Transilvania, 1923 (Anul 54, nr. 1-12)
1923-01-01 / nr. 1-2
3 Când s’a sfârşit lungul şi odiosul proces în ziua de 13/25 Maiu 18.*4 la ora 5 după amiazi, nevasta lui Lucaciu, o inimoasă preoteasă română, i-a zis neuitatele cuvinte: *Te sărut, dragul meu, şi sunt fericită că tu ai fost învrednicit de osânda cea mai grea!* Putem învăţă cu toţii, cum să ne iubim neamul fiind gata a pătimi oricând pentru el dela această strălucită familie românească ! Nici mai târziu, când s’au potolit luptele acestea în jurul memorandului, «leul dela Şişeşti» nu s’a astâmpărat. Dacă a trebuit să intre în parlamentul unguresc şi să spună oarzăn româneşte durerile unui neam întreg, a intrat; dacă a fost nevoie să redacteze ziare şi reviste şi să poarte de multe ori singur pe umerii săi de Hercules întreagă sarcina publicaţiilor româneşti (ca la «Lupta» din Budapesta), el a fost gata de orice sacrificii; dacă a fost să treziască massele largi ale poporului nostru dela sate la conştiinţa de sine prin lumina culturii, el nu s’a ferit nici de sarcina de a fi director al despărţământului Baiamare al «Asociaţiunii» noastre, care l-a ales, mai pe urmă, director de onoare al său; dacă a văzut că în ţara lui, care ar trebui să fie tuturor mamă, el nu mai are ce căuta, fiindcă nimeni nu-l ascultă, el a luat nu odată toiagul pribegiei în mână, ca apostolii altor vremuri, şi s’a dus de a spus durerile şi suferinţele noastre nu numai fraţilor noştri liberi din vechiul regat, ci şi în Italia, în Franţa, ba chiar şi la congresul rasselor din Londra. Dar unde n’a umblat acest neobosit apostol al causei noastre naţionale? Mai ales după isbucnirea răsboiului mondial, el, simţind ce are să se întâmple, a trecut Carpaţii la fraţii noştri liberi, unde în calitate de preşedinte al «Ligei Culturale» a contribuit foarte mult la pregătirea sufletească a armatei şi poporului nostru de dincolo pentru înfăptuirea unităţii noastre naţionale. Iar când a văzut că norocul armelor nu ne favorisează el, şi alţi câţiva prieteni devotaţi, a luat din nou drumul pribegiei, colindând pe rând capitalele tuturor ţărilor aliate şi neutre. Nu vom uită niciodată aceste servicii făcute de inimosul preot cauzei noastre naţionale. Şi acum ne aducem aminte de ţipetul de alarmă ce l-au dat corespondenţii din Cristiania !