Transilvania, 1870 (Anul 3, nr. 1-24)
1870-01-15 / nr. 2
--------Acesta faia ese ^ « cate 3 cale pe luna si costa 2 fiorini v. a. pentru membrii asociatiunei, era pentru nemembrii 3 fr. Pentru străinătate 10 franci cu portol iv postei. cSy tsWA VSW /îj'S.Vv------------------Abonamentulu se ^ face numai pe cate 1 anu intregu. Se aboneaza la Comitetulu asociatiunei in Sibiiu, seu prin posta seu prin domnii colectori. -----------Nr. 2. Brasiovu 15. Ianuariu 1870. AHllllI IUL Foi’a Asociatiunei transilvane pentru literatur’a romana si cultur’a poporului romanu. Care intrementu este pentru omu mai priintiosu, colu de carne, seu colu de vegetaliilia? (Fine.) Socrate vorbindu cu Glaucus despre sortea aduca cetati, din care una era sanetósa, alt’a morbasa si a cadiutu victima nenorocirei si derapanarei, ducea: „Nutrementulu cetatiei sanetose va constă din farina de ordiu si de grau, din care voru găti pasatu, pane si plăcinte. Aceste feliuri de bucate li se voru servi in paneriu de piperigu, ori pe frundie curate. Ei voru mancă in comunitatea copiiloru sei; asternutulu loru va fi unu lespedu verde; ei voru bea vinu infrumsetiatu cu flori si cautandu lauda Domnului voru petrece victima plăcută asociaţi.“ Glaucus: Mi se pare vise, că ei pe langa panea loru nu aru avea nimicu de mancatu ? Socrate: Ba voru avea, eu am fostu uitatu, că ei mai au inca saie, olive (măsline), branza, cupa si alte verdetiuri, asia precumu le da pamentulu. Eu nu vreu se le rapescu neci dessertulu. Ei se aiba fmice (smochine), mazere, fasole si alte frupte. Ei astfeliu voru ajunge plini de voia buna si sanetate la oetate inalta si voru transportă neturburati fericirea loru. Vedi dara, asia e adeverata cetate sanetosa. Deca tu vrei că se arunca cu o căutătură si asupra cetatiei celei morboase îngreunate cu evaporatiuni pestilențiali, lasa-me se mergu eu înainte. Aci apoi Socrate schitieza o icoana cumu s’a introdusu uciderea animaleloru prin pastorii de vite, prin venatorii si bucătari, cumu acesta a fostu comitata incetulu cu incetulu de resbele si de tote reutatile. Plutarchu marele istoricu si filosofu duce in mnulu din dialogii sei: „Tu me întrebi, pentru ce Pythagoria se abtiene dela carne. Eu te-asi întrebă din contra, ce curagiu a trebuitu se aiba omulu, candu a dusu la gura sa cea dintaia bucatura de carne a uciseloru animale, care cu dinții sei a ruptu partile de abia espiratului animalu, care facă a i se infrumsetia mésia cu trupuri ucise, cu cadavre, si a consumatu medularile, care cu vreo cateva clipite mai nainte mugeau, balaiau, mergeau si cantau că si ela? Cumu potu elu înfige otielulu in anim’a unei fiintie, care simte că si elu? Cumu putură ochii lui suportă momentulu uciderei? Cumu pofti elu vede o fiintia slaba lipsita de ajutorîu sangerandu, belinduse si desmembranduse? Cumu potă elu suporta momentulu fumegandeloru parti de carne? Cumu nu a facutu mirosulu loru, că se se infióre anim’a lui? Cumu nu s’a inspaimantatu si cutreieratu de grétia si nu a fostu apucatu de groza, candu a mersu se’lu curatia de gunoiulu raneloru, se’lu spele de sângele negru inchiagatu? In adeveru noi trebue se ne minunamu de aceia, carii tienu astfeliu de convivia si nu de aceia, cari le incungiura. Dă, cei dintaiu manati de férne că ucigași au aresicare temeiu desculpatoriu pentru barbari’a loru; inse ce se ducemu despre noi, cari suntemu de un’a suta de ori mai crudi că ei? — Cine ne silesce a versă sânge? Uitati-ve ce abundantia de bunuri ve impresoră! Ce catatime de fructe produce pamentulu! Ce avuţia ne dau agrii si vitele! Cate animale ne imbite cu laptele si cu lan’a loru, că se ne imbracamu! Ce mai cereţi si ce mania ve inpinge a grămădi atatea omoruri, dupa ce sunteti saturaţi cu bunetati si binecuventati cu toate spre a voastra sustienere! Astfeliu s’au pronunciatu cei mai buni si intielepti barbati ai tuturoru tempuriloru si poporatoru. Plautus, Milton, Newton, Goldsmith, Feneion, Pope, Rousseau, Franklin, Shelley, Cuvier, Struve, Daurer, Bogumil, Gottz, Baltzer, Hirling s. a. Aceste suntu adeveruri străvechi, cari reinnoinduse ne punu in uimire. Apoi se ne mai intrebamu, de unde vinu adeveratii eroi, si esperienti’a toturoru tempiloru ne va respunde, că mai neci unu barbatu de spiretu inaltu, neci unu profetu, neci unu reformatorii, neci unu inventoriu mare, poetu, artistu ori cugetatoriu nu s’a nascutu in saloanele bogatiloru. Mai toate spiretele inalte, decidetorie, cari au luminatu omenimea, au esitu ori din intunerecu si miseria, ori de au fostu in relatiuni mai bune, ba si pe tronu născuţi, si totuşi au fostu tienuti vertosu, nutriti si crescuţi in modulu celu mai simplu. Ideea cumu cu ar fi imposibile a esista fara carne, face adencu in omu si mai vertosu in cei de prin cetati, si mai că nu se va află unulu, cu care se vorbesci despre traiulu vietiei firescu, care se numti dîca. Acésta nu merge, cumu poate trai omulu fara carne? Noi scimu că cele mai mari adeveruri, desî ele au invinsu mai tardiu, d.e misicarea pamentului aflata de Galilei si circulatiunea sângelui aflata de Hervey, au fostu la ivirea loru forte nepopularie. Dar acésta neci nu poate fi altfeliu, deca voma considera nestiinti’a lumei după câștiguri, seu freneticulu doru după auru si nesaturat’a lacomia, inbuibare, desmerdari, candu gustulu inca din leganu capata alta direcțiune, candu din instinctulu firescu nu se mai afla neci urma, candu suntu inca barbati, carii pretendu a se numera intre cei luminati, cari afirma