Tribuna, august 1889 (Anul 6, nr. 174-199)

1889-08-05 / nr. 178

1 ju­r. 710 sânt dator încă cu o constatare lămuritoare. Stiu că D Voastra, on­ dui juraţi norocoşi, care sunteţi puşi a Vă da dela o vreme încoace tot mai des verdictul asupra părerilor politice ale concetăţenilor D-Voastre de diferite naţio­nalităţi, de pe un foarte extins teritor al ţerii, sânteţi în curentul trebuincios cu părerile şi­­fiarele acestor naţionalităţi şi mai ales cu cele scrise în limba maghiară şi germană. Despre un procuror de stat anticip aceasta cu toată positivitatea. Nu mă îndoesc dară, că asemenea Vă veţi aduce aminte de ţinuta destul de contrară legii penale a mai multor foi tot din această ţeară, pentru care ţinută însă nu s’a găsit nici-când nici un procuror, fost-ar fi fost cât de criminal limbagiul, cât de revoltătoare ţinuta şi cât de infernală tendenţa acelor foi publice de 4% sau periodice. ziarul aşa numit liberal, d. e. „Kolozs­vár“ din Cluj, numai în decursul anului 1888, aproape în fiecare număr, cu articol­ii sei „A papák“ etc., a cârtit şi a hulit, a insul­tat şi a incriminat după dragă voea sa pe preoţii români, aşa încât a trebuit să provoace cea mai mare despreţuire şi scârbă între ce­titorii sei asupra „statului preoţesc român“. Celelalte foi din Cluj şi unele din Bu­dapesta cu deplină vrednicie îi ţineau isonul. Din incidentul conferenţei naţionale­­din Sibiiu şi din al servntitului proces irredentist d. e., tot foile din Cluj, apoi din Budapesta „Budapesti Hírlap“, „Pesti Hirlap“ şi altele batjocoriau port, limbă, credinţă, tot ce este românesc; insultau şi batjocoriau cu gura plină întreg poporul românesc într’un mod turbat şi necredibil. Destule găsim încă în foile fruntaşe, ca „Egyetértés“, „Pesti Napló“, „Pester Lloyd“, „Neues Pester Journal“, „Füg­getlenség“ şi alte din provincie, dela 1868 până în­­filele noastre. Am adunate multe, foarte multe. Aici încă am la mine o por­ţiune deajuns. Dacă poftiţi, Vă pot delecta. Alte foi cară rivalisează în antisemi­tismul cel mai graţios. „Westungarischer Grenzbote“ din Pojon d. e. sistematice agită şi harangiează 4' de 4* contra Israeliţilor. Despre partida acestor insultători, „Pester Lloyd“ din 6 Iunie 1887 d. e. scrie din cu­vânt în cuvânt: „Die Antisemiten-Parthei steht manchmal auf der strafrechtlichen Basis. Toate aceste sânt declarate, pronunţate agitări la ură, la despreţuire contra unui po­por, contra unei tagme şi confesiuni. Şi to­tuşi nici un procuror nu s’a găsit, care să acuse pe autorii acestor fel­ele scrieri, care se întindă scutul legilor ţerii asupra tagmei preo­­ţesei române, asupra poporului românesc . . . în privinţa meritului însuşi, adecă a agi­­ţării Românilor la ură contra Maghiarilor, acasa este, precum 4­sem, absolut fără temeiu. Legea de presă de la noi, chiar şi în starea ei de astăzi, întregită anume de codicele penal, circumscrie exigenţele pentru un lucru po­­nibil, deci indică apicat ce este de a se tim­bra şi incrimina ca agitaţiune. Dl procuror însă e silit să-’şi fee refugiu la generalităţi, la deducţiuni, la închipuiri, ba chiar şi la gân­dirile nepronunţate ale scriitorului, pentru­ ca să-’şi poată formula acasa, ceea­ ce însă deloc nu este în spiritul, în tendenţa legii de presă. Legea de presă cere enunţiamente clare, fapte concrete, nu sofisme, în articolii încriminaţi însă nici singura­tici, nici chiar contopiţi, nimeni nici chiar dl procuror nu poate arăta nici o a­cere, nici o enunciaţiune, nici chiar o alusiune despre aţi­­ţare de ură în Români contra poporului la­„Sifra, nu o să mâncăm ?“ — începu vorba Hirsch Bickeles, devenit acum mai cu­­ragios în urma primei victorii. „Tu nimic nu capeţi, nimic“, se sparge ea din nou cătră el, petri ar trebui să mă­nânci. Iute îi ţinu el car’ oglinda în faţă. „Cară te cu prostia aceea“, zise ea cu smerenie. „O! Oglinda mea nu e proastă deloc“. „Vrei să zici că­’s urîtâ eu“, ur­mează Sifra a 4ice, „pentru tine sânt prea fru­moasă încă“. Hirsch Bickeles îi ţine oglinda înainte fără să 4icâ vr’un cuvânt. Şifra îi întoarce spatele, merge pănă la uşe şi începe încetul să plângă. „Ce-i cu tine, Şifră dragă?“ întreabă Hirsch Bickeles cu frăgă­iune, avea earăşi inimă compătimitoare. „Tu zici că-’s frumoasă“ — răspunde, Şifra — ştergându-’şi lacrimile,—„lumea încă zice aşa, eu însă văd acum că-’s urîtă, grozav de urîtă“. „Ba, Şifră, tu eşti frumoasă ca un în­­ger, bine­înţeles, dacă eşti bună“. „Cându-’s mânioasă sânt proastă rău, nu-i drept?“ „Nu, Şifră, tu şi atunci eşti frumoasă, dar’ frumoasă colea ca un puiu de drac . . .“ Ea începe să rîdă. „Rîde numai“—4*se Hirsch Bickeles, — „căci în astă stare eşti mai frumoasă ca ori­când. E demult de când nu te-am văzut rî­ghiar. Dacă dl procuror va fi în stare a Vă produce acele pasage ale sentenţei, eu renunţ la ori­ce cuvânt ulterior. Provocare sau aţîţare la ură contra vre­unui popor din lumea aceasta nu s-a întâm­plat nici­când în coloanele „Luminătorului“. Ci din contră, am fost cu deplină inimă şi sinceritate tocmai şi pentru poporul maghiar şi pentru interesele sale ca concetăţeni ai noş­tri de sute de ani în această ţeară, ceea­ ce am dovedit şi prin mai multe exemplare ale „Lu­minătorului“ de pănă acuma, alăturate proto­colului la ascultarea mea prealabilă. Atâta stim şi noi, că nu poporul maghiar abusează de potestarea şi autoritatea de stat, nu el ne apasă şi persecută, ci foarte mulţi alţii care în cele din urmă n’au suflet nici pentru poporul maghiar. Şi mai ştim noi de­mult şi prea bine, că ce soarte aşteaptă aci în Răsăritul Europei pe poporul maghiar şi pe poporul român.­ Este numai o însinuaţiune, o denunciaţiune sau o vorbă piramidală, dacă ni­ se impută că noi agităm pe Români la ură contra Maghiarilor. Iară eu din perte-î mi protestez contra unei astfel de Învinuiri inhumane şi barbare, insinuarea că am agitat sau aş agita la ură contra unui popor, fie chiar şi maghiar, este o rănire a demnităţii mele, ca om care am absolvat studiile universitare în Budapesta şi Cluj, care am servit ţerii mele şi în statul civil şi în cel militar, care şi azi am dreptul să port brâul Maiestăţii Sale al Domnitorului nostru şi sunt pus de 19 ani în rîndul acelora, care în ori­ce clipită am să-­mi vărs sângele pentru ţeara aceasta. Este o injurie asupra capului bătrânului meu tată, care în cinste şi omenie a în­cărunţit servind şi aco­i interesele ţerii prin cultivarea moşiei sale, prin prompta plătire a dărilor şi prin credinţa şi onestitatea sa dove­dită de mai 40 ani, de când este în serviciul oraşului seu. Şi este o blasfemie şi asupra fratelui şi a uncheşilor mei, care toţi sunt numai spre folosul ţerii şi parte au fost, parte sunt şi azi încă obligaţi în tot momentul la serviciul militar. Nu sânt venetic, nu sünt părăsit, nu sünt cerşitor, ci din sânge românesc, din viţa acelui popor, care de sute de ani a lucrat şi a suferit pentru această ţeară, pe pă­mântul seu şi în averea sa, fără să vateme pe altul. Resping deci insinuarea de a fi agitat la ură contra poporului maghiar şi de a fi lucrat contra constituţiunii ţerii mele. Tot de aceste însuşiri humane şi de ci­­vilisaţiune a fost şi este pătruns şi poporul ro­mânesc în totalitatea sa. Ca să nu ating mo­mente prea bine cunoscute din istoria ţerii noastre, amintesc numai două caşuri mai re­cente, prea bine cunoscute şi D-voastre: Ca­şurile din Folea şi Chevereşul-mare. Oare acolo Românii au fost provocatorii duşmăniei şi aţiţătorii la ură contra unui popor? însă nu neg, că despre nedreptăţile, apă­sările şi călcările de legi ce se comit contra Românilor, ca singuratici şi ca popor întreg, m’am amărît des, le-am dat lumii şi am în­cercat a face se încete, fie ele provenite dela guvernul ţerii ori dela organele sale, sau dela ori­cine. Şi aceasta o voiu face-o negreşit de câte-ori voiu ave ocasiune şi de câte-ori va fi trebuinţa, ceea­ ce, durere, se arată preste măsură prea des. (Va urma.) Vend şi tu nici că te îmbraci ca mai nainte, nici nu te perii, ba ’mi­ se pare că nici de spălat nu te mai speli“. Şifra iese repede afară şi trăsnesce uşa după sine. Hirsch Bickeles se puse cu oglinda în fereastră şi se juca cu ea în soare ca un copil, o sărută mai de multe­ ori cu fră­­gesime, cum el dealtcum numai pe nevastă-sa era în stare să o sărute. Aceasta pâşesce acum încet în lăuntru, cu privire sumeaţă, preste fruntea sa nobilă cu o legătoare lucitoare, în vestminte de mătasă şi mantauă cu blană, ghiote tivite cu fir de aur în picioare şi rîde silit. „Ei, Şifră şi nevastă, cât eşti tu acum de frumoasă“, zace Hirsch Bickeles. „Grăesci tu adevărul ?“ „Vezi numai !“—şi-şi ţine oglinda înainte. Ea rîde plină de mândrie şi fericită, şi rîdend încă, pune braţele­’i moi în giurul gâtului bărbatu-seu, îl sărută şi zice : „Eu nu voiu fi mai mult aşa urîtă, dar’ aruncă oglinda la o parte, pentru­ că aceea e o oglindă fă­cătoare de minuni, cred eu“. „Aşa şi este!“ — 4'se Hirsch Bickeles plin de mulţumire. încă în aceeaşi seară a dus Hirsch Bicke­les oglinda îndărăt la rabinul înţelept şi mai mult n’a venit în strîmtoare, ca se fie nevoit din nou să o aducă. Şifra a rămas de aci în­colo aşa cum a promis, frumoasă — ca un înger. Trad. de Slova. TRIBUNA CORESPONDENŢA .TRIBUNEI*. De lângă Cişul alb, 1/13 Aug. 1889. Corespondenţa domnului „Chrisolit“, — de lângă Crişul-alb, publicată în Nrul 169 al „Tribunei“, — e fără îndoeală foarte reser­­vată faţă cu căuşele regresului poporului ro­mân de pe valea Crişului-alb. — Dl Chrisolit, ca Român bun, află şi propune mijloace pentru progres şi vieaţă culturală. Domnia-sa însă nu e convins, după­ cum se vede, că şi pe aici e imposibil a progresa sub împregiu­­rările actuale. îmi permit ca să clarific mai bine pe dl Chrisolit şi on. public despre si­­tuaţiune. Şi acum trebue să începem dela cap şi să zicem, că de acolo se strică pescele. Nu voesc se amintesc despre treburile organelor administraţiunii politice, fiindcă despre aceste e prea bine informat ori­care Român. Voesc numai a deduce tot răul, despre care amin­­tesce dl „Chrisolit“, lar împregiurarea, că superioritatea noastră bisericească, prin or­ganele ei, a dus lucrurile aşa de departe în abusuri de lege, încât poporul ne-a părăsit, dar’ inteligenţa s’a disgustat. Poporul e silit a plăti dare împăratului, a susţine funcţionarii statului etc. etc. — dar’ dreptul e al celui mai tare. Demult de când se practisează aceasta, poporul s’a dedat cu ea, a trecut şi preste supărare! în aceste grele impregiurări ’l-ar mai mân­­gâie biserica; dar’ decând la altarul Domnu­lui servesc oameni nechiemaţi, onoare excep­­ţiunilor, de atunci poporul credincios pănă acum, în desperarea lui, ne mai având nici o mân­­tuire, se dă în braţele corupţiunii. — Nu mai ascultă pe nime, pentru­ că toţi ’l-au înşelat. „Nu se încrede în nime!“ — 4*de eb Şi pentru­ că nu se încrede nici în ai sei, nu e mirare, deoare­ce ei foarte de multe­­ori, dacă nu totdeuna, ’l-au condus pe căi rată­cite, despre aceasta el — poporul — s’a convins. Capul diecesei noastre, sau mai bine zis al treburilor noastre bisericesci şi şcolare, a dat mâna cu guvernul, care ţintesce la ni­micirea noastră. Capul diecesei noastre, alias Hamsea et consortes, aleg deputaţi de aceia, care fac legi, prin care limba noastră este scoasă din şcoale, car’ învăţătorii, care nu posed limba ungu­rească, alungaţi din oficiu. Familiile lor scoase în drum­ în astfel de impregiurări, aşadar­, domnule Chrisolit, că nu poţi lua în ---------1-1-1— î—"J4ăt­­ri, când „se mul­ţumesc, dacă pot ceti acasă, departe de sgo­­motul lumii, câte un 4 dar* • • •“ învăţătorul ar trebui să fie factorul princi­pal în societate, dar a­cum poţi pretinde aceasta de la el, când e desgustat. Apoi nu voesc a mai aminti şi chipul, în care se îngrijesce superioritatea noastră bi- sericească-şcolară de crescerea viitorilor învă­ţători, precum şi despre supraveghierea celor existenţi. — Dar’ la aceste vom mai reveni. Să trecem la preoţime. Cu aceasta stăm aşa, că cei slabi şi cu pregătiri puţine ocupă parochiile de frunte; ear’ cei buni, vrednici şi cu pregătiri frumoase ocupă parochiile cele mai slabe. Proporţiunea e întoarsă ! Fiecare îşi poate închipui pentru­ ce se face aşa. Să vă descriu numai urmările: în orăşele sau oraşe (parochii de clasa primă), unde clerul ar trebui să fie representat prin oamenii cei mai distinşi din sânul seu, e tocmai din contră representat prin cei mai slabi. Străinii, cu care avem de a conveni pas de pas prin aceste centre, îşi pot face dar o bună idee despre clerul nostru. De sine se înţelege, că şi dl preot, văzându-’şi inferioritatea faţă cu ceialalţi inteligenţi din loc, modestia îl face să fie retras din societăţi. Iată dar’ causa re­tragerii, die „Chrisolit“ ! Să vedem pe cei din parochiile slabe. Aici sunt clericii cei cu pregătiri înalte. Ce fac şi cum fac aceştia? Pe timpul studiului lor ei trăiau în idealuri! Mulţi dintre ei poate aveau idei sănătoase de reforme. Duchul cle­rical-modern al reşedinţei din Arad însă le dete şi le dă a înţelege, că cu astfel de idei ei n’au nici un viitor. Supunere necondiţio­nată în toate! „Cine voeşce să fie preot con­form spiritului timpului, (zice domnul director Hamsea cătră elevii sei), acela are să renunţe la voea sa.“ Stând lucrul astfel, mulţi pără­sesc cariera preoţească, car’ cei care sunt avisaţi la ea, ce să facă ?! „Să fim atenţi! Oamenii cu carte, având şi parochii bune,­­ uşor ne pot da de cap. Ca să fim însă asiguraţi, ar trebui să dăm cu ei colo în comunele de după spatele lui D'neu“. Firesce, că omul, care a studiat unspre- 4ece ani şi mai bine, văzându-se aruncat (că de alegere legală nu e vorbă) în o parochie, care nu-i aduce nici atâta venit, cât să-­şi poată susţină familia,—ci e silit să se asigure contra foamei numai D-leu îl scie cum, — numai bine nu poate face despre vieaţa sau soartea sa. Unde sânt visurile lui de odinioară? ! Ce ajunge individul cu calităţi frumoase spi­rituale, dacă e încatenat?! Nimic! Sufe­rinţa, nedreptatea şi corupţiunea, sunt care ne fac a ne perde speranţa, din care isvoresce apoi desperarea, în desperarea lui, ce face preotul no­stru dela parochiile slabe? — Nimic, dar’ prelângi nimic mai adauge şi câte un rău. Puţine excepţiuni. De regulă se dă în bra­ţele beţiei. Onoare excepţiunilor! Bea dim­preună cu poporul, vine acasă îşi bate soţia. Unde e demnitatea ? ! Unde autoritatea ? Unde locul ce l i­ s’ar cuveni în societate?!­­Ce escte­die „Chrisolit“, pentru­ ce se retrag aceştia din societate sau societatea de ei ? Dacă voesci, îţi pot arăta destule exemple. Astfel stăm cu învăţătorii şi preoţii ! învăţătorii sânt amărîţi, preoţii cei slabi la oraşe, ear’ cei buni la sate. Afară de­ aceste, învăţătorii se luptă cu lipsele, ceea­ ce duplică amărîciunea lor, preoţii de pe sate asemenea, ear’ cei de prin oraşe, — având toate ce le trebuesc la disposiţie, — compu­sează, nefiind în stare a face altceva. Ce inteligenţă mai avem? Notarii? Ei nu sânt ai noştri, căci nu pot fi. Sciţi prea bine! — Advocaţii? Pe albia Crişului-alb sânt ca cioarele albe. Nu putem conta decât numai pe în­văţători şi preoţi. Dacă aceştia ar fi la locul lor, — toate s’ar puta face. Ei sânt în legătură continuă cu poporul; fiind ei la locul chiemării lor, atunci şi poporul ar fi. Atunci, die „Chrisolit“, poate fi vorba de societate culturală. — Protestează dar’ contra modului de administrare a die­cesei, apoi vină şi pretinde dela noi cele­ ce preţuri-Mai am a-’ţi observa ceva. Domnia-ta acuzi pe lucrători străini dela linia ferată Buteni—-Gurahonţ, că dela aceia ar învăţa poporul nostru multe lucruri rele, imorale. — Eşti în rătăcire ! Poporul le scie aceste mai demult; mai cu seamă Butenie­­nii au parte de a vedea multe lucruri de acele dela înşişi conducătorii lor. — Mă mir de d-’ta, cum nu stii nimic despre soci­etatea cărţilor de joc din Buteni, precum şi despre altele......... pe care poporul le vede de­mult. — Caută şi te convinge mai deaproape. Butenii încă e orăşel! Brutus. CRONICĂ. Legaţiunea austro-ungarâ în Bu­cUl­eSci. Trimisul Austro-Ungariei în Bu­­curesci, contele Goluchowski, — precum anunţă „IPol, JCorr.u----a primit un uouoediu de 3 luni şi a plecat din Bucuresci în Galiţia la bunurile sale. Pe timpul absenţei, lui secre­tarul legaţiunii, contele Szécsen, va conduce ca charge d’affaires legaţiunea. * Cass­ele poştale de economiie. Se scie că la cassele poştale de economie în Austria sânt puse în circulaţie şecuri şi clearinge. Acest lucru s’a făcut la iniţiativa şefului de secţie Dr. Koch, şi statul austriac câştigă mult prin circulaţiunea de şecuri la cassele poştale. Ministrul nostru de comerciu a hotărît, ca dela 1 Octomvrie a. c. să se pună şi la cassele po­ştale de economie din Ungaria în aplicare le­gea pentru şecuri şi clearinge. * Tren accelerat între Braşov şi Cluj. La direcţia căilor ferate reg. ing. de stat se desbate cestiunea înfiinţării unui tren accele­rat între Cluj şi Braşov. Se crede, că ces­tiunea va fi resolvată în mod favorabil, cu atât mai vîrtos, că acest tren accelerat ar lega reţeaua căilor ferate române mai strîns de căile noastre ferate.* Testamentul episcopului Bonnaz dis­pune preste 445.000 fl. în fapt însă averea episcopului Bonnaz e mai mare cu 200 000 fl. Rudeniile episcopului primesc din toată averea numai 15.000 fl. Pentru universitatea catolică ce are să se înființeze în Budapesta, episco­pul a testat 100.000 fl., deasemenea a testat 100.000 fl. pentru ridicarea unei biserici vo­tive în Seghedin. Pentru preparandia catolică din Seghedin a testat 60.000 fl., pentru dife­rite biserici catolice 10.000 fl., pentru institu­tul de orbi şi surdo-muţi 24.000 fl. * Maghiarisări de nume. „Budapesti Köz­löny“ publică următoarele schimbări de nume: Mihail Pol­lák în „ Polony­i“ ; Iosif Silber­stein în „Szender“; Solomon Grünfeld în „Gombos“; Armin Rosenzweig în „Roboz“; Adolf St­rach în „Barkas“; Eugen Kahn în „Kun“; Iacob Steiner în „Szildsi“. * Teatru românesc. Din Sălişte sun­­tem rugaţi a publica următoarea notiţă: Di actor Dobriceanu şi soţia d-sale, artişti ro­mâni, la reîntoarcere în România au dat o representaţiune teatrală în comuna Sălişte, sub cuvânt, ca se-­şi facă nisce parale de drum. Representaţiunea a fost potrivită asemenea cer­cetată şi ascultată, într’o convorbire ce am avut cu dl Dobriceanu­­mi-a onorat, că dini a apar­ţinut de un timp mai îndelungat grupei tea­trale conduse de directorul Petcuiescu, cu­noscut la mai mulţi, care au cercetat repre­­sentaţiunile ce au dat dlor mai anii trecuţi prin mai multe oraşe din Trans, şi Ungaria. Dl Petcuiescu, Român din Ungaria, e unul dintre acei nefe­riciţi bărbaţi ai noştri, care preocupaţi de mari ilusiuni, care însă în vitregitatea timpului în care trăim nu s’au putut realiza, au căzut jertfă, şi astfel şi d-sa a trebuit să cadă. Ilusiunea d-lui a fost frumoasă şi ideală, înfiinţarea unui teatru român stabil, la care d-sa aspira­t de­ Nr. 178 veni director, înfiinţarea teatrului român încă nu este pusă la ordinea 4­ lei, dară dl Petcuiescu zace pe pat greu bolnav la mamă­­sa în Lugoj, fără vre­un ajutor. Am obser­vat din acea convorbire, că de nu se ivia nefe­ricita idee cu înfiinţarea teatrului român, __ dl Petcuiescu ’şi-ar fi căutat de altă carieră, şi nu ar fi fost silit a pescui pe uscat pănă­ ce să-’şi prăpădească şi puţina avere ce a avut dela părinţii sei, care azi nu sânt în stare a-’l mai susţine. Fac deci modesta întrebare, există vre-un comitet la acel fond de teatru român, şi dacă există, oare nu e acela cel mai chiemat a sări întru ajutor aceluia, care a căzut jertfă ideii ce representă d-lor? Şi dacă nu, ar trebui să aflăm vre-o altă cale de ajutor şi încă în timpul pănâ­ ce e posibil a-­i mai ajuta. Pentru­ că eu totuşi cred că mai sânt încă Români de inimă, — şi încă mulţi, — în părţile unguresci şi ardelenesci. V.* La băile de la Tuşnad, după­ cum arată cea mai nouă listă, sânt 871 de oaspeţi. * Membri onorari ai „Kultur-egy­­let“-ului. Comitetul de direcţiune al „Kultur­­egylet“-ului a hotărît, ca la viitoarea adunare generală se propună alegerea lui Kossuth, a ministrului Baross şi a lui Paul Röck de membri onorari ai „Kultur-egylet“-ului. * Regele şi Regina României. Cetim în „Democraţia“: Regele României şi Prin­cipele moştenitor s’au dus să visiteze pe principele moştenitor de Hohenzollern la castelul Weinburg din Elveţia. Regele şi principele Ferdinand se vor întoarce în România pe la sfîrşitul săptămânii. Toţi mi­niştrii şi prefectul capitalei pleacă Vineri la Sinaia şi de acolo vor merge Sâmbătă la Predeal, ca să întimpine pe M. S. regele şi pe A. S. R. prinţul moştenitor. * Exposiţia din Paris. După statistica oficială, publicată în a doua jumătate a lunii lui iulie, exposiţia a fost visitată de 2.030.814 persoane. Această sumă, faţă cu aceea a visi­­tatorilor de mai înainte, dă o sumă de 10.022.620 visitatori până la 1 August. Comparându-se cu numărul visitatorilor ex­­posiției din 1878, aflăm un spor de 4.906.067 persoane.* Regina Natalia. Un siar din Sevas­topol, cum spune o telegramă a lui „Pester Lloyd“, află că regina Natalia a cerut să se întâlnească cu fiiul ei ori în Yalta ori în Bel­grad. Și fiindc­­â regele Milan nu s’a învoit la o întâlnire în Yalta, regina s’a hotărît să plece la Belgrad. Ea va sosi în capitala Sârbiei la 22 August­­. * Regele Spaniei. Micul rege al Spaniei, Alfonso XIII., e un băiat foarte vesel și arată multă înclinare spre jocuri cu păpuşi îm­brăcate ca soldaţi. Daica lui, Raim­unda,­­şi-a împlinit slujba, şi de acum regele va fi educat de doamna Tacon. El strigă pe numele de botez pe toţi miniştrii şi generalii, şi de curând a strigat în biserică, pe timpul unui serviciu divin, pe generalul Cordoba numindu-­l pe poreclă. Maiestatea Sa Alfonso se roagă mai bucuros liber prin curte cu băieţi de ţerani şi toată zâna s­eară şi se bate cu tovarăşii lui. Din tainele curţii Ţarului. 9 * Se stie că marele­ principe Alexei a fost isgonit de cătră Ţarul din Petersburg şi trimis la Wladivastow, portul cel mai depăr­tat al Siberiei, înainte de a fi trimis acolo, ’i­ s’au mai luat şi toate rangurile şi toate decoraţiunile. El va rămâne în exil pănă­ ce fratele seu, Ţarul, îl va graţia. Principele Leuchtenberg, care deaseme­nea a fost isgonit dela curtea Ţarului şi din întreaga capitală, a plecat pe un vas imperial într-o călătorie ce va ţine doi ani de voie. Ne­vastă-sa, luată în căsătorie morganatică, con­tesa Zenoide Beauharnais, deasemenea a tre­buit să plece din ţeară şi să stea un timp oare­care în străinătate. Cercurile din apropierea Ţarului nu pot îndestul să se mire şi să întrebe, care au fost căuşele ce au determinat pe Ţarul să exileze pe fratele seu, pe care până aci îl iubia foarte mult,­şi de ce ia disgraţiat pe soţii Leuchten­berg, care pănă aci deaseme­nea s’au bucurat de simpatia lui. Dintre toate soirile privitoare la această afacere, mai mult crezământ ’i­ se poate da aceleia, care arată pe contesa Beauharnais pricinuitoare a acestor exiluri. Dînsa este sora fostului general Scobe­­leff, cel care a murit într’un mod misterios. Numele de contesă de Beauharnais 'l-a primit la 1878, când s’a măritat după prin­cipele. Cum dînsa era o femeie din seamă afară de frumoasă, nu e mirare, că marele­ principe Alexei, reîntorcându-se dintr’o lungă călătorie, se înamora de noua sa rudă și petrecu de aci încolo tot în apropierea ei. Și fie, că fru­moasa contesă se primbla prin pădurea de Boulogne, fie pe Lido la Veneţia, pe marele­­principe îl vedeai însoţindu-o. Toată lumea vorbia de relaţiunile lor de amor, numai bărbatul nu stia nimic. Ţarul auzise şi el câte ceva despre această relaţiune intimă a fratelui seu, dar’ pănă­ ce bărbatul nu făcea nici o observare, îi era greu să se amestece în afacere.

Next