Tribuna, iulie 1895 (Anul 12, nr. 147-171)

1895-07-01 / nr. 147

Pag. 588 Sibiiu, Sâmbătă, versat pentru patrie, li-a succes ca ţeranul de pe Alföld se se declare de socialist internaţio­nal şi în miseria sa mare să-­i considere de „ fraţi chiar şi pe „ Români...“ în același timp „Budapesti Hírlapu (nr. de la 10 c.) dă amănunte asupra organisării muncitorilor socialişti din Budapesta, cari vor să facă o grevă mare chiar în ajunul mil­­leniului. Conferenţa interparlamentara. (...) Cu cât zilele trec şi conferenţa interparlamentară se apropie, cu atât Un­gurii devin mai nervoşi. Epistola, pe care dl V. A. Urechiă a trimis-o tu­turor membrilor conferenţei a avut în­deosebi darul să-­i supere pe concetăţenii noştri „patrioţi“. Astfel „Egyetértés“, Budapesti Hír­lap“ şi „ Hazánk“ de la 11 Iulie îl onorifică pe dl Urechiă cu deosebite epitete ungureşti chiar în articole de fond. Nu-­i pot ierta îndrăsneala de a voi să influenţeze asu­pra membrilor conferenţei, „asupra unor bărbaţi politici de valoare “ — cum scrie „Egyetértés“ — „desmântându-­i să pri­mească invitarea gentilă a deputaţilor unguri“... Toate aceste trei foi îşi exprimă speranţa, că „membrii conferenţei inter­parlamentare vor şi răspunde cum tre­il de la incualificabila epistolă a preşe­dintelui Ligei“... Că unii au şi răspuns, că deputaţi italieni, francezi, suedezi, danezi şi englezi au şi respuns în favorul nostru, despre aceasta foile ungureşti nu vor să fce ştire, ci probabil că aşteaptă până­ ce prin mijloacele de care dispun, vor reuşi să capete dela alţi câţiva deputaţi — mai ales germani — răspuns favorabil lor, să vestească apoi în lume că iată, epistola preşedinte­lui Ligei n’a avut nici un resultat bun pentru causa românească! Vor să ’şi câş­tige astfel dânşii merite, arătându-se ca „harnici luptători contra uneltirilor Ligei“. „Budapesti Hírlap“ de azi vesteşte deja, că la Bruxella se vor duce să apere Ungaria, între alţii, deputaţii Paz­­mándy, Jókai şi contele Apponyi, „cari sunt de renume european şi vorbesc limbile culte din lume“. „Se vor duce — scrie numita foaie, — pe de o parte pentru a contracara uneltirile a­n­­timaghiare ale Ligei, care pe de altă parte pentru a in­vita ca oaspeți pe celelalte parlamente la Budapesta, unde anul viitor vom serba m i 11 e n­­­ul“. Contra uneltirilor Ligei nu au ce să lupte, pentru­ că Liga nu va fi acolo, ci vor fi representanți ai parlamentului român. Avem înse informa­­țiuni positive, că aceștia încă la 29 iunie nu au scris dlui G­o­­bat următoarele: a) nu e adevărat, că membrii gru­pului parlamentar au pus din nou ches­tiunea româno-maghiară la ordinea zilei. Dacă ruse Ungurii vor agita-o, vor fi acolo spre a răspunde; moartea sa secretul acesta ’l-a lăsat moște­nire celui mai mare fiiu al seu, care făgă­duință a jurat că va păstra secretul întocmai cum tatăl seu ’l-a știut să-’l păstreze. Șuvalov îndată­ ce a primit scrisoarea dela Feodor Aş, fiiul cel mai mare al baronului, s’a insinuat la Ţarevna Catarina şi a cerut dela ea permisiune să se stabilească în Rusia. Ţarevna­­i-a dat permisiunea dorită, cerându-’i In acelaşi timp obligaţia de a rămânea tot­deauna în Petersburg, ca se­’l poată mai cu uşurinţă controla. De la ţinerea acestui obli­­gământ era condiţionată împământenirea lui. Şuvalov­­şi-a ţinut cuvântul; în acelaşi timp ,l-a trimis însă pe Feodor Aş să cutreere ma­rele imperiu rusesc şi să-­i caute partisani. Planul lui era, ca revoluţia să isbucnească deo­dată şi la curte şi în ţeară. Feodor Aş a fost însă prins la Moscva. Ascultat fiind s’a dovedit, că el a vrut să pună la cale o revoluţie în interesul lui Şuvalov. Imediat s’a adus afacerea la cunoştinţa Ţa­­revnei care ea însăşi ’l-a ascultat pe Şuvalov. Acesta a negat totul şi a negat chiar şi după­­ce a fost confrontat cu Feodor Aş. A spus că nici nu-’l cunoaşte, nu ’l-a văzut nici când în vieaţă, e prima­ oară că-’l întâlneşte, nu ’l-a însărcinat să facă nimic în interesul lui şi ca se încungiure ori­ce bănuială e gata să depună la moment jurământul de fidelitate Ţarevnei. Feodor As a crezut că Șuvalov numai în interesul causei simulează, deci n’a reflec­A cum ajungem la adevărata noastră temă, la judecarea și cumpănirea diferitelor sisteme de alegere din punct de vedere al dreptului general de stat. Aci lucrul este din capul locului clar. Nu poate fi vorba decât de o apreciare relativă. Niştinţa de a afla cel mai bun sistem de ale­­gere, care să se potrivească la toate popoarele şi pentru toate timpurile, ar însemna tot atâta cât a-­ţi da silinţa să introduci pretutindeni cea mai bună reformă de stat sau cea mai bună constituţiune. Astfel de insuli­ţe sunt în ziua de azi de tot sporadice. Cu mult mai mulţi aderenţi are idea contradictorie opusă, adecă afirmarea că fiecare cercetare asupra valoarei unei în­tâi nimic, ci s’a dus liniştit în temniţă în firma­­ credinţă, că Şuvalov se va îngriji de el, să­­ scape cât mai curând, în temniţă fu ascultat încă odată. El crezând, că dacă va spune adevărul îi va câş­tiga pentru idea sa şi pe judecători, a po­vestit din nou misteriul originei lui Şuvalov şi că­­i-a câştigat de partisani pe generalul Berg, pe contele Saltykov pe Melfino şi pe Ungern. Judecătorii s’au încercat să-’l con­vingă cât este de nebună şi imposibilă idea lui, dar’­el indignat le răspunse: — Puteţi să vorbiţi ori­şi­ce. Şuvalov este domnitorul legitim! în convingerea aceasta am trăit atâţia ani, în convingerea aceasta voiu muri şi sânt gata să-’mi dau vieaţa pen­tru Domnul meu, Maiestatea Sa Şuvalov! Se zice că era de faţă cu acest prilegiu chiar şi Şuvalov şi că la auzul acestor cuvinte a isbucnit într’un rîs nervos, încât şi lacrimi­­i-au eşit în ochi... Şi judecătorii şi Aş au în­ţeles rîsul lui altfel. Judecătorii credeau că a rîs cu haz de „nebuniile sărmanului fan­tast“, dar’ nefericitul Feodor Aş spera, spera mai departe... Speranţele lui erau în deşert. Judecă­torii ’l-au declarat de nebun şi ’l-au închis în 3 Noemvrie 1777 în temniţa dela Dyna­münde. I-au poruncit păzitorului să nu lase nimărui să-’l cerceteze şi să nu-’i creadă ni­mic, ori­ce va zice, căci el e­­ nebun. Şi nefericitul într’adevăr a nebunit în singură­tatea temniţei. De câte­ ori ’i-a succes să des­dreptate! Ţarul a aflat despre aceasta şi din acel moment a poruncit să-’l păzească pe As cu mai multă severitate. De două­ ori pe săptămână au lăsat în celula sa apă murdară din canaluri, care îi ajungea până pe la pulpe şi astfel a trăit nenorocitul până la anul 1808, când Ţarul Alexandru I.­­l-a liberat pe sărmanul moşneag, sdrobit de povara alor 84 ani şi de suferin­ţele crâncene ale martiragiului, îndurate pen­tru legitimitatea dinastiei... (După Otto Bernath.) Daelius. b) ca să fie acolo înse, va trebui ca prealabil să li­ se dee de conferență asigurarea, că ea nu va primi să meargă în 1896 la Budapesta. Telegrama din Berna, pe care o publică „Pester Lloyd“ dela 11 c. și celelalte foi maghiare deasemenea, — că adecă „dintre membrii confe­re­nţ­ei interparlamentare elve­ţia­n­i numai Italienii s’au pronun­ţat pe lângă pretensiunile valahe, ear’ Nemţii după toate probabilităţile nu vor lua posi­­ţie pentru chestia valahă“, — n’are dar’ nici un sens. Deputații români n’au cerut să se discute la Bruxella chestia naționalităților, ci telegrama din Berna, care vestia în foile maghiare acest lucru, era probabil făcută numai ca să influ­­ențeze asupra deputaților un­­g­u­ri, să-și îndemne ca să meargă în număr cât se poate de mare la Bruxella. Numai aşa ei speră că vor isbuti ca conferenţa viitoare să fie convocată la Budapesta. Contra acestei tendenţe a Ungurilor, deputaţii români au început însă imediat lupta. Şi vor continua-o. Este o perversitate deci, când foile ungureşti spun, că Ungurii se duc la Bruxella pentru a susţine o luptă de apărare, pentru a apăra statul ungar contra „uneltirilor Ligei“. Nu, presa ma­ghiară face sgomot numai pentru a-’i determina pe deputaţi să meargă câţi mai mulţi la Bruxella, car’ pe guvern să-’l silească a pune şi el în mişcare pe toţi agenţii săi. Ungurii, se vede,­­şi-au făcut chestie de ambiţ naţional, ca viitoarea conferenţă interparlamentară să fie con­vocată la Budapesta. Deputaţii români, la rîndul lor, lu­crează din răsputeri contra realizării acestei dorinţe ungureşti. Iată esenţa luptei interparlamentare româno-maghiare, luptă, care după­ cum se vede din felul cum au spus-o deputaţii români, va trebui să se aleagă la un fel încă înainte de a se întruni conferenţa interparlamentară de la Bruxella. Sistemele dreptului de alegere. De Dr. Adolf Menzel, profesor univ, în Viena. (Urmare.) tocmiri politice superfluă, este fără scop; totdeo­dată este vorba de o chestie de forţă economică. Nu este aci locul să relevăm urmările provenite din concepţiunea materialistică a is­toriei şi să reducem însemnătatea raporturilor economice asupra întocmirilor politice la ade­vărata ei valoare. Un lucru însă e sigur. Un sistem de alegere, care stă în contrazicere cu raporturile de forțe economice dintr-un stat, nu va pute dăinui mult. Un al doil­ea factor, tot atât de impor­tant pentru apreciarea­ întocmirilor politice, îl formează vederile etice şi estetice ale unui popor. Dacă un sistem de alegere stă în contrazicere cu aceste vederi, este condamnabil aibă el altfel ori câte să fie însuşiri bune. Din contră un sistem de ale­gere „nedrept“ din punctul nostru de vedere, poate ave efecte bune, dacă ea răspunde aces­tor vederi. Natural că acest criteriu are o valoare mărginită. El nu te serveşte atunci, când ve­derile etice şi juridice ale unui popor sân de­osebite, adecă de câte­ ori clasele neîndreptăţite prin întocmirile politice existente ajung la con­­ştienţă, că aceste întocmiri sânt nedrepte, care pe de altă parte păturile societăţi favorisate prin aceste întocmiri, nu au ajuns la convin­gerea, că respectivele instituţiuni sunt condam­nabile din punct de vedere etic. Ar fi însă o eroare a presupune, că aceste situaţiuni sunt dese sau durează mult. Din contră istoria ne arată, că vederile lor politice-sociale­­şi­ le schimbă şi acele pături care, din punct de ve­dere al egoismului de clasă, nu aşteaptă nici un avantagiu de la viitoarele schimbări; de multe­­ori aceste idei reformatorice emanează chiar din cercurile acelea. Din cauza aceasta nu este ceva curios, când schimbarea vederilor etice şi jriudice, se întâmplă într’un timp, în care reforma respectivelor întocmiri sociale şi politice încă nici nu există. Se înţelege că până la introducerea reformei, poate trece mult timp. Acelea cercuri din societate, care pot fi ameninţate în adevăratele sau pretinsele lor interese prin schimbările ce sunt de a se in­troduce in contra convingerii lor adecă în con­tra vederilor etice schimbate , vor opune res­­istenţă. Acestea sünt adevăratele timpuri cri­tice în vieaţa statelor şi sunt isvoarele desbină­­rilor şi revoluţiunilor. Pe lângă acest criteriu luat din ideile predominante pentru apreciarea în­tocmirilor din stat, cea mai mare atenţiune o merită bazele ce de fapt există, cu deosebire rapor­turile economice şi legătura dintre celelalte întocmiri din stat. Astfel d. e. dacă un sis­tem de alegere a fost întocmit pe contracte de interese economice, cari au încetat de a mai exista, sau totuși ’și-au perdut mult din însemnătatea lor, în vreme­ ce clase cu totului noue s’au născut, — atunci un astfel de sis­tem de alegere, abstrâgend dela schimbarea în vederile etice, ’şi-a perdut dreptul de exis­tenţă. Acelaşi cas este la un sistem de ale­gere bazat pe cens de dare, îndatâ­ ce în res­pectivul stat sistemul de dare s’a schimbat cu totul. Un sistem de alegere, bazat exclusiv numai pe posesiunea de pământ, poate să-’şi peardă puterea prin creşterea capitalului mo­bil şi nu-­şi mai poate sprijini autocraţia lui pe raporturile existente, şi aşa mai departe. O deosebită însemnătatate are nexul dreptului de alegere cu celelalte întocmiri po­litice ale unui stat. Dreptul de alegere în sine însuşi nu are nici un scop, el este nu­mai un mijloc pentru a forma representanţa poporului. Această instituţiune are probleme chidă ferestruica temniţei, striga din gura mare, aproape răcnind: — Trăească Maiestatea Sa Şuvalov, pu­ternicul Ţar al tuturor Ruşilor! Nouăsprezece ani de-a rîndul a stat în temniţă, până când în 1796 Ţarul Paul I.­­l-a silit cu fel şi fel de chinuri să-ş i joare cre­dinţă. Tot în ziua aceea însă, când a depus jurământul de fidelitate şi când s’a ţinut săr­­barea încoronării lui Paul, Teodor Aş a stri­gat în mijlocul procesiunii de încoronare: —• Trăească Ivan Ivanovici Şuvalov, legi­­timul domnitor al Rusiei! ’L-au prins iarăşi şi ’l-au închis în mă­năstirea Spaso-Ievthimijev din Susdalb. în anul 1799 Şuvalov a murit şi cuvin­tele lui din urmă pe care le-a pronunţat pe patul de moarte au fost: Eu sânt Ţarul Rusiei; Feodor As a avut i­­­i­­ cu totului specifice. Nu este deci corect a judeca dreptul de alegere al tuturor corpuri­lor representative (perlament, dietă provincială, representanţa comunală etc.) din unul şi ace­laşi punct de vedere. în ce consistă acuma problema specială a representanţei poporului ? Şi la această între­bare nu se poate răspunde într’acelaşi chip pentru toate timpurile şi pentru toate popoa­rele. Desvoltarea constituţiunilor representa­tive au, ce e drept, scurtă istorie; părerile asupra acestor instituţiuni nu au fost totdea­una aceleaşi, şi caracterul naţional al parla­mentului nu se poate nega. Cu toate acestea ne va fi şi nouă posi­bil a caracteriza, cel puţin în general, pro­blema representanţei poporului: aceasta este îngrijirea de interesele generale ale statului şi controla asupra administraţiunii statului. Prin aceasta primeşte o expresiune suficientă atât contrastul cu staturile feudale cât şi cu alte corpuri representative din zilele noastre. Problema representanţei poporului se va împlini cu atât mai sigur, cu cât membrii ei vor fi mai apţi şi vor arăta mai multă ener­gie întru realizarea intereselor generale ale statului. Cu cât un sistem de alegere va ave destoinicia să trimită mai mulţi representanţi ai acestei idei în parlament, cu atât mai pre­ţios este el din punctul de vedere al scopu­lui său. Dacă resumăm resultatele de până acuma, aflăm că punctele conducătoare întru apreciarea sistemului de alegere sunt: vede­rile morale-juridice ale timpului, raporturile existente şi cu deosebire raporturile economice, în fine garanţiile pentru o înjghebare corespun­zătoare a problemei representanţei popo­rului. Aceste puncte de vedere le aflăm noi de adevărate, deşi până acuma chiar în cer­cetările ştienţifice au fost de multe­ ori trecute cu vederea. Este adevărat, că la astfel de întrebări strîns legate cu politica, vederile politice ale scriitorilor inconştient vor influenţa asupra ideilor sale. Cu tot dreptul se va pretinde însă de la o cercetare juridică de drept public, ca cel puţin punctul de ve­dere de partid să nu fie din capul locului admis. (Va urma.)­ ­ Nr. 147 TRIBUNA 1/18 Iulie 1895 Maghiarizare cu ori­ce preţ­ (Coresp. particulară a „Tribunei“.) Din protopopiatul Siriei, încă în toamna trecută, v’am fost scris, că străinii (17 familii: Jidovi, Slovaci, Boemi, Poloni, Nemţi, Ţigani şi Unguri) din Măderat, cortul Arad au cerut dela h­ispec. reg. să le deschidă şcoală comunală. Comitetul co­munal, luând în considerare că comuna e pre­văzută cu şcoala destul de bune şi că străi­nilor nu le sânt închise, au apelat contra de­cisului congregaţiunii, dar’ ministerul de culta a respins apelata şi a îndrumat de nou re­presentanţa comunală să aleagă scaunul şcolar. Văzendu-se constrînşi, au ales con­form legii din 1868, 7 membrii, toţi oameni cu carte şi fruntaşi. Aceasta nu­­i-a plăcut representanţei co­­ttense. Cu data de 7 Iulie se aduce la cunoş­tinţa antistiei comunale, că alegerea arătată sub actul cu Nr. 437/95 s’a nimicit, nefiind făcută în cadrul legii; astfel s’au numit prin congregaţie resp. comitet permanent, afară de notar, care a fost şi în comisia disolvată — încă 6 dintre potlogari, dintre cari 2 nu ştiu nici ceti, nici scrie care alţii 2 abia pe nimerite cetesc, eare de scris de tot puţin. Legea mai zice, că numai dintre locuitori respective dintre cei­ ce contribuesc la susţinerea şcoalei să se aleagă membrii scaunului, până când, între cei numiţi sânt şi cari nu contribuesc nici cu un ban la greutăţile comunei. Cei numiţi sânt următorii: Faur Mihály, de neam Ţigan, de profesiune faur; Koválcsik József, Slovac, păpucar şi soţul „moaşei comunale“; Werner Heinrich, neomaghiar, birtaş; Tamasevics György, Polon germanisat, apoi metamorfosat în j6 magyar hazafi, butnar pe când erau viile la putere, azi insă lucrător cu ziua; Zöldi Antal la Maghiar, lucrător de vite şi Gajzágó Gyula, singurul Ma­ghiar, de profesie rotar. Toţi oameni, cam­ afară de Ţiganul Faur, azi sânt aici, poimane îşi duc catrafusele într’altă parte. Aceştia sânt aleşii şi patronaţii guvernu­­lui. Ferice de ei! Şi, ferice de stăpânii lor, până îi pot propti astfel de oameni. Ruşine însă pe capul Măderătanilor, căci ei hrănesc pe aceşti oameni, fiind mai toţi măiestri Au nimerit bună ocasiune de a cere şcoală, tocmai pe când guvernul are pofta se facă atâtea şcoli ungureşti pe „milleniu“. Cuge­­tat au ei şi aceia, că fiind ei calici, sătenii ro­mâni le vor susţină şcoala. Ministrul însă în respingerea apelatei spune: că şcoala se va susţină de cătră proprietarii străini, car’ Ro­mânii noştri nu vor contribui dacă servesc cult mai mare ca 5°/0. Că se va ţine minis­trul de vorbă, vom vedèa. Până acum sem­nele n’arată, pentru­ că sub Nr. 968/895 co­rniţele suprem al Aradului, pe lângă numirea membrilor în scaunul şcolar şi statorirea sala­rului învăţatoresc cere din casa comunei anticipaţie 150 fl. pentru prevederea salei cu mobile şi recursite. Această sumă va întră în gura lupului Vom vedea ce poziţie vor avă Măderă­­tanii faţă cu şcoala ce li­ se impune, vom vedea ce atitudine vor observa autorităţile noastre confesionale, faţă de şcoalele expuse şi cu deo­sebire, faţă cu cele din Măderat, fiind numai 2, care numărul de obligaţilor 300 cari mai toţi cercetează şcoala regulat! ? Mai mult ca sigur, se poate crede, că înfiinţându-se şcoala com. (se aude câ va fi de stat) la şcoalele confesionale nu vor fi permis să umble mai mulţi băieţi decât spune legea care plusul va fi de obligat a merge la şcoala ungurească, care, la tot caşul, atunci va fi sus­ţinută şi de Români, deşi servesc 20% cult. Acum, mai mult ca nici­odată, trebue să încordăm toate puterile şi să lucrăm cu toţii. Autorităţile noastre se desvoarte cu mult mai mare activitate, dacă voesc să apere tesaurul naţional. Călătorul. Spicuiri din foile maghiare,­­ în ce chip scandalos „scribii“ din presa maghiară îşi fac meseria, arată caşul povestit de însuşi „Kolozsvár“ de la 10 iulie, care de­­maschează pe colegii sei de la „Magyar Hír­lap“, că fac şarlatanii neiertate. Astfel ca să dee ştiri de sensaţie, un raportor al acestei foi ovreieşti resumează din Shhakespeare cu­prinsul piesei „Romeo şi Julietta“, spunând că s’a întâmplat o asemenea istorie într’un oraş unguresc, pe care nu-’l numeşte însă, şi cu persoane din al căror nume spune numai iniţialele, ori mai bine, pune numai nişte li­tere, pentru­ că din întreaga istorie nimic nu s’a întâmplat. : Mâne-poimâne, cei din presa magh­ară o să copieze din Molicăre, aşa încât Ungarii o să jure toţi, că ei sânt cei mai cu haz popor din lume. De altmintreli ce să zicem: fiecare naţie îşi are presa pe care o merită! * Ca să fie totdeauna câte ceva prin tot despre „expediţia de patrie strămoşească cău­tătoare“, tovarăşii cari ajută contelui Zichy să cheltueascâ cele 60.000 florini se îngri­esc să trimită într’una câte o știre în „patria ma­ghiară din Europa“. Iar’ când n’au tocmai ce să scrie, pentru­ că nici în Asia nu sfint­emiri în fiecare sat, atunci scriu că ce era să li­ se întâmple! Astfel foile dela 11 c. spun că mergenid la 29 Iunie expediţia înspre Chodsal-Macjhi, era să păţească o nenorocire: să ca­dă într’o prăpastie, deoare­ce s’au spăriat cei cinci cai cari îi ducea. Din fericire caii au fost însă ţinuţi bine în frâu, şi astfel nu s’a întâmplat nici o nefericire. Ce fericire! * Drept probă despre deşteptăciunea m­a­­ghiară, „Nemzet“ de la 10 Iulie aduce ştire­a, că funcţionarii maghiari de la poştă au ob­servat cum „foile române duşmane stat ungar“ trec aici din România sub titluri. Astfel „Curierul“ din Bucureşti a servat că trece sub cinci numiri: „Parxul Român“ „Solul Român“, „Agronomul Român “, „Graiul Român“ şi „Graniul (?) Român“. Deştepţi funcţionari. Un lucru însă tot nu au aflat: sub numele acelui „Curier“ cere foaie se ascunde? Ear’ până nu vor fi aflat aceasta, p­ojia — zadarnic se laudă­—tot nu vor fi ifri­tuit-o ! Revista politică. (Chestiunea macedoneană). Isvor­ofii Sublima Poarta s’a adresat guvernului bun­al „exprimându-’şi dorinţa“ a se închide mai b­iar graniţa din partea bulgară, deoare­ce la­ Crasna-Felicije s’au ivit noue bande. Gu­nul bulgar a dat asigurări liniştitoare. Polrie are totuşi de gând a se adresa din nou ju rilor cu rugarea ca ele să a d m o n i e v­e­nică odată pe guvernul bulgarii* a nu se avânta. Ultimul consiliu de miniştri turci ocupat în sfîrşit cu exmiterea Geram-uri)|» privitor la crearea de noue episcopii bifl gare în Macedonia, dar’ nu s’a ajuns la nic un resultat. Marele vizir ar fi aplecat, zi­p­ oficiosul, — dar cercurile Turcilor bătrâni­­ voesc să audă. Acum încep şi Grecii a-’şi valida glasul. Ziarele oficioase „Palingensia* „Asti“ îşi exprimă părerea de rău asupra unui articol al foii internaţionale din Aten's „Journal Tranşai»“, care sfătueşte pe Poar să satisfacă pretensiunile bulgare spre pagula­ elenismului. „Palingenesis“ adaogă, că, dăm­ politica de agitaţiune a Bulgariei ar ave re­sultate, şi Grecia ar fi silită a do­vedi „superioritatea“ sa numeric, şi morală în Macedonia prin mijloac eficace. Doi indivizi, pretinşi oficeri bulgari, so­­siţi în Atena zilele din urmă, au depus c fuseseră prinşi de Turci şi duşi la Constant­iopol, de unde însă au fugit, fiind groze chinuiţi.

Next