Tribuna, iunie 1904 (Anul 8, nr. 103-123)
1904-06-25 / nr. 120
Nr. 120 Anul VIII. Arad, Joi 24 Iunie (7 Iulie) 1004. REDACȚIA Arad, Deák Ferencz u.Nr. 20. ABONAMENTUL pentru Austro-Ungaria: pe un an............................. 20 cor. cel/a an ...................... ... 10 cor. pe/ an ............................. 5 cor. K 3 luni ............................. 2 cor. Nri de Dumineci pe an 4 cor. Pentru România și străinătate pe 40 franci. Manuacripteon se înapoiază. ADMINISTRAŢIA And. Deak Perenez n. Nr. 20. INSERTIUNILI. de un şir garmond ; prima daţi M bani; a doua oară 12 bani; a trei oară Rb. de fiecare publcaţhuni Atât abonamentele, cit ri ta.fţi au«anat a se plăti iainte la Armd. Telefon pentru oraşul tuaslriei la Scrisori aetrsncats au st primtat Stările Năseudene. ii. Contele Bethlen, corniţele suprem al Bistriţei-Năsâud are misiunea specială să maghiarizeze şcoalele din Năsăud. Intendenţa aceasta anticonstituţională merge atât de departe încât procedura sa ne cheamă în memorie amintirea epocelor başibuzuceşti. Aşa, e de însemnat că tîşpanul îşi vindică drept de dispoziţie. Ordonă, de es, că comitetul direcţional, pe cale prezidială să-i dea esplicaţii, dacă eventual are de obiecţonat ceva împotriva vreunui proces-verbal. Ori ordonă, ca din procesul-verbal să se şteargă pasagii întregi. Majestatea Sa are drept de supremă inspecţiune asupra fondurilor. Pe temeiul acestui drept de supremă inspecţiune, Baronul Bănffy, sub un director slab, a ocurpat astfel de statute fondurilor, cari asigurau fişpanului dreptul de control. (§ XI) Așa apoi fîşpanul, sub titlul că eserciază drept de control, dacă nu-i convine vre-un conclus îl nimicește și ordonă tocmai contrarul. Asta însă nu mai e control, ci amestec ilegal. Şi ceea ce face fîşpanul, consecvent guvernul aprobă — ori e dreaptă şi legală disposiţia fişpanului ori nu. In anul trecut s’a întâmplat, că ministrul de culte şi instrucţiune publică, a dat nouă îndrumări scaunelor şcolare comunale precum şi învăţătorilor comunali şi directorilor-învăţători, îndrumări cari se osebiau esenţial de cele vechi. Fişianul a esoperat, ca ministrul să octipeze noul regulament asupra şcoalelor fondurilor Năsăudene. Şi când comitetul direcţional prin condlus a cerut modificarea ordinaţiuniî ministeriale Nr. 81.509 din 1908 (sub N-rul acesta şi-a ocurpat adecă ministrul noua îndrumare) în senzul, ca purcezând din împregiurârile particulare ale şcolilor elementare susţinute din fondul şcolar central, de celelalte şcoale comunale, pe seama scaunelor şcolare, precum şi învăţătorilor-directori ordinaţiunea ministrului de culte şi instrucţiune publică din 1902 Nr. 44.246 (sub arul acesta s’a datat noua îndrumare) dată cu privire la executarea art. de lege 28 din 1876 să se aplice la aceste şcoale cu astfel de modificări, că dreptul de constituire al scaunelor şcolare, pe baza motivelor amintite, să se redea organului fondurilor ş. a. ori adunării generale ori comitetului direcţional, ca singurele competente şi îndreptăţite spre aceasta, mai departe, ca «Jurnalul de înscriere», «Cartea de progres» şi «Cartea de întârzieri» precum şi jurnalele şcoalei de repetiţie economică, şi In fine cărticelele despre progresul în studii şi purtarea morală, a elevilor ordonate a se purta în senzul §§ 38 şi 118 în limba maghiară, să se poarte In limba română şi maghiară — fîşpanul a opnt condlusul acesta şi n’a permis să se comunice mai departe. Va să zică înainte de a fi ajuns aceasta la ministru, fîşpanul a decis, deşi s’a cerut hotărîrea ministrului. Acesta este drept de control? Apoi în prima ordine, să iveşte întrebarea, are ministrul drept a da ordinaţiuni, cari sa stabilească limba de administraţie? In special are dreptul acesta, faţă de fonduri, ca faţă de susţiitori de şcoală? Pe baza legii de naţionalităţi şi a legii de instrucţiune publică, limba cutărei şcoale o stabileşte susţiitorul ei. In cazul de faţă, susţiitorul de şcoale este averea fundaţională, şcolară, prin urmare o persoană juridică neatârnată. Aci nu poate deci dispune ministrul direct numai atunci dacă fundaţiunea respective representantii ei, încă voesc aceasta. Ocurparea amintitei îndrumări asupra fondurilor centrale şcolare şi subvenţionale Nasăudene s’a făcut pe basag. III. 1.) din statute. Punctul acesta înţelept zice (şi aceasta e caracteristic pentru oamenii conducători de atunci) că supraveghiarea asupra şcoalelor elementare susţinute din fondul şcolar central a ţinutului Năsăudean, se va face corespunzător caracterului şcoalelor comunale. Comitetul direcţional esplică asta aşa, că punctul acesta stabileşte numai modalitatea supravegherii, arătând după cami regule se va exercia supravegherea şcoalelor (per analogiam corespunzător caracterului şcoalelor comunale) dar caracterul lor din »fundaționale« în »comunale« nu și l-au schimbat. Serbarea dela Putna. (Amintiri). De Ioan Slavici (Urmare). Mai rămânea însă să ne descurcăm şi cu colegii noştri de la Viena. încă în ajunul serbării se iviseră semne de furtună. Aflând că am rugat pe d-nii T. Maiorescu I. Negruzzi şi V. Pogor să se pronunţe în cestiunea cuvântării festive, naţionaliştii sinceri stăruiseră ca tinerimea română să spele prin o protestare publicată in toate ziarele ruşinea aceasta. Se credea însă că serbarea va fi oprită. Când a apărut clar notiţa din „Czernowitzer Zeitung“, s-a învederat că pe noi guvernul ne sprijineşte. Dovada vinovăţiei noastre era dată cu prisos, şi am fost păscuţi de aici înainte cu toată străinicia. Controlorii noştri luaseră notiţă despre toate. Ştiau cum am luat înţelegere cu poliţaiul de la Viena şi cu cel de la Rădăuţi, ba le ştiau toate chiar mai bine decât mine; ştiau cum mi-am dat silinţa să amăgesc pe fruntaşii Românilor din Bucovina ; ştiau cum ne ascunseserăm Eminescu şi eu în ajunul serbării, cum am oprit pe archiereii din Moldova de a celebra şi cum după serbare am umblat cu minciuni, ca să dosim dela Putna fără a fi achitat datoriile; toate le ştiau şi le pătrundeau cu agera lor minte de apărători al marelor interese naţionale. Vacanţele erau pe sfîrşite când m’am întors la Viena; eram însă nevoit să plec acasă, căci nu se deschisese încă institutul privat, unde dedeam lecţiuni. De acasă nu am putut să mă întorc la timp şi astfel lecţiunile, pe care le avusem, au fost luate de alţii. Petreceam dar pe la culesul viilor fără ca să-mi pot da seamă, cum şi când voiu putea sâ mé întorc la Viena, ca să-mî urmez studiile, iar cei de la Viena erau convinşi că conştiinţa vinovăţiei nu mă lasă să mai dau faţă cu dînşii. In timpul acesta Eminescu trecuse pe la Iaşi şi luase parte la seratele „Junimii“. In urma stăruinţelor lui mai mulţi dintre membri „Junimii“ au luat între denşii înţelegere să-mi pot termina studiile. Cu primii 15 galbeni primiţi prin mijlocirea lui Eminescu m’am întors apoi la Viena. Acum era chiar şi pentru cel mai naivi lucru învederat că sunt vândut şi că am abuzat de prostia luî Eminescu, ca să mijlocească tîrgul infernal. încă de mult se remarcase intimitatea suspectă, în care mă aflam cu compatriotul meu Toma, infamul spion al poliţiei din Viena. Erau cu mult mai deştepţi naţionaliştii sinceri decât să nu pătrundă întreaga ţesătură de întregi, în care voiam să-i încurcăm pe nevinovaţii noştri colegi. Clar ca lumina zileii era că guvernul austriac ne-a dat voe să aranjăm serbarea, fiindcă eram agentul lui secret şi avea încredere în mine. De aceea Renei, sbirul austriac, nici n’a asistat la congres, ci m’a lăsat pe mine să fac poliţia şi să denunţ pe cei ce nu se sfiesc a le spune adevărul. Fiind dat pe faţă întregul complot până în cele mai mici amănunte, s’a stabilit cu toată precisiunea punctele de vinovăţie şi eu am trebuit îndată după întoarcerea mea să convoc adunarea, ca să dăm seamă despre faptele noastre. Casierul nostru muncise din greu, ca să-şi facă socotelile şi să justifice cu acte în regulă toate cheltuelile până la cea din urmă mămăligă cu brînză. Nici că i s’a făcut vre-o critică. Pentru banii, pe care mi-i dăduse însă mie, vre-o 150 florini, nu avea acte justificative. Erau cheltuelile mele personale, pe care nu puteam să le justific nici eu decât mărtursind că le-am făcut călătorind la Putna şi înapoi şi procurîndu-mî obligata îmbrăcăminte de serbătoare. A urmat apoi rechizitoriul. Cum ai îndrăznit d-ta, Domnule, să abuzezi de încrederea noastră şi să pui în primejdie existenţa societăţii „România Jură“, subscriind ca secretar un apel către public, când ştiai că societatea n’a luat niciodată hotărîrea de a face un asemenea apel ? Cine te-a autorizat, mă rog, să te faci preşedinte al unui comitet, pe care nimeni nu l-a ales, să faci agitaţiuni în numele nostru şi să emoţionezi întreaga naţiune pentru satisfacerea ambiţiuni d-tale nesăţioase? Cum ai îndrăsnit să te pui în conflict cu fruntaşii Bucovinei, să compromiţi prin atitu-