Tribuna, iunie 1894 (Anul 11, nr. 113-133)

1894-06-10 / nr. 120

Pag. 478 „factor, care ar­esi din conflict învingător, ar „pune mâna pe drepturi, care nu „mi­ se cuvin“. Va să zică respingerea dării garantelor pentru reuşita proiectelor religionare, pentru care a trimbiţat întreagă presa maghiară, că ’și-ar fi dat demisiunea ministrul Wekerle nr. I., a fost numai un pretext, o losincă dată de undeva, ca naţionalităţile să mi vază razele luminii vesele pentru ele, car s­crisa au produs-o cause „externe“, afară de cei trei factori legislativi, casa de jos, de sus şi co­roana. Una la mână. Se vorbeşte şi despre un conflict ivit „şi“ între coroană, sigur , cu ministerul cel voinicos. Două la mână. Care sânt însă căuşele extern­e, care cad afară de cei 3 factori constituţionali, şi au produs împreună criza şi de ce cabinetul reconstituit sub acelaşi şef şi cu acelaşi program Wekerle nr. 2 insuflă îngrijiri? Ce va să zică curăţenia întru manuarea constituţiunii ? De ce sânt Maghiarii încă tot neliniştiţi, chiar şi după resolvarea crisei, de ce afirmă la finea articolului autorul bine in­format şi adânc scrutător al motivelor crisei, că „ceaţa se îngroaşe“ şi în ochii „na­ţiunii“ se prepară ceva, ca să nu vadă bine ? Răspundem: 7 Maiu 1894, procesul Memorandului cu efectele lui externe din România şi din toată Europa cultă, acestea au revărsat o adevărată lumină asupra manuării constituţiunii din partea ministerului voinicos Wekerle nr. 1 şi bărbatul mai prevăzător al politicei externe Kálnoky, în desele sale con­vorbiri cu Wekerle tocmai pe timpul proce­sului Memorandului abia sfîrşit, apoi desele alergări pe la afurisita Vienă, ba mai svonul ulterior desminţit altcum cam târzior, că Kál­noky ar fi pus alternativa, ori el ori Szi­lágyit — ferberea abia potolită în urma morţii lui Kossuth, toate acestea mai ştii nu-mi vor fi frecat ochii voinicoasei ediţii Wekerle nr. 1, care cocheta de minune cu partidul antidi­­nastic şi 48-ist şi cu fiii „guvernatorului“ ? Destul, că numai după combinarea aces­tora înţelegem noi Românii, că avem de a face cu învingerea lui Pyrhus a cabinetului Wekerle nr. 2, şi dacă s’a discutat chiar şi despre manuarea constituţiunii, care a produs tocmai nemulţumirea generală a Românilor de dincoace şi dincolo de munţi, abia acum înţelegem că Wekerle nr. 2 nu mai e nr. 1 şi că Monarchul nostru însuşi nu e mulţumit cu politica husărească până în vîrful nasului a întreg sistemului de guvernare. împregiurarea, că Khuen-Héderváry cel energic nu a aflat oameni ca să-­şi formeze cabinetul cu acelaşi program, încă dovedeşte, că Maghiarii au mirosit ceva neplăcut şi dacă Monarchul nu s’a hotărît a face încă o cură radicală cu manuarea constituţiunii, care ar fi egalitatea tuturor popoarelor din monarchie şi inaugurarea unui sistem de guvernare propriu unui stat poliglot, causa nu o putem afla în altă împregiurare decât că constelaţiunea internaţională a monarchiei nu concede încă o schimbare radicală. Că va fi fost vorba despre inaugurarea unui sistem radical reese indirect ca conse­­cvenţă logică din expunerea aceea a auto­rului, în care aminteşte despre un „conflict împrumutat al cercurilor de compe­tenţă, care au produs crisa“, şi reese ea-i răşi din pasagiul, că „echilibrul puterii le voiu face cu toate lucrurile voastre. Aşa va merge toată economia politică a naţiunii noastre, dacă se va lăsa naţiunea numai pe episcopi şi pe cei­ ce sânt puşi ca se­dinţă înaintea lumii şi pe la guverne, că naţiunea română n’are lipsele, care le au toate naţiu­nile, şi că ei nu folosesc aceea, ce foloseşte la toată lumea, nu iartă ca să se desvoarte un factor peste celalalt“. La o pocăinţă apoi autorul zice, că de aceea trebue descoperite căuşele „externe“ ale crisei, pentru­ ca „naţiunea să-­şi facă o „judecată clară „şi să îndrepteze gravaminele „ivite în acest conflict“. Va să zică sânt gravamine de locuit. E peste putinţă, ca gravaminele acestea să nu fie în legătură cauzală cu cele petre­cute în ţeară şi afară din ţeară din incidentul fatal al procesului Memorandului. Efectul moral nimicitor pentru „na­ţiune“ şi ministerul ei voinic trebuia deci acoperit, pentru­ ca noi, naţionalităţile, în spe­cial Românii şi lumea externă, care ne spri­­jineşte, să nu prindem şi prin această satisfacţie internă curagiu şi să nu mai dăm pe căi legale asalt cu atâta bravură ce­­tăţuii din veacurile feudale a domniei de rasă maghiară, împregiurarea, că Wekerle a susţinut cu toată tăria pe Szilágyi, despre care se cam ştie, că cu Csáky cel căzut împreună au sus­ţinut procesul Memorandului, contra tuturor miniştrilor, această împregiurare, zic, încă în­tăreşte deducţiunea logică de mai sus. Era prea pe faţă, dacă tocmai iniţia­torul acrobat al Memorandului cădea. De aceea a fost mai bine abandonat deocam­dată Csáky, iniţiatorul reformelor biseri­ceşti, provocatorul Kultur-kamf-ului din Un­garia şi Szilágyi — pentru scurt timp, credem — susţinut. Părerea ne este însă, că Szilágyi ori e deja înmuiat, ori nu se va susţină mult timp; la tot caşul trebue că s’a petrecut ceva în acest înţeles, dacă cabinetul Wekerle nr. 1 nu mai este una cu Wekerle nr. 2, pe basa unuia şi aceluiaşi program. Să cercetăm acum şi după alte cause. De ce „naţiunea“ e îngrijită de soartea „con­stituţiunii“ sale periclitate? De ce un vântuleţ, plin de ozonul pri­măverii, cu mirosurile pline de vieaţă ale li­bertăţii, egalităţii şi frăţietăţii tuturor po­poarelor din monarchie, periclitează însăşi „constituţiunea maghiară“, ca formă şi „naţiunea“, ca conţinut al formei? De ce tocmai fraţii maghiari, care atât de voiniceşte s’au luptat pentru aceste bunuri omeneşti — dumnezeeşti — pentru sine, se îngrozesc de ziua de mâne, când toate po­poarele acestei patrii nefericite vor gusta şi ele în deplină măsură ozonul libertăţii na­ţionale ? Ce ar perde patria prin aceasta? Pa­tria nimic. Din contră, ’I­ s’ar asigura o vieaţă vecînică, prosperă şi glorioasă în con­certul popoarelor europene. Constituţia însă s’ar schimba, şi aceasta ar fi o mare nenorocire pentru o „naţiune“. Pentru a înţelege şi mai bine căuşele crisei şi îngrijirea „naţiunii* avem să ne dăm seamă, că Maghiarul înţelege sub con­­stituţiune maghiară supremaţie maghiară, care în presa vieţii de toate zilele însemnează peste 400 de milioane fl. la buzunar din budgetul statului naţional maghiar, din care trăesc domneşte zeci de mii de funcţionari maghiari cu familiile lor; „constituţie“ însemnează su­premaţia limbii maghiare şi stîrpirea celora­­lalte din întreagă vieaţa publică precum: din legislativă, guvernare, administrare politică şi servirea justiţiei, din societate, ştiinţă, din vieaţa economică, comercială, industrială şi la urma urmelor — prin Introducerea proiecte­nu s’ar ridica, dela mic până la mare, când îşi vede numărate zilele vieţii? Libertatea fiecărui popor e bunul lui cel mai înalt, şi naţionalitatea e libertatea lui cea din urmă; ce preţ mai are vieaţa lui după­ ce ’şi-a perdut tot, care-­l face demn ca să mai fie pe pământ ? în mâna acestei adunări e pusă vieaţa şi moar­tea, moartea presentă şi viitorul, nu al unui om, ci al unei naţiuni întregi; ce va răspunde adunarea înaintea naţiunii, a lumii şi a pos­terităţii, când ar subscrie sentenţa de moarte asupra naţiunii sale? Deci, fraţilor! nu vă uitaţi de pretensiunile Ungurilor cele nedrepte, nici la acei puţini înşelaţi şi înşelători dintre noi, care în speranţa lefilor, ce aşteaptă în împărăţia ungurească, ţin cu Ungurii şi zic, că apără onoarea şi salutea naţiunii noastre; consideraţi, că aceştia sânt datori a lătra pentru osul, ce ’li­’l aruncă străinii, ca să latre pe fraţii lor şi să muşte pe naţiunea şi mama lor însăşi; feriţi-vă de ei, căci nu sânt Ro­mâni. Căutaţi la această mulţime de Români, care strigă în numele a toată naţiunea: să nu ne ducem la masa libertăţii ungureşti, căci bucatele ei toate sânt înveninate; să nu ne vindem ţeara şi limba, căci perzându-se odată nu se mai poate câştiga; uniţi-vă cu poporul toţi, preoţi, noveri, cetăţeni, ostaşi, învăţaţi şi vă consultaţi cu un cuget asupra mijloace­lor reînvierii naţionale, pentru­ că toţi sânteţi fii ai aceleiaşi mame, şi causa este comună; ţineţi cu poporul toţi, ca să nu rătăciţi, pen­tru­ că poporul nu se abate de la natură, nici nu-­l trag străinii aşa de uşor în partea lor, cum trag pe unii din alte clase, care urlă lor religionare — introducerea omnipotenţei de stat, cu politica sa de rasă maghiară, chiar şi în vieaţa noastră religioasă morală şi familiară. Ultima şi unica redută de conservare naţională — trebue nimicită şi cheile fortă­­reţei de conservare a naţionalităţilor să fie puse în mâna drăguţului de stat naţional maghiar, pentru­ ca supremaţia rasei maghiare şi nimicirea naţionalităţii în veci să fie asigu­rată. Cas concret despre „constituţie“ maghiară. Comitatul Hunedoarei e matca poporului daco-românesc, pecum era vatra şi fortăreaţa imperiului Dacilor, cu fosta ei capitală Sarmis- Eghetusa de lângă Haţegul de azi. După statistica maghiară avem 93°­0 Ro­mâni, 7 % Maghiari. In fapt însă elementul ma­ghiar trebue să fie mai mic, căci în armată sânt abia 2% şi cu toţi ceialalţi Germani, Ovrei ş. a. abia 3%. Acum să facem bilanţul faptic al „consti­tuţiunii maghiare“ — după cifre: Români: locuitori 93% respective 97%. Maghiari: 7% (?) respective 2% şi 1­0­0 Germani, Ovrei ş. a., cu totul 3%. Bilanţul Românilor şi Maghiarilor. A) pasivele: a) în sânge dăm armatei comune şi honvezilor ungureşti date: Românii: 93°/0 — 97%. U n gu r i i ş i O v r e ii: 7% respective 2%­Germanii şi Ovreii ş. c. 1%. b) în dările de stat directe şi indi­recte, aruncuri comunale, haid să admitem, că Maghiarii şi Ovreii — în general mai avuţi, ca noi Românii — dau 10%, car’ Românii 90°/0 —; în schimb însă noi Românii lucrăm şi pământurile Ungurilor şi ale Ovreilor, deci noi producem aproape tot. B) Activele Ungurilor: mititele 3%, 4. direcţia financiară 3%, 5. poştă şi drum ferat 2%, 6. oficiul silvanal: 0%, 7. oficiul de finanţi 1%, 8. gendarmeria 2%, 9. oficiul de şosele şi ingineri: 0%. Va să zică , mai nimic, din ceea­ ce dăm statului, nu căpătăm, întrucât ni­ se respectează limba la oficii şi diregătorii o ştim. Toate exclusiv maghiare. Să vedem însă ce face statul cu mo­şiile erariale sau pădurile. Le exarandează jidanilor, parte le vinde lor, sau face colonii cu Ungurii din Bucovina; noi am avut dreptul şi datorinţa a le apăra şi susţină sute de ani, avem dreptul , ne uităm la ele flămânzi, cât ce sbierăm — „agităm“ şi gendarmul maghiar face — ordine, justiţia maghiară — dreptate. Poporaţiunea din valea „Jiului“ şi păr­ţile Zarandului în mare parte nu capătă pă­dure şi păşune nici pe bani, e silită să fure, cu expunerea vieţii sale, ca să nu degere de frig, car’ dacă cumva scapă din pădure, îl prinde acasă şi plăteşte pentru un bagatel de 20—100 cr. z­e­c­i de florini. Astfel se ruinează încet, dar­ sigur. De ce toate acestea la fiii m­ei şi ace­leiaşi patrii? De dragul „constituţiei“, de dragul ideii de stat naţional maghiar, de dragul „naţiunii“. Cu un cuvânt noi Românii, în cel mai românesc comitat din Transilvania, am ajuns acolo, că nu dispunem de averea şi sângele nostru, de libertatea noastră individuală şi na­­naţională şi n’avem nici un drept al limbii ma­terne, In contra articolului de lege XLIV din 1868. Totul e al „naţiunii“ de 2%-1-l% Ji­dani din comitatul Hunedoarei, celelalte 97% Români avem în timp de pace să le dăm tot avutul nostru, în timp de răsboiu să le mai dăm şi scutul sângelui, să le apărăm „con­stituţia“, cară gloria, tot maghiară are să fie, pe seama istoriei maghiare, înţelegem acum, pentru­ ce e „constituţia maghiară“ în pericol şi „naţiunea“ jidano­­maghiară de ce sbiară ca din gura şerpelui, îndată­ ce bate un vântuleţ ozonul dulce al mulţumirii popoarelor. Nu e mirare deci, dacă Ungurii şi Ji­danii pe deo parte ţipă, pe de altă parte îşi dau toate silinţele să obţină Introducerea pro­iectelor religioase, căci numai aşa pot dormi în pace, liniştiţi. Ultima încercare, unica scăpare. Le dorim încă o învingere ca cea de acum ! Alterego. m­­ 4 * Care fiind aşa, fraţilor! daţi se mai aruncăm încă odată o căutătură peste zilele naţiunii noastre, de când jeleşte sub domnirea ungurească; daţi se reculegem cuminţea încă odată, deşi este lucru trist şi dureros, cum ’i-au asuprit şi cum ’i-au batjocorit Ungurii pe Români cu legile, care sânt destinate dela natură spre apărarea oamenilor; cum s’au unit cu toate ginţile asupra lor; cum­­i-au privilegiat asupra naţiunii noastre şi pe Saşi şi pe Sârbi şi pe toţi, ca se­’şi poată vărsa veninul asupra Românilor şi acolo, unde nu le ajung dinţii căi răutăcioşi; cum ’i-au oprit dela şcoale, ca să rămână orbi; dela diregă­­torii, ca să n'aibă apărători, pe care nu ’i-au putut strica cu uniuni politice, ’i-au încâlcit cu uniuni religionare; şi acum, când ne anunţă libertatea la toată lumea, ei ne anunţă stin­gere de tot. Aşa, fraţilor! închipuiţi-Vă încă odată, că această miie de ani a tirăniei un­gureşti e numai o zi în vieaţa cea dureroasă a naţiunii noastre; închipuiţi-vă, că dimineaţa ne-au băgat în jug, toată ziua ne-au mînat şi acum, când veni seara ca să repausăm, nu­mai pentru aceea ne iau jugul de pe cer bici, ca să ne omoară» Care naţiune de pe pământ Din ceea­ ce dau ei statului la sarci­nile publice în sânge, muncă şi bani, Ungu­rilor li­ se întoarce tot capitalul dat, cele 2% -1- 98°/0 = 100°/0 în deputaţi la dietă, căci n’avem un singur Român; în j­u­s­t­i­ţ­i­e 98%; în administraţie la posturile înalte 100%, la posturile mijlocii 99%, la cele mititele 97%; direcţia financiară 100%; poştă şi drumul ferat (din co­mitat) 99% Maghiari; oficiul silvanal 100%; oficiul gendarmeriei 98%; oficiul de şosele şi inginerii 100°­oi învăţământul de stat şi comunal este întreg exclusiv unguresc, 100%; la reale, şcoale de fete inf. şi superioare, şcoale ru­rale şcl., toate organele învăţământului nu ştiu o boabă româneşte şi abia câţiva vorbesc limba poporului. In vieaţa comunală iarăşi acelaşi lucru, d. e. în Deva, reşedinţa comitatului avem 2 scriitoraşi români cu câte 30 fl. la lună, ceia­lalţi maghiari. Notez că datele le-am cules din acte oficioase ungureşti şi parte la faţa locului, după experienţă. Iată aceasta e „constituţia maghiară“ în cifre, în comitatul Hunedoarei, pentru Ma­ghiari. Acum să vedem ce e „constituţia“ pen­tru noi Românii’, tot în cifre. B. Activele Românilor: 1. Deputaţi: 0%, nici unul, 2. jus­tiţie: 4% Români, 3. administraţie la posturi înalte 0%, la mijlocii 2%, la cele împreună cu lupii şi sfăşim pe popor dim­preună cu aceştia; nu vă abateţi dela causa naţională de frica luptei; cugetaţi, că alte popoare s’au luptat zeci de ani pentru liber­tate. Insă când vi­ se va pără lupta cu ne­putinţă, când se vor ridica greutăţile asupra voastră, ca valurile mării turbate asupra unei noi, când va deslega principele întunerecului pe toţi necuraţii, şi-­i va trimite, ca să rupă legăturile frăţiei voastre şi să vă abată dela causa şi amoarea gintei noastre la idoli străini, aduceţi-vă aminte atunci, cu câtă însufleţire şi bărbăţie s’au luptat străbunii noştri din Dacia pentru existenţa şi onoarea naţiunii noastre, precum ni-a lăsat scris Bomfiniu cu aceste cuvinte : „Coloniae Legionesque Roma­nae, inter barbaros obrutae, Romanam tandem linguam redolere violentur, et ne omnino eam­ deserant, ita reluctantur, ut non tantum pro vitae, quantum pro linguae incolumitate certasse videantur. Quis enim assiduas Sarmatarum inundationes et Gothorum, item Annorum, Van­­dalorum et Gepidarum eruptiones, Germanorum excursus et Longobardorum, si bene supputurit non vehementer admiretur, servata ad hoc inter Dacos Romanae linguas vestigia11. Adecă: „Co­­lonile şi legiunile române, copleşite de bar­bari, ţin încă limba română, şi ca să nu o peardă cu totul, atât de tare se luptă, încât se pare că nu s’a bătut atât pentru ţinerea vieţii, cât şi pentru incolumitatea limbii. Căci computând bine desele inundaţiuni ale Sarmatelor şi ale Goţilor, apoi erupţiunile Unilor, Vandalilor şi ale Gepizilor, incursiu­nile Germanilor şi ale Longobarzilor, cine nu e obiceiu şi la noi ca şi la toată lumea, să se aranjeze maialuri pentru şcolari. Aşa s’a întâmplat, deşi estimp în a doua zi de Rusalii s’a arangiat petrecere de copii în pădurea mare. Elevii dela cele 5 şcoale poporale au plecat veseli în felul lor sub conduce­rea învăţătorilor lor. Canalia din Arad însă n’a încăput nici de aceşti nevino­vaţi, ci a aruncat cu petri în călea spre pădure. Astăzi justifică apoi canalia li­terară din Arad faptul tovarăşilor ei de stradă în felul ei nesfios, că adecă Ro­mânii au demonstrat contra maghiarimii când­­şi-au dus copiii în şiruri ordinate la maial, care a trebuit să indigneze se va mira foarte, că încă s’au ţinut urmele limbii romane între Daci şi Gete“. Aşa, fra­ţilor! aduceţi-vă aminte atunci, că vor striga din mormânt străbunii noştri: Fiilor! Noi încă am fost nu odată în împregiurări grele, cum sânteţi voi astăzi; noi încă am fost în­­cungiuraţi de neamici în pământul nostru, cum sânteţi voi astăzi, şi de multe­­ ori am suferit doar’ şi mai mari rele decât voi; fost-am cu Goţii, dar’ nu ne-am făcut Goţi; fost-am cu Unii, dar’ nu ne-am unit; fost-am cu Avarii, şi nu ne-am avarit; fost-am cu Bul­garii şi nu ne-am bulgărit; cu Ruşii şi nu ne-am ruşîî; cu Ungurii şi nu ne-am ungu­rit; cu Saşii şi nu ne-am nemţuit. Aşa este, fiilor! nu ne-am ungurii, nu ne-am ruşit, nu ne-am nemţuit, ci ne-am luptat, ca Români, pentru pământul şi numele nostru, ca să vi-’l lăsăm vouă dimpreună cu limba noastră cea dulce ca cerul, sub care s’a născut; nu vă nemţuiţi, nu vă rusiţi, nu vă unguriţi nici voi; rămâneţi credincioşi numelui şi limbii voastre ; apăraţi-vă ca fraţii cu puteri unite, în pace şi în răsboiu ; vedeţi cum ne-am luptat noi pentru limba şi romanitatea noastră; lupta­­ţi-vă şi voi, şi le apăraţi ca lumina ochilor voştri, până­ ce se va res­taura Capitoliul, şi va trimite la voi senatul şi poporul roman pe Traian cu legiunile peste Dunăre, ca să vă încoroneze cu laurul nemuririi pentru con­stanţa şi bărbăţia voastră! Dixi et salvavi animam meam. TRIBUNA O mică, cronică. Arad, 19 Iunie 1894, patriotismul stradelor într’atâta, încât ’şi-a dat expresie prin petic. Metod spe­cific „nemzeti“, cel puţin se extinde tradiţia persecuţiilor cu o generaţie mai departe. Oţeliţi-ni-m i, domni boieri, căci avem lipsă de o generaţie conştie de soartea sa. Şi pe când lumea românească în­treagă fără deosebire de clasă îşi pe­trecea cu copiii în pădurea mare, mar­tirul nostru Aurel Suciu sta înaintea judelui de instrucţie, ca pe basa pa­tentei ardeleneşti fără vigoare pentru Ungaria proprie, adecă pe basa unei legi neexistentă pentru noi aici, să li­ se fee cuvântul de onoare, că nu se va depărta din oraş fără ştirea procurorului. Din atâtea zile câte a lăsat D-zeu, judele de in­strucţie­­şi-a ales tocmai ziua de Ru­salii, ziua bucuriei creştineşti. Şi ca ironia să fie completă, să se ştie că ju­dele de instrucţie e dl Vasile Pagubă, care încă se scrie de Român şi de creştin ortodox, şi care a avut timp numai pentru publicarea ordinului, car’ pentru protestul dlui Suciu în contra aplicării ilegale a patentei n’a mai avut timp, căci ’l-a reclamat altă nevoie oficioasă. Seara a urmat apoi în sala pădu­­ricei o producţiune teatrală de bravii noştri industriaşi. Din depărtare jude­când această întrunire poate au aflat-o unii de nepotrivită. Cine însă a fost present şi a văzut spiritul ce a respirat din întreagă fiinţa acestei frumoase so­cietăţi industriale, acela a câştigat tărie sufletească din acea frumoasă seară. Regisorul producţiunii a fost învăţă­torul Nicolae Ştef, care poate fi mân­dru de succesele sale. A mai fost present şi autorul pie­sei academicianul Iosif Vulcan, care a devenit obiectul unor furtunoase ova­­ţiuni cu piesa sa : „Sărăcie lucie“. Ziarele ungureşti de sine înţeles au aflat şi în această petrecere stigma­­tisată de „Oláh világ Aradon“ demon­straţie. Ni-e milă de dînşii că se sbu­­cium­ă atâta, dar’ n’avem ce să le fa­cem. Cânele latră, caravana merge înainte. De încheiere. Când cu reposiţia ministerului Wekerle iudaismul a iubi­­lat şi în Arad. Impiegaţii orăşeneşti au umblat din casă în casă cu astă poruncă, ca tot omul să-şi lumin ferestrile. Jidovimea de sine înţelest şi luminat. Dar’ să nu rămână nici acest act fără ironie naţională, valoro­sul anteluptător din Hunedoara, dom­nul Dr. Lazar P­e­­­c­o încă a aflat ne­­voea de a iubila cu Israilul și a-­şi lu­mina ferestrile întru preamărirea minis­terului Wekerle—Szilágyi. Să nu fi străbătut oare suspinele Românilor nici până acum la urechile tuturor Româ­nilor ? Ce enigme! Cronicarul. iesit .lk s^r Nr. 120 * Bela Blaj. Blaj, 20 Iunie 1894. Luni, a doua zi de Rusalii, s’a ţinut maialul pompierilor din loc, par­ticipând aproape toată inteligenţa româ­nească, cu excepţiunea unui singur in­divid, care prin eterogenitatea rasei sale a produs o notă discordantă în mijlocul animaţiunii generale. Acesta este pro­­topretorul local, atât de bine cunoscut nouă prin draconicile lui măsuri poli­­ţeneşti, luate la gara din Blaj cu oca­­siunea trecerii comitetului nostru na­ţional spre Cluj. Doamnele şi domni­şoarele române sosite la gară, pentru a saluta pe luptătorii naţionali, avură de a îndura cu acea ocazie multe nea­junsuri din partea protopretorului şi a gendarmeriei, care le isolase literalmente în sala de aşteptare, postând gendarmii la toate eşirile dinspre peron, ba câţiva din aceşti campioni ai culturii maghiare îndrăsniseră a soma chiar pt vre­o două domnişoare, ce purtau frumosul nostru costum naţional, să-­l desbrace momen­tan chiar acolo în faţa publicului adu­nat şi de sigur că aceşti straşnici apă­rători „ai ordinei“ în ardoarea lor „ca­valerească“ ar fi procedat fără leac de scrupul şi genare la executarea patrio­ticului lor proiect, dacă nu intervenia unul dintre părinţii celor două domni­şoare, luând asupră-­şi toată răspunderea acestei fapte „temerare“. Şi totuşi.... ce să vezi ? !... Cu ocasiunea petrecerii date a doua zi de Rusalii în sala dela hotel „Univers“, s’au găsit — şi vă asigur, domnule re­dactor, regret din adâncul sufletului meu, că trebue să fac această mărturi­sire, dar’ n’am încătro — zic s’au gă­sit câteva dintre doamnele și domni­

Next