Tribuna, iunie 1894 (Anul 11, nr. 113-133)

1894-06-11 / nr. 121

Pag. 482 titlului liberi sânt a continua cu activitatea reuniunii lor, având ţintă care nu loveşte în legi­ la acest cas inse scopul şi mijloacele care servesc realizării scopului sânt a se ar­ăta lămurit şi amănunțit, conform acestei ţinte şi mijloace, precum şi având în vedere circula­rul ministrului de interne Nr. nr. 1308/873, și conformându-se condițiunilor puse în acest ordin, vor face statute, a căror aprobare va fi solicitată prin intermediul municipiului res­pectiv, la ministerul de interne. Comunicând această hotărîre ministerială cu onoratul presidiu pentru a se conforma şi a o aduce la cunoştinţa tuturor membrilor conducători ai partidului, totodată pe baza or­dinului amintit observ, că dacă nu veţi în­trerupe ori­ce activitate pe acest teren, adecă dacă veţi continua a lucra în această direcţie,­­ se vor lua în contra­re cele mai severe mă­suri legale. Sibiiu, 20 Iunie 1894, Gustav Thalmann m. p., fispan. Drept ori­ce comentar la ordinul ministerial, întrebăm : Crede dl ministru H i e r o n y m i că o organisație — ca a partidului național român — care a pătruns în sângele unui popor se poate nimici prin ordine arbitrare? Crede d-sa, că oprind pe dl Dr. Ioan Raţiu să mai iscălească în pu­blic „president“, a oprit şi pe Români să-­l considere cap al partidului? Crede că punând în drumul acti­vităţii membrilor din comitet un ordin ministerial, aceştia vor înceta de a mai lucra pentru causa naţională? Şi nu se sfiesc cei de la putere a vorbi încă de „severe măsuri legale11, când însuşi ordinul cuprinzător al ace­stor cuvinte, e o ruşinoasă intervertire a legii? Da, guvernul poate să fie contra conducătorilor partidului naţional mă­suri severe; peste cele legale însă a tras demult cruce. Dar­ vom însemna şi noi, pe ră­buşul nostru, această mai nouă volnicie, prin care stăpânirea a crezut să ne ni­micească, în realitate însă ni-a arătat o nouă cale, pe care trebue să deschidem lupta. Monument lui Iancu. Foile şoviniste înregistrând colecta ce se face pentru a ’i­ se ridica o cruce lui Iancu, aduc cele mai mişeleşti injurii eroului munţilor. Dar, dacă am întoarce şi noi pagina, se scriem aşa despre Kossuth? Germanii pentru noi. Prin ziarul „Deutsches Volksblatt” (nrl de la 20 Iunie) din Viena aflam, că studenţii români din Graz au trimis ziarului „Grazer Tagblatt“, în nu­mele lor cât şi al poporului român, o fru­moasă adresă de mulţumire pentru ţinuta lui foarte prietenească manifestată în apărarea causei noastre naţionale. „Deutsches Volksblatt, scoţând câteva rînduri din sus zisa adresă, face să urmeze următoarele aprecieri: „Ceea­ ce este mai ales important în acea­stă manifestaţie pentru perspective mai înde­părtate, este faptul, că vedem apropiindu-se unele cătră altele elementele naţionale democra­tice ale diferitelor neamuri, fără­ ca, stimându-se unii pe alţii, unul sau altul să peardă din stima de sine. Ceea­ ce este posibil afară din Un­garia teoriceşte, oare n’ar fi realisabil în Un­garia şi Ardeal? Oare ar trebui înşirată în lumea de visuri o alianţă defensivă a popoa­relor scurtate de o potrivă de drepturile lor de cătră maghiarismul asupritor ? Noi nu pu­tem să credem. Mergerea laolaltă a Saşilor ardeleni cu Românii ar în­­târi ambele părţi. Simpatiile, care ar sosi Românilor din partea Germanilor din Un­garia şi afară din Ungaria fără deosebire, n’ar rămână probabil fără influenţă nici asupra relaţiunilor politice mai mari“. Amintind apoi despre mişcarea naţio­nală din România, în care ziarul vede simp­­tome serioase pentru stabilitatea triplei ali­anţe, sfîrşeşte aprecierile sale cu următoa­rele rînduri: »Poate însă va succede Germanilor ceea­­ce au stricat Maghiarii, în caşul acesta ar trebui negreşit se avem în vedere represalii pe care ministerul nostru de externe să le exerdeze asupra guvernului unguresc pentru menagrarea necesară a relaţiunilor bune cu România11. Votarea din casa magnaţilor. Prin diferitele manopere, la care se pricep atât de bine, Jidanii şi franc­masonii au reuşit să străbată cu pro­iectul lor anticreştinesc şi prin casa magnaţilor. Bucuria în Israil e deci deplină. Haita evreiască, doritoare să pes­­cuească în turbure, are frumoasa pers­pectivă , devenind lege sancţionată pro­iectul votat ieri, lupta departe de a se fi terminat, se va inteţi încă. Aşa că o să asistăm la încurcături, pe care e fatal să le provoace ori­ce lege adusă în pripă şi pentru scopuri nemărturisite... car’ din toată vrajba ce se va naşte nu vor câştiga nici Ungurii, nici statul, ci singuri evreii, care prin unel­tirile lor perverse au reușit să se în­stăpânească pe opinia publică maghiară și să oprime ori­ce voce ce s’ar ridica chiar dintre Maghiari în contra lor. Voturi au putut să adune amicii proiectului de lege mai ales prin pro­misiunile ce au făcut de a introduce în proiect cele două articole, ce ni­ s’au semnalat deja ca susţinute de contele Keglevich István. Unul dintre articoli cuprinde dis­­posiţia, ca o fi cerul stării civile să atragă atenţia celor care contractează căsătoria şi la preot; al doilea, să le dee sfat, c­ă dacă e posibil, îndată după­ ce leagă cotractul civil, să se cunune şi la biserică. Un fel de tragere pe sfoară asta, pentru cei naivi, ca să nu zicem măr­giniţi, seci la minte. Adevărul e, că ne găsim în faţa unui rău, de care ca să scăpăm, trebue nu numai să ne punem toţi Românii umăr la umăr, dar’ — fără osebire de confesiuni în cea mai deplină dragoste frăţească să ne sfătuim şi în lupta ce ne aşteaptă, să purcedem după un plan bine chibzuit. Nici-odată limba şi legea noastră strămoşească n’au fost mai ameninţate. Dar d­e fapt, că nici între noi Ro­mânii, conştienţa naţională nici-odată n’a fost atât de desvoltată ca azi. Avem deci pe ce să întemeiem şi lupta cu speranţă de succes. Iubire de neam, spirit de jertfă, curagiu şi credinţă în forţa naţiunii, — şi la luptă! Popor tare nu vom fi, decât tre­când şi înfruntând toate primejdiile. Dela Paris. Un amic din Paris al causei noa­stre scrie într’o scrisoare particulară următoarele: Prigonirile contra studenţilor noştri uni­versitari au făcut aici o deplorabilă impre­­siune. Maghiarii îşi vor perde prin aceste brutale atentate şi ultima rămăşiţă din sim­patiile ce li-au mai rămas. Dumineca trecută mă aflam la dl Ana­­tol Leroy-Beaulieu, afară la ţeară la un garden-party. Erau acolo o mulţime de oameni politici iluştri ca Jules Simon, Flourens, Al. Ri­bot şi alţii. S’a vorbit despre Românii din Transilvania şi îndoeală nu mai încape, că într’un mod foarte favora­bil, Dl Leroy-Beaulieu îmi spunea, că a primit de la un om de stat maghiar o scri­soare prin care îi cam reproşază, că dînsul, dl Leroy Beaulieu ar fi acusat pe nedrept pe Maghiari în scrisoarea ce­­i-a adresat-o dlui Ionel Grădişteanu şi pe care aţi ce­­tit-o de­sigur, ziarele noastre au publicat-o toate. Maghiarul din cestiune ar mai fi zis, că Francezii s’au schimbat, nu mai sânt cei­­ce erau odinioară. Dl Leroy-Beaulieu ’i-a răspuns însă, că nu Francezii s’au schim­bat, ci ei, Maghiarii, care întrebuinţează azi mijloacele cele mai detestabile pentru desna­­ţionalizarea Românilor, uitând că nu sânt nici 30 de ani de când înşişi se plângeau în lumea mare de persecuţiile Austriacilor. Nu. Francezii nu s’au schimbat, ei au rămas şi azi ceea­ ce au fost dela marea revoluţiune în­coace: sbiciuitorii despotismului şi ai tiră­­niei .... Prigoniri în provincie. După­ cum am înţeles, domnul subinspec­­tor şcolar regesc al comitatului nostru Târ­­nava-mare, cu ocasiunea visitării şcoalei noa­stre din anul trecut, a pus ochii pe mândrul nostru tricolor şi ca pe un ce primejdios ideii de stat maghiar, căci altcum nu înţeleg, ca din senin mă pomenesc în ziua de 4/16 i. c. că întră la subscrisul în edificiul şcolar dom­nul jude comunal însoţit de servitorul de can­celarie şi doi gendarmi şi pe basa unui or­din al domnului protopretor la întrevenirea domnului inspector regesc Horváth, îmi îm­părtăşesc, că a venit ca să ne confiște stin­dardul român, sub cuvânt, că sânt colori străine. în zadar am protestat că acelea nu sânt colori străine, ci sânt colorile noastre românești, confiscarea s’a întâmplat. Bertán, 8/20 lur.ie 1894. D. Stuchirean, ____________ tnvSţ. gr.-or. TRIBUNA CORESPONDENŢA .TRIBUNEI“. Oradea-mare, 20 Iunie st. n. 1894. Alegerea de capelan gr.-or. în Velenţa, suburbiul Orăzii-mari, unde din causa adân­cilor bătrâneţe ale părintelui - protopop G. N e t e u s’a văzut lipsă de a-’i tinde ajutor, s’a ţinut Luni, a doua zi de Rusalii sub pre­­sidiul domnului protopop al Orăzii-mari, Toma Păcală. După chemarea Duhului sfânt­ul preşedinte deschide alegerea. Dintre 4 candidaţi, toţi oameni cualifi­­caţi pe deplin, învingător a eşit bravul nostru tiner Andreiu H­o­r­v­a­t, care a întrunit aproape toate voturile şi pe care entusiasmatul po­por ’l-a ridicat pe sus şi dus la faţa locului (în sfânta biserică), unde­­i­ s’a comunicat din partea preşedintelui prin cuvinte frumoase resultatul alegerii. Dl Ilorvat apoi mulţumi alegătorilor şi conducătorului alegerii prin o vorbire adevărat clasică: însufleţirea poporului era la culme. Ceialalţi candidaţi, care au fost presenţi, se depărtează cu buzele umflate, între dînşii şi preotul Sân-Miclăuşului­­ român Nicolae Popov­ici, care cu ajutorul perciunaţilor din Velenţa a căpătat şi el 9 voturi, toţi oameni de aceia care erau de obligaţi mai mult sau mai puţin, bieţii de ei, jidanilor. Biletele îm­părţite de către domnul Nicolae Popovici pe la alegători erau astfel: „Popovics Miklós“. Au nu e caracteristic?! Un preot ro­mân care îşi schimonoseşte astfel numele lui ? Ruşine! Poporul indignat şi-a rupt toate biletele. Domnul Andreiu H­orvat, noul capelan al Velenţei este unul dintre cei mai distinşi tineri de ai noştri, care a şi documentat deja până acum, că e Român adevărat. Altmin­trelea cred, că e bine cunoscut înaintea ceti­torilor „Tribunei“ încă de pe timpul van­dalismului comis în Arad, când dl Horvat, ca teolog a pâşit cu atâta energie contra neru­şinaţilor „patrioţi“. Suferit-a atunci de la ei dl Horvat huidueală, batjocură, ba ca adaus a fost şi condamnat din partea „autorităţilor“ jidano-maghiare la o amendă de 100 fl. Alegătorii din Velenţa pot fi mândri, că ’şi-au ales de păstor al lor sufletesc pe un om ca domnul Horvat, care va fi totdeauna la culmea misiunii sale, care îşi va în­ţelege sublima sa chemare şi care nici un moment nu va întârzia a se apuca de munca cea grea ce-’l aşteaptă ca misionar al naţiunii, limbii şi religiunii noastre într’o parochie cum e şi Velenţa, unde maghiarismul deja ’şi-a băgat hâdoasele sale ghiare. Poftim domnului Andreiu Horvat pu­tere şi perseveranţă, îi dorim, ca bunul Dum­nezeu să-’l trăească la mulţi, mulţi ani feri­ciţi pentru binele şi prosperarea poporului nostru din Velenţa, ameninţat cu desnaţiona­­lisarea totală, îi gratulăm totodată şi îi urăm un puternic: „Să trăească!“ Ghisindanul, în minele „Francisca“ şi „ Karl“ se scoborîseră la orele 4 după ameazi 450 oa­meni. Pe la orele 10 seara s’a întâmplat în amândouă minele acestea o teribilă ex­presie. Consilierul Grey s’a scoborît în per­soană cu o mulţime de oameni, ca să dee ajutor nenorociţilor. La o adâncime de 400 metri a găsit primul mort. Era un tinăr miner. Mai la vale se aflau alţi trei morţi. Pe când se făceau lucrările de scăpare, s’a întâmplat a doua expresie în minele ace­stea. Din fericire n’a fost nimeni rănit. Dintre cei 450 de lucrători au priit peste 150. La orele 5 dimineaţa conducă­torul Gray observă că din mine es nori de fum. Imediat a ordonat retragerea. A şi fost momentul suprem, căci îndată după aceea se întâmplă o a treia şi mai înfricoşată exprosie. Pe la orele 7 dimineaţa s’a întâmplat a 4-a exprosie teribilă şi la 10 a 5-a. O mul­ţime de galerii au fost distruse cu desăvîr­­şire, altele s’au aprins. La 10 şi jum. s’a dat ordin să se închidă toate minele precum şi ventilaţiunile, pentru ca focul să se stîngă din causa lipsei de aer. Numărul victimelor nu se știe încă exact, dar­ e foarte mare. Pentru cei 4000 de lucrători care au mai rămas la minele de acolo întâmplarea aceasta e o adevărată nenorocire. Numai o mină mică numită „Heinrich“ nr. 6 a rămas neatinsă. Celelalte 4 mari sânt stricate aproape de tot şi în ele nu se va pută lucra câteva luni. Întâiu trebue să se stîngă focul, apoi se se ventileze minele şi să se îngroape morţii; după aceea trebue să se repare ga­leriile. O mulţime de lucrători au rămas prin urmare fără pânea de toate zilele. Desperarea sărmanilor oameni e nespus de mare. Femeia nenorocitului Kurz îne­­bunind de durere s’a aruncat într’o mină aprinsă La faţa locului au venit o mulţime de doctori. Răniţii au fost transportaţi la spital. Morţii au fost îngropaţi cu mare pompă. S’au instituit comitete de ajutorare. Căușele adevărate ale catastrofei nu s’au putut bine stabili. Se crede în general că expresiile s’au întâmplat din pricina grămădirii prea mari de gas de cărbune. Catastrofa dela Carvin, în minele de cărbuni de peatră dela Carvin, proprietatea contelui L a r i s­ M o e­­nich, s’a întâmplat la 15 Iunie n. o catas­trofă înspăimântătoare, căreia au căzut jertfă peste 200 de persoane. Iată amănunte despre această nenoro­cire îngrozitoare. Pe la orele 4 d am. în ziua numită se aflau în mina „lohannu 360 de lucrători. Pe la orele 6l/3 seara s’a auzit în galeria a 4-a o detunătură. Imediat s’au sco­­borît acolo şeful lucrătorilor Kohont, su­praveghetorul Kurz şi mecanicul Z e d n i k ca să vadă ce s’a întâmplat. Abia au ajuns la o adâncime de 50 de metri, când răsună o a doua detunătură, cu mult mai violentă decât cea dintâiu. Şeful lucrătorilor Kohont a fost arun­cat la o distanţă mare; Zednik şi Kurz au fost omorîţi. Kohont a fost scos leşinat afară. Ve­­nindu-­şi în fire, el a spus, că lucrătorii din galeria „ Wilhelm“ au căzut victime ale îngro­zitoarei expresii. în mina de alăturea „Francisca“ s’a auzit deasemenea explesia. Imediat s'au or­­ganizat mijloace de scăpare. S’au scoborît acolo asistentul R­a­c­e­k şi mecanicul Flamme; ei au fost surprinşi de a doua expresie. Ra­­cek a murit pe loc. Flamme a fost scos afară grav rănit şi peste câteva minute îşi dete sufletul. Deasemenea au fost omorîţi tăietorul K­o­pi­el şi alţi doi tovarăşi ai lui, care se scoborîseră să scape victimele. După a doua expresie, la orele 2 după miezul nopţii, asistentul Pindacî se scoborî cu oamenii sei în mina „Francisca“, spre a continua lucrările de scăpare. El a isbutit să scape 2 oameni greu răniţi şi 8 cadavre. La orele 4 dimineaţa a mai scos afară 2 morţi Afară de aceste expresii s’au mai întâm­plat alte două. Chestiunea studenţilor români dela gimnasiul de stat din Sibiiu.*) „Cu ori­ce preţ ... noi să-’i strivim!“ „La nici un cas . . . mai bin’ murim!“ Acestea sânt devisele pe care tineretul celor două popoare le mărturisesc la sfirşitul vea­cului al XIX-lea. Prima e devisa lor, pe care cu atâta dragoste o adoptează şi care atâta ruşine şi blamagiu le aduc, discreditându-­i înaintea lumii civilisate; a doua e devisa şi resoluta noastră hotărîre, pe care ni-o im­pune datorinţa noastră de oameni conştii, de oameni iubitori şi totodată setoşi de libertate, ni-o impune mândria noastră naţională şi glo­riosul trecut al strămoşilor noştri, amintirea cărora ne îmbărbătează, ne dă curagiu de lei şi tărie sufletească. Nu vom fi moderaţi întru îndeplinirea datorinţei noastre, căci a fi mo­derat în timpul present, însemnează a fi laş, car’ laşitatea e păcat de moarte! Acţiunea duşmanilor noştri, desvoltată pe terenul prigonirilor, se pare a fi uimitoare, dar d­e totodată şi ridicolă, reacţiunea însă va fi înfricoşată, va fi sdrobitoare. Lupta, al cărei scop final e nimicirea noastră totală s’a în­ceput pe toate terenele. Nu e mod de prigo­nire şi suprimare pe care să nu­’l fi încercat şi nu e mijloc pe care să nu-’l fi întrebuinţat. Jertfe enorme pretind ei dela noi, şi noi bu­curos le dăm, fiind siguri că jertfele învin­gere ne vor aduce. Nu s’a îndestulit şovinismul, că a atacat cele mai fireşti drepturi garantate de natura unui neam de vieaţă: limba, naţionali­tatea, apoi biserica şi şcoala; nu s’a îndestulit umplând puşcăriile, care vor fi is­­vorul libertăţii poporului român, cu singura­tici representanţi ai poporului, pe urmă au condamnat întreg neamul românesc în per­soanele membrilor partidului naţional. Nici prin minte nu­­i-a trecut guvernului maghiar, că urmările atâtor goane, nu va fi înăbuşirea — la ce a ţintit — ci reînvierea simţului şi a conştienţei naţionale. Nime nu s’a înfricoşat de verdictul din Cluj, toţi au stat cu fruntea ridicată, cu braţ tare şi vânjos, ca o premisă a învingerii noastre sigure. însufleţirea, cu care poporul a primit sentenţa, dragostea, cu care el îşi ştie iubi şi stima capui sei ’i-a pus în uimire pe şovinişti, ’i-a făcut să-’şi peardă minţile şi să comită fapte condamnabile, de care numai ei, în oarba lor trufie sânt capabili. *) Toate foile române sânt rugate a reproduce acest articol, primit din cercuri studenţeşti. Tras-au în judecată floarea naţională, tinerimea universitară, care şi acuma ca tot­deauna a arătat­ lumii, că neamul românesc nu o să peară, având atari tineri. Toţi sânt resoluţi, nici unul nu se retrage din glo­riosul loc. Floarea se desvoaltă din boboc, deci aşa s-a cugetat guvernul: „Să înăbuşim parfumul acela plăcut, numit simţement naţional încă în boboci şi se­’l împedecăm întru desvoltarea sau şi persecuţiunea s’a întins şi asupra ti­nerilor gimnasiali. Cu cuvintele: „Destul am răbdat până acuma şi cu durere m’am convins, că elevii acestui institut, după­ ce absolvează sânt unii dintre cei mai periculoşi agitatori11, s’a pornit goană în contra studenţilor români dela gimnnasiul de stat din Sibiiu. Spre docu­mentarea trasei de mai sus, au adus drept exemplu, banca acusaţilor şi apărătorilor din Cluj. Dar’ oare cine e causa şi cui avem să-’i mulţumim că în tinerii absolvenţi de gimna­­siile maghiare simţământul naţional e mai desvoltat şi sânt mai periculoşi ideii de stat, ca alţii? Unii profesori! Oare poate­’şi uita tinărul român, care pentru a învăţa limba maghiară merge la gimnasii ungureşti, car’ acolo, când la început în loc de „ló“, el pronunţă „lo“ (cu „0“ scurt) e a grăit de pe catedră: „Menjen az ördögbe Oláhor­szágba, hogy­ha nem akarja ezt a szép nyel­vet megtanulni. Ersze maguk csak csirke fo­gok, szájhősök, szedjek össze sátorfáikat és pusztuljanak a pokolba, Bucur­estbe11! ! Pe româneşte : „Mergi la dracu In Valahia, dacă nu voeşti să înveţi limba asta frumoasă, (Pfui) d-voastră sânteţi numai nişte perde­­vară, guralivi, adunaţi-vă sdirenţele şi căraţi-vă la dracu în Bucureşi“!? Oare uită-i şi tinărul român epitetele de: medve, vad-oláh, büdös bocskor, bitang ş. a. cu care e timbrat din partea câte unui domn profesor ? Tinerii după­ ce absolvează, caută numai ocasiunea pentru a se manifesta; simţămân­tul lor, care în decursul anilor a clocotit înăbuşit, isbucneşte ca un vulcan, sdrobind tot ce-­i vine în cale, mînat fiind de dorul de a lupta şi el pentru scumpa sa naţiune. Deci nu batjocura şi prigonirea, ci mai mult modul de a face să trăească în dra­goste şi prietenie studenţii laolaltă, să fie idea, care să-­i conducă pe unii profesori pe calea lor de învăţători. Durere însă, cu cât învităm cu atât mai puţin se interesează d­e­ asta, ci din contră cu mult pathos aşteaptă câte un „Jartele“, câte o sărbătoare ro­mânească, ca lipsind Românii, să poată d­­ui politica în pace cu discipulii şi aşa să poten­ţeze ura, care e, ca păcatul strămoşesc. Ear’ ca să nu cugete nimeni că vor­bim fără temeiu, trebue să spunem, că unii dintre profesori politizează cu elevii chiar în clasă, mai ales în sărbătorile româneşti când nu sânt de faţă Românii. Politica lor se învirte împregiurul ches­tiei naţionale române şi e de la sine înţeles, că şoviniştii cum sânt toţi, conversaţia lor politică numai măgulitoare nu e pentru noi. Aşa se explică faptul, că dintre elevii maghiari toţi simt plăcere putând să spioneze şi se denunţe pe colegii lor români. Fără acest spionagiu nu se punea la cale goana turbată în contra elevilor români. Taui... __________________Nr. 121 CRONICA Nouă cale ferată. „Kronstădter Zei­­tung“ dela 20­­. c. anunţă, că zilele acestea s’a constituit în Braşov un comitet, sub presidiul judelui curial Ioan cav. de Puş­ca­r­iu, pentru executarea lucrărilor preala­bile în scopul construirii unei căi ferate vici­­nale dela Zerneşti la Bran, sub reserva de a o prelungi la graniţă. Prin această cale ferată industriei ardeleneşti ’i­ s’ar deschide centrul Valahiei­ mici, cu Câmpulung,’ Piteşti până jos la Craiova, un debuşeu până acum foarte puţin folosit. Reţeaua căi­lor ferate române se întinde actualmente până la Câmpulung, dar’ nu peste mult ea va fi prelungită până la Bucur. * Medici români în străinătate. De un timp încoace la băile din străinătate, cu deo­sebire la cele din Bohemia, se găsesc stabi­liţi mai mulţi medici români. Astfel la M a­­rienbad şi Karlsbad sânt diii loan Ca- 1 i n c i u şi M­e­r­a, care anul acesta s’a stabilit ca medic la băile dela Franzensbad dl Dr. Petru Ci­or­an. Nu ne îndoim că com­patrioţii noştri, prin cunoştinţele şi activitatea lor pe terenul medical vor face onoare nu­melui de Român în străinătate. # „ Costa!“ „Dreptatea“ din T i m i­ş o a r a scrie, că în şedinţa representanţei oraşului Pan­ci­o­va, ţinută în 16 Iunie n. a. c. sub presidiul comitelui­ suprem Alexandru Nico­­licî, s’a cetit epistola de mulţumire a lui Francisc Kossuth. Epistola s’a luat la cuno­ştinţă într’un mod peste măsură vătămător a ori­ce sentiment „patriotic“. Protonotarul oră­şenesc Ioan Szabó a aflat deajuns ca refe­rent a aminti în vre­o zece cuvinte sosirea acelei epistole şi Sârbii deja la primele cu-

Next