Tribuna, iunie 1893 (Anul 10, nr. 119-142)

1893-06-10 / nr. 127

Pag. 506 cu maghiarismul: doar’ de la Cluj a plecat la Budapesta; nu ’l-a îmblânzit cultura maghiară „ din metropola kultur-egylet­ului ? Se vede că nu. De altfel foile de azi publică răspunsul ce colonelul Nyiri a dat în delegaţiuni la interpelarea lui Szél Kálmán privitoare la această cestie. Numitul colonel a răspuns în numele ministrului comun de răsboiu că s’au cerut dela comandantul din Budapesta raport. N’a sosit însă. A asigurat însă, că la tot cașul se vor primi la comănduiri acte scrise ungurește. Ungurii fac din acest răspuns capital mare: zic că ar fi o desavuare a lui L­o­b­k­o­­vitz, despre care le place crede că va de­misiona. „Patrioţii“ uită, că despre altceva era vorba. Ungurii cereau ca înseşi biuroul comandantului să scrie, se dee răs­punsuri ungureşti autorităţilor un­gare. Aceasta n’a promis-o ministrul comun de răsboiu. * Dând seamă despre adunarea de pro­testare a Românilor din cercul electoral al Boroșineului, comitatul Aradului, „Pesti Napló“ scrie că „Valahii printr’o telegramă au dus cestia proiectelor religioase înaintea Tronului“. Ce mai zăpăceală! Par’că ar fi prima telegramă. Dar’ s’au trimis peste treizeci! Organul şovinist „Magyar Hírlap“ se plânge, că pictorul Munkásy s’a semnat f­r­a­n­­ţuzeşte pe tabloul seu istoric făcut pentru prilejul miileniului şi plătit de guvernul maghiar. Roagă cu multă duioşie, ca aducând tabloul în patrie, să-’l semneze cu slove dulci ungureşti. Zarvă în tatera kossuthistâ. Tot la 18 c. a’a ţinut o adunare kos­­suthistă în Mezö-Tur, unde ’i­ s’a votat încredere lui Eötvös, s’a exprimat însă dorinţa ca cele două fracţiuni să se îm­pace. Acelaşi lucru ’l-a votat şi cei din adunarea dela Csenger. Altfel pere ţeala. Aşa cred kossuthiştii. „Reuniunea femeilor române din Arad şi provincie“. Protocol Luat, în Arad, în 12 iunie 1893 st. n. d. a. la 5 oare în şedinţa comitetului reuniunii fe­­meilor române din Arad şi provincie în urma convocării em­anate de bureau, alăturată aci sub A. B. P r­e­s­e­n­ţ­i: Doamnele Rhea Silvia Riza Ceontea, v.­preşedintă; Barbara Antonescu, ca­sieră; Iulia Dogariu, Silvia Plop, Lucreţia Tă­­măşdan, membre în comitet. Domnii Ioan Belea, Teodor Ceontea, Demetriu Antonescu, consilieri; Dr. George Plopu, secretar; Dr. Petru Piposu, directorul de studii. I. D-na vice­preşedintă deschide şedinţa. La ordinea zilei este raportul dlui director Petru Piposu cu privire la fixarea terminului şi a programului examenelor. Comitetul primind propunerea din rapor­tul dlui director, fixează­­terminul şi progra­mul examenelor la şcoala de fetiţe în urmă­toarele : 1. Luni în 26 Iunie st. n. înainte de ameazi dela 9—12 oare despărţământul III. clasa VI. şi VI. din toate studiile. 2. Luni în 26 Iunie d. a. dela 3—6 oare despărţământul I. clasa III. şi IV. din toate studiile. 3. Marţi în 27 Iunie înainte de ameazi dela 9—12 oare despărţământul II. clasa V. din toate studiile. 4. Marţi în 27 Iunie d. a. dela 3—6 oare examenul din musica instrumentală. 5. a) Mercuri în 28 Iunie a. m. dela 8—11 oare continuarea^examenului din m­usica in­strumentală şi examenul din muzica vocală; privirea exposiţiunii lucrurilor de mână şi a desemnurilor. b) Mercuri în 28 iunie înainte de ameazi la 11 oare împărţirea testimoniilor. Decide mai departe comitetul ca d-na preşedintă şi comitetul se asiste la examene, şi încât d-na preşedintă ar fi împedecată, se se substitue prin o d­nă din comitet. In fine la timpul seu se se raporteze. Ca date statistice se alătură la acest protocol sub 2 AB. conspectul elevelor in­terne şi externe, care au a face examen. în fine doamna conducătoare a interna­tului se recercă ca să ne substearna cu toată urgenţa un conspect despre toate acele eleve, care servesc didactiu. II. Cu privire la terminul adunării ge­nerale comitetul decide: — Terminul adunării generale a reu­­uniunii se fixează pe Duminecă, în 25 iunie st. n, înainte de ameazi după sfânta liturgie și chemarea Duh­ui sfânt, în sala semina­rului. Membrii reuniunii conform §. 16 din statute sânt a se invita ad personam, ce de nu s’ar puta face, terminul se va publica în foi, provocându-se totodată și colectantă, se binevoească a retrimite listele de înscriere cu toată urgența, ș . III. Referitor la hârtia ven. consistor de sub nr. 1944/1893, alăturată sub 3 AB., în privinţa ajutorului votat de ven. sinod die­­cesan, şi a datoriei reuniunii de 6500 fi. co­mitetul decide: — Să concrede şi autorisează bureaul ca să facă comput final cu ven. consistor des­pre toate sumele votate de ven. sinod şi ne­ridicate încă, car’ după compensare, despre rest se extradee obligaţiuni, se o intabuleze şi presenteze. IV. Doamna cassieră presentează man­datul de solvire dela oficiul de contribuţiune din Arad nr. 6/1892 în sumă de 42 fi. ; cere a se face disposiţiunile de lipsă, fiindcă pe basa acelei solviri nu se poate face, căci sună pentru comunitatea bisericească. — Comitetul decide: Se extradă bu­­reaului pentru a scruta cu deamănuntul causa, şi despre pasul întreprins a raporta şedin­ţei proxime. Toate în legătură cu aceasta se asemna la cassa pentru exolvire 4 fi. 20 cf. cu taxa de oculată efectuită din partea senatului ce­tății Arad cu ocasiunea efectuirii edificării. Nr. senatului 9488/1892, cart­a mandatului resp. provocării de­ solvire 747. V. Doamna v.­presidentă pe lângă pre­­sentarea rațiociunilor doamnei conducătoare, raportează că investigaţiunea ordonată nu s’a putut ţine. — Comitetul decide a se ţină această afacere în suspens. VI. Doamna cassieră presentează cons­pectul de sub nr. 4 despre sumele încasate dela eleve şi restanţele. — Comitetul extradă acest conspect doamnei conducătoare Maria Cosma pentru a-’l întregi cu sumele restante pe Ianuarie şi Februarie a. c. şi apoi numai­decât să avi­­zeze pe calea poştală pe toţi părinţii, că dacă nu vor solvi taxele restante, fetiţele nu vor fi exmise la examen, d­oar’ conspectul în­tregit să ’ni­’l restitue. Fiind timpul înaintat, şedinţa se închide la 73/« oare, care protocolul se autentică. Rhea Silvia Riza ■ Geontea. Dr. George Plop, vicepraşadintă. de letar. CORESPONDENŢA­­„TRIBUNEI“. Din cercul B.­Huedin, 1 Iunie 1893. Despre noi cei de sub Vlădeasa, scriin­­du-se rar în preţuitul jurnal „Tribuna“, ar pute cineva se creadă, că ne merge tare bine, pentru­ că nu se aude din acest loc glas de durere, şi apoi iarăşi sântem în comitatul Cojocnei, pe care cei dela putere le place să-­l numească „model“ în ale administra­­ţiunii, s’ar înşela însă, pentru­ că cu nimica nu stăm mai bine ca în alte părţi, din com­tră poate mai r­ău, pentru­ că şovinismul un­guresc e la culme şi înfrăţirea jidano-ma­­ghiară îşi face de cap, opunându-se tuturor cestiunilor noastre româneşti cu o neruşinare ne mai­pomenită. Dovadă oprirea adunărilor de protestare atât a acelei contra asilelor cât şi aceea contra proiectelor de legi bisericeşti ale guvernului, care s’a putut ţină numai după ce s’a exoperat concesiune dela vice-comite, pe cea din urmă şi după­­aceasta vrea să nu ne lase se o celebrăm, nici sub cerul liber, solgăbireul cercului Huedin. Preoţii români care ar ave voinţă şi energie de a apăra interesele comunelor în care locuesc sânt excluşi din sinul represen­­tanţelor comunale în mod măiestrit şi primiţi jidovi, care ştiu să facă totdeauna pe plac domnilor, poate şi pentru aceea ca se nu fie cine să vadă cum merg de bine trebile co­munelor pe câte un foc. O vină mare purtăm şi noi inteligenţa din acest ţinut, pentru­ că solidaritatea între noi nu-i desvoltată deplin, pentru aceea nu-­i putem impune duşmanului, causa mai ales e, că mulţi se tem că de vor păşi pe faţă cu propagarea pretensiunilor juste ale Românilor se vor strica cu domni, şi la acel lucru nu e consult să se expună omul. Adunarea de protestare ţinută în Huedin contra proiectelor bisericeşti ale guvernului a fost cercetată de un număr frumos impunător de alegători, mulţumită conştienţei trezită a Românului, au lipsit însă cei­ ce ar fi trebuit să fie presenţi în primul loc, preoţii cei gr.-or. toţi, afară de de doi şi gr.-cat. mai puţini, din cercurile electorale B.­Huedin şi Alraaş. Nu este des­tul dlor preoţi, să se ştie numai că sânteţi născuţi Români, ci să şi arătaţi în tot locul că sânteţi aceia ce aţi născut fără de reservă, fiindcă descendenţi sântem ai celui mai falnic popor din câte au existat vre­odată în lume şi nu cerem noi de la nime altceva, decât ce ni­ se cuvine, şi apoi numai luptând cu energie şi perseveranţă ne putem câştiga drepturile ce ne compet. Am speranţă că în viitor vom fi mai solidari. Voiu trece oare la cel străin şi ve voiu arăta cum îşi fac treburile Ungurii şi Jidanii în acest ţinut. Exemplu am alegerea de no­tar al cercului Mănăşturul­ unguresc. Pentru postul acela au concurat un Român, doi Un­guri şi un evreu, care a şi funcţionat ca substitut mai o jumătate de an înainte de alegere. La alegere pretorul candidează pe „basa legii“ dintre concurenţi pe Ovreu şi pe Unguri, ear’ pe al patrulea din motiv că e . . . Român, nu. Recomandându-’l pe pri­mul candidat ca pe cel mai cualificat, ear’ representanţa comunală, care e compusă în majoritate din Unguri îl aclamează pe Ovreu, în loc de a vota pentru unul din ceialalţi doi, care ambii erau Unguri. Un rol important a jucat la această alegere arândaşul din sat, tatăl jupânului notar, care a ştiut a-­l face plăcut pe fiiul seu la alegătorii maghiari prin influenţa ce o ştiu exercita căminarii. S’au procopsit însă, pentru­ că dată la doi ani după alegere, cei care s-au aclamat s’au văzut necesitaţi a ridica pîră în contra lui pentru mai multe abusuri în oficiu, în urma căreia a fost suspendat până la finea investigaţiunii. Pîra e basată pe astfel de lucruri sevîrşite, pentru care un oficiant ro­mân îndată ar fi omorat pentru veci, faţă cu el însă ştiu că vor fi cu consideraţiune dom­nii, pentru că unui „la hazafi“ multe îi sânt iertate. Vom vedèa la finea investigaţiunii că oficianţi mai înalţi ai administraţiunii ştiu se fie unde cere dreptatea, sau îi vor rupe gru­mazii. Un Român. D. c. m. s. ' ■"7■ ,s. ■•• ... Se ştie că contele Károlyi Gá­bor şi cu Eötvös Károly au ple­cat la Torino, la „sfântul bătrân“, în­­tr’o scrisoare a sa, adresată cătră pre­­sidentul clubului kossuthist din Nagy- Koröa, Eötvös scrie că a fost in­vitaţia Torino de însuşi „dl guvernator“. Până­ ce el umblă pe acolo, fostul seu prieten şi tovarăş de principii, L­u­­kács Gyula, publică în „Nagy-Vá­rad“ de la 19 c. un articol, în care îl învinovăţeşte pe Eötvös că este un şar­latan, că a tradat partidul, că s’a vân­dut guvernului, pentru­ ca în schimb s­ă câştige dela guvern câteva funcţiuni pentru deputaţii kossuthişti mai săraci, că a minţit o mulţime de lucruri despre Apponyi, şi aşa mai departe. In acelaşi timp s’a ţinut la Szol­nok o mare adunare, în care Iusth Gyula, presidentul nou ales al kos­­suthiştilor, s’a rostit asupra situaţiei. Regretă disidenţa şi zice că ei — par­tidul de baştină — aşteaptă cu braţele deschise pe disidenţi să se reîntoarcă în partid. De notat, că s’a trimis dela adu­narea din Szolnok o telegramă lui Kossuth, în care după­ ce depun oma­giile, ca de regulă, îl roagă să inter­vină pentru aplanarea certei. — Așadar’ arată-’mi­’l. Bibliotecarul scoase hârtia și ’i-a în­tins-o regelui. — Hm, hm, zicea Jerome, ar fi putut fi și mai mare și mai resfirat, căci uite pe aici sânt într’adevăr unghii de mâţe. — Recunosc, că am­­ scris foarte cu grabă și asta-i pricina, observa Pigault zim­­bind puțin. — Știi ce, tu se ’mi-’l recitezi odată, c’apoi mai departe voiu continua eu. —■ Cum porunciţi, Maiestate. Dar’ îmi veţi permite ca să-’mi trag şi mai aproape scaunul de Maiestatea Voastră. — D-zeule, cât eşti tu astăzi de fricos! zise regele. Bag seamă te mai gândeşti la seara de ieri. Apropo, baletul a fost ferme­cător, magnific de tot, pe onoarea mea. Era se-’mi uit aţi face complimentul meu. — Sânteţi prea bun, Maiestate. Pot în­cepe dar’ ..." — Începe, începe, burlac tinăr! Pigault Lebrun se așeză chiar la capul patului regesc, își despătură manuscriptul și începu cu glas fals: —„Frate Napoleone, împărat al Francezilor ! — Numai „frate“, întrebă regele. Oare nu e măritul meu frate? Pare­ că îi prea aspru! — Sire, răspunse la aceasta Pigault, supuşii Maiestăţii Tale. Germanii au un pro­verb, care ce e drept nu prea sună frumos, dar’ are mult simbure. Proverbul e acesta: „Colţ pentru colţ.“ îl pricepeţi? Aşa încât va. Dar’ eu gândesc că. . . — Vă rog să ascultaţi mai departe. Pe urmă apoi veţi binevoi să vă spuneţi obser­vările şi eu le voiu corecta. Aşadar’: „Frate Napoleon, împărat al Francezilor! Am pri­mit scrisoarea d-tale plină de sfaturi. Eu ’ţi­ le cinstesc. Dar’ cu privire la poruncile d-tale, apoi se mă ierţi, căci eu sânt rege. Eu pot da porunci, dar’ nu se şi primesc . . . — Aspru, foarte aspru ! murmura regele; dar’ bine, foarte bine ! Bibliotecarul cetia mai departe: „D-ta îmi arunci, că eu aş fi un mare prieten al meselor. La aceasta îţi răspund, că e adevărat, că îmi place să am întotdeauna o masă bine asortată, dacă se poate cu cele mai rare şi mai minunate selbătăcii vânate. Cu o vorbă scurtă sânt gourmand, dar’ aşa cred că prin aceasta nu-’mi detrag întru ni­mic demnităţii mele ruge. Dar’ cât pentru femei, apoi mult mă mir, că chiar d-ta eşti acela, care vreai să mă admoniezi. Da, în­ţeleg că vreai să mă acuzi, pentru ţinuta mea faţă cu regina. Maiestatea ta, ce-i drept m’ai putut sili se o iau de soţie, dar s’ nu să o şi iubesc. D-ta mă întrebi, că poate nu sânt îndestulat cu ea. Chiar Maiestatea ta, dacă îţi aduci aminte, ’mi-ai repeţit de sute­ ori că nimic nu-i destul de mare şi nu poate îndes­tuli pe fratele unui Napoleon — eu zic dim­potrivă : dorința­­mea n’a fost nici-odată, ca să mă căsătoresc cu o damă mare. Mai de­parte mă condamnaţi că nu ’mi-aş face des­tul de bine datorinţele şi că un rege tr’ebue se se intereseze în persoană de toate. Ma­iestate vă spun sincer, că aceasta ântâiu e o vieaţă prea monotonă pentru un rege, a doua turnura mea ar suferi prea multe, două lu­cruri ce în familia noastră sânt ereditare... — Ce frase malițioase, aceste de bună­­seamă îl vor cătrăni, zise Jérôme rîzind cu satisfacție. Pigault, tu ești un satiric de va­loare! Acum văd, că eu trebue se bag de seamă, ca nu cumva să­’ţi cad în disgraţie. Bibliotecarul trebui se rîză cu poftă. — Ascultaţi mai departe, sire! „Altfel se me credeţi, că eu ’mi-am întocmit ţinuta mea regească, chiar după portretul dumnitale. Mă îmbrac chiar ca şi dumneata, aşadar’ ce mai vreţi ? Prinţul de Paderborn ne-ar trans­forma de tot cu nesfîrşitele lui predici şi cu misele sfinte. Fiindcă ’mi­ l’ai dat chiar Ma­iestatea Ta, ce să fac, îl voiu ţine, dar’ repe­­ţesc, că nimic nu mă poate face să discut cu el cestiuni bisericeşti şi alte lucruri de aces­tea, din care eu nu înţeleg nimic şi nici nu vreau să înţeleg. Acestea le las pe seama domnului ministru de culte. Pe Merfeld ’l-am denumit prefect în Hannovera, căci el e un minunat cap de studiu, dar’ nu şi un Cham­­bollan plăcut. în sfîrşit mie îmi place să-­m­i aleg personalul după cum înţeleg etc. Sub­semnat: Jerome Napoleon. — Subsemnat... ? striga regele cam uimit Dar’ acesta-i cel mai brutal stil de cancelist. — Aşa ar trebui să scriem: „Primiţi asigurarea deschilinitei mele stime“. — Cu această formulă se salută numai pe supuşi. — „Al dialevscinic credincios frate..“ ce zici la asta? —­ Foarte bine. Asta în sfîrșit nu în­seamnă nimic! Așadar’ vom scrie: „al dum­­uitale vecinie credincios frate“. Regele luă manuscriptul în pat și în­cepu a-’l studia cu mult zel. După aceea făcu cunoscut bibliotecarului, că ar dori să se depărteze. Jerome, după­ ce s’a îmbrăcat cu ajutorul camerienilor, a luat dejunul și lucrul cel mai însemnat pentru acea zi ’i-a fost să copieze scrisoarea lui Pigault. A stricat 3 coaie de hârtie, până a patra apoi ’i-a fost mai noro­coasă. După­ ce a sigilat scrisoarea o privi cu un suris de triumf. „Fără îndoeală, își zicea în sine, această scrisoare îi,va pune sângele într’o mai re­pede mişcare! Pentru cât n’aş da, să ’i pot vedè faţa aprinsă de mânie! în sfîrşit, ori mai curând ori mai târziu, dar’ aceasta tre­buia să o fac. Vreau să arăt Europei, că nu sânt aşa precum apar şi precum a început a mă ţină. Independenţă, neatîrnare, demni­tate aceste sânt doar’ totuşi însuşirile care trebue se încunune tronul fiecărui domnitor. Mă ţin prea bun pentru­ ca se nu fac alta, decât se port trena domnului meu frate. Am purtat-o destul! Sau ,­­ sau! Paharul e cu vîrf! între aceste gândiri întinse scrisoarea camerierului seu, ca acesta imediat să o pre­­dee curierului. Câteva ciasuri mai târziu fatala scrisoare era pe drum. Jérome! Jerome! (Va urma.) Trad. de Elena S. TRIBUNA CRONICĂ Al doilea prânz dat delegaţiunilor de M. Sa împăratul s’a ţinut la 18 e., în Hofburg, la care pe lângă mulţi delegaţi din ambele delegaţiuni au luat parte şi urmă­toarele persoane: contele Kálnoky, f We­­kerle, contele Tisza Lajos, ministrul co­mun de răsboiu Bauer, ministrul Kállay, admiralul St­er­nek ş. a. * Wekerle cetăţean onorific. Magis­tratul din Bistriţa a ales la 19 c pe mi­­nistrul-president Dr. Wekerle de cetăţean onorific drept recunoştinţă „pentru sprijinul ce dă neîntrerupt intereselor oraşului“, şi „drept semn de încredere ocârmuirii sale în­ţelepte“. Noi credem că distincţia e cu totul meritată, deoare­ce nici sub vestitul Danel- Tisza (cel cu „össze kell tiporni a nem­zetiségeket“), interesele Jidanilor nu erau mai bine ocrotite şi înflorite ca sub geniul financiar ovreesc a semi-evreului Wekerle, (cel cu nevasta Jidane') care a făcut valuta „numai şi numai în interesul comerciului pa­triotic“. Aşa e, sau ba? * „Lovagiasság!“ Sub acest titlu des­crie „ Ndrodnie Noviny“ o inchiziţie pornită în contra unei brave domnişoare slovace, fapt prin care într’adevăr se ilustrează încât nu se poate mai bătător la ochi cavalerismul maghiar. In satul slovac Liuboreci (Gura-dulce), lângă Găcs, comitatul Novohrad (Nógrád) trăeşte o familie slovacă cunoscută ca iubi­toare de neam, Goldperger. Mai ales domnişoara Emma excedează prin zelul ei cu care ia parte la toate manifestaţiunile vieţii naţionale şi lucrările pentru deşteptarea po­porului, care în multe locuri n’are conştienţa naţională. Domnişoara Emma a primit şi ea în luna octomvrie a anului trecut din P­r­a­g­a câteva exemplare ale broşurii „O voce cătră părinţii slovac­i“, unde se des­crie soartea copiilor slovaci duşi „la Ungu­­rime“ şi se conjură părinţii a nu-­şi lăsa cu nici un pr­eţ copiii, apărându-­i chiar faţă cu forţa gendarmilor. A doua „crimă de tradare de patrie“, săvîrşită de domnişoara Goldperger este că domnia­ ei a expedat prin poştă la Seghedin un serviciu de argintărie ce damele slovace au dăruit lui Svetozăr Hurban-Va­­jansky de ziua lui onomastică, 16 Martn. Cam zece zile după expedare veni pretorul din Gács, însoţit de notarul şi cu un cârd de gendarmi, care însă rămaseră afară, în locu­inţa domnişoarei Goldperger pentru a face Inchisiţie şi perchisiţie privitor la aceste două crime; şi tocmai „2 ciasuri m’au chi­nuit, scrie însăşi domnişoara, intervenind şi fal­sificând răspunsurile mele, ba punându-­mi în gură şi lucruri care nu le-am zis deloc pen­tru a mă zăpăci, a mă prinde cu minciuna şi a deduce ceva complet. De unele lucruri de care nu­’mi mai pu­tam­ aduce aminte a pre­tins că trebue s- o ştiu“. La cererea se­’i predee de bună voe toate exemplarele broşurei ce mai are, d-şoara le-a deschis biblioteca şi alte dulapuri, dar’ n’au găsit nimica ce ar sămăna cu broşura, dând peste un „árjegyzék“ de ale lui Ho­ro­vi­tz cam de aceeaşi înfăţişare se bucură deja, dar’ nu mult. De fiecare carte slovacă o întreba în amănunt. Cât despre darul lui Hurban-Va­­jansky, cată câteva dintr’o mulţime de în­trebări : — Ce inscripţie purta obiectul? — Lui Vajansky —Damele slovace. — De unde a venit? — Din Praga. — Şi ce ’i-aţi scris trimiţendu-’i darul? — Că Slovacele îi trimit ca semn de stimă şi iubire. „Apoi chemă pe frate-meu şi-’l încurra şi pe el atât pentru broşură cât şi despre dar, de acesta însă fratele-meu nu ştia nimic. în total am trebuit să iscălesc trei pro­tocoale. La sfîrşit pretorul a cerut de la fra­tele meu se-’i comunice numele tuturor bi­­reşilor, servitoarelor care au fost în serviciul nostru anul trecut, căci presupune că toţi ace­ştia primise broşura antipatriotică. Rîndurile de mai sus sânt numai un extract foarte scurt din ziarul slovac, dar­ şi din ele ne putem face idee desăvîrşită des­pre „cavalerismul“ naţiei lui Tub­ut­um ames­tecată cu viţa jidană. * D’ale poştei. Este vacant postul de magistru postal în H u s u s ă u, comitatul T­â­r­­n­ava-mi­că. Venite: 350 fi. leafă anuală, 45 f1. spese de cancelarie, 52 fi. pentru ser­vitori, 10°­0 tantieme din venitele brute de la telegraf * Nr. 127 Universitatea din Budapesta. Cur­surile s’au încheiat la 19 c. printr’un Te-Deum celebrat în biserica universitară. * Necrolog. Primim următorul anunţ fu­­nebral: Cu inima frântă de durere aducem la cunoştinţa consângenilor, amicilor şi cunos­­cuţilor dureroasa ştire, că prea iubitul nostru fiiu, frate şi cumnat George Muntean, vice­­not, la judecătoria din Şomcuta-mare, după un morb greu şi îndelungat, împărtăşit cu Sf. Sacramente,­­şi-a dat nobilul seu suflet în mânile Creatorului. Luni în 19 Iunie st. n. la 7 oare dimineaţa în etate de 35 ani. Ră­măşiţele pământeşti ale iubitului decedaţi­ se vor aşeza spre odihnă eternă Mercuri în 21 i. c. la 2 oare p. m. în cimiterul gr.-cat. din loc Cugir, în 19 Iunie st. n. 1893. Fie şi ţerîna uşoară şi memoria binecuvântată loan Muntean, Niţa Crăciun n. Muntean, Ana Cră­ciun n. Muntean, Maria Muntean, frați; Vuţa Muntean, mamă; Ana Muntean n. Dimitrie­­vici, Nicolae Crăciun, George Crăciun, ca cumnați.

Next