Tribuna, iulie 1896 (Anul 13, nr. 144-168)
1896-07-31 / nr. 168
Anul XIII Sibiiu, Mercuri 31 Iulie (12 August) 1896 Nr. 168 mSE^aSBSBsEtfflSSSS aaaaaa INSERȚIUNILE ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: I lună 85 cr., lu an 2 fl. 50 cr., »/, an 5 fl., 1 an 10 fl Pentru ducerea la casă cu 16 cr. pe lună mai mult.. Pentru monarch!«: \ lună 1 H 20 cr., an 3 fl. 50 cr., ’/i an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: II an 10 franci, ll. an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte. Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua-oară 6 ci a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 c.. Redacţia şi administraţia: Strada Poplâcii Nr. IS. Telefon Mr. 14. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Apare In fiecare zi de lucru Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici a 6 cr. se vend la „Tipografia“, şoc pe acţiuni FAPTE? „... în faţa energicei protestări şi a desminţirii sdrobitoare, ce dl Lucaciu îi dă prin fapte...“ „Gazeta“ din Bucureşti. Oamenii mici de suflet, mari de patimi, cari s’au pus în slujba marei intrigi, ce avea de scop se ne nimicească total, ca organisaţiune de partid naţional, şi se ne predee drept plocon de îndulcire millenară, ’şi-au perdut tot rostul. După ce o jumătate de an şi mai bine ne-au încurcat sub diferite pretexte exploatând toate aparenţele, şi intervertind toate faptele, acum recurg la cele mai grosolane scornituri, la cele mai patentate neadevăruri. Se vede, că li s’au secat isvoarele şi de intrigi, şi de calomnii, car’ meseria ce ’şi-au făcut-o cu consecvenţă vrednică de o causă mai onestă, li s’a prefăcut în sânge, în nărav din fire. Am dat ieri specimene din această nouă procedură de a „servi marile interese ale causei naţionale“. La cele ale „Revistei Orăştiei“, care prin rolul seu de duplicitate în tot decursul crisei s’a şi învrednicit de halul, în care a ajuns, nici nu mai reflectăm. Aşteptăm numai să vedem, dacă această forţă va avea ca şi tărie, de a-şi recunoaşte greşeala, sau că toată forţa ei este numai în cutezanţa de a atăca pe toţi cei ce nu se mai închină elicei, la care ea încă tot mai ţine. Nu se poate însă trece cu vederea cutezanţa, ca să nu întrebuinţăm un termin mai nimerit, cu care debitează patroana acestei „ Reviste “, „ G a z e t a “ de la Bucureşti. E vorba de părintele Lucaciu. Sânt mai mult de zece zile, de când am publicat scrisoarea din giurul Bâllinari, în care părintele Lucaciu, acel om, din care într’un timp ne formam idealul nostru, ni se presenta într’o lumină cu totul millenară. Dacă cele expuse acolo, cu atâta cumpăt și obiectivitate, ar fi fost despre un preot, pe care să nu-’l cheme Dr. V. Lucaciu, le-am fi dat pe d ’ncolo, printre mulţimea de milleniade, şi nu ne-am fi mai făcut mari scrupuli. Astăzi publicul poate nici nu ’şi-ar mai aduce aminte de ele. în sfîrşit anul millenar a avut atâtea ispite din toate părţile, încât ar fi fost o adevărată minune, mai ales după circularele episcopilor, dacă nu s’ar fi găsit şi „preoţi millenari“. Cu scrisoarea „din ţeara părintelui Lucaciu“ însă n’am putut tracta aşa de uşor. Ea ne-a isbit groaznic de dureros, şi 10 zile am ţinut-o la noi, cumpănind faptul, până ne-am hotărît a o da publicităţii. A apărut, aşteptam, ca părintele Lucaciu să ne clarifice, şi deşi nu mai aveam o nădejde întemeiată, totuşi aşteptam cu dor, ca părintele Lucaciu să ne dovedească, că am publicat o curată scornitură, şi astfel să ne scape pe toţi de penibila şi sdrobitoarea impresiune, pe care trista realitate a trebuit să ni-o facă tuturor. Zece zile au trecut de atunci, şi afară de unele isbucniri telegrafice, cari pe o formă pot dovedi şi pro şi contra, nimic, absolut nimic n’am căpătat, nimic, absolut nimic n’am cetit nicăiri. întreagă obştea românească crede astăzi, ceea ce s’a publicat prin scrisoarea din giurul Băii-mari, şi întreagă obştea românească ’şi-a făcut judecata. Nici dintr’o parte nu ni-a venit nici un semn, din care s’ar pută deduce măcar o îndoială. Acesta e un fapt. Noi înşine, am crezut şi credem şi acum, deşi ne este aşa de nespus de greu, că da, adevărate sânt cele expuse în scrisoarea ce am publicat. Am trebuit să le credem pentru cumpătul şi obiectivitatea cu care sânt scrise; am trebuit să le credem pentru întreg rolul pe care părintele Lucaciul-a luat în „situaţiunea schimbata“, punându-se nu numai pe partea, ci în fruntea mişcării pornite de „răsvrătiţii“ noştri, şi am trebuit să o credem pentru rolul analog al fratelui seu, părintele Constantin Lucaciu... Acesta e un moment nou, pe care trebue să-l relevăm. „Dreptatea“ din Timişoara publica în noul seu 135, de la 30 Iunie n. o corespondenţă, în care se descria un „tămbâlău millenar la mănăstirea Bicsadului“, unde în 21 Iunie a fost primit corniţele Simoncsics, cu mare alaiu, şi s’a făcut sărbare mare millenară cu banchet şi veselie patriotică, la care — durere — au participat mai mulţi preoţi români. Şi se zice în scrisoare : „Mai luat dau parte la acea sărbare şi banchet marele naţionalist şi tribunist, Constantin Lucaciu, preot în Josip, care altcum şi cu ocasiunea „misei (liturgiei — R. „Trib.“) millenare“ a arborat pe turnul bisericii române din Josip tricolorul „naţiunii“ pur şi simplu numai din dragostea şi iubirea cea mare cătră poporul românesc...“ Când am cetit aceste şire în „Dreptatea“ am fost isbiţi, căci cine nu ştie că părintele Constantin Lucaciu a avut un rol mare pe la toate mişcările şi manifestaţiunile naţionale, şi că dacă nu în talente, apoi de sigur in sentimente era un alter ego al fratelui seu, părintele Vasile Lucaciu mai înainte? Şi totuşi în zădar am cetit zilnic nu numai „Dreptatea“, ci şi celelalte foi româneşti, căci despre cea mai mică desminţire n’am aflat. Şi să ne însemnăm, că dela apariţia acelei scrisori în „Dreptatea“ au trecut nu 10, ci peste 40 de zile. Ei bine, dacă mai târziu află omul lucruri analoage despre fratele părintelui Constantin, şi le află expuse cu atâta cumpăt şi aşa de obiectiv, cine va putea să nu le creadă, mai ales după ce a văzut deja realisându-se atâta schimbări, despre cari nici închipuire n’ar fi putut să-’şi facă? Şi acum să vedem cun a desminţit părintele Dr. Lucaciu „prin fapte“ aserţiunile concrete ale scrisorii din chestiune. Trebue să mărtuisim, că ne genează a arăta aceste „apte“, şi ne genează nu atât pentru noi.. Am și crezut, că doar o să primim crisori, prin cari să ni se dee măcar eplicări, dacă nu dovezi, și astfel se cutăm publicul de isbucnirile momentane decărcate prin telegraf. Am aşteptat, și cedem că am aşteptat destul de mult, deș causa nu e de natură de a putea suferi multă întârziere. Poate că aşteptam înă, dar’ „Gazeta “ din Bucureşti, cu „faptele“ ei sdrobitoare ni-a luat răbdara. Iată deci „faptele“ ! Corespondenţa noastă a apărut în numărul de la 1 Auguste. în 3 August am fost primit o telegramă, esenţa căreia am fost dat-o imediat; acum o dăm întreagă: „Baia-mare, 3 Augist. Toată corespondenţa despre mine falsă tendenţioasă, înfierez autorul perfid, minchis, ruşinea Tribunei, publicarea neadevănlui, scandalisarea publicului naţional. Bacuri duşmanilor. Dr. Vasile Lucaciu*. Noi constatăm, că aceasta nu e o desminţire „prin fapte“, ici n’am luat-o de atare, şi imediat am pus, că ne-am bucura, dacă părintele Staciu ne-ar dovedi, că corespondenţa e n numai „falsă şi tendenţioasă“, ci absol neadevărata. Dovada nu ni-a venit nie până azi, locuioiilor din Patagonia,spre cari Jules Verne zice, că şezând sânt urme de mari și stând numai 5. — Ea, chlondină, care de ani deja suspina trist: „Unul nu i născut se trăeasă singur!“ şi are schi dulci, mai dulci decât zama lungă, ce na dat-o în Dumineca trecută sărmanul Mnăr lângă papricaş. „Ştii d-șeară, care figuram cuadril ’mi a plăcut mai bine? „Nu!“ „A d-tale!“ şi ea „ziceşte a rîde“ şi trec mai departe. Tali, Sabina, Elisabetarei fetiţe drăgălaşe ca trei boboci de trafiri — şi coroana tuturor, Blanca, Ana Virginia — ah! da, Virginia. Cât de mând trece prin sală cu un tiner înalt şi chipeşi vorbesc despre... cine ştie ce..., căci ei surîde — îl priveşte galeş... şi are ochiia plini de farmec? Ah! pentru aceşti odaş fi în stare se iert toate poesiile lui Per de la Cluj, aş fi în stare se iert şi poeta,are o oră întreagă m’a torturat cu susple-’i poetice, — aş ierta chiar şi petrecere de la Sângeorgiu, dar’: Floare-albastră, floare-istră Totuşi este trist nn lui Şi dacă în cununa acea frumoasă se află şi fiori deja vestejite,mpoartă mult, căci : Des Lebens ungeteilte ude Ward keinem sterblicheu Teil. în ziua următoare, la 4 Aug. ne-am pomenit însă cu o altă telegramă. Aceasta era nu de la părintele Lucaciu, ci de la „poporul din Şişeşti“. Iată-o şi aceasta: „ Baia sprie, 4 August “. Poporul din Şişeşti respinge indignat minciunile şi injuriile publicate în „Tribuna“ contra părintelui Lucaciu; exprimă deplină Încredere în caracterul seu român ; e curat ca soarele; clevetirile (?! R. Trib.) „Tribunei“ nu-l pot atinge (!? Red.). Ne vom pronunţa şi în scris demascând perfidia. Vasiliu Baban, docent; loan Bud, jude; loan Ciocotişan, Gavriil Bun, Mihai Viman, Georgiu Abraham, loan Abraham, Iacob Filip, alegători“. Acesta este al doilea „fapt“, care însă, evident, că cumpăneşte şi mai puţin, ca cel dintâiu, în acesta se promitea „pronunţare în scris“, aceasta însă se vede, că merge aşa de greu, că nici într’o săptămână n’a ajuns la noi. Acestea sânt „faptele“ prin care ne-a „desminţit sdrobitor“ părintele Lucaciu. Noi sântem convinşi, că întreagă obştea românească rămâne neîndestulită cu aceste fapte, aşteptând altele. Şi avem tot dreptul, ca să aşteptăm fapte, dar, fapte veritabile, dovezi neîndoioase, concrete, care să ne liniştească pe toţi. Pentru că, să ne ierte părintele Lucaciu, dar’ chestiunea aceasta nu-’l priveşte numai pe dînsul personal. Ea ne priveşte pe toţi. Ne-am făcut un ideal, un idol dintr’o figură, care a devenit pentru noi o comoară comună. Destrămarea acestui ideal este o rupere în inima şi sunetul nostru. Căderea idolului ce ne-am ridicat ne atinge nespus de dureros; ea este ca şi o rupere din „eul“ nostru propriu. Avem deci şi noi un drept, ca să ştim în grabă cum stăm, să ştim, dacă vulturul de odinioară, cu care se înălţau aspiraţiunile noastre curate, este el rănit, este el căzut, este legat ori este liber ? Avem dreptul să pretindem clarificări, bărbăteşti, obiective şi cumpătate, a măsurat gravităţii causei, de care să leagă atâtea consecvenţe, în numele opiniunii publice, noi pretindem aceste clarificări, ca lumină să fie ! O voce rusească despre România. KiNovostia din St.Petersburg scrie despre visita Monarchului nostru la Bucureşti: „Alăturarea României la tripla alianţă ne pare o anomalie politică, un plan josnic de te uimeşti. A uitat oare România de istorie,şi-a uitat ce pe veci au opus diferiţii Metternich şi alţi asemenea politici eliberării principatelor de la Dunăre. Nu stăpânesc oare Maghiarii şi acum în româneasca Transilvaniei Noroc, că opinia publică din România e aşa, încât în vremea primejdiei se ştie puternic manifesta. Noi sântem convinşi, că intrigile austro-ungare nici acum nu vor duce la succes şi că guvernul din România nu va cuteza să lege primejdioasa alianţă, care nicidecum nu corespunde trecutului României, dar nici actualelor ei interese“. FOIŢA „TRIBUNEI“. SUFERINŢA Tu zici, că să nu mai plâng, mamă!.. Să nu mai plâng... mie ’mi-e teamă, Că mor... mor de dorul lui, mamă! Şi el nu ştie, cât ’l-am iubit!... Şi tot plâng... O, el nu ’şi-a dat seamă, ...N’a ştiut, că-’l iubesc... şi-a murit !... Şi tu zici, că să nu-’i mai duc dorul!... Şi gândul meu tot îşi ia sborul Spre el... şi să nu-’i mai duc dorul?! O, tu nu ştii, ce mult îl iubesc !... Vai!... mie’mi stă ’n gând tot omorul... Şi să nu-’mi fie dor?!... Nebunesc!... Şi noaptea îi văd arătarea... Il văd... şi ’mi perd răsuflarea... Şi plâng... vai! mă ’nfrică arătarea!... Mă chemase la el în mormânt... Mă deştept... şi’l mai simt sărutarea Pe frunte... e rece... o simt!... O!... de moarte ’mi-e frică, tu mamă!... O, moartea e rea fără seamă... Şi totuşi aş vrea, să mor, mamă, Ca să-’i spun, cât de mult îl iubesc!... O, vino rea moarte şi ia-mă... O, vino!... că-atâta îl doresc!... Victor. Băile de la Sângeorgiu. — Idei şi impresiuni. — Rodna-veche, August 1896. II. Şi te-ai dus dulce minune Şi-a murit iubirea noastră, Floare-albastră, floare-albastră Totuşi este trist în lume! (Eminescu). Poate pe nici o cale nu s’ar fi putut mai nimerit ilustra contrastul între trecutul şi presentul băilor din Sângeorgiu, decât prin petrecerea din 2 August, petrecere, a cărei venit curat era destinat „pentru înfrumseţarea băilor“, în anii trecuţi petrecerile de la Sângeorgiu erau locul de întâlnire al inteligenţei din băi şi giur, aci puteai vedea profesori, medici, advocaţi... lume multă şi aleasă. Şi azi? Petrecerile de azi sânt numai o sarbedă umbră a celor din trecut. Dar’ să intrăm în sală, începutul petrecerii e fixat pe 8 ore şi9 sala relative spaţioasă e aproape de tot goală. Câteva familii din Rodna, Năsăud şi Sângeorgiu. Şi totuşi îţi făcea o impresiune bună să vezi o cunună aşa frumoasă de darnicele — mie ’mi se pare pleonasm a adauge atributul „frumoase“, când e vorba de Româncuţe. — I Nolla, o brunetă drăgălaşe şi interesantă. Mai interesantă decât conversaţia perechii, care chiar trece pe dinaintea noastră. El, un tiner cu musteţi microscopice, pe cari nici inventa nu le-ai putea, de statura Ear’ sexul bărbătesc ?! Abstrăgând dela înaur, cari nu mai trag în cumpena holteilor, dela 2—3 tineri mai în etate, numai tineri, cărora acum le-a început a le răsări musteţile. Cei drept toţi aveau in ei elementul petrecerii şi damele nici nu se pot plânge, că dotră n’au dansat, dar’ totuşi e mare deosebire, dacă dansezi cu un tiner de 20 ani sau cu unul de 28. Nu-’i aşa, d-şoară Ana, altcum te impresionează, dacă un tiner de 20 ani îţi face un compliment, şi altcum dacă unul de 28. Ah, dacă eu ’ţi-aş spune că eşti un ânger ai zimbi şi poate te-ai bucura, căci care damă s’ar supăra, dacă cineva o află frumoasă — şi cuvintele mele n’ar produce mai mare impresie, ca o peatră ce o arunci în apă — câteva cercuri pe suprafaţa ei şi apoi earâşi se face liniştită. Dar’ când unul mai în etate ’ţi-ar spune că eşti un înger, când te-ar privi răpit de farmec rugător, cum numai ochii se ştiu ruga... peatra e în stare se facă valuri mari, se pătrundă până în inima apei deslănţuind acolo o putere, care dormia acolo inconştie şi atunci simţi că vieaţa e nespus de dulce... Da, ne înşelăm în amiciţie, în amor, vedem cum apun idealurile noastre, vedem cum vieaţa noastră întreagă am alergat după visul unei fantoame------------vedem că nu ne mai rămâne nici o speranţă, numai 4 scânduri şi câteva palme de pământ şi totuşi iubim vieaţa, căci: „Ah, e negrăit de lesne să-’ţi repezi un glonţ în creer, Dar’ pe cer schinteie luna şi prin iarbă cântă-un gier. E-o mişcare, e un farmec ce în veci nu se mai curmă Şi când te întorci şi cugeţi lung privind, ce laşi in urmă ! Simţi că nu-’i chip să te saturi, că-a trăi e-o fericire. Primeşti orice suferinţe, dar’ eterna nesimţire Nu! Durerea are capăt; moartea-’ţi zice: Niciodată ! Altă lume, altă vieaţă, e-o poveste minunată, însă ca să-’i dea crezare în veci mintea-’mi n’o se poată. Eu o lacrimă de-abia, nu ’mi-aş da-o pentru toată Nesfirşita fericire din vieaţa de apoi Câteva lopeţi de ţernă, rămăi ţernă şi gunoi ! Vlăhuii. N’aş mai avu poate, decât să spun, care a fost regina petrecerii. Nimic mai uşor, decât să răspunzi la această întrebare. Ghina? Aş! Drept ai frate — nu, nu vă spăriaţi, n’o să-’l numesc — „noi cari propagăm iubirea ideală nu facem obiect de comerciu din ea“ — Virginia? are ochi aşa de dulci... dar’ Blanca e atât de simpatică! Tilli, Sabina şi Elisabeta sânt aşa de drăgălaşe, scriu şi versuri frumuşele şi... „D-şoară, ştii care figură din cuadril ’mi-a plăcut mai bine?* „Nu!“ „A d-tale!“ Ah! E poeta, care o vară întreagă m’a torturat cu suspinele’i poetice, cu tinărul cu mustețile microscopice. Nu! de mii de ori nu! Reginei petrecerii nu’i permis să scrie versuri. Nella e așa de interesantă încât ar merita s- o proclam de regina petrecerii, dacă d-șoara Ana nu ar fi aşa de atrăgătoare. Cum văd totuşi nu-i aşa de uşor să răspunzi la această întrebare. Causa? Taci inimă... taci! M. Aegea. Un pas vrednic. Consistorul săsesc din Sibiiu a făcut un pas de o rară energie şi demnitate. El a adresat ministrului de culte şi instrucţiune o representaţiune bine motivată în contra congresului didactic millenar, al cărui spirit şovinist a pus în uimire toate cercurile adevărat patriotice, şi a surprins cu drept cuvânt mai ales naţionalităţile. Representaţiunea de protest ţinută cu o rară energie şi demnitate e datată la 14 iulie şi iscălită de episcopul evangelic Dr. Fr. Müller şi archivarul Dr. Friedrich Orendt. Importantul act, care a pus în furie presa maghiară, îl vom face cunoscut mâne. Crisa în Orient. Informaţiunile din toate părţile, publicate în ziare spun, că între cabinetele puterilor mari, precum şi representanţii lor respectivi se urmează de vreo zece zile o corespondenţă foarte viuă nu numai prin telegraf, ci şi prin diferiţi curieri speciali, toate relativ la situaţia în apele Levanei. Tot în zilele acestea contele Gouchovski a trimis pe consulul general al Greciei din Budapesta la Atena, cu Însărcinarea de a recomanda urgent guvernului seu se se modereze, în modul acesta s’ar pută, zice informaţia, delătura începutul deja întâmplat spre o desbinare între puterile mari.