Timpul, septembrie 1899 (nr. 196-219)

1899-09-01 / nr. 196

ANUL AL D QUE­ZECI ȘI UNU - NO. 196 mmmmmmmkmmmmmmkmmmmm­mmmmmmmmmmmusamm * UN NUMER 10 BANI ABONAMENTELE In țara pe un an........................30 lei » pe 6 luni........................­18 lei » pe 3 luni . .... . . 10 lei Pentru stréinatate un an . . . . 50 lei In Paris ziarul nostru se găsește cu 0,20 b. Numărul la Agence de jomnaux étrangers rue de Maubert, 69 și la toate chioșcurile. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Calea Victoriei — 70 T­IMPUL MERCURI 4/13 SEPTEM­BRE 1899 UN NUMÉR 10 BANI fIWUNCIURI 51 IWSEfi Tll Linia 30 litere petit pag. IV .. . 0.40 Reclame . . . . » III ... 2­50 *­­ .­­ . » H . . In Paris anunciurile se plin­g^^a­­­genția Havas, 8 place de la Bourne W' /h ------- /O '­Z'î REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Calea Victoriei­­ V 70 ____________________________-yy • UWUIILE IUI VERDICT Rezultatul procesului Dreyfus nu ne-a surprins. Ultimele incidente ce s’au ivit cu prilejul refuzului de a primi declarațiile atașaților străini cari cunosc adevărul în această cesti­­une, prevesteau deja că opinia consiliului era formată mai dina­inte în contra nenorocitului a­­cuzat, împrejurările ușurătoare acor­date de către consiliul de răsboiü dovedesc că a existat o îndoială în conștiința judecătorilor, căci alt­fel nu s’ar explica cum ei au găsit împrejurări ușurătoare pen­tru crimă de înaltă trădare. întrebarea ce se pune acum este dacă prin osândirea din nou a lui Dreyfus această fatală afa­cere este terminată. Ast­fel cum se prezintă lucru­rile, pare că, departe­ de a fi sfâr­șită, cestiunea Dreyfus va agita încă mult timp Franța, înainte de toate este sigur că osânditul va întrebuința toate căile legale pentru a sfărîma verdictul dat în contra sa. El va face mai intâin apel la consiliul de revizuire, pe temeiul unor motive pe care apărătorii le cred temeinic. Dar chiar dacă s-ar respinge recursul la ultima instanță militărească, este pro­babil că se va introduce o cerere de anulare sau o nouă cerere de revizuire înaintea Curței de ca­sație, căci ei anunță deja fapte și destăinuiri noui care pot pro­voca o altă revizuire din partea Curței supreme. Prin urmare, vom asista la o nouă desfășurare a a fa­ce vol și cine știe prin câte peripeții va mai trece. De calmarea spiritelor nici nu poate fi vorba. N’are cine­va de­cât să citească ziarele franceze pentru a vedea că polemica lor să înăsprește din ce în ce mai mult. Știrile de azi vestesc că atât din partea guvernului cât și din partea judecătorilor se caută mo­dul de a se îndulci urmările ver­dictului. Se vorbește de grațiare, se spune că cei cinci ani petre­cuți la insula Dracului vor fi cu­prinși în pedeapsă ; unii pretind chiar că ei vor fi numărați în­doit ast­fel ca Dreyfus să fie li­ber după câte­va săptămâni; con­siliul a semnat o cerere pentru ca Dreyfus să fie scutit de oribila ceremonie a degrădării. In fine, din toate părțile se ivesc semne de milă și de îndoială față cu ne­norocitul osândit. Dar el arată o energie extra­ordinară, nu primește grația, ci persistă în lupta uriașă pe care a întreprins-o în scop de a-și rea­bilita onoarea. Foarte caracteristică este im­­presiunea pe care a făcut-o osân­direa lui Dreyfus în toată Europa. In Anglia, Germania, Italia, Belgia, Austro-Ungaria, Rusia, America, aproape unanimitatea presei critică, une­ori chiar cu asprime, verdictul de la Rennes. S’a produs pretutindeni o miș­care de simpatie față cu osândi­tul. In unele locuri această miș­care a luat o formă ostilă Franței, s-au făcut chiar demonstrațiuni în contra consulatelor franceze. Aceasta este o dovadă că aface­rea Dreyfus devenise o cestiune internațională care se restrânge și asupra relațiunilor exterioare ale Franței. Faptul că declarațiu­­nile oficiale ale guvernului , ger­man și italian, cum că ele n’au avut nici direct nici indirect vr’o relațiune cu Dreyfus, n’au fost crezute de către consiliul de res­boiu di­n Rennes, a produs o im­­presiune cât se poate de urîtă în Germania și în Italia. Această impresiune se traduce prin tot felul de manifestări an­tipatice Franței. Firește că această mișcare își găsește o cale prielnică față cu Expoziția din Paris. In multe lo­curi se organizează un fel de bo­­ycotagiu în contra participării la Expoziția de la 1900. Dacă mișcarea s-ar întinde, ea ar pu­tea să facă un rest mare Expo­ziției. Credem însă că este nu­mai o impresiune momentană, care va dispare încetul cu înce­tul. De altmintrelea, nu putem înțelege cu ce drept străinătatea s’ar amesteca într’o afacere pur interioară a Franței și ce core­­lațiune poate fi între un concurs pacinic al muncei universale și o cestiune care la urma urmelor nu este de­cât un incident neno­rocit al vieței interioare a popo­rului francez. —-------————mum*—----------1----------­ TEL­EG­R­A­M­­ £ Ciuma­y.” , Paris, li Sept. Consiliul de Stat a votat o sumă de 300000 de lei pentru a apăra Franța în coiatel ciumei. Constantinopole, 11 Sept. Vasul­ francez Sén­ateur venind din Egipt a debarcat la Smirna 69 persoane, printre care un tânăr grec bolnav, care prezintă toate simptomele ciumei. S’a fi luat măsurile cele mai riguroase.­ Constantinopole, 11 Sept. Tânărul grec bolnav de ciumă la Beyrouth(?) a murit. S’ar fi luat ‘precauțiunile cele mai severe. Complotul din Franța Paris.", ll Sept. D. Sebastian Faure a fost pus în libertate provisorie, ne fiind recunoscut de nici un mar­tor ca făcând parte din agresorii comisarului de poliție care a fost rănit în cea din urmă învălmășeală. Misiune atacată Tripoli, și Sept. A sosit aci știrea că un număr mare de Tu­aregi au atacat misiunea franceză Foureau- Lamy într’o oază și că aceasta a fost cu totul distrusă ; după el Tuaregii au suferit perderi mari. ------------------------►#«*«*------------------------­A DOUA CATERISIRE A doua lectie ce au­ dat o­ulegătorii din Ploești d-lui Dim. Sturdza este și mai dureroasă de­cât cea din teiu. In primul scrutin, Ploeștenii ’l-au onorat cu 162 de voturi, cu 76 mai puțin din câte a întrunit d. Gostică Stoicescu, sa­telitul de a cincea mână, care gravita în jurul șefului. La scrutinul de balo­­tagiu, după o mai matură chibzuire, Ploeștenii au mai scăzut încrederea lor către șeful colectivității cu încă 65 de voturi, așa în­cât bietul d. Sturdza abia a întrunit 97 voturi, cu 122 mai puțin ca d. Costică Stoicescu. Un avertisment mai clar și mai sem­nificativ nici nu se putea. D. Dim. Sturdza este caterisit de la șefie chiar în Ploești, orașul pe care ad­versarii noștri ’l-au numit in­tot­dea­una clasica «cetate a liberalismului. Atât de elocvent este votul Ploește­­nilor, în­cât organul Ocultei, care con­sacră un articol destul de lung alege­re! din Bacău, pe pagina înteia, abia menționează rezultatul alegere! din Ploești, printre informații, pe scurt și cu cele mai mici caractere de care dis­pune imprimeria Voinței Naționale. Și când organul Ocultei, care a apărat cauzele cele mai ingrate, nu găsește nimic de zis, aceasta înseamnă că pro­cesul e perdut. Intr’adevĕr, aci nu poate fi vorbă de simpatii personale. Ele își au rostul a­­tunci când la o alegere candidează nu­mai persoane dintr’un singur partid, cum a fost în București cu alegerile parțiale de Cameră. Când se dă o luptă între partide, de obiceiu simpatiile per­sonale cedează locul disciplinei. Chiar dacă în locul d-lui Sturdza ar fi fost un alt candidat, un simplu membru al fracțiunei, rezultatul scrutinului tot ar fi fost un blam pentru el, și ar însemna că de acum înainte trebue să renunțe d’a se mai’ prezintă înaintea alegătorilor. Blamul este însă cu atât mai semnifi­cativ, cu cât candidatul era d. Sturdza, în persoană, șeful­ colectivităței, marele bărbat de Stat și înfocatul naționalist­ei­ ale cărui laude Voința și codițele EDIȚIA A TREIA ei au umplut văzduhul de câți­va ani încoace. Dacă d. Dim. Sturdza­n a perdut cu desăvârșire simțul realității, dacă mai are un pic de demnitate, el trebue să renunțe definitiv la ambiția de a mai figura ca șef al partidului care­­ l-a a­­plicat o așa de strașnică și dureroasă caterisire. Cum însă nu ne așteptăm la așa ceva din partea d-lui Sturdza, e foarte pro­babil că falșii amici își vor reîncepe manoperile pentru o mai deplină edi­ficare a șefului: că a devenit prea en­­combrant pentru partid și că o singură hotărîre lăudabilă îî mai rămâne de luat: aceea de a se dedica compilărilor și numismaticei. De acum înainte însă, de­oare­ce a­­legeri parțiale nu mai sunt de făcut, ne așteptăm ca demonstrația să se facă cu alte mijloace. Ne prindem că în curând va apare un ziar național-liberal care va propovădui reînchegarea forțelor partidului pe alte baze și cu alt șef. Afară numai dacă demonstrația va porni din chiar oficina Voinței Naționale. Mai știi? ------------------------mwm-------——--------­IV CHESTIA HACEDOVEA VĂ Primim din Budapesta scrisoarea următoare : Mulțumită bărbaților iubitori de neam, chestiunea școalelor române din Macedonia intră astă­zi într’o fază nouă. Până la acest rezultat, a trebuit să treacă îndelungă vreme de ispită și de sbucium, în care pierderile se răsplătesc în­deajuns prin experiența căpătată; multe inimi s’au aprins după idealul binelui ■ național și multe caractere s’au ofelit în frământările dureroase ale luptelor, ..., ’...U. . , . .. . j >• iată dar, că sună acu­m mult doritul ceas pentru tinerimea macedo-română. jR­acă stirț­­­­ri înălțătoare umplu in­imă pytea stülul ]j>e, care­’l chiamă patria, cu atât mai mult trebue să ne înflăcăreze și să im răpească măreața luptă pentru deșteptarea unu­i neam, din care ne mândrim,câ­t facem parte și a cărui glorie­ și cădere împărtășim deopotrivă. Patrioții care conduc destinele României, după cum ne vestește Timpul (24 August, No. 129), fără să­’șî uite de-ăle tetei griji multe și grele, ne daiî astă­zi’ prilejul unei mari bucurii, unei sărbători naționale, căci ei ridică din nou prestigiul școalelor, în­mulțesc și îmbunătățesc personalul didac­tic, sporesc mijloacele de propagandă na­țională și­ înființează­­ în­ multe părți din patria noastră noul focare de lumină bine­făcătoare pentru frații lor de la Pind. A­­c­easta arată de câtă înțelepciune și preve­dere sunt călăuziți, și câtă dragoste de neam și de bine trebue să încălzească ini­mile lor. De­sigur, ei sunt convinși că numai prin cultură și deci prin solidaritate națională se poate asigura viitorul Româ­­nizmului precum și realizarea idealului sau civilizator în Orient. Se pare deci că cu sfârșitul unei epoci de reacție și slăbire națională, se sfârșește și domnia frazelor: Românii se găsesc a­­cum în vârsta bărbăției, și faptele trebue să răsară din ori­ce mișcare a lor. Cel dintâiu lucru clar, care se impune acum, când se inaugurează era cea nouă, este organizarea temeinică a școalelor și a mișcărei naționale din Macedonia. Elemen­tele didactice disponibile trebue ast­fel o­­rânduite în­cât să satisfacă și cerințelor locale dar și — mai ales — unității de ac­țiune, fără de care rezultatul final nu poate avea succesul dorit. Căci nu trebue să ui­tăm că nouă Macedonenilor—mai cu sea­mă puținii, relativ, cari ne-am ales cu carte românească—ca oameni eșiți în mare parte din popor—elita noastră fiind încă tributară Elenizmului— ne lipsesc o sumă de condițiuni favorabile pentru lupta na­țională , și lucrul acesta ar putea stingheri avântul repede, dacă nu-i vom prevedea de la început. Cu deosebire, lipsiți fiind de pilde vii, nu ne-am putut deprinde încă pe deplin, din nefericire, cu duhul disciplinei și al ordinei; școala greacă nu ni ’l-a dat, iar școala română n’a avut când. Drept aceea armonia și dragostea între cei chemați tre­bue stabilite prin toate mijloacele posibile. Nu ne îndoim că tactul și inteligența de care au dat dovadă cel în drept, înfrâna­­vor răul și găsi-vor leacul trebuitor nevoi­lor de pân’acum. Unul din marile puncte ale programului nou este și îndreptarea pe căile practice a culturei Macedo-Românilor, așa cum tre­bue să fie, avându-se în vedere aptitudi­nile speciale ale Românului macedonean. Pe lângă alte măsuri luate în acest scop se înființează și o școală comercială la Sa­lonic. Creatorul acestei școli merită recu­­noștiința tuturor acelora dintre noi cari cunoaștem trecutul și prezentul neamului nostru și ne interesăm în adevăr de meni­rea sa și în viitor. De vre-o două sute de ani Macedo-Ro­­mânii jucau un rol de frunte în piața Orientului; societățile lor comerciale se întindeau, după cum ne afirmă Rosa, până și în cele mai mari centre comerciale din Germania. Coloniile noastre din Austro- Ungaria acaparaseră comerțul : dovadă sunt rămășițele de astă­zi—comunități bi­sericești susținută prin bogate "donățiun"— a căror conservare arată tăria lor de odi­nioară. Averile agonisite din vremuri de către negustorii macedoneni n’au contri­buit numai la învierea Heladei moderne, ci și la deșteptarea și ridicarea Românilor din Ardeal , e destul să cităm pe cea mai bogată fundațiune pentru cultura româ­nească înființată în Pesta de Macedo-Ro­­mânul Gozsdu și numeroasele instituțiuni culturale creiate de genialul Șaguna. Dacă Macedo-Românii au pierdut o parte din raza lor din trecut pe terenul comercial, nu e însă exclusă putința de a recăpăta-o. Sunt forțe vii, pururea nesecate în popo­rul nostru, și ele n’ar trebui lăsate în amorțire, ci puse în activitate, prin mij­loacele îmbelșugate de care numai Româ­nia dispune. Superioritatea Macedo-Românului, dată fiind firea și însușirile sale, nu poate fi exercitată în viitor ca și în trecut de­cât —în mare parte—pe terenul economic. De aci pornind, practica tendință care acum se impune școalei române din Macedonia, ni se pare cea mai sănătoasă concluzie isvorîtă din profunda cunoștință a lucru­rilor din patria noastră. Deja două ele­mente, care domneau până acum economi­­cește în Turcia—Grecii și Armenii—în urma împrejurărilor cunoscute, au pierdut pozițiunea lor privilegiată, și golul mare ce-l lasă nu poate fi ocupat—din toate punctele de vedere judecând—de­cât numai de către Macedo-Români, cel mai pacinic­ și leali supuși ai Sultanului. Ceea­ ce tre­bue car Macedo-Românilor ca să ajungă aci, e o pregătire rațională în tradiționala lor îndeletnicire și capitaluri suficiente, care se pot găsi chiar și la compatrioții noștrii bogătași, dacă aceștia vor înțelege, precum sperăm, interesele patriei lor. Cer­curile competente se arată deja deplin știutoare de însemnătatea acestor adevă­ruri și de aceea cu cea mai mare bucurie vedem că-i dau expresie prin crearea școa­­lei comerciale precum și introducerea de materii speciale în­ școalele secundare din Macedonia. U­n câștig enorm este menținerea formei administrative de­ veacuri existentă la Ma­­cedo-Românî. Eforia. Pentru a înțelege importanța acestui sistem în propaganda n­ațională din Macedonia, trebue să cu­noaștem bine organizația socială a patrio­ților noștri. Pătura ce formează elementul macedo-român nu e nici aristocratică, în înțelesul strâns al curentului, nici țără­nească , e un fel de burghezie. Când zicem poporul macedo-român să nu ne închipuim ceva analog cu populația rurală din Ro­mânia. El e un popor material minte inde­pendent și c­u destulă cultură elementară, și de aceea nu-T putem conduce de­cât numai luminându-1 și convingându-1 pe baza principiilor. Din fire conservativ, el nu rupe ușor cu trecutul și nu te urmează de­cât pe calea pacinică și a înfrățire!. Ca să-l câștigi, trebue mai inteiu sâ-i dovedești dreptatea cauzei pe care o aperi precum și, mai ales, superioritatea rezultatelor ei practice față de cauza panelenistă. Aceasta explică de ce până acum, siluindu-i credin­țele și conștiința, nu ’ham putut atrage la școala română. Din fericire, poporul acesta își are reprezentanții săi, de dânsul aleși, în fie­care comună , aceștia de obiceiü com­pun Eforia, singura autoritate administra­tivă până acum a școalei, precum Epitro­­pia , aceea a bisericei macedo-române. Des­ființarea Eforiei este suprimarea raportu­rilor dintre popor și școală și deci înstre­­inarea sa de la lupta națională. In starea aceasta au fost menținute șco­lile și bisericile multă vreme, și de aceea, în mare parte, au rămas fără roade și a­­desea­ ori pustii în mijlocul populației ro­mâne. Lesne prin urmare pricepe ori­cine de ce dispozițiile ce se iau și în această privință ne umplu inima de bucurie, res­­pectându-se reprezentarea poporului în miș­carea culturală, ori­care ar fi atribuțiile ei pe lângă școală, se respectă tradițiunea care e sfântă a Macedo-Românului. Indepen­dent de aceasta, controlul poporului prin Eforii se poate considera ca salutar din­tr’un alt punct de vedere ,­ religiositatea și moralitatea, temelii puternice a vieței și conservărei Macedo-Românului, trebue cu sfințenie păzite de curentele contagioase de afară , paznic mai bun nu poate fi de­cât însuși poporul prin mijlocul Eforiilor prin care își manifestă voința. Deja în școala bulgară din Macedonia bate un curent de pustiire: este—precum scriu foile streine — rebeliunea dascălilor bulgari ireligioși față de autoritățile lor școlare și bisericești. Să ne ferească d-zeu de așa năpastă! Dar pentru a exclude o asemenea eventualitate, câtă să nu neso­cotim tradiția, datinele și ordinea exis­tentă, ba, din potrivă, de la ele să ne inspirăm în clădirea viitorului. O garan­ție pentru aceasta e și măsurile ce se vor lua cu privire la tinerii Macedoneni , căci, creându-li-se institute de cultură în propria lor țară, ei nu vor mai fi nevoiți să vie în atingere cu feluritele curente înaintate din România, bine poate pen­tru România cultă, dar foarte păgubi­toare Românilor noștri. Un popor des­tinat pentru ocupațiuni practice n’are nevoie de o cultură internațională ; el trebue să ne dea Români și creștini buni, cetățeni credincioși și oameni har­nici și muncitori. Cultura superioară va fi rezervată numai elitei intelectuale a Ma­cedo-Românilor, care sperăm că nu va avea trebuință să recurgă la budgetul român. Mai presus de toate însă, preotul ma­cedo-român, încredințându-i-se rostul cel m­iai gingaș in conducerea sufletească a Macedo Românului, trebuie să aibă o cul­tură deosebită și să fie conștient de mi­siunea sa. Deci un cler luminat se impune și, treptat cu progresele școalei, nu ne în­doim că și această trebuință va fi cu suc­ces satisfăcută. Acei cari au pus la cale niște idei atât de frumoase, nu pot rămâ­nea mai prejos în lupta de emancipare a bisericei macedo-române și a punere­ ei pe același picior cu biserica neamurilor care ne înconjoară. Aceasta atârnă, mult și de poporul nostru, iar poporul nostru de chipul cu care apostolii ideei românești vor ști să-l îndrumeze spre binele tutu­rora. Terminînd, nu pot de­cât să felicit pe banii și generoșii ocrotitori ai culturei noastre naționale, și tot­odată să-i îndemn pe tinerii luminători ai neamului nostru— din care,o parte sunt foștii mei elevi—să se arate vrednici de măreața și sâm­ta che­mare cu care sunt însărcinați pentru a neamului mântuire. Ioan G. Murnu, paroh macedo-român. Budapesta, 28 August 1899. ----------------------------------------------——— AFACEREA DREYFUS — Prin fir telegrafic — Rennes, 11 Septembrie Membrii consiliului de resboiü au sem­nat un recurs tinzând a evita lui Dreyfus pedeapsa degrădăre­. Dreyfus a fost foarte atins de acest fapt și a declarat că are o bună speranță. Paris. 11 Septembrie Consiliul de miniștri de mâine se va ocupa, de h­otărîrea dată de consiliul de resboiü din Rennes. Se zvonește că o parte din miniștri ar dori ca procurorul-general să ceara anularea h­otărîrei pentru abus de autoritate. Cu toate acestea, majoritatea ar fi" în contră intervenției cabinetului,"de­oare­ce recursul apărătorilor poate fi rerișiu­­ri. Paris. 1a Septembrie Le Temps spune că consiliulpe friștorfi a dat să înțeleagă prin circumstanțe ate­nuante că ar fi fericit dacă președintele Re­­publicei ar grația cu totul pe condamnat. Paris, 11 Septembrie La Dépêche din Tulusa publică un­ in­terview al maiorului Carriere, în care se relevează următorul pasagiu : „Dreyfus a făcut cinci ani de deportațiune și nu văd nici un inconvenient ca să i se ție cont de aceasta. Cred că legea va fi interpre­tată în sensul ei cel mai larg. Cred că va fi grațiat, căci e cel mai bun mijloc de a pune capăt agitațiune!, nu s’ar­ putea lucra mai bine. Cât despre degradare, a fost de ajuns o dată. Fiți sigur că nu va mai fi degradat a doua oară". ----------------------WBP8W-------—-----------­ „Opinii sincere“ Ne-am ocupat in două rînduri de se­ria de articole publicate într’un ziar francez sub titlul de «Viața intelectuală a Românilor în 1899» și cu supratitlul de «Opiniuni sincere». Asupra acestui supra-titlu ne­ vom opri în acest articol, căci e cea mai nesinceră afirmare fă­cută de d­l. Iorga, autorul acelor ar­ticole. Și ca să începem imediat cu probe, vom atrage atenția cititorilor că în unul din acele articole se afirmă că Museul din București stă închis. Aceasta se a­­firmă de către un profesor care, venind mai în toate zilele la Universitate, a avut ocasie a constata că Museul, care e așezat chiar în palatul Universității, e deschis în toate Joile și Duminicile *). Dar nu e numai atât. Se spune de d. a orga că nici o ordine nu există la Museu, că nu există un inventaria, nici un catalog și că spre a putea pătrunde vre-o dată la Museu e o minune, lă­sând la o parte faptul că nimic din ce e la Museu nu e cunoscut nici în țară nici în străinătate. Mai intâiu vom observa că însuși d. N. Iorga declară că n’a fost nici­odată la Museu. Acum vă puteți închipui va­loarea afirmărei d-sale, care ignorează că la Museu există o secție epigrafică, una eclesiastică, apoi în sala Mavius se află : tezaurul de la Petroasa, secția obiectelor preistorice, a obiectelor din epoca de piatră, a celor din epoca de bronz, secția ceramicei și așa mai­­ de­parte. Tot așa de adeverat o și afirmarea că nu există un inventariu, precum și un catalog. Despre inventariu putea să nu știe, căci inventariile Museelor nu se publică , dar catalogul ? El este în curs de publicare, și până acum au apărut deja 15 coaie, a se vedea revista Tinerimea Română. Ca să pătrunzi la Museu e așa de grea în­cât chiar un comisionar după bulevard poate să’I spună d-lui Iorga că Joia și Duminica se poate plimba cât va voi prin Museu. Se duce până ’) Numai în cele două luni de vacanții Mu­seul a stat închis. N. red. Timpul.

Next