Tribuna Poporului, iulie-decembrie 1902 (Anul 6, nr. 120-242)
1902-07-02 / nr. 120
Anul VI Arad, Marţi, 2/15 iulie 1902 No. 120 ADMINISTRAŢIA Arad, Deák Ferencz-utcza nr. 20. REDACŢIA Arad, Deák Ferencz-utcza nr. 20. INSERŢIUNILE: de un şir garmond: prima dată 14 bani; a doua oară 12 bani; a treia oarăi de fiecare publicaţiune. Atât abonamentele, cât şi inserţiunile sunt a se plăti înainte în Arad. ABONAMENTUL Pentru Austro-Ungaria: pe un an . . . 20 cor. pe 1/2 an . . . 10 , pe an . . . 5 , pe 1 lună . . . 2 . N-nul de Duminecă pe an 4 coroane. Pentru Romania şi străinătate pe an 40 franci. HanUHCuipte nu se înapoiază. Scrisori nefrancate nu se primesc Tendenţe reacţionare. Dumineca trecută socialiştii din Budapest* »u ţ nnt un m*re miting pe care oricăt, de puţin ne un poartă pe noi trebile socialiştilor — de ssiădata nu-’l pufim trata cu îgnoranţâ. Mitingul a protestat In contra terorismului inscen *.t îi pari* meat f »ţa de deputul Pavlovici Ciud t lucru! in Ungri* noci liștii aperft principiul p* lamentar in contr* parlamentului. Nu au nici un repe sentant în parlament, nu *u nici macar drept electoral, dar el ridica glasul In contra violării libertăți! cuve stut ul și în contra spiritului reacțiuniî ce se manfestă în parlamet. Departe au ajuns la noi lucrurile. Conducătorii parlamentului au luat deprinderea violenţa şi teroarea Conventului şi Iacobinul apara toleranţa şi libertatea parlamentară! Socialiştii s-au pronunţat asupra proiectului presentat Camerei din iniţiativă parlamentară, că parlamentul să aibă dreptul a esclude însuşi din sinul 800 pe acei deputaţi, cari sub raportul patriotismului şi a onoarei personale cad sub vre-o escepţiune. Ideea, ce-i drept, a venit dela un deputat kossuthist dar nici nu ne-am ocupa vte ea dacă noua maximă de stat, întru a mântui patria, nu ar fi fost salutată cu atâta însufleţire şi în rîndurile majorităţii. Evident, socialiştii în acţiunea lor sunt cu gândul la viitor, când şi dînşii vor putea pătrunde în parlament, şi aceste demonstraţiuni nu pot fi privite astfel decât da măsuri preventive, ce se iau în vederea viitorului. Dar aceasta intru nimic nu alterează critica lor, care poate să fie dreaptă Numai sub influenta moravurilor inaugurate de „Casină“ s’au putut naște monstru *sitate» și ca gândire, că prlamentul sa poată lipsi pe vre-un deputat de mandat pentru insufîcenţa patriotismului ori a onoare! sale personale. Dedaţi îa Casină cu excluderi, de ce să nu Introducă bunul obiceiu şi în parlament? Nu mai e destulă ierorizarea şi huduiala, trebie de-a girpul date afa rA elementele ginante. Nu este In Europa întreagă parlamet unde cineva ar avea curagiul să propună acest lucru. In parlamentul din Budapesta însă, unde zilnic auzim declaraţiunea despre pretinsul deosebit respect pentru formele constituţionale, în legislativa maghiară, care are pretenţia a sta pe aceiaş treaptă de liberalism constituţional cu cea Engleză, o văzu râm şi aceasta. Câtă devalvaţie a simţului constituţional, denota chiar acest singur fapt. Căci ce e patriotismul? Aceasta parlamentul o va decide. Parlamentul respectiv e majoritatea, nouă Românilor dl Vezi ni-ar face calificaţie. Dreptul majorităţii prin urmare s’ar mări. De aci încolo dela majoritate ar depinde, dacă cineva e patriot ori nu, dacă cineva poate avea ori nu loc în parlament. Şi dacă tocmai ar cere lipsă, partide întregi sa pot boicota, pe cuvent că sunt compuse din trădători şi din oameni fără onoare. E caracteristic, că asupra acestui grandios proect nimenea n’a cugetat încă în Europa. In Franţa de ex. republicanii ar da simplamente afară pe monarchişti pentru că aceştia sunt trădători. Englezii pe Irlandezi, Germanii pe Poloni şi aşa. m. d. Dacă odată proectul va deveni lege, nu ne îndoim că toate statele Europei vor grăbi să imiteze înţelepciunea kossuthistă. Dar cine oare, la prima vistă chiar, nu observă că întreg proectul nu înseamnă altceva decât o nouă măsura în contra deputaţilor naţionalişti din Dieta? Cine oare nu ştie, că nu încontra bieţilor socialişti din Budapesta, ci în contra naţionalităţilor — pe cari pân’aci le tot pofteau în Dietă — se născocesc idei, cari nu s’ar fi crezut că vor mai putea fi reeditate vre-odata. Iată, în mersul ei evolutiv, de ce retrogradarea marilor principii egalitare are lipsă politica de maghiarizare pentru scopurile sale. Toate luminile culturei trebuesc stinse, toate pornirile etice trebue să amuţească, însaş esenţa principiilor constituţionale trebue falsificată. Pentru-că opera şoviniştilor kossuthişti nici nu se poate experimenta ast zi decât la întunerec. Aplicând şi păzind principiile consituţionale este cu neputinţa de a impedeca sa nu iasă la iveala în representaţiunea ţerii interesele particulare a neamurilor cari constituse Statul. Ori şi ce stăruinţă de a nimici individualitatea deosebitelor naţionalităţi duce astfel fatalmente la forme despotire de guvernare ori şi cât ar fi aparenţele de constituţionalism ale Statului. Dar în definitiv pot avea oare aceste opintiri şi sforţări chiar din punctul de vedere al politicei Kossuthtate vre-un rost, vre-un folos real ? O jumătate de secol a trecut de când un renumit politician şi scriitor în materie de drept public a enunţat cuvintele memorabile, că partidele politice nu se pot estirpa. „Alungate cu forţa de pe un teren ele se manifestează cu atât mai puternic pe alt teren. Statul le poate închide lumina dar ele trăiesc mai departe în întunerecul inimelor şi prin mii de metamorfose trec nestrămutate. Ele există şi nici o putere pe lume nu le poate suprima* Acesta e un adevăr sancţionat de istorie şi politicianii kossuthişti să fie oare atât de mult îmbătaţi de amorul utopiilor ce îşi fac încât de dragul acestora să-şi închidă ochii înaintea adevărurilor istoriei ? Nu văd el oare că în definitiv patria însăşi sufere, propriile ei interese tânjesc, căci forţele consumate pentru aceste chimere îl sleiesc şi pe dînşii şi ne opresc în desvoltare şi pe noi, slăbind în consecinţă temeliile statului care îşi are puterea de viaţă în elementele ce îl constituesc. Nu voim să cercetam de astădată, dacă tendenţele politicei kossuthiste vor putea duce la scop. Atât e sigur că până astăzi nu s’au desnaţionalizat încă în lumea aceasta popoare la porunceală. Dar, că despotismul şi violenţa faţă de naţionalităţi au subminat şi sguduit state până în temelii, aceasta istoria ne-o dovedeşte. FETRUCAZACUL. DE IOSIF POPESCU. III. Petru. (Urmare). Către statua aceasta ne îndreptam într’o zi cu doamna Ruxandra. Ce frumseţi sălbatice şi imposante ! Arborii seculari îşi întindeau crengurile stufoase peste noi, şi la fiecare pas eram opriţi în suirea noastră prin greutăţi nespuse. In petrii se vedeau întipărite urme de cal, de câni şi de paseri. Ar fi zis cineva că în timpuri bătrâne, când aceste stânci erau încă în stare de formaţiune, cete de călăreţi ar fi trecut pe aici. Impregiurul nostru se auziau acele sgomote nedefinite ale pădurei, care aduc în inima omului neobicinuit un fel de nelinişte, ce nu este fără farmec. Din când în când strigătul unui păstor, ţipătul cucuvaei, ţipăt asemenea unui semnal, răsuna în aerul supţire. Doamna era călare pe un asin, şi eu o conduceam încet prin locurile cele mai puţin periculoase. Deodată se ivi înaintea ochilor noştri acea babă cu oile sale. La câţiva paşi mai departe văzurăm o fiinţă încântătoare, care părea geniul acestor locuri sălbatice. Aceasta era o fetiţă de vreo cincisprezece ani cu faţa arsă de soare, cu părul negru ca tăciunele, şi cu nişte ochi mari, plini de un foc sumbru. Vestmintele ei de diferite colori bătătoare la ochi trădau pe ţigana, dar ţigană sublimă, în formele corpului, perfectă în trăsăturile minunate ale feţii. Un braţ brunet şi rotund, ca al Cleopatrei, eşra gol din mâneca largă a cămeşii, iar un piept rotund palpita repede la vederea noastră, ca pieptul unei căprioare sficioase. Corpul ei mlădios şi nervos totodată se pleca înainte ; tinăra ţigancă voia să ne observe mai bine, şi era să fugă asemenea unei capre de munte speriate, când doamna o opri cu vorba. — »Copilă«, zise ea, »noi nu-ţi voim nici un rău.« Ţigana se opri. — »Nu ştii draga mea«, continua doamna, »unde se află pe aici baba Dochia?« — »Ba ştiu«, răspunse fetiţa, dar ochii ei negri şi strălucitori se fixară neliniştiţi asupra noastră. Doamna înţelese elocinţa acestei căutături şi zise cu vocea ei dulce, care se potrivea atât de bine cu măreaţa I figură : — »Nu-’ţî fie frică de noi, copila mea; babei Dochia îi vrem tot binele, şi dacă mergem la ea, avem de gând să-i cerem numai un sfat.« Era atâta tărie de adevăr şi putere convingătoare în cuvintele acestei mândre femei, încât ţiganca fu pe deplin asigurată. Fără să zică un cuvânt, ea porni înainte, dar noi o urmarăm. Poteca ne conducea prin locuri periculoase, pe unde părea că numai caprele ar fi putut umbla. Din când în când pe un stan de peatră se desemnau conturele unei figuri omeneşti cu faţa pârlită şi ochi sclipicioşi; erau ca nişte sentinele. Aceste locuri aproape inaccesibile păreau proprietatea unor trupe de Ţigani. Mă uitai cu oarecare nelinişte la stăpâna noastră şi încercai calitatea armelor mele. Doamna Ruxandra avea faţa cea mai liniştită din lume. In curând ajunserăm pe urma ţiganei la o peşteră întunecoasă, a căreia intrare era ascunsă de arbuşti cu frunză deasă. Se părea, că numai fiarele sălbatice ’şi-ar fi putut alege locaşul în aceste locuri pline de groază. Ţiganca făcu să se audă un ţipăt, ca ţipetul cucuvaei. Un altul asemenea îi răspunse. Pe urmă tufişul se întredeschise şi lăsa să se vadă un cap cărunt, acoperit în parte cu o cârpă roşiă, şi o faţa sbârcită, palidă-neagră. Totul părea mort în acea fiinţă, numai două ochi căprii sclipiau de inteligenţă şi de vicleşug. Ţiganca schimba cu acel cap câteva cuvinte neînţelese într’o limbă ciudată şi îndată tufele se delăturară ca prin farmec, şi ne lăsară intrarea liberă. Asinul îl lăsarăm în păstrarea tinărei ţigănci, iar noi pătrunserăm în lăuntrul acelei spelunce. Era o peşteră spaţioasă, iluminată foarte slab de flacăra roşietică a unui foc aproape de a se stinge sub o căldare. Din boltă se scoborau formele bizare ale stalactitelor şi stalagmitelor. Acele coloane graţioase, care se avântau uşoare, florile capricioase, care sclipiau cu raze roşii, dedeau un farmec deosebit acestei peşteri. Mi-se întărirea părinte!l vi ar Jlangr», după cum din isvor autentic este informat „Független Magyarország” de eri, s'a hotărât deja la locul competent. Jos cu masca! Ia chestia întăririi nou alesului Episcop, a Ilustrității Sale Domnului Vasilie Mangra, — în urma demascării francmasonului Beles János, — lumea cu drept cuvent s’a întrebat: „Până când și unde vor merge lucrurile acestea, care va fi sflrşitul acestei lupte detestabile, duse în contra alesului bisericii noastre?“ Răspunsul este uşor de dat, când ştim, cu ce arme contrarii părintelui Mangra caută să teroriseze în jos şi în sus. Calomnia, minciuna neruşinată, înscenarea de lucruri obscene scan-