Tribuna, 1987 (Anul 31, nr. 1-53)
1987-01-01 / nr. 1
SAPTAMINAL DE CULTURA, editat de CONSILIUL CULTURI ȘI EDUCAtIE SOCIALISTE • DIRECTOR FONDATOR: IOAN SLAVICI (1884) • 3 lei In spiritul sarcinilor subliniate de tovarășul Nicolae Ceaușescu Premise și opțiuni ale dezvoltării Se spune pe bună dreptate că evoluția economiei socialiste este tot mai puțin influențată de condiții nedirijate de om. A rămîne însă la nivelul acestei certitudini nu înseamnă în mod necesar a răspunde în cel mai înalt grad exigențelor dezvoltării. Căci limitele cunoașterii umane, subiectivismul sau incidența diferiților factori endogeni și exogeni, cum ar fi resursele de materii prime și de energie, crearea și difuzarea cunoștințelor științifice pot orienta procesul într-o direcție neconformă cu un optim economic și social acceptabil. Din acest motiv, problemele dezvoltării rapide ale țării noastre nu mai pot fi abordate în vechii termeni. Complexitatea lor crescîndă astăzi cere nu numai o rafinare a instrumentului de analiză și o nuanțare a judecăților economice, ci și noi deschideri, noi optici care să facă posibile, pe de o parte, reflectarea cît mai fidelă a fenomenelor reale, iar pe de altă parte, înțelegerea proceselor social-umane, tehnologice, politice, a relațiilor internaționale, toate acestea cu scopul realizării soluțiilor preconizate. O confirmare elocventă a acestei orientări o găsim în fundamentele strategiei dezvoltării economico-sociale ale țării noastre și în factorii preconizați să asigure dinamismul economiei în această etapă, așa cum sunt cuprinse în documentele Plenarei C.G. al P.C.R. din 9—10 decembrie 1986 și în cele ale Plenarei Consiliului Național al Oamenilor Muncii. Astfel puternica bază tehnico-materială, „dotată aproape în totalitate cu tehnica modernă din ultimii ani“, — după cum arăta tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al partidului nostru, — importantul potențial științific și tehnologic existent în toate domeniile, precum și nivelul pregătirii cadrelor sunt premisele ce susțin sarcinile stabilite pentru trecerea României la o nouă etapă de dezvoltare și care dau planului actualului cincinal un caracter realist, revoluționar. Realizarea practică a planului este condiționată de alegerea și combinarea intr-o formă cît mai economicoasă și mai flexibilă a factorilor determinanți ai creșterii producției. O primă opțiune, în acest sens, privește mai buna organizare și conducere a muncii. Acestor domenii, secretarul general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, le-a acordat o mare atenție. Și pe bună dreptate, deoarece „față de nivelul dezvoltării forțelor de producție, al bazei materiale, al științei, al tehnicii am rămas în urmă cu organizarea și conducerea în bune condiții a întregii activități“. Or, în condițiile relațiilor de producție socialiste, conducerea și organizarea au devenit surse importante ale dezvoltării. Revoluția științifică tehnică amplifică acest rol prin accentuarea deosebită a interdependențelor economice, prin (Continuare în pag. 3) Petru Pruned Vasile Ionici Anul Nou în Oaș im JWWT La multi ani! 2500 de ani de lupta a poporului pentru libertate și neatinnare Vestigiile dacice în izvoare arhivistice Trecutul glorios al poporului nostru in opera tovarășului Nicolae Ceaușescu I. Cutezanța gîndirii revoluționare a tovarășului Nicolae Ceaușescu, spiritul său creator în pătrunderea celor mai complexe probleme, plecînd de la legitățile generale, aplicate la realitățile României, au dat noi și reputate contribuții la îmbogățirea patrimoniului politic și spiritual național. Cu pătrunzătoarea sa viziune asupra cursului vremurilor, tovarășul Nicolae Ceaușescu a restituit poporului român adevărul întreg asupra glorioasei lui istorii, eliminînd denaturările ce au circulat în anii '50 și prima jumătate a anilor '60, adăugîndu-i valențele epocii contemporane a societății noastre socialiste. Secretarul general al partidului interpretează în mod științific procesul istoric, ca rezultantă firească a evoluției societății omenești în ansamblul său, în care se înglobează toate forțele sociale și politice în raport cu problemele vitale aflate în fața popoarelor. Este un principiu de inestimabilă valoare teoretică și metodologică prin care știința istoriei se așează pe temelia adevărului. El ne ajută să cunoaștem devenirea noastră, trăsăturile fundamentale ale istoriei românești, prin care ea își dezvăluie culmile de măreție. Una dintre aprecierile de profundă însemnătate ale tovarășului Nicolae Ceaușescu este aceea că istoria poporului român își are începuturile cu mii de ani în urmă, în istoria traco-geto-dacilor și care, de atunci și pînă astăzi, aparține unuia și aceluiași popor ce a trăit în unul și același spațiu geografic, așa cum se exprima, printr-o viziune de mare forță evocatoare, N. Iorga: „Este vorba de un popor care prin strămoșii săi are rădăcini de patru ori milenare; aceasta este mîndria și aceasta este puterea noastră. (...) unde a fost satul trac pe vremuri, dăinuiește satul românesc acum, unde sînt orașele noastre, au fost odinioară centrele civilizațiilor anterioare, reprezentate de acei oameni ai căror urmași sîntem noi“. Acești strămoși au fost un popor cu mare prestigiu în lumea antichității, a cărui civilizație s-a aflat în raporturi de influențare reciprocă cu marile civilizații ale acelor vremuri — persană, elenă, romană și altele. In această viziune ne aparțin luptătorii geto-daci care, apărîndu-și țara, l-au înfruntat în anul 514 î.e.n. pe Darius, regele regilor persani; ne aparține Dromichaites, din secolul IV î.e.n., expresie autentică a getodacului — așa cum îl înfățișau autorii antici —, în care omenia se împletea cu rațiunea și înțelepciunea, iar iscusința se îmbina cu istețimea în luptă.In frunte cu Dromichaites, vitejii daci au înfruntat cu succes trupele lui Lisimah, unul dintre urmașii lui Alexandru cel Mare, care căuta să-și întindă stăpînirea și asupra malului sting al Dunării. Ne aparține Burebista, sub conducerea căruia s-a creat, în urmă cu 2056 de ani, statul dac centralizat și independent, prin unirea mulțimii statelor geto-dacice existente cel puțin din timpul lui Dromichaites. Mărturiile timpului îl apreciază pe Burebista drept „cel dintîi și cel mai mare dintre toți regii care au domnit vreodată asupra Traciei, ridicîndu-și atît de mult neamul său, încît în cîțiva ani a creat o mare împărăție... și chiar și de români era temut“. Ne aparține Decebal care — așa cum îl caracterizează tovarășul Nicolae Ceaușescu — reprezintă „eroul legendar, intrat în conștiința poporului nostru ca simbol al neînfricării și spiritului de jertfă în apărarea libertății și independenței“. Cunoașterea originii poporului român, a statorniciei lui de viață, de luptă și creație pe pămîntul strămoșesc, a continuității și ascendenței operei înfăptuite de înaintașii noștri, își primește, prin gîndirea istorică a tovarășului Nicolae Ceaușescu, rolul ei cu adevărat cardinal și constituie fundamentul activității ideologice, al educației patriotice, socialiste a maselor. „Nu se poate vorbi de educație patriotică socialistă — subliniază președintele Nicolae Ceaușescu — fără eu(Continuare în pag. 3) IV. Poporul român, după ce a pus mina pe vreun tezaur de-al grecilor (= dacilor) a fondat această colonie și a trebuit apoi să o părăsească“. Uimirii din raportul prezentat anterior și regretului de a nu fi putut stabili numele cetății și a neamului coloniei — ce e drept, urmele descrise și inscripția descoperită nu erau romane, cum vor dovedi, pînă la urmă, oamenii de știință români, ci dacice, și una și cealaltă — alăturăm amănunte cuprinse în raportul înaintat de Bernhardt Algier, la 16 august 1803, administrației domeniului Hunedoara, chiar din Grădiștea Muncelului: „Din 1 pînă la 5 ale lunii curente s-a continuat cu săpătura în zona unei clădiri care din cire am observat după ruine ar putea fi lungă de aproximativ 12 stînjeni și lată de 8 stînjeni, și a cărei poziție — așa cum s-a arătat în raportul precedent — se află pe panta de sud a dealului, sub zidul circular des pomenit aici, în această zonă s-a făcut cercetarea în 18 locuri, deci în puncte la mică distanță unul de altul, de această parte pînă la solul de atunci (în înțelesul de vechiul nivel de călcare — n.n.), care aici este la 4 pînă la 7 picioare sub nivelul actual. Aici s-au dezgropat lucruri cu totul lipsite de importanță ca: o mulțime de cioburi de vase din pămînt, bucăți de țevi de lut ars, care au diametrul de 4 pînă la 5 țoli, sedimente groase de zgură, cîteva bucăți de sticlă albastră, cărbune și altele asemenea. Lucrurile cele mai demne de atenție sînt aici multele plăci de piatră groase de aproximativ 8 țoli, late de circa 2 picioare și lungi de 5 pînă la 6 picioare dezvelite aici, făcute din piatră masivă de gresie foarte bine prelucrată. Diversitatea pozițiilor în raport cu direcția, dispersarea și adîncimea la care se găsesc, cîteva porțiuni foarte șubrede ale zidului descoperit, chiar nivelul actual sesizat aici — foarte (Continuare în pag. 3) Al. Matei Gheorghe Zaharia ^ 1 (1567) ANUL XXXI 1 IANUARIE 1987 Mulți ani cu pace Există puține popoare și graiuri ale lumii în rostirea cărora tradiționalele urări de an nou să sune cu atîta sinceritate și noblețe de gind ca la români. O afirmație pe cît de ușor de dovedit — mai ales acum, cînd răvașele colorate apleacă umerii poștașilor și eterul poartă de la un meridian la altul mesaje sărbătorești — pe atît de plină de semnificații. Unei „fericiri“ pomenite mai mult sau mai puțin protocolar românul ii adaugă generos belșugul și sănătatea, bucuria ninsorii fecunde, încrederea în viitor și, din moși-strămoși, nu uită să invoce faptul cel mai de preț — pacea! Din Maramureșul înstelat de nea pînă la malul mării, din cîmpia Banatului pînă pe prundurile moldovenești acest cuvînt reverberează în colinzi și in cîntece ca un dor fără istov, si cunoaștem întreg înțelesul... In speranța păcii vin a se primeni toate celelalte, și cele de obște și cele personale. N-am zăbovi atîta asupra sa dacă anul care s-a încheiat și s-a așezat, cu bune și cu rele, în istorie, n-ar fi fost proclamat la cel mai înalt for internațional drept an al păcii. Dacă n-am fi moștenit de pe urma lui, cu toată strădania noastră, mai mult întrebări decit răspunsuri, mai mult cuvinte decit fapte. Din bilanțul politic mondial al lui 1986 — puține lucruri împlinite și multe, foarte multe răsfrîngeri îngrijorătoare spre cel în care am intrat. Constatăm cu îndreptățită mîndrie, de aceea, gestul singular al țării noastre, de a trece la măsuri efective de dezarmare, de a-și respecta — prin unanima adeziune a poporului — cuvîntul, de a da un sens real și limpede năzuinței sale de pace, în acest an declarat al păcii, care pentru unii a însemnat pustiire și foamete, singe vărsat fără rost, noi arme în car, pe pămînt și pe apă, noi sacrificii pe altarul zeului Marte. Un exemplu elocvent: un act lucid într-o lume dominată de spaimă — nu doar războiul, în sine, e de condamnat ci și această paralizantă spaimă, indusă de seniorii războiului, făcind parte dintr-o strategie a supunerii și aservirii. Inițiativa românească, ratificată de toți, absolut toți participanții la Referendum, se constituie, deci, într-un NU adresat războaielor, consecințelor lor devastatoare, dar nu mai puțin imobilismului, tăcerii vinovate, atitudinii de victimă neputincioasă. Un NU politic și un NU moral — actualelor stări de fapt. Un atare gest salubru, temerar, vorbește despre firea cutezătoare, robustă și optimistă a romanului. Și nu e o simplă figură de stil. Cînd Europa amuțea în fața amenințărilor, pericolelor de tot soiul, fiind gata să-și părăsească strălucitoarele orașe și cetăți, noi ne-am sprijinit cu umerii de Carpăți și, cu nădejde, i-am făcut zid. In toată istoria noastră n-am amenințat și împilat niciodată alte seminții, respingînd războiul cu toată energia, fiind mereu printre primii cînd, simțindu-i apropierea, trebuia să spună cineva, răspicat, lucrurilor pe nume. Chiar nedeclarat oficial, chiar neîncununat de vorbe — să facem din noul an un real răstimp al păcii. Cu tot ce ne stă în putere, cu această milenară vocație umanistă, cu credința neclintită în valorile de perenitate ale omului, în adevăr și dreptate. Zăpezile întruchipînd puritatea și speranța întîmpină, iată, Anul Nou. E ceasul cînd, după datină, ne apropiem cu căldură și înțelegere de ceilalți. In această noapte de răscruce a anilor, prin satele Ardealului gospodarii bat din poartă în poartă cerîndu-și iertăciune pentru eventualele supărări pricinuite, cu voie sau fără voie, în conviețuirea zilnică a obștii. Un ritual al păcii și acesta, al bunei înțelegeri, prin care poți privi cu ochi limpezi în toate cele patru zări. Avem temeiuri, deci, să ne rostim și să primim bucuroși urările căci am făcut ceva, concret, pentru înflorirea speranței. Dincolo de vorbe stau gîndurile și faptele noastre pe care nimeni nu le poate nega. Există un sens al păcii și in ceea ce ai creat cu brațul și cu mintea. Bilanțul lui 1986 e pe deplin grăitor. S-au înălțat case, s-a pătruns mai adinc în tainele naturii, ne-am bucurat de roadele pămîntului, o nouă tînără generație a pășit în viață. Ritmul muncii pașnice a atins și în anul care a trecut cote înalte. Cincinalul început sub aceste auspicii își derulează, într-o atmosferă de înalt avînt patriotic, drumul spre viitor. Tot ceea ce am realizat și vom realiza stă sub semnul luminii, al omeniei. Să ne bucurăm de toate izbînzile dar să veghem hotărit ca ele să nu fie periclitate de iarna fără sens și fără sfîrșit a dezastrului nuclear. Nu de asemenea iarnă are nevoie planeta! Ci de rotirea pașnică a zăpezii deasupra colțului înfrățit al griului, deasupra munților și cîmpiilor respirînd sănătos, deasupra căminelor noastre animate de vocile copiilor. Intr-un miez de iarnă ca acesta, care ne apropie și mai mult, să ne alăturăm urărilor de fericire, de sănătate, de viață lungă și rodnică. Mulți ani cu pace! Tribuna