Tineretul Liber, ianuarie 1992 (Anul 4, nr. 565-584)

1992-01-04 / nr. 565

SIM BATA 4 IANUARIE 1992 Revelion 1992. Este sfîrșit de an în car­tierul Bumozoaia sau în Rahova, sfîrșit­­ și început de an în Cotroceni și pe bulevar­dul Primăverii. Oriunde există oameni în lumea asta este sfîrșit și început de Unii dintre noi s-au gîndit cu tristețe an. la anul care s-a dus și cu speranță la cel ce vine. Poate că în 1992 va ieși soare și pe ulița lor Alții poartă și în ultima noapte a lui 1991 ochelari de soare. Lor norocul le-a scris și își urează să aibă în continuare cu­ mai multe împliniri și, lucru deloc de neglijat, cu­ mai mulți bani. Din cel noi, evident. Pentru că în costumele lor ele­gante, bine croite și călcate, umflate de bancnote uzate de buzunarele 100 nu se asortează cu brățările și ceasurile de aur de pe încheieturile mîinilor și nici cu bro­­șele prinse de gulerele cămășilor din mă­tase naturală. Le dorim și noi sănătate și bunăstare, așa cum dorim tuturor compa­trioților noștri. Dar să revenim la noaptea de Revelion. Și dintre toate locurile pe care le-am vizitat, vom povesti despre cele în care ne-a orbit și pe noi strălucirea ba­buini. Dar permiteți-mi înainte de toate o simplă remarcă de care ar trebui să ne mai amintim din cînd în cînd, nu de altceva, ci doar ca să nu uităm că am trăit nu demult așa ceva. Societatea socialistă multilateral dezvoltată își propusese să transforme omul vechi într-un om nou." Adică un om care să mănînce carne eventual numai la Revelion sau numai în zilele de sărbătoare, să se îmbrace la fel, să gîndească la fel, oameni care să viseze și ziua și noaptea la fel. Omul nou. Omul care avea de generații întregi același sens al existenței, care se bucura din aceleași motive , ca și ceilalți, batea din palme și își striga bucuria. Omul cu aceeași speranță ca și semenul lui, ca și vecinul lui de bloc. După decembrie 1983, am crezut că ne vom recunoaște unul al­tuia adevărata valoare. Astăzi ne recu­­noaștem, intr.adevăr, dar conform altui criteriu. Suntem­ bogați ori săraci. Pînă în 1990, toate Revelioanele noastre semănau între ele. Aceleași sarmale, friptură, piftia și salata de boeuf. Anul acesta, însă, Re­­velionul s-a deosebit foarte mult doar... de la un cartier la altul. Sfîrșit și început de an în București Revelion în inima tîrgu­lui ...acolo unde toate bunătățile înșirate mai sus, și încă multe altele, erau aranjate pe mesele de sărbătoare. La­ restaurantul Mărul de aur nu s-au servit chiar merele de aur din poveste, dar mincare a fost din belșug și, după exclama­­țiile celor ce petreceau detașați de toate­­ grijile pămîntene, chiar foarte bine pregătită. Băuturi alese, țigări și tot felul de delicatese pentru domnii și distinsele doamne în costumații orbitor de ele­gante și sclipitoare. O atmosferă tipică de noapte de sfîrșit de an. Despre prețuri nu are rost să vorbim, pentru că nu prețul unei­­ mese era important pentru oaspeții restaurantului. Banul nu con­­­­tează atunci cînd este o sărbătoare pentru suflet. La Intercontinental ferestrele luminate se puteau număra pe degetele unei singure mîini. Turiștii străini și elita bucureșteană petrec. Incepînd cu etajul 21 pînă la night club-ul cu nume de agent secret „007“. Șampanie fină, supă de broască țestoasă, fire de șalău, icre negre, muzică discretă. Intr-o societate care se vreai capitalistă, acest mod de a petrece sosirea noului an este cit se poate de firesc. Următorul popas : bulevardul Armata Poporului. Venind dinspre cartierul Militari, zona părea tristă și întunecată. Venind dinspre Cotroceni, totul era luminat feeric ca intr-un basm occidental. Iar palatul ca intr-o sărbătorească așteptare își revarsă șuvoaie de lumină pe ferestre. Părea liniștit. Nu la fel ca într-o altă zi obișnuită din an, nu tocmai ca într-o zi de audiențe, nici măcar ca în sfîrșitul lui septembrie 1991. Sperăm din toată inima că li­niștea palatului Cotroceni de la sfîrșitul anului nu va prevesti furtună. Poate fiiindcă ne aflam lingă zidurile palatului, privind peste gard Înăuntru, mi-am amintit ultima zi cînd tăcerea Bucu­­reștiului acestui an a fost sfîșiată de zgomotul puternic al arme­lor, fie ele doar aruncătoare de grenade lacrimogene. Oare toți care s-au revoltat în 25, 26, 27 septembrie și au ieșit în stradă să-și strige durerea au pe masă măcar un sfert din ceea ce există pe mesele din Palatul Cotroceni . Au măcar cite două sarmale de persoană și un pahar cu vin ? în fața Palatului Cotroceni, în fața Guvernului, Parlamentului, nicăieri în București nu s-a tras nici măcar pentru a împușca anul care a trecut așa cum eram noi obșinuiți din copilărie. A fost un ș,revelion tăcut. Nimeni nu a tras cu arma în anul vechi ,poate “și fiindcă nu am­­eam săturat de bubuituri și fum în ultimul. Nici , dopul de la șampanie aproape că nu s-a auzit la cumpăna dintre ani. Despre durere ROMEO NEACȘU „Cînd mă gindesc că mizeria e strins legată de existența omenească, nu mai pot adera la nici o teorie și la nici o doc­trină de reformă socială(EMIL CICKAN) Este aproape miezul nopții. Intr-o sală de așteptare din incinta Gării de Nord, destinul a înghesuit citeva zeci de ființe nenorocite care par a vegeta undeva la limita umanului. Cîțiva copii îngățați și unsuroși se înghesuie, animalic, într-un colț al încăperii, incer­­cînd să se încălzească. Mănîncă dintr-un codru de pline, fumează chiștoace, și se delectează cu aurolac la pungă. Nu știu în ce zi sînt și nici nu îi interesează. Flash-ul aparatului de fotografiat le stîrnește curiozitatea, făcîndu-i să se maimuțărească. Lingă ei, pe un­ prag de lemn, printre hîrtii și cotoare de măr, doarme un alt copil care are picioarele amputate chiar de sub ge­nunchi. E la fel de murdar ca și ceilalți și are căciula trasă pe față. Pare un sudat animal de noapte care se ascunde de ger și lumină, în imediata sa apropiere, un bătrin cu barba albă doarme <­hircit pe un alt prag de lemn. Arată ca venit de pe front, alături de sa­cul său murdar, din pînză maronie, și mantaua cazonă. In fundul încăperii, printre șobolani și gunoaie, ci­ți va țigani ne intrcnpună cu înjurături obscene. Ne acuză că le furăm ajutoarele venite din străinătate și vor să le dăm case. Li se alătură un lungan știrb, zdrențuit, cu privire de om nebun, care cuzează­­, să se apropie ceva mai mult de noi. Pe scaunele co­jite din sala de așteptare oameni sărmani dorm în cele mai nefi­rești poziții. Unul dintre ei a pornit in lumea viselor ținînd strins in brațe un acordeon, în timp ce o mică cerșetoare șchioapă a a­­dormit alături de singurele sale prietene : cîijele. Slab luminată de un bec chior, sala de așteptare seamănă cu un cavou în care aces­te biete rebuturi umane și-au dat întîlnire pentru a-și Îngropa via­ța și speranțele. In aer plutește un miros pestilenția­­l. Puts 8 sără­ie, mizerie și deznădejde. în acest loc, pînă și tăcerea se transformă în urlet de revoltă. Pentru că mizeria ne compromite pe toți mai mult decît orice altceva. Și, deși nu putem scoate pe nimeni din singurătatea durerii, pasivitatea noastră e criminală — precum criminală e și mila noastră. „La mulți ani“, dezmoșteniți ai destinului I E aproa­pe miezul nopții și nimeni nu mai mai are timp să se gîndească Și la voi. Spre centru, din nou DANIELA GEORGESCU Ne-a atras atenția forfota străzii. Zeci de taxiuri. Semn de bună­stare și prosperitate. Oare ? Furați, de luminile multicolore înșirate sărbătoresc, nici nu am observat cînd am ajuns în cel mai select cartier al capitalei. Primăverii. Din stradă, de pe trotuar, din gerul nopții Revelionul se vedea la fel de trist, în schimb, fe­restrele luminate radiau belșug. Din 1 c în loc se auzea muzică. Muzică pentru oameni care vor să petreacă și să uite (măcar pen­tru o noapte) de necazuri. Și aici oamenii au necazuri. Pentru oameni care speră. Nu sunt aceleași speranțe ca în Ferentari. Pri­vind un Revelion pe bulevardul Primăverii, înțelegi că oamenii de lingă tine speră la mai bine — și este firesc. Privind un Revelion într-un apartament cu două camere igrasioase în care locuiesc șase persoane și mănîncă una dintre cele mai noi delicatese ale ulti­mului an — cartofi prăjiți —. înțelegi că oamenii de lingă tine speră la mai bine. Ce diferență între aceste „mai bine“ ! Am poposit, într-un tîrziu, la restaurantul Pescăruș. Cochet, ele­gant, meniu franțuzesc, 4 000 lei tacîmul. Din nou blănuri argintii, minijupe sclipitoare, brățări ultramoderne. Pantofi cu tocuri­­ înalte și bijuterii bărbătești. Mercedes-uri, BMW-uri, Volvo și taxiuri la ușa­­ restaurantului. Curcan, Gourvoisier, ciuperci, banane, șampanie și luminări aprinse. Din păcate, nu pentru toți care erau aici inveșmîntați în blănuri noaptea sfîrșitului de an a adus bucurie. In curtea restaurantului, printre nămeți a avut loc un mic accident. Un șofer care se grăbea să se îndepărteze de Pas­­căruț, orbit pesemne de lumina localului, nu a mai putut să evite coliziunea cu un alt autoturism ce circula pe sens invers. Dudura blondă și sclipitoare (șuferita celuilalt autoturism) era nervoasă și nici în ruptul capului nu s-a lăsat dusă la secția de poliție, iritată la maxim, se agita să explice partenerilor săi (veniți la noi dintr-una din însoritele țări arabe), într-o engleză ajutată de clasicul limbaj al mîinilor, ce dorește individul cu pricina. La un moment dat, obosită și cu speranța că nu va pierde din pricina unui șofer insistent șansa de a petrece o noapte minunată, într-o companie plăcută, a întors spatele șoferului nervos, și-a montat zimbetul de ocazie și, însoțită, a pătruns un restaurant, amintndu-și problemele pentru anul viitor..­­Dar toată­ acestea s-au întimplat de Revelion, iar­ pentru noul an nu ne rămîne decit să sperăm fiecare în cartierul nostru la mai binele nostru atît de diferit. CETĂȚENI, LA POMPE­­ DAN MIRCEA CIPARIU Orașul împovărat de prețuri, mineri, senatori și agheuri, turci și arabi, bulgărei și grecotei cu ceafa­­ groasă și-a înghițit, cu mai mult sau mai puțin alcool, leatul 1991. Acest an falimentar și-a născut plodul, intitulat 1992, în noaptea sa cea mai liniștită, cînd și-a luat rația de libertate, zahăr și lumină. Dar să lăsăm stihuirea pe altă­­dată și să scriem ce a fost în noaptea de Reve­lion. Firește, mult mai multă veselie decit e în celelalte zile — dughenele cu tutun și aghiasme luminînd o feerie a giorno cu toate minunile Vestului. Dar asta nu trebuie să ni se pară decît normal in Capitalism. In noaptea de Re­velion am auzit, din gura unui țigan nespălat, cerșetor în Gară, ce organiza a­­proape într-un mod sindical afacerea cu mielul Vasilică, îl mîngîi și nu ți-e fricii, vorbele răpo­satului Petrică Golciu de la pușcăria Gherla : „Iar urlă reacțiunea că statul nu dă și nu face și-acu ce fac io cu voi, mă prăpădiților mă !“. Despre această­ reacțiune, ce profesează la noi mai mult la derută, sunt sătul. Sătul și de per­versiunea aproape masochistă da a vedea mulți năpăstuiți, copii-cerșetori, cerșetori drogați, des­pre care se scrie mult, dar degeaba. Pentru a­­ceștia fțr exista o soluție — și anume o acțiune de mare succes ce a avut loc în România inter­belică : copiii de trupă. Dar despre această ches­tiune vom mai scrie... Noaptea de Revelion ? S-a evitat, s-a băut, s-au auzit muzici . ..laba bibi“, „Hai la cașcaval / el­ e-alimentul ideal“, „Și la masă cînd să stau / Roman, hăis, Coposu, ceau“, „Stolojan-jan-jan / nu mai are nici un ban / și Ir­op-sop,sop / fără luminare și prosop“. Această din urmă melodie era cin­tată de niște rock-eri din Piața Muncii. Și fiindcă vem­ vorba de rock-eri,­ nu­­ am fost prea­ mirat cînd, la 4 dimineața, o trupă de băieți și fete treceau „încolonați“ de la Grădinița înspre Inter, mișcîndu-­și capetele, craniile mici agățate la gît, rostind texte și lozinci : „Bang the head that doesn't bang“, „Brain killing brain“, „Ki­ssin’ dynamite“ etc. Pentru ei, rockul a început cu Sex Pistols, cu cutii de bere aruncate în public și continuă cu trupuri. Noaptea de Revelion ? Un fapt cu totul Inedit pentru autorul acestor rînduri s-a petrecut în jurul restaurantului Mărul de Aur, cînd o tînără­­ blondă cu șapca neagră de piele, încercînd să dezmorțească mădularele locatarilor din blocu­rile apropiate, a strigat im plină noapte : cetățeni, la pompe ! Această neașteptată chemare pare a fi, de pe acum, maxima și imperativul anu­lui 1992. Altceva interesant ? Poate puțina mea distracție avută dimineața la niște prieteni, unde am auzit cea mai ludică­­ lozincă antiprezidențială : „Re­­vcille — Ion !“ Era­­ să uit ! O frumoasă liceană de 16 ani, de la Școala Centrală din București, m-a rugat sa scriu următoarele : dacă anul 1991 a fost decla­rat de UNESCO Anul Internațional al Iubirii și tocmai in acest­ an au avut loc războaie catas­­­trofe. mîneria de­ arme? 1992 să fie art­ă'fP și%țap cumplit ? O întrebare pe care și noi ne-o punem, cu grija și frica zilei de mîine. Să ne ajute, pînă la urmă, Dumnezeu ! CNN face lumea mai mică. Nu degeaba Ted Turner, patronul acestei companii TV, ce ne-a transformat de multe ori în martori direcți ai evenimentelor din diferite colțuri ale lumii, a fost premiat la sfîrșitul lui ’91. In seara de Revelion am urmărit o parte din transmisia continuă a CNN, avînd astfel posi­bilitatea de a vedea cum Anul Nou face pas după pas către noi. Vă voi relata, pe scurt, cî­teva dintre subiectele ce au „curs“, pe ecranul televizorului. ® Ora 19. Este Anul Nou la Ja­karta.­­ Se face o rememorare a festivității de retragere a lui Javier Perez de Cuellar din funcția de secretar general al ONU.­­ Preșe­dintele Bush a sosit în Australia,­ însoțit de o delegație din care fac parte și trei mari in­dustriași. Sidney-ul este acoperit de luminile multicolore ale artificiilor lansate de Revelion. Președintele american salută mulțimea cu scurte fluierături și gesturi prietenești.­­ Re­trospectivă a evenimentelor sfîrșitului de an 1990 în S.U.A. Prima femeie de culoare aleasă primar al capitalei americane , James Becker se întîlnește cu ministrul de externe irakian , etc.,­­ Michigan : Legea împotriva conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoo­lice. ® Las Vegas : un incendiu a distrus cu cîteva ore în urmă o clădire luxoasă. © Mos­cova : în alimentarele aproape goale, oamenii se luptă să prindă cîte ceva din puținul pas la vînzare. Se smulg pachete din mîini, se îm­brâncește, se strigă. Frica de foame și de să­răcie se vede pe fețe O Tbilisi : în jurul par­lamentului, oameni înarmați aleargă de colo­­colo. Sîngele continuă să curgă.­­ Panmun­­jon , reprezentanți ai celor două state coreene își string mîinile după tratativele privind ar­mamentul nuclear.­­ Cambodgia : țara cu cei mai mulți mutilați, victime ale războiului par­că fără sfîrșit și a cîmpurilor ucigașe, înțesate de mine și acum.­­ Buletin meteo mondial : în Turcia ninge la Moscova sunt 3 grade ; la Bruxelles 4 grade ; la Belgrad 2 grade ; la Hong Kong 16 grade. • Sport. • Noutăți în medicină. • Parade ale modei. • Ora 20. Este Anul Nou în Ka­­zahstan. La mulți ani . • Ora 21. Este Anul Nou în Afganistan, Pakistan, China, India.­­ Salvador. Secretarul general ONU își încheie ultima misiune asistînd la semnarea acordului de pace între forțele ce au fost în război 12 ani.­­ Din India se transmite că 71 de persoa­ne au murit în urma ingerării unor băuturi ce conțineau substanțe toxice.­­ California . Maica Tereza are probleme cu inima și cu pneumonie ce o chinuie. Vești bune : după ce­­ a vorbit, prin telefon, cu Papa, a anunțat că se simte mai bine. © Sondaj internațional . Va fi sau nu, 1992 un an mai bun decît cel care a trecut ? Vestul răspunde optimist, țările Eu­ropei de Est sunt pesimiste. 9 Furtună puter­nică la Atena... Orele trec cu repeziciune. Anul Nou aleargă și el de pe un meridian pe altul, ajunge și la noi, iar apoi merge mai departe. Drum bun ! Liniște­asi consens în cartierul Ferentari ROMEO NEACȘU „Esența vieții sociale este nedreptatea(Emil Cio­­ran) Saint Germain De Prés Ferentari. Două cartiere rău fa­și mate, unul al Parisului și celă­lalt al Bucureștiului au avut in noaptea de Anul Nou un ele­ment comun : prezența în nu­măr mare, pe străzi, a trupelor de poliție. Dacă în Saint Ger­main de Prés poliția a intervenit cu scuturi, bastoane de cauciuc și gaze lacrimogene, în Feren­tari nu a fost cazul. Sătui de aceste accesorii ale democrației, cu care s-au înntilnit destul des în cursul anului trecut, cititorii Harlem­ ului Jean au optat pentru o leu­­ liniștită, deși surprinzăto puține ferestre au fost Iun' Din loc în loc, printre atîrnate la uscat, se putea bea clipind beculețele c ale unor instalații de jiu, improvizate, menite să iu­bească niște brazi mici, jiefu­zu și săraci. Aproape la fiecare colț de stradă, tronau mormane de gunoaie p­e care ghenele nu le mai puteau înghiți, în timp ce șobolanii luau în stăpînire» în­tunericul nopții secondați de nelipsiții gîndaci roșcovani pre­zenți aproape in fiecare aparta­ment în calitate de musafiri ne­poftiți. Deasupra cîtorva feres­tre ale celebrelor blocuri cu patru etaje model „cutie de chi­brituri“, indivizi cu noroc, la zar și baftă în dragoste au atârnat șiruri de cirnați sau au pus la rece­pite o haltă de carn­e să­rată. Se apropie Anul Nou și în Ferentari e liniște. Judecind după absența muzi­cii de orice gen, s-ar zice că nimeni nu petrece. Doar țigani mai tineri dansează niște din buric cîntînd : „Ja, ja, la bhere, uite așa vă trebuie c-ați votat cu F.S.N.“. In rest, nu tu frații Pește. Albatros, Leonard. Roșio­­ru. Onoriu, Luncă, Puceanu sau Tanța de la Afumați. Aproape de miezul nopții, un glas răgu­șit de femeie încearcă să desta­bilizeze liniștea coborîtă asupra cartierului, strigînd de cîteva ori din adîncul inimii : „Jos Ilies­cu !“ Ferentari. Un cartier sărac, TOi^er și periculos. In acest ve­ritabil ghetou dominat de ți­gani, oamenilor simpli nu le-a mai ars de­ petrecere. Un Reve­ig­lißmstifica ^etppan­ , vin, sarmalȘș. 1 țuică și muzică țigănească ,e u­n semn clar că nimic nu mai e țin ordine. Barto­dele, măi dragi­lor ! Revelion, via satelit Fotografii de IRINA PROSAN

Next