Tribuna, decembrie 1884 (Anul 1, nr. 185-207)

1884-12-08 / nr. 190

Pag. 758 Vă asigur, dlor jurați, că eu atât la inter­pretarea articolului incriminat, cât și în critica acasei ridicate în contra acestui articol voiu spune numai aceea ce corespunde convingerii mele. începutul actului de acusare, după intro­ducerea îndatinată sună: „Articolul incriminat se întoarce, după­ ce citează o pretinsă scrie din „Luminătoriul“ din Timişoara, şi preamăresce răscoala lui Horia şi Cloşca şi procedend de aci, prelungă desconside­rarea Excelenţei sale a metropolitului gr. or. din Sibiiu, dă expresiune suspectării că congresul hotărît a se ţine în Noemvrie a fost amânat pentru coinciderea centenarului lui Horia şi Cloşca spre a evita tumultele eventuale.“ Deja în acest ântâiu alineat al actului de acusare se susţine ceva ce nu se unesce cu cu­prinsul verbal al articolului incriminat. Se ri­dică acusa positivă că articolul incriminat con­ţine o preamărire a răscoalei lui Horia şi Cloşca; această acusă se repetează în alineatul al doilea al actului de acusare. D-Voastre, d-lor juraţi, după­ ce Vi s’a ce­tit articolul, veţi putea judeca mai bine, dacă e această acusă îndreptăţită. Eu nu aflu în tot articolul nice o singură proposiţie, care s’ar fi ocupând cu preamărirea răscoalei lui Horia şi Cloşca. Deoare­ce însă singură împregiurarea că Horia, Cloşca şi Crişanu sunt numiţi martiri, nu îndreptăţesce susţinerea d-lui acusator, şi după­ ce această susţinere sigur că nu e făcută de dragul d-lui acusat, ci e citată pentru spri­­jinirea acusei, — pot dice că şi relativ la aceste actul de acusare se abate dela starea faptică a lucrului. Sau doară să fie părerea mea nedreaptă? Să se poată oare întru adevăr dice că cine nu­­mesce pe Horia şi Cloşca martiri, aduce prin aceasta o laudă la toate câte s’au întâmplat pe timpul răscoalei care a purtat numele acestora, şi că preamăresce risipirea alor 215 curţi şi a alor 26 de nobili din comitatul Hunedoarei? Sigur că nu! Şi acela care îi numesce pe aceşti bărbaţi martiri, şi Românul care scie că aceștia s’au luptat pentru desrobirea poporului lor de jugul iobăgiei asupritoare, poate să-’i nu­mească astfel, dar’ va regreta totodată că pa­tima luptei a condus la astfel de fapte. El poate însă arăta, și aceasta să nu o uite nime, că apă­sarea ne mai suportaveră a iobagilor, a fost causa rescoalei, că pentru suprimarea acesteia s’au luat măsurile cele mai pe dos şi prin ur­mare agitatoare, că între altele nobilimea, fără de nice o procedură judecătorească şi în aceaşi zni a tăiat capetele la 37 de ţăreni cari erau prinşi. Ori de câte ori şi ori unde s’a purtat luptă pentru bunuri sociale, totdeauna patima desca­­tenată a dus la săvîrşirea de atrocităţi. Nu aceste însă le preamăresce acela —­şi nime nu are dreptul de a-’i face o asemene im­putare aceluia, care numesce martiri pe nisce bărbaţi cari au întreprins lupta pentru delătu­­rarea unui rău ne mai suferibil ori pentru a câştiga poporului lor un bun oare­care şi în această luptă ’şi-au aflat perirea. Actul de acusaţiune continuă: „Articolul întreg şi cu deosebire numirea de „sfărîmător“ al naţionalităţilor“ dată ministrului - presindent ung. în şirul al 15-le şi al 16-le ale alineatului al treilea precum şi expunerea satirică a mes­­chineriei guvernului făcută din incidentul prea­măririi răscoalei lui Horia şi Cloşca e predată în un ton aşa de agitatoric, încât în alinea a 8-a părăsesce tonul dublu şi trece în agitare pe faţă la revo­ltă, această parte a articolului e o agi­tare pe faţă în contra naţiunii maghiare, în contra statului maghiar, în contra guvernului şi a instituţiunilor de stat“. După cum vedeţi, domnilor juraţi, actul de acusaţiune face o deosebire în judecarea ali­neatului al 8-lea al articolului şi în judecarea celuialalt cuprins al acestuia. Acesta — cu de­osebire unele posiţii ale lui — se zice că sunt scrise în ton agitatoric, care conţinutul alinea­tului al 8-lea — formează după vederile d-lui acusat — agitare pe faţă. Aceea parte a articolului, căreia i se im­pută ton agitatoric, nice d-lui acusator nu i se pare momentoasă, — pentru scopurile d-sale adecă — deoare­ce nu face nice un singur cu­vânt al acelei părţi de obiect al acusei. Tocmai de aceea mi se pare mie nedreaptă împregiurarea, că d-l acusator, prin o critică cel puţin prea severă a acelora ce nu le ţine ca punibile pentru a face capital în causa sa, ţin­­tesce a câştiga o preopiniune favoritoare celor ce i se par d-sale punibile. Am în vedere adecă că expresiunea: „în­treg articolul etc., e scris în un ton atât de agi­tatoric încât alineatul al 8-lea conţine o agitare pe faţă, — mai întâiu fiindcă impută părţii ne­incriminate a articolului ceva ce e cu neputinţă a afla în acela­şi a doua voiesce a întrebuinţa această cualificaţiune neexactă pentru a face primejdioasă partea incriminată a articolului, care trebue să apară primejdioasă. Voiesc mai ântâiu să mă ocup cu partea „agitatorică“ a articolului spre a dovedi cât de sever judecă d-l acusator. D-lor jurați! D-Voastre sciți că articolul citează din „Luminătoriul“ mai ântâiu o scrie nu presupusă ci faptică și nu se întoarce apoi la glorificarea revoaltei lui Horia şi Cloşca, ci dă expresiune mirării sale asupra motivelor cari ar fi fost dătătoare de ton la amânarea ţinerii congresului bisericesc, motive, cari nu numai că sânt lipsite de ori­ce basă, deoare­ce nu se văd nici cele mai neînsemnate semne de pregătire pentru sărbătorirea centenarului, ci s’au vătămat prin aceasta şi membri congresului bisericesc suspectaţi fiind, că au plănuit demonstraţiuni ce stau în legătură cu serbarea centenarului lui Horia şi Cloşca. De aici se scoate apoi motivul de a ac­centua că domnii Tisza şi Trefort precum şi me­­tropolitul gr. or. din Sibiiu prin acestea măsuri, şi adecă primii prin aplicarea car’ al doilea prin executarea lor, n’au ghîcit-o. Acesta e pănă la pasagiul incriminat, conţi­nutul de căpetenie al articolului, în contra căruia după credinţa mea n’are nime nimic. (Va urma.) dela guvern tabele de cetire de părete, dar’ — fără ca pe acele tabele să vedi o singură literă română. Școalele din cercul lor sânt dară îm­podobite după gustul lor; numai ici-colea mai rămăsese câte o mapă română, cea de Bordeaux. Zări unul dintre acei doi domni o atare mapă într’o şcoală română, şi numai decât o şi secues­­tră. Scurt după aceasta dl ministru Trefort opri folosirea mapei din motivul: că împărţirea poli­tică nu corăspunde realităţii. Noi nu maghiarisăm, au dis atunci cei doi domni, ci tot ce facem, facem după lege şi in­strucţiune. Să vedem aşa este? Legea prescrie că în comune cu locuitori de diferite limbi în şcoalele comunale şi de stat să se propună pruncilor în limba lor maternă, pe cât aceasta e usitată în comună (art. 38, 1868, § 58). O altă lege mai nouă, adusă sub dl Trefort (art. 18, 1879, § 3) ordină ca aceasta disposiţiune a legei din 1868 să se execute cu stricteţă (szigorúan végrehajtandó). Să căutăm acum în câte şcoale comunale şi de stat se pro­pune baremi cetitul şi scrisul românesce, unde şcolarii sau în parte sau în totalitate sânt Români. Să luăm d­­e­ comitatul Hun­edoarei ca pe cel mai românesc, şi să întrebăm pentru ce în şcoa­lele de stat din comunele curat românesci: Gioagiu, Secărîmb, Barcia-mică, Bărsău (unde şcoala confesională s’a suprimat), Silvaşul-infe­­rior, Silvaşul-superior, apoi în comunele cu lo­cuitori mestecaţi: Baia de Criş, Brad, Hunia­­doara, Pestişul mare, Răcaşdia, în fine în scoalele comunale din: Lingina Băesci ş. a. — pentru­ ce în aceste scoale nu se propune nici o literă ro­mânească? Nu e călcată aici legea? Ori doară înaltul guvern nu scie despre aceasta? încât scie ori nu scie d-l Tisza, care nu admite să se vateme legea, nu am cunoscinţa. Dar’ că d-l Trefort o scie şi o tace, despre aceasta am cunoscinţă. Cu atâta mai mare grije are d-l Trefort de propunerea limbei maghiare în şcoalele ro­mâne. Pe cât aceasta e lege, ne plecăm îna­intea ei. Ce însă trece preste lege, e călcare de lege, e­xperzel orb, care va întimpina tot­deauna numai dispreţul nostru. Şi în privinţa executării legii despre obli­gata propunere a limbei maghiare în şcoalele poporale a dat d-l ministru Trefort o instrucţiune inspectorilor regelei de şcoale, cu ct. 29 Iunie 1879 Nr. 17284, în §. 12 al acestei instruc­ţiuni se ordină: Inspectorul reg. de şcoale să visiteze în fiecare an cel puţin odată şcoalele poporale nemaghiare din cercul seu spre a ob­serva învăţarea limbei maghiare şi progresul făcut în aceea („hogy a magyar nyelvi tanítást és az abban történő előhaladást figyelemmel k i s­é r­­­e“) car’ pe învăţătorii cari vor areta succes eminent în acest obiect, se-’i notifice minis­trului de culte şi instrucţiune publică pentru premiare (megjutalmazás). De­sigur măsura aceasta a d-lui Trefort e numai o măsură pedagogică nu politică. Copiii, cari îşi împlinesc datorinţa lor, se premiază. Aşa „A­ţi văzut chiar pe Sofocles, pe jupân Plato şi­’n fine „Aţi întins o conversare cu Om er Măria Sa? — ^Fericit e muritorul, care se poate visa „Discutând cu Aristotel de berbeci şi de cârlani, „Despre dreptul filosofic în numărarea de bani! — „Ce mai spune păscalia? şi planeţii cum o duc? „Saturn, cum s’aude 'n ţară, ’şi-a fost perdut un papuc, „Fu silit dar’ să rămână acasă şi să cetească „ Cântul douc-deci şi patru din Odisea grecească ? „Ah, uitam . . . ce-’i cu bătrânul cel de ieri ? Ce-aţi tălmăcit? „De sigur Pallas Athene totul v’a descoperit! Sfetnicii ard de mânie. Unul dintre dînşii ’ncepe Să spună c’acele vorbe aşa şi-aşa le pricepe. Craiul, care scie totul, glumind, iarăşi ’i-a ’ntrebat: „Conversarea cu Apollo cam câţi galbeni v’a costat?“ Sfetnicii tăceau ca „piscis in torente;“ tăceau, dar’ Nu puteau de ciudă multă nici să respire măcar, fac şi părinţii înşişi; prin urmare disposiţiunea d-lui Ti­efort e o disposiţiune părintească. Una numai aş dori să ’mi­ se explice. Dacă, după cum a declarat d-l ministru-preşe­­dinte în dietă, „mijloacele statului nu se pot folosi spre scopuri de maghiari­­zare“, de unde va plăti d-l ministru de culte acele premii ? Sau e promisiunea de premii a d-lui ministru de culte un vermuleţ în unghiţă, sau trebue să aplicăm la declaraţiunea d-lui ministru­preşedinte vorba Românului: gura dice__ Ei dar’ altfel se pricepe aceasta în lumea practică, eată cum: In școala din T. în comitatul S. întrară mai acum doi ani nisce gendarmi maghiari, cari nu sciau românesce. A trebuit dară să se înţeleagă cu copiii prin semne. Luă unul într’o mână o bancnotă, car’ în ceealaltă lanțul „oficial“ şi dise. „Care vaţe vungiîţesce, ela“ — aici arată bancnota. „Care vaţe rumungesce, ela“ — aici arată• lanţul... _ Şi despre aceasta îşi poate lua d-l Trefort informaţiuni oficiale, dacă va pofti. Dar’ se mai practisează disposiţiunea de mai sus a d-lui ministru şi în alt mod. Şi ca să trecem cu totul preste societăţile private de maghiarisare (cari aprobate odată de d-l mi­nistru nu se mai pot întrena) să vedem cum urmează persoanele oficiale? Iată cum: Protocol susceput de cătră oficiul protopresbiteral al__ la 1/13 August 1883 precum urmează: Presentându-se la acest oficiu protopres­biteral învățătorul de la şcoala confesională gr. or. din R ..., S. R. declară la protocol următoarele: La 1/13 iunie a. c. au intrat în şcoala confesională din R. domnul inspector regiu de școale din comitatul... dimpreună cu judele pretorial al cercului-----, şi după­ ce au examinat dînşii în persoană pe şcolari din studiul limbei maghiare ,mi-au declarat, că cu progresul de pănă acum din acel studiu sânt mulţumiţi. După aceasta fiind încă în şcoală m’a îndatorat dnul inspector regesc de şcoale ca să pornesc mai nainte de toate, ca şcolarii să înveţe limba maghiară promiţendu-’mi, că dacă voiu face progrese însemnate cu elevii în acest obiect, ’mi se va da o remuneraţiune de 25 fl. v. a. Mai departe în 29 Iulie întimpinându-mă dl inspector regiu pe stradă în oraşul. . . ’mi-a descoperit şi promis, că deoare­ce comisiunea administrativă comitatensă a decis, că pe anul şcolar 1882/3 să nu se împartă ajutoare învăţătorilor, pe anul şcolar viitor 1883/4 voiu primi în duplu acel ajutor, adecă 50 fl. Deoare­ce e în contra consciinţei mele a stărui mai mult pentru învăţarea şi propunerea limbei maghiare, de cum e statorit în planul de împărţire al oarelor prescris în şcoala poporală, declar înaintea preaonoratului oficiu protopres­biteral, că cu ofertul domnului inspector regiu de şcoale .. . făcut mie în modul de mai sus, nu-­l pot primi şi nici odată nu-’mi voiu vătăma datorinţele mele oficiale pentru bani, ori­ şi­ cine ’mi-ar oferi mie aceea. Nefiind eu în stare a corăspunde cu vătă­„Chiar aşa de­’nţelept poate, tocmai precum voi sânteţi! „Am voit să v’arăt numai ce nebuni aţi fost anume, „Când, v’aţi numit muritorii cei mai înţelepţi din lume! . . „Nu-’mi pasă! Pe-Omer, pe Plato cetiţi-’l, dacă puteţi: „Daţi de cap cu Herodotul, ori cu capul de păreţi, „Lui Virgil îi faceţi ode, invitându-’l cu plăcere „La un prând­ bogat, de gală, ori la o tură de bere — „Nu-’mi pasă! — însă de-aceea, vă spun drept, că-’mi păsă mult: „Nu vă lăudaţi sciinţa; asta nu pot s’o ascult! „Nu acela-’i om cu minte, care tot mereu vorbesce „Despre ’nţelepciunea-’i multă, nu acel ce se falesce, „Că de rost scie pe Plato, nu acela e mintos — „Ci acel ce cu-umilinţă tace, ţine capul mai în jos! „Cest din urmă­’i om cu minte, cel dintâiu o tidvă seacă: „Spicul gol de grâu se ’nalţă, cel plin însă ’n veci se pleacă! „în urmă să sciţi şi-aceea, că sânt mulţi dintre plugari, „Ageri, cumpeniţi la fire ca ori­care cărturari,— „Nu filosofia-’l face pe om înţelept sub soare „Ci mintea cea sănătoasă, câştigată cu sudoare. „De-aceea nici când plugarul nu-’l luaţi în rîs de sus: „în oala acoperită nu stie nimeni ce-’i pus!“ Cluj. C. Roşcu. Forţa „Tribunei“. Filosofii şi Plugarii. (După o poveste poporală.) (Fine). „Dar’ a doua întrebare cum a fost?! Băgaţi de seamă! „Aţi avut un rîu să treceţi? Mare-a fost? Craiu­avea teamă. „Că va fi adânc, de-aceea m’a ’ntrebat dacă-’i afund. „Să-’i minţesc n’am vrut, deci dacă Craiului aşa-’i răspund: „Fii pe pace! Nu-’i primejdie, căci e săc ca­’n med­ de vară. „Apa de-abia o s’ajungă pănă într’a serii scară!— „Cea din urmă întrebare tot pe-aceeaşi cale vine, „Voi deşi n’aţi înţeles-o, Craiul a ’nţeles-o bine! „M’a ochit Craiul, adecă şi rîdend m’a întrebat, „C’aş pute nisce oiţe să le mulg ? T-am cuvântat: „Nu oi, numai, ci berbeci, chiar aş pute să mulg, dar’ eată, „Nu-’i cine să-’i dee ’n staul! .... „Asta ne-a fost vorba toată. . . . „Apoi de, precum se vede, Craiu-’i om, dar’ om la loc, „T-a fost milă de-al de mine și ’mi-a făcut al fi noroc!“ Tace Vîjul, lin cu mâna fruntea ’și-o mai ne­tecresce, „Noi berbeci?!“ strigă de-odată sfetnicii plini de mirare, „Fitimen, tonitra etventum! Noi berbeci? noi la mulsoare? — „Joe din Olimp şi Pluto din Tartar! Voi Lari, Penaţi, „Semitei, nimfe şi graţii, şi voi furii ascultaţi! „Unde s’a vădut vr’odată un atare lucru! Drace! „Hic crudelis, haec maliţia, hoc malumque! Punct şi pace!“ Astfel s­eară, dar’ se ’nmoaie, pleacă feţele-’n pământ. Ese unul după altul, iar’ de-a dice vr’un cuvent. Noaptea ’ntreagă nu dormiră de năcaz, crepau de ciudă. Cum? Deşi totul e taină, dar’ putea lumea s’audă Şi-atunci cu filosofia dînşii au rămas pe jos! — „Dracul să se vîre ’n Rege, dar’ în moşneag mai vîrtos! . . .“ Dimineaţa pănă ’n diuă ei la Rege s’au grăbit. Regele c’un zimbet dulce, dar’ ironic ’i-a primit. „Ce-aţi visat dragii mei sfetnici? Aşa-’i dar’ c’aţi dormit bine? Craiul serios atuncia, desbrăcându-’şi ironia: „Vedeţi, dragii mei, acuma ce-ajunge filosofia? „N’am făcut lucrul acesta din răutate, de loc. „Nici din glumă, ca astfel să-’mi pot bate de voi joc. „Nu! — Voinţa ’mi-a fost numai să v’arăt că omul scie „Să trăiască ’n lumea mare şi far’ de filosofie! „Am voit să v’arăt cumcă şi plugaru-’i om isteţ Roma locuia est! (Fine.) Deva, în­­jiua sântului A n d­r­e i­u. De astădată şi în legătură cu cele ce le-a adus un corespondent al d-voastre în interesan­tul articol „Persecuţiuni noue în contra Româ­nilor“ voiu trece la altă retortă Grim­waldiană. Mai astăvară se aruncă din întâmplare în­­tr’un diar maghiar alusiunea, că sânt şi de aceia inspectori regesei de şcoale, cari lucră din toate puterile de a scoate limba română din şcoa­­lele române. La moment săriră cei mai voinici doi inspectori şcolari şi bătendu-­şi peptul se pro­voacă la meritele lor pentru şcoalele şi învăţă­torii români. Negreşit că au merite acei domni. Au ex­­operat că mai multor şcoale române li sau donat Mai tuşind, mai dând cu capul în urmă aşa ,vor­besce: „Acum eu stau la mulsoare şi vă mulg de bani cum vreu. „Voi sânteţi dară berbecii pe cari l-am înţeles TRIBUNA Nr. 190

Next