Tribuna, iulie 1895 (Anul 12, nr. 147-171)
1895-07-01 / nr. 147
Pag. 588 Sibiiu, Sâmbătă, versat pentru patrie, li-a succes ca ţeranul de pe Alföld se se declare de socialist internaţional şi în miseria sa mare să-i considere de „ fraţi chiar şi pe „ Români...“ în același timp „Budapesti Hírlapu (nr. de la 10 c.) dă amănunte asupra organisării muncitorilor socialişti din Budapesta, cari vor să facă o grevă mare chiar în ajunul milleniului. Conferenţa interparlamentara. (...) Cu cât zilele trec şi conferenţa interparlamentară se apropie, cu atât Ungurii devin mai nervoşi. Epistola, pe care dl V. A. Urechiă a trimis-o tuturor membrilor conferenţei a avut îndeosebi darul să-i supere pe concetăţenii noştri „patrioţi“. Astfel „Egyetértés“, Budapesti Hírlap“ şi „ Hazánk“ de la 11 Iulie îl onorifică pe dl Urechiă cu deosebite epitete ungureşti chiar în articole de fond. Nu-i pot ierta îndrăsneala de a voi să influenţeze asupra membrilor conferenţei, „asupra unor bărbaţi politici de valoare “ — cum scrie „Egyetértés“ — „desmântându-i să primească invitarea gentilă a deputaţilor unguri“... Toate aceste trei foi îşi exprimă speranţa, că „membrii conferenţei interparlamentare vor şi răspunde cum treil de la incualificabila epistolă a preşedintelui Ligei“... Că unii au şi răspuns, că deputaţi italieni, francezi, suedezi, danezi şi englezi au şi respuns în favorul nostru, despre aceasta foile ungureşti nu vor să fce ştire, ci probabil că aşteaptă până ce prin mijloacele de care dispun, vor reuşi să capete dela alţi câţiva deputaţi — mai ales germani — răspuns favorabil lor, să vestească apoi în lume că iată, epistola preşedintelui Ligei n’a avut nici un resultat bun pentru causa românească! Vor să ’şi câştige astfel dânşii merite, arătându-se ca „harnici luptători contra uneltirilor Ligei“. „Budapesti Hírlap“ de azi vesteşte deja, că la Bruxella se vor duce să apere Ungaria, între alţii, deputaţii Pazmándy, Jókai şi contele Apponyi, „cari sunt de renume european şi vorbesc limbile culte din lume“. „Se vor duce — scrie numita foaie, — pe de o parte pentru a contracara uneltirile antimaghiare ale Ligei, care pe de altă parte pentru a invita ca oaspeți pe celelalte parlamente la Budapesta, unde anul viitor vom serba m i 11 e nul“. Contra uneltirilor Ligei nu au ce să lupte, pentru că Liga nu va fi acolo, ci vor fi representanți ai parlamentului român. Avem înse informațiuni positive, că aceștia încă la 29 iunie nu au scris dlui Gobat următoarele: a) nu e adevărat, că membrii grupului parlamentar au pus din nou chestiunea româno-maghiară la ordinea zilei. Dacă ruse Ungurii vor agita-o, vor fi acolo spre a răspunde; moartea sa secretul acesta ’l-a lăsat moștenire celui mai mare fiiu al seu, care făgăduință a jurat că va păstra secretul întocmai cum tatăl seu ’l-a știut să-’l păstreze. Șuvalov îndată ce a primit scrisoarea dela Feodor Aş, fiiul cel mai mare al baronului, s’a insinuat la Ţarevna Catarina şi a cerut dela ea permisiune să se stabilească în Rusia. Ţarevnai-a dat permisiunea dorită, cerându-’i In acelaşi timp obligaţia de a rămânea totdeauna în Petersburg, ca se’l poată mai cu uşurinţă controla. De la ţinerea acestui obligământ era condiţionată împământenirea lui. Şuvalovşi-a ţinut cuvântul; în acelaşi timp ,l-a trimis însă pe Feodor Aş să cutreere marele imperiu rusesc şi să-i caute partisani. Planul lui era, ca revoluţia să isbucnească deodată şi la curte şi în ţeară. Feodor Aş a fost însă prins la Moscva. Ascultat fiind s’a dovedit, că el a vrut să pună la cale o revoluţie în interesul lui Şuvalov. Imediat s’a adus afacerea la cunoştinţa Ţarevnei care ea însăşi ’l-a ascultat pe Şuvalov. Acesta a negat totul şi a negat chiar şi dupăce a fost confrontat cu Feodor Aş. A spus că nici nu-’l cunoaşte, nu ’l-a văzut nici când în vieaţă, e prima oară că-’l întâlneşte, nu ’l-a însărcinat să facă nimic în interesul lui şi ca se încungiure orice bănuială e gata să depună la moment jurământul de fidelitate Ţarevnei. Feodor As a crezut că Șuvalov numai în interesul causei simulează, deci n’a reflecA cum ajungem la adevărata noastră temă, la judecarea și cumpănirea diferitelor sisteme de alegere din punct de vedere al dreptului general de stat. Aci lucrul este din capul locului clar. Nu poate fi vorba decât de o apreciare relativă. Niştinţa de a afla cel mai bun sistem de alegere, care să se potrivească la toate popoarele şi pentru toate timpurile, ar însemna tot atâta cât a-ţi da silinţa să introduci pretutindeni cea mai bună reformă de stat sau cea mai bună constituţiune. Astfel de insuliţe sunt în ziua de azi de tot sporadice. Cu mult mai mulţi aderenţi are idea contradictorie opusă, adecă afirmarea că fiecare cercetare asupra valoarei unei întâi nimic, ci s’a dus liniştit în temniţă în firma credinţă, că Şuvalov se va îngriji de el, să scape cât mai curând, în temniţă fu ascultat încă odată. El crezând, că dacă va spune adevărul îi va câştiga pentru idea sa şi pe judecători, a povestit din nou misteriul originei lui Şuvalov şi căi-a câştigat de partisani pe generalul Berg, pe contele Saltykov pe Melfino şi pe Ungern. Judecătorii s’au încercat să-’l convingă cât este de nebună şi imposibilă idea lui, dar’el indignat le răspunse: — Puteţi să vorbiţi orişice. Şuvalov este domnitorul legitim! în convingerea aceasta am trăit atâţia ani, în convingerea aceasta voiu muri şi sânt gata să-’mi dau vieaţa pentru Domnul meu, Maiestatea Sa Şuvalov! Se zice că era de faţă cu acest prilegiu chiar şi Şuvalov şi că la auzul acestor cuvinte a isbucnit într’un rîs nervos, încât şi lacrimii-au eşit în ochi... Şi judecătorii şi Aş au înţeles rîsul lui altfel. Judecătorii credeau că a rîs cu haz de „nebuniile sărmanului fantast“, dar’ nefericitul Feodor Aş spera, spera mai departe... Speranţele lui erau în deşert. Judecătorii ’l-au declarat de nebun şi ’l-au închis în 3 Noemvrie 1777 în temniţa dela Dynamünde. I-au poruncit păzitorului să nu lase nimărui să-’l cerceteze şi să nu-’i creadă nimic, orice va zice, căci el e nebun. Şi nefericitul într’adevăr a nebunit în singurătatea temniţei. De câte ori ’i-a succes să desdreptate! Ţarul a aflat despre aceasta şi din acel moment a poruncit să-’l păzească pe As cu mai multă severitate. De două ori pe săptămână au lăsat în celula sa apă murdară din canaluri, care îi ajungea până pe la pulpe şi astfel a trăit nenorocitul până la anul 1808, când Ţarul Alexandru I.l-a liberat pe sărmanul moşneag, sdrobit de povara alor 84 ani şi de suferinţele crâncene ale martiragiului, îndurate pentru legitimitatea dinastiei... (După Otto Bernath.) Daelius. b) ca să fie acolo înse, va trebui ca prealabil să li se dee de conferență asigurarea, că ea nu va primi să meargă în 1896 la Budapesta. Telegrama din Berna, pe care o publică „Pester Lloyd“ dela 11 c. și celelalte foi maghiare deasemenea, — că adecă „dintre membrii conferenţei interparlamentare elveţiani numai Italienii s’au pronunţat pe lângă pretensiunile valahe, ear’ Nemţii după toate probabilităţile nu vor lua posiţie pentru chestia valahă“, — n’are dar’ nici un sens. Deputații români n’au cerut să se discute la Bruxella chestia naționalităților, ci telegrama din Berna, care vestia în foile maghiare acest lucru, era probabil făcută numai ca să influențeze asupra deputaților unguri, să-și îndemne ca să meargă în număr cât se poate de mare la Bruxella. Numai aşa ei speră că vor isbuti ca conferenţa viitoare să fie convocată la Budapesta. Contra acestei tendenţe a Ungurilor, deputaţii români au început însă imediat lupta. Şi vor continua-o. Este o perversitate deci, când foile ungureşti spun, că Ungurii se duc la Bruxella pentru a susţine o luptă de apărare, pentru a apăra statul ungar contra „uneltirilor Ligei“. Nu, presa maghiară face sgomot numai pentru a-’i determina pe deputaţi să meargă câţi mai mulţi la Bruxella, car’ pe guvern să-’l silească a pune şi el în mişcare pe toţi agenţii săi. Ungurii, se vede,şi-au făcut chestie de ambiţ naţional, ca viitoarea conferenţă interparlamentară să fie convocată la Budapesta. Deputaţii români, la rîndul lor, lucrează din răsputeri contra realizării acestei dorinţe ungureşti. Iată esenţa luptei interparlamentare româno-maghiare, luptă, care după cum se vede din felul cum au spus-o deputaţii români, va trebui să se aleagă la un fel încă înainte de a se întruni conferenţa interparlamentară de la Bruxella. Sistemele dreptului de alegere. De Dr. Adolf Menzel, profesor univ, în Viena. (Urmare.) tocmiri politice superfluă, este fără scop; totdeodată este vorba de o chestie de forţă economică. Nu este aci locul să relevăm urmările provenite din concepţiunea materialistică a istoriei şi să reducem însemnătatea raporturilor economice asupra întocmirilor politice la adevărata ei valoare. Un lucru însă e sigur. Un sistem de alegere, care stă în contrazicere cu raporturile de forțe economice dintr-un stat, nu va pute dăinui mult. Un al doilea factor, tot atât de important pentru apreciarea întocmirilor politice, îl formează vederile etice şi estetice ale unui popor. Dacă un sistem de alegere stă în contrazicere cu aceste vederi, este condamnabil aibă el altfel ori câte să fie însuşiri bune. Din contră un sistem de alegere „nedrept“ din punctul nostru de vedere, poate ave efecte bune, dacă ea răspunde acestor vederi. Natural că acest criteriu are o valoare mărginită. El nu te serveşte atunci, când vederile etice şi juridice ale unui popor sân deosebite, adecă de câte ori clasele neîndreptăţite prin întocmirile politice existente ajung la conştienţă, că aceste întocmiri sânt nedrepte, care pe de altă parte păturile societăţi favorisate prin aceste întocmiri, nu au ajuns la convingerea, că respectivele instituţiuni sunt condamnabile din punct de vedere etic. Ar fi însă o eroare a presupune, că aceste situaţiuni sunt dese sau durează mult. Din contră istoria ne arată, că vederile lor politice-socialeşi le schimbă şi acele pături care, din punct de vedere al egoismului de clasă, nu aşteaptă nici un avantagiu de la viitoarele schimbări; de multeori aceste idei reformatorice emanează chiar din cercurile acelea. Din cauza aceasta nu este ceva curios, când schimbarea vederilor etice şi jriudice, se întâmplă într’un timp, în care reforma respectivelor întocmiri sociale şi politice încă nici nu există. Se înţelege că până la introducerea reformei, poate trece mult timp. Acelea cercuri din societate, care pot fi ameninţate în adevăratele sau pretinsele lor interese prin schimbările ce sunt de a se introduce in contra convingerii lor adecă în contra vederilor etice schimbate , vor opune resistenţă. Acestea sünt adevăratele timpuri critice în vieaţa statelor şi sunt isvoarele desbinărilor şi revoluţiunilor. Pe lângă acest criteriu luat din ideile predominante pentru apreciarea întocmirilor din stat, cea mai mare atenţiune o merită bazele ce de fapt există, cu deosebire raporturile economice şi legătura dintre celelalte întocmiri din stat. Astfel d. e. dacă un sistem de alegere a fost întocmit pe contracte de interese economice, cari au încetat de a mai exista, sau totuși ’și-au perdut mult din însemnătatea lor, în vreme ce clase cu totului noue s’au născut, — atunci un astfel de sistem de alegere, abstrâgend dela schimbarea în vederile etice, ’şi-a perdut dreptul de existenţă. Acelaşi cas este la un sistem de alegere bazat pe cens de dare, îndatâ ce în respectivul stat sistemul de dare s’a schimbat cu totul. Un sistem de alegere, bazat exclusiv numai pe posesiunea de pământ, poate să-’şi peardă puterea prin creşterea capitalului mobil şi nu-şi mai poate sprijini autocraţia lui pe raporturile existente, şi aşa mai departe. O deosebită însemnătatate are nexul dreptului de alegere cu celelalte întocmiri politice ale unui stat. Dreptul de alegere în sine însuşi nu are nici un scop, el este numai un mijloc pentru a forma representanţa poporului. Această instituţiune are probleme chidă ferestruica temniţei, striga din gura mare, aproape răcnind: — Trăească Maiestatea Sa Şuvalov, puternicul Ţar al tuturor Ruşilor! Nouăsprezece ani de-a rîndul a stat în temniţă, până când în 1796 Ţarul Paul I.l-a silit cu fel şi fel de chinuri să-ş i joare credinţă. Tot în ziua aceea însă, când a depus jurământul de fidelitate şi când s’a ţinut sărbarea încoronării lui Paul, Teodor Aş a strigat în mijlocul procesiunii de încoronare: —• Trăească Ivan Ivanovici Şuvalov, legitimul domnitor al Rusiei! ’L-au prins iarăşi şi ’l-au închis în mănăstirea Spaso-Ievthimijev din Susdalb. în anul 1799 Şuvalov a murit şi cuvintele lui din urmă pe care le-a pronunţat pe patul de moarte au fost: Eu sânt Ţarul Rusiei; Feodor As a avut ii cu totului specifice. Nu este deci corect a judeca dreptul de alegere al tuturor corpurilor representative (perlament, dietă provincială, representanţa comunală etc.) din unul şi acelaşi punct de vedere. în ce consistă acuma problema specială a representanţei poporului ? Şi la această întrebare nu se poate răspunde într’acelaşi chip pentru toate timpurile şi pentru toate popoarele. Desvoltarea constituţiunilor representative au, ce e drept, scurtă istorie; părerile asupra acestor instituţiuni nu au fost totdeauna aceleaşi, şi caracterul naţional al parlamentului nu se poate nega. Cu toate acestea ne va fi şi nouă posibil a caracteriza, cel puţin în general, problema representanţei poporului: aceasta este îngrijirea de interesele generale ale statului şi controla asupra administraţiunii statului. Prin aceasta primeşte o expresiune suficientă atât contrastul cu staturile feudale cât şi cu alte corpuri representative din zilele noastre. Problema representanţei poporului se va împlini cu atât mai sigur, cu cât membrii ei vor fi mai apţi şi vor arăta mai multă energie întru realizarea intereselor generale ale statului. Cu cât un sistem de alegere va ave destoinicia să trimită mai mulţi representanţi ai acestei idei în parlament, cu atât mai preţios este el din punctul de vedere al scopului său. Dacă resumăm resultatele de până acuma, aflăm că punctele conducătoare întru apreciarea sistemului de alegere sunt: vederile morale-juridice ale timpului, raporturile existente şi cu deosebire raporturile economice, în fine garanţiile pentru o înjghebare corespunzătoare a problemei representanţei poporului. Aceste puncte de vedere le aflăm noi de adevărate, deşi până acuma chiar în cercetările ştienţifice au fost de multe ori trecute cu vederea. Este adevărat, că la astfel de întrebări strîns legate cu politica, vederile politice ale scriitorilor inconştient vor influenţa asupra ideilor sale. Cu tot dreptul se va pretinde însă de la o cercetare juridică de drept public, ca cel puţin punctul de vedere de partid să nu fie din capul locului admis. (Va urma.) Nr. 147 TRIBUNA 1/18 Iulie 1895 Maghiarizare cu orice preţ (Coresp. particulară a „Tribunei“.) Din protopopiatul Siriei, încă în toamna trecută, v’am fost scris, că străinii (17 familii: Jidovi, Slovaci, Boemi, Poloni, Nemţi, Ţigani şi Unguri) din Măderat, cortul Arad au cerut dela hispec. reg. să le deschidă şcoală comunală. Comitetul comunal, luând în considerare că comuna e prevăzută cu şcoala destul de bune şi că străinilor nu le sânt închise, au apelat contra decisului congregaţiunii, dar’ ministerul de culta a respins apelata şi a îndrumat de nou representanţa comunală să aleagă scaunul şcolar. Văzendu-se constrînşi, au ales conform legii din 1868, 7 membrii, toţi oameni cu carte şi fruntaşi. Aceasta nui-a plăcut representanţei cottense. Cu data de 7 Iulie se aduce la cunoştinţa antistiei comunale, că alegerea arătată sub actul cu Nr. 437/95 s’a nimicit, nefiind făcută în cadrul legii; astfel s’au numit prin congregaţie resp. comitet permanent, afară de notar, care a fost şi în comisia disolvată — încă 6 dintre potlogari, dintre cari 2 nu ştiu nici ceti, nici scrie care alţii 2 abia pe nimerite cetesc, eare de scris de tot puţin. Legea mai zice, că numai dintre locuitori respective dintre cei ce contribuesc la susţinerea şcoalei să se aleagă membrii scaunului, până când, între cei numiţi sânt şi cari nu contribuesc nici cu un ban la greutăţile comunei. Cei numiţi sânt următorii: Faur Mihály, de neam Ţigan, de profesiune faur; Koválcsik József, Slovac, păpucar şi soţul „moaşei comunale“; Werner Heinrich, neomaghiar, birtaş; Tamasevics György, Polon germanisat, apoi metamorfosat în j6 magyar hazafi, butnar pe când erau viile la putere, azi insă lucrător cu ziua; Zöldi Antal la Maghiar, lucrător de vite şi Gajzágó Gyula, singurul Maghiar, de profesie rotar. Toţi oameni, cam afară de Ţiganul Faur, azi sânt aici, poimane îşi duc catrafusele într’altă parte. Aceştia sânt aleşii şi patronaţii guvernului. Ferice de ei! Şi, ferice de stăpânii lor, până îi pot propti astfel de oameni. Ruşine însă pe capul Măderătanilor, căci ei hrănesc pe aceşti oameni, fiind mai toţi măiestri Au nimerit bună ocasiune de a cere şcoală, tocmai pe când guvernul are pofta se facă atâtea şcoli ungureşti pe „milleniu“. Cugetat au ei şi aceia, că fiind ei calici, sătenii români le vor susţină şcoala. Ministrul însă în respingerea apelatei spune: că şcoala se va susţină de cătră proprietarii străini, car’ Românii noştri nu vor contribui dacă servesc cult mai mare ca 5°/0. Că se va ţine ministrul de vorbă, vom vedèa. Până acum semnele n’arată, pentru că sub Nr. 968/895 corniţele suprem al Aradului, pe lângă numirea membrilor în scaunul şcolar şi statorirea salarului învăţatoresc cere din casa comunei anticipaţie 150 fl. pentru prevederea salei cu mobile şi recursite. Această sumă va întră în gura lupului Vom vedea ce poziţie vor avă Măderătanii faţă cu şcoala ce li se impune, vom vedea ce atitudine vor observa autorităţile noastre confesionale, faţă de şcoalele expuse şi cu deosebire, faţă cu cele din Măderat, fiind numai 2, care numărul de obligaţilor 300 cari mai toţi cercetează şcoala regulat! ? Mai mult ca sigur, se poate crede, că înfiinţându-se şcoala com. (se aude câ va fi de stat) la şcoalele confesionale nu vor fi permis să umble mai mulţi băieţi decât spune legea care plusul va fi de obligat a merge la şcoala ungurească, care, la tot caşul, atunci va fi susţinută şi de Români, deşi servesc 20% cult. Acum, mai mult ca niciodată, trebue să încordăm toate puterile şi să lucrăm cu toţii. Autorităţile noastre se desvoarte cu mult mai mare activitate, dacă voesc să apere tesaurul naţional. Călătorul. Spicuiri din foile maghiare, în ce chip scandalos „scribii“ din presa maghiară îşi fac meseria, arată caşul povestit de însuşi „Kolozsvár“ de la 10 iulie, care demaschează pe colegii sei de la „Magyar Hírlap“, că fac şarlatanii neiertate. Astfel ca să dee ştiri de sensaţie, un raportor al acestei foi ovreieşti resumează din Shhakespeare cuprinsul piesei „Romeo şi Julietta“, spunând că s’a întâmplat o asemenea istorie într’un oraş unguresc, pe care nu-’l numeşte însă, şi cu persoane din al căror nume spune numai iniţialele, ori mai bine, pune numai nişte litere, pentru că din întreaga istorie nimic nu s’a întâmplat. : Mâne-poimâne, cei din presa maghară o să copieze din Molicăre, aşa încât Ungarii o să jure toţi, că ei sânt cei mai cu haz popor din lume. De altmintreli ce să zicem: fiecare naţie îşi are presa pe care o merită! * Ca să fie totdeauna câte ceva prin tot despre „expediţia de patrie strămoşească căutătoare“, tovarăşii cari ajută contelui Zichy să cheltueascâ cele 60.000 florini se îngriesc să trimită într’una câte o știre în „patria maghiară din Europa“. Iar’ când n’au tocmai ce să scrie, pentru că nici în Asia nu sfintemiri în fiecare sat, atunci scriu că ce era să li se întâmple! Astfel foile dela 11 c. spun că mergenid la 29 Iunie expediţia înspre Chodsal-Macjhi, era să păţească o nenorocire: să cadă într’o prăpastie, deoarece s’au spăriat cei cinci cai cari îi ducea. Din fericire caii au fost însă ţinuţi bine în frâu, şi astfel nu s’a întâmplat nici o nefericire. Ce fericire! * Drept probă despre deşteptăciunea maghiară, „Nemzet“ de la 10 Iulie aduce ştirea, că funcţionarii maghiari de la poştă au observat cum „foile române duşmane stat ungar“ trec aici din România sub titluri. Astfel „Curierul“ din Bucureşti a servat că trece sub cinci numiri: „Parxul Român“ „Solul Român“, „Agronomul Român “, „Graiul Român“ şi „Graniul (?) Român“. Deştepţi funcţionari. Un lucru însă tot nu au aflat: sub numele acelui „Curier“ cere foaie se ascunde? Ear’ până nu vor fi aflat aceasta, pojia — zadarnic se laudă—tot nu vor fi ifrituit-o ! Revista politică. (Chestiunea macedoneană). Isvorofii Sublima Poarta s’a adresat guvernului bunal „exprimându-’şi dorinţa“ a se închide mai biar graniţa din partea bulgară, deoarece la Crasna-Felicije s’au ivit noue bande. Gunul bulgar a dat asigurări liniştitoare. Polrie are totuşi de gând a se adresa din nou ju rilor cu rugarea ca ele să a d m o n i e venică odată pe guvernul bulgarii* a nu se avânta. Ultimul consiliu de miniştri turci ocupat în sfîrşit cu exmiterea Geram-uri)|» privitor la crearea de noue episcopii bifl gare în Macedonia, dar’ nu s’a ajuns la nic un resultat. Marele vizir ar fi aplecat, zip oficiosul, — dar cercurile Turcilor bătrâni voesc să audă. Acum încep şi Grecii a-’şi valida glasul. Ziarele oficioase „Palingensia* „Asti“ îşi exprimă părerea de rău asupra unui articol al foii internaţionale din Aten's „Journal Tranşai»“, care sfătueşte pe Poar să satisfacă pretensiunile bulgare spre pagula elenismului. „Palingenesis“ adaogă, că, dăm politica de agitaţiune a Bulgariei ar ave resultate, şi Grecia ar fi silită a dovedi „superioritatea“ sa numeric, şi morală în Macedonia prin mijloac eficace. Doi indivizi, pretinşi oficeri bulgari, sosiţi în Atena zilele din urmă, au depus c fuseseră prinşi de Turci şi duşi la Constantiopol, de unde însă au fugit, fiind groze chinuiţi.