Tribuna, ianuarie 1890 (Anul 7, nr. 1-24)
1890-01-14 / nr. 10
Pag. 38 faţă cu alte state, este între Ungaria şi Austria demult clarificat prin dualism, căci naţiunea prin dualismşi-a ajuns aspiraţiunile sale legitime. Aceste aspiraţiuni, onorată casă, trebue să panseze vreme îndelungată pe terenul dreptului internaţional. Politica naţională, aspiraţiunile naţionale, nu trebue să le îndreptăm în afară, câtră domeniul dreptului public, ci în lăuntru, cătră părţile interne ale statului. Şi ce este pe acest teren principiul naţional ? După ce aspiraţiunile naţionale trebue să le grupăm în giurul întrebării, că în ce chip se poate realisa în cadrul internațional extern statul intern, adevărat, principiul național este, că trebue să realisăm statul unguresc unitar nu numai politicesce, în această privință este deja gata, ci să realisăm totdeodată statul național maghiar unificat cu desăvârșire și în lăuntru. Pe terenul acesta trebue să ne adunăm și să ne clarificăm ideile. Statul ungar după dreptul public demult este gata. Acest stat de drept public ruse este mai mult politic și teritorial, care statele moderne recunosc deasă mai ales principiul național, în adevăr pretutindenea vedem în Europa făcându-se transformări în direcţia statelor naţionale, în Răsăritul şi în Apusul Europei, în state mici şi în state mari. Niştinţa de a preface statul istoric în stat naţional a existat de multă vreme şi în politica maghiară. . . . Eare acum din nou în primul plan această tendenţă sub guvernul lui Tisza şi anume nu numai prin activitate distinsă, ci şi prin succese distinse. . . Cei care neagă aceasta sânt combătuţi de datele statistice, care s’au compus după numărătoarea din 1880, când s’a văitat, cât de mult a progresat m a ghi a r i s a r e a, dar’ cu deosebire vor fi combătuţi prin noua numărătoare ce se va face, prin care se va dovedi, cât de mult s’a lăţit spiritul naţional în anii din urmă. Ear’ dacă cu toate aceste ar nega cineva acest mare succes al guvernului Tisza, faţă cu acela indic numai la următoarele date: întreb înainte de toate, oare nu sub acest guvern s’a întâmplat, că limba justiţiei pretutindenea este cea maghiară? Nu guvernul acesta a scăpat justiţia de Babilonul limbilor? Aş întreba totodată, oare nu sub acest guvern s'au închis şcoalele secundare ale naţionalităţilor, în care se crescea tinerimea in spirit naţional nemaghiar, oare nu sub acest guvern a scăzut la număr cu desăvîrşire neimportant numărul şcoalelor secundare ale naţionalităţilor faţă cu şcoalele secundare desvoltate ale statului ungar ? Dar’ n’am să întru în enumărarea mai multor date. Altcum nici numi-a fost aceasta intenţiunea. Am voit numai să dovedesc pe scurt, ce progres a făcut sub actualul guvern tendenţă spre statul naţional.......... Eu cred şi sunt convins, că scopul nostru naţional îl vom ajunge fără de furtuni interne mai mari. Acest scop însă, pe care am avut onorul a vi-’l face pe scurt cunoscut, nu l vom ajunge altcum, dacă totdeodată nu se reformează în această mare muncă naţională societatea ungurească şi în oarecare privinţă şi naţiunea maghiară. Naţiunea ungurească în privinţa politică nu este în formaţiune; ea demultşi-a terminat îndoeală, că aceea este femeia cea mai bună, care şede acasă, ori, precum face proverbul, despre care se vorbesce mai puţin. Ar mai rămâne presupunerea, că balurile sunt conveniri sociale, din care se nasc, ori cel puţin se pot nasce multe căsătorii. De aceea Ieşi numesc în glumă: tîrguri. Eu zic, că sunt rele tîrguri. Se adună fete din şepte hotare. Le jucaţi, le ţineţi cu vorbe frumoase, le lăudaţi, apoi le uitaţi. Nu mă mir. Femeia numai acasă e în elementul seu, numai acolo o poţi cunoasce, numai acolo o poţi iubi. Ce a făcut Avraam, când a voit să însoare pe fiiul seu Isaac? întreb cu Abraham al S. Clara. 'L-a purtat doară prin baluri ori pe la concerte? Nu. 'I-a 4*8 să 80 scoale în 4°rü 4^eb aP°* să i ese la Isvor, şi pe fata, care va merge mai de dimineaţă după apă, să o iee de soţie. Aşa a făcut Isaac cunoscinţă cu Reveca. Şi oare nu ne rugăm noi şi astăzi în biserică să ni se bunacuvinte nunţile ca cea a lui Isaac şi Reveca? Dar’ să mergem mai departe! Unde e vieaţa socială mai desvoltată, unde se fac baluri ca în Francia? Şi unde e sdruncinată vieaţa familiară ca în Francia? A trebuit să vină guvernul cu proiect de lege, pentru ca să constrîngă pe oameni să se însoare. Şi mie îmi place să-’mi petrec câte-odată, dar’ între amici, dar’ nu între ipocriţi, la nunţi şi la botezuri, nu la baluri. Nu întârziaţi dară, ci vă însuraţi, pentru ca „ca o picătură de apă din mare şi ca un grăunte de nisip, aşa sânt de puţini anii în ziua veacului!“ Oi, formaţiunea. Puternica ei individualitate politică este recunoscută în toată Europa, dar, în privinţa culturală şi socială, — accentuez anume aceste două cuvinte, ca să nu fiu rău înţeles, — naţiunea încă nu este gata. Ce înţeleg eu sub naţiune în sensul acesta? înţeleg pe toţi locuitorii tuturor părţilor ţării fără deosebire de naţionalitate şi confesiune, dar, sub o condiţiune: ca inteligenţa tuturor popoarelor să fie pătrunsă de aceeaşi legătură culturală, de acelaşi patriotism, de acelaşi sentiment de comunitate, înţeleg aşadară unitatea desăvîrşită a inteligenţei şi în privinţa limbii, în cadrul principiului, pe carel-am atins mai sus, nu este şi nu poate fi vorba de apăsarea naţionalităţilor sau de contopirea lor cu forţa. Preste tot din programul politic al naţiunii maghiare, când acesta se statoreşte, trebue exclus tot ce amintesce forţa şi trebue ţinut numai aceea ce stă în legătură cu libertatea . . . . O cestiune actuală. După ce „Revista Catolică“ şi „Amicul Familiei“ au acceptat şi ele ortografia fonetică, care astfel se folosesce astăzi în toată publicistica română din monarchia austro-ungară, pledează acuma „Gutinul“ din Baia-mare pentru introducerea fonetismului şi în şcoalele şi manualele de şcoală gr.-cat., unde singur se mai păstrează modul de scriere etimologie. Crectând, că această cestiune este destul de importantă pentru programul şi unitatea noastră culturală şi totodată destul de actuală, aflăm de cuviinţă a lărgi publicitatea vocii „Glutinului“, reproducându-o în cele următoare: în Numărul 35 al „Gutinului“ am fost publicat şi noi două cerculare ale consistorului şcolastic din Gherla, dintre care în unul provoacă pe directorii şcolari să se îngrijască, ca toţi pruncii să folosească legendare de la unul şi acelaşi autor; cară în celalalt sunt provocate directoratele şi senatele şcolare să se îngrijască de înfiinţarea bibliotecilor şcolare. Amândouă cercularele ni se par a fi de un deosebit interes pentru învăţământul din şcoalele poporale. Am fi dorit însă, ca ven. consistor şcolastic să fie ordonat, ca să se ţină uniformitate şi în celelalte studii, pentru că noi seim şcoale, unde nu numai abcedarele şi legendarele sunt de la mai mulţi auctori, ci şi celelalte studii, precum istoria biblică, catechismul etc. Mai mare este însă disonanţa cu privire la ortografie, aşa încât câte cărţi, atâtea ortografii, ba sunt unele între manuale, acum d.e biblia cea mică cu icoane, — cu o ortografie atât de rea, încât nu credem, ca însuşi auctorul ei să o screceţi cum se cade. Cum vor putea apoi învăţătorii să instrueze pe prunci şi cum vor pute pruncii să înveţe din atari cărţi. Aşadară e de lipsă ca să fie uniformitate în toate studiile ce se folosesc ca manuale în şcoalele noastre poporale, însă, — după a noastră părere, — un lucru principal, de la care atîrnă resultatul învăţământului poporal şi lăţirea de carte românească între popor, este şi ortografia. Cu cât şcolarul va sei mai uşor să priceapă şi să înveţe ceea ce l i se propune în şcoală, cu atât mai bucuros va cerceta şcoala; şi cu cât poporul mai uşor va cti să cetească cartea ce l i se dă în mână, cu atât mai bucuros o va ceti şi va dori să capete şi alta; şi întors. Uşor va pute însă şcolarul să înveţe şi poporul să cetească carte românească numai atunci, dacă aceea va fi scrisă prelungă un stil simplu şi cu o ortografie cât de uşoară. Nu ni-e gândul să întrăm de astădată în dispute scientifice despre una sau altă ortografie, e destul să constatăm resultatul practic, la care a ajuns pănă acuma ortografia română, din acela or şi care om ce se ocupă cu litere poate să-şi tragă învăţătură şi îndreptar pentru viitor. Pentru noi e mai grea cestiunea ortografiei române, căci trăim în mijlocul celor mai conservativi etimologişti, nici că e mirare, căci afară de generaţiunea cea mai tinără toţi am fost crescuţi în spirit etimologist, şi numai cu doi-trei ani mai înainte abia am fi cutezat să scriem aceea ce scriem acuma, dar’ ai tempora mutantur et nos mutamur in illisu. Aşa s’a întâmplat şi cu etimologiştii noştri; mulţi dintre dînşii s’au făcut chiar fonetişti; care aceia, care mai ţin la etimologism, tot au ajuns şi ei pănă acolo, încât deşi nu scriu, cel puţin cetesc prea bucuros cu ortografia fonetică. Astfel stând lucrul, nu ne îndoim a ne spune părerea, că a sosit timpul, ca şi în şcoalele noastre poporale să se introducă ortografia ce semne (fonetică). 1. Pentru-că cea mai competentă auctoritate, — în cestiunile de limbă, — Academia română, încă a primit această ortografie. 2. Pentru-câ cei mai distinşi literaţi români se folosesc de ortografia cu semne. 3. întreaga diaristică română dincolo şi dincoace de Carpaţi a primit această ortografie. 4. Oricât ne vom discuta, trebue să concedem, că ortografia cu semne este cu mult mai uşor de învăţat, cară interesele culturale ale poporului nostru pretind imperios dela noi, ca întru instruirea lui să ne folosim de atari mijloace, prin care mai uşor poate să înveţe a ceti şi scrie. 5. în fine datori suntem cu toţii să insuim la unitatea limbii, ce însă numai aşa se poate, dacă cu toţii ne vom folosi de aceeaşi ortografie în scriere şi cetit. Am dori drept aceea, ca în adunările preoţesei ce se vor ţină la primăvară şi deosebit în adunările reuniunilor învăţătoresci să se desbată cestiunea ortografiei şi să se stabilească pentru toate şcoalele noastre poporale folosirea ortografiei Cu semne, cară preaven. consistoare şcolaretice se se îngrijască, ca toate manualele ce se folosesc în şcoalele poporale confesionale se fie tipărite cu aceeaşi ortografie cu semne (fonetică), cu care vor fi aleedarele, legendarele şi gramaticile române; atunci suntem convinşi, că învăţământul nostru poporal va lua un avânt cu mult mai îmbucurător. Prin aceste însă nu voim accea ca ortografia etimologică să se delătureze cu totul, căci în tot “eaşul preparandiştii trebue să cunoască ambele ortografii, eară dintre şcolari, acei care vor fi mai înaintaţi în cunoscinţele ortografice şi gramaticale, încă pot să fie instruiţi în ambele ortografii, însă interesele noastre culturale pretind, ca să ne folosim de cea mai simplă şi mai uşoară ortografie, că aşa numai vom puteăţi cunoscinţa de carte între popor, tribuna CRONICĂ. De la Curte. Maiestăţile Lor şi Archiducesa Maria Valeria nu vor sosi înainte de Februarie în Budapesta. — Maiestatea Sa Monarchul a primit la 23 i. c. înainte de ameazi pe Archiducele Francisc Ferdinand d’Este în audienţă privată mai lungă. La 30 I. c. a. m. se va celebra din ordinul Maiestăţii Sale în capela gata de curând a castelului Meyerling un parastas în memoria răposatului Archiduce Rudolf, la care va asista şi Monarchul, precând Maiestatea Sa Împărăteasa-Regină şi Archiducesa Maria Valeria vor asista la parastasul ce se va celebra în capela Curții. * Scrie militară. Locotenentul de la regimentul de husari Nr. 3 Albert baron de Wattenwyl a fost numit de adjutant personal al comandantului de corp FML, Anton br. Szveteney de Nagy-Ohay. * Transferare. Procurorul suprem din Budapesta a transferat pe sergentul de carcere Andreiu Koszta de la închisoarea din Lugoj la închisoarea din Oravița. * Camera advocațială din Brașov aduce la cunoscinţă, că advocatul Dr. Vendel Balogh din Chezdi-Oşorheiu s’a înscris în lista acelei camere. Camera advocaţială din Arad aduce la cunoscinţă, că advocatul Mihail Mikolay din Szarvas, în urma numirii sale de notar public, s’a şters din lista acelei camere, ear’ camera advocaţială din Oradeamare face cunoscut, că advocatul da acolo Gavriil Varga, în urma morţii sale, a fost şters din lista acelei camere şi curator al cancelariei sale a fost numit advocatul Ladislau Düs tot de acolo. * Maghiaristii de nume. „Budapesti Közlönyt publică următoarele schimbări de nume: Iuliu Blasko în „Báró“; Iosif Löffler în „Lenyia; minorenul Ladislau Prehauser în „Patakit; Iosif Nebelthau în „Harmatit; Filip Scheiber în „ Szilárd“; Solomon Kohn în „Kelemen“. Reich în „Horváthmin. loan Lapojda în „Kovács“, Rudolf Dick în „Karos“; Ludovic Paulik ín „Palócz“; Iuliu Horovitz ín „Hajós“- Iuliu Kohn ín „Kovács“; Carol Kohn ín „Kemény“; Victor Stann ín „Székely“; Wilhelm Fegelstock ín „Fodor“; Mauriciu Klein ín „Kardos“ și Dr. Iosif Reisz ín „Rácz“. * Deputatul diétei Dr. Oscar Meltzl a fost ales de senator al camerei comerciale din Pojon şi e probabil, că va renunţa la mandatul seu de deputat al Sibiiului. * Reuniunea higienică a comitatului Sibiiului. Comitetul reuniunii higienice din comitatul Sibiiului ţine astăzi la 5Va care o şedinţă cu următoarea ordine de zi: 1. Propunere cu privire la prelegerile poporale. 2. Raport în afacerea concurenţei de copii. 3. Propunere în privinţa câştigării unei barace transportabile. 4. împărtăşiri. * Mortalitatea în Sibiiu: în săptămâna de la 6 până la 12 ianuarie au murit în Sibiiu 24 persoane, dintre care şepte străini. * O revoluţionară maghiară. Una din revoluţionarele maghiare de la 1848, Maria Podhorsky, care după înăbuşirea revoluţiunii a fost condamnată la 10 ani închisoare,şi-a publicat acum de curând memoriile. Kossuth și-a trimis din Turin o scrisoare cu mari laude. * Cum se duelează Maghiarii. La Pesta, într’o sală de arme, a avut loc idele aceste un duel din cele mai caraghioase. Pentru o ceartă la teatru, contele K. provocase pe locotenentul în reservă L. L. Arma aleasă fu sabia. Când începu lupta, contele venii, că adversarul seu e foarte slab în mânuirea săbiei şi hotărî se-’l pedepsească altfel decât rănindu-’l. în adevăr, el îi dete una după alta două puternice lovituri preste stomac cu latul săbiei. L. tu apucat de ameţeală şi de o greaţă aşa de violentă, încât duelul trebui să înceteze. Onoarea s’a declarat satisfăcută............. * Imormântarea ducelui de Aosta. îmormântarea ducelui de Aosta a fost impunătoare. Au asistat regele, toți principii, o deputațiune a regimentului de husari prinţul de Hohenzollern, generalul francez O’Neill. n cortegiu se aflau studenții, representanţii presei, asociaţiunile de tot felul cu 200 drapele, coroanele erau duse de 7 care. Clerul a slujit. Corpul ducelui de Aosta a fost depus în biserica Superga. După slujbă a fost pus în criptă alăturea de coşciugul ducesei Maria Victoria, antâia soţie a ducelui; intrarea criptei s’a zidit. Regele, regina, ducesa Letiţia, prinţul de Suedia au asistat la ceremonie pănă la sfîrşit şi s’au întors la Turin la 5 fără un sfert. Bursa din Roma şi bursele din toate oraşele Italiei s’au închis din causa îmormântării ducelui de Aosta „Politische Correspondenz“ află, că un membru din familia imperială trebuia să represente pe împăratul la îmormântarea ducelui de Aosta, dar că în urma unei comunicări a ambasadei Italiei la Viena, după care îmormântarea ar ave un caracter cu totul privat, Curtea Austro- Ungariei, ca şi celelalte curţi, nu va trimite representant la Turin. Defunctul,recomandase înaintea morţii sale să nu se dee îmormântării sale nici un caracter oficial. * Regele Milan dispărut. Din Belgrad vine vestea, că cercurile politice şi presa sunt foarte îngrijite de dispariţia fostului rege Milan. Organul oficial „Sirspsky-Novine“ desminte totuși, că regele Milan ar fi dispărut din Paris. Dar’ „Male Novine“ afirmă categoric, că fostul rege al Serbiei joacă cu patimă la ruletă, la Monte-Carlo. Se face î° unele cercuri, că Milan se află la Monte-Carlo cu o doamnă foarte bogată. * Un grozav incident pe drumul de fer. Din Milan vine spirea, că un grozav incident s’a întâmplat la mică depărtare de acest oraș. Trenul numărul 18, care plecase din Milan la Turin la 7.38 cu 40 de pasageri de clasa I. și II., la cantonul cu Nr. 2, la doi chilometri departe de poarta Tenaglia, s’a isbit cu trenul de marfă Nr. 1331, venind din Turin cu o întârziere de 44 minute. Maşinistul trenului de marfă nu au- zise semnalul de oprire. Isbitura a fost grozavă. Maşinile se sfărîmară. Patru vagoane de marfă se făcură ţăndări. Pasagerii fură mai toţi răniţi şi descinseră în prada unei spaime lesne de înţeles, din cauză că fiecare credea pe altul mort. Se dădu imediat aviz la staţia centrală, de unde se trimiseră ajutoare. Pasagerii fură întorşi cu alt tren la Milan. Lucrările de curăţire a liniei ţinură toată noaptea. Imormântarea lui I. Creangă. (Corespondenţă particulară a „Românului“. Iaşi, 7 Ianuarie 1890. La 2 Ianuarie s’a îmormântat la cimiterul Eternitatea marele presator român Ioan Creangă. Această perdere a produs imense regrete în sinul societăţii ieşene, al amicilor şi al admiratorilor sei. Timpul, dar’ mai ales pricina, că nu s’au putut împărţi la vreme biletele de îmormântare, a făcut ca numai un număr restrîns dintre prietenii şi cunoscuţii lui Creangă să iee parte la ceremonia funebră. Cinci coroane frumoase împodobiau sicriul neuitatului om de litere, purtând inscripţiuni deosebite: una din partea fiiului, dl căpitan Constantin Creangă: „Voitorului meu de bine, scump prieten şi tată“; alta: „Cuscrului nostru iubit regrete eterne. Familia Neculai Petru“ ; alta: „Iubitului nostru prieten şi tovarăş de lucru, durere! Ienăchescu, Răceanu, Grigorescu“; alta: „Lui I. Creangă din partea amicului seu N. Gane“. O coroană de flori naturale era anonimă. Două discursuri au fost pronunţate decătre dl institutor Toma Săvescu şi dl profesor Eduard Gruber. Dl Săvescu într’un limbagiu plin de durere a arătat vieaţa şi meritele lui Creangă ca institutor, merite speciale ce sunt cunoscute de toţi aceia ce au avut ocasiunea de a cunoaste pe Creangă sub acest raport. Dl Eduard Gruber în numele unui cerc literar, în care şi Creangă venia de doi ani, rosti un discurs, pe care îl împărtăşim cetitorilor noştri, — asupra însemnătăţii literare a lui Creangă. Iată cuvântarea dlui Gruber: Jalnică adunare! O dureroasă datorie, cea de pe urmă, ne adună azi pe toţi în faţa mormântului, unde curând va odihni pentru vecie, Ioan Creangă, acest fruntaş al literaturii române. Nemângăiatul fiiu, rudele, prietenii şi tinerimea, entusiastă admiratoare a lui Creangă, îşi simt acum inima sdrobită şi cugetarea înorată în faţa muţeniei şi a neclintirii, în care el zace, muţenie şi neclintire, care ne face să ne îngrozim şi să ne podidească lacrimile, pentru că nu mut şi nu neclintit a fost Creangă în vieaţa lui. Cernită adunare! Nu această vieaţa şi nici apostolatul lui de conscienţios şi excelent învăţător voiu căuta să aret în puţinele cuvinte, ci voiu ave durerea de a rosti înaintea d-voastre dar’ o scurtă şi pripită schiţare făcută pe neaşteptate asupra însemnătăţii lui literare. Sînt oameni sortiţi din fire, ca prin puterea minţii şi înălţimea sentimentelor să ajungă aleşii poporului. Pe aceştia nu-’i atinge fala, nu-’i muncesee rîvna, nu-’i prostesc deşertăciunile, nu-’i abat din cale cotiturile multe şi pesize ale vieţii, în alte îndeletniciri mai nobile şi mai trainice caută ei să-şi ardă flacăra sufletului! Într’înşii şi mai presus de ei planează o energie, o idee, o nevoie sufletească de-a gândi şi lucra, care oriunde, ori când le stă ademenitoare şi poruncitoare, înainte-le. Aceştia sunt aleşii, sunt cugetătorii unei naţii, — şi când 4 ° cgetători, înţeleg nu numai pe filosofii şi cercetătorii, care scotocesc adâncurile stiinţei şi smulg misterele necunoscutului, dar şi pe poeţii mari, care întrupează simţirile inimii noastre omenesci, pe predatorii, pe literaţii într’un cuvânt care resumă întrr’o puternică sintesă tipurile, vieaţa, epoca, geniul unui popor. Un literat din această din urmă categorie a fost pentru de veci acum adormitul Creangă. Dacă alte literaturi au înscrise pe arama nemuririi nume glorioase, — să ne fie învoit şi nouă, popor tinăr şi nou venit la vieaţă, ca în prima noastră tinereţă literară să înscriem cu litere neuitate alături cu numele poetului Eminescu şi pe acela al prietenului seu iubit şi nedespărţit, al presatorului Ioan Creangă, întristată adunare! Această personalitate puternică a lui Creangă îşi găsesce motivarea pe deoparte în ereditatea, — de pe mamă mai ales, — pe de alta în mediul popular, în care s’a născut şi a crescut. Familia lui Creangă e de baştină din Ardeal. Bunicul seu David Creangă, care mai bine de douăzeci de ani a purtat vornicia în Pipirig, a venit cu tatăl şi cu ceialalţi fraţi ai sei Petrea, Vasile şi Nica de s’au aşezat în Moldova în judeţul Neamţului — sunt mai bine de o sută de ani. Tot de pe mamă el are străbun pe Ciubuc clopotarul dela mănăstirea Neamţului, care era în înrudire cu metropolitul Iacob, marele luptător pentru cultura românească în timpul fanarioţilor. Dar, mai presus de toate vrednică de amintit sub raportul eredităţii a fost mama lui Creangă. Femeie aleasă şi gospodină neîntrecută, ea îşi iubia copiii cu neţărmurită iubire ce numai o mamă poate să aibă. Ea a avut o puternică şi neînvinsă dorinţă de a-’l da la învăţătură. Şi în adevăr ei poate datoresc Creangă germenul, din care a răsărit omul superior, omul de talent. Şi sânge din sângele ei, vine el într’un loc în Amintiri, şi carne din carnea ei am împrumutat, şi a vorbi dela dînsa am învăţat, în asemenea condiţiuni de predisposiţie Creangă a adunat -‘ cu în sufletul seu impresiile copilăriei şi ale vieţii de ţeară. Şi ceea ce este el azi în literatura română, acestei perioade se datoresce. Creangă este un adevărat copil al poporului; din popor a ieşit, dela suman şi opincă, şi spiritul poporului într’un mod aşa de strălucit ’l-a introdus în literatura cultă; în toată literatura noastră poate nu e altul aşa Român ca dînsul; el e o vastă sintesă etnică a poporului. Gândirea, spiritul, logica, argumentarea lui sânt tipice. Cu părere de rău trebue să constat un fapt ce ’l-am putut observa de aproape: Creangă e mult mai cunoscut și mai popular în Transilvania şi Bucovina decât în România. Aceasta se datoresce, credem, lipsei de adunare la un loc a scrierilor sale. De aceea acuma când s’a deslipit cea mai verde creangă a literaturii noastre, o sfântă datorie însufleţească pe tinăra generaţiune literară, anume aceea, de a întocmi şi înălţa cât mai în grabă monumentul, la care Creangă însuşi a lucrat. Ear’ cele de pe urmă cuvinte trebuind a le da nemângâiatului fiiu, îi vom spune aceste: moartea e fatală şi neînduplecată şi asprimea ei nu cruţă pe nimeni, dar’ el poate ave o mângâiere mai mare decât alţii: îi rămâne o strălucită moştenire: numele părintelui seu. VARIETĂŢI. (Animalele luminoase.) în toţi timpii s’a observat facultatea unor fiinţe veţuitoare de a emite lumina; cine nu cunoasce licuriciul, pe care îl întâlnim în lunile August şi Septemvrie în plimbările noastre de seară? Micul insect, acesta nu este singurul cu asemenea proprietăţi, şi naturalistă au putut să alcătuească o listă lungă de animale înzestrate cu calităţi fotogenice. Unele vegetale au şi ele asemenea însuşiri aşa de curioase, mai cu Nr. 10