Tribuna, septembrie 1896 (Anul 13, nr. 192-215)
1896-09-01 / nr. 192
Pag. 766 Sibiiu, Duminecă. A doua oară, domnul Moţa n’a înțeles bine (ba pare că nici n’a cerit bine) pasagiul citat din broşura lui Slavici, deşi d-sa era cel ce o împrăştia la timpul său în toate părţile, căii altfel n’ar fi putut crede, că dl Slavici face aluviune la dînsul când scrie: „banii se aflau în manile altei persoane, dela care guvernul maghiar nu poate (jear’ nu „n’ara.. .. „Trib.“) se aecaastreze nimic. Numai dacă dl Slavici ar fi scris: „...dela care guvernul unguresc n'are ce se secuestreze”... &i pută ca acea „altă persoană” să fi fost domnul Moța. Dar’ Slavici scrie altcum... Celelalte declaraţiuni ale dlui Moţa le luăm la cunoştinţă. Chestiunea românăin Roma. Conferenţa domnului Roberto Fava. Raport special al „Tribunei“. — Roma, 2 Septemvrie n. (Urmare.) în seria revoluţiunilor, făcute de Români,'' au rămas celebre în istorie, cea dela 1437, cea întâmplată la 1514, sub concugerea Săcuiului Doja şi cea de sub capitanatul lui Horia, Cloşca şi Crişan, la 1754. Toţi aceşti capi ai revoluţiunilor au fost supuşi la cele mai oribile torturi. Conducătorului celei dela 1437 ’i s’au tăiat picioarele de viu. Doja a fost pus pe un drug de fer înroşit la foc, pe cap ’i s’a pus o coroană de fer asemenea roşită la foc şi cu mari cleşte arse în jeratic ’i s’a tras carnea de pe oase, ca să o dee mâncare companionilor săi, cari câteva zile au fost lăsaţi să flămânzească. Dar’ în van s’au aplicat cele mai crudele suplicii. Nici torturile, nici ferul ars, nici roata, nici cleştele înroşite in jeratic, nici aspectul drumurilor acoperite de cadavre n’au intimidat pe Români nici nui-au făcut să devieze un pas măcar dela calea propusurilor lor, de a muri mai bine, decât a renunţa la drepturile lor. Din inima lui Horia îngropatâ sub roata de supliciu a răsărit de nou şi s’a înălţat şi mai sus şi mai splendid idealul Românilor. Prigonirile de o parte, luptele de revindecare de ceealaltă parte, durau încă şi la 1848. A isbucnit faimoasa revoluţiune condusă de Kossuth. Românii asemenea celorlalte naţionalităţi ameninţate de maghiarism, s’au dat pe partea împăratului. Evenimentele, cari au urmat, sânt cu mult mai cunoscute, decât ca se fie lipsă a le mai aminti. Sânt însă unii, cari fac imputare Românilor, pentru ce au atacat ei revoluţiunea maghiară dela 1848. Nimic mai injust, decât această imputare, dacă considerăm faptele fără patimă. Noi prea suntem obicinuiţi a nu vedea în Maghiari altceva, decât visiunea poetică fantastică ce a creat- o în giurul lor legenda: o naţiune împresurată de o splendidă aureolă de generositate, însufleţită de tot ce e frumos şi nobil şi gata a-şi vărsa propriul seu sânge pentru triumful sablimelor ideale de independenţă şi libertate. Dr. Belu: Din contră sânt încântat de petrecerea aceasta — vreau să zic de damele frumoase ce se află aici. Poppa (glumind): Aşa? Ştiut-am eu că le place la Nemţi de Românce. Chiar eu am auzit până a zis un Şvab cătră o ţerancă dea noastre: Tu rumuna ade muna, Place la mine rumuna! (Serios cătră amândoi). Mă rog de iertare, nu vreau să vă fiu şi mai încolo peste mână! (face compliment. Să duce).Se întona cvadrilul. Treza aplecându-se la o parte îi cade roza de pe piept. Beiu o ridică întinzându o Trezei. Ea o ia într’acest moment să atinge mâna ei neagră și dură de-a lui mână fină și albă ca zăpada. El privește cu admirare la acea mică mână neagră și brăzdată de lucru. Treza (observând diferenţa aceasta. Cam confusă): Ce dans o să fie acesta? Dr. Bein: Cuadrilul al doilea. Sau mai bine zis: cuadrilul ampresaţilor! Treza: Aşa ?! (surizând): Ai fost cândva ampresat ? Dr. Bein (privind adânc în ochii ei mari şi negri): Da. Şi chiar în momentul acesta sunt. (Se scoală făcând Trezei un compliment). Să am onoare la cuadrilul al doilea! (Să duc) Destul! Sănătate bună. O gâscă. Dar’ legendele sânt legende şi istoria e istorie. Şi când noi vedem pe domnii Maghiari că desconsideră şi neagă pentru alţii acelaşi principiu de naţionalitate, pentru care ei înşişi au luptat atâta şi cu o energie aşa de admirabilă şi că ei aplică duplu în contra naţionalităţilor supuse cu forţa hegemoniei lor toate torturile, pe cari ei (Maghiarii) I le-au suferit din partea absolutismului austriac, atunci realitatea se impune pe lângă toate atracţiunile şi coloriturile legendei. Ca au voit Maghiarii, când au înscenat faimoasa lor revoluţiune? Scopul lor era duplu: de a recâştiga şi a câştiga. Maghiarii voiau de o parte să-şirevendice drepturile la independenţa lor naţională şi în punctul acesta e întru adevăr justă şi legitimă admiraţiunea, simpatia şi entusiasmul ce li s’a arătat din partea tuturor popoarelor civilisate; dar’ de a’tî parte ei voiau se subjuge toate celelalte naţionalităţi din Ungaria, un scop, spre care şi astăzi tind tu sălbaticele lor sisteme de opresiune. Cu alte cuvinte ei voiau pentru sine întreagă Ungaria şi Transilvania şi voiau nimicirea a tot ce nu-i maghiar. Voiau nici mai mult nici mai puţin, decât desfacerea Ungariei de către Austria şi extirparea sau contropirea în maghiarism a tuturor celorlalte naţionalităţi, cari fac parte cu ei din regatul Sfântului Ştefan. Astfel cuvântul revoluţionar al Maghiarilor e tot acelaşi cu încercările păcătoase a tuturor tiranilor şi el perde astfel orice drept de simpatie din partea celor cari nutresc un cult pentru adevărata libertate. Acesta fiind scopul dorit de Maghiari, e natural dacă Românii, Croaţii, Sârbii, Slovacii, cari toţi ţin la propria lor independenţă naţională, au prins armele în contra Maghiarilor, pentru ca aceştia să nu reuşească a se face călăii lor... Fiind vorba de despotism şi despotism, ei au preferit despotismul austriac mai puţin dur şi mai puţin periculos, despotismului maghiar, care nu cunoaşte nici margini, nici echitate, nici umanitate. Apoi oricât de rău ar fi fost şi pentru Români sistemul absolutistic al Austriei, totuşi sub acest regim ei puteau trimite deputaţi în parlament, puteau deschide şcoli, iute, uneia asociaţiuni şi institute de cultură naţională, ceea ce astăzi e făcut imposibil din partea pseudo-constituţionalismului maghiar. Sub absolutismul austriac nici nu se vorbia încă despre atari instituţiuni, pe cari le au întemeiat mai târziu Maghiarii pentru a despoia pe Români de naţionalitatea lor, reuniuni cum sunt: Kulturegylet, adecă reuniune de maghiarisare, Kisdedova sau asile pentru maghiarisarea copiilor şi alte de aceacestea. In sfrşit sub absolutism nu ştiu dacă vre-un jurnalist român a fost întemniţat, pe când astăzi un Român, care să dedică carierii de jurnalist nu-’i sigur despre altceva, decât ca în scurtă vreme are să ajungă în temniţă. Deci pentru ce să fi trebuit Românii se facă causă comună cu aceia cari doriau a-’i suprima sau, neputându-’i suprima, a-’i persecuta spre a-’şi ajunge cu timpul scopul. Dacă Maghiarii în revoluţiunea lor ar fi fost sinceri şi leali cu strigătul: „răsboiu Austriei, libertate popoarelor oprimate ale Austriei*, de sigur lucrările s’ar petrecut altfel, închizând această parentesă, să reluăm firul evenimentelor şi să vedem în Blaj, simpaticul orăşel din Transilvania, ziua de 15 Maiu 1848. Pe un şes vast, care s’a numit după aceea Câmpul libertăţii, Românii sânt întruniţi în număr de peste 40.000 şi ei votează o adresă cătră împăratul, care e o probă solemnă despre maturitatea politică şi iubirea lor de libertate şi care rămâne ca şi o cartă fundamentală a revendicărilor române, pentru că punctele principale ale acesteia formează şi astăzi bazele acţiunii naţionale a poporului român din monarchia austro-ungară. în aceasta se cerea mai pe sus de toate recunoaşterea naţiunii române ca naţiune constituţională, libertatea individuală şi industrială, suprimarea terminilor injurioşi pentru Români, cari să cuprind în corpul legilor şi (Ca nici o discuţiune şi nici o deliberaţiune se nu se facă cu privire la uniunea Transilvaniei cu Ungaria, până când naţiunea română nu va fi representată, cum se cuvine, în dietă. Dar’ aceste cereri au fost în mod dur respinse de Maghiari, cari au răspuns eu aceea, că au ridicat la margine de drumuri şi în pieţe turci, pe cari cu litere mari era pusă inscripţiunea: „Uniune ori moarte“. Se convoacă dieta Transilvaniei compusă din 30 de membri, dintre cari mai mult decât,„ erau Maghiari se votară încorporarea Transilvaniei la Ungaria contra tuturor proestelor vii ale Românilor. La 1851 la întrevenirea eminentului patriot Dr. Ioan Raţiu — care şi astăzi luptă în fruntea comitetului naţional român din Transilvania cu o neînvinsă energie pentru revendicarea drepturilor poporului său — şi a altor câţiva patrioţi, între cari Metropolitul Şuluţ. Românii au obţinut de la împăratul publicarea unei patente, prin care principatului Transilvaniei ’i se redă dieta sa locală. Această dietă s’a deschis la 15 Iunie 1853 şi a votat o lege care consfinţia toate drepturile Românilor, lege care a fost promulgată de împăratul. Dar’ numai puţin timp au putut Românii să se bucure de egalitatea drepturilor câştigate atunci. La 1865 situaţia imperiului habsburgic era plină de primejdii; se presmţia răsboiul cu Germania. Maghiarii au profitat de ocasiune şi au reuşit a face ca coroana să convoace o dietă feudală în Cluj cu chemarea de a reviola uniunea Transilvaniei cu Ungaria, cum se zicea în rescriptul împărătesc. Dieta aceasta compusă şi de astă-dată exclusiv mai numai din Maghiari, proclamă de validă uniunea votată la 1848 şi astfel sărmana Transilvanie ajunse în contra voinţei sale exprese în gura nesăţiosului maghiarism. (Va urma.) TRIBUNA Cronică politică. Proclamaţia Armenilor. Reproducem, precum urmează, textul întreg al proclamaţiunii presentate ambasadorilor puterilor străine în Constantinopol de către comitetul central din acest oraş al reuniunilor revoluţionare armeneşti, comitet cu numele de Daşnac Tutiun Iată cum sună: „întotdeauna am ridicat protest înaintea Europei contra tirăniei turceşti, dar’ protestaţiunile noastre legitime au fost respinse în mod sistematic. Sultanul Abdul Hamid ne-a răspuns printr’o răsbunare sângeroasă. Europa nu numai că n’a oprit în loc mâna călăului, ci încă ne a impus reservă în mod imprudent. Am fost huliţi refuzânduni-se drepturile noastre ca oameni, am fost atinşi de moarte în demnitatea noastră naţională, făcându-se sforţări a năbuşi strigătele noastre de protestare in propriul nostru sânge. La pretensiunile noastre pecetluite prin sângele nostru, se adaugă acum ideea sfinţitei răsbunari, care se ridică înaintea ochilor noştri ca o stafie în întunerec. „Forţa primează dreptul“! ne zice Europa prin nepăsarea’i ucigătoare de oameni, car’ noi cei slabi, spoliaţi de drepturile noastre omeneşti, ne vedem siliţi, a ne îndrepta cătră ştiinţă, spre a căuta în ea orice mijloc întru a scutura jugul ruşinos al Sultanului. Nu mai putem răbda mai departe. Timpul jocurilor diplomatice a trecut. Sângele vărsat a 100.000 martiri ne dă dreptul să cerem libertate. Şi în ciuda tuturor celor ce ni se insinuă din partea duşmanilor noştri, n’am cerut şi nu cerem decât ceea ce avem strict lipsă, anume: 1. Numirea pentru Armenia a unui comisar suprem de origine şi naţionalitate europenească, ales de cafră cele şese puteri mari. 2. Valii, mutesarifii şi kaima kami, se fie numiţi prin acest comisar suprem şi de cătră Sultanul. 3. Miliţia, gendarmeria şi poliţia vor fi întocmite din populaţia indigenă şi puse sub comanda oficerilor europeni. 4. Reforme în justiţie după sistemul europenesc. 5. Libertate absolută de religiune, de învăţământ şi de presă. 6. Trei părţi din patru ale veniturilor terii vor fi folosite pentru trebuinţele locale. 7. Ştergerea tuturor restanţelor de dări. 8. Scutirea de dare timp de cinci ani, care în cei mai de aproape cinci ani, crile de plătit guvernului sultanesc să se folosească întru despăgubirea perderilor căşunate prin ultimele tulburări. 9. Să fie imediat înapoiate bunurile răpite cu forţa foştilor lor proprietari 10. Reîntoarcerea slobodă a emigranţilor armeni. 11. Amnestie generală pentru Armenii osândiţi pentru delicte şi crime politice. 12. Numirea pe un timp nedeti rafinat a unei comisiuni europene, care ’şi-ar avă sediul într’unul din oraşele Armeniei şi ar priveghia aducerea la îndeplinire a articolilor suspomeniţi. Acestea sânt pretensiunile noastre. Nu ne vom da înlături dinaintea nici unei fel de jente, spre a ajunge la ţinta noastră. De acum înainte ne considerăm desbrăcaţi de orice responsabilitate. Deplângem din capul lucrului peirea tuturor acelora, cari, străini ori indigeni fiind, vor cădă în mod fatal jertfa răsculării generale, îi deplângem, dar’ faţă cu nenorocirea generală jalea omului singuratic n'are rost. Vom muri, o ştim bine cu toţii, dar’dorul de revoluţie, care a pătruns în măduva naţiunii armeneşti, va fi pentru Sultan o ameninţare continuă până atunci, până când nu ne vom dobândi drepturile noastre, câtă vreme va trăi măcar un singur Armean pe lume8. Pare că nu este departe vremea, când şi popoarele nemaghiare se vor vedea silite să se gândească la asemenea proclamaţiuni contra ideii de stat naţional maghiar. Concesiunile la Cretensi. Următoarele sunt, în esenţă, concesiunile acordate Cretensinilor, este din intervenţia puterilor: 1. Sultanul numeşte un guvernor creştin pe restimp de cini ani, cu consimţirea puterilor. 2. Guvernorul general are dreptul de „veto“ privitor la legile votate de către adunarea naţională. Cu excepţia schimbărilor în constituţie, care sunt supuse sancţiunii împărăteşti, legile se vor considera ca întărite două luni după primirea lor. 3. în cas de s’ar ivi tulburări pe insulă, guvernorul general poate dispune de trupele turceşti, cari de altfel vor sta în garnisoanele lor obicinuite. 4. Guvernorul general numeşte pe funcţionarii subalterni, care cei superiori vor fi numiţi deSultan. 5. Două treimi din funcţiunile publice au să fie ocupate cu creştini, şi o treime prin mohamedadi. 6. Alegerea în adunarea naţională (dietă) se face din doi în doi ani, care cel puţin la doi ani odată se ţine o sesiune. (Urmează amănunte despre competenţa adunării). 8. Folosirea jumătăţii veniturilor vamale pentru insulă.... 9. O comisiune specială, din care vor face parte şi ofiţeri europeni, va reorganiza gendarmeria. 10. O comisiune specială, la care vor lua parte şi jurişti străini, va reorganiza justiţia ... 13. Dieta (adunarea naţională) se va întruni în şese luni după sanţionarea acestor concesiuni.... într’aceea guvernorul general, în conţelegere cu consiliul administrativ, va edita ordonanţe întru aducerea la îndeplinire a acestor disposiţiuni. 14. Puterile iau garanta pentru aducerea la îndeplinire a concesiunilor de mai sus. Pesemne vor ajunge şi popoarele nemaghiare acolo, că puterile străine vor trebui să le garanteze existenţa. 1/13 Septemvrie 1896 Nr. 192 Din parlamentul maghiar. — Şedinţa dela 10 August n. — Aceeaşi apatie caracteristică pentru entusiasmul „milenar” a stăpânit şi şedinţa aceasta. Deputaţi presenţi tot atât de puţini ce şi ieri, seriositate şi aprofunzime şi mai puţină. La ordinea zilei e continuarea desbaterii asupra proiectului despre procedura criminală. Se pertractează cu aceeaşi „patriotică“ celeritate ca şi în şedinţă trecuta §§ii 141-349. Şedinţa proximă mâne la 10 ore a. m. O notă caracteristicâ: Un ziar oficios maghiar din 10 Septemvrie n. are următoarea admoniţie la adresa apaticilor „millenarişti“ liberali. Membrii partidului liberal sânt rugaţi, a participa permanent şi în număr cât mai mare la şedinţele parlamentare (?)“ înşelătorie oficioasă maghiară. München, 8 Sept. n. Sub titlul acesta publică „Alldeutsche Blätter“ în numărul cel mai nou un articol foarte interesant. Este demn de admirat — zice numita foaie — cât să ocupă Maghiarii cu ocasiunea jubileului lor de o miie de ani, de a bate tamtamul şi a arunca Europei nisip în oihi, în vederea acestui scop, abuseazâ de limba germană, atât în presă, cât şi prin broşuri. între acestea a apărut în timpul din urmă un op întitulat: „Der tausend jährige ungarische Staat und sein Volk, im Aufträge des. . Handelsministers.... redigiert von Dr. Josf von Jekelfalussy, Director des Königl. ungarischen statistischen Bureaus, u. s. w*. Budapest, 1896. Pentru a vedea în ce spirit e scris opul acesta, raportorul foii germane eitiază următoarele: „în aureola gloriei de 1000 de ani apare naţiunea ungară înaintea lumii civilisate (de ce tocmai înaintea acesteia? Nota raportorului germ.). Scopul acestui op este: a descrie, ce a prestat naţiunea maghiară în decursul secolelor furtunoase, ce chemare a îndeplinit ea în familia popoarelor din Europa (care e aceea? Nota rap. germ.) şi în fine cu ce civilisaţiune spirituală şi materială e prevăzută (într’adevăr ? Rap. germ.) acum, când păşeşte în a doua miie de ani. Aceasta dă o icoană despre geniul politic (!! Rap. germ.) al naţiunii etc.“ Foaia germană observă, că în tot opul în loc de cuvântul „Magyaren“ este întrebuinţat cuvântul „Ungarn“, chiar şi atunci, când nu este vorba de statul ungar, ci de poporul maghiar în contrast cu celelalte popoare din Ungaria. Dar’ acesta e lucru de toate zilele. Mult mai interesant este faptul, că autorii opului, 26 la număr, să contrazic foarte adese ori, chiar şi când se ocupa cu ideea fundamentală a opului. Această măreaţă idee este afirm’ţiunea, ca printr’o lege de stat se poate face din mai multe popoare o naţiune solidară. Că aceasta este un nou sens — zice raportorul — nu-’i alterează de loc pe domnii Maghiari, cari după cum e cunoscut au o logică proprie. Aici raportorul face o asemănare cu confederaţiunea helveţiană. — E de notat, că între cei 26 de autori, cei mai mulţi sânt Jidani şi scrierea aua decât un op de reclamă, între altele se zice în opul millenarilor: „Fiecare naţiune consideră limba sa matenă de fata şi comoara naţională“. Foaia germană zice la acestea: Pentru ce să nu-şi desvoarte simţul de naţionalitate pe lângă limba lor maternă şi locuitorii nemţi, români şi slovaci din Ungaria. Mari elogii aduce opul de reclamă renegaţilor, când zice, că „Maghiarii nu sânt exclusivi, ci ei primesc pe cei mai buni de altă naţiune“. Raportorul zice: „Nu-ţi vine să crezi ochilor, când ceteşti, ce minciuni scornesc oficiile ungureşti“. Spre exemplu în epul citat să zice: „Pe Maghiari ,’i-a caracterisat întotdeauna o toleranţă foarte mare faţă de popoarele de altă limbă8 şi că „cu puterea ei n’au maghiarisat nici-odată8. — Aici să potriveşte de minune proverbul: „qui s'excuse, s'accuse11. Unde e vorba despre numărul Maghiarilor faţă de numărul celorlalte naţionalităţi, omul millenar mistifică lucrurile, comparând numărul Maghiarilor nu cu numărul tuturor celorlalte naţiuni din Ungaria laolată, ci cu numărul câte unei singuratice naţionalităţi. Mai departe opul de reclamă se laudă cu Jidanii maghiarisaţi, zicând, că pe aceştia numai religiunea îi deosebeşte de adevăraţii Maghiari. Neruşinaţii autori să folosesc chiar şi de sofisme, ca de exemplu: „Naţionalitatea şi limba materna e drept, că nu concad întru toate, dar’ sânt foarte aproape“. Foaia germană taxează poltica de maghiarizare de o politică sinucizătoare. Despre cultura maghiară zice, că aceasta nu este o cultură autonomă maghiară. Articolul se încheie cu cuvintele: „Alipire la Rusia sau Germania! Al treilea chip de mântuire pentru Maghiari nu există“. Făiaşii de milionari trebue să vină odată la convingerea, că astăzi nu mai poţi îmbăta lumea cu apă rece. Minciunile şi scorniturile se descoper. Broşurile lor urmate de comentare aşa de perfecte, ca şi acesta, despre care am vorbit, au efect contrar și servesc numai spre compromiterea lor proprie. Dinu. ' Aduceri aminte. — Răspuns calomniatorilor mei. — Sibiiu, 9 Septemvrie n. [Antecedentele pretinsei îndulciri). Mărior — numele presupus al calomniatorului meu — 'și-a numit articolul, prin care a făcut atacul asupra mea: »o mică aducere aminte«. în apărare nu voia să recurg deocamdată nici eu, decât tot numai la aduceri aminte. O să-mi revoc în memorie câteva momente mai însemnate din anii mei de student universitar, și o să readuc înaintea publicului câteva fapte ale tinerimii universitare, la săvîrşirea cărora mi-am avut şi eu partea, ce-mi se impunea. Aş fi dorit, ca în alte condiţiuni, între alte împregiurări şi cu alt scop să fac, mai târziu, aceste aduceri aminte, mie aşa de scumpe, şi pentru mişcarea naţională din ultimii ani nu fără importanţă. Dar’, dacă sânt atacat acum în cele mai scumpe ale mele, în sentimentele mele naţionale, tocmai cu provocare la trecutul meu apropiat, la anii mei de student universitar, trebue să rechem acum suvenirile de atunci, ca să mărturisească ele înaintea forului opiniunii publice nepreocupate. Trebue să o fac aceasta cu atât mai vîrtos, că faptul ce mă preocupă în primul rînd, faptul ca pretinsa »îndulcire« este în legătură cu altul, care s’a întâmplat mai înainte.* * * Absolvând teologia la universitatea din Budapesta, ca elev al seminarului central de acolo, în toamna anului 1892 m’am dus la Graz, ascultând acolo la facultatea filosofică, încă în prima zi am făcut cunoştinţa dlui Aurel C. Popovici, al cărui nume, tocmai pe atunci se ridicase, în urma Replicei la o înălţime deosebită, înaintea tuturor Românilor. Dela primul moment am rămas adânc impresionat de acest tinăr bărbat, al cărui nume era ca şi într’o aureolă înaintea mea. Aurel C. Popovici, după puţine conveniri ,mi-a deschis ca şi o nouă lume, punăndu-mă în perfect curent cu situaţia noastră politică şi arătându-’a şi un întreg plan de acțiune pentru a duce înainte causa națională. Prin comentarii asupra tuturor evenimentelor.