Tribuna, octombrie 1891 (Anul 8, nr. 218-242)

1891-10-24 / nr. 237

Nr. 237 Anul vin miiiuiJííéébbmiiimíiiiibiii­iiriMii—wmitf­i­ririMrrfiii 11 [■'■i ABONAMENTELE Pentru Sibliu: lună 85 cr., *■/* an 2 fl. 50 cr., */« an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monorohe: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/« an 3 fl. 50 cr., l/« an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: l/1 an 10 franci,­­1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai platindu-se înainte. Sibiiu, Joi 24 Octomvrie (5 Noemvrie) 1891 Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresui primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Slavii şi kossuth­ismul. Scrrea ce ni-a venit din Agram şi pe care cetitorii noştri o cunosc deja, că Slovacii şi Sârbii Ungariei ar fi luat hotărîrea de a sprijini partidul independent în viitoarele alegeri, este fără îndoeală o surprindere pentru toţi cei­ ce se ocupă cu politica în patria noastră — şi poate chiar şi afară din patrie. Adecă să ne explicăm. Nu în sen­sul, că această nouă atitudine a popoa­relor slave de sub coroana Sfântului Ştefan nu ar avă raţiunea şi explicarea să zicem că este o surprindere, ci în acela, că a venit pe neaşteptate, fără nici o pregătire, fără nici o introdu­cere. Dar, altcum înţelegem uşor şi credem bucuros, că din punctul de ve­dere al „intereselor slave“ va suna foarte plausibil argumentul, că Ungaria independentă va trebui să ţină mai mult cont ae naţionalităţile sale ne­­maghiare, decât Ungaria dualistă de astăzi, în cele din urmă însă nu este treaba noastră să luăm sub critică ati­tudinea politică a concetăţenilor noştri slavi. Ceea­ ce ei hotăresc şi fac are să corespundă în prima linie intereselor lor speciale, care nu trebue să fie şi nu pot fi totdeauna şi ale noastre. Avem însă dreptul şi avem chiar şi da­­torinţa să cercetăm, în ce raport stau faptele lor cu interesele noastre româ­­neşci şi cu ale patriei comune. Ear’ din acest punct de vedere în mod spontan se impune gândul, că hotărîrea naţionalităţilor slave de a sprijini acel partid maghiar, care urmăresce independenţa Ung­a­­riei, este cam de aceeaşi natură cu idea „dualismului maghiaro - român bine stabilit“. Cel puţin înţelesul amân­durora este, că naţionalităţile nema­ghiare au să sprijinească pe Maghiari, ca să rumpă cu Nemţii, cu Viena, cu Austria, cu dualismul, scurt, să-’şi câ­ştige independenţa. Se nasce acum în­trebarea, că de unde s’a pornit acest nou curent politic? Dela Maghiari, sau dela naţionalităţi? Ear’ în caşul din urmă dela Români, sau dela popoarele slave ale Ungariei? Cât pentru Români credem a pută răspunde destul de apodictice că nu. Discuțiunile urmate în timpul din urmă în presa română asupra „dualismului maghiar român“ bine stabilit a arătat, că sentimentul comun al poporului ro­mân nu are a face cu această bizară idee, al cărei autor vânându-se isolat cu dînsa s’a vănut necesitat a o explica, a o scusa, ba chiar a o abandona. Cât pentru Maghiari încă nu avem nici un element de judecată pentru a conclude, că ei ar apela cumva la spri­­jinul nemaghiarilor în veleităţile lor de independenţă. Nici partidul parlamentar al kossuth-iştilor, nici altcineva nu a in­vocat acest sprijin. Excepţie face sin­gur dl Ludovic Mocsáry, însă precum toate excepţiile întăresc regula, aşa este şi cu dl Mocsáry. Tra­tamentul ce a îndurat din partea conaţionalilor săi tocmai pentru prietenia ce a arătat na­ţionalităţilor nemaghiare, dovedesce mai lămurit ca ori-şi-ce, că Maghiarii fără doar’ şi poate nu voesc să scie de na­ţionalități. Nu ne rămâne deci alta, decât să presupunem, că idea sprijinirii kos­­suth­ismului de cătră naționalități este o idee slavă. Pentru cunoscătorul raporturilor ungare chiar şi fără de­­ducțiunile de mai sus este evident, că numai aşa poate fi. Judecând mai dea­­proape rumperea de cătră Austria nu este nici chiar în interesul Maghiarilor, — de aceea sunt atât de puţin ade­renţii ei între politicii serioşi maghiari, — şi cu atât mai puţin poate fi în in­teresul Românilor. Şi — o spunem fără încuns­iur. — aceasta tocmai în - A ' C7 / vederea pericolului ce amenință din partea slavă. Fără sprijinul Austriei unde ar putea Ungaria face față pan­slavismului, panslavismului, sau cum s’ar mai numi oceanul slav, care ar amenința din trei lături să o inundeze? Noi Românii, care mai întâiu sun­tem Români, a doua supuşi credin­cioşi ai Casei de Habsburg şi a treia cetăţeni patrioţi ai monarchiei, sub toate împregiurările avem să respin­gem idea sprijinirii independenţei Un­gariei. Nu Ungaria independentă, ci numai imperiul istoric al Habsburgilor este în stare să ocrotească şi să ga­ranteze vieaţa şi desvoltarea na­ţională a tuturor popoarelor sale. Admitem într’un fel resonamentul, că Ungaria independentă, de silă ca de voe bună, va trebui să ţină mai mult cont de naţionalităţi decât Ungaria de astăzi, care sub scutul baionetelor aus­­triace își poate multe permite contra acestora. Ne îndoim fusé, foarte mult — De sigur am să-­ți aduc atât d-tale, cât și Gemmei. — Ear’ mie să-’mi aduci o căciulă de astrahan tivită cu argint, duse Emil băgân­­du-’și capul prin deschidetura ușii. — Bine, o sâ-’ți aduc și ție . . . Ear’ lui Pantaleone o păreche de papuci. — La ce? Pentru­ ce? observă doamna Leonora. Să vorbim acum despre lucruri mai serioase. Mai e o greutate. N­ici că o să-’ți vin­ji moșia. Cum ai să faci aceasta? O sâ-’ți vinzi și iobagii ? Aci­­i­ se înfundă lui Sanin. Nu știa ce să răspundă, deoare­ce își aduse aminte că cu ocasiunea unei conversațiuni asupra dreptului individual, doamna Leonora se ri­dicase grozav contră sclaviei, ear’ Sanin­a fi' Bose și el că nu s’ar învoi nici-odată să vândă iobăgimea ce o avea pe moșie. — Voiu căuta, «zise el încurcat, ca să vând moșia unui om, pe care îl sciu în toate privințele om de treabă, ori se poate ca țe­­ranii să se răscumpere ei înșiși. — Aceasta ar fi mai bine, observă d-na Leonora. Căci a vinde oameni vii . . . — Ah, e adevărată barbarie! împlini Pantaleone, care stătea în ușă, după spatele lui Emil. „E ruşine“, — se gândi în sine Sanin şi privi pe furiş la Gemma, care aşa se vede, n’a audit cuvintele din urmă. Dar’ ce-’mi pasă“ — se gândi oar’. Urmară cu această discuţiune din punct de vedere practic aproape pănă la ameazi. Pe la sfîrşitul discuţiunii d-na Leo­nora se îmblânji de tot, îi duse Li Sanin pe nume. — Dimitri, — și amenințându-’l cu de­getul, spuse că are să-’l pedepsească pentru gluma ce a făcut-o cu ea. Il întrebă apoi pe ne îndoim, că va avea destulă consis­tență și destulă putere, ca să se susțină pe sine însăși, de cum să-’și susțină sin­guraticele popoare. Și fără de a voi să bănuim pe cineva, nu ne putem scăpa de cugetul, că tocmai în vederea acestei neputințe își fac socotelile cei­ ce ple­dează pentru sprijinirea independenței. Insă pentru noi este clar, că din această neputință nu Românii, ci cu totul altcineva ar avea să tragă folosul. Aceasta și mai clar devine, când ve­dem că tocmai Slavii sunt aceia, care așteaptă ceva dela isbânda kossuth­is­­mului, pe care se hotăresc să-­l spriji­nească. Drept aceea accentuăm încă odată, că în interesul poporului român nu este să ne întrepunem pentru aspirațiunile independentiste ale Maghiarilor, nici în forma kossuth­ismului, nici într’aceea, cam sinonimă cu aceasta, a „dualis­mului maghiaro-român“, fie ori­cât de bine stabilit. FOIŢA „TRIBUNEI Valurile primăverii. Roman de Ivan Turghenev. XXX. (Urmare.) — Lucrurile aceste trebue discutate, draga mea, pănă­ ce avem timp, z zise doamna Leonora. Se adresă apoi oar’ cătră Sanin, între­­bându-­l ce legi privitoare la căsătorie sunt în Rusia, și dacă nu se opun niscareva greu­tăţi unei căsătorii cu o catolică — ca în Pru­sia? (Pe vremea aceea disputa asupra căsă­toriilor mixte între cardinalul de Colonia și guvernul prusian era încă în memoria tutu­ror). înțelegând că măritându-se după un nobil rus, fiică-sa are să devină și ea nobilă, d-na Leonora își manifestă oare­care satisfacție. — Dar’ atunci d-ta trebue să te întorci ântâiu în țeară,­­fi80 d-na Leonora. — Pentru­ ce? Pentru­ ce? Ca să aduci permisiunea dela Imperatul. Sanin îi spuse, că nu trebue să plece pentru acest lucru în patrie . . . dar’ că . . . e posibil, ca înainte de nuntă să se ducă în Rusia —­­spunând aceste inima ș i­ se strângea de durere. Gemma, care îl privia, îl înțelese, se roşi, cânja pe gânduri), — unde are să-’şi vândă moşia . . . car’ banii necesari la tot caşul îi aduce cu sine. — Alunei te-aş ruga şi de aceea, să-’mi aduci o blană frumoasă de samur, d'pe d-na Leonora. Au autju­l că sânt p’acolo blane minunate și foarte ieftine. j ) De îndelungat timp se discută în public cestiunea, dacă Țarul în reîn­toarcerea sa din Danemarca trecând prin Germania va avea sau nu va avea o în­trevedere cu Imperatul Germaniei? Cestiunea e de mare importanță, căci prin răspunsul ei afirmativ sau ne­gativ se pot precisa raporturile politice există astăzi între­ Rusia si Germa­n­i nia. Nu se aștepta din nici o parte, ca întrevederea acestor doi împărați să fie însoțită și urmată de noue stipulațiuni, dar’ se credea că Ţarul nu va putea trece prin Germania fără­ ca, precum s’a întâmplat întotdeauna, să nu se întâl­nească cu împăratul Germaniei. Legă­turi de rudenie, de amiciţia şi chiar şi consideraţiuni politice făceau foarte pro­babilă această întâlnire. La 29 Octomvrie Ţarul cu în­treaga sa familie avea să plece dela Co­penhaga cu vaporul spre Danzig, în momentul din urmă programul de că­lătorie a suferit o modificare esenţială. Plecarea s’a amînat pe ziua de 31 Oc­tomvrie şi s’au luat disposiţiuni, ca fa­milia imperială rusească se călătorească pe uscat peste Fünen la Fridericia, unde s’a dirigiat şi trenul de curte rusesc. Prin această nouă disposiţiune de călă­torie probabilitatea unei întrevederi în­tre împăraţi a crescut, dar’ cu toate aceste nici dela Berlin, nici dela P­e­larg despre rubedeniile lui, pentru­ că, afi l la ea, „aceasta deasemeni este o cestiune importantă“ ; îl rugă apoi să-şi descrie cum se face în Ru­sia o cununie, și o admira chiar de pe acum pe Gemma: ce bine are să-’i seadă în haină albă de mireasă, în cap cu coroană de aur. — Căci ea ’mi­ se pare și așa ca o re­gină de frumoasă,­­zise d-na Leonora; nici o regină nu cred să fie mai frumoasă decât dânsa. — Nu-i decât o Gemmă pe lumea aceasta (Gemma însemnează pe italienesce peatra preţioasă). Gemma acoperi cu sărutări pe maicăsa . . . ’I­ se părea că nu răsuflă liber şi uşor decât acum, numai acum a căltut jde pe su­fletul ei peatra ce o apăsa atât de greu. Sanin se simţi deodată nespus de feri­cit, o bucurie copilărească îi umplu sufletul la gândul, că toate visurile lui o să se reali­­seze; întreaga lui ființă se umplu de un sen­timent, încât îi venia să sboare .­­ se duse îndată în prăvălie, voia cu ori­ce preț să se așaze acolo și se vândă, cum a făcut cu câteva cifre mai înainte. . . „Acum, mă rog, am dreptul să fac aceasta“, 4­00a el. „Mă țin și eu de familie!“ Și în adevăr se puse să vândă, adecă se măsoare pentru două fetițe câte un font de fructe, pe care deși îl măsurase duplu, totuși nu le luă decât jumătate preț. La masă, ca ginere, ocupă loc într’un mod oficios lângă Gemma. D-na Leonora urma cu observările sale folositoare. Emil în tot intervalul n’a încetat de a rîde și a ruga pe Sanin să-’l ducă și pe el în Rusia. Se hotărî, ca peste patruspreizece dile Sanin să plece. Numai Pantaleone făcea nisce mu­tre strîmbe, că doamna Leonora găsi necesar să-’l certe,­­jicând: „Și ’i-ai fost încă martor!“ Pantaleone nu o privi decât așa, de ju­mătate. în tot acest timp Gemma nu făcea ni­mic, tăcea. Nici­odată îusă fața ei n’a fost mai frumoasă, mai radioasă. După masă chemă pe Sanin în grădină, se opriră înain­tea acelei bănci pe care alaltăieri a ales vi­șine și-’i dise: — Dimitri, nu te supăra pe­ mine, dar’ aș voi să-’ți reamintesc odată ca să nu te consideri obligat. . . El n’o lăsă să urmeze. Ea își întoarse fața. — Să nu uiți deci ceea­ ce ’ți-a spus mama cu privire la religia noastră, ce diri? De gât avea atârnată pe metasa o cruciuliță de mărgele, o întinse tare, încât mătasa se rupse, car’ crucea ’i-o întinse lui. — Dacă voiu fi a ta, religia ta va fi și a mea. Ochii lui Sanin erau încă umedi când se reîntoarse cu Gemma în casă. Spre seară toate au luat ordinea de mai nainte. Ba s’au apucat să joace chiar și o partidă de tresotte. XXXI. Ziua următoare Sanin se sculă de dimi­­­neaţă de tot. Se simţia a fi fericit cum n’a mai fost om pe lume, dar’ nu simţământul acesta îl opria de a dormi. Ceea­ ce-’i tur­bura somnul era gândul cum se vândă moşia sa mai iute şi mai avantagios. Cele mai variate planuri îi treceau prin minte, dar’ nici pe unul nu-’l găsi potrivit, bun de executat. Eși deci ca să respire aer curat și să se recorească puțin. Numai cu planul gata, nu altfel, doria se revadă pe Gemma Cine poate fi oare acel om gras, care mergea înaintea lui, încet, legănându-se pe picioare, bine îmbrăcat de altfel ? Unde a vedut oare acest cap acoperit cu un păr în coloarea cânepei, aceste spate pline și mâni rotunde ? Să fie oare Polesov ? prietenul lui de școală de odinioară, pe care nu­­l-a vedut de cinci ani ? . . Sanin ajunse îndată pe acest om. Era el, amicul lui de școală, cu sprîncene albe, cu ochi mici ca de porc, nas scurt, cârn, buze groase, barbă rotundă — acea expresie trândavă în față — în fine el: Polosov Hyppolit. „Steaua norocului meu ca t t­resare“ îi trecu prin minte lui Sarin. — Polosov, Hyppolit Sidovici! Tu ești? El se opri, se întoarse, își ridică ochii, se gândi puţin, în fine îşi deschise buzele şi cu un glas piţigăiat strigă: — Dimitri Sanin! — Eu sânt, cu trup şi suflet, zise Sanin, strîngând mâna lui Polesov, ascunsă într’o mânuse. Eşti demult pe aici? De unde ai venit? Unde eşti în gazdă? — Ieri am venit dela Wiesbaden, dese a­lene Polosov, ca să cumpăr una și alta pentru nevasta mea, și apoi mă întorc ear’ la Wiesbaden. — A, așa e, te-ai însurat, și după­ cum se vorbesce, soția ta e foarte frumoasă ! — Da, așa se vorbesce, — zise ‘Q­­diferent Polosov. — După cât văd, tu ești tot cel vechiu, omul pe care nimic nu-’l scoate din văgaş, zise Sanin ridând. — La ce m’aş fi schimbat? (Va urma.) Călătoria Ţarului- t e r s b u r g, nici nu se confirma, nici nu se desmi­nţia scriea despre o între­vedere. Pe când dar’ se aştepta plecarea Ţarului dela Copenhaga pentru ziua de 31 i. tr. pe uscat, atunci un birou de corespondenţă din Copenhaga sur­prinde lumea cu scirea, că familia im­perială rusească împreună cu părechia regală daneză s’a îmbarcat pe yachtul imperial rusesc şi a plecat încă la 30 i. tr. la 1­3 pared. a. spre Danzig. Scirea aceasta neaşteptată a fost la început trasă la îndoeală, căci nu corespundea cu disposițiunile luate în urmă, și de altă parte venise dela Stet­tin scriea, că trenul de curte rusesc a sosit acolo la 30 i. tr. dimineața, având mandat a pleca spre Rostock şi War­nemünde. Adecă trenul de curte tre­cuse preste Danzig și era în drum pen­tru a primi familia împărătească sau la Fridericia sau la altă staţiune a li­niei Stettin-Stargard. Prin urmare pre­supunerea era foarte întemeiată, că Ţa­rul va călători pe uscat conform pro­gramei mai în urmă stabilite. Sosit în gara din Stettin trenul de curte rusesc a primit porunca a se opri şi a aştepta ordine ulterioare, în­­tr’aceea se vestesce în mod neîndoios din Danzig cu data 31 luna trecută, că familia imperială rusească a sosit acolo la 9 oare 4imineaţa cu yachtul imperial rusesc şi a fost primită de am­basadorul contele Şuvalov, de mai mulţi consuli şi, de căpeteniile autori­tăţilor. Va să zică s’a schimbat de nou şi în privinţa timpului şi în pri­vinţa rutei programul de călătorie. Nici acum însă nu era exclusă po­sibilitatea unei întrevederi cu împăratul Germaniei, fie la Danzig, fie la alt oraş german, care trebuia să­’l atingă Ţarul în drumul seu spre Livadia. Trenul de curte rusesc s’a reîntors dela Stettin la Danzig şi familia imperială rusească, părechia regală daneză şi prin­­cesa de Wales s’au urcat în tren şi au plecat peste Königsberg şi Wirballen. Un tren separat prusian a format avantgarda trenului de curte rusesc. Toate gările germane prin care trecea trenul de curte erau închise pentru public şi ocupate cu miliţie, şi speranţa acelora, care totuşi mai ţineau proba­bilă o întrevedere cu împăratul Ger­maniei, scădea în aceeaşi măsură, în care trenul se apropia de hotarele ţerii. Astăzi Ţarul va fi sosit mulţu­mită precauţiunilor extraordinare ce s’au luat, în pace şi sănătos la Liva­dia, unde are să-’şi sărbeze în cercul restrîns familiar aniversarea căsătoriei sale. Ear’ cestiunea, care a agitat atât de mult cercurile politice, dacă va avă sau nu va avă loc o întâlnire între cei doi monarchi, e resolvită. Ori din ce punct de vedere s’ar judeca acest fapt, e inevitabi a nu ajunge la conclusiunea, că el dă o nouă dovadă despre răceala ce dominează în timpul din urmă rapor­turile politice între Germania și Ru­sia. Dela­­Ş­ilele din Kronstadt încoace Germania nu-’şi ascunde nici-decât sim­ţămintele sale faţă cu Rusia. Acum vre-o câteva săptămâni Ţarul a trecut chiar prin capitala imperiului german fârâ­ ca să se oprească; curând după aceea s’a început în toată Germania o agitaţiune contra noului împrumut ru­sesc; apoi a urmat primirea neobici­nuit de splendidă a regelui României la Berlin; şi în urmă trecerea de nou a Ţarului prin Germania fără­ ca să aibă vre-o întâlnire cu împăratul german. Toate aceste sânt neîndoioase do­ve­zi, că „cursul cel vechiu“ s’a schim­bat şi împăratul Wilhelm merge alte căi, decât cele croite de principele Bis­marck. REVISTA POLITICA, Sibiiu, 23 Octomvrie st. v. Cestiuni bisericeşti-politice în Ungaria, în şedinţa dela 2 Noemvrie n. a comisiunii financiare a parlamentului maghiar deputatul kossuth-ist Ignatie He­lffy, discutându-se proiectul de budget al ministerului de culte, a pus ministrului contele Csáky trei între­bări. Prima întrebare se referă la an­tecedentele ocupării scaunului pri­­maţial; a doua la strămutarea se­diului primaţial la Budapesta; şi a treia la afacerile căsătoriilor mixte, întrebarea din urmă a fost întregită prin Max Falk cu o nouă întrebare: dacă, precum se afirmă în timpul mai nou, archiepiscopul dela Erlau s’ar fi dus în anul trecut la Roma ca manda­tar al guvernului maghiar pentru a ne­gocia cu sfântul Scaun în afacerea că­sătoriilor mixte. Contele Csáky a răs­puns cam următoarele: Pentru digni­­tatea primațială guvernul a avut numai

Next