Tribuna, ianuarie 1911 (Anul 15, nr. 1-24)

1911-01-01 / nr. 1

Pag. 2 şi se îmbină iarăş şi nu se isprăvesc cu una cu două. Stăruinţa noastră în luptă este deci singura scăpare, care, dacă nu ne va scoate de­grabă la vre­o lumină, ne va lăsa totuşi puru­rea satisfacţia datoriei împlinite. Trecând pragul anului, neapărat, nu zărim orizonturi nouă pentru noi. De sus, dela guvern, vorbele goale se mai pot ele vântura, căci opera aceea mare și serioasă, cu care ne ademenesc, adecă ideia votului universal cu greu se va putea duce în îndeplinire, date fiind atâtea alte legi de interes speci­fic maghiar, cari trebuie votate. La îmbrâncirile zilnice însă ne putem aştepta mai departe şi intenţiile noa­stre culturale şi politice vor continua ele cu siguranţă să fie vexate. Anul ce vine va fi pentru noi mai mult un an de lupte mărunte, cu cazuri variate în viaţa noastră publică, cu atacuri izo­late din partea guvernului. Este un timp, când fiecare conducător trebuie să fie activ în domeniul său şi să ve­gheze cu împrejurimile sale, ca cinstea neamului românesc să nu mai fie în­josită în sutele de cazuri. Este vre­mea, când fiecare să stea la postul său mai mic sau mai mare şi, împli­­nindu-şi datoria, să petreacă cu mai multă atenţie nevoile poporului, să in­tervină în fiecare caz de persecuţiune şi să ne consemneze nouă, ziarelor, orice neajuns simptomatic. Când miş­cările generale, sau corporative, sânt anevoioase, munca aceasta locală a particularilor, sau a fruntaşilor din provincie, ridicată la sistem, poate face minuni pentru spiritul românesc. La orice ziar, care trebuie să scrie catagrafia durerilor neamului său, noi vom contnua şi în anul viitor să fim ecoul sincer acestei vieţi fluctuate. „Cam­ sânt dorinţele Românilor“. Subtit­lul acesta, aproape toate ziarele ungureşti din Budapesta publică azi un comunicat, din care aflăm că dl Dr. Ioan Mihu, reprezentantul par­tidului naţional român în negocierile de împă­care cu guvernul, şi-ar fi multiplicat memo­riul în mai multe exemplare şi că l-ar fi tri­mis tuturor preo­ţilor noştri, precum şi bărba­ţilor noştri politici de seamă. Ziarele ungureşti mai sânt apoi şi în situaţia să ne poată da, în liniamente esenţiale, şi pretenţiile formulate de dl Mihu ca fiind ale tuturor Românilor. Cunoaştem lipsa de scrupule cu care zia­rele budapestane tratează totdeauna chestiu­nea românească şi în consecinţă nu vom con­sidera de autentice punctele înşirate de ele, nu, mai ales fiindcă din aceste puncte lipseşte tocmai principiul fundamental al luptei noastre, pretenţia la toate atribuţiunile vieţii naţionale a poporului românesc din Ungaria. Şi despre dl Mihu ştim că a dat în mod desăvârşit ga­ranţia că în calitatea d-sale de însărcinat al partidului naţional român a reprezintat nea­tinse pretenţiunile cuprinse în programul a­­cestui partid. Din momentul în care tratativele s’au dovedit cu neputinţă pe baza programu­lui naţional al partidului nostru, dl Mihu, care poate să aibă convingeri divergente în unele privinţi, a declinat de la sine sarcina onorifică ce a primit, procedând întru toate armonic cu interesele superioare ale luptei noastre. De a­­ceia nu ne facem decât datoria de cronicari dacă reproducem la vale conţinutul pretinsu­lui memoriu al d-lui Mihu, aşa cum îl citim în ziarele ungureşti. Memoriul — ne spun ziarele din chestiune cere egalitatea politică pentru toţi, introducerea votu­lui universal egal şi secret şi în legătură cu aceasta o nouă împărţire a circumscripţiilor electorale ca romînii sa poată obţine aproximativ 50 de mandate, în cercurile unde au majoritatea. Ce­lelalte pretenţii aparţin domeniului cultural şi celui economic. Pe terenul bisericesc Romînii cer ca bise­rica greco-catolică romînă să fie înzestrată cu drep­turi autonome la fel cu biserica romînă ortodoxă. Pe seama bisericii române ortodoxe cer înfiinţarea a trei episcopii nouă, la Oradea-Mare, Timişoara şi Cluj. Pe terenul instrucţiunei poporale cer abolirea ordo­nanţei lui Apponyi. Catechizaţia sa se poată face şi (?) romîneşte. Romînii nu sunt împotriva instruc­ţiunii în limba ungurească (!), doresc însă să nu fie expuşi capriţiilor inspectorilor de şcooe. Cer trei gimnazii nouă şi complectarea la 8 clase a gimnaziu­lui din Brad. In oraşele în cari şcoalele medii ungu­reşti sînt cercetate şi de elevi romîni, sa se înfiinţeze ca­tedre de limba romînească şi prelecţiunde de romî­neşte să fie obligative şi conduse de profesori ro­mîni. Bursele de stat să se dea şi studenţilor romîni şi cu deosebire bursele pentru institutele militare Lu­dovica şi Theresianum. Trei burse pentru artele moaşe să se dea Romînilor. Pe terenul administra, să se dea posibilitate Romînilor de-a se afirma în ad­ministraţia de stat şi în cea a comitatelor. In comu­nele româneşti notarii şi primarii să­ fie romîni, iar dacă nu se poate pretutindeni, taxele interpreţilor să nu cadă în sarcina locuitorilor. Pe terenul economic, industria romînească să fie sprijinită de guvern la fel cu cea ungurească. Dispoziţiunile legii de colonizare să se aplice cu o deopotrivă dreptate atît faţă de Ro­mîni cît şi faţă de Unguri. Memoriul mai cere ca­sarea proceselor de presă, graţiarea osîndiţilor de pînă acuma şi se sfirşeşte cu asigurarea că dacă gu­vernul va împlini toate dorinţele înşirate, pacea între Romîni şi Unguri se va realiza, căci aceasta este dorinţa cea mai sinceră a tuturor factorilor ro­mîni competenţi.* Din cameră. S’a urmat şi azi di cuţia asupra proiectului băncii comune. Au vorbit numai opoziţionali. IntA Bosnyák Géza (justhist), apoi Thal. Ferencz (kossuthist) şi pe urmă cor­fele Apponyi, care apără dreptul­ băncii autonome ungureşti. Apoi a vorbit Tüdős János. Guver­nul a cerut apoi lungirea şedinţelor cu o oră. Votarea se va face mâine. * Volnicii administrative. Din Lugoj ni­ se scrie: In congregaţia de ori a comitatului Caraş-Severin, membri români au adus în discuţie o seamă de iregularităţi şi volnicii săvârşite, în vremile din urmă, de cătră or­ganele administrative. Dl Dr. Petru Ciupe a arătat cum vicecomitele nu administrează cu destul simţ de economie banii de păşune. Majoritatea însă a găsit că acuzele sânt „ne­întemeiate1". Dl Dr. Vaier Branişce a atras atenţia asupra volniciilor ce s’au săvîrşit cu prilejul recensă­mântului. Românii au fost trecuţi în registru ca „valahi“, în ciuda protestărilor energice. In alte cazuri au fost trecuţi ca Unguri. Caţiva Români au fo­st chiar pedepsiţi, pentru că aui îndrăsnit să cară respectarea drepturilor lor. Dl Brank­ cerut să se rectifice registrele de recen Vicecc Issekutz a declarat că cen­sorii au procesat conform ordinelor primite dela biroul central de statistică. In ce priveşte , propunerea a doua, n’o poate admite spre discuţie, nefiind anunţată cu opt zile înainte, două ori, măria ta, cu bătaia nu m-au luat, da m’au ciufulit aşa... (Ingrijat). Şi m au băgat la spaime, că iie că-mi fac apa... Notarul. (Cu răutate). Şi tu, slabule, tu ţi-ai făcut coada colac, lie?... Mitruţ. De unde, domnule, săracu de mine ?... I-am luat cu vorba, aşa şi-aşa... (Ton patetic ca şi când ar spune o cuvântare). Mă, dacă vreţi, păşunea din piscuri, dacă vreţi să se sloboadă dările şi să se deie drumu în pă­durea domnească... Candidatul. (încântat). A... ha... Binye vor­beşti... fain cortes... ala fain... Notarul. (Către candidat). Nagy kutya ké­rem!... he... ehe... Mitruţ. (Mulţumit). Păi, cam ştiu eu cum umblă vorbele... (Făcând pe întristatul). Da nu prinde, măria ta... Zău, că nu mai prinde... Zice, că tot aşa-i îmbată, că s’au săturat... că acum a bătut clasa... tot atâta... ce-o fi, o fi... măcar să-i potopească cu reghimentu’... Să vie sângele lor de-asupra acum odată... iac’ aşa... că o viaţă au... Şi spun că aşa-i în tot locul... Au venit asară vre-o doi de la moara din Zîm­bru... Zic, că grofu’ nu îndrăz­neşte să mai treacă prin sat, că i-au tăiat ha­murile la podu’ din gura văii şi l-au bătut muierile cu ouă clocite.. Candidatul. (Scrutător). Nu umblă... aşa... aghitatori Mitruţ. (încurcat.) Cum adică... jandari... Ba umblă... tot câte patru... umblă... Notarul. (Acru.) Nu aşa mă! Nu pricepi... Ce jandarmi? De ăia, domnişori, cu păru lung, studenţi ?... Mitruţ. Ştie-i maica precista... Nu s’aude domnule... (Cam­ misterios.) Spune nevasta. Că s’ar fi arătat trei înşi în deal la curmătură, la nişte muieri în clacă... îmbrăcaţi româneşte şi cu săpa­ în spate, de-aveau mânile albe şi faţa ca spuma laptelui, de se vedea cât de colo... şi c’ar fi zis câ-i trîftiere Dumnezeu cu vorbă de sus să nu-şi rapede parfietu­i legea, că vine Antihîrţ... Candidatul. (Stăruind.) Da aghitatori... aghi­tatori... Aia vreau eu... Mitruţ. (Cu dreptate.) De ăia nu s’aude, măria ta... Notarul. Păi cum s’a pornit aşa de-odată, hai? Aci este, ce este... Mitruţ. (Mişcă din umeri.) Cine ştie dom­nule ?... Cine ştie? Mai anţerţ când a ars satu jumătate la Mihalţ?... Din care amnar a că­zut scânteia?... Iac’aşa prinde... Nici nu ştii şi-o vezi volbură mare... Aşa-i lumea asta... şi ăştia... poporu... Notarul. Şi-a băgat coada popa... a căzut acum trei ani, acum eo ipso nu se lasă... (Lui Mitruţ.) Nu spun şi de temniţi şi de „domnii noştri?“... De alea nu spun?... Mitruţ. Cum să nu, rogu-te? Zice Oarţă, ăsta Ilie, ieri la Caiafa ’n prag, zice... (Imi­­tează pe-un font.) Aia-s domni de rumân, mă, care stau în temniţă să ne-aducă direptatea... Cum spune la gazetă, mă... Zic, ce direptate, mă prostule, ca direptatea-i la împăratu ?... Da el zice: acolo să se ducă, mă, să-i spuie vorbă oarzănă, că el săracu nu știe mă... că-i bătrân și bea cafei, mă, acolo în casa lui... Și nu-i spune nime, că-l poartă cu minciuna, mă... Notarul. (Ii taie vorba.) Vedeţi, magnifi­cenţă... Vedeţi, le suceşte capul... Candidatul. (Luminat de-un gând. Zîmbeşte şi s’aproprie de Mitruţ.) Păi binye mă... mă... cum îţi zice?... Mitruţ. Mitruţ, măria ta... Mitruţ jurata... Candidatul. Binye, mă Mitruţ... de minge ce zîc?... Eu nu mi-s domn de rumân? Ha? Mitruţ. (încurcând vorba). Ei ca proştii, mă­ria ta... Candidatul. (Incurajându-l). Spun­e mă! Notarul. (Furtunos). Vorbeşte când porun­ceşte Magnificenţa... Mitruţ. (Ezită). Păcatele lor... săru’ mâna... Oameni proşti... (Cu blândeţe). Dumnea­voastră... Candidatul. (Enervat, ridică glasul). Spunye no ! Spunye iute ! Mitruţ. (încurcat). Păi, să iertaţi,... zic că eşti ungur... Acuma ei... ca omu’... Notarul. (Ii taie vorba). Da nu vorbeşte ca noi, magnificenţa?... Candidatul. (Nervos). Lasă, lasă, mă rog frumos!... Mitruţ. (Cam pănitor). Vorbeşte... vorbeşte... Da alta’răspunde... Acuma, eu zic ce spun ei... că cine plăteşte... să ierţi... ăla porunce­şte... Şi dacă dumnea­ta te-ai dat cu ungurii, nu mai eşti rumân sărac... (Desfăcându-şi glasul). Că zice, că măria ta ai vândut pă­durile din valea Someşului... şi că dacă vin oameni acolo , Peşta îi iei cu m­ctai... şi că mai tare muşca... (Trăgându-şi seama) oa­meni proşti... 14 Ianuarie n. 191 »TRIBUNA«

Next