Tribuna, iunie 1910 (Anul 14, nr. 113-135)

1910-06-11 / nr. 121

Pag. 2 bim aceiaş limbă şi ne însufleţim de ace­leaşi idealuri — şi conducătorii şi conduşii — în ciuda miilor de baionete şi a pedep­selor de tot felul. Oricât de mic ar fi numărul deputaţilor noştri naţionalişti, 20 sau 10 sau numai 2, ei au fost şi sânt adevăraţii reprezintanţi ai poporului român şi ai aspiraţiilor lor. In lupta ce se va porni în noua Ca­meră, aceşti reprezintanţi ai noştri pot să fie siguri de sprijinul presei naţionaliste şi a maselor mari ale poporului! Stare de asediu în Tohanul-vechiu. Ci­tim în »Gaz, Trans.«: Din Tohanul-vechiu ne vine o ştire de necrezut. De două zile comuna Tohanul-vechiu e asediată de jandarmerie şi de un escadron de husari. Poporaţiunea, terorizată de jandarmerie, se află într’o mare agitaţie. Mulţi ţărani sânt deţinuţi şi răpiţi de libertatea lor personală. Unuia din cei deţinuţi i-a succes să ne povestească cele întâmplate. Cauza acestei stări de asediu pare a sta în legătură cu recentele alegeri din comitatul Făgă­raşului şi pare a pregăti decretarea faptică a stării de asediu. După spusele ţăranului nostru tohănenii s’au trezit zilele trecute cu o oprelişte volnică de a folosi teritoriile destinate pentru păşunit. Pe locurile de păşunit s’au ridicat de­şmâni nevăzute« table de oprire, despre a căror prove­nienţă nimeni nu ştia. Notarul şi primarul inter­pelaţi de oameni, au declarat că n’au cunoştinţă despre aceasta oprelişte. In consecinţă tohănenii au delăturat a doua zi tablele cu pricina. A treia zi forestierul din Bran, la cererea popo­ului, Ie-a dat voie de păşunit în locurile amintite. A patra zi s’au trezit cu jandarmeria şi miliţia pe cap. Atâta ne-a povestit ţăranul. Aşteptăm dela fruntaşii noştri din Tohan amănunte autentice. Tohănenii au adresat astăzi câte­ o telegramă de protestare ministrului de justiţie şi minis­trului de interne, cerînd scut şi restabilirea ordi­­nei legale. * Alegerile din Ungaria în camera aus­triacă. In şedinţa de ieri a camerei austriace ale­gerile din Ungaria au fost din nou atinse de deputatul clerical ceh Wenzel Myslivec. A vorbit de întrebuinţarea trupelor la alegerile ungureşti. Dacă alegerile sânt o afacere internă a Ungariei, a zis, atunci ungurii trebuiau să se mulţumească cu trupele din ţara lor. Ca oameni nu putem privi cu ce fel de mijloace au fost făcute alege­­rile în Ungaria. Ca slav ce sânt, nu pot privi liniştit, a zis oratorul, ca trei milioane de fraţi ai mei, slovacii să aibă trei reprezentanţi în ca­mera ungurească. lată ce se întâmplă într’o ţară unde jidanii sânt la putere. Presa ungurească comentează cu obişnuita­­ furie »amestecul« acesta in afacerile interne ale ţării ungureşti. Dacă însă s’ar fi găsit vre un deputat austriac care să apere pe unguri contra acestor atacuri sau să aducă elogii guvernului pentru alegeri, de sigur nici un ungur nu s’ar plânge de acest »amestec«. * Şi turcii protestează împotriva teroarei un­gureşti. Din Bucureşti ni se scrie: Felul cum s’au făcut alegerile în Ungaria, abuzurile şi terorizările a­­genţilor guvernului au fost urmărite cu o vădită in­dignare din partea romînilor din regat, din partea ro­­mînilor de pretutindeni. Strigătele celor căzuţi şi ble­stemul celor rămaşi în urmă a trecut Carpaţii, a stră­bătut ca un fior pe toate plaiurile, pe unde răsună doina romînească. Şi în înstrăinata noastră Basarabie s’au ridicat glasuri de protestare în contra sfidărei li­­bertăţei din partea ungurilor. Şi cînd a auzit de or­fanii rămaşi în urma victimelor jandarmilor lui Khuen, un biet român de la Hotin, Ion Longinescu, a trimes şi el o rublă pentru colecta întreprinsă de cercul ro­mînilor de peste munţi. E glasul sîngelui care vor­beşte şi pe care nu-l poate înăbuşi nici temniţele, nici cnutul moscovit, nici gloanţele jandarmilor fericitei Ungarii. In toate oraşele din Romînia se ţin întruniri de protestare în contra păcatului săvîrşit. Dumineca trecută a avut loc întrunirea de protestare convocată de d. Simeon Mîndrescu, profesor universiter, acest brav suflet romînesc, care a desvoltat în timpul din urmă o extraordinară activitate pentru adunarea de ajutoare pentru victimele lui Khuen-Héderváry. La acea întrunire au luat cuvîntul oratori din toate par­tidele. A vorbit și Delavrancea. De remarcat faptul că la acea întrunire au asistat toţi delegaţii turci, cari veniseră la congresul liberal. Turcii au protestat în contra libertăţii ungureşti. Tur­cii au înfierat crimele fără de vină. Auziţi? Turcii! Aceiaşi turci au contribuit cu peste 200 de lei pen­tru ajutorarea victimelor alegerilor din Ungaria. Nu este asta o ruşine pentru maghiarii, cari se pretind civilizaţi ? * Situaţia politică din Austria. Situaţia poli­tică din camera austriacă se încurcă din nou. Sânt două chestiuni una de ordin naţional şi alta de ordin economic, cari fac greutăţi guvernului. Che­stiunea facultăţii de drept italiene întîmpină greu­tăţi din partea slovenilor. Slovenii protestează împotriva înfiinţării unei facultăţi italiene fie la Triest, fie chiar şi la Viena, spunând că asta j­g­neşte interesele slovenilor. Protestarea lor e o mane­vră spre a putea stoarce compensaţii pe seama lor. Ei cer ca guvernul să recunoască în Austria va­labilitatea diplomelor de la universitatea croată din Agram. Cer apoi înfiinţarea de catedre slo­­veneşti la universitatea cehă din Praga şi la uni­versitatea polonă din Cracovia. Scopul lor e de a creia un stoc de profesori universitari sloveni cu cari într’un moment dat s’ar putea înfiinţa o universitate slovenească !« Laibach Chestiunea economică la ordinea zilei e do­rinţa polonilor de a se începe lucrările de cana­lizare a Oderei, lucrări ce ar reclama suma de un miliard. Guvernul încearcă din nou să amâne a­­ceste lucrări spre a echilibra budgetul, dar polo­nii ameninţă a trece in opoziţie şi a descomplecta majoritatea guvernamentală. Sânt; voiu avea grijă să păzesc acest secret tot aşa de mult ca şi pe frumuseţea mea! — La o astfel de făgăduială nu mai pot să mă împotrivesc; ei bine ascultă. Eri, un vrăjitor pribeag vine la mine. Tu ştii că făpturile aceste ştiu şi văd toate. Vrăjitorul se apropie de mine şi-mi zice: »Tu eşti un om de treabă, Satym şi un om fericit. Totul îţi va izbuti. Dar o fericire îţi lipseşte; tu n’ai copii şi eu ştiu că aceasta îţi întristează inima şi ţie şi tinerei tale soţii!« — Ah! strigă Assan, cum de mi-a ghicit el gândurile mele? Da negreşit că i un vrăjitor! Cred, răspunse Satym, dar iată ce mi a mai spus încă: Iţi port grija, vrednicule Satym şi vreau să te învăţ cum să ţi dobândeşti un băiat!« — Uri băiat? Ah! comoara inimii mele ! Şi el ţi a descoperit mijlocul ca să căpătăm o astfel de bucurie? — Da. Trebuie ca să prind un şoim foarte puternic, foarte iute, bine învăţat, să-i smulg pe­nele, să-l frig. — Şi eu să-l mănânc? — Ai ghicit! — Ştii unde vei găsi un şoim? Să ţi-o spun eu, în casa voevodului! — Vorbeşte încet, Assan, vorbeşte încet, dacă te-ar auzi cineva? — In casa voevodului! mai zice odată tânăra femeie cu vocea scăzută. — Ei bine, șopti Satym suspinând, s’a făcut! — Ai şoimul, îl ai ? — Şoimul scump al voevodului, e jumulit și fript! —­ Ii pe divan, învălit în şalul tău. Dar Assan nici un cuvânt altfel voiu fi perdut! Satym eşi. Assan se uită în toate părţ­le să vadă dacă nu o zăreşte cineva, se apropie de divan, desface şalul şi apucă cu o bucurie mare şoimul fermecat. Deodată, în uşă răsări Jusefi prietena sa, sora sa de lapte. Assan se grăbi să ascundă din nou preţioasa pasere în şal; dar ea nu putea să ascundă neliniştea sa, de aceia Ju­sefi îi zise: — Ce ai tu în salul cela? — Nimic, zău, nimic! lea loc. Ce să mai aude pe la fântână?'­ — Nu știu; dar ceea ce este un nou pentru mine e că tu-mi ascunzi ceva ! — Nu­­ adevărat, să mă crezi! — Ei bine, lasă mă să văd ce-ai invălit in şal! — Nu, nu, scumpa mea Josefi, e o taină gro­zavâ! — Aşa, tu te temi să mi încredinţezi un se­cret. Fie ! Mă voiu purta şi eu tot aşa şi nu ţi voiu spune ce mi a povestit bărbatul meu din călătoria sa din urmă! — Nu te supăra, gândeşte-te puţin; de o vorbă scăpată se poate hotărî viaţa soţului meu. Vezi cât trebuie să fiu cu luare aminte ! — Nu spune, dacă nu vrei. Dar nici din gura mea nu vei mai auzi nimic! — Ei bine, două cuvinte numai, să numi ceri mai mult. In salul acesta e ascuns un şoim de 1) Femeile se duc în mod regulat cu cofele la fîn­­tînă, acolo stau ceasuri întregi şi vorbesc comuni­­cîndu-şi întîmplările zilei. Şi-n ţara noastră există acest obiceiu. La Budapesta s’au întrunit membrii co­mitetului instituit de adunarea generală a reprezentanţilor alegătorilor români. Publicul mare nu este orientat, cari anume chestii vor forma obiectul de discuţie al acestei întruniri. Se ştie însă că în contra acestui comitet s’au ridicat acuze grave în toate păr­ţile ţării. El este învinovăţit că a făcut gre­şeli în conducerea alegerilor, şi a contribuit astfel la înfrângerea neaşteptată şi dureroasă a partidului. Acuzele au aflat expresie pu­blică nu numai în coloanele ziarului nostru, ci şi în organul metropoliei din Sibiiu, şi al celei din Blaj. »Telegraful Român« pune în discuţie şi programul politic, iar »Unirea« relevă dezertarea în mase a alegătorilor ro­mâni din părţile bănăţene şi ungurene, şi constată că toţi românii dincoaci de fron­tierele transilvane n’au fost în stare să a­­leagă decât un singur deputat şi şi pe ace­sta prin aclamare­ seamă şi, dacă II mănânc, a spus un vrăjitor, voiu avea un băiat! — Adevărat? — Da, da! — Ah! steluţa ochilor mei, dă-mi şi mie o bucăţică! — Cu nici un preţ! — Un picior măcar! — Nu, nu! — Assan, inimă din inima mea, măcar un vârf de aripă, o pişcătură cât de mică! Josefi îşi îmbrăţişă prietena şi o rugă, şi o răs­­făţă în aşa fel, că Assan slabă de înger, se îndoi și-i dădu o aripă de șoim. — Ce fericire! strigă Josefi, de acum am să nasc și eu, iar Mursa și Beila vor plesni de ciudă! — Da, negreșit. Dar scumpa mea prietenă, te rog, nici o vorbă! — Cum îți închipui, dragă?... — Că vezi tu, ii șoimul ales al voevodului! — In adevăr, e grozav să te gândeşti; şi cum ?... — Soţul meu va spune că şoimul a zburat şl In felul acesta cred că totul se va sfârşi! Cele două femei vorbind de timpul când vor fi mame, isprăviră de mâncat pasărea minunată, pe urmă se despărţiră. Cu toate făgăduielile şi jurămintele sale, Josefi n’a putut să ţină ascunsă fapta. Ea o spuse la cea dintâi femee pe care o întâlni. Seara tot satul o ştia. Voevodul, la întoarcere, chemă pe credinciosul său Satym şi după ce vorbi cu dânsul despre alte treburi, îl întrebă de şoimul său de preţ. Satym căzu atunci în genunchi şi zise cu o voce dure- — Dă-mi-l. Să-l înghit! •Y £ IB U N A* rrni».i» rjtii«. Uiur nuiim m i­ti— mai —.w—mni’ifTurww« inwinniwm. 24 Iunie n. 1010 Pozifianea partidului natio­nal român.

Next