Tribuna, octombrie 1889 (Anul 6, nr. 224-249)
1889-10-26 / nr. 245
Fag. 978 rasă, sau în cas de puteri egale prin contopire. Aşa s’a născut naţiunea franceză şi cea engleză din rase diferite, din amestecături de culturi deosebite. „Şi se înşeală acela, care crede, că arci nu se mai formează naţiuni, că puterile naturale ale popoarelor nu mai lucră. „Aceasta ar fi tot atât de mare greşeală, ca şi dacă s’ar crede, că globul pământului a luat forma definitivă, că revoluţiunile pământului, deşi încet, nu s’ar mai repeta. Căci insulele din Oceanul Pacific sunt presemnele unui continent, care se formează din nou. „Contopirea şi amalgamisarea decurge din evul mediu şi a existat în toate epocele. Stagnaţiune nu există nici în natură, nici în vieaţa popoarelor. Dar’ şi una şi alta au avut decurs îndelungat. Naţiunea franceză s’a format dela secolul VII, pănă la al XL, cea engleză dela al XI—XIV, car’ în America-de-Nord decurge înaintea ochilor noştri închiegarea unei mari naţiuni. „Dar, cu cât mai puternic pulsează cultura, cu atât mai iute decurge procesul. Acolo însă, unde se întâmplă rumpere culturală, nu se poate nasce o naţiune; de aceea naţiune austriacă nu se poate forma niciodată. „La noi nu s’a întâmplat încă rumpere culturală, dar’ există disharmonie în desvoltarea noastră culturală. „Misiunea noastră este deci, ca se restabilim armonia în desvoltarea culturală, pentru ca cultura noastră să fie cu desăvârșire maghiară, ca să nu se formeze culturi diferite pe basa deosebirii de rasă, cu alte cuvinte, ca întreagă inteligenţa Ungariei să fie maghiară. „Spre acest sfârşit, cultura maghiară trebue să aibă superioritatea, de a pute absoarbe celelalte culturi. „Cu această putere însă numai statul cultural poate înzestra cultura noastră. La desvoltarea şi clădirea desăvîrşită a acestuia trebue deci să lucrăm în viitor .... „Acesta este scopul reformelor proiectate; programul viitorului este deci realizarea desăvîrşită a acestei reforme. Aşa dară „maghiarisare a întregei inteligenţe din Ungaria“, „zădărnicirea oricărui progres în cultură nemaghiară“, „absorbirea culturală nemaghiară prin puterea statului cultural maghiar“, după care va urma ceva mai târciu şi „contopirea masselor celor mari ale diferitelor naţionalităţi“. Acesta este „programul viitorului“, enunţat în cel mai de frunte organ al guvernului, care de atâtea ori a avut tupeul să declare, că sunt scornituri de ale „agitatorilor“ gravaminele, că guvernul şi societatea maghiară atentează la vieaţa naţională a cetăţenilor nemaghiari. Norocul numai, că şi proiectele Bunyevácz-ului B e k s i c s cu toate celelalte de o pânză cu ele sânt numai casteluri clădite în aer, sunt utopii nerealisabile născute în creerii bolnavi ai şoviniştilor, care nu-’şi cunosc propria patrie şi nu văd ce se întâmplă într’însa. Impresiuni de călătorie. (Urmare). Casele elveţiane în stilul lor special, provertate deja cu necesarele de iarnă, şurile pline cu lemne tăiate, grădinile cultivate, câmpul în coloare verde viuă ne mai vârjută, cu vaci frumoase elveţiane, toate îţi deşteaptă interesul. Pe câmp lucrau muierile cu pălării mari late într’un rând cu bărbații, costau iarba verde; vedeam bărbatul semănând și muierea grăpând; într’alt loc bărbatul încărca carul, muierea îi dădea fânul cu furca. Persoanele acestor scene idilice, ce îndestulite trebue să fie după o săptămână de muncă grea, mergând Dumineca în bisericile lor situate toate frumos pe coline pitoresci. Valea Innului cu râul cristalin, care formează din când în când câte o cascadă fioroasă, îşi ia drumul urlând pe la poalele munţilor spre oraşul Innsbruck, undel-am trecut cu trenul pe un viaduct mare, împregiurul oraşului situat atât de admirabil se ridică lanţul munţilor, numit Wetterstein. De aci suirăm mereu pe coasta dealului în sus, lăsând jos în adâncimile groasnice Innul spumegând, oraşe şi sate, câmpurile verzji, unde oamenii lucrători ’ţi se par numai ca niste copilaşi. Aşa am sosit la punctul cel mai înalt, la tunelul Arlberg, înainte de a întră în tunel, la staţiunea St.Anton pausează trenul 20 min. Privind de aici jos la lumea de oameni luptători pentru existenţă, trebue să exclami: „frumoasă e lumea, plăcut e pământul şi toate sânt admirabile ce vei fi împregiur“. Inscripţia de pe staţiune îţi arată, să eşti la o înălţime de 1303,4 m. preste niveul mării. Avis. Se aduce la cunoscinţă onoratului public român, că societatea „Petru Maior“ a junimii române din Budapesta dispune încă de numeroase exemplare din opul „Istoria pentru începutul Românilor în Giur împregiur ne avântam ochii pe figurile măreţe ale Alpilor, scăldaţi în purpurul soarelui apunător; spre Nord în perspectivă se ridicau valurile mute ale „Seealp“-ilor cu omnetele albe, care sclipiau în depărtare; spre Apus giganticele avantgarde ale „Voralp“-ilor se înălţau cătră cer, pănă la umeri învăliţi cu nori negri; aproape de ei massele colosale ale „Fähner-ului“ „hohe Santis“-ului zăceau înaintea noastră cu vîrfurile albe şi reci, sărutate de ultimele racre ale soarelui apunctor. Lacul „Valen“ cu undele-şi în coloare verde închisă, sbiciuite de vânt, la poalele giganticilor munţi, giur împregiur pe maluri cu vile de vară, este de, toată frumseţa. Locuitorii sunt săraci, cel mai mare isvor de traiu îl au de la turişti, pe care îi atrag frumseţile sălbatice şi suirea „ Gletscher “ilor. Aceştia năvălesc în ţeara romantică şi îşi lasă paralele pe aici în hotelurile foarte scumpe şi pe la conducători, care încă se pricep la tratarea străinilor. Trecând pe la lacul „Valen“, apoi pre lângă lacul Zürich-ului ambele fiind încopciate cu un canal, ne apropiam mereu de Zürich. Multele vile, filigonii, parcuri pe malul lacului „Lieblich“, precum îl numesc Elveţenii, seara la lumină îţi ofere o privelişte încântătoare. Numai din tablouri şi descrieri cunosc Veneţia. Aici vecjând o mulţime de lampioane mişcându-se pe suprafaţa lină a lacului, apoi mii şi mii de luminări din ferestrele rîndurilor de case, care se oglindau în lacul extins îmi făceam închipuirea, că ne apropiăm de Veneţia. Sosind la staţiune, întreaga societate era voioasă, că a sosit la locul de repaus Turcul plătesce! Se scrie din Constantinopol, că guvernul turcesc a contractat de la banca otomană un împrumut de două milioane și jumătate, ca să acopere chieltuelile făcute cu primirea împăratului Wilhelm. Nu e ieftină primirea ! Teatru. Aseară s’a jucat în teatrul de aici comedia „Rosenkranz und Güldenstern“ de M. Klapp. Tendenţa piesei este un persifragiu foarte fin şi plin de spirit al părinţilor, care din bună vreme îşi fac planul, ce să facă din copiii lor, cu cine să-’i însoare etc., car’ la urmă isbucnirile caracterului independent al tinerilor le strică toate socotelile. Nu încape în cadrul foii noastre o schiţare mai după o călătorie neîntreruptă de 30 oare; după oboseala îndurată nu eram preparaţi să aflăm acea desdaunare şi satisfacţiune, cu care aspectul oraşului Zürich ne-a surprins. Gara însăşi ne-a făcut să observăm, că suntem într’un centru de comunicaţiune al Apusului , ieşind din gară, ne aflarăm în centrul oraşului. Noi am luat locuinţă în hotelul central, imediat lângă gară. Aici am văcut adevăratul comfort al unui stabiliment european, în hotel 50—60 de odăi erau toate ocupate de călători, încât abia mai căpătarăm încăpere, prelângă toate aceste domnia cea mai mare linişte. Servitorii şi garsonii foarte complesanţi, încât de mulţi garsoni şi negargoni de ai noştri ar pute lua exemplu dela ei, în sala de mâncare, unde am luat Gina, am putut observa întrunită curioasia franceză şi punctualitatea germană. Am comandat cafea, care însă, fiind slabă şi fără gust, n’am putut-o consuma. Cu atât mai bine şi mai gustos preparate erau friptura şi peşcele minunat, care ni s’au servit. După cină ne-am ocupat odaia, care fiind cu ferestrile spre fluviul Limmat, era plină de un aer plăcut şi restaurator. La clocotele sgomotoase ale fluviului am adormit, şi am dormit pănă ce se furişară razele soarelui printre faluşii şi ne lumină odaia. Restauraţi, am pornit spre a visita oraşul, care e situat într’o vale încântătoare la poalele Alpilor, lângă lacul Zürich, care are formă semilunară. Frumseţa poziţiei e încântătoare. Din lac isvoresce fluviul Limmat, care se împarte în mai multe canaluri şi curge repede, traversând oraşul cu undele atât de cristale, încât nu numai toate petricelele se puteau deosebi în albia apei, dar’ şi pescuţii, pe care (Va urma.) Serbarea din Bucureşti- Cetim în „Românul“ de ieri, înaintea unui public, care umplea toate culoarele senatului, s’a sărbătorit ieri a 26-a aniversare a existenţei universităţii noastre. M. S. regele, care a presidat solemnitatea, a sosit la para 3, însoţit fiind de A. S. Regală principele Ferdinand. Ei au fost întimpinaţi la scările palatului universitar de domnii L. Catargiu, primministru, Boerescu, Vernescu, Lahovary, Gherasi, Păucescu şi general Manu, miniştri, de director al universităţii şi alte persoane oficiale. M. S. regele a ocupat locul presidenţial al senatului, în dreapta Sa a ocupat loc principele moştenitor şi dl L. Catargiu, care în stânga dl Boerescu, îndată ce ei au ocupat loc sub baldachinul tronului, un cor, sub conducerea dlui N. Bănulescu, profesor, a intonat un imn. Dl Al. Orăscu, rector al universităţii, a cetit apoi un lung discurs, în care a făcut istoricul învăţământului superior din România, arătând, cum chiar şi când nu aveam universitate, am avut bărbaţi cu înaltă cunoscinţă de carte, care erau vestiţi chiar şi prin străinătate. Arată cu vii colori pe toţi voevoţiii români protectori ai stiinţelor şi trece apoi la istoricul înfiinţării universităţii din Bucureşci, făcând elogii foştilor profesori a f fi decedaţi şi puţinilor care mai trăesc şi care au contribuit cu munca lor la întemeierea şcoalei înalte naţionale. Spune, că deşi este de netăgăduit progresul ce noi Românii am făcut, totuşi pentru a ne pute ţine de ţerile culte din Occident şi pentru a fi far de lumină aici în Orient, trebue să grăbim cu îmbunătăţirile ce negreşit trebue introduse în învăţământul nostru universitar. Arată ce trebue de făcut şi termină aducând elogii regelui, sub care s’a făcut atâta progres în ţeară, şi exprimându-’şi speranţa, că atât regele, cât şi guvernul, oricare va fi el, vor face totul pentru ca universitatea română să se înalţe şi de aci încolo, să poată răspunde chiemării sale. Importantă a fost cu deosebire acea parte a discursului, unde dl Orăscu a făcut statistica tuturor facultăţilor universităţii şi a arătat, cum şcoala, care odată avea 40—50 studenţi, aici are preste 600 şi numărul cresce pe fiecare an. Dl Orăscu a fost viu felicitat atât de rege şi principele moştenitor, cât şi de celelalte persoane presente. Dl Boerescu cetesce apoi şi d-sa de pe banca ministerială un discurs, în care aduce elogii regelui pentru sprijinul ce a dat totdeauna şcoalei române, profesorilor, care prin luminile lor au contribuit, ca noi Românii să fim şi noi număraţi în rîndurile popoarelor culte. Face totdeodată şi un paralel între universitatea noastră şi cele din străinătate şi arată pe bărbaţii eminenţi de şcoală ai României, care au trăit în diferite epoce. M. S. regele mulţumesce pentru sentimentele de fidelitate şi dragoste ce ’i s’au manifestat şi cu această ocasiune. Este mândru, că sub domnia Lui s’a realisat atâtea lucruri bune pe terenul şcolar. Plecând de aici, un fluierat lung ne avisă, că trenul a sosit la tunelul Arlberg. Acest tunel s’a construit în anul 1884, e de 1026 m. de lung; e cel mai lung tunel în Austria şi după lungime ocupă al 4-lea loc în toată lumea. La intrarea în tunel ni-a atras atenţiunea un monument frumos, ridicat unui inginer cu numele Lott, care a căzut ca prima jertfă la construirea acestui tunel, fiind omorît prin exprosiunea unei stânci. Prin acest tunel s’a deschis cea mai însemnată cale de comunicaţiune între Apus şi Răsărit. S'a deschis cale industriei Apusului spre Răsărit. Prin construirea cutezanţă a întregei linii pe Arlberg, technica deceniului nostru a salvat poporul tirolez de perire, care prin poziţia şi clima ţerii sale este avisat la Apus spre a-şi câştiga pânea prin productele de brânzării şi alte producte industriale. Un simţ neplăcut te cuprinde, sciind că eşti atâta timp sub deal. 17 minute a durat mersul trenului accelerat prin tunelul acesta. Ieşind din întunecime şi vertând care soarele şi respirând aerul răcoros al Tirolului minunat, am mulţumit lui Dumnezeu. Ne apropiam tot mai tare de graniţa Elveţiei, care e la Buchs, aici am trecut preste Rinul frumos, lângă care o capelă şi o casă a sentinelei elveţene îţi indică, că poţi saluta pământul Elveţiei, atât de bogată în frumseţi, cântată de poeţii lirici şi eternisată pe pânză de penelul renumiţilor pictori. De aceea nu pretinde o descriere excelentă de la mine. Frumseţile Mehadiei, Orşovei pănă la Bucuresci şi ale Ardealului sunt de tot mici pre lângă regiunile Elveţiei. TRIBUNA Crede, că nepotul meu, principele moştenitor, să-l urmeze pe acest teren, să sprijineascâ şi el şcoala românească şi astfel la a 50-a aniversare a universităţii ce se va face să simtă această mândrie privind roadele ce universitatea a dat în acest lung interval. Atât M. S. regele, cât şi dnii Orăscu şi Boerescu au fost viu aplaudaţi de public. Corul care întonă apoi mai multe imnuri regale, după care dl Odobescu începu a ceti elogiile sale asupra lui Petrache Poenaru, unul dintre luceferii şcoalei românesci. La alt loc reproducem aprecierile ce dl I. Gion le face acestei serbari. CRONICA. Numiri. Ministerul de justiție a numit pe practicantul în drept dela trib. reg. din Dej. Alexandru Lazar, de subnotar la judecătoria cerc. din Lăpuşul-unguresc, pe practicantul în drept dela jud. cerc. din Blaj, Adrian Nistor, ’l-a numit subnotar la jud. cerc. din Bichiş. Pe diurnistul dela trib. reg. din Oradea-mare Solomon Kállai, ’la numit cancelist la același tribunal. La jud. cerc. din Orșova e numit executor Bernard Ba I kâ nyi, fost șef de gară. — Presidentul tribu. reg. din Sibiiu a numit de practicant în drept cu diurnă la acel tribunal pe Adolf W ie d o r n. — Procuratura supremă din Budapesta a numit pe Paul Szepessy cancelist la procuratura din Arad. — Direcţiunea financiară din Dej a numit pe Carol Hutira oficial de date cl. YI. la perceptoratul din Năsăud. * Transferări. Ministerul reg. ing. de justiţie a transferat pe cancelistul Emil Dessewffy de la trib. reg. din Sătmar în aceeaşi calitate la tribunalul din Oradea-mare. Acelaşi minister a transferat pe controlorul închisorii reg. din Seghedin Carol Vana în aceeași calitate la închisoarea reg. din Gherla, dupăce controlorul închisorii din Gherla Stefan Sallak a fost numit director al închisorii reg. din Aiud.* Maghiarizări de nume. „Budapesti Közlöny“ publică următoarele schimbări de nume: Mateiu Haker în „Horvát“; Iosif Schlessinger în „ Szenes“ ;* Ana Grünnbaum în „ Garai“ ; Stefan Fuchs în „Fertői“. * Camera advocațială din Cluj aduce la cunoscință, că advocatul Alexandru Csegezi din Turda s’a înscris în lista acelei camere. Mai departe face cunoscut, că advocatul din Sepsi-St.-Georgiu Albert Kolozsvári s’a mutat cu locuinţa în Gherla. * Societatea academică Petru Maior din Budapesta s’a constituit pe anul şcol. 1889/90 în următorul mod: a) comitetul: preşedinte : Paul Opriş, stud, philos.; vicepreşedinte : Valeriu Brănisce, stud, philos.; secretar: Iosif Blagă, stud, philos.; casar: Emilian Popescu, stud, philos. ; controlor: Vasilie Moga, stud, techn.; bibliotecar: loan Onciu, stud, techn.; notari: George Juga, stud, philos.; loan David, stud jur.; b) redacţiunea foii „Roşa cu ghimpi“; redactor: Virgil Onuţ, stud, philos.; colaboratori: Valeriu Oniţ, Tit-Non Babeş, stud. jur.; c) comisiunea literară: preşedinte: Virgil Oniţ, stud, philos.; referent: loan Costa, stud, philos.; membri: George Morariu, stud. med.; loan Onciu, stud. techn.; loan David, stud. jur.; George Juga, stud, philos.; Iosif Diamandi, stud. comerciant. * Ascultătorii universităţii din Bucuresci. Iată numărul studenţilor înscrişi la diferite facultăţi de la înfiinţarea universităţii din Bucuresci (1864) şi pănă în present, după o tabelă făcută de dl Orăscu, rectorul universităţii, în discursul cel-a rostit la serbarea de Duminecă. La drept înscrişi 1338, licenţiaţi 530; la sciinţe înscrişi 732, licenţiaţi 28; la litere înscrişi 435, licenţiaţi 50 şi la medicină înscrişi 1190, licenţiaţi 20, doctori 218. * Dacia“. Acest op interesant pentru fiecare Român şi om inteligent, care se interesează de trecutul naţiunii române şi de argumentele, cu care Petru Maior încă la începutul veacului de faţă a documentat originea latină a Românilor, este prea nimerit cadou pentru fiecare şcoală română şi ar merita să nu lipsească din nici o bibliotecă românească. Atragem deci atenţiunea onoratului public român asupra acestei cărţi preţioase! Ea se poate procura de la societatea „Petru Maior“ din Budapesta, IV. Sinteza Nr. 6, cu preţul de 75 cr. cu expediţiune cu tot. * Necrolog. Primim următorul anunţ: Ludovica Punteanu născută Pataki, după o boală îndelungată, a încetat din vieaţă Marţi la 24 Octomvrie 1889 la 7 oare dimineaţa, în etate de 25 ani şi în al cincilea an al prea fericitei sale căsătorii. Rămăşiţele pământesci se vor depune spre eternul repaus în cimiterul gr.-or. din Vingard, Joi în 26 Oct. v. 1889. * Mortalitatea în Sibiiu, în cursul săptămânii dela 21 pănă la 28 Octomvrie a. c. au murit în Sibiiu 9 persoane, între care 3 străini. * Monumentul dela Simeria, ridicat în amintirea luptei din revoluția din 1848, s’a desvelit în mod solemn în 3. c. * Difteria în comuna Tecu de lângă Năsăud şi acum continuă în toată puterea. Pănă acum au murit preste 200 de băieţi. Difteria grasează nu numai între băieţi, ci şi între ficiori şi fete. * Regina României în Paris. Un Ziar din Bucuresci scrie următoarele: Se scrie din Paris unui confrate, că M. S. regina Elisaveta a visitat exposiţiunea, însoţită fiind de doamna Maria Creţulescu, de d-şoara Văcărescu şi de domnii Bengescu şi Ioan Docan. M. S. regina a descins ln palatul dlui Vasilie Alexandri care lipsesce din Paris. * Bustul lui Eminescu, lucrat de tinărul sculptor Marinescu, e aproape terminat. Bustul e lucrat în teracota de două ori mai mare cât mărimea naturală şi seamănă perfect de bine cu chipul lui Eminescu, spune „Românul“. * Dl V. Alexandri, ministrul României la Paris, care se află în Bucuresci, a fost primit ieri-dimineaţă în audienţă de regele, întreţinerea cu regele a durat aproape 2 oare. * Nr. 245 detaliată a piesei, ci trebue să ne mulţumim a constata, că este una dintre cele mai bune pe repertoarele teatrelor germane moderne. Jocul actorilor a fost bun şi bine închiegat într’olaltă. Cu numele numim mai ales pe dl Berla (Rosenkranz), achisiţiunea ultimă a teatrului, care a făcut foarte bine pe un baron bonvivant, care cunoasce ţigările cele bune, bea tot felul de beuturi afară de petrol şi a făcut toată şcoala posibilă între femei. Dl Berla sigur va deveni predilectul publicului sibian, mai ales dacă se va strădui să-şi lapede micile greşeli, între care de pe aceea, că este prea precipitat şi cam greu de înţeles în scenele de conversaţie, când are să fie pasionat. Foarte bine au jucat şi domnii Niedl (Schmühlich), Freitag (principele Liebenstein), Trautsch (contele Ernest), precum și damele Rothe şi I. Müller (contesele Kienborn). Bine au jucat şi deposidarii rolurilor mai mici d-nii Indra, Swoboda, Berger, damele B. Müller, Stocker etc. Publicul bine dispus și-a distins în mai multe rînduri cu aplause și chiemări pe scenă. Jubileul de 25 ani al universităţii din Bucuresci. Reproducem din „Românul“ următoarele aprecieri frumoase despre această serbare naţională-culturală. La sărbări de felul aceleia, la care asistarăm ieri în Aula magna a universităţii bucurescene, pentru a 25-a aniversare a înfiinţării facultăţilor noastre mai mult sau mai puţin complete, — gânduri de tot felul bat şi răsbat cercurile minţii cugetătorului. Luat în vîrtegiul acestor gânduri, spiritul se silesce să se recunoască în această mulţime, să-şi găsească o cale posibilă, să vadă cu privire sigură şi metodică cele ce se desfăşură ca din trîmbe nesfîrşite pe dinaintea ochilor sei. Curioase popoarele, care au renăscut acum, în acest secol al vaporului şi al electricităţii, — adecă al grabei neobosite! Mă gândiam ieri, când discursurile se rostiau în faţa suveranului ţerii şi tuturor înaltelor aşezăminte ale regatului, — mă gândiam la ce ar fi crezut un sociolog de frunte, venit printre noi dintr’o ţeară cu civilisaţiune bătrână, când uitându-se în giuru-i, ar fi au- zit spunendu-v i-se, că nu se sărbează decât al 25-lea an al înfiinţării universităţii bucurescene şi că tot ceea ce vede în acest oraş vesel şi nepăsător ca un artist de spirit, nu este decât roada unei munci, intermitentă şi dînsa, de vre-o 25—30 de ani. Căci, la urma urmelor, noi nu numărăm pe mai nici unul din terenurile vieţii noastre moderne o vîrstă mai mare decât 50 de ani, — nici chiar cu biserica, căci nu veţi zice, afară de rarissime excepţiuni, că biserica Fanarioţilor şi egumenilor dela muntele Athos (la care ne gândiam ieri) era biserica creştină şi ortodoxă, aşa cum o înţelegem noi astăzi. Şi totuşi avem de toate, — sânt, există, se mişcă, bine sau rău, asta-’i altă cestiune; principalul e că au fost aduse, create sau altoite şi s’au prins toate, crescând şi desvoltându-se aşa cum a permis firea Românilor. Copii ai presentului şi numai ai presentului, legăturile noastre cu trecutul sânt atât de slabe, încât pentru a le zări îţi trebue lupa reuditului şi o bunăvoinţă fără seamăn, între ei înşelau cu unghiţa nisce pescuitori diletanţi. Stradele sânt foarte curate. Casele într’un stil special, înalte, ânguste cu câte 5—6 etagiuri, ferestrile mici, dar’ cu oratură architectică, aşa încât mare parte dintre case n ţi se par tot atâtea vile. Locuitorii, 91.323 la număr, cu tipul lor de tot deosebit de al nostru, sânt foarte sîrguincioşi. Orăşenii cu simţ de interes viu pentru ori şice incident, au acceptat toate progresele culturii desvoltate, însemnătatea oraşului se baseaza mai tare pe poziţia favorabilă. Comunicaţiunea e foarte viuă; comerciul şi industria mai ales în mătăsării şi ţesături ’şi-a câştigat renume în toată lumea. Ca unul din cele mai vechi oraşe, fiind aşa Z'c®n, cheia între Apus şi Răsărit, a fost din secoli ochiul de comunicaţiune al ţerilor europene. Şi prin urmare centrul desvoltării culturale. Dintre edificiile mai însemnate se ridică maiestatic biserica catedrală, numită „Wasser Kirche“, edificată în anul 1484, în biserica aceasta şi în localităţile clădite lângă ea se păstrează multe monumente istorice şi o bibliotecă, care cuprinde 110.000 tomuri tipărite şi 3000 de manuscripte. Imposantă e şi casa senatului cantonal. Aici s’a subscris pacea de Zürich în 10 Noemvrie a. 1859, prin care Austria a abmis de posesiunea Lombardiei. Ar mai fi de însemnat multe edificii monumentale, dar’ aici amintesc numai politechnica și universitatea, care s’au clădit la anii 1860—1864 și au costat 21a milioane franci.