Transilvania Jurnal, februarie 2002 (Anul 5, nr. 1146-1169)

2002-02-04 / nr. 1148

COTIDIAN FLASH Vânătoarea de mistreți sub embargo De ieri, conform legislației în vigoare, în România este interzis vânatul iepurilor și al mistreților. Reprezentanții Asociației Județene a Pescarilor și Vânătorilor Sportivi Bistrița- Năsăud au precizat că cine se încumetă să încalce legea, împușcând un urecheat sau un mistreț este pasibil de o amendă usturătoare, pentru braconaj, în schimb, amatorii unei partide de vânătoare pe meleagurile bistrițene au încă liber la căprioare, timp de două săptămâni, la rațe și fazani, până la 28 februarie, precum și la vulpi, până la sfârșitul lunii martie. Deși sezonul la urs este deschis până la 15 martie, din cauza tarifelor mari pentru punga românului, nu este exclus ca efectivul de urși bistrițeni sa rămână o vreme aceiași. (L.M.) Microbuzele primite de școli sunt funcționale, dar proaste Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Sălaj, Ioan Drida, a declarat într-o conferință de presă că microbuzele primite pentru transportul de școlari nu au probleme tehnice, deși școlile din mai multe județe au acuzat starea proastă a mașinilor, după doar cinci luni de folosire. El a admis însă că starea microbuzelor depinde și de modul în care sunt întreținute. Cele șase microbuze primite de Inspectoratul Sălaj sunt folosite în comunele Almaș, Letca, Gârbou, Chieșd, Someș-Odorhei și Sânmihaiu Almașului. Costul combustibililor necesari pentru cele șase microbuze este suportat de primăriile comunelor beneficiare. (M.P.) La Beclean au fost majorate taxele din piețe Consiliul Local Beclean a majorat taxele în cele două piețe ale orașului. Au fost mărite taxele de autorizare pentru comercializarea produselor și cele pentru ser­viciile de piață. Taxele forfetare de piață au fost indexate, astfel încât noile limite între care se încadrează tarifele variază între cinci mii și opt sute de mii de lei. Producătorii particulari vor plăti pentru fiecare mp câte zece mii de lei, iar o rezervare de loc sau tarabă va costa opt sute de mii de lei. Comercianții vor putea închiria cântare de la adminis­trația piețelor, contra unei taxe de 20 de mii de lei. Pentru căruțe a fost stabilită o taxă cuprinsă între 15.000 și 25.000 de lei, iar pentru accesul autoturismelor se vor plăti 35.000 de lei. (L.M.) Luni, 4 februarie 2002 Reconversie profesională Femeile șomere din Sibiu pot deveni surori medicale Femeile sibiene care nu au un loc de muncă sau care vor să și-l schimbe pe cel actual pot să se îndrepte spre meseria de soră medicală. Ele trebuie însă să se înscrie la un curs de specialitate, organizat de către filiala din Sibiu a Crucii Roșii Române, curs cu durata de un an. După absolvire, surorile primesc o diplomă cu antetul Crucii Roșii, cu care se pot angaja mai ales în străinătate. Președintele filialei sibiene, Claudia Popa, spune însă că aproape­ toate cele peste 20 de surori medicale, care au absolvit cursul anul trecut s-au angajat ca infirmiere în spitalele din Sibiu. „Diploma eliberată de Crucea Roșie este foarte apreciată în străinătate, unde nu mai e nevoie de o acreditare în plus. Cu toate acestea, majoritatea femeilor care au absolvit cursul anul trecut lucrează în prezent în spitale. Noi încercăm, totuși, să obținem și acreditare din partea Ministerului Sănătății, astfel încât, din acest an, surorile să primească și o diplomă cu avizul ministerului", a adăugat Claudia Popa. La curs se pot înscrie persoanele cu studii medii, care au cel mult 45 de ani. Pe lângă taxa de înscriere de 100.000 de lei, cursantele trebuie să plătească o taxă pentru tot cursul de 55 de dolari, adică aproximativ 1.800.000 de lei. La cursul din acest an s-au înscris aproape 40 de femei, însă, după primele testări, au rămas doar 22. Examenul de la sfârșitul cursului este foarte serios și este nevoie ca surorile să fie foarte bine pregătite, ca să obțină diploma de absolvire. Oricine poate învăța cum se acordă primul­ ajutor începând din luna martie, Crucea Roșie inițiază și un program de cursuri de prim-ajutor la care se pot înscrie toate persoanele doritoare, de orice vârstă ar fi ele. Durata acestora va fi de o singură săptămână, timp în care cursanții vor învăța cum se acordă primul­ ajutor în diferite situații. Lectorii acestor cursuri vor fi voluntari din cadrul Crucii Roșii, iar cursanții vor trebui să plătească o taxa, care, spune președintele Claudia Popa, va fi acceptabilă pentru per­soanele din orice categorie socială. Adela Mohanu Poștașii vor intra in grevă Supărați foc pe guvernanți, sindicaliștii din Poșta Română au decis să suspende negocierile pentru noul contract colectiv de muncă și să declanșeze mișcările de protest. Astfel, pe 4 februarie, era planificată o grevă de avertisment, iar greva generală urma să fie declanșată o săptămână mai târziu. Lucrurile au rămas în suspans când, acum câteva zile, administrația și sindicaliștii s-au reașezat la masa tratativelor. Din păcate, acestea au eșuat, iar liderii sindicali au înregistrat conflictul de muncă la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. „Noi am cerut o creștere a salariului de bază a poștașilor cu 25% și siguranța tuturor locurilor de muncă. Din păcate, replica administrației a fost sub așteptări, așa că vom declanșa protestele. înainte de asta este planificată, conform­ legislației, o mediere la minister, însă sunt convins că aceasta va eșua”, au precizat vicepreședintele Federației Sindicatelor din Poșta­ Română, Marcel Giurge. Greva de avertisment va avea loc pe 11 februarie, iar data declanșării grevei generale urmează să fie stabilită de sindicaliști. Adrian Paraschiv at si r'AKi­mi f?­­­ar au lansat serviciul Banca Comercială Română a lansat Mobile Banking BCR, cel mai complex servicii de acest gen din România. Mobile Banking BCR permite deținătorilor de carduri BCR clienți ai rețelei CONNEX să obțină prin intermediul său unui telefon mobil, oricând și oriunde, informații referitoare la­ conturile proprii de card și la efectuarea de transferuri de fonduri (lei sau dolari) între conturile de debit card. Mobile Banking BCR oferă o serie de facilități, dintre care menționăm: „ interogarea privind soldul contului/conturilor de card : obținerea unui miniextras de cont, respectiv lista u­ Smelor 5 tranzacții r transferul de fonduri între conturile de Cofa ale Clientului , solicitarea blocardi CChSjf si ÍS card > setare alertă la tranzacțiile efectuate din contul de card la ATM sau POS Toate aceste operațiuni se realizează prin intermediul serviciului de mesagerie scrisă (SMS). La sfârșitul fiecărui mesaj SMS, pentru confirmarea identității utilizatorului, se va introduce o parolă. Toate mesajele SMS vor fi transmise la numărul d­e telefon 626. Pentru a beneficia de serviciile Mobile Banking BCR, titularul unui cont de card BCR, client CONNEX, trebuie doar să încheie un contract cu BCR. Transilvania Jurnal Sibienii își pot verifica gratuit starea de sănătate Sibienii pot să își facă analizele în mod gratuit, în cadrul unei expoziții deschisă la Casa Armatei din centrul orașului. Cel mai atractiv compartiment al expoziției va fi, cel mai probabil, acela în care o echipă de maseuri specializați le oferă sibienilor masaje gratuite de relaxare. Expoziția, deschisă ieri, va dura până duminica viitoare, timp în care toți sibienii sunt invitați să apeleze la serviciile medicale gratuite oferite în fiecare zi, între orele 15.00 și 18.00. Vizitatorii își vor putea măsura tensiunea arterială, procentul de grăsime din organism și, de asemenea, un program computerizat special le oferă posibilitatea să își calculeze vârsta biologică și riscul de infarct miocardic. Sibienii își pot afla și nivelul glicemiei și al colesterolului sanguin, însă aceste testări se vor face contra cost, pentru că aparatele de măsurare consumă un reactiv destul de costisitor. Expoziția este organizată de Asociația „Sănătate și Temperanță’“, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică din Sibiu, Prefectura Sibiu, Centrul de Sănătate și Medicină Preventivă și Fundația „Pentru Inimi Sănătoase“. (A.M.) Românii nu se comporta ca sălbaticii în Vest Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat sâmbătă la Cluj că după eliminarea obli­gativității vizei pentru țările din spațiul Schengen, ieșirile din țară ale românilor au rămas la nivelul celor din anul trecut. Rus a precizat că în discuțiile purtate cu omologi ai săi din țări vestice, aceștia nu au semnalat abateri grave din partea concetățenilor noștri. Ministrul de interne apreciază că unele probleme s-ar putea înregistra la sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai, atunci când vor expira primele vize aplicate pentru 90 de zile și când unii români ar putea să nu se întorcă în țară. Rus crede totuși că aceste incidente vor fi puține pentru că cei mai mulți, chiar dacă și-au găsit de lucru la negru, vor prefera să se întoarcă în țară și ulterior să se întoarcă legal la muncă în Vest, decât să riște interdicția de a părăsi România pentru mai mulți ani. (C.P.C.) Pentru că PSD se leagă unde nu-i fierbe oala, Rromii sibieni nu au consilier la prefectură Postul de expert pe pro­blemele rromilor din cadrul Prefecturii Sibiu este vacant și la ora actuală, deși trebuia ocupat încă de la sfârșitul anului trecut. Funcția a fost instituită printr-o hotărâre de guvern apărută în 2001, în care a fost aprobată Strategia de îmbunătățire a situației rromilor. Potrivit ordinului ministrului Administrației Publice, Octav Cozmâncă, pentru a ocupa postul, candidații trebuie să aibă studii superioare, cazier juridic fără probleme, să fie rromi și să aibă acceptul tuturor organizațiilor de rromi din județ, în funcție a fost pusă repre­zentanta Centrului Creștin al Rromilor, Luminița Mihai Cioabă, agreată și de prefectul județului Mircea Silvestru Lup. După câteva săptămâni, aceasta este însă suspendată din funcție de ministrul Cozmâncă, pe motiv că nu are studii universitare, deși potrivit președintelui Centrului Creștin al Rromilor, Florin Cioabă „la alte prefecturi, ocupanții pos­tului nu au nici ei studii superioare, dar sunt experți”. în locul ei a fost propus un reprezentant al Partidei Rromilor, membru PSD, dar la final a fost respins. Și în prezent candidații ambelor tabere se tot prezintă­ la prefectură și sunt tot respinși. „Așa-zisa strategie nu este decât o recompensă politică a partidului de guvernământ pentru sprijinul dat în campania electorală de Partida Rromilor. Năstase n-a vrut decât să arate Uniunii Europene că Guvernul este preocupat de situația rromilor. Barti însă a uitat să dea­ așa că nu se va face nimic”, consideră regele Florin Cioabă. Ileana Crăciun Medicii de familie își plătesc prost asistenții Haos în salarizarea din medicina primara maramureșeană In Maramureș, problemele salarizării asistenților medicali din medicina primară nu s-au rezolvat. Cei mai mulți dintre asis­tenții care profesează în cabinetele medicilor de familie din județ au salarii de aproxi­mativ 1.600.000 de lei și nu beneficiază de sporuri. Nici discuțiile purtate între responsabilii Sănătății în cursul anului trecut și nici apariția noului contract-cadru nu au scăpat asistenții me­dicali de „tirania” medicilor de familie. Mai mult, o parte dintre medicii de familie au informat cadrele medii că bugetul nu le permite o salarizare mai bună. Astfel că unii medici și-au sfătuit asistenții să se an­gajeze în comerț­ sau la firmele de confecții dacă vor salarii mai mari.­ Alții le-au spus asistenților sa se aștepte la restructurări. Asistenții au sesizat conducerea sindi­catului Sanitas și i-au adus la cunoștință că refuzul medicilor de a respecta salarizarea în funcție de prevederile actelor normative în vigoare. Asistenții au spus că medicii de familie susțin că actele normative trebuie respectate doar de medicii din spitale, ei fiind în cabinete private. Florica Jacoș, președinte Sanitas Maramu­reș, a declarat că „Sanitas a semnat un protocol cu Inspec­toratul Teritorial de Muncă și așteptăm implicarea acestora în vederea sesizării anga­jatorilor în ceea ce privește obligația respectării legislației în vigoare." Relu Indre

Next