Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1899 (Anul 3, nr. 126-249)

1899-11-27 / nr. 227

Asul III ARAD- SÂMBĂTĂ 27 NOEM­BRIE 9 DECEMVRIE 1899V REDACȚIA Arad, Str.AuUoh (Adam) ABO mentul Pentru Austro- Ungaria de an an fl. 10; pe */* an fl. 5; pe V« do fl. 2.50 pe 1 lună fl. N-rii de Duminecă pe an fl. 2.— f-Mtr* România fi Itrainitais ■ pe an 40 franci. Manuscripte «u se înapoiază. AISîTI-ilSTRATîft Arad, Sir. Antieh (Adam) ÎHSSRTIUNILE. Cu­­­ţii garmoni­i: prioia-dat'i 7 cr.; a doaus. oară 8 cr.; a Creia-oară 4 cr. şi timbru de 30 cr. de Secare publi­­catiune. Atât abonamentele cât ţi Inserţiunile sânt » ti plăti înainte In Arad. ScsfsBo.ti ««francate »n prtawie. Anul III. Număr de Duminecă,­ap. 48 CE E DE FĂCUT? Prin sentința dată Vinerea trecută de Tribunalul din Alba-Iulia, prietenul nostru T. L. Albini a fost aflat nevi­novat, fondul Iancu însă se va con­fisca! Așa sună judecata. Adevărat, că până să ajungă ju­decata aceasta la valoare de drept, vor mai trece multe luni. Pentru­ că cel care a fost în stare să înfrunte prigoniri, dus fiind între suliţele geandarmilor şi ţinut mai bine de un an de zile în tem­niţa Belgradului, numai şi numai pen­tru­ că ţinea să păstreze cei pest-■ 4000 fl., îşi va face datoria până în capăt, va apela împotriva confiscării banilor. Cum însă nimeni nu poate preve­dea sfîrșitul apelatei, căci celelalte fo­ruri judecătorești nimeni nu e sigur că nu vor judeca şi ele tot în felul Ungu­rilor din A­ba-Julia, trebue să ne gân­dim din vreme la un lucru: să YUCGI11 cea mai hotărîtă luptă pentru scă­parea fondului, care azi se urcă aproape la 5000 fl. Nu ne lasă Ungurii să ridicăm monument pe mormântul lui Iancu? Ne pot ei oare opri ca banii aceia să-i de­stinăm altor scopuri, curat bisericeşti ori şcolare?!... Nu credem! Ce puţin legea nu le dă drept să facă acest lucru! Dovadă este că acum patru ani, mini­strul el însuşi nu decretase confi­scarea fondului, ci pe Albini şi Moţa îi pedepsise numai pentru­ că au adunat bani fără a fi cerut întâia îngăduinţă... Şi însuşi procesul nu s’a pornit pentru aflarea banilor şi pentru ca să nu-l ră­pească apoi, ci pentru­ că se aflase nişte Români nevrednici, cari strigau în gura mare că banii i-am mâncat noi, în to­vărăşie cu Albini. Şi cum era stăpâni­rea maghiară să scape prilejul acesta minunat de­ a nu lovi în cei­ ce luptă pentru drepturile neamului românesc?! Vom merge deci până la M. Sa Monarhul pentru a scăpa fon­dul, în caz când şi Curia ar hotărî confiscarea. Iancu doar a fost omul M. Sale, căci cu îmbelşugare şi-au ver­sat soţii lui Iancu sângele pentru tro­nul M. Sale. Iar când şi la Curte stăpânirea ungurească ar reuşi să se aşeze în ca­lea noastră, fiecare dintre cei­ ce au dat pentru monumentul lui Iancu, prin anume jalbă, îşi va cere de la tri­bunal banii îndărăt. Pentru­ că şi Tribunalul, înţelegem să-şi ia îndrăz­­nela să confişte fondul. Sub ce cuvînt ar putea să ne ia însă banii noştri ai fiecăruia? Noi am dat pentru fondul lui Iancu. Nu vor tribunalele ungureşti să ia fiinţă acest fond! Foarte bine, pof­tească atunci a ne înapoia banii! Se ne îngrijim deci din vreme a fi gata să începem această luptă dreaptă, cu toate mijloacele ce ne dă chiar legile ţerii noastre. Sufletul De când cu alegerea de episcop din 2/14 Maiu, la care căzu­ „marele naţionalist“ Aug. Hamsea faţă de „vi­­cariul Goldiş“, iesuiţii şi lăncerii ce­tei neamurilor tot mereu cu tină ne aruncă. Şi nu înceată de loc cu insultele lor, cu sila vreau să ne înfăţişeze ca „trădători“, „pactaţi“, „gheşeftari în biserică“ şi mai ştie Dumnezeu câte! Toate pentru­ că am ales de epi­scop pe vicarul Goldiş. Prin asta — zic el — ni-am fi trădat neamul şi biserica.* Pus-am de chezăşie numele ne­pătate, numele noaua dragi şi scumpe ale celor mai aleşi bărbaţi ai no­ştri, cari desigur şi-au dat seamă bine, când au votat în sinod pentru anatemizatul autorisatei. Provocatu­­ne-am la vieaţa lor naţiunea jertfită, la trecutul lor falnic, care eschide presupunerea de-a fi ei capabili de tradare. Mişcatu-s’a grosul poporului no­stru din eparehia Aradului, sute şi sute de comune întregi, cu preoţii şi înveţătorii lor în frunte, ca să o spuie şi el în faţa lumii, că alegerea de episcop din 2/14 Maiu după voia şi dorul lor s’a săvîrşit. Cercat-am să le explicăm pe cale ziaristică, că alegerea „vicarului Gol­diş” de episcop a fost între Impre­­giurările date singura soluţiune posibilă spre a stîrpi sistemul fărădelegilor şi abuzurilor încuibate, şi a restabili dom­nia legii şi a ordinei în de Dzeu bi­necuvântata noastră ep­archie. Arătatu-le-am sute de caşuri din acel sistem urgisit de nepoţi­m, simonie şi corupţie, care de nu se curma în curând şi cu ori­ce preţ, ducea sfânta noastră biserică la o stare de totală anarchie şi descompunere. * Cinstea, numele, trecutul şi ca­racterul românesc al celor mai buni fraţi ai noştrii, a fruntaşilor noştri, drept chezăşie nu le-au primit, ba de-a­­rândul „la carantină“ şi „sub furci“ i-a aşezat cu­ leuca-lovitul iesuit în­trat în şoldul neamurilor, care nu s’a sfiit a presenta pe antisambristul lui Max Palk de candidat al partidului naţional. Poporul nostru, care a declarat pe alesul episcop de doritul sâu, îl timbrară de „csőcselék* (lăpădătură). Introducând un cuvânt pân’acum ne­folosit între noi faţă de falnică noastră ţârănime. Pe alesul şi întronatul nostru episcop zilnic îl insultă şi calom­niază condeele simbriaşe ale nea­murilor, căutând cu vicleşug, ca să micşoreze vaza şi nimbul episcopu­lui înaintea turmei sale cuvântătoare, şi să demoraliseze turma chiar acum, când ea este în reculegere după faptele scârboase ale vechiului sistem. * Şi toate aceste în numele na­ţiunei,. în numele curăţeniei aşeză­mintelor sfintei noastre biserici se fac din partea lor. Se fac a nu înţelege, ce mârşă­­venie este a presenta pe un A. Hamsea de naţionalist, când el nu este de­cât un linguşitor al stă­pânirii ! Iar­ sistemul cel urgisit îl neagă a fi fost în fiinţă, şi în lăcomia lor după contraprobe false, lipsiţi de ori­ce simţ de ruşine, pun la contra mărturisire şi pe acela, care timp de 20 de ani tot mereu şi cu vorba şi în scris alarmă dădea în contra sistemului Meţianu atât de fidel descris în vestita lui jalbă cătră metropolitul Miron, care acum pentru un os de ros tămâiază de­odată tot ce în vieaţa lui faţă de acest sistem, în decurs de 20 de ani osândise. Astfel am ajuns noi a fi „tră­­dâtori“, fii râtâniţi ai naţiunei, car’ jălbitorul cu osul în gură caracter politic vrednic de urmat. Pentru că „sistemul“ cel de co­rupţie şi fără de legi n’a existat, numai pretext a fost! Aşa zic ei. * Şi acest protopop e un surcel de-al neamurilor, un pui al mult tăgăduitului sistem. Alt protopop insultă preoţii de­­arândul petru­ că n’au câştigat voturi pentru ginerele seu. Ambii stâlpi ai vechiului sistem! Al treilea, funcţionar consistorial, mâncă, păcătosul de el, banii colectaţi­­pentru biserica şi şcoala unei sermane comune, şi prins în criminalitate, încă el mai cutează a face pretensiuni. * Dar’ să o ştie fie­ cine, că hotă­­riţi suntem a pune capăt sistemului fărădelegilor în biserica noastră. Afară cu buruienile din grădina Domnului. Episcopul nostru jurământ sfânt ni-a pus, că va păstra curăţenia aşe­zămintelor noastre sfinte şi va salva integritatea constituţiei noastre bise­riceşti. La lucru Preasfinţite Părinte, curăţă biserica de mişel! Dă-i afară fără milă din casa lui Dumnezeu, precum păstorul aruncă afară oile cu cărbază din turma sa. Iar necuraţii las’ sbiere şi vaiete - sa. Vorbească-le de râu cât le vine la socoteală, căci firea lor aşa este: „sufletul nelegiuitului în tină se scaldă!1,1. Dr. S. Noi bine îl cunoaştem acel sistem urgisit, şi o simţeam, că ce am făcut întru stîrpirea lui, bine am făcut, car’ la învinuirile false ale iesuiţilor şi neamurilor ne răspundea con­ştiinţa noastră curată cu cuvintele apostolului Pavel: „Toate sunt curate celor curaţi, iar­ celor necuraţi şi necredincioşi, ni­mic nu le este curat, că li s’a pângărit lor şi mintea şi conştiinţa“. (Epist cătră Tit). In persoana veteranului nostru episcop, blând, drept şi curat la mâni ca aurul, garanţă aveam, că hidra veninoasă nu va mai reînvia. Şi totuşi! Sistemul cel atât de multe ori negat, în puişorii sei nu s’a stins încă nici azi, ci ca jarul sub spuze caută a se mai susţine şi el, atât de înrădăcinat era, încât şi acum, când poate şti, că de sus nu numai că nici o înbărbătare şi scutire nu po­ate aştepta, ci din contră, are să fie pregătit la cea mai severă combatere, totuşi mai cutează a-­şi arâta colţii sei. Iată cazul mai proaspăt. Protopopul din Buteni a trimis unui preot din tract în preseara scrutiniului din Dumineca trecută ur­­mătoriul ordin în scris: „Să mijloceşti, ca bărbatul de încredere cu protocolul să nu sosească aici (la scrutiniu) ori dacă va şi veni, să sosească târziu, după ameazi“. Şi aceste cu scop de a scoate astfel de ales la scrutiniu pe can­didatul râmas în minoritate. Ei bine, ce-i asta? Unde-i locul potrivit pentru un protopop, care îndeamnă ba chiar sileşte preoţii sâi la falsificări? In altar? D’apoi puşcăriile pentru cine-s pregătite ?! Legătura dintre Ungaria şi Austria. In şedinţa de Mer­cur­i a Dietei deputatul Bartha Ödön a întrebat pe Széll: ce va fi dacă până la 31 Decembre guvernul austriac nu va fi reușit să i­ se voteze în Reichsrath proiectele de legi privitoare la legătura econo­mică cu Ungaria ? Declara­se va atunci in­dependența vamală a Ungariei ? Intra-va atunci în vigoare art. XII a legii din 1867 ? In răspunsul seu Széll a declarat că nu! Ungaria va susţine legăturile sale de azi şi cu o Austria care e cârmuită pe temeinl­e lui 14.. Va să zică, tranzacţia se va menţine şi fără votul Reichsrathului. IREPARABILI ! In goana brutală pornită în contra mea pe chestia fondului pentru monumentul lui Avram Iancu, „Tribuna“ d-lui Dr Raţiu a avut partea leului. Luni de zile înainte de întemniţarea mea m-a terfelit în chipul cel mai josnic, gratificându-mă, în nesfîrşite serii de articole, cu cele mai mur­ate bă­­nueli. Şi în timpul întemniţării mele şi după liberarea mea din arestul preventiv,­­Tri­bunal d-lui Dr. Raţiu, de câte ori era vorba despre colecta pentru monumentul lui Avram Iancu, în­tot­deauna scria în chipul cel mai tendenţios de-a mă discredita în faţa pu­blicului mare şi de a mă ciripi moraliceşte. Nici­odată, până astăzi, nu am răs­puns la invectivele maliţioase ale „Tribunei“ d-lui Dr. Raţiu, fiind­că, de-o parte, întot­deauna am fost de părerea, că dacă peste tot este condamnabilă cearta între fraţi, atunci chestia colectei pentru monumentul lui Avram Iancu este cel puţin cea mai ne­potrivită temă pentru o asemenea hărţu­­ială; de altă parte însă ştiam câte lovituri şi înjosiri voiu avea să trec din incidentul

Next