Tribuna, august 1889 (Anul 6, nr. 174-199)
1889-08-01 / nr. 174
Pag. 694 aprobări sau rîsete ironice la adresa lui Boulanger, car’ din partea conservatorilor prin sgpuiate de contracjicere. Presidentul numai prin atitudinea sa energică, amintindu-le senatorilor în mai multe rînduri să nu uite că sunt judecători, a putut susține ordinea. Procurorul s-a provocat la 1200 acte, prin care se dovedesc toate delictele, de care este acusat Boulanger. Aceste sînt: legături neiertate cu oameni suspecţi şi compromişi spre scopuri de agitare politică, complet în contra siguranţei statului, legătură cu străinătatea spre acest sfîrşit, gheşefturi murdare, resurse bânesci suspecte din străinătate şi malversaţiuni de bani publici pe vremea când era încă în minister. La sfîrşitul vorbirii sale, dl Quesnay de Beaurepaire ’şi-a desvoltat părerea, că tribunalul de stat este competent să judece asupra tuturor delictelor înşirate. Imediat după terminarea vorbirii de acasă a fost pusă din partea dreptei cestiunea competenţei, asupra căreia tribunalul de stat va delibera în şedinţă secretă. Exregele Milan despre situaţie. Cetim în „Românul“ . Se scrie cu data de 5 August, că redactorul chiatului „Sibsca Rec“ a fost primit în această zi de exregele Milan, care vorbind asupra situaţiunii actuale a Serbiei, alis turnătoarele : A abdicat dela tron din propria sa voinţă, şi nu după îndemnul nici unei puteri sau în urma unei alte influenţe. Ceea ce a comunicat corniţele Kálnoky delegaţiunilor austro-ungare despre abdicarea sa sunt lucruri exacte. Spirea, că acum ar voi din nou se joace un rol politic, este eronată. El voeşce se serve unei idei de sat şerb, şi crede că ar fi a deservi causa, amestecându-se în ceva şi a produce încurcături. Fiiul seu are nevoie de zile liniştite. Pănă ce acesta va fi majoron, regenții vor conduce după a lor chibzueală ţeara, şi el sigur este cel dintâiu, care se va supune puterii regenților. Astfel dar’ nici vorbă nu poate fi, ca fostul rege să reiee puterea din nou. îşi va exercita înse în cadrul legii drepturile lui de tată al regelui. Privitor la art. 72 din constituțiunea M&v.efcraire rusesci nu sânt competente a cătar mai fi putut să domnească cât ’i-ar fi plăcut. Despre noua constituţiune a 4’81 că aceasta este opera întregei țeri şi că e făcută pe basa unor principii democratice. Fiind vorba despre diferitele comentarii ce s’au făcut asupra venirii lui în Serbia, a zis, că nici regenţii, nici miniştrii nu ’i-au făcut nici o dificultate de a se întoarce la Belgrad, şi nici nu ar fi putut să facă aşa ceva, deoarece nu există o lege, pe care s’ar putea sprijini în a-’i crea lui dificultăţi. Dealtfel ţine a declara, că este pe deplin mulţumit de modul cum regenţii şi miniştrii conduc ţeara. Venirea lui în ţeară n’are nici un scop politic. A venit pur şi simplu pentru a-’şi vede firul şi pentru a se sfătui cu regenţii în privinţa educaţiunii tinerului rege. Vorbindu-se şi despre arestarea dlui Pera Teodorovici, a 4*® că este 0 invenţiune a reiuvoitorilor lui scirea, că el ar fi ordonat această arestare şi că ar fi influenţat întrucâtva în evenimentele ce s’au petrecut în Belgrad la 26 şi 27 Maiu, este dat la o parte, nefiind tocmai comme il faut, şi fiindcă închidea drumul. Cu el au fost exilaţi şi „Penaţii“, geii casei şi ai căminului, şi alte instituţiuni referitoare la vieaţa mai intimă de familie. Numai icoanele (imagines) de ceară ale strămoşilor au fost păstrate şi mai departe. Conservate în mici dulapuri şi împreunate cu ghirlande de frunze ş. a., împodobiau păreţii giur împregiur; . .. sub fiecare mască de ceară se afla o tăbliţă (titulus), care conţinea numele şi celelalte lucruri personale ale răposatului, prelângi aceste o scurtă însemnare a lucrărilor, a rangului, a faptelor sale, „pentru ca, după cum face Valeriu Maxim, virtuţile strămoşilor să fie imitate de nepoţi“. Să ne întoarcem la atriul nostru. Sub gaura coperişului se află un mic basin pătrat de marmoră, alăturea o frintână săritoare, representând doi tritoni, care aruncă din coarnele lor sucite în basin o rază de apă albană, curată ca mărgăritarul. Apa albană, condusă la oraş din munţii Albani cu ajutorul unuia din acele canale măreţe, ale căror ruine acoperite cu muşchiu şi feregă provoacă şi astăzi admiraţiunea turiştilor pentru architecture romană. Asemenea opere, atât publice, cât şi private, erau cele mai strălucite, şi îndeosebi pe timpul imperiului. Pe toate movilele se audia freametul fântânilor măiestrite; stabilimente de băi cu aparatele cele mai rafinate se înălţau în toate părţile; nici o casă distinsă Despre aceste tulburări n’a avut scrie decât după ce a cetit la Smirna dările de seamă din fiatele franceze, şi în care chiar consulul italian şi un colonel turc i-au arătat pasagele referitoare la evenimentele ce s’au desfăşurat. Era dealtmintrelea chiar bolnav pe vremea aceea şi a stat în pat când a cetit. Despre „Male Novine“, ziarul lui Pera Teodorovic, 4'-'6 că este o foaie de scandal, pe ale cărei scrisuri nu se poate pune nici un temeiu şi nici n’are vre-o consideraţiune cătră Pera Teodorovici, în privinţa politicei ce a urmat el, a zis că se mândresce, că în cei 20 de ani de domnie a făcut din Serbia un stat modern din paşalic ce era. Referitor la relaţiunile dintre dînsul şi metropolitul Mihail, a 4i3 că aceste sunt cum trebue să fie relaţiunile între un cap al bisericii şi părintele regelui, în cestiunea divorţului seu face ca CCD sciinţa îi este pe deplin împăcată cu cele ce a făcut. O întimpinare. Primim următoarea scrisoare, pe care o publicăm conduşi de principiul: „Audiatur et altera pars“, deşi întimpinătorul nu se mărgineşce numai la apărarea sa: Arad, 8 August st. n. 1889, în anii 161 şi 162 a. c. ai preţuitei foi „Tribuna“ a apărut o corespondenţă cu datul din Arad 29 Iunie st. v. 1889, subscrisă de „Aradanul“, care între altele află de bine a se ocupa şi de mine, din motivul că am îndrăsnit a recurge pentru postul de protopresbiter al Aradului. Vă rog deci să-mi permiteți în foaia D-Voastre a face puţine observări numitului corespondent. Deşi nu mă privesce vieața socială a Aradanilor, totuşi ca unul, care sânt în nemijlocita lor apropiere, pot face că în Arad de toate poate afla omul, numai înțelegere între Români nu, — pentru că toți emulează care de care se arete cum se scie mai tare batjocori unul pe altul. Din acest punct de vedere se vede că a proces și însuși „Aradanul“ la scrierea șirului lung de insulte adresate la toți cei ce nu sînt de o pănură cu dînsul. Nu voia să să fac operatorul tuturor apărarea "mea, petru aceia n’au lipsă de Uttl jjU Ul XI wp JIU AUM».ţ. faptele lor deoparte, car’ de altă parte pe aici este sciut, că toate acele nu stau aşa precum le spune „Aradanul“, ci cu totul întors, şi altcum se scie şi aceia, că scrisoarea „Aradanului“ este numai isvorul pismei din Arad. Nu pot să trec cu tăcerea însă afirmațiunea corespondentului, când zice, că „biserica pare a fi devenit în diecesa Aradului proprietatea unor familii coaliate“ , cu adevărat, mai mare minciună ca aceasta nu s’a putut răspândi în sesonul de acum, pentru că toată lumea scie, ca biserica din diecesa Aradului nici-când nu s’a guvernat, nici nu se guvernează prin Hamzea, Beleş, Bonciu şi Desseanu ; ci ea se guvernează ca şi celelalte eparchii surori, — în frunte cu episcopul diece- tan, — prin un consistor consistător din trei sonate cu 34 asesori şi prin sinodul eparchial cu 60 deputaţi ca representanţi ai clerului şi poporului eparchiot; car’ că toţi aceştia s’ar lăsa seduşi şi purtaţi de nas prin patru oameni, este un lucru ce nici însuşi „Aradanul“ nu va crede, fie însă „Aradanul“ încredinţat, că dacă trebiie în diecesă ar merge aşa precum le descrie dînsul, acele corporaţiuni ’şi-ar sei face datorinţa şi fără întrebare sau admoniţiune dela d-sa. De tot naivă e apoi afirmaţiunea corespondentului, când 4'ce, ca „grupul de oameni, partea cea mai mare din generaţiunea tinără, ’şi-a impus deocamdată o ţinută observatoare“, firesce, că faţă cu celalalt element pervers, care nu e înclinat a-’şi frământa capul cu închipuiri. Se me ierte însă dl corespondent, că eu altcum cunosc treaba, şi anume o cunosc aşa, că acel element din Arad, la care aparţine verosimil şi Aradanul, s’a pus într’o ţinută observatoare de silă, pentru că pe terenul de activitate — în interesul de obşte — s’a recunoscut pe sine de incapace; dar’ mai ales s’a pus pe terenul observator din interesul propriu, pentru ca cu atât mai cu succes să se poată îndulci de roadele unui institut întemeiat sub firma naţională, care institut „per fas et nefas“ a ajuns sub stăpânirea lor, şi acest institut este institutul de bani „Victoria“ ; aci s’au grupat domniile lor şi de aci vin apoi teoriile, că pentru căuşele publice naţionale române numai dînşii sânt „sinceri şi necorupţi“. Va veni însă vremea să se facă odată lumină, car’ până atunci vom urmări şi noi cu atenţiune manipulările acestui grup de oameni, cu atât mai vîrtos, căci până acum, afară de vorbe multe, nici o faptă n’am văzut dela dînşii!! Intenţiunea „Aradanului“ o arată însă cuiul din sac, că e îngrijit pentru îndeplinirea protopopiatului Arad şi pentru catedrele de profesori la institutul teologic, şi în marea sa preocupaţiune întină pe toţi, afară de satelitul seu, pe care îl ridică pănă la cer, astfel făcând niţică distracţiune quasi în chip de curioasie în interesul] favoritului seu. — N’am nimic în contră, dacă cineva în interesul favoritului seu face propagandă, pentru că în orice constituţie astfel se câştigă oamenii. — am însă să regret, că se află şi oameni de aceia, care însultă pe cei-o aspirează la vre-un post, precum o face aceasta chiar „Aradanul“, care în marea sa înţelepciune a aflat de bine a mă insulta — între alţii — şi pe mine cu cuvintele, că „par’ că a recurs şi popa Ciora, care nu are nici măcar cualificaţiunea formală pentru postul de protopresbiter, aceasta este obrăsnicie“. După ce eu, — acel popa Ciora, — încă sânt un preot, care mă ţin a ave cualificaţiunea pentru parochii de clasa primă, pe care după „Statutul Organic“ şi după canoanele sfintei biserici nimica nu-l împedecă de a fi r-----r-ri -------r— - .- i__ ______ suut de sub Nr. 111 din anul 1888 litera e) încă pot ave o uşe deschisă la protopopie, şi după ce eu din consideraţiuni necunoscute „Aradanului“ am recurs pentru postul de protopop al Aradului, — care post, deşi zice că e al Aradului, noi ştim că nu e tocmai cel dintâiu în diecesă, înţeleg în privinţa dotaţiunii, — eu cred, că nime nu poate făce, că dacă am recurs a fost o trăsnicie dela mine; pentru că eu nici-când nu m’am înăbuşit la nici o slujbă şi nu mă îmbuşesc nici acum, ci dacă biserica şi naţiunea mă vor chiema undeva, eu stau la disposiţie totdeauna şi îmi voiu sei face datorinţa mai bine decât mulţi favoriţi de ai Aradanului, fie aceia măcar cu vaste pregătiri chiar din Lipsea ori din Bonn ; car’ dacă va fi scris pentru mine în cartea vieţii să fiu protopop, fie sigur Aradanul, că voiu fi şi fără consensul seu; — pănă atunci însă eu mă simt foarte fericit că sunt preot, şi ca atare pot să folosesc şi eu puţin bisericii şi naţiunii mele întocmai ca şi unii din cei cu titluri academice ai Aradanului, dacă nu ceva şi mai mult. Dealtcum cualificaţiunea protopopilor este normată prin regulamente şi legi, car’ aceea a o constata cade în competenţa celor chiemaţi, care în asemenea caşuri de sigur nu vor cere consiliul „Aradanului“. Deci ce privesce postul de protopop al Aradului şi posturile de profesori la institutul nostru teologic, fie sigur Aradanul, că acele se vor îndeplini şi încă chiar pe calea constituţională, fără ca să se ţină cont de postulatele corespondenţilor anonimi, întocmai se va resolvi fără de „Aradanul“ şi afacerea cu referentul şcolar Dr. George Pop, în interesul căruia noi am ruga pe prietenii sei, ca să nu fie provocători, pentru că se poate întâmpla ca resultatul provocărilor lor să nu le facă prea multă onoare. Românul Zee : „omul devenit neputincios e pătimaş“, aşa se vede a fi şi „Aradanul“, şi el e stăpânit de cea mai urîtă patimă, anume de patima insultării; nu vreau să-l abat de la calea sa, ci pe scurt îl consultez, că ar fi vremea să lăsăm ura şi pisma la o parte şi să ne consolidăm în simţiri şi cugete, ca să se sălăşluească între noi armonia şi iubirea, căci ura şi pisma noastră vor fi şi pe firea noastră, de care să ne ferească Dumnezeu111 loan Ciora, paroch în Micalaca şi ases. consist, nu se lipsia de sgomotul fântânelor ţîşnitoare, care fac o impresiune aşa de cordială şi de adormitoare asupra sufletului agitat de griji şi care curăţesce şi răcoresce aerul, şi astfel depărtează din casă arşiţa Odelor de Cuptor. . . Faţă în faţă cu intrarea în atriu se află biroul stăpânului casei, latinesce tablinum. Aici îşi păstrează familia documentele sale importante, contractele de cumpărare şi vânzare şi de moştenire, în scurt, tot ce avea însemnătate archivistă, precum şi corespondenţele interesante ale celor înrudiţi şi ale oaspeţilor, aducem aminte de întâmplări însemnate, moaşte de cele mai felurite şi aşa mai departe. în dreapta şi în stânga tablonului conduc două coridoare, — „gâtlege“, latinesce fauces, — în curtea interioară, în aşa numitul peristylum sau cavedium. Peristylul este tot atât de caracteristic pentru casa romană, precât este atriul. In timp când celelalte localităţi există adeseori numai în parte, dupâ cum sünt trebuinţele individuale ale stăpânului, atriu şi peristul nu lipsesc de nicăiri, sünt lucrurile esenţiale, sünt caracterul distinctiv roman în architectura privată a vechei clasicităţi. . . . Peristylul este necontestabil cel mai frumos loc în casa latină, în lăuntrul architecturii moderne îşi găsesce un pendant în spaniolul patio, cu deosebirea numai, că patio nu desfăşură aşa coloanele, şi afară de aceasta are o poartă spre stradă. Peristylul din contră nu comunică în stradă, este un Eldorado al contemplării în singurătate, al desfătării în plăcere a căminului propriu, nejignit prin nici un fel de element străin. Coridoare acoperite, purtate de stîlpi, încongintă spaţiul deschis de la mijloc. Dacă atriul a fost jumătate curte, jumătate salon, peristylul este jumătate curte, jumătate grădină, — şi totuşi cameră, pentru că colonadele îl transformă aşa, încât în mijlocul pajiştilor şi al tarlalelor de flori (viridaria) par’că mergi preste covoarele unei exedre, al cărei coperiş este numai ridicat pănă la bolta firmamentului. Isolare, odichnă pacinică, adevărată tignă, aceste înfloresc aici cu roşele şi brebeneii, aceste se desfătează aici în murmurul fântânilor curgătoare şi în zâzâitul vesel al vîrfurilor de arbori, în dreapta şi în stânga cisternei se ridică la înălţime de om policandre; centauri de bronz învîrtesc în pumnul nervos tava cu smoală; între stîlpii colonadei sau în fund pe păreţii văpsiţi stacojiu strălucesc candelabre cu măiestrie făcute. Când apune soarele după muntele Ianicul, se aprind felinarele aceste, şi noue efecte ale luminii tremură pe trunchiurile canelate şi pe frizele măreţe. Vederea unui peristyl roman, — fie ziua, fie la lucirea roşetică a lampelor şi a făcliilor, — trebue că a fost în adevăr fermecătoare, de neasemănat cu tot ce a produs architectura privată a timpurilor mai nouă. (Va urma.) TRIBUNA CRONICA. Maiestatea Sa Monarchul s’a îndurat Preagrațios a dărui din casseta Sa proprie 100 fl. pentru biserica din Brazova. * Principesa de Coroană văduva Stefania. Se anunță din Haag, că regina Emma de Olanda va cerceta cât de curând pe Principesa de Coroană Stefania în Zandvoort. Se vorbesce că și regele Belgiei va merge la Zandvoort, ca să-și cerceteze fiica. * Coloman Bedekovich, ministru regesc croat-slavon, a murit Sâmbătă în 10 i. c. în Hinterbrühl, în etate de 71 ani. * Comisiunea pentru prăsirea vitelor în comitatul Sibiiului va ţine la 16 August a. c. o şedinţă în sala cea mică a casei comitatului. La ordinea 40 lei: 1- Raportul juriului pentru premii asupra tîrgului de vite de prăsilă ţinut la 29 şi 30 Aprilie a. c. 2. Darea de seamă a dlui Iosif Drotleff asupra speselor cu ocasiunea ţinerii tîrgului de vite. 3. Stabilirea şi tipărirea diplomelor de recunoascere. 4. Desbateri asupra propunerii dlor Brote şi Drotleff cu privire la arangiarea pe viitor a tîrgurilor de vite de prăsilă. 5. Raport despre 10 opmie a. c. cu armăsarii şi taurii de prăsilă. 6. Raportul comisiunii supraveghetoare a armăsarilor şi taurilor de prăsilă. 7. Alte obiecte ce se vor pune la desbatere. # Afacerea lui Melchior Farkas. Se scrie din Timişoara, că în 8. c. a sosit în acel oraş fiica cea mare a doamnei Telkessy, Elisabeta, care a declarat judelul de instrucţie în numele familiei, că advocatul din capitală Dr. Bernhard Friedmann a primit ca să apere pe doamna Telkessy. Totodată a mai declarat, că ea voesce să iee la dînsa pe mica Margareta. Judele s’a învoit la aceasta, cu condiţiunea, ca băiata să rămână încă vre-o câteva zile în Timişoara, deoarece e indispensabilă în cercetarea judecătorească. # Alergărilele ieri ale regimentului de husari Nr. 3 au adunat o mulţime mare de oameni privitori. La alergarea primă a învins iapa „Friederike“ a locotenentului baronul de Pont, la a doua alergare cel dintâiu călăreț ajuns la bară a fost un husar din escadronul 4. La alergarea a treia a învins calul „Kakas“ al sublocotenentului de Roth e n t h a 1, călărit de locotenentul baron de Wattenwyl. La alergarea suboficerilor a ajuns mai întâiu la țîntă un sergent din escadronul 6. La alergarea a cincia a învins „Apollo“, călărit de locotenentul Bachzell, car’ la alergarea din urmă a învins „Pelham“ al locotenentului conte Wikenburg, car’ în locul al doilea a învins „M i g r a i u e“ al locotenentului Watten wy 1.* Petrecere cu joc. Damele române din opidul Hunedoara vor arangia la 6/18 August 1889 în sala „Bereriei“ din Hunedoara o petrecere cu joc în favorul „Reuniunii femeilor române din comitatul Hunedoarei“, începutul la 8 oare seara, intrarea de familie 1 fl., de persoană 50 cr. Suprasolviri se vor curta pe caleaaristică. * Uit fenomen. Ni se scrie: Sâmbătă în 22 Iulie st. n. în comuna Saturău, comitatul Aradului, s’a văzut un fenomen rar. De către Gurahonţi venia plutind prin atmosferă un glob roşu ce lăsa înapoi o roşaţă ca o fune. Deodată globul se resfiră şi dispăru, căruia imediat urmă o detunătură, precând nici un nor nu se observa pe cer, ci a tunat din senin. * Podul de fer de preste Someş în Cluj e sfirşit de tot şi oamenii pot comunica preste el. * Societatea „Kossuth“ din Budapesta a hotărît, dupâ cum spune „Pester Lloyd“, ca în anul viitor şcolastic să prevadă cu toate mijloacele de învăţământ trei şcoale elementare poporale cu limba de propunere „străină.“ * Ucigaşi de tată, înaintea tribunalului din Arad s’a pertractat 4ilele aceste procesul Manevrele generale ale armatei române, spune „Naţionalul“, s’au fixat a se face la 20 Septemvrie pe corpuri de armată. # Furtună preste Bucuresci. Cetim în „Naţionalul“ cu data 11. c.: Ieri la oarele 5 dimineaţa o ploaie torenţială însoţită de trăsnete puternice a căzut asupra capitalei. Trăsnetul a pricinuit imense pagube. A că- zut în curtea căsermii Malmeson, unde prelângă că a făcut pagube însemnate, a trăsnit şi un soldat. A făcut mai multe stricăciuni în curtea bisericii cu numele de: „Curtea Vechie“. A căzut asupra caselor generalului Arion din strada romană, unde a crepat un zid. în strada fântânii trăsnetul a făcut două victime: un mecanic de la stabilimentul militar, care de mai mult timp făcea în fiecare dimineaţă experienţe cu o puşcă inventată de dînsul şi căruia ieri-dimineaţă, trăsnetul îi luă pulpa dela un picior, şi o fată a acelui mecanic, care se găsia în curte în acel moment, a fost grav rănită. Se pretinde că s-au întâmplat şi alte multe accidente în afară din capitală.* Dl M. Cogâliliceanu a plecat la Sinaia, unde va sta o 41- De aci va merge la Braşov, de unde se va îndrepta prin Pesta şi Viena la Kisingen şi de aci la Paris. * Congresul literar din Paris. Aflăm că la congresul literar din Paris, societatea internaţională a ales în unanimitate ca preşedinte un Român, pe dl V. Alexandrescu- Urechie. * Dl Al. Orescu, rectorul universităţii din Bucuresci, a plecat în idele aceste în străinătate, pentru a mai vede, după cum crede „Constituţionalul“, marile lucrări de architectură de prin capitalele Europei. * Zăpadă în Iulie. Un fenomen ne mai pomenit s’a produs în apropiere de Lyon, în Francia. Săptămâna trecută, într’una din 4 ele, în vremea unei furtuni mari a căzut zăpadă pe câmpii. Câmpia a fost acoperită cu un văl alb. Nu s’a mai văzut în acea parte deloc zăpadă nici primăvara, nici toamna. * Monumentul dela Wörth, în 7 August s’a făcut inaugurarea monumentului înălţat în memoria Bavarezilor căzuţi pe câmpul de bătălie dela Wörth, la 6 August 1870. 250 de societăţi militare din Bavaria şi din ţinuturile ruene au asistat la ceremonie. * O logodnă princiară. Principesa Anastasia, fiica principelui de Montenegro, s’a logodit Marți în Peterhof cu principele George de Leuchtenberg. Principesa Anastasia s’a născut la 4 Ianuarie 1868, ear’ principele George de Leuchtenberg la 29 Februarie 1852. El e văduv dela 1883; în căsătoria primă a ţinut pe principesa Teresia de Oldenburg. * Regele Otto al Bavariei, după cum se scrie din München, se află rău. El numai cu sola voesce să mănânce; e slăbit cu totul. Se opune tuturor medicilor, nu ascultă nici un sfat. Boala spirituală a lui cresce din 4' în 41, medicii nu-i pot ajuta nimic. * Oaspeţi princiari în Petersburg. Principele Montenegrului, principele moştenitor şi principesele de Montenegro au sosit la Peterhof, unde au fost primiţi de familia imperială. Marele duce Petru ieşise înaintea logodnicei sale la graniţă, lui Ignatie Mihu şi Costa Vintilă pentru omor. Ignatie Mihu a fost acusat, că în tovărăşie cu cumnatul seu Vintilă şi cu servitorul seu Toader Borlodan ar fi ucis pe tată seu Moise Mihu. Din lipsa de dovedi, Ignatie Mihu a fost achitat. Vintilă a fost condamnat la închisoare pe vieaţă pentru omor, care servitorul Borlodan, — luându-se în considerare, că e tiner şi cam mărginit la minte, — a fost judecat la 15 ani închisoare. * Concert în Varadia. Reuniunea de cântări „Unirea“ va arangia în sala ospătăriei mari din Varadia, sub conducerea dlui Romul Iorgoviciu, teolog, la 18 August st. n. un concert în favorul bisericii rom. gr.-cat. ce se va edifica în loc. începutul la 8 oare seara. Preţul de intrară: locul I. 60 cr., locul II. (de stat) 40 cr. Programul: 1. „Polka tourista“, (marş) cor bărb. 2. „Venerabilis barba Capucinorum“, de Haydn, cor bărb. 3. „Simphonia jidovesca“, de Strauss, cor bărb. 4. „Pepitant“. 5. „Cisla“, operetă, com. de Porumbescu, cor bărb. După producţiune joc. Piesele de danţ se vor executa de orchestrul lui Moise sau Bârca. Congresul antropologic, în şedinţa de alaltăieri a congresului antropologic din Viena, domnişoara Sofia Torma din Orăştie a cetit un studiu foarte interesant asupra felului de scriere pe petrile aflate în Ardeal din perioda traco-dacică. Domnişoara Torma, al cărei nume pe terenul archeologic e destul de cunoscut, a dovedit că vechia cultură asiriană şi babilonică a avut multă influență asupra Daciei. Studiul ei a fost primit cu aplauze.# Din Bucovina. Ni se scrie, că dl preot gr.-or. din Ruşii-Moldoviţa, Vasilie Cocârlă, a dăruit 500 fl. pentru şcoala din acel sat. * VARIETATI. * (Un tâlhar ilustru). Unul din cele mai ciudate mistere din Far-West (America) e siguranţa, cu care oarecare tâlhari din acea ţeară şi din ţerile vecine, din partea Oceanului Pacific, pot îngrămădi furt preste furt, omor preste omor. Nr. 174