Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1898 (Anul 2, nr. 123-247)
1898-10-24 / nr. 201
Arad, Sâmbătă 24 Octombre (5 Noembre) 1808 N*. 201 Astal II REDACȚIA Arad, Str. Aulich (Adam) ABONAMENTUL Pentru Austro- Ungaria: pe an fl. 10; pe */, an fl. 5; pe */* de an fl. 250 ; pa 1 lună fl. N-rii de Duminecă pe an fl. 2.— Pentru România fi strămutate: pe an 40 franci. Manuscripte nu se înapoiază. ADMINISTRAŢIA Arad, Str. Aulich (Adam) INSERŢIUNILE: aefir garmond: prima dată 7 cr. ; a doaua oară 6 cr.; a treia oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele cât şi inserţiunile sunt a şi plăti înainte.. Scrisori nefrancate nu se primesc. Anul II. Număr de Duminecă Nr. 43, au mers până să cerce a arunca în aier statua, punându-i dinamită, încât era să se prăbuşască şi casele dirapregiui, şi chiar palatul regal din apropiere. Nu ştim însă dacă Ungurii vor înţelege înţelepciunea bătrânului nostru domnitor. Greu ne vine a crede. Iată de ce. Ei de câte ori Monarchul le-a făcut o bucurie, întotdeauna au devenit mai îndrăsneţi. Vorba Românului: îi dai degetul, şi-ţi va cere mâna! De multe ori Monarchul le-a făcut bucurie, ca să le arete că-i bun şi puternic, şi mai ales să le dea dovadă despre dragostea sa pentru pace. HENTZI. (R.) Sunt nume a căror aducere aminte pentru Unguri e ca muşcarea de şerpe. Ori de cele mai multe ori ca şi când ai arăta taurului ceva roşu, se înfurie şi spumegă îndată. Astfel e şi Hentzi, numele generalului care la 1848, rămânând credincios steagului cărui a jurat şi tronului împărătesc, a ţinut multă vreme în stăpânire cetatea Buda, silind pe Kossuth şi tovarăşii săi să-şi mute casa în altă parte, pe la Dobriţin şi Seghedin. Bar’ pentru cucerirea*^ 1' taţii, Ungurii au vărsat sânge dSiH^Cine va îndrăsni să spună însă, că greu, pentru că Hentzi s’a apărat vitejeşte şi Ungurii numai peste trupul lui au putut să între în cetate. Acestui general M. Sa i-a ridicat o statuă, cam pe locul unde căzuse de gloanţele Ungurilor resvrătiţi. Era vrednic de atâta generalul, pentru că murise apărând tronul. Obştea ungurească se vede însă, că nu înţelege cum să i se facă cinste viteazului, căci nu i-a ertat nici după moarte, ci ura împotriva lui a fost şi este aşa de mare, încât de nenumărate ori a fost necinstită nu numai statua ridicată de M. Sa, ci patrioţii se înfuriau groaznic şi când nevasta viteazului general punea cunună — la ziua morţilor — pe crucea de la momentul bărbatului ei. De la 1886 încoace, până mai acum doi ani, s’au şi întâmplat o mulţime de neplăceri între Unguri şi CasaDomnitoare din pricina lui Hentzi. Bar’ în Dietă nu odată au fost certuri aprinse între stăpânire şi potrivnicii ei, tot din causa statuei lui Hentzi, care în ochii Ungurimei era un spin. Vine acum ştirea, că M. Sa a hotărît, ca statua Impărătesei-Regine, ce e vorba să se facă cu cheltueala Ungurilor, să se ridice pe piaţa sf. George din Buda. Cu alte cuvinte pe locul unde stă azi statua lui Hentzi, care se va transporta în curtea unei casărmi. Ştirea aceasta a scos din fire pe cei’ de la foile ungureşti. Nu mai ştiu ce să facă de bucurie. II ridică pe M. Sa Monarchul în certuri şi n’au cuvinte îndestule pentru a-i lăuda înţelepciunea şi bunătatea-i nemărginită. Fără îndoeală, M. Sa Monarchul a făcut un lucru înţelept. Ungurilor mai aprinşi din fire, şi cam toţi sunt aprinşi, le ia astfel orice prilej, ca din pricina statuei să se dedee la fapte cari aruncau o tristă lumină asupra legăturilor ce trebue să fie între popoare şi între Casa Domnitoare." E anume lucru de netăgăduit, că tot ce în Ţeara Ungurească se întâmpla împotriva statuei lui Hentzi, mâhnia adânc pe bătrânul Monarch. Mai ales că unii dintre Unguri — cum a fost la 2 Aprilie 1895 Szeles Adorján — De aceea se şi cere, ca să stăm treji şi toate puterile să ni le strîngem, că numai aşa va pătrunde până la Curtea împărătească şi glasul nostru. întotdeauna Ungurii s’au şi arătat recunoscători ? Dimpotrivă, s’au făcut mai îndrăsneţi şi în îngâmfarea de care s’au cuprins au căutat să cerce a dovedi că şi ei sunt tari, la chiar mai tari decât Coroana?! Aşa, că de cele mai multe ori după câte o bunătate a împăratului, stăpânirea maghiară, împinsă de obştea nesocotită, se făcea mai rea faţă de celelalte neamuri, judecând aşa: „Curtea la ea după noi pentru că suntem tari“, — şi niciodată bunătatea Monarchului nu-i făcea să se gândească: „Domnitorul vrea să dea semne de bunătate“. . . Când M. Sa a iertat anii de temniţă conducătorilor români osândiţi în procesul Memorandului, n’a vrut Elore să dea o dovadă despre bunătatea Sa şi să spună stăpânirei ungureşti, care pornise goană împotriva Românilor, că doreşte pace între popoarele Sale? Ba da ! Dar’ stăpânirea ungurească n’a înţeles gândul M. Sale, ci ea urmează înainte cu nedreptăţirile şi prigonirile. Iată de ce ne e teamă, că nici acum stăpânirea nu va înţelege pe Monarch, ci bucuria de care se cuprinde întreaga suflare maghiară o va folosi nu pentru a propovâdui pacea şi buna înţelegere între neamuri, ci se va năpusti încă şi mai tare asupra noastră ... Pentru că aşa au făcut toate stăpânirile ungureşti: când M. Sa s’a îndurat a face poporului maghiar o bunătate, ele s’au întors împotriva noastră, şi nu era Deputaţimiteuşi. Comisia de imunitate a Dietei a decis să ridice deputatului Olay Lajos dreptul de imunitate, ca astfel să poată fi dat în judecată pentru că în ziua de 12 iulie a. c. a bătut cu bâta pe deputatul Lepsényi, preot catolic, care nu jură pe „sfântul bătrân” cum îi zic unii Unguri lui Kossuth. Procesul promite a fi interesant. MIŞCAREA TINERIMEI 9 Adrese de încuragiare. — Tinerimea română solidară. Prigonirile îndreptate împotriva tinerimei române de la școala înaltă din Oradea-Mare au avut darul să scoale în picioare întreaga tinerime română de pe la universităţile din Europa. Astfel, după adresa de încuragiare venită de la universitarii din Viena şi Gratz, acum au sosit şi adresele celor din Budapesta, Cernăuţi şi Bucureşti. Dăm mai la vale toate trei adresele, toţi a’l aştepta. Cu inima ne alăturăm şi noi la lupta voastră nobilă, o aprobăm şi vă strigăm: Fară voane, fraţilor, cu aceeaşi bărbăţie şi calmitate respingeţi toate atacurile lor răutăcioase şi nu lăsaţi de noi să-şi bată joc, şi atunci învingerea morală, ca şi acum, a voastră o să fie. Universitarii români din Budapesta. * Cernăuţi, 31 Octomvrie n. „Entusiasmaţi de ţinuta bărbătoasă a tinerimii române de la academia din Oradea mare în faţa insultelor şi prigonirilor barbare, ne trimitem frăţeşti salutări şi felicitări. La lupta voastră ia parte tot sufletul nostru. Trăească fraţii noştri Universitari români transcarpatini. Tinerimea universitară română din sfântul pământ al Bucovinei. ADRESA tinerimei române universitare din Budapesta cătră universitarii români din Oradea-mare. Budapesta, 2 Noemvrie 1898. Fraţilor! Purtarea voastră doamnă şi bărbătească ne inspiră respect şi inima ni se umple de mândrie, când cu atâta cinste apăraţi reputaţiunea universitarilor români. Atacul nevrednic din partea celor ce zilnic caută a ne lovi în simţimântul dragostei de neam, prin care şi pe noi ne-au vătămat, căci una suntem în cugete şi în simţiri, voi calmi şi bine-chibzuiţi l-aţi ştiut para şi tăişul săbiei înveninate pe fruntea lor a însemnat pata ruşinii, cu care inima voastră curată au vrut s’o pângărească Voi aţi făcut un act nu numai de datorinţă cavalerească, ci şi naţională, căci nu numai onoarea au vrut să vi-o negrească, ci şi de limba noastră au vrut să’şi bată joc. Nu voi aţi fost provocătorii, ci ei v'au aţiţat, crezând că vor pute să vă seducă la un pas nesocotit, dar’ pe cât de copilăroşi au fost când au pornit atacul atât de bărbăteşte aţi ştiut respinge voi. In lupta voastră aveţi tovarăşi adevărul, dreptatea şi simpatia tuturor uni, , , . ,. . ,, I versitar Hor români ori vinde ar fi, sidranedreptate şi ticăloşie pe care obştea , , y . , . , ,. y ■ jr ■ . . „ j . v , \ Acostea lor vă insoţeşte pretutindeni. Voi maghiară să nu o ierte dacă guvernul ro- ±i ^ se putea lăuda, că eată, car’ „i-a înfundat pe chwartz-gelbişti“, — cum bătăile inimilor voastre şi ale noastre sunt-Vi-a trebuit cuvânt de încurăjare ? Nu! Cuvânt de încurăjare e de ajuns causa pentru care voi luptaţi. Şi nu cuvânt de ’ncurajare vi-am trimis, ci tribut de admiraţiune vrem să vă aducem, pe care voi în drept sun aveţi stima tuturor Românilor de sînţământ, car’ conştiinţa că neamul e cuT .. . , voi oţelească-vă puterile să puteţi susţine numesc Ungurii pe toţi câţi cinstesc . r . , , 1 . , ■ / ' , -i. , ai •, 1 . . şi mai departe cu tot aceeaşi fală lupta aducerea aminte a stâlpilor tronului, f , provocat cum a fost şi Hentzi. n , ■ , f . a.■ A . Dar voi oştiaţi aceasta. Ştiaţi cu Adresa din Bucureşti. ţ Din nou furia sălbatică a Maghiarilor s’a deslănţuit asupra prigonitului popor român de peste munţi. Nu s’au săturat barbarii cu măcelurile, cu întemniţările, cu torturile; sângele românesc vărsat până acum nu li-a potolit cumplita lor inimă de seară; gemetele şi plânsetele întregului popor român n’au putut, cum n’au putut nici glasul judecăţii drepte, să-i facă să înţeleagă nemernicia faptelor lor. Au căutat acum să isbească drept în inima poporului român, să umilească şi să bajocorească pe acea nobilă păstrătoare a nestinsului patriotism: tinerimea. Şi, de rândul acesta, n’au fost honvezii inconştienţi, nici poporul maghiar, nici miile de netrebnici, cărora dreapta judecată fi-e necunoscută, ci însăşi tinerimea maghiară, zisă cultă, înşişi profesorii universitari, cari ar trebui să fie pildele întrupate ale umanitarismului şi dreptei raţiuni. Tinerii academici români de la Oradeamare au trebuit să se retragă în corpore de la înalta instituţie, văzându se bajocoriţi de colegii lor maghiari, insultaţi în plin curs chiar de profesori, chiar de rectorul lor. Şi s-a făcut un păcat tinerilor români cari iubesc neamul din care se coboară, că îşi iubesc limba pe care au auzit-o în căminul părintesc, că doresc libertatea acelui popor oropsit, prigonit şi chinuit, acelui popor nobil din care au răsărit ei. Au trebuit să se retragă de la Universitate, căci nobila lor mândrie naţională ajunsese la capătul răbdării. Faptele studenţilor şi profesorilor maghiari formează cea mai nemernică pată a veacului nostru. E o ruşine fâră nume, o infamie fără de păreche în istoria omenirii, prigonirea tinerilor români, de cătră acel corp de studenţi şi profesori cari ar trebui să fie expresia vie a culturii umanitare cu care veacul nostru se făleşte. înalta raţiune a Europei civilisate va judeca şi va osândi cu toată asprimea pe care o merită această nemernicie a şovinismului maghiar. E pata veacului nostru, e ruşinea şi denegarea culturii la care omenirea a ajuns. Să se gândească însă şoviniştii sălbateci, să se gândească acei aventuraţi tineri maghiari, că aici „în România liberă“ e un întreg popor care sufere când sufer acei impiraţi români supuşi maghiari, — să cugete că aici e o tinerime umanitară, care ia parte la toate durerile pe care odioşii moştenitori ai ruilor le grămădesc pe sufletele celor de un sânge cu noi. Această tinerime, va spune în lumea întreagă, cu energia-i cunoscută, barbariile pe cari urmaşii lui Arpad le săvîrşesc peste Carpaţi; va veşteji şi va face apel la dreapta judecată a raţiunei adevărate, la lumea