Timpul, martie 1923 (nr. 5-25)
1923-03-22 / nr. 17
UH LCU EXEMPLARUL ....Ne. 17 . abonamente Pl» 1* ....................... . Lei 4000 Mbl ...................... . . . 260 3 hmi................................ . „ 100 Pentru preoți, și învățători, intetetuKi, munofrimari și muncitori se Sa«« o a«ducere de 50 °/c Pentru strănătate atât costul afronomerfeului cât și costul exemplarului este dublu TELEFON No. 6/55 SUBT DIRECȚIA UNUI COMITET PRIM-REDACTOL. UDoBEA RÂDULESCU Marele mister al existenței consistă in împrospătarea continuă a fondului, prin păstrarea formelor: Forme vechi, dar spirit pururea nou — iată ce este conservatismul. M. Eminescu REDACȚIA ȘI ADJAIfTASTRAȚIA CAM VICTOfilEJ BrenatEșn E$ fastei lítk'Iw) PUBLICITATEA se primește la ABMIBISTRATIA ASULUI ȘI LA TOATE AGEIfTHETE PUBLICITATE Corespondenta privitoare la redacție trebue adresată Primului redactor Manuscrisele nepublicate se ard; domnii autori sunt rugați să-și păstreze copie Evenimentele actuale și datoria partidului liberal Violența luptelor parlamentare din ultimele zile ca și asprimea cu care guvernul a înăbușit manifestația opoziției unite de Dumineca trecută, ne fac să ne gândim nedumeriți la ce va fi ziua de mâine. Era evident pentru orice minte sănătoasă încă de la formarea guvernului liberal actual, că d. Brătianu a fost însărcinat cu formarea cabinetului, numai pentru că opoziția țărăniste ardeleană nu se putu se înțelege pentru a prezenta Regelui un bloc politic destul de solid ca să poată lua răspunderea situației, în urma generalului Averescu. Toate combinațiile din culise, după cari guvernul liberal era deja născut în germene, încă de pe vremea când generalul Averescu socotea guvernul său destul de puternic ar fi căzut ca o pânză de paiajen La tufă de furtună, dacă ardei ori, i țărăniștii făceau încă de atunci un b loc în care să creadă și ei și țara și Regele. Necesitatea unui guvern Liberal, venit pentru a îndrepta situațiunea economică și financiară a țării, pentru a pune coroana Regelui pe cai la Alba Iulia și pentru a înzestra țara cu o Constituție, nu a fost de fapt decât o justificare practic politică, a acestei formațiuni liberale, pe care, în fond nu o indica la cârmă decât diviziunea și slăbiciunea opoziției guvernului Averescu. Oricâte absurdități și anahronisme am înregistra noi în viața politică românească, lipsa de logică și de bun simt nu merge până acolo încât să admitem ca în fata unei opozitiuni tari și disciplinate, s’ar fi putut ridica cu pretentiimi de moștenitor al unui guvern ce cădea un partid bătut în trei alegeri generale consecutive și care cu cele mai mari sacrificii nu reușise să aibă în Parlamentul Averescu decât 5—6 deputați și un singur senator. Era deci evident pentru o minte deprinsă a judeca situațiunile politice, că guvernul liberal, era o soluțiune tranzitorie pentru o situațiune pe care o crea însăși opoziția tărănisto-ardeleană prin activitatea ei discordantă-După mai bine de un an de la formarea cabinetului liberal, opoziția a ajuns în fine la unitate de acțiune, și ea prezintă astăzi și Regelui și țării un bloc capabil de a guverna țara în liniște.Prin însuși acest fapt interogant liberal a încetat de drept și programul lui, bun sau rău, dar necesar pentru cazul când opoziția ar fi continuat să fie definită, a rămas deodată în aer și sprijinit numai pe Rege.Ca partid politic care are sau trebue să aibă nu numai ambițiuni dar și simt politic, liberalii trebue să înțeleagă că rolul lor este sfârșit, și că singurul serviciu pe care-l mai pot face astăzi ,tării, este să se retragă, în liniște și fără să mai prelungească agonia unei situațiuni apuse-Orice ar mai încerca ei să facă de acum înante, după ce opoziția, s’a închegat în forme de guvern chiar dacă ar fi plin de înțelepciune și de prevedere. ^ va fi caduc, pentru că va purta în sine pecetea tiraniei, și opozita populară și pu ternică de astazi se va grăbi să desființeze opera liberală pentru a șterge urmele tiraniei din tradițiile politice ale României Mari. Dacă totuși guvernul liberal nu va înțelege acest adevăr elementar, și daca va căuta să guverneze cu orice ce chip atunci, dintr-o soluție pentru o situațiune neclară în lagărul opoziției, guvernarea liberală se va transforma într-o încercare conștientă de a desființa sufragiul universal prin violență și brutalitate, iar la apelul opoziției țărănisto-ardelene pentru salvarea libertăților publice din mâinile unei asociațiuni de acaparatori ai puteri în stat și a averei publice, vor răspunde toți oamenii și toate partidele din această țară, cari nu vor să învețe școala nouă a sclaviei, pusă sub flamura națională. Ce va urma apoi, unde vom ajunge? nu este greu de ghicit. Dar există un om politic, chiar dintre liberali, care să lase ca lucrurile să meargă așa de departe a fi. Corneanu. Pe foi de calendar Primăvară Panda și dulcea „reînvietoare a naturii", — iat-o, E ca de obicei cochetă, prețioasă și enervantă, întărâtă dureros pe tineri și-o o respiră cu oboseală copiii. Doar bătrânii o salută cu liniște. ..Fiindcă primăvara e anotimpul prieten al bătrâneții, Numai bătrânii stiu s’o salute cu liniste, fiindcă în adevăr îi mângâie si-i întinereste. E ciudat: copiii si tinerii nu st*u să se vesfețe decât sub prăpădul iernii. Câtă bucurie împarte celor mici primii fulgi de zăpadă și cele îmbărbătoare alinare se lasă peste trupurile vestejite sub razele dintâi ale soarelui de Marte I... Tinerețea ftie să salute bucuros instalarea domniei morții si bătrânețea ftie să cinstească reîntoarcerea vieții abundente... E in această contrarietate între sensibilitatea omeniscă și nestatornicia firei, o mare probbihu. De rezolvarea ei poate atârna o întreagă desfășurare de adevăruri fructuoase. Bucuria nu e, poate, decât o permanentă ceartă a noastră cu natura: coțăii se ceartă cu iarna și sunt veseli; bătrânii se înțeleg cu ea și sunt tristi. Iar primăvara e la fel : vârsta care i se potriveste e turburată iar cea care o contrazice e împăcată. Și primăvara aceasta, așa de cântată și de fermecătoare, epismare hipocrită filoasă. E asprul purgatoriu al sufletelor,nemiîn zilele acestea surâzătoare, au isbucnit mai totdeauna revoluțiile .* sub mângâierea soarelui acesta blond se înregistrează cel mai mare număr de sinucideri.... O, primăvara e un călău ascuns sub o mantie azurie de zână.... Sărmanul Dionis ECOURI DESLIPIRE. — Tot d. Pan Halipa, a declarat ieri — asociind după obiceiul său și Basarabia — că d-sa se deslipește de România întregită, pentru credem noi — a se alipi la... Europa. E drept însă că d. Pan Halipa a mărturisit de la început că d-sa este grav bolnav. E curios cum un om atât de bolnav, a putut face, totuși, declarații atât de sănătoase...• MOBILIZAREA LIBERALA. — Guvernul a l dat un ordin prin care anunță, că„ cele două milioane de soldați, mobilizați pentru a face față situației, fiind îndestulătoare, nu se va mai mobiliza, pentru orice eventualitatea, decât încă două milioane. Buletin pontic ipologul unei cariere politice Șeful partidului liberal, d. Ion Brătianu, nu a fost nici o datâ iubit de țară. D-sa a fost mai mult temut. D. Brătianu a inspirat teamă pentru că a fost șeful unui partid, organizat, nu inteligent, dar pe bazele unei discipline absolut militarești, ce făcea ca voința partizanilor să se închine în fața aceleia a șefului. A fost temut d. Brătianu, pentru faptul că a avut cu el totdeauna aurul adunat din toate părțile, pentru a fi strâns în pimnițele instituțiilor liberale. A fost temut, în fine, d. Brătianu, pentru că, în clipa când și-a văzut amenințat partidul, nu a stat la îndoială, să omoare ca în 1907, să scoată Armata ca acuma, și să forțeze chiar și porțile Palatului.A fost temut, dar nu a fost iubit. Astăzi însă C. Brătianu a devenit odios țârei, în adevărata putere a cuvântului, pentru că nu există violență pe care să nu o fi săvârșit, minciună pe care să nu o fi spus și lege pe care să nu o fi călcat. A batjocorit întotdeauna tot ce țara a avut mai sfânt: cinstea și sentimentul ei de dreptate, dragostea ei de ordine și adevăr. C. Brătianu nu s’a dat înapoi în fața celor mai odioase acțiuni, substituindu-și voința sa proprie, aceleia a națiunei, trecând peste țară, peste popor și peste legi. Venit la guvern prin intrigă, după căderea guvernului Take Ionescu, șeful liberalilor, a promis ostenirea vieței și azi țara e în mizerie și în nenorocire, a promis îmbunătățirea valutei și azi țara înregistrează cel mai îngrozitor dezastru financiar ce s’a văzut. A făcut încoronarea în contra voinței țărei, care voia ca acest act solemn să nu fie un subterfugiu politic brătienist și azi vrea să voteze Constituție doțește, cu baionetele, cu frauda și armata țărei pe care o pune în slujba hidoasei concepții liberale. Și dacă vai fi nevoe, mâine, în acelaș scop, același om va schingiui și va ucide pe țărani, ca și pe membrii opoziției de crime mai mari, poate comite un șef de partid decât acelea pe cre le-a comis și le comite Brătianu? N eron al politicei române, el inspiră teamă, silă și oroare și ultimele evenimente îl așează într’un cadru respingător și sângeros. Șeful partidului liberal știe aceasta și de aceea, întunecat și răsbunător, acasă ca și în parlament, se înconjură cu soldați și baionete, cari însă nu-1 vor mai putea apăra, nici pe el și nici legile lui sângeroase, de îngenunchiere a națiunei românești. Nu mai există azi un singur, adevărat român, căruia d. Brătianu să nu-i inspire groază. Pedeapsa însă a venit și nu cunoaștem alta mai teribilă și mai îngrozitoare pentru un șef de guvern și de partid. Prin acțiunile sale criminale, prin falsitatea și despotismul său, omul a ajuns hidos, și ura și disprețul țărei, pentru d. Brătianu se concretizează admirabil, în fluerăturile lungi, stridente, nesfârșite, cu care d-sa a fost salutat la Cameră, cu care va fi urmărit pe stradă, acasă, pretutindeni, până când va înțelege o dată să dispară din viața noastră politică, ce are nevoe de aer liber, de primenire intelectuală și de o cinste ce nu a înflorit nici o dată în sufletul brătienist. Cariera d-lui Brătianu poate fi considerată ca sfârșită. Desnisjdea Basarabiei Coincidente bizare: Martie 1e18 — Martie 1923 La întrunirea opoziției de Duminică, d. P. Halipa a biciuit rolul nefast pe care îl are guvernul liberal, care a disperat și cele mai blajine elemnte din Basarabia. Acei cari au uzurpat puterea și cari cearcă acum să smulgă poporului libertățile, apărându-și noua Constituție, îndărătul baionetelor, au desorganizat Basarabia cu o condamnabilă inconștientă, prefăcând-o într-o provincie cotropită și batjocorită în cele mai sacre ale ei sentimente. Republica moldovenească din 1918, care a venit cu brațele deschise la frații din regat, spre a fi desrobită, și care a adus prinosul celei mai mari libertăți, de care se poate bucura un popor, este astăzi din nou robită. Jugul pe care l-a scuturat Basarabia, împlinînd-și visul și descătușindu-și lanțurile, în aclamațiunile entuziaste ale proclamațiunei istorice rostită de dl Al Marghiloman, în Martie 1918, apasă din nou populația moldovenească din Basarabia, sub oblăduirea năpăstăioasă a partidului liberal. Glasul luptătorului basarabean, P. Halipa, răsună acum atât de disperat și vijelios — ca o prezicere fatală pentru guvernul liberal, printr-o coincidență bizară, după cinci ani de la unirea Basarabiei, și tot în luna Martie ! La București a fost revoluție pe sünatul mobilizării liberale . Manifestațiile opoziției, plecate din convingerea întregei țări și dictate de nevoia de a se afirma punctul de vedere al națiunei, au fost în adevăr de natură să sgudue șubredele temelii, ale guvernului și să arate nevoia alungării acestuia de la putere. Acele manifestații însă, nu au avut nici un moment vre-un caracter revoluționar, sau de natură, să dea loc la tulburări de stradă. Caracterul acesta de violență, a fost împrumutat manifestațiilor, de ori și alaltieri, exclusiv de liberali, grație enormei desfășurări de forțe militare ce au avut loc. Fără această gafă liberalii și fără această puerilă frică a guvernului, întrunirile ar fi avut loc, în liniște, având ca rezultat atâta, să comunice convingerea generală că guvernul nu mai poate rămâne sub cârma națiunei. Soldații, baionetele, jandarmii, au dat însă lucrurilor o altă înfățișare. Și pentru a se putea vedea toată puerilitatea procedurei liberale e suficimt să semnalăm convingerea ce domnește în provincie cu privire la evenimentele din Capitală. In toată țara, după mărturisirea persoanelor venite din provincie domnește convingerea că la București a fost o adevărată revoluție. Convingerea aceasta liberalii nu o mai pot schimba din cauza lipsei unei prese pe care ei au disprețuit-o totdeauna, rămânând la ideea că nu se poate concepe un ziar altfel decât lăudând guvernul și insultând pe adversari. De altminteri, amintirea unor practice cunoscute liberalilor ar fi trebuit să-i îndemne să renunțe la* mobilizarea armatei, astfel cum s’a făcut em spunem aceasta pentru că liberalii întotdeauna, când au ținut congrese și întruniri, în ajunul verorii la guvern, au amenințat pe Rege și au vânturat ideea revoluției. Totuși guvernele de pe atunci, au lăsat pe liberali să-și fie liniștiți întrunirile, i-au lăsat să vorbească de revoluție, i-au lăsat în fine, să amenințe pe Regele, pe care aveau să-l aduleze a doua zi. Liberalii au uitat însă toate acestea și prin mobilizarea armatei au săvârșit gata de a face să se creadă, in toată țara, că la București e revoluție. Trebue să constatăm deci, că niciodată un guvern, nu a izbutit, ca cel de azi, să-și asigure singur căderea de la putere, grație felului cum a reușit, el singur să făurească elementele, ce aveau să formeze opiniunea noastră publică. 0 0903 subcomisiune! — Sforfiri iniatile peisarsi re«glementarea issspertsifaS — Regimul importului care trebuie din nou cercetat și care urmează să fie reglementat va rămâne iarăși sub vechea formă. Valabilitatea acestui regim nu a putut fi prevăzută, întrucât era vorba încă în Decembrie anul trecut ca importul să fie reglementat, pe baza proiectului întocmit de serviciul importului din ministerul de industrie. Acum trei luni regimul acesta comporta o schimbare serioasă, întrucât reglementarea importului aveai să aducă cu sine o preciziune a noului regim. Acum a fost numită o nouă subcomisiune pentru cercetarea acestei chestiuni, și e vorba ca noua subcomisiune să se întrunească pentru a-și da avizul. Cum însă guvernul nu are nici o linie de conduită în chestia importului, este de prevăzut că și rolul acestei subcomisiuni va avea soarta celorlalte, adecă va sta într-o continuă neactivitate, până ce guvernul ■— dacă va mai rămânea la putere — va numi cel mult o nouă subcomisiune. Cuvinte de calitate „Nimic nu arată mai mult că Spiritul public nu e copt, decât discuțiile asupra teoriilor constitționale. Această cobulărie, a stribuit un ooriloro •» arată de la începutul desvoltării noastre moderne, din zilele în cari cei dintâi tineri, rău sau deloc preparați, s’au întors din Paris, unde, uimiți de efectele strălucite ale unei vieți istorice de o mie și mai bine diar »im), și uitând că pădurea cea urieșească de averi, știință și industrie, are un trecut foarte lung în urmă-i, — au socotit a introduce aceeași stare la noi. Introducând formulele scrise ale vieții politice de acolo. E o zicală veche că, de ai sta să numeri foile din plăcintă, nu mai ajungi s’o mănânci. Drept că e așa, dar cu toate acestea, acele foi există. Și dacă n’ar exista acele foi, n’ar fi plăcintă. Asemănarea e cam viu?gară, dar are meritul de a fi potrivită. Condițiile plăcintei noastre Constituționale, a libertăților publice, de cari radicalii se bucură atâta, sunt econimice; teoria liberalismului adevărat, este o clasă de mijloc, care produce ceva, care, puind mâna pe o bucată de piatră, li dă o valoare înzecită și însotită de cum o avea, care face din marmură statuă, din in pânză fină, din fier mașini, din lână postavuri. Este clasa noastră de mijloc in aceste condițiuni? Poate ea vorbi de interesele ei? Nu.” „Timpul” 1877. M. EMINESCU Editor înf Punctul culminant al situației police — Guvernul sprijinit pe baisnete — Cu ajutorul a numeroase regimente, d. Brătianu încearcă să-și cucerească spațiul câtorva zile, absolut necesare trecerei prin Parlament a proiectului nefericit. De va izbuti sau nu să mențină până la sfârșit această stare de asediu elegnizată, nu putem preciza. In orice caz, situația exasperantă de azi trebue să aibă un sfârșit; dar manifestațiile, care dacă nu legitimează, cel puțin motivează această stare intolerabila, nu vor înceta desigur nici atunci, și nici atâta vreme cât guvernul Brătianu va fi la cârma Statului. Trebuind fatal să plece, el va târâ după sine și forțele care încearcă să impună azi Constituția liberală. Cine și-ar putea lua sarcina să continue metoda sinistră a dlui Brătianu de a impune și menține o lege, —și încă o Constituție— prin forța baionetelor? Căci aci este marea greșală d-lui Brătianu, $1 fapta care reflecatează perfect nu numai lipsa totală a celui mai elementar simț politic, dar și o mentalitate politică bolnăvicioasă care, odată pentru totdeauna, ar trebui să înceteze. O Constituție trebue să fie legământul sincer și solemn între națiune și suveranitate, între guvernanți și guvernați. In locul unui legământ, d. Brătianu a pus lupta, dezmmirea atât de bine simbolizată prin batalioanele înarmate, pe cari le ridică în calea manifestațiunilor — bune sau rele, nu importăm ale poporului. Tocmai în primele manifestațiuni ale nouei vieți constituționale de sub regimul sufragiului universal și tocmai în ocaziunea alcătuirei unei noi Constituții, d. Ionel Brătianu a reușit să șteargă orice urmă de ceea ce poartă numele de «voință națională“ orice urmă a acelei expresiuni, trecute în formula care precede orice act de prerogativă regală Orice atribut al unei vieți constituționale, atât în viața parlamentară cât și în exercitarea cetățenească a libertăților constituționale, au dispărut azi-Guvernul a instituit, fără să decreteze și să anunțe, starea de asediu- Trăim azi sub dictatură. Ceea ce este mai sinistru însă și ce reflectează mentalitatea periculoasă a guvernanților de azi, e că dictatura nu este euragios și sincer îmbrățișată. Câteodată chiar și această formă odioasă a dictaturei este necesară. Atunci însă ea trebue să fie însoțită de responsabilitatea acelora cari au crezut-o necesară și care au instituit-o. Căci o stare de opresiune, de impunere aduce cu sine fatal o suscitară a spiritelor, și mai apoi o destindere la încetarea opresiunei, în fața căreia trebue să rămână, spre a o înfrunta, aceia cari sunt răspunzători de situația creată-D. Brătianu nu poate spune : „după mine — recte, după votarea Constituției — vie potopul!“ Viața constituțională, și factorii permanenți ai vieței noastre de Stat, nu pot, și nu trebue să fie lăsați "în prada furtunei ce o deslănțue în urmă-i d. Brătianu. —egt=Priano— cronica rimata Opinie publică la statua lui I. Brătianu Capitala are aspectul unei mări agitată de furtună. O mulțime imensă, formată de oameni de toate vârstele, din toate straturile, sociale, umple străzile. Gurile strigă, țipă, răcnesc, ochii scânteiază de furie și indignare. Este opiniuneă publică întreagă revoltată de regimul brătienilor-Mulțimea se îndreaptă spre statuia lui Brătianu. Din cauza tumultului înfricoșător, statua, înzestrată de mâna artistului, cu mari friteri spirituale, se deșteaptă din somnul său de bronz. Ochii bătrânului se deschid largi și mirați. Conștiința revine cu încetul. Buzele se mișcă și apoi prind ca să vorbească. Se face tăcere. Mulțimea ascultă respectuoasă. — Ce ’nseamnă toate acestea ? Ce larmă ? Ce mișcare? De ce atâta zgomot ? de ce atât tumult ? In fața mea poporul se’ntinde ca o mare. Mă mir de ce-mi văd ochii, mi-e groază de ce-ascult ! De ce privirea voastră e plină de durere ? Și pumnii voștri, astăzi, de ce astfel se strâng ? De ce atâta zgomot și-apoi așa tăcere ? Văd guri care suspină, văd oameni care plâng , Imensa gălăgie a strigătelor voastre! Ce schimbă capitala în iad și în infern. Mă cheamă la viață din cețile albastre. Sculându-mă de-odată din somnul etern,meu Trăesc acuma iarăși, trăesc, deși statue. Și gânduri și simțire, se 'ntorc iar înapoi. In trupul meu de piatră simt sângele cum știe. Trăesc iar pentru țară și sufăr pentru voi. Vorbiți, vorbiți-mi însă și spuneți, ce’ntâmplare Și spuneți, de ce oare din somn m’ați deșteptat ? E țara năpădită de hoardele barbare ? Dușmanii țării noastre din nou ne-aui atacat ? Rămasați ,triști și singuri, ca pruncul fără mumă ? E răsmirița ’n țară, zaveră, vr’un flegel ? Sunt boale, inundații, cutremure, sau ciumă . Răspunde, dar răspunde, poporul meu fidel ! (Urmează întrebări și răspunsuri. Replici tăioase pline de nervozitate). (O voce), Nu n’au venit barbarii, și nici nu este boală, Dar totuși țara toată la tine a venit. Din neguri, ea te scoate, din moarte ea scoală, Să-ți spuie ce îndură ,și ce a suferit. (Altă voce), — E țara noastră scumpă , călcată picioare.iîn Și lipsă și necazuri, pe capu-ne vin râu. Poporul n’are lemne nici zahăr nici mâncare ! (Statua). — Ce e ? In țara pâinei și a holdelor de grâu ? Nici zahăr, când în câmpuri imensă sfeclă crește Nici lemne, pe când munții sunt splendizi de păduri ? Dar ce ticăloșie aci se săvârșește ? Cum țara e condusă de hoți de secături, De oameni fără cinste și fără de rușine ! Dar ciine e la cârmă ? Spuneți-mi cine ? Cine ? Ce monstru vă sfîșie ? Ce diavol vă impiră ? (O voce), — E fiul dumneavoastră iubit. E Ionel. (Statua). — Cerescule părinte! De mine nu ai mila ! Cum dânsul e tiranul ! Și monstrul este el ! (O voce), —Da, dânsul ne omoară și țara o ucide. Sub mâna lui noi zăcem ca vita sub topor. El neamul îl sfâșie prin lupte fraticide. Și biruri disperate aruncă pe popor (Statua), — Ce jale ! Ce durere ! Ce greață! Câtă silă ! Dar cine îl ajută, sporindu-vă venim. (O voce), — Amar de țara noastră! E frate-său Vintilă, Pe care îl ajută și celălalt... și Dinu. Și ceilalți miniștri, și întreg, ntreg partidul. Ajuns o camarilă și un groaznic instrument 1 (Statua), — In jurul meu e groază, e noaptea, este vidul De ce ii am făcut oare iar om din monument ! Cum? Este cu putință? posibil este vara Ca fiul meu, copiii atât de mult iubiți, Iubita țărișoară astfel ca s-o omoare ! * Cum ? este cu putință atât să suferiți ? Dar nimenea dezastrul nu-l poate Înțelege? Dreptate nu mai este? Nu este parlament? (O voce), — Nimica sfânt nu este, nici pravili și nici lege Și sfatul țărei este zănatec și dement. (Altă voce), — In camerele noastre, altă dată vai mărețe. E astăzi, panoramă, e astăzi ca la moși I Un bâlci cu turtă dulce, confetti cu paiețe ,Cu fluere, cu tobe, moriște, cu gogoși, De sarbădă și goală, hibrilă vorbărie, Lipsită de principii lipsită de idei. Minciună este totul, un râs, scamatorie, Amar de biata țară, amar de fii eil (Altă voce), — Mai mult decât atâta; să vezi parlamentarii Strângându-se de gâturi, lovindu-se de uși (Statua), — ia fiarele ca tigrii, ca turcii ca barbarii 3 Copiii mei, ca floarea ajuns’au bătăuși ? (O voce) — Ne-au luat proprietatea. Subsolul nostru-i fură, Și aurul, și fierul, arama și petrol Și boii noștri mândri ni-i ia din bătătură, Poporul se sfârșește și geme trist și gol.. (Statua). — Mi-s ochii plini de lacrămi și inima-mi se frânge De halul fără seamăn în care vă aflați. Popor, lipsit de soare, oprește nu mai plânge. Voi oameni, buni, la mine o clipă ascultați. Să mergem toți acuma, să mergem la un moment. Dreptate ca să facem in tristul parlament. Dar pentru că refuză—bătrânele-mi doarepipe drumuri să mă poarte și fiindcă-mi este greu Să merg, pe jos, acuma, nu vreți, nu vreți voi oare Să pot lua o trăsură, nu vreți, să-mi dați un leu ? (Voci) — De ar ști că vorbești astfel te-ar râde toți birjarii Căci, astăzi, vai o cursă, e patruzeci de ici. (Statua). — Ce e ? Cum e posibil ! Bandiții și tâl Ii .-I harii ! Să știți că am să bag groaza în hoți și în mișei îmi sângeră amarnic simțirea de părinte, Dar totuși hai să mergem! Mulțime înainte ! Și pentru ca purtarea-mi să fie cu folos Renunț și la trăsură cu voi eu merg ,pe jos !Mulțimea luând pe sus pe bătrânul Brătianu, și aclamându-l pe tot drumul, se îndreptă spre Cameră. Aoi deputați se insultă între ei, se iau de ce tăvălesc pe jos. Majoritatea liberala poate crunt pe opozanți. Bătrânul Brătianu, nu-și poate crede ochilor. Roșu de mânie, din mijlocul sălei de ședințe, apostrofează pe scandalagii, cu atitudinea unui Rug-Blas. — O sfat fără rușine! Iți zic, azi poftăbună, La jaf, și la bătaie, la fals și la minciună ! Credeți voi bieți sălbateci, că sfânta noa- E demnă de o viață atâta de amară ! : Istră țară De aur ea vă umple, dar voi cei dați Rușine, sărăcie, tristețe, dezonoare,ei oare ? Batjocoră și lipsă și fiere și venin. Și luați tot ce e dulce, și scump, de preț și fin. Vă bateți ca barbarii pe aur și pe bani. (Citiți continuarea în pag. 2-a)