Tribuna, iulie-decembrie 1973 (Anul 17, nr. 27-52)
1973-07-05 / nr. 27
Proletari din toate țările, uniți-vă! 1 . Tîrgu-Mureș • NIKOS KAROUZOS: Peisajul țării dumneavoastră este un ritm de dans al naturii • LETAY LAJOS: Imagini din China • MIRCEA MUTHU: Tentația sudului CORNELIU NISTOR: Itinerar vienez MARIAN PAPAHAGI: Note la un motiv literar Masa rotundă — Marcel Constantin Runcanu: SEPIA • OCTAVIAN PALER: Drumuri prin memorie • N. PRELIPCEANU: A fost Saint-Exupéry • AUREL RAU: Prodromos • GEORGE SIDOROVICI: Un târîm miraculos • SORIN TITEL: Damnațiunea lui Ahab • THOMAS WOLFE: Despre timp și rîu • IOAN ALEXANDRU: Călătoria • VALERIU ANANIA: Străinul de pe Kewalo Modestie și verticalitate „Cea mai gravă lipsă de modestie a spiritului — spunea Marx — constă în a fi modest față de lipsa de modestie“ (v. Marx-Engels, Opere, vol. I, Editura politică, Buc., 1960, p. 7). Afirmația lui Marx implică o multitudine de semnificații, esențiale din unghiul imperativelor noastre morale. Profilul spiritual, personalitatea omului nou, a comunistului nu se pot concepe în afara acestei dimensiuni. Dar dacă a cultiva modestia este o cerință fundamentală în procesul educativ-formativ, cu atît mai importantă devine înțelegerea sensurilor și funcționalității acestei valori morale, îmi amintesc, de pildă, că la o ședință urma să fie sancționat un om. Săvîrșise o abatere pentru care toți erau de acord că trebuie sancționat. Dar cineva a propus o sancțiune diferită de propunerea șefului de instituție — argumentînd în consecință. Răspunsul „șefului“ a fost imediat: „Să nu creadă tovarășul , că noi nu știm gîndi, ar fi mai bine să fie mai modest pentru că e tînăr și...“ etc. Adică ce însemna aici „să fie mai modest...“? Să nu-și spună părerea, să nu gîndească altfel decît „șeful“, pentru că... și el știe gîndi? Să ignorăm că „adevărul nu include numai rezultatul ci și calea care duce spre el“? (Op. cit., p. 8). Să fim bine înțeleși: nu vreau deloc să pledez pentru raționamentul unui Gîgă care, țin minte că într-o altă împrejurare încerca să deducă, printr-o logică foarte debilă, „cît de eronat pusese problema tovarășul academician“ (care luase cuvîntul înaintea lui) și făcea, în huiduitul celor prezenți, procese de intenție unui om acoperit de recunoașterea unanimă a probității științifice. Cazul este tipic pentru modul de a pricepe lucrurile un fost responsabil al grupei de pompieri voluntari, nimerit din întîmplare la discutarea unor probleme care îi depășeau puterea de înțelegere. Numeroase exemple ar putea veni în sprijinul extrem al actualei necesități a coroborării modestiei cu adevărul și simțul măsurii, cu demnitatea și cunoașterea — cunoașterea în general și cunoașterea de sine sau a ceea ce poporul numește „lungul nasului“; însuși Marx definea modestia ca rațiune, adică „acea libertate universală care se comportă față de fiecare natură potrivit caracterului esențial al acesteia“ (v. Op. cit., p. 7). Cercetarea adevărului — și „adevărata cercetare este adevărul în desfășurare, ale cărui verigi împrăștiate se înlănțuie în rezultat" (v. Op. cit., p. 8.) — trebuie să dubleze în permanență atitudinea visului față de problemele în care este implicat, față de rolul pe care trebuie să-l joace în sistemul relațiilor cu altul sau cu colectivitatea căreia îi aparține. Pe acest fundament, maturitatea intelectuală și morală, ca modestie în sensul autentic al termenului, va fi în măsură să susțină verticalitatea personalității umane. „Modestia exagerată este cea mai amară ironie“ ar spune Marx. Și faptul acesta presupune că esenței spiritului uman îi este inerent adevărul, care nu-1 poate lăsa indiferent „din modestie“ față de lipsa acesteia. A fi modest nu este egal cu a sta pasiv în fața incompetenței și imposturii, nu înseamnă a fi laș, a asista cu smerenie la ceremonia de urcare a prostiei în jilț, ci respectul demnității și al valorii izvorîte din înțelepciunea și efortul de a face ca în toate împrejurările să aibă cîștig de cauză adevărul, binele și frumosul. Necinstitul poate beneficia de avantaje numai atît cît cinstea celorlalți nu se împotrivește manifestărilor lui. A fi modest implică necesarmente a acționa, a te pronunța, a te opune oricărei manifestări neoneste, oricărei forme de parvenire fără muncă, fără merit. Adică, „a nu fi modest față de lipsa de modestie“. Și cu asta, oricît ar părea de contradictoriu, trebuie să acceptăm că modestia presupune într-un anumit fel orgoliul. Există un sens profund justificat al orgoliului, acela de a nu accepta să fi dat la o parte sau „călcat“ în picioare cînd știi că este de partea ta dreptatea, cînd știi că valoarea ta, a muncii tale reprezintă ceva, ceva mai mult decît este înclinat meschinul interes al cuiva să recunoască. Acest gen de orgoliu, sau mîndria de a fi și a căuta să fii tu însuți, face o justificată simbioză cu modestia și o îmbogățește, o nuanțează ca dimensiune morală. Astfel înțeleasă modestia înseamnă verticalitate, nu plecăciune, înseamnă justă evaluare, a ta și a meritelor tale în raport cu ceilalți, permițîndu-ți să stai drept și responsabil în fața oricărui scaun de judecată. Altfel, ca să rămînem la Marx, „ignoranța este un demon care — ne temem — va mai juca un rol în multe tragedii“ (v. op. cit., p. 114). Dar... sapienți sat! GRIGORE ZANC SALVATORE CAU România ‘72 Lanuri de grîu nesfîrșite care aprind păsările, coloanele fintînilor care izbucnesc limpezi în slavă, aurul negru care în adîncuri de magmă visează constelații, industria care zilnic freamătă ca un arbore al materiei pentru a oferi tuturor îndeletniciri cotidiene, pentru a oferi tuturor certitudinea unui post sigur, pentru ca toți să se bucure de bunăstare socială. România, cît este de înalt și mirositor cerul tău vara, asemănătoare ești unui arbore de migdal de migdal mereu în floare, cît este de harnic poporul tău, cîte este de generos, totdeauna cordial, ospitalier, fratern. Pentru tine italianul este un prieten, în pridvoarele tale umbroase îl primești cu brațele deschise. Vit íli I românește de ION COCORA