Tribuna Poporului, ianuarie-iunie 1900 (Anul 4, nr. 1-121)

1900-01-15 / nr. 9

ă perdem superioritatea noastră de drept, sau că vre-una din naţiunile inferioare ar putea îngrămădi destulă putere şi ex­perienţă, pentru a ne răpune intr’o zi şi a ne lua locul. „In ochii noştri Francezul este un lăudăros: Germanul un pedagog In nişte cioboare groase; Rusul un barbar şiret ,In ciuda vorbelor noastre late de a Învinge peste ori­ce depărtare; despre lesniciunea de a se Înţelege popoarele ele Intre ele; despre comunitatea culturel şi mai ştiu eu ce vorbe frumoase, — noi Englezii suntem poporul cel mai neaccesibil insular din lume. Această proprie a noastră supra­­preţuire şi despreţuire a vecinilor noştri sunt tocmai acele Însuşi, cari stârnesc şi aţtţă indignarea Întregului continent şi ne bagă intr’o Încurcătură fără leac, cănd suntem puşi la probă. „Este acum tn lume In contra noastră o preocupare, precum ea era odinioarăj sub Ludovic XIV. şi mai târziu contra Franciei; ear’ dacă nu ne vom reculege In curând, Împotriva Împărăţiei englezeşti se va În­chega o aşa coaliţie, ca la timpul seu contra lui Napoleon. El Însuşi deşteptase In Europa dorinţa de a’l nimici; şi dorinţa se făcu trup. .Aroganţa poporului nostru insular, care nici când nu vrea să respecteze de­plin pe protimicii sei, popor care nici­odată nu vrea să preîntimpine primejdii şi a lua măsuri de siguranţă—dacă vechea slăbiciune temeinică, care a dat naştere la starea de azi, dar pentru aceasta să nu facem res­ponsabili pe generali sau guverne, ci în­treagă naţiunea. Acest păcat ereditar de a dispreţui mereu şi neîncetat pe alţii, nu va fi poate vindecat decât atunci, când En­glezii vor căpăta ceva spre aducere aminte din partea unui adversar european. .Suntem demoralizaţi în urma victo­riilor noastre asupra rasselor sălbatice şi am uitat cu totul, că cu războiul stă trea­ba întocmai aşa ca şi cu musica : a te de­prinde rău este mai stricăcios decât a nu te deprinde de loc. .Şi de ce am despreţuit pe Burii ? N’am cunoscut aproape nici pe un Englez din Africa­ sudică, care n’ar fi fost convins că Burii sunt nişte­­laşi ticăloşi­, care nici când n’ar putea da pept la pept cu soldaţi englezi. Nainte de ultimul răsbel cu Burii nici un lucru n’ar fi putut convinge pe ofi­­cerii englezi,1. că aceşti Buri murdari ne­­frisaţi (büdös bocsk­or, tót nem ember. R. ,Tr. P.‘) ar putea să se lupte cu soldaţi englezi bine instruaţi şi uniformaţi. Şi acum ce vedem ? Trupele britanice cele mai har­nice, ce vr’odată au fost duse In răsbel, sunt Incungiurate, Împresurate (şi bătute cumplit R. ,Tr. P.*) In toate părțile. Eacă o situaţie, care ar putea să ne vindece de orbul nostru egoism naţional.... „Pentru ca lucrurile să se întoarcă iarăşi spre bine, trebue să ne lăpădâm de teoria (gândul) superiorităţii noastre naţio­nale şi să învăţăm de cu vreme, că trebue să facem tot aceleaşi opintiri persistente şi resolute ca şi celelalte naţiuni, pentru a ne menţină la Înălţime celel­lalte lumi... .Nu ştiu, dacă vom mai Încerca În­frângeri şi mai departe In Transvaal (scri­sele acestea apăruseră tn foaia englezească pe la 6 Ianuarie R. ,Tr. P.“. Dacă da, atunci nu sunt sigur oare n’ar fi asta tocmai ceva bun pentru noi. Că răsboiul se va­ sfârşi In urma urmelor cu biruinţa noastră, e si­gur (dacă cum B’a Înşelat vestitul cunoscă­tor In ale răsbeiului R. ,Tr. P.‘); dar cu cât va fi mai ţeapănă lecţiunea ce o vom căpăta, cu atât mai bine. Căci avem trebu­inţa a fi pedepsiţi, încă binişor, pentru în­gâmfarea noastră naţională vorbesc limba românească. E fapt că în Ardeal cele trei neamuri (Ungurii, Secuii şi Saşii) vorbesc între dânsele româneşte. .Poporul românesc nu numai prin aceea atrage la sine pe alţii, că ţine la limba sa şi nu vroeşte să vorbească altă limbă, dar şi prin alte însuşiri. Cei care îi cunosc bine pe Români, vorbesc cu multă laudă despre obiceiurile drăguţe ale acestui popor ; se mulţumesc cu puţin, totdeauna sunt vedeli, aşa că neamurile străine ce ocnesc aproape de Români, se apropie bu­curos de el­ .Românii au reuşit ca din şcolile lor şi din autonomia lor largă bisericească să f facă un puternic cuib naţional. Pentru el legea gr. orientală a devenit lege naţională. Pentru liturgia lor românească Secuii gr. cat. din Kebel, Şovard, Sovata, G. St. George etc. au fost siliţi să înveţe româneşte şi s’au şi romanisat pe jumătate.­ Şi totuşi chiar acum, fruntaşii maghiari îşi frământă capul cum să ne facă Unguri, cu ajutorul colonisă­­rilor. Le am spus-o însă şi le-o mai repetăm: trudă zadarnică! Teama de Români. Kossuth Ferencz, fiul mic al ves­titului seu tată, scrie în „Egyetértés“ (de la 25 c.) un articol în care­­ şi arată frica mare de Români. Eătă ce zice anume : „Unitatea de stat maghiar numai un singur neam o primejdueşte serios : neamul românesc” .Românii aceştia sunt primejdioşi prin Însuşirile lor. Ei ţin adecă la limba lor cu o putere de neînvins, dar Ungurul este Îndată gata a vorbi o limbă străină, aşa că In comunele amestecate, Ungurimea vor­beşte şi ea româneşte. .Pe Întreaga Câmpie (ardeleană) până la Cluj aproape, cel In căsătorie mixtă, Bánffy nu se astîmpară. O ştire proaspătă din Budapesta spune, că In cercurile politice şi ziaristice de acolo se vorbeşte cu foarte mult interes despre o acţiune mai nouă, pornită de fos­tul ministrul preşedinte Bánffy Dezső. S’a ţinut adecă acolo Mercuri seara o şedinţă de constituire a unei noue societăţi pe acţii, care cu începere din l­a Februarie să scoată tn capitală o mare gazetă poli­tică banffistă. Ştirea e privită de patrioţi cu Îndoit interes. De la Încetarea foilor guverna­mentale „Országos Hírlap“, „Nemzet“ şi „Magyar Újság“ o mulţime de publicişti „liberali“ dar’ fără pâne se Invirtesc prin capitală pe la Banffy mai ales stăruind să scoată o foaie mai mare de cât toate câte Bânffy-ştil le aveau nainte. Mai de interes e Insă Impregiurarea, că conducătorul po­litic al noului ziar cotidian are să fie În­suşi baronul Bânffy. Noua societate pe acţii s’a constituit cu un capital de 400.000 coroane şi noue din zece părţi ale capitalului sunt propri­etatea exclusivă al lui Bánffy. Noua gazetă va ap­ărea — zice-se — în fie­care seară și va fi mai mare decât zia­rele .Magyarország“ ori „Magyar Nemzet“, iar numele ei va fi : „Szabad Szó“ (Cuvânt Liber! ?). Ca redactori se pomenesc : Dr. Aoy Ede de la „Egyetértés“, ca şef-redacto­r, apoi Kende Zsigmond, fost redactor la „Ma­gyar Újság“ şi Kőbor Tamás, cel cu arti­­colul sensaţionali din revista „ Hét“. Pe aceştia o să ’i căpătuiască acum cuconul Bánffy, dar în schimb aceşti „aleşi“ trabanţi ai lui, vor avea să lupte pentru „principiile măreţe“ ale fostului satrap al ţărei. Răsboiul buro-englez. Tot ştiri rele pentru Englezi. La Lon­dra ministerul de răsboiu a publicat deja lista celor 8000 Englezi morţi, prinşi şi răniţi în lupta cu Burii din Transvaal. Dar cât despre neliniştea marelui oraş, se tele­­grafează, că de Mercuri mii de oameni stau ziua Întreagă Înaintea ministerului şi cu o nespusă grije aşteaptă ştiri... Dar ştirile ce vin sunt nu se poate mai rele. Generalul Warren, care plecase să despresoare Ladysmithul, stă pe loc de 4 zile, deoare­ce Burii de la Spions-Kopp sunt aşa de tari, că In zilele de 22, 23, şi 24 Ianuarie au respins de mai multe ori năvala Englezilor. Şi fără a lua dealurile de la Spions-Kopp, armata engleză nu poate Înainta. Sâmbătă până noaptea târziu s’au bătut şi Englezii au suferit perderi grozave. La fie­care prilegiu Burii dovedesc nu numai că au armele cele mai bune, dar că şi ştiu să lupte cu vitejie şi Înţelepciune. Iată, de pildă, ce se telegrafează de­spre lupta de la Maggersfontein: „Generalul Burilor, Cronje, a în­tins cursă Englezilor după cum ur­mează: Pe vîrful dealurilor a pus Buri cu puşti Henri - Martini, iar între tufele de la poalele dealurilor a pus de cei cu arme Mauser. En­glezii pe cei de la poale nu i-au ob­servat însă, căci puşca Mauser are praf fără fum, şi astfel au înaintat trăgând tot înspre vârful dealurilor, în vreme ce Burii de la poale tră­geau de minune şi fără să le şuere măcar un glonţ la ureche. Englezii s’au aproiat până la 30 paşi de Buri şi numai atunci au observat cursa. Au luat-o la fugă, căci focul Burilor era năpraznic.“ O ştire din Londra, primită din Spear­­mansfarm cu datul 25 i. c. vesteşte acum următoarea :învingere* a Englezilor­­ .Trupele generalului Warren Marţi noaptea au ocupat Spionshop-ul. Oastea en­gleză a surprins o trupă a Burilor astfel, că aceasta a luat-o la fugă. Locul cucerit astfel Englezii ’şi­ l’au ţinut ziua Întreagă, deşi au avut să Îndure un atac foarte În­verşunat. Perderie de azi sunt foarte mari şi generalul Wodeap este grav rănită. O altă ştire însă, sosită în acelaşi timp la Bruxelles vesteşte: „Generalul Warren a ocupat nu­mai un mic punct al Spionskopp-ului, care era apărat abia numai de o gardă compusă din câţiva soldaţi Buri. Spionskoppul însuşi este ocupat de 10.000 de Buri. Ministrul de res­­boiu englez a mărit ştirea despre neînsemnata învingere, numai ca să mai dea o mică nădejde celor din parlament despre mersul nenorocos al resboiului“. Din Spearmanscamp cu datul 23 i. c. se vesteşte: „Bombardarea între Buri şi Englezi a ţinut toată ziua şi trupele engleze nu pot de loc să meargă înainte. Buni nu numai că au aci mai multe tu­nuri de­cât Englezii şi că în linie neîntreruptă coasta dealului de la Da­­kenberg o ţin ocupată mai multe mituri spre risărit, — dar’ ei par a fi­ pregătiţi de luptă pentru timp neprevăzut *. O conferinţă importantă. Umiditatea pământului în 1900. In 10/22 ianuarie, societatea de ştiinţe fizico­­chimice din Bucureşti a ţinut şedinţă pu­blică în una din sălile Universităţei. Acea­stă şedinţă a fost onorată cu presenţa d-lui general Manu, preşedinte ad-interim al Con­siliului şi ministru de interne şi fost pre­şedinte al societăţii. D-sa a şi deschis şe­dinţa şi a presidat-o. La ordinea zilei era conferenţa d-lui Cornel Roman, directorul staţiunei agrono­mice de la Ferestrău, despre „umiditatea pământului In anul 1899 şi despre efectele umidităţii asupra vegetaţiunei*. A vorbit mai întâiu despre modul şi gradul la care umiditatea este reţinută de diferitele soluri, şi despre procentele de umiditate necesare pentru creşterea plan­telor. Apoi a arătat experienţele făcute la staţiunea agronomică şi resultatele obţinute in anul trecut 1899. Îndeosebi interesantă este constatarea, că umezeala aglomerată în timpul iernei este de cea mai mare im­portanţă pentru recoltă, şi că seceta din iarna trecută a contribuit poate chiar mai mult la dezastrul ce-l avem, decât seceta din timpul verei. Planta care a resistat mai bine se­cetei a fost lucerna, care din causa radă­­cinilor sale lungi pătrunde in pături foarte adânci ale solului unde umezeala este mai bine păstrată. Conferenţiarul a insistat foarte mult asupra importanţei ce ar tre­bui să se dea culturei lucernel, care este cea mai avantagioasă plantă furageră din toate punctele de vedere, atât a calităţii şi cantităţii, cât şi a culturei. Solul României, atât din causa adâncimei, cât şi a compo­­siţiei sale, este escelent pentru cultivarea lucernei. Conferenţiarul Îndeamnă cu căl­dură pe ministrul domeniilor, să ia mâsuri ca lucerna să fie său­nată In Întinderi cât mai mari tn ţară. Cu chipul acesta vom fi feriţi pe viitor de crişe agricole atât de generale, căci am asigura pentru totdeauna nutreţul vitelor noastre. La sftrşit­ul Roman a arătat Încer­cările ce trebuesc făcute In toate părţile ţârei pentru a constata umiditatea solului, căci numai tn chipul acesta vom pute face o agricultură sistematică şi raţională. Grevele minerilor. De mal multe zile zeci de mii de muncitori în ocnele de cărbuni din câteva ţeri austriace s’au pus în grevă, adecă au încetat toate lucrările în ocne. Pricina resvrătirii lor este, că ei cer plată mai mare şi mai puţine oare de muncă pe zi. Ear’ aceasta nu e lucru puţin, căci prin greva muncitorilor ţeara sufere foarte mult şi ori ce lucrare în fabrici stă pe loc. Au trebuit să întrevină autorită­ţile politice şi prin ajutor militar să oprească pe grevişti în tulburările lor grozave. Nu însă prin putere volnică se pot molcomi asemenea resvretiri, căci aci este vorba de pâne şi de mise­­rie, şi numai prin purtare înţe­leaptă numai dreptate facând li­ se poate pune capăt. Mai multe ştiri telegrafice, sosite acum din locurile grevelor, precum : din Pilsen, Teplitz, Brüx, Mährisch- Ostrau şi altele, vestesc, că greviştii s’au mai liniştit şi o mare parte din el, împăcaţi fiind cu proprietarii de ocne, — au reînceput lucrul şi e nă­dejde că şi ceilalţi vor face ase­menea. Mai îngrijitoare e starea de lu­cruri şi astăzi în ocnele din districtul Pilsen. Mai multe companii de miliţie au fost trimise pe la feluritele ocne, pentru a susţine ordinea. Tot astfel şi la Mährisch-Ostrau, de unde se te­legrafează, că însuşi ministrul austriac de justiţie, baronul Spens-Boden, a sosit alaltăeri acolo din Brünn, pen­tru a se convinge de starea lucru­rilor. Eri înainte de ameazi a chemat la sine şi a ascultat personalul autori­tăţilor locale, cum şi deputaţiunea greviştilor. Muncitorii­­şi-au pus toată încrederea în ministrul dreptăţii şi nădejduisc, că acesta va găsi măsu­rile pentru îndestulirea cererilor drepte ale greviştilor. ULTIME ŞTIRI Slovacii cătră Buri. Cel mai mare fabricant slovac, dl Cornel Stodola din Liptó-Sz.-Miklós, a trimes representantului (unic) diplo­matic al Transvaalului în Europa, Dr. Leyds, cu reşedinţa în Bruxella, următoarea telegramă: „Primiţi simpatiile noastre cele mai cordiale. In numele multor Slovaci de­opotrivă gânditori.“ Dr. Leyds i-a răspuns lui Stodola prin următoarea scrisoare: „Participarea sinceră istorită din inimă şi marile dovezi de simpatie, pe care le primeşte patria-mi ce se luptă pentru liber­tate şi bunul său drept, atât dela oameni particulari, cât şi dela corporaţiuni întregi, trebue să pătrundă inima, trebue să mă emoţioneze In adâncul inimei. In numele guvernului meu şi al compatrioţilor mei combatanţi vă exprim mulţămirile mele cele mai călduroase.“ „Năr. Novinydela 23 c., care aduce această preschimbare de sim­patii, adaugă: „De­sigur, că fiecare Slovac adevă­rat se alăturează la felicitările dlui Sto­dola.“

Next