Tribuna, august 1884 (Anul 1, nr. 88-111)
1884-08-05 / nr. 92
Anul I Sibiiu, Duminecă în 5/17 August 1884 Nr. 92 Abonamentele Inserţiunile Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 10 an 2 îl. 50 cr., Va an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casa cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarche: 1 lună 1 îl. 20 cr., Va an 3 îl. 50 cr., Va an 7 îl., 1 an 14 îl. Pentru România şi străinătate: 10 an 10 îr., la an 20 fr., 1 an 40 fr.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr., a treia oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţiunea şi Administraţiunea: Sibiiu, strada Cisnădiei Nr. 3. Se prenumeră şi la poşte şi librării. I u immer costă 5 cr. Epistole nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se înapoiază. Sibiiu, 4 August st. v. Orestia e unul dintre oraşele, de 1 t care se leagă primele noastre tradiţiuni literare. Timp foarte îndelungat, o mie de ani aproape. Românii dispar din istoria Daciei şi astăzi istoriografii se ceartă între dînşii asupra întrebării, unde au petrecut ei acest timp. Şi dacă pănă acum a fost preste putinţă să se dovedească, unde au petrecut Daco-Românii în timpul dela finele secolului III pănă la începutul secolului XIII — şi mai poate îndrăsni chiar şi astăzi cineva să susţină, că nu suntem Daco-Români, ci tot Macedo-Români, ca fraţii noştri de preste Dunăre, cu atât mai greu e de a se constata, dacă noi am păstrat ori nu cultura romană. Un singur argument s’ar mai pută găsi pentru continuitatea culturii la noi, şi acesta însă e foarte slab, o mărturie indirectă, a cărei valoare e mai mult ori mai puţin problematică. Se zice, ce-’i drept, că am fi avut în bisericile noastre cărţi scrise cu litere latine şi că s’ar fi ars cu ocasiunea desbinării bisericesci aceste cărţi. Nimeni n’a vădut însă nici măcar o pagină autentică din vreo asemenea carte, ba nici că găsim vreo mărturie despre existenţa lor. Cu toate aceste probabil este, că au scris Românii în toate timpurile, căci altfel ar fi greu să înţelegem, cum s’au păstrat cuvintele „scriere“ şi „scriptură“ în limba noastră. Trebue să fi fost între noi în toate timpurile oameni, care sciau să scrie, căci dacă am fi uitat noi cu desăvîrşire artea de a scrie, şi am fi învăţat-o în urmă dela Slavoni, n’am fi putut păstra cuvântul latin, ci ar fi trebuit să primim pe cel slavon, cum ’l-am primit în „zapis“ şi „pisanie.“ Această argumentaţiune se restoarnă însă prin aceea, că n’am păstrat cuvântul pentru înţelegerea scrierei şi clicem slavonesce, că „cetim“ ceea ce este scris. Ei bine, este în Oltenia, între Slatina şi Balş, un colţ de ţară, unde nu se aice „ceti“, ci „lege“. (Eu leg, tu legi, el lege etc. o carte.) Acesta ar fi, pe cât stim noi, singurul argument, şi acesta destul de şubred, pentru continuitatea culturii noastre. Chiar admiţând însă, că am păstrat oarecare rămăşiţe din cultura romană, aceste foarte în curând s’au perdut sub apăsarea culturii slavono-bisantine şi abia pe la sfîrşitul secolului XVI se întemeiază cultura românească în înţelesul propriu al cuvântului. Centrul vieţii noastre intelectuale era pe acel timp la Alba-Iulia, reşedinţa principilor Transilvaniei şi a Metropolitului nostru. Nu de aici a pornit însă mişcarea. Era ce-i drept o tipografie la Alba-Iulia, însă lipsiau în această tipografie caracterele chirilice, cu care erau obicinuiţi Românii în cărţile lor sfinte, toate slavonesci. Saşii sunt aceia, cărora le vine idea de a-şi înzestra tipografiile şi cu litere chirilice, ca să poată tipări şi cărţi pentru noi chiar în limba noastră, pentru ca prin ele să înrîurească asupra noastră. Se pornesc dar deodată lucrările în trei puncte deosebite, şi unul dintre acestea Orăştia. La Sibiiu, la Braşov şi la Orăştie se tipăresc cele dintâiu cărţi româneşci, şi abia cinci-deci, şese-deci de ani în urmă, pe timpul lui Vasilie- Vodă şi a lui Mateiu-Vodă Basarab introduc Metropoliţii Varlaam şi Teofil şi peste Carpaţi limba românească în biserică. Un adânc sentiment de pietate ne cuprinde, când ne aducem aminte de zelul cu care s’a urmat lucrarea începută oarecum fără de veste şi stăm uimiţi, când vedem cu câtă înţelegere s’au condus lucrările. Doi Metropoliţi, Ghenadie şi Mihaiu, s’au pus succesiv în fruntea mişcării, s’au adunat comisiuni compuse din oameni luaţi din deosebitele părţi ale pământului locuit de atunci, s’a făcut totul, pentru ca să fie traduse cărţile în o limbă înţeleasă de toţi. Aceasta n’a fost lucrarea unui om, ci a întregei părţi luminate din popor. De aceea lucrarea a fost binecuvântată, spornică şi de o înrîurire hotărîtoare. în timp de vre-o opt ani dela 1577 pănă la 1585 s’a tradus și tipărit cea mai însămnată parte din literatura bisericească, psaltire, evangelie, cazanie, — un material, pe care numai prin o lucrare întinsă au putut întemeietorii literaturii noastre să-’l stăpânească într’un timp atât de scurt. S’au împlinit trei sute de ani de când cu această mişcare atât de însămnată în viaţa noastră naţională, şi astăzi, după trei sute de ani, „Asociaţiunea pentru literatura română şi cultura poporului român“se întrunesce în adunare generală la Orăştie, întocmai ca şi atunci se adună şi acum partea mai luminată a poporului nostru, ca împreună lucrând să ducă mai departe mişcarea pornită atunci şi susţinută de fii, nepoţi şi strănepoţi în luptă cu atâtea amare de greutăţi. Să dea cerul acestei împreună lucrări sporul şi înrâurirea binefăcătoare, pe care le-au avut la începutul lor, să ne dee nouă, urmaşilor înţelegerea, dragostea frăţească şi zelul bun, despre care ne-au dat atât de frumoase dovedi înaintaşii noştri întemeietori de literatură! Revistă politică, Sibiiu, 4 August st. v. Visita contelui Kálnoky la Varzin este obiectul de care sunt preocupate atât fiarele din Viena cât şi cele din Budapesta. „Fremdenblatt,“ ale cărui legături cu ministerul nostru de externe sânt cunoscute, se exprimă în modul următor: „Unirea celor două mari imperii servesce nu numai intereselor lor speciale ci şi celor generale europene şi este basată pe respectul drepturilor străine şi pe apărarea drepturilor lor proprii; ea nu lasă ca pacea să fie tulburată şi tinde de a face ca toate puterile să lucreze împreună pentru liniştea şi ordinea continentului. De aci urmează ca principiu, că nici contele Kálnoky nici principele Bismarck nu au putut avea în vedere scopuri politice active prin întrevederea lor la Varzin; din potrivă, din lucrările acestor doi bărbaţi de stat reese grija ce o au dînşii pentru impedecarea acţiunilor, care ar pută da nascere la încurcături europene. Opera din Varzin va face servicii păcii şi totodată va înnoda şi mai strîns legăturile care unesc pe Germania cu Austria, pentru ceea ce nu mai este nevoie de vreun arangiament special. Acordul dintre ambii miniştri şi sinceritatea deplină sunt factorii cei importanţi pentru continuarea operei de pace.“ „Nemzet“ organul guvernului unguresc zice, că visita contelui Kálnoky la Berlin este o dovadă, că alianţa dintre monarchia noastră şi Germania, despre care unii de un timp încoace au început a se îndoi, continuă a fi în deplină putere. In aceasta şi nu în altceva zace importanţa călătoriei. „Nemzet“ termină articolul (ficând, că „motivul visitei este de a manifesta în afară şi în depărtare, că alianţa — pe care aceia, cărora nu le convine, au tras-o la îndoială — există şi va exista şi că ea din an în an, în loc să se slăbească, devine tot mai intimă şi mai strînsă; — motivul este ca să scie ori cine, dă deşi acum nu există nici o cestiune politică acută, în cas când s’ar nasce vreuna, pe Germania şi Austro- Ungaria le va găsi deştepte şi strîns unite.“ „Norddeutsche Allgemeine Zeitung“, organul principelui Bismarck răspundând la un articol al colarului „Times“ dice, că politica germană nu are altceva în vedere decât representarea intereselor legitime ale supuşilor imperiului şi apărarea drepturilor suverănităţii germane pe basa de egalitate. Germania a sprijinit totdeauna, în modul cel mai desinteresat, politica engleză şi cu toate acestea n’a întimpinat decât rea voinţă din partea Engliterei, Ziarul german termină cu cuvintele : „Dacă Englitera nu-’şi schimbă atitudinea sa de pănă acum faţă cu interesele germane, atunci aceea ce „Times“ numesce un capriţ trecător se va preface într’o receală constantă.“ Celelalte chiate germane sânt deplin mulţumite cu acest răspuns al organului lui Bismarck şi dau cu socoteala, că Bismarck nu voiesce să recunoască anexiunea pe hârtie a Nouei Guinee şi a sinului Wallfisch din partea Engliterei, şi că va apăra pretenţiunile germane asupra acestor teritorii. „Diritto“ publică sub titlul „După conferenţă“ un articol privitor la relaţiunile Italiei cu Austro-Ungaria şi Germania şirice în ce altele: „După părerea noastră, împregiurarea că am sprijinit propunerile engleze în privinţa Egiptului, nu tulbură relaţiunile noastre de alianţă cu Austro-Ungaria şi Germania. Alianţa ca garanţie pentru pace nu împedecă libertatea noastră de acţiune în cestiuni, care nu privesc această alianţă. — Alianţa cu Austro-Ungaria şi Germania în cestiuni continentale şi alianţa sau cel puţin buna înţelegere cu Englitera încât privesce Marea mediterană, a fost totdeauna programul nostru şi noi stăruim a crede, că aceste două părţi nu se exclud una pe alta“. Parlamentul englez s’a amînat. Mesagiul cetit cu această ocasiune accentuează, că relaţiunile cu puterile externe sânt foarte amicale. Regretă, că străduinţele puterilor de a găsi mijloacele pentru restabilirea echilibrului în finanţele egiptene, ceea ce este de atâta importanţă pentru propăşirea şi buna ordine a Egiptului, n’au avut succes. „Voiu continua“, se duce mai departe în mesagiu, „de a împlini cu credinţă acele îndatoriri, care resultă din presenţa trupelor mele în Valea Nilului. Sper, că misiunea specială, pe care am hotărît de a o trimite în acea ţară îmi va sta în ajutor în privinţa sfaturilor ce sânt a se da guvernului egiptean şi a măsurilor ce sânt de luat“. Cu privire la afacerile interne, mesagiul constată împuţinarea crimelor agrare în Irlanda şi îmbunătăţirea simţitoare a stărei poporului irlandez. Mesagiul vesteste că atenţiunea legislativei în curând va fi absorbită de cestiunea representaţiunei poporului. Regina exprimă mulţumirea sa pentru interesul ce poporul arată în această cestiune şi constată cu plăcere că a avut ocasiune să se convingă de lealitatea poporului faţă cu tronul şi de respectul lui pentru lege. în camera franceză s’a început discuţiunea asupra creditului cerut pentru Tonking. — Raportorul comisiunei bugetare, Menare-Dorian declară că comisiunea a primit creditul de 38 milioane pentru expediţia la Tonking; această sumă este suficientă, întâmplându-se însă să se treacă peste această sumă, comisiunea nu mai ia nici o răspundere. — Raoul Duval critică cu asprime purtarea cabinetului și pledează pentru respingerea creditului. — Primul ministru Ferry amintesce că motivele politicei cabinetului, privitoare la Orientul extrem, au avut deplina aprobare a camerei. Dînsul primeste cu plăcere răspunderea pentru tractatul încheiat la Tsien-Tsin. Ministrul constată că, conform afirmaţiuni lui Fourier, Li-Hung- Tsang a primit terminele de evacuare. Protestul lui Tsung-Li-Yamen n’are nici o valoare, deoarece el a venitdupă incidentul de la Langson. Incidentul acesta este ca şi o trădare. Franciei nu i se poate imputa că a fost prea iute; din contră a fost prea indulgentă. Primul ministru expune apoi fasele prin care au trecut negocierile după incidentul de la Langson şi arată că China a oferit drept despăgubire trei milioane. Aici, zice ministrul, s’a sfîrşit şi cu răbdarea noastră. Admiralul Lespes a primit ordin să distrugă forturile dela Ke-Lung. Aceasta nu însemnează că noi sântem în răsboiu cu China. Negocierile continuă. Guvernul cere aprobarea camerei, mai nainte de a procede mai departe. Votul camerei va influența foarte mult asupra hotărîrilor Chinei, căci prin el Francia dovedesce, că voiesce să-și validiteze dreptul seu. Camera trebue să autoriseze guvernul să fie ca zălog aceea ce dînsul crede, că este mai potrivit. Dacă camera va da această autorizaţie, biruinţa pe jumătate va fi câştigată. Discuţiunea a rămas să se continue în şedinţa următoare. „Confederaţiunea Orientală“ Primim din Atena un ziar francez, ce de vreo câtevafile apare acolo, anume „La Confederation Orientale. Journal des inturets des peuples orientaux“. Tendenţa noului organ, indicată şi în titlul lui, este destul de interesantă, pentru ca programul expus în numărul prim să merite a fi presentat şi cetitorilor noştri. Uşor s’ar pută ca pe viitor să mai avem o pasiune a cita din el. „La Confédération Orientale“, diar politic —rice comitetul acestui diar — va apare odată pe septemână, în fiecare Sâmbătă supt direcţiunea d-lui maior Suter.