Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1901 (Anul 5, nr. 122-243)

1901-11-25 / nr. 220

încă în programul nostru de pe Câmpul libertăţii. Şi trist e că nu o cerem nici acum, când în Austria o mână de Slavi şi o altă mână de Italieni cer şi o să capete fiecare o universitate a lor proprie. Astfel nevoiţi suntem să cercetăm universităţi, unde se cultivă cele mai confuse şi cele mai false doctrine de educaţie superioară ; unde evreii predică fără reservă cosmopolitismul; unde secuiul fasifică principiile de drept comun ; unde renegatul vorbeşte despre chestiuni de rasă, de naţionalitate. Situaţia tinerimei noastre în aceste şcoli este atât de precară şi de primejdioasă — fără ca ea să observe, — încât nu ne mirăm, că generaţia de astăzi este aşa cum este şi că ea nu are o gândire şi mai decentralizată, o busolă şi mai puţin sigură. In condiţiile aceste trebue să salutăm cu bucurie, să salutăm ca o salvare, poate singură posibilă, propunerea dlui Iorga, de-a trimite pe tinerii noştri pe câte un an la universitatea din Bucureşti, ca sâ se emancipeze acolo de sub influenţa şcoalei ungureşti. Această propunere s’a mai făcut şi din partea noastră. Am constatat şi noi, că ceea ce era odinioară pentru noi Romă, de unde au adus ştiinţă şi românism marii noştri Şincai, Clain şi Maior, trebue să fie de aci înainte capitala culturală a tuturor Românilor, Bucureştii. Pusă pe base foarte serioase şi aveau profesori destoinici, universitatea din Bucureşti singură poate să ne ridice tinerimea, poate să dea gândirei acesteia avent şi claritate, poate să indice cu precisiune sistemele şi direcţia în care să mâneiască. Şi când am pledat pentru aceasta, am avut în vedere în deosebi studiul limbei şi literaturei române şi Istoria neamului, obiectele cari mai alease sunt streine în Ungaria. Fără ca să fi studiat aceste obiecte la universitatea din Bucureşti, profesorii noştri de aici sunt condamnaţi a rămânea în mare parte ignoranţi, iar cei mai buni dintrănşii un fel de „erudiţi de provincie8, nebăgaţi în seamă, — ceea ce evident, e în detrimentul progresului nostru cultural. Nu ştim întru cât propunerea dlui Iorga, de a se înfiinţa un asit pentru studenţii săraci din Ardeal, este realisabilă şi întrucât apelul la inimile generoase va fi avut vreun resunet. Ceea ce credem a şti însă este, că tinerii profesori de limba română şi de istorie de la şcoalele noastre medii şi dela Seminarii, foarte uşor ar putea obţine concediu pe câte un an pentru a se perfecţiona la Bucureşti în ramurile amintite. Asupra acestora atragem atenţiunea forurilor noastre şcolare şi bisericeşti, cari pot lua decisiuni în consecinţă, aducând astfel un mare serviciu causei româneşti. Ramura de Liliac de OUIDA. (Urmare). Insă ea nu era mulţumită de loc. Daţi ate! femei amorul mai mare, ea vă va da In schimb năcazul şi lacrămile — ferească Dumnezeu, n’o blamez, nici n’o critic. Nici un bărbat nu trebue să ofere inima sa unei femei fără să aibă in mâna cea l’astă: idolii de aur şi de argint. Fără aur cum poţi fi mag? Mi s’a spus că altă dată oameni! se năcăjeau şi ’şi usau forţele pentru a putea ajunge de a transforma cele mai proaste metale în aur. De sigur că dînşiî nici nu s’ar fi gândit la una ca asta, dacă n’ar fi avut vre un amor cu o femee la tinereţa lor. La ce s’o fi aşteptat dânsa ? !.. Nici n’am încercat vre-o-dată să-i ascund dificultăţile situeţiei mele, ea nu voia să vadă exteriorul, ea voia să aibă varietatea, plăcerea. Nici odată nu putui ajunge ţinta şi scopul. De mal multe ori dânsa imi ceru un lucru pe care eu nu voiam să ni’l admit; nu tot-d'auna restatam. Ba voia să joace alăturea cu mine. Câţiva din camarazii mei i-au zis intr’o zi că ar fi păcat ca o femee atât de frumoasă cum era ea, să stea ascunsă în culise şi să nu vie la lumina rampeî, la entusissmul publicului. I! răspunsei scurt şi chiar cu violenţă, că mai bine aşi voi să o văd moartă decât la privirile oamenilor. Acesta era adevărul. Nu puteam suferi să văd când un om trecea pe stradă şi se uita la dâasa. Cum să apară ea pe scenă? Aşi fi lovit pe cel mai bun prieten al meu, ași fi făcut cea mal mare crimă, dacă dănsa ar fi schimbat cea mal mică glumă cu cineva. Dânsa nu-mi mai repeți cererea el; de atunci n’am mal fost prieteni. Vechea intimitate nu mai există intre mine și camarazii mei. Intr’o zi auzii că unul de el zicea altuia: — Ia obsearvă, cânele nostru de tovarăş cum latră, a început chiar să muşte! Gelosia mea n’avea totuşi la sine ceva barbar; nu voiam ca altul mai frumos ca mine să mi ia nevasta. Sunt unele ţări unde femeile nu es decât voalate. N’aş fi voit ca acest obiceiu să fie şi în Franţa, n’ăşi vor să se impedice ca frumuseţea dată femeilor de Dumnezeu să ne înveselească ochii, să nu strălucească în mijlocul lamei Întregi, totuşi, dacă e ingăduit omului de a contempla stelele cu o emoţiune respectoasă, fare buie să nu i se Îngăduie de a se uita cu obrăznicie la una din acele fiinţe, al căror farmec nu trebue să fie decât oginda curăţielor intime. Şi tocmai de aceea atu căutat să o apăr de cuvintele sau privirile pa care ea nu le ar fi putut Inţelega, şi astfel mi s’a intemplat uneori să o văd peizead răbdarea supărâdu-se ca un copil răsfăţat; lesă ea ştia aşa de bine să se Împace, să Înceapă a iMe şi a cântat Nu, nu pot crede că era nenorocită ! Prin mijlocul erneî, ua mare eveniment mi se întâmplă tn viaţă, l’am dorit tot d’a una, însă n’am îndrăsnit a crede că aşi fi demn de o aşa mare onoare. Pe când ne aflam intr’o provincie din centru, spre epoca de Crăciun, directorul unui teatru cu vază im! zise după joc: — Eşti un adevărat actor. Păcat să rătăceşti aşa, cu nişte comedianţi de bâldia. Haide, iţi voia arăta Parisul. Primii propunerea. Se înţelege, şi alergau să vestesc pa soţia mea. Ea î mi înconjură gâtul cu braţele, veselă nespus, şi desmerdându mă dulce, repeta: — Voiu fi deci fericită, voia vedea lumea. Apoi sa începu a înşira diferite proiecte de plăceri şi de găteli ca şi cum o avere colosală mi ar fi căzut din cer . Nu mă pusei sâ socotesc cu dânsa. Ce bucurie, ce satisfacţiune avui pentru dânsa, ca şi cum aşi fi fost la bună înţeegere cu întreaga creaţiune. Dădui un prânz camarazilor mei, cumpărat pentru dânsa zaharicale şi un şirag de mătănii de chihlibar, căci II plăcea, ca anat copil, toate aceste nimicuri. In noaptea de Crăciun tot oraşul tra îa veselie, dar nu cred că In multe case a fost o grupă mai veselă decât a noastră; vinul de Burgogne era bun, ea era delicioasă ca un trandafir roşu de iarnă, pe pertuiel alb şi ştiam că toată lumea mă invidia. Fară nici o umbră de frică sau grijă, ridicai toastul pentru viitorul meu. In acea săptămână sosirăm la Paris, unde obţinui deocam dată un succes în sfera nea mai modestă. Teatrul n’avea mare importanţă şi era frequentat mai ales de studenţi şi artişti; n’are a face, era un teatru la Paris, un teatru stabil. Pentru mine, care nu jucasem niciodată decât sub o pânză umflată de cele patru vînturi ale cerului, progresul era nemăsurat de mare; de altmintrelea mă voiu mai ridica... la primul rang .. 25 Noemvrîe (8 Decemvrie) 1901 Serată festivă la „Reuniunea sodalilor români din Sibiu“. „Reuniunea sodalilor români din Sibiiu a îmbrăcat joi la 28 Noemvrie “, din prilegiul şedinţei literara a 11 a Îndoită hinia de serbătoare, membri ei în frunte cu vice presidents, Georgs Poponea şi cu dirigentul corului, domnul Candid Popa, au ţinut ca de asta-dată ei Înşişi sâ aranjezi şi încă în mod cât de festiv şedinţa literara şi prin această plăcută surprindere să facă presidentului reuniunii, dini Viitor Tordăşianu, care precum să ştie ’şi a Bărbat Dumineca trecută onomastica. Şedinţa ca in totdeauna, a întrunit un mare număr de dame, meseriaşi, solali, ucenici şi membri ajutători, pe cari abia ’ia încăput cele 3 sale, în care reuniunea este adăpostită. Cursul şedinţei pe care o pot numi festivă a fost următorul: Notarul reuniunii, dl Ioan Apolzan, ceteşte protocoalele şedinţelor administrative din cursul lunei Noemvrie, la cari să insistă asupra concursului dat de reuniune la producţiunea reuniunii de ajutorare a copiilor săraci, fără deosebire de naţionalitate, asupra măsuilor luate de a aduna daruri pentru săracii noştri asupra contribuirilor făcute In acest scop, cum şi In scopul solvirii datoriei pentru casa reuniunii şi In fine asupra producţuni teatrale din Vinerea viitoare. După toate acestea, presidentul mulţumind reuniunii pentru frumoasa manifestaţie, ce ’ a făcut la preseara onomasticei sale — o aseură, că pentru dragostea manifestată, tot numai cu dragoste va răspunde şi declară şedinţa literară de deschisă. Representanţii reuniunii domnii: vicepresidentul George Poponea, cossarul Florea Cruciţa şi controlorul Ioan Roşea, urcă tribuna şi prin fostul diar vice-president Poponea, aduc nouăle mulţumite ale membrilor pentru sacrificiile, pe cari presidentul acum de ani de-a radul te adune pentru bunăstarea şi inflorirea reuniunii şi prin aceasta pentru bunăstarea şi înflorirea reuniunii şi prin aceasta pentru bunăstarea fiecărui membru; enumără frumoasele resultate obţinute în toate întreprinderile reuniunii, ce mai mai mare parte datorite sacrificiilor şi ostenelilor presidentului. Ca un semn vădit al dragostei, ce zace în inima fiecărui membru pentru presidentul reuniunii, Ii predă un frumos inel de aur, drept chezăşie a legăturii strîrsse, ce stă între president şi reuniune, inel pe care din cause technics, reuniurit ’i a fost imposibil a’i’l preda la ziua numelui. Dl Tordăşianu emoţionat până la lacrămi, mulţumeşte dlui vice-president pentru frumoasele cuvinte, cu sari a îmoţit predarea preţiosului cadou şi mulţumeşte reuniunii, care ’i a făcut surprinderea atât de plăcută şi neaşteptată şi priveşte în această cimentare a dragostei neistărite cel mai puternic stimulent pentru că împreună muncind şi pe mai departe la ţinta de noi tot dorită, cu atât mai uşor şi mai sigur să ajungem. Doreşte fiecăruia viesţa îndelungată şi fericită, car’ Reuniunii se trăia că, să crească şi să înflorească! Toate vorbirile au fost succedate de câte un Întreit „să trăiască !‘ esecutat de corul braval şi mai bravul»! dirigut Popa. Drept încoronare a acestui act sărbătoresc a urmat programul şedinţei literare, in firul căruia corul reuniunii sub conducerea dini Popa a cântat cu precisiune rară composiţile : „Până când ţineam cu codrul“ şi .Tot ’ţi am zst* Punctul 2 a fost predarea prin bunul declamator Coriolan B. a poesiei Românul şi Jidanul*, de Nicu Stejarul, ca ne-a ţinut în continuă veselie. Drept variaţiune a urmat apoi dl Nicolae Bratu, culegător-tipograf, ca cetirea bucăţlor .La botul calului", „Cu căţel şi purcei", „Opt cu a brânzi“, „Târţa pâiţa“ şi „A prins prepeliţa de coadă*, prin cari poetul nostru iubit George Coşbac comentează şi interpretează aceste 7 căi! (proverbe) ale poporului nostru. Di Bratu, bun declamator, bun autor — va fi mulţumit, dacă ii vom mulţumi pentru buna alegere a bucăţilor cetite ! Ca de la serbare să nu lipsească nici musica instrumentala, clericul A. Bana nu a esecutat mai multe romanţe la fortepianul Reuniunii. Dioara Paraschiva Apolzan a predat apoi poesia .Mânioasa* şiFatma*, de G. Coşbuc, dovedind că e toată inimă şi simte cu poetul, pe care 11 intelega. Micuţul Ilarie Boia, plin de cursgiu şi de inimă românească, nu a electrizat din nou prin frumoasele poesii eroice „Dregoş-Vodă"şi „Negru Vodă*. Punctul cel mai plăcut al seratei a fost fără îndoială canţonatul .Herşeu Boccegiu", de V. Alexandri, predat în mod măiestru de elevul seminarial dl loan Giula, travestit asemenea unui „hindic“ şi posedând limbagiul pocit, vorbit de evreii din Dorohoiu. După ce ne am stăpânit insula şi veselia, produsă de dl Giula, corul a esecutat încă două composiţii drăgălaşe, car’ dl Bena o romanţă la elevii. Terminat acest frumos program, care după afirmările membrilor atatători prezenţi, fiind el atât de variat şi atât de bine esecutat, put ţinea loc în orîce producţiune publică — presidentul Reuniunii, mulţumind tuturora pentru toate, declară şedinţa de închisă şi invită în acelaşi timp la şedinţa a 12 a, ce se va ţine în Joia ultimă din luna Decemvrie a. c. De la mina adaug, că este regretabil, că reuniunea n’a făcut îngrijiri, ca la şedinţa aceasta să participe membri ajutători în număr mai mare ! , Cu noi este Dumnezeu*. Eri după amenzi a încetat din vieaţă Ştefan Antonescu, venerabila figură cunoscută şi apreciată de toţi fruntaşii bisericelor.-or. române, pentru că în lunga şi rodnica sa vieaţă Antonescu avut-o prilegiuri fericite pentru a se ilustra. De mai mulţi ani, Antonescu sta retras la Siria, unde-şi cumpărase avere frumoasă şi de unde nu se îndepărta de cât când 11 chema datoria , la şedinţele Sinodului şi ale Consistorului, precum şi la adunarea generală a Asociaţiunei Arsolane Naţionale al cărei vice-preşedinte era. Moartea nu ’l-a surprins. Deja d’un an suferea de stomach, dar’ robust cum era şi eu multă voinţă, el chiar mai septemante trecute fusese în Arad. împlinise 75 ani şi dacă a trăit o vieaţă bogată, plina de fapte lăudabile pentru neamul său, el ’şi-a asigurat nemurirea chiar şi prin disposiţiunile ultime : după cum aflăm, partea cea mai considerabilă a marei sale averi a lăsat-o naţiunei, instituind fondaţiuni pentru diecesa Aradului şi a Caransebeşului. Ştefan Antonescu a jucat rol de altfel chiar în istoria redeşteptării noastre naţionale, fusese adecă secretar al lui Dragoş pe care la 1849 Kossuth îl alesese să mijlocească o înţelegere între Unguri şi Români. D’atunci încoaci a ocupat funcţiuni publice înalte, în Caraş Severin şi s’a distins ca un Român bun şi slujitor credincios statului, aşa că însăşi M. Sa îl decorase cu ordinul Francisc Iosif. Vom da mai târziu o schiţă biografică, înmormântarea se va face mâne, Duminecă, cu mare pompă. Va oficia P. C. Sa archimandritul Homsea, Nr. 220 , Stefan Antonescu.