Tribuna, ianuarie 1893 (Anul 10, nr. 8-23)

1893-01-24 / nr. 18

Sibiiu, Duminecă 24 Ianuarie (5 Februarie) 1891 Anul X Nr. 18 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., lji an 2 fl. 50 cr., 1/a an 5 fl., 1 an 1® fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1ji an 3 fl. 50 cr., an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: 111 an 10 franci, */s an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Măcelarilor nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucureşti primeşte abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Un nou tertip. rPasivitatea neamului românesc faţă cu agitările conducătorilor sei nu poate fi basată pe aprobarea duşmăniei contra ideii de stat maghiar, ci evident este isvorită din trândăvia politică ce caracterisează toate popoarele aflătoare pe o treaptă mai inferioară de cultură“. Tălmăcind aceste întortochiate cuvinte pe limba oablă românească, ele însemnează, că conducătorii români agită şi lărmuesc prin Memorande şi în presă, car’ poporul românesc tace şi stă liniştit, dar’ nu pentru câ ’i-ar fi aprobând, ci pentru că este prost şi incult şi habar nu are de ceea ce fac „agitatorii“. Citatul de mai sus ’l-am luat în traducere verbală dintr’un prim-articol apărut în unul dela 2 Februarie al guvernamentalului „Pester "Lloyda. Aşadar, lacheii de presă ai guvernului, prin urmare guvernul însuşi aruncă în faţa poporului românesc această nouă insultă. Guvernamentalii ştiu foarte bine că tocmai contrarul dela ceea ce spun este adevărat. Ştiu că mişcare mai generală şi mai populară între Români de multă vreme, sau poate niciodată, n’a fost ca cea din anul 1892, începută cu votul conferenţei din 20—21 Ianuarie şi continuată cu ducerea Memorandului şi cu cele ce au urmat după aceea. Ştiu că Românii n’au rămas pasivi în faţa lucrării conducătorilor lor, ci din contră ’şi-au manifestat j»j probarea şi aderenţa pe diferite căi şi înneinumărate rînduri. IStu-’i vine însă guvernului la socoteală să mărturisească adevărul. Căci ’l-ar mărturisi, ar fi silit să-’i consecvențele. Ar fi silit să reiea seriositatea cest lunii și necesitatea imperativă de a o iesolva grabnic, fie într’un chip, fie într’altul. Ear’ neavend curagiul să se apuce cu dinadinsul de acest lucru, își ia refugiul la tertipul de nai sus.Socoteala guvernului este foarte lămurită. Dreptate, sau măcar concesiuni de ceva seamă nu poate face Românilor, pentru ca atunci ni se scoală în cap haita lacomă a şoviniştilor. Cu forţa brutală nu poate înăbuşi mişcarea românească, pentru că deoparte poporul românesc prea s’a pus în picioare şi nu s’ar pută şti ce urmări ar avă o violenţă prea mare, car’ de altă parte s’au trezit şi celelalte naţionalităţi, au luat posiţie şi popoarele din ceealaltă jumătate a monarchiei şi s’a deochiat şi în străinătate „egemonia“ maghiară. Aşa că din toate punctele de vedere este periculos , întărită şi mai mult pe Români şi a le da prilegiu să se plângă de noue asupriri. Deci minciuna trebue să ajute şi aicea, după cum toate căuşele nedrepte numai cu ajutorul minciunii se pot susţină. Aşa, zice guvernul, vorbă să fie, mişcare românească nici nu există, de boarea Românilor nici degetul n’am să-l mişc! Căci, mă rog d-voastră, factori politici din monarchie şi din străinătate, e o prostie a presupune măcar, că Valahii noştri, acest popor incult şi barbar, să se mişte pentru că ar voi drepturi politice şi naţionale. Dar’ Valahii noştri nici nu ştiu ce sânt acele drepturi! Larma o fac numai câţiva agitatori, care vânează interese meschine, car’ poporul nici nu - ’ i înţelege, şi de aceea stă liniştit ! In adevăr e genial acest tertip şi vrednic de şiretenia evreească, care ’l-a născocit şi care dă nota caracteristică în toate manifestaţiile politicei actuale maghiare! Ei bine, ce zic Românii la acestea? Cum le convine lauda şi cinstea guvernamentalilor. Şi să fim drepţi, înainte de toate faţă cu noi inşine, încâtva au dreptate guvernamentalii, când vorbesc astfel despre neamul nostru. Căci adevărat este, că multă vreme răbdarea, nepăsarea, ba chiar indolenţa Românilor au fost de tot prea mari. Multă vreme luptătorii noştri cei mai devotaţi s’au văzut mai muli sau mai puţin isolaţi, au luptat, au omerit, au intrat şi au eşit din puşcărie, fără ca în massele poporului să se producă vre-o mişcare, vre-o reacţie, care să impună adversarului. In timpul din urmă starea aceasta de lucruri s’a îmbunătăţit mult, nu e vorbă, dar’ se vede că tot nu s’a îmbunătăţit destul, căci guvernamentalii tot mai cutează încă a susţină minciuni ca cea din fruntea acestui articol. Drept aceea învăţătura trebue să ne fie următoarea: Să ne luăm la inimă cuvintele Ovreului lui „Pester Lloyd“, şi în viitor cu toţii din toate părţile, ţerani, preoţi şi cu inteligenţă să arătăm adversarului, să arătăm ţerii şi străinătăţii, că ştim ce voim şi una suntem cu conducătorii noştri! Dar’ să arătăm aceasta hotărîţi şi cu bărbăţia unui popor, care îşi cunoaşte valoarea şi menirea în viitor. Dacă astfel vom face la toate prilegiurile, şi prilegiuri ni se vor da în curând destule, atunci adversarii nu vor mai avă curagiul să minţească, pentru câ minciuna nimica nu li-ar mai folosi, şi în acelaşi timp să ne şi batjocorească şi să ne facă proşti, cum au făcut acuma jupânii dela „Pester Lloyd“. Dela tine şi numai dela tine atîrnă, Române, să te cunoască duşmanii şi să te preţuească, dacă tragă cunoai române FOIŢA „TRIBUNEI“. Apel literar. Adunarea şi publicarea literaturii poporale române a luat în anii din urmă un avânt îmbucurător. Nu e mai nici o foaie politică şi cu atât mai puţin una literară, în care să nu se publice câte una-alta din literatura poporală. La anul trecut s-a înfiinţat în Fălticeni o revistă întitulată: „Şezătoarea“, care se ocupă anume numai cu publicarea literaturii poporale. Pe lângă aceasta, tot în anii din urmă, au apărut încă şi vreo câteva colecţiuni foarte interesante de poesii şi poveşti precum şi vre-o câteva studii asupra datinelor şi credinţelor. Nimenea însă pănă acum nu ’şi-a dat silinţa de a aduna toţi terminii technici, cu care îndatinează poporul însuşi a-’şi numi diversele sale producţiuni literare, şi a-’i publica apoi, spre ştiinţa generală, într’o colecţiune separată, ci fiecare culegător s’a mulţumit mai mult sau mai puţin cu terminii sau numirile ce li s’au părut că ar fi mai răspândite şi mai usitate, sau a adoptat nişte termini străini luaţi din limba latină, italiană sau cea franceză, fără a sta mult pe gânduri dacă terminii respectivi corespund cuprinsului, întitulat printr’înşii, şi fără de a se interesa mai deaproape dacă nu s’ar afla în sinul poporului alţi termini cu mult mai corespunzători. Sânt deci de părere că a sosit timpul să ne interesăm mai deaproape şi despre aceasta, căci eu nu cred ca poporul, care are o literatură atât de bogată, de variată şi de frumoasă, să nu aibă şi termini anumiţi pentru fiecare specie din literatura sa. Drept aceea îmi iau libertatea a mă adresa prin apelul de faţă cătră onorata inteligenţă română din toate provinciile atât din Austro-Ungaria cât şi din România, şi cu deosebire cătră preoţii, învăţătorii, învăţătoriţele, primarii, notarii şi cantorii bisericeşti, precum şi cătră toţi ceialalţi cărturari de pe la sate, care au o pasiune de a veni mai adeseori în atingere cu poporul, ca să binevoească a răspunde cât se poate mai pe larg şi mai răsvădit la fiecare din întrebările ce urmează mai la vale. Scopul acestor întrebări este ca prin răspunsurile ce le voiu căpăta, să pot mai uşor şi mai degrabă ajunge la cunoştinţa tuturor terminilor poporali, pe care voesc apoi a-i publica într’un op de sine stătător dimpreună cu toate explicările și exemplele ce sper că ’mi se vor trimite. întrebările din cestiune sânt următoarele : 1. Cântec pt. cântece înţelege poporul sub cuvântul acesta toate poesiile poporale, care se cântă, ori numai unele dintre dînsele? — Care poesii poporale se numesc mai cu seamă cântece? — Care sânt definutivele acestui cuvânt şi ce se înţelege sub fiecare? — Cum se numesc aceia care ştiu mai multe şi mai frumoase cântece? — Cine a inventat cântecul? 2. Care poesii anume le numeşte poporul „Cântece bătrâneşti“, cele ce le cântă numai bătrânii în societatea celor căsătoriţi, a bătrânilor ori cele ce le-a apucat din bătrâni, din moşi-strămoşi, a căror origine este sau se presupune a fi foarte veche? 3. Face poporul oare şicare deosebire între cântecele bătrâneşti şi între celece unii dintre culegătorii lor de pănă acum au îndatinat a le numi balade? 4. Cum numeşte poporul în genere poesiile sale cele epice, bunăoară cele despre Novăceşti, unitate mai cu seamă în Bănat şi Transilvania, sau cele despre diferiţii domnitori şi haiduci români, care provin pretutindeni în toate provinciile? 5. Câtefeluri de cântece cunoaşte poporul, bunăoară. Cântece de leagăn, cântece de cumătrii, cântece de nuntă? etc. etc. 6. Doina pl. doine. Ce fel de poesii anume înţelege poporul sub cuvântul acesta? — Care e caracteristica doinei? — Prin ce se poate cunoaşte o doină dintre alte cântece? — Despre ce tractează doina? — în care părţi locuite de Românie cuvântul acesta mai răspândit? — Mai sânt şi alte formate din aceeaşi rădăcină, bunăoară ca adj. doinaş? — Cum se numesc aceia, care ştiu şi cântă mai multe doine? — De câte feluri sânt doinele, bunăoară: doine voiniceşti sau haiduceşti, doine ostăşeşti, doine păstoreşti? etc etc. — Ce deosebire face poporul între cuvântul doină şi între cuvântul doină? Care dintre aceste două cuvinte e mai răspândit şi mai usitat? — în care părţi se aude mai mult doina şi în care daina? — Care cuvinte se mai deduc dela daină? — însemnează cuvântul acesta şi altceva afară de o anumită poesie? 8. Cam de când şi dela cine se trage cuvântul doină şi daină după credinţa poporului ? 9. Cântă-se doina ori şi-când, ori numai în unele timpuri şi la ocasiuni anumite ? 10. Cum numeşte poporul de prin părţile d-voastre poesiile ce se cântă de cătră lăutari sau se strigă de cătră jucăuşi în decursul unui joc (dans)? 11. Hora pl. hore. Ce fel de poesie înţelege poporul sub cuvântul acesta? — înţelege el numai poesiile ce se cântă în decursul jocului cu acelaşi nume ori şi alte cântece, care nu se cântă în decursul câtărui joc? — Horele se cântă numai de lăutari, acompaniându-le cu scripca (violina) sau cobza, ori şi de către alte persoane ? — Cam cât de lungă poate să fie o horă şi ce fel de cuprins trebue să aibă ea? — Cum se numesc cei ce cântă hore? — în care părţi este cuvântul horă mai răspândit şi mai des întrebuinţat? — Prin ce se poate cunoaşte o horă dintre alte poesii poporale şi mai ales de doină şi chiuituri? — Care alte cuvinte se mai derivă din aceeaşi rădăcină? — 12. Strigătura pt. strigături. Ce fel de poesii înţelege poporul sub cuvântul acesta? — Cam cât de lungă poate să fie strigătura ? — Ce exprimă ea ? — Prin ce se poate cunoaşte o strigătură dintre alte poesii? — De ce se numesc poesiile acestea strigături? — în care părţi e cuvântul acesta mai răspândit ? 13. Chiuitură pt. chiuituri. Există vre-o deosebire oare şi care între o chiuitură şi strigătură ori nu ? sau au ele una şi aceeaşi însemnare? — Care poesie se numesce strigătură şi care chiuitură? — De unde vine numirea aceasta ? — Cum se mai rostesc chiuiturile altmintrelea şi care e adevăratul lor scop? 14. Cine îndatinează mai cu seamă a striga sau a chiul în joc şi cum se numesc aceia cu o numire proprie? — îndatinează a chiul numai partea bărbătească ori şi cea femeiască ? 15. Colinda pl. colinde. Ce fel de poesii se numesc astfel? — Cum se mai rosteşte cuvântul acesta altmintrelea? — Prin care verbe se exprimă cântarea colindelor ? — Când anume se colindă? — Cum se numesc cei ce umblă a colinda? — De câte feluri sânt colindele şi care e cuprinsul fiecărui fel? —Face poporul oareşicare deosebire între colindele dela Crăciun şi cele dela Anul nou? 16. Uratul. Ce deosebire e între urat şi colindă? — Când se urează? — Cum se numesc cei ce urează sau umblă cu uratul sau umblă a ura? — în care părţi mai cu seamă este uratul usitat? — Colindele cunoscute în unele părţi sub numirea de „Pluguşor“ sânt pretutindenea usitate ori nu? — Se urează numai de Anul nou sau şi de altădată, şi dacă da, când anume? 17. Oraţia pl. oraţii. Ce fel de poesii înţelege poporul sub cuv. acesta? — De câte feluri sânt oraţiile şi când mai cu seamă se ţin ele?— Care e cuprinsul şi forma lor? —• Cum se numesc cei ce urează, adecă aceia care rostesc oraţiile? — Care expresiune e cea mai usitată? A ţi ne o oraţie sau a ura ori cum altmintrelea? Situaţia. Relativ la petrecerea ministrului-president W e k e r e în V ie n a, „ Pol. Corr.“ observă, că in conferenţa ce acesta a avut cu ministrul de externe contele Kálnoky „de sine înţeles este că s’a vorbit şi despre raporturile politice ale Ungariei“. Care va se zică, cu ajutorul Domnului am ajuns cu afacerile interne ale Ungariei înaintea primului-ministru al monarchiei! „Neue Freie Presse“ scrie: „Ministul-president al Ungariei, Dr. Wekerle petrece aicea, în prima linie pentru a asista la predarea baretului cardinalului - primate Vaszary, ceea ce peste aşteptare se întâmplă în Viena şi nu în Budapesta. Dr. Wekerle va fi în decursul petrecerii sale în Viena primit de împăratul şi va avă să raporteze Monarchului nu numai despre afacererile curente, ci şi despre situaţia parlamentară, care nicidecum nu se presentă ca mulţumitoare şi consolidată. Netăgăduit se afirmă în Budapesta influenţe, care ţintesc spre slăbirea consistenţei partidului liberal, prin urmare spre slăbirea majorităţii cabinetului Wekerle Noua losincă „reformarea partidului“ îşi îndreaptă în acelaşi timp ascuţişul şi contra consistenţei partidului“, în contra proiectelor de lege bisericeşti. Precum aflăm se fac pregătiri ca partidul naţional român să fee posiţiune contra re cepţiunii evreilor, a introducerii căsătoriei civile şi a matriculelor statului. * Gestiunea română la Braşov. Scrisoarea dlui Diamandi Manole, ce urmează mai la vale, nu s’a întâlnit numai în cale cu lămuririle date de noi ieri, ci se întâlneşte şi în vederi. Iată cum se apreciază la Braşov afacerea amorării profesorului Pop. Onorată Redacţiune ! S’a făcut lumină! Vaticanul din Sibiiu s’a cutremurat, metropolitul şi consistorul au ajuns înaintea judecăţii forului român. O ultimă încercare se face, desperată ca şi causa ce representă, ca să se spele de răspunderea crimei naţionale ce au săvîrşit, în spinarea altora ar descărca păcatul, dar’ toate în zadar, căci nici cel mai finit pridaceuu nu-’i va mai curăţ!. Este trist adevărul, durere, ce ne cuprinde în faţa lui, dar’ nu-’l mai putem contesta. Marele Andreiu a creat o biserică autonomă naţională, urmaşul seu distruge aceasta! Aducerea în publicitate a ultimei fărădelegi săvîrşite la Braşov prin destituirea nemiloasă a unui profesor, care a îndeplinit un fapt românesc,i-a scos din sărite. Losinca lor este acum, ca cel puţin pe „cel mai constituţional“ metropolit se’l mântue, căci de nu toată ceata lor destructivă e nimicită. Un scop urmăresc, dar’ la alt resultat ajung! Pentru a mă combate pe mine şi pe prietenul meu G. B. Popp, care fără milă ’i-am demascat în publicitate, au recurs la ultimul mijloc desperat de a publica toate actele referitoare la destituirea profesorului Pop şi de o săptămână mereu apar în organul metropolitului. Prin această publicare a făcut un mare serviciu causei româneşti, acum es la iveală toate uneltirile lor meschine, acum poate forul român neconturbat se-şi exprime sentenţa nimicitoare asupra trădătorilor de neam şi biserică. Nu mă voiu ocupa cu combaterea actelor singuratice, aş face un lucru superfluu, voiu stărui numai asupra moralei lor. Un singur lucru reese evident din toate actele: Coteria destructivă în fruntea căreia stă metropolitul Miron Romanul desconsideră preceptele morale creştineşti, calcă în picioare autonomia şi vaza bisericii şi insultă aspiraţiunile neamului românesc, când e vorba de interesele negre ale lor. Profesorul Ghiţă Pop n’a fost pe placul acestei coterii, interesele ei au pretins deci nimicirea lui şi prin aceasta intimidarea semenilor sei. Pentru îndeplinirea acestui atentat au desconsiderat preceptele morale creştineşti, când au pus la cale şi favorisat indivizi slabi de înger, cum e directorul şcoalelor noastre medii şi presidentul eforiei şcolare, pentru ca să scrie şi subscrie acte tendenţioase, care stau în flagrantă contrazicere cu convingerea corporaţiunilor ce representă.*) Au lucrat în întunerecul nopţii, cei interesaţi în causă nici n’au visat ce vulcan se aprinde sub ei; apărarea desperată a metropolitului însă le scoate acum pe toate la iveală. Au călcat în picioare autonomia şi vaza bisericii, când nefiindu-le suficiente cele două acte mistificate , s-au aruncat în braţele guvernului maghiar de unde au primit ajutor binevenit. Este preţioasă hârtia ministrului. Acesta pe basa unui pasagiu din cuvântarea profesorului Pop, care diferă esenţial de textul român, scrie metropolitului: „Am onoare a Vă ruga pe Ex. Voastră cu respect, ca pe basa unei cercetări, care se se facă în propria-Ve sferă de activitate, se binevoiţi a omova pe numitul profesor dela postul seu ce ’l-a ocupat în gimnasiul superior gr.-or. din Braşov şi a mă înştiinţa despre aceasta în 40 de zile computate dela datul respectuoasei mele recercări presente“. Oare metropolitul să nu fi simţit volnicia acestui act? se nu fi simţit că acest act nebasat pe legi, subminează întreaga vază a bisericii şi autonomiei ei şi face din capul bisericii noastre o unealtă a guvernului maghiar ? Da, desigur a simţit-o, cu toate acestea mi-a fost binevenit, fiindcă corespunde intereselor coteriei sale destructive ! Şi faţă cu interesele acestei coterii, peară poporul şi biserica, numai coteria să înflorească ! A insultat aspiraţiunile neamului românesc, atunci, când urmăreşte creş*) Vezi contrazicerile din raportul direcţiunii şcolare cătră eforie nrul 46 1892 3 din 8 Octomvrie 1892 şi cătră comisar, nrul 114—1892/3 din 9 Dec. 1892; raportul eforiei şcolare cătră metropolit, nrul 196—1892 din 23 Noemv. 1891 cătră comisar din 11 Dec. 1892 şi în fine procesul verbal al corpului profesoral din şedinţa ţinută la 12 Dec. 1892.