Tribuna, octombrie 1891 (Anul 8, nr. 218-242)
1891-10-24 / nr. 237
Nr. 237 Anul vin miiiuiJííéébbmiiimíiiiibiiiiiriMii—wmitfiririMrrfiii 11 [■'■i ABONAMENTELE Pentru Sibliu: lună 85 cr., *■/* an 2 fl. 50 cr., */« an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monorohe: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/« an 3 fl. 50 cr., l/« an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: l/1 an 10 franci,1 an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai platindu-se înainte. Sibiiu, Joi 24 Octomvrie (5 Noemvrie) 1891 Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresui primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Slavii şi kossuthismul. Scrrea ce ni-a venit din Agram şi pe care cetitorii noştri o cunosc deja, că Slovacii şi Sârbii Ungariei ar fi luat hotărîrea de a sprijini partidul independent în viitoarele alegeri, este fără îndoeală o surprindere pentru toţi cei ce se ocupă cu politica în patria noastră — şi poate chiar şi afară din patrie. Adecă să ne explicăm. Nu în sensul, că această nouă atitudine a popoarelor slave de sub coroana Sfântului Ştefan nu ar avă raţiunea şi explicarea să zicem că este o surprindere, ci în acela, că a venit pe neaşteptate, fără nici o pregătire, fără nici o introducere. Dar, altcum înţelegem uşor şi credem bucuros, că din punctul de vedere al „intereselor slave“ va suna foarte plausibil argumentul, că Ungaria independentă va trebui să ţină mai mult cont ae naţionalităţile sale nemaghiare, decât Ungaria dualistă de astăzi, în cele din urmă însă nu este treaba noastră să luăm sub critică atitudinea politică a concetăţenilor noştri slavi. Ceea ce ei hotăresc şi fac are să corespundă în prima linie intereselor lor speciale, care nu trebue să fie şi nu pot fi totdeauna şi ale noastre. Avem însă dreptul şi avem chiar şi datorinţa să cercetăm, în ce raport stau faptele lor cu interesele noastre româneşci şi cu ale patriei comune. Ear’ din acest punct de vedere în mod spontan se impune gândul, că hotărîrea naţionalităţilor slave de a sprijini acel partid maghiar, care urmăresce independenţa Ungariei, este cam de aceeaşi natură cu idea „dualismului maghiaro - român bine stabilit“. Cel puţin înţelesul amândurora este, că naţionalităţile nemaghiare au să sprijinească pe Maghiari, ca să rumpă cu Nemţii, cu Viena, cu Austria, cu dualismul, scurt, să-’şi câştige independenţa. Se nasce acum întrebarea, că de unde s’a pornit acest nou curent politic? Dela Maghiari, sau dela naţionalităţi? Ear’ în caşul din urmă dela Români, sau dela popoarele slave ale Ungariei? Cât pentru Români credem a pută răspunde destul de apodictice că nu. Discuțiunile urmate în timpul din urmă în presa română asupra „dualismului maghiar român“ bine stabilit a arătat, că sentimentul comun al poporului român nu are a face cu această bizară idee, al cărei autor vânându-se isolat cu dînsa s’a vănut necesitat a o explica, a o scusa, ba chiar a o abandona. Cât pentru Maghiari încă nu avem nici un element de judecată pentru a conclude, că ei ar apela cumva la sprijinul nemaghiarilor în veleităţile lor de independenţă. Nici partidul parlamentar al kossuth-iştilor, nici altcineva nu a invocat acest sprijin. Excepţie face singur dl Ludovic Mocsáry, însă precum toate excepţiile întăresc regula, aşa este şi cu dl Mocsáry. Tratamentul ce a îndurat din partea conaţionalilor săi tocmai pentru prietenia ce a arătat naţionalităţilor nemaghiare, dovedesce mai lămurit ca ori-şi-ce, că Maghiarii fără doar’ şi poate nu voesc să scie de naţionalități. Nu ne rămâne deci alta, decât să presupunem, că idea sprijinirii kossuthismului de cătră naționalități este o idee slavă. Pentru cunoscătorul raporturilor ungare chiar şi fără deducțiunile de mai sus este evident, că numai aşa poate fi. Judecând mai deaproape rumperea de cătră Austria nu este nici chiar în interesul Maghiarilor, — de aceea sunt atât de puţin aderenţii ei între politicii serioşi maghiari, — şi cu atât mai puţin poate fi în interesul Românilor. Şi — o spunem fără încunsiur. — aceasta tocmai în - A ' C7 / vederea pericolului ce amenință din partea slavă. Fără sprijinul Austriei unde ar putea Ungaria face față panslavismului, panslavismului, sau cum s’ar mai numi oceanul slav, care ar amenința din trei lături să o inundeze? Noi Românii, care mai întâiu suntem Români, a doua supuşi credincioşi ai Casei de Habsburg şi a treia cetăţeni patrioţi ai monarchiei, sub toate împregiurările avem să respingem idea sprijinirii independenţei Ungariei. Nu Ungaria independentă, ci numai imperiul istoric al Habsburgilor este în stare să ocrotească şi să garanteze vieaţa şi desvoltarea naţională a tuturor popoarelor sale. Admitem într’un fel resonamentul, că Ungaria independentă, de silă ca de voe bună, va trebui să ţină mai mult cont de naţionalităţi decât Ungaria de astăzi, care sub scutul baionetelor austriace își poate multe permite contra acestora. Ne îndoim fusé, foarte mult — De sigur am să-ți aduc atât d-tale, cât și Gemmei. — Ear’ mie să-’mi aduci o căciulă de astrahan tivită cu argint, duse Emil băgându-’și capul prin deschidetura ușii. — Bine, o sâ-’ți aduc și ție . . . Ear’ lui Pantaleone o păreche de papuci. — La ce? Pentru ce? observă doamna Leonora. Să vorbim acum despre lucruri mai serioase. Mai e o greutate. Nici că o să-’ți vinji moșia. Cum ai să faci aceasta? O sâ-’ți vinzi și iobagii ? Acii se înfundă lui Sanin. Nu știa ce să răspundă, deoarece își aduse aminte că cu ocasiunea unei conversațiuni asupra dreptului individual, doamna Leonora se ridicase grozav contră sclaviei, ear’ Sanina fi' Bose și el că nu s’ar învoi nici-odată să vândă iobăgimea ce o avea pe moșie. — Voiu căuta, «zise el încurcat, ca să vând moșia unui om, pe care îl sciu în toate privințele om de treabă, ori se poate ca țeranii să se răscumpere ei înșiși. — Aceasta ar fi mai bine, observă d-na Leonora. Căci a vinde oameni vii . . . — Ah, e adevărată barbarie! împlini Pantaleone, care stătea în ușă, după spatele lui Emil. „E ruşine“, — se gândi în sine Sanin şi privi pe furiş la Gemma, care aşa se vede, n’a audit cuvintele din urmă. Dar’ ce-’mi pasă“ — se gândi oar’. Urmară cu această discuţiune din punct de vedere practic aproape pănă la ameazi. Pe la sfîrşitul discuţiunii d-na Leonora se îmblânji de tot, îi duse Li Sanin pe nume. — Dimitri, — și amenințându-’l cu degetul, spuse că are să-’l pedepsească pentru gluma ce a făcut-o cu ea. Il întrebă apoi pe ne îndoim, că va avea destulă consistență și destulă putere, ca să se susțină pe sine însăși, de cum să-’și susțină singuraticele popoare. Și fără de a voi să bănuim pe cineva, nu ne putem scăpa de cugetul, că tocmai în vederea acestei neputințe își fac socotelile cei ce pledează pentru sprijinirea independenței. Insă pentru noi este clar, că din această neputință nu Românii, ci cu totul altcineva ar avea să tragă folosul. Aceasta și mai clar devine, când vedem că tocmai Slavii sunt aceia, care așteaptă ceva dela isbânda kossuthismului, pe care se hotăresc să-l sprijinească. Drept aceea accentuăm încă odată, că în interesul poporului român nu este să ne întrepunem pentru aspirațiunile independentiste ale Maghiarilor, nici în forma kossuthismului, nici într’aceea, cam sinonimă cu aceasta, a „dualismului maghiaro-român“, fie oricât de bine stabilit. FOIŢA „TRIBUNEI Valurile primăverii. Roman de Ivan Turghenev. XXX. (Urmare.) — Lucrurile aceste trebue discutate, draga mea, pănă ce avem timp, z zise doamna Leonora. Se adresă apoi oar’ cătră Sanin, întrebându-l ce legi privitoare la căsătorie sunt în Rusia, și dacă nu se opun niscareva greutăţi unei căsătorii cu o catolică — ca în Prusia? (Pe vremea aceea disputa asupra căsătoriilor mixte între cardinalul de Colonia și guvernul prusian era încă în memoria tuturor). înțelegând că măritându-se după un nobil rus, fiică-sa are să devină și ea nobilă, d-na Leonora își manifestă oarecare satisfacție. — Dar’ atunci d-ta trebue să te întorci ântâiu în țeară,fi80 d-na Leonora. — Pentru ce? Pentru ce? Ca să aduci permisiunea dela Imperatul. Sanin îi spuse, că nu trebue să plece pentru acest lucru în patrie . . . dar’ că . . . e posibil, ca înainte de nuntă să se ducă în Rusia —spunând aceste inima ș i se strângea de durere. Gemma, care îl privia, îl înțelese, se roşi, cânja pe gânduri), — unde are să-’şi vândă moşia . . . car’ banii necesari la tot caşul îi aduce cu sine. — Alunei te-aş ruga şi de aceea, să-’mi aduci o blană frumoasă de samur, d'pe d-na Leonora. Au autjul că sânt p’acolo blane minunate și foarte ieftine. j ) De îndelungat timp se discută în public cestiunea, dacă Țarul în reîntoarcerea sa din Danemarca trecând prin Germania va avea sau nu va avea o întrevedere cu Imperatul Germaniei? Cestiunea e de mare importanță, căci prin răspunsul ei afirmativ sau negativ se pot precisa raporturile politice există astăzi între Rusia si Germani nia. Nu se aștepta din nici o parte, ca întrevederea acestor doi împărați să fie însoțită și urmată de noue stipulațiuni, dar’ se credea că Ţarul nu va putea trece prin Germania fără ca, precum s’a întâmplat întotdeauna, să nu se întâlnească cu împăratul Germaniei. Legături de rudenie, de amiciţia şi chiar şi consideraţiuni politice făceau foarte probabilă această întâlnire. La 29 Octomvrie Ţarul cu întreaga sa familie avea să plece dela Copenhaga cu vaporul spre Danzig, în momentul din urmă programul de călătorie a suferit o modificare esenţială. Plecarea s’a amînat pe ziua de 31 Octomvrie şi s’au luat disposiţiuni, ca familia imperială rusească se călătorească pe uscat peste Fünen la Fridericia, unde s’a dirigiat şi trenul de curte rusesc. Prin această nouă disposiţiune de călătorie probabilitatea unei întrevederi între împăraţi a crescut, dar’ cu toate aceste nici dela Berlin, nici dela Pelarg despre rubedeniile lui, pentru că, afi l la ea, „aceasta deasemeni este o cestiune importantă“ ; îl rugă apoi să-şi descrie cum se face în Rusia o cununie, și o admira chiar de pe acum pe Gemma: ce bine are să-’i seadă în haină albă de mireasă, în cap cu coroană de aur. — Căci ea ’mi se pare și așa ca o regină de frumoasă,zise d-na Leonora; nici o regină nu cred să fie mai frumoasă decât dânsa. — Nu-i decât o Gemmă pe lumea aceasta (Gemma însemnează pe italienesce peatra preţioasă). Gemma acoperi cu sărutări pe maicăsa . . . ’I se părea că nu răsuflă liber şi uşor decât acum, numai acum a căltut jde pe sufletul ei peatra ce o apăsa atât de greu. Sanin se simţi deodată nespus de fericit, o bucurie copilărească îi umplu sufletul la gândul, că toate visurile lui o să se realiseze; întreaga lui ființă se umplu de un sentiment, încât îi venia să sboare . se duse îndată în prăvălie, voia cu orice preț să se așaze acolo și se vândă, cum a făcut cu câteva cifre mai înainte. . . „Acum, mă rog, am dreptul să fac aceasta“, 400a el. „Mă țin și eu de familie!“ Și în adevăr se puse să vândă, adecă se măsoare pentru două fetițe câte un font de fructe, pe care deși îl măsurase duplu, totuși nu le luă decât jumătate preț. La masă, ca ginere, ocupă loc într’un mod oficios lângă Gemma. D-na Leonora urma cu observările sale folositoare. Emil în tot intervalul n’a încetat de a rîde și a ruga pe Sanin să-’l ducă și pe el în Rusia. Se hotărî, ca peste patruspreizece dile Sanin să plece. Numai Pantaleone făcea nisce mutre strîmbe, că doamna Leonora găsi necesar să-’l certe,jicând: „Și ’i-ai fost încă martor!“ Pantaleone nu o privi decât așa, de jumătate. în tot acest timp Gemma nu făcea nimic, tăcea. Niciodată îusă fața ei n’a fost mai frumoasă, mai radioasă. După masă chemă pe Sanin în grădină, se opriră înaintea acelei bănci pe care alaltăieri a ales vișine și-’i dise: — Dimitri, nu te supăra pe mine, dar’ aș voi să-’ți reamintesc odată ca să nu te consideri obligat. . . El n’o lăsă să urmeze. Ea își întoarse fața. — Să nu uiți deci ceea ce ’ți-a spus mama cu privire la religia noastră, ce diri? De gât avea atârnată pe metasa o cruciuliță de mărgele, o întinse tare, încât mătasa se rupse, car’ crucea ’i-o întinse lui. — Dacă voiu fi a ta, religia ta va fi și a mea. Ochii lui Sanin erau încă umedi când se reîntoarse cu Gemma în casă. Spre seară toate au luat ordinea de mai nainte. Ba s’au apucat să joace chiar și o partidă de tresotte. XXXI. Ziua următoare Sanin se sculă de dimineaţă de tot. Se simţia a fi fericit cum n’a mai fost om pe lume, dar’ nu simţământul acesta îl opria de a dormi. Ceea ce-’i turbura somnul era gândul cum se vândă moşia sa mai iute şi mai avantagios. Cele mai variate planuri îi treceau prin minte, dar’ nici pe unul nu-’l găsi potrivit, bun de executat. Eși deci ca să respire aer curat și să se recorească puțin. Numai cu planul gata, nu altfel, doria se revadă pe Gemma Cine poate fi oare acel om gras, care mergea înaintea lui, încet, legănându-se pe picioare, bine îmbrăcat de altfel ? Unde a vedut oare acest cap acoperit cu un păr în coloarea cânepei, aceste spate pline și mâni rotunde ? Să fie oare Polesov ? prietenul lui de școală de odinioară, pe care nul-a vedut de cinci ani ? . . Sanin ajunse îndată pe acest om. Era el, amicul lui de școală, cu sprîncene albe, cu ochi mici ca de porc, nas scurt, cârn, buze groase, barbă rotundă — acea expresie trândavă în față — în fine el: Polosov Hyppolit. „Steaua norocului meu ca t tresare“ îi trecu prin minte lui Sarin. — Polosov, Hyppolit Sidovici! Tu ești? El se opri, se întoarse, își ridică ochii, se gândi puţin, în fine îşi deschise buzele şi cu un glas piţigăiat strigă: — Dimitri Sanin! — Eu sânt, cu trup şi suflet, zise Sanin, strîngând mâna lui Polesov, ascunsă într’o mânuse. Eşti demult pe aici? De unde ai venit? Unde eşti în gazdă? — Ieri am venit dela Wiesbaden, dese alene Polosov, ca să cumpăr una și alta pentru nevasta mea, și apoi mă întorc ear’ la Wiesbaden. — A, așa e, te-ai însurat, și după cum se vorbesce, soția ta e foarte frumoasă ! — Da, așa se vorbesce, — zise ‘Qdiferent Polosov. — După cât văd, tu ești tot cel vechiu, omul pe care nimic nu-’l scoate din văgaş, zise Sanin ridând. — La ce m’aş fi schimbat? (Va urma.) Călătoria Ţarului- t e r s b u r g, nici nu se confirma, nici nu se desminţia scriea despre o întrevedere. Pe când dar’ se aştepta plecarea Ţarului dela Copenhaga pentru ziua de 31 i. tr. pe uscat, atunci un birou de corespondenţă din Copenhaga surprinde lumea cu scirea, că familia imperială rusească împreună cu părechia regală daneză s’a îmbarcat pe yachtul imperial rusesc şi a plecat încă la 30 i. tr. la 13 pared. a. spre Danzig. Scirea aceasta neaşteptată a fost la început trasă la îndoeală, căci nu corespundea cu disposițiunile luate în urmă, și de altă parte venise dela Stettin scriea, că trenul de curte rusesc a sosit acolo la 30 i. tr. dimineața, având mandat a pleca spre Rostock şi Warnemünde. Adecă trenul de curte trecuse preste Danzig și era în drum pentru a primi familia împărătească sau la Fridericia sau la altă staţiune a liniei Stettin-Stargard. Prin urmare presupunerea era foarte întemeiată, că Ţarul va călători pe uscat conform programei mai în urmă stabilite. Sosit în gara din Stettin trenul de curte rusesc a primit porunca a se opri şi a aştepta ordine ulterioare, într’aceea se vestesce în mod neîndoios din Danzig cu data 31 luna trecută, că familia imperială rusească a sosit acolo la 9 oare 4imineaţa cu yachtul imperial rusesc şi a fost primită de ambasadorul contele Şuvalov, de mai mulţi consuli şi, de căpeteniile autorităţilor. Va să zică s’a schimbat de nou şi în privinţa timpului şi în privinţa rutei programul de călătorie. Nici acum însă nu era exclusă posibilitatea unei întrevederi cu împăratul Germaniei, fie la Danzig, fie la alt oraş german, care trebuia să’l atingă Ţarul în drumul seu spre Livadia. Trenul de curte rusesc s’a reîntors dela Stettin la Danzig şi familia imperială rusească, părechia regală daneză şi princesa de Wales s’au urcat în tren şi au plecat peste Königsberg şi Wirballen. Un tren separat prusian a format avantgarda trenului de curte rusesc. Toate gările germane prin care trecea trenul de curte erau închise pentru public şi ocupate cu miliţie, şi speranţa acelora, care totuşi mai ţineau probabilă o întrevedere cu împăratul Germaniei, scădea în aceeaşi măsură, în care trenul se apropia de hotarele ţerii. Astăzi Ţarul va fi sosit mulţumită precauţiunilor extraordinare ce s’au luat, în pace şi sănătos la Livadia, unde are să-’şi sărbeze în cercul restrîns familiar aniversarea căsătoriei sale. Ear’ cestiunea, care a agitat atât de mult cercurile politice, dacă va avă sau nu va avă loc o întâlnire între cei doi monarchi, e resolvită. Ori din ce punct de vedere s’ar judeca acest fapt, e inevitabi a nu ajunge la conclusiunea, că el dă o nouă dovadă despre răceala ce dominează în timpul din urmă raporturile politice între Germania și Rusia. DelaŞilele din Kronstadt încoace Germania nu-’şi ascunde nici-decât simţămintele sale faţă cu Rusia. Acum vre-o câteva săptămâni Ţarul a trecut chiar prin capitala imperiului german fârâ ca să se oprească; curând după aceea s’a început în toată Germania o agitaţiune contra noului împrumut rusesc; apoi a urmat primirea neobicinuit de splendidă a regelui României la Berlin; şi în urmă trecerea de nou a Ţarului prin Germania fără ca să aibă vre-o întâlnire cu împăratul german. Toate aceste sânt neîndoioase dovezi, că „cursul cel vechiu“ s’a schimbat şi împăratul Wilhelm merge alte căi, decât cele croite de principele Bismarck. REVISTA POLITICA, Sibiiu, 23 Octomvrie st. v. Cestiuni bisericeşti-politice în Ungaria, în şedinţa dela 2 Noemvrie n. a comisiunii financiare a parlamentului maghiar deputatul kossuth-ist Ignatie Helffy, discutându-se proiectul de budget al ministerului de culte, a pus ministrului contele Csáky trei întrebări. Prima întrebare se referă la antecedentele ocupării scaunului primaţial; a doua la strămutarea sediului primaţial la Budapesta; şi a treia la afacerile căsătoriilor mixte, întrebarea din urmă a fost întregită prin Max Falk cu o nouă întrebare: dacă, precum se afirmă în timpul mai nou, archiepiscopul dela Erlau s’ar fi dus în anul trecut la Roma ca mandatar al guvernului maghiar pentru a negocia cu sfântul Scaun în afacerea căsătoriilor mixte. Contele Csáky a răspuns cam următoarele: Pentru dignitatea primațială guvernul a avut numai