fost cu totul distrusă ; după el Tuaregii au suferit perderi mari. ------------------------►#«*«*------------------------A DOUA CATERISIRE A doua lectie ce au dat oulegătorii din Ploești d-lui Dim. Sturdza este și mai dureroasă decât cea din teiu. In primul scrutin, Ploeștenii ’l-au onorat cu 162 de voturi, cu 76 mai puțin din câte a întrunit d. Gostică Stoicescu, satelitul de a cincea mână, care gravita în jurul șefului. La scrutinul de balotagiu, după o mai matură chibzuire, Ploeștenii au mai scăzut încrederea lor către șeful colectivității cu încă 65 de voturi, așa încât bietul d. Sturdza abia a întrunit 97 voturi, cu 122 mai puțin ca d. Costică Stoicescu. Un avertisment mai clar și mai semnificativ nici nu se putea. D. Dim. Sturdza este caterisit de la șefie chiar în Ploești, orașul pe care adversarii noștri ’l-au numit intotdeauna clasica «cetate a liberalismului. Atât de elocvent este votul Ploeștenilor, încât organul Ocultei, care consacră un articol destul de lung alegere! din Bacău, pe pagina înteia, abia menționează rezultatul alegere! din Ploești, printre informații, pe scurt și cu cele mai mici caractere de care dispune imprimeria Voinței Naționale. Și când organul Ocultei, care a apărat cauzele cele mai ingrate, nu găsește nimic de zis, aceasta înseamnă că procesul e perdut. Intr’adevĕr, aci nu poate fi vorbă de simpatii personale. Ele își au rostul atunci când la o alegere candidează numai persoane dintr’un singur partid, cum a fost în București cu alegerile parțiale de Cameră. Când se dă o luptă între partide, de obiceiu simpatiile personale cedează locul disciplinei. Chiar dacă în locul d-lui Sturdza ar fi fost un alt candidat, un simplu membru al fracțiunei, rezultatul scrutinului tot ar fi fost un blam pentru el, și ar însemna că de acum înainte trebue să renunțe d’a se mai’ prezintă înaintea alegătorilor. Blamul este însă cu atât mai semnificativ, cu cât candidatul era d. Sturdza, în persoană, șeful colectivităței, marele bărbat de Stat și înfocatul naționalistei ale cărui laude Voința și codițele EDIȚIA A TREIA ei au umplut văzduhul de câțiva ani încoace. Dacă d. Dim. Sturdzan a perdut cu desăvârșire simțul realității, dacă mai are un pic de demnitate, el trebue să renunțe definitiv la ambiția de a mai figura ca șef al partidului care l-a aplicat o așa de strașnică și dureroasă caterisire. Cum însă nu ne așteptăm la așa ceva din partea d-lui Sturdza, e foarte probabil că falșii amici își vor reîncepe manoperile pentru o mai deplină edificare a șefului: că a devenit prea encombrant pentru partid și că o singură hotărîre lăudabilă îî mai rămâne de luat: aceea de a se dedica compilărilor și numismaticei. De acum înainte însă, deoarece alegeri parțiale nu mai sunt de făcut, ne așteptăm ca demonstrația să se facă cu alte mijloace. Ne prindem că în curând va apare un ziar național-liberal care va propovădui reînchegarea forțelor partidului pe alte baze și cu alt șef. Afară numai dacă demonstrația va porni din chiar oficina Voinței Naționale. Mai știi? ------------------------mwm-------——--------IV CHESTIA HACEDOVEA VĂ Primim din Budapesta scrisoarea următoare : Mulțumită bărbaților iubitori de neam, chestiunea școalelor române din Macedonia intră astăzi într’o fază nouă. Până la acest rezultat, a trebuit să treacă îndelungă vreme de ispită și de sbucium, în care pierderile se răsplătesc îndeajuns prin experiența căpătată; multe inimi s’au aprins după idealul binelui ■ național și multe caractere s’au ofelit în frământările dureroase ale luptelor, ..., ’...U. . , . .. . j >• iată dar, că sună acum mult doritul ceas pentru tinerimea macedo-română. jRacă stirțri înălțătoare umplu inimă pytea stülul ]j>e, care’l chiamă patria, cu atât mai mult trebue să ne înflăcăreze și să im răpească măreața luptă pentru deșteptarea unui neam, din care ne mândrim,cât facem parte și a cărui glorie și cădere împărtășim deopotrivă. Patrioții care conduc destinele României, după cum ne vestește Timpul (24 August, No. 129), fără să’șî uite de-ăle tetei griji multe și grele, ne daiî astăzi’ prilejul unei mari bucurii, unei sărbători naționale, căci ei ridică din nou prestigiul școalelor, înmulțesc și îmbunătățesc personalul didactic, sporesc mijloacele de propagandă națională și înființează în multe părți din patria noastră noul focare de lumină binefăcătoare pentru frații lor de la Pind. Aceasta arată de câtă înțelepciune și prevedere sunt călăuziți, și câtă dragoste de neam și de bine trebue să încălzească inimile lor. Desigur, ei sunt convinși că numai prin cultură și deci prin solidaritate națională se poate asigura viitorul Românizmului precum și realizarea idealului sau civilizator în Orient. Se pare deci că cu sfârșitul unei epoci de reacție și slăbire națională, se sfârșește și domnia frazelor: Românii se găsesc acum în vârsta bărbăției, și faptele trebue să răsară din orice mișcare a lor. Cel dintâiu lucru clar, care se impune acum, când se inaugurează era cea nouă, este organizarea temeinică a școalelor și a mișcărei naționale din Macedonia. Elementele didactice disponibile trebue astfel orânduite încât să satisfacă și cerințelor locale dar și — mai ales — unității de acțiune, fără de care rezultatul final nu poate avea succesul dorit. Căci nu trebue să uităm că nouă Macedonenilor—mai cu seamă puținii, relativ, cari ne-am ales cu carte românească—ca oameni eșiți în mare parte din popor—elita noastră fiind încă tributară Elenizmului— ne lipsesc o sumă de condițiuni favorabile pentru lupta națională , și lucrul acesta ar putea stingheri avântul repede, dacă nu-i vom prevedea de la început. Cu deosebire, lipsiți fiind de pilde vii, nu ne-am putut deprinde încă pe deplin, din nefericire, cu duhul disciplinei și al ordinei; școala greacă nu ni ’l-a dat, iar școala română n’a avut când. Drept aceea armonia și dragostea între cei chemați trebue stabilite prin toate mijloacele posibile. Nu ne îndoim că tactul și inteligența de care au dat dovadă cel în drept, înfrânavor răul și găsi-vor leacul trebuitor nevoilor de pân’acum. Unul din marile puncte ale programului nou este și îndreptarea pe căile practice a culturei Macedo-Românilor, așa cum trebue să fie, avându-se în vedere aptitudinile speciale ale Românului macedonean. Pe lângă alte măsuri luate în acest scop se înființează și o școală comercială la Salonic. Creatorul acestei școli merită recunoștiința tuturor acelora dintre noi cari cunoaștem trecutul și prezentul neamului nostru și ne interesăm în adevăr de menirea sa și în viitor. De vre-o două sute de ani Macedo-Românii jucau un rol de frunte în piața Orientului; societățile lor comerciale se întindeau, după cum ne afirmă Rosa, până și în cele mai mari centre comerciale din Germania. Coloniile noastre din Austro- Ungaria acaparaseră comerțul : dovadă sunt rămășițele de astăzi—comunități bisericești susținută prin bogate "donățiun"— a căror conservare arată tăria lor de odinioară. Averile agonisite din vremuri de către negustorii macedoneni n’au contribuit numai la învierea Heladei moderne, ci și la deșteptarea și ridicarea Românilor din Ardeal , e destul să cităm pe cea mai bogată fundațiune pentru cultura românească înființată în Pesta de Macedo-Românul Gozsdu și numeroasele instituțiuni culturale creiate de genialul Șaguna. Dacă Macedo-Românii au pierdut o parte din raza lor din trecut pe terenul comercial, nu e însă exclusă putința de a recăpăta-o. Sunt forțe vii, pururea nesecate în poporul nostru, și ele n’ar trebui lăsate în amorțire, ci puse în activitate, prin mijloacele îmbelșugate de care numai România dispune. Superioritatea Macedo-Românului, dată fiind firea și însușirile sale, nu poate fi exercitată în viitor ca și în trecut decât —în mare parte—pe terenul economic. De aci pornind, practica tendință care acum se impune școalei române din Macedonia, ni se pare cea mai sănătoasă concluzie isvorîtă din profunda cunoștință a lucrurilor din patria noastră. Deja două elemente, care domneau până acum economicește în Turcia—Grecii și Armenii—în urma împrejurărilor cunoscute, au pierdut pozițiunea lor privilegiată, și golul mare ce-l lasă nu poate fi ocupat—din toate punctele de vedere judecând—decât numai de către Macedo-Români, cel mai pacinic și leali supuși ai Sultanului. Ceea ce trebue car Macedo-Românilor ca să ajungă aci, e o pregătire rațională în tradiționala lor îndeletnicire și capitaluri suficiente, care se pot găsi chiar și la compatrioții noștrii bogătași, dacă aceștia vor înțelege, precum sperăm, interesele patriei lor. Cercurile competente se arată deja deplin știutoare de însemnătatea acestor adevăruri și de aceea cu cea mai mare bucurie vedem că-i dau expresie prin crearea școalei comerciale precum și introducerea de materii speciale în școalele secundare din Macedonia. Un câștig enorm este menținerea formei administrative de veacuri existentă la Macedo-Românî. Eforia. Pentru a înțelege importanța acestui sistem în propaganda națională din Macedonia, trebue să cunoaștem bine organizația socială a patrioților noștri. Pătura ce formează elementul macedo-român nu e nici aristocratică, în înțelesul strâns al curentului, nici țărănească , e un fel de burghezie. Când zicem poporul macedo-român să nu ne închipuim ceva analog cu populația rurală din România. El e un popor material minte independent și cu destulă cultură elementară, și de aceea nu-T putem conduce decât numai luminându-1 și convingându-1 pe baza principiilor. Din fire conservativ, el nu rupe ușor cu trecutul și nu te urmează decât pe calea pacinică și a înfrățire!. Ca să-l câștigi, trebue mai inteiu sâ-i dovedești dreptatea cauzei pe care o aperi precum și, mai ales, superioritatea rezultatelor ei practice față de cauza panelenistă. Aceasta explică de ce până acum, siluindu-i credințele și conștiința, nu ’ham putut atrage la școala română. Din fericire, poporul acesta își are reprezentanții săi, de dânsul aleși, în fiecare comună , aceștia de obiceiü compun Eforia, singura autoritate administrativă până acum a școalei, precum Epitropia , aceea a bisericei macedo-române. Desființarea Eforiei este suprimarea raporturilor dintre popor și școală și deci înstreinarea sa de la lupta națională. In starea aceasta au fost menținute școlile și bisericile multă vreme, și de aceea, în mare parte, au rămas fără roade și adesea ori pustii în mijlocul populației române. Lesne prin urmare pricepe oricine de ce dispozițiile ce se iau și în această privință ne umplu inima de bucurie, respectându-se reprezentarea poporului în mișcarea culturală, oricare ar fi atribuțiile ei pe lângă școală, se respectă tradițiunea care e sfântă a Macedo-Românului. Independent de aceasta, controlul poporului prin Eforii se poate considera ca salutar dintr’un alt punct de vedere , religiositatea și moralitatea, temelii puternice a vieței și conservărei Macedo-Românului, trebue cu sfințenie păzite de curentele contagioase de afară , paznic mai bun nu poate fi decât însuși poporul prin mijlocul Eforiilor prin care își manifestă voința. Deja în școala bulgară din Macedonia bate un curent de pustiire: este—precum scriu foile streine — rebeliunea dascălilor bulgari ireligioși față de autoritățile lor școlare și bisericești. Să ne ferească d-zeu de așa năpastă! Dar pentru a exclude o asemenea eventualitate, câtă să nu nesocotim tradiția, datinele și ordinea existentă, ba, din potrivă, de la ele să ne inspirăm în clădirea viitorului. O garanție pentru aceasta e și măsurile ce se vor lua cu privire la tinerii Macedoneni , căci, creându-li-se institute de cultură în propria lor țară, ei nu vor mai fi nevoiți să vie în atingere cu feluritele curente înaintate din România, bine poate pentru România cultă, dar foarte păgubitoare Românilor noștri. Un popor destinat pentru ocupațiuni practice n’are nevoie de o cultură internațională ; el trebue să ne dea Români și creștini buni, cetățeni credincioși și oameni harnici și muncitori. Cultura superioară va fi rezervată numai elitei intelectuale a Macedo-Românilor, care sperăm că nu va avea trebuință să recurgă la budgetul român. Mai presus de toate însă, preotul macedo-român, încredințându-i-se rostul cel miai gingaș in conducerea sufletească a Macedo Românului, trebuie să aibă o cultură deosebită și să fie conștient de misiunea sa. Deci un cler luminat se impune și, treptat cu progresele școalei, nu ne îndoim că și această trebuință va fi cu succes satisfăcută. Acei cari au pus la cale niște idei atât de frumoase, nu pot rămânea mai prejos în lupta de emancipare a bisericei macedo-române și a punere ei pe același picior cu biserica neamurilor care ne înconjoară. Aceasta atârnă, mult și de poporul nostru, iar poporul nostru de chipul cu care apostolii ideei românești vor ști să-l îndrumeze spre binele tuturora. Terminînd, nu pot decât să felicit pe banii și generoșii ocrotitori ai culturei noastre naționale, și totodată să-i îndemn pe tinerii luminători ai neamului nostru— din care,o parte sunt foștii mei elevi—să se arate vrednici de măreața și sâmta chemare cu care sunt însărcinați pentru a neamului mântuire. Ioan G. Murnu, paroh macedo-român. Budapesta, 28 August 1899. ----------------------------------------------——— AFACEREA DREYFUS — Prin fir telegrafic — Rennes, 11 Septembrie Membrii consiliului de resboiü au semnat un recurs tinzând a evita lui Dreyfus pedeapsa degrădăre. Dreyfus a fost foarte atins de acest fapt și a declarat că are o bună speranță. Paris. 11 Septembrie Consiliul de miniștri de mâine se va ocupa, de hotărîrea dată de consiliul de resboiü din Rennes. Se zvonește că o parte din miniștri ar dori ca procurorul-general să ceara anularea hotărîrei pentru abus de autoritate. Cu toate acestea, majoritatea ar fi" în contră intervenției cabinetului,"deoarece recursul apărătorilor poate fi rerișiuri. Paris. 1a Septembrie Le Temps spune că consiliulpe friștorfi a dat să înțeleagă prin circumstanțe atenuante că ar fi fericit dacă președintele Republicei ar grația cu totul pe condamnat. Paris, 11 Septembrie La Dépêche din Tulusa publică un interview al maiorului Carriere, în care se relevează următorul pasagiu : „Dreyfus a făcut cinci ani de deportațiune și nu văd nici un inconvenient ca să i se ție cont de aceasta. Cred că legea va fi interpretată în sensul ei cel mai larg. Cred că va fi grațiat, căci e cel mai bun mijloc de a pune capăt agitațiune!, nu s’ar putea lucra mai bine. Cât despre degradare, a fost de ajuns o dată. Fiți sigur că nu va mai fi degradat a doua oară". ----------------------WBP8W-------—----------- „Opinii sincere“ Ne-am ocupat in două rînduri de seria de articole publicate într’un ziar francez sub titlul de «Viața intelectuală a Românilor în 1899» și cu supratitlul de «Opiniuni sincere». Asupra acestui supra-titlu ne vom opri în acest articol, căci e cea mai nesinceră afirmare făcută de dl. Iorga, autorul acelor articole. Și ca să începem imediat cu probe, vom atrage atenția cititorilor că în unul din acele articole se afirmă că Museul din București stă închis. Aceasta se afirmă de către un profesor care, venind mai în toate zilele la Universitate, a avut ocasie a constata că Museul, care e așezat chiar în palatul Universității, e deschis în toate Joile și Duminicile *). Dar nu e numai atât. Se spune de d. a orga că nici o ordine nu există la Museu, că nu există un inventaria, nici un catalog și că spre a putea pătrunde vre-o dată la Museu e o minune, lăsând la o parte faptul că nimic din ce e la Museu nu e cunoscut nici în țară nici în străinătate. Mai intâiu vom observa că însuși d. N. Iorga declară că n’a fost niciodată la Museu. Acum vă puteți închipui valoarea afirmărei d-sale, care ignorează că la Museu există o secție epigrafică, una eclesiastică, apoi în sala Mavius se află : tezaurul de la Petroasa, secția obiectelor preistorice, a obiectelor din epoca de piatră, a celor din epoca de bronz, secția ceramicei și așa mai departe. Tot așa de adeverat o și afirmarea că nu există un inventariu, precum și un catalog. Despre inventariu putea să nu știe, căci inventariile Museelor nu se publică , dar catalogul ? El este în curs de publicare, și până acum au apărut deja 15 coaie, a se vedea revista Tinerimea Română. Ca să pătrunzi la Museu e așa de grea încât chiar un comisionar după bulevard poate să’I spună d-lui Iorga că Joia și Duminica se poate plimba cât va voi prin Museu. Se duce până ’) Numai în cele două luni de vacanții Museul a stat închis. N. red. Timpul.