Tribuna, octombrie 1896 (Anul 13, nr. 216-240)
1896-10-24 / nr. 235
Sibiiu, Joi 24 Octomvrie (5 Noemvrie) 1896 Nr. 235 Auuii xm i&sma ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 iunii 85 cr., */♦ a!! 2 fl. 50 cr., */» an 5 fl., 1 an 10 fl Peatmi ducerea la casă ca I SS cr. pe lună mai mult. Pentru saonareM«: 1 fină 1 fi 20 cr., l/4 an 3 fl. 50 cr., »/» an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România fl străinătate: »/„ an 10 franci, l/, an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamentele fac numai pl&tindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr.; a doua oară 6 a a treia oară 5 cr.; şi timbra de 30 cr. Redacţia şiadministraţia: Strada PopiaoE or. 1&, Melon Hr. 14. Se prenumeră şî la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoia.. Numeri singuratici a 5 cr. se vend la „Tipografia“, şoc pe acţiuni. Ultimul fort. Ieri s’a pertractat în Cluj un nou proces de presă, intentat Foii Poporului pentru o poesie. Procesul acesta în genera sa este, asemenea celorlalte, ca și tras de per. Substractul lui însă este mai șubred decât a oricărui alt proces de mai înainte. Căci pe ce se basează acest proces? Pe o poesie, care s’a publicat în nr. 21, dela 31 Maiu, al Toii Poporului; o poesie, care ca formă şi fond poetic e foarte slabă, car’ ca fond politic e cu totului tot inofensivă. Şi cu toate acestea procurorul unguresc a cutezat să aplice acestui product inofensiv al unui om de inimă, dar’ nu şi de talent poetic, om-ul odios cu „agitaţia în contra unei naţionalităţi “. Publicăm la alt loc raport detailat despre decursul şi fondul procesului din chestiune. în acest raport se poate găsi şi poesia „încriminată“ şi se poate vedea cât de „întemeiată“ este acasa procurorului, cât de „temeinic“ este întreg procesul. Cu toate acestea şi acest proces s’a sfîrşit ca de obiceiu, cu condamnarea acusatului la o pedeapsă mare de temnită ordinară şi la o amendă şi mai mare de bani. In seria lungă a proceselor, cest din urmă este al 9-lea proces în contra „Foii Poporului“ în decurs de 14 ani. De altfel se ştie, că în privinţa aceasta nu Foaia Poporului este cea mai „favorisată“ de procuratura regească. „Tribuna“ a întrecut-o de mult. Doar’ de abia o lună a trecut de când s’a pertractat al 23-lea proces al Tribunei, care s’a sfîrşit asemenea cu condamnarea acusatului, în timpul scurt de o lună — ca se abstragem deocamdată de la celelalte — redactorul responsabil al ziarelor noastre a fost lovit cu o pedeapsă de 15 luni închisoare de stat şi 4 luni temniţă ordinară, care administraţiei ziarelor li se impune o amendă de peste 1000 fl. Ce înseamnă aceste lovituri, aşa de crude, aşa de nemotivate şi aşa de dese? Ce înseamnă această prigonire sistematică ? Caşul nu e singuratic, nu e primul, şi pe cum se vede nu va fi cel din urmă. Aci se lucră cu sistem şi cu calcul premeditat, ca să ne nimicească total. Partidul naţional şi comitetul său ni-’l-au declarat de disolvat. Li-a şi succes până acum a împedeca sau a paralisa orice acţiune a noastră ca partid, în urma nenorocitelor miserii interne şi a funestelor intrigi, ce s’au încuibat printre şirurile noastre, guvernul a reuşit să ne vadă reduşi la incapabilitate de acţiune. în sfîrşit, pentru a ne lua ori şi ce lasă pentru o eventuală organizare în viitor, au inventat deja un nou — cel mai criminal — pretext, acela, cu care ne-au oprit conferenţa de la 3/15 Maiu, acela cu care ne-au oprit întrunirile electorale şi conferenţa conchemată pe 24 Octomvrie st. n., pretextul absurd şi nebun, că legea de naţionalităţi ar opri orice organisare pe pe basă naţională , nemaghiară, în felul acesta am ajuns deocamdată în cel mai greu şi mai primejdios impas. Din parlament suntem scoşi, afară de parlament suntem înlănţuiţi şi făcuţi imposibili pentru orice mişcare, pentru orice manifestare. Cu un cuvânt suntem încătuşaţi şi înăbuşiţi, în aceste împregiurări, pe cât de triste, pe cât de nesuportabile, pe atât de reale — un singur mijloc de luptă ne-a mai rămas, cât de cât, în starea de mai înainte: presa, ziaristica. După ce ne-au ocupat și nimicit cele mai puternice bastioane, ultimul furt ce ni-a mai rămas, sunt ziarele noastre. De un timp îndelungat numai ele mai pulsează, numai prin ele mai răsuflăm politicește. Acum guvernulși-a pus ochii asupra presei. Vrea să ne nimicească și ultimul scurt vrea să ne astupe și ultimul loc de răsuflare, vrea să ne dărâme și ultimul furt. Acestea ni le indică procesele din urmă pornite contra noastră. Astfel ni se pare, că este situația, în care ne găsim, și acesta ni se pare că este scopul guvernului față cu noi în această situație. Le-am expus sincer, deși sânt așa de nespus de triste. Dar’ le-am expus, nu ca să ne vaierăm, ci ca să deschidem ochii oamenilor. Noi nu desperăm, n’avem motive de a despera, ori cât de desperată s’ar parea situația, dar’ ținem, ca oamenii noștri să cunoască, să recunoască răal și să-’și dee seamă de el. Avem firmă convingere, ca acolo, unde pericolul e mai mare, acolo şi ajutorul e mai aproape. Şi ajutorul este la noi înşine. Guvernul a recurs la cele din urmă mijloace de represalii, a recurs la cele mai desperate motivări ale ultimelor sale brutalităţi, ca şi care mai mari, nici el, guvernul „liberal“, nu poate comite. Doar’ aceste lovituri desperate, doar’ aceste represalii ne mai pomenite, doar’ aceste cele mai revoltătoare brutalități vor fi în stare ca se ne deștepte, să ne reconcilieze cu noi înșine, să ne facă, ca să ne strîngem rîndurile, ca să ne concentrăm tot ce avem bun și sănătos. Dacă în noi înşine nu este atâta forță morală, atâta înălțime de suflet, câtă se recere la această operă, absolut necesară, doară guvernul barbar care ne tractează pe toți cu aceleași măsuri desperate, va putea el să ne întărească și să ne înalţe, unde s’ar cuveni , să fim. Noi avem firmă speranţă, că vom eşi din impasul, în care ne găsim. Vom eşi, pentru că trebue să eşim; vom eşi pentru că rămânând mult timp astfel am ajunge pe doaga de moarte ceea ce este exchis. Poporul nostru e un popor de vieaţă, care nu poate fi şters din cartea neamurilor chiar aşa de uşor cum ar voi să ne şteargă guvernul maghiar. Avem firmă speranţă, că avântul firesc îl vom recâştiga de nou, dar, numai după o muncă serioasă, cinstită, la care se cere multă abnegaţiune, călcare pe inimă, spirit de jertfă şi zel înflăcărat de apostoli. Cine ne va pregăti pentru acestea? Cine ne va găti calea spre noul avânt? Noi înșine, prin noi înșine. Dar, terenul pe care se va putea face această pregătire, mijlocul prin care trebue să ne pregătim pe noi și poporul este — presa. Presa, pentru că ea este cel mai valoros mijloc în toată lumea, şi pentru că la noi ea este azi aproape unicul mijloc, ce ’ni-a rămas, ea este unicul fort naţional, pe care nu ni-’l-au putut dărîma şi pe care nu ni-’l pot ocupa. Nu ni-’l pot dărîma şi ocupa, dar’ ni-’l pot slăbi, ni-’l pot enerva, ’ni-l pot paralisa, — dacă noi nu-l vom întări din toate puterile noastre morale şi materiale. Aci ţinteşte guvernul cu procesele cele multe, aci tind groasnicele pedepse, şi enormele amende de bani, ca să ne submineze şi cel din urmă furt naţional. Uită de ce, azi mai mult ca orişicând, trebue, ni se cere imperios, în in FOIŢA „TRIBUNEI“. Englezii şi capitala lor. — Schiţă — de Victor Ardeleanul. Londra, 26 Oct. 1896. Parisul şi Londra.— Trenurile. — Birjile. — Londra comercială. — Home-life. — Casele şi stradele. Gând ai stat 7 sau 8 luni de-a rîndul în capitala Franciei, care cu drept cuvânt să zice capitala Europei este o variaţiune plăcută de a trece canalul şi a veni pentru câteva zile la Londra, care cu drept cuvânt să poate numi capitala lumii, cel puţin din punct de vedere comercial. La Paris strade strimte, locuinţe strimte, activitate nervoasă şi cu deosebire sgomotoasă care începe dimineaţa la 8 şi nu se sfirşeşte până pe la miezul nopţii. Aci strade largi, locuinţe spaţioase şi dacă e mişcare şi activitate multă, şi sigur este şi mai multa decât la Paris, sgomotul totuşi lipseşte. Ceea ce te suprinde mai întâiu, când pui piciorul pe pământ englezesc este tocmai aceea linişte şi lipsă de sgomot, care este caracteristică firului lui Albion. Debarcând la Dover, două trenuri te aşteaptă: unul pentru cei care voesc să fie depuşi în estul Londrei şi celalalt pentru cei cari merg spre Vestul oraşului. O pancartă marchează pe fiecare indicând nu timpul cronometric al plecării, ci menţiunea: „Va pleca în 5 minute“ şi: „va pleca în 10 minute“ ; clopote, fluerături sau ţipete de conductori sunt lucruri necunoscute. Când toată lumea e în vagoane trenul se pune în mişcare şi aceasta punere în mişcare să operează într’un mod atât de imperceptibil, încât dacă spre exemplu eşti cufundat în cetirea vre-unui roman interesant nici nu observi, că ai plecat. Graţie materialului excelent lucrat au cea mai mare precisiune, într’un tren englez nu simţi mai multă sguduitură decât ai simţi într’o sania deşi întrece în iuţeală toate trenurile din Europa. Fiind căile ferate întreprinderi particulare şi fiind unele linii deservite prin mai mai multe compagnii, iuţeala devenise primul mijloc de concurenţă. De aceea guvernul s’a văzut silit a fixa maximul de iuţeală la 80 kilm. pe oră, în Francia, deşi asemenea lege nu există, iuţeala de 72 de kilomentri nu este decât rareori întrecută. Unele trenuri compoartă vagoane de el, primă numite Pullman Car, care au o lungime de 20 metri şi care sunt împărţite în 2 saloane (unul pentru fumături)furainate cu electricitate, care e pusă în acţiune la trecerea fiecărui tunel, fie cât de scurt. Din Pulman Car ai avantagiul de a ave o privire liberă în toate direcţiunile fără a fi nevoit a-ţi schimba locul. Când te cobori din tren, sau mai bine zis, când eşi din tren, căci Englitera are pla- I reforme ridicate la niveul trenului cum le are încă şi Italia şi România, eşti surprins a vede birji de un tip cu totul diferit de cele de pe continent. Baja londoneză numită „cabe“, are numai două roate, acele încă sfi it mari şi învălite cu cauciuc. Îndărătul coperişului, care e masiv, şede viziţiul. Astfel, că oaspeta când e aşezat în trăsură, nu vede pe viziţiu şi dacă voeşte să-i vorbească, trebue se ridice cu bastonul mica tabatieră, care se află în coperiş. Caii întrebuinţaţi pentru aceste trăsuri, fi ti iuţi şi cu paşii lungi. Trăsura cu 2 roate are merele avantagiu de a se pută strecura mai uşor prin stradele, unde circulaţia e mare. Un alt avantagiu este, că poate evita passantul cu mai multa uşurinţă, în Engiitera, unde nu este admis, ca un om fiindcă este în trăsură să aibă mai multe drepturi, decât un om care e pe jos, trăsura e tot atât de obligată a evita pe passant, ca şi passantul trăsura. De aci se explică, că la Londra, când te dai la o parte din calea unei birji, vizitiul îţi aruncă un graţios „thankyou, siru (mulţumesc, domnule). Londra are nu numai cele mai perfecte mijloace de locomoţiune, dară în acelaşi timp şi, lucru ne maipomenit — birjari bine crescuţi! Numărul acestor caburi este de douezeci şi cinci de mii şi totuşi în timp de ploaie cu greu poţi se găseşti una neocupată. Pentru comparaţie amintesc, că Viena are cu totul două mii de birji. Aproape toți călătorii din estul continentului, cari vin să visiteze Londra pentru prima oară, se întorc acasă desilusionați. O pățesc aceasta mai cu seamă cei ce au trecut mai întâiu la Paris. Calculând, că Londra are cinci milioane de locuitori, de douăori atâția cât Parisul, îşi imaginează a găsi un oraş de două ori atât de grandios, doar’ da două ori atât de frumos. Eroare mare. Decepţia aceasta amară o simte călătorul încă înainte de a fi scos piciorul din vagon, căci fiind linia ferată la înălţimea coperişelor caselor poate să-’şi dee seamă, că întră intr’un oraș, care n’are asemănare cu nici una din capitalele europene. Călătorul este surprins să vadă casa Englezului nevăruită pe din afară și semănând atât de mult una cu alta, cât ai crede strada întreagă făcută dintro singură bucată. Este surprins se vadă, că Londra nu este un oraş colosal ci pur şi simplu o juxtaposiţiune de un număr oare şicare de oraşe. Ln centrul acestei conglomeraţii de oraşe, pe o extindere care poate fi egală cu aceea a Vienei, se află Londra propriu - să, Londra comerciala, numită City, având în centrul seu .Binca Engliterei și Bursa, în City casele sfint zidite după sistemul francez, adecă mari, cu 4, 5 sau 7 etaje, multe din ele sfint prevezute cu ascensorul american sau perpetuat. Noi una din casele din City nu sfint locuite, ele servesc exlusiv și de jos până sus pentru biurouri comerciale, industriale etc. în City şi cu deosebire în stradele cari se întâlnesc la Bank of England, circulaţia atât a trăsurilor cât şi a pedeştrilor este enormă, şi ar fi poate imposibilă, dacă n’ar fi bunul simţ al Englezului, care în toate observă regulele cari ’şi le impune. Pedestrii cari merg unul după altul îţi fac impresia de automaţi. La stânga trottoirului umblă cei cari merg în jos, la dreapta cei cari merg în sus. Aproape toţi au acelaşi pas măsurat, prelungit, balansându-se niţel în vîrful piciorului — umbletul naţional englez — ţinând bastonul cu vîrful în sus, lipit de trup, pentru ca să nu geneze pe nimenea şi având butoniera garnisită de floarea sau florile reglementare, roşii, albe sau vinete, după cum o prescrie moda, sau mai bine după cum o poartă principele de Wales, moştenitorul presumpliv al tronului. La 8 dimineaţa, City e încă oraş mort, vieaţa nu începe decât între 9 şi 10, un ceas mai târziu ca la Paris, însă Englezul nu întrerupe activitatea sa pârnă la 6, timpul mesei, decât doar’ pentru vreo 20 minute, ca să se reconforteze cu o bucăţică de roast-beef şi un pahar de paleare. Cafenele nu există în Englitera, ceea ce cred, că trebue să căşuneze mare suferinţă vienezilor rătăciţi pe aci, cari au obiceiul de a sta cu ciasurile în cafenele. Englezul in orele sale libere se consacră cu totul vieţii de familie „home-life“ şi acela care n’are familie să pune în pension, unde să află în cele mai multe caşuri tot aşa de bine, ca şi într’o adevărată familie. Acum vre o 7 ani, când venii în Englitera cu intenţia de a sta 3 sau 4 luni pentru a studia limba şi a mă prepara pentru primul meu voyage american, mă simţii atât de bine în societatea, ce o găsii într’un pension, încât amteresul nostru de vieață, ca să îmbrățoşăm cu deosebită căldură ziaristica noastră hotârâ națională, să o propagăm și promovăm, să o întărim și să o lățim. Iată de ce azi mai mult ca oriși-când, trebue să ajutăm pe toate căile ziaristica noastră, să muncim și să jertfim chiar, pentru a întări cât mai mult ultimul fort național, pe care guvernul duşmănos existenții noastre vrea să ni-’l subsape, să ni-’l răstoarne, ştim, că „Reichswehr“ trece de foaie semieficioacă a Curții din Viena, trebue să dăm comunicatului o însemnătate deosebită! Sibiiu, 4 Noemvrie n. (*) Păreri despre Bănffy. Reichswehr, ziar militar, care stă foarte aproape de Curtea din Viena, scrie referitor la compunerea noului „nostru11 parlament, următoarele adevăruri: — „Guvernul a câştigat o majoritate enormă. Aşa a fost aceasta la toate alegerile, începând de la anul 1874, și va rămâne tot așa, câtă vreme nu se schimbă actuala lege electorală. Această lege electorală, întărită în anii din urmă cu abusuri folosite în mod negenat, dă totdeauna putere destulă guvernului, ca să poată exopera alegerea oamenilor cari ii convin, şi astfel deputaţii, mai că nu se aleg ci se denumesc. Alegerile au decurs în general în mod pacific, şi totuşi sunt 30—40 de morţi. S’au mobilisat întreaga armată, şi fiindcă în total abia 300.000 de alegători au luat parte în lupta electorală, se poate ziere, că la alegeri au fost mai mulţi soldaţi decât votanţi. Majoritatea lui Bánffy e foarte mare, am putea zice, că e prea mare şi conducătorul nu va putea birui cu ea, dar în privinţa cualităţii se deosebeşte mult de majorităţile de până acuma. Noul parlament e un parlament birocratic, compus din funcţionari, consilieri ministeriali, vicespani, solgăbirae şi alţi diregetori administrativi. Cu capacităţile parlamentare Bánffy a isprăvit iute, — ba ’l a strîns cu succes la părete şi pe puternicul Tisza, care a dominat 25 de ani situaţiunea. Pe Băcfiy — Tiszai-a făcut preşedinte de cameră, şi apoi ministrupresident, în speranţa că îi va fi unealtă oarbă. Bánffy înse a păcălit întreaga clică tiszaistă. A trântit din deputăţie pe Tiszt László, a scos din parlament pe Weckerle; lui Szilágyi ’i-a pus pumnul în gură, fâcându ’l preşedinte de cameră; pe Jókai îl trece în casa magnaţilor; pe Falk nu-l vor alege mai mult de referent în comisiunea pentru „cupid", — şi Bánffy de putea, scotea fi pe Tisza Kálmán din dietă! Aşa scrie Reichswehr despre alegeri şi despre caracterul politic al lui Banffy. Şi când (*) Pactul cu Austria. Guvernul lui Bánffy e tare şi mare cu armata de mameluci, pe care o are la spatele sale, şi fiindcă acuma nu se teme mai mult de nimenea, a început nouă pertractări cu „rogom11 din Viena, asupra reînoirei pactului vamal-economic cu Austria. Ministrul de finanţe Lukács, a călătorit la Viena pentru a se înţelege cu colegul său austriac asupra tuturor punctelor de divergenţă, ce mai există între cele două guverne interesate în cauză, — va rămâne mai multe zile în Viena, de unde se va reîntoarce cu lucrul gata. De altă parte care se svoneşte, că în comisiunea pe care o va exmite camera deputaţilor pentru stavenirea „cuptei“, redactorul şef al lui Pester Lloyd Dr. Falk Miksa, nu va fi mai mult ales, ca in modul acesta se nu poată fi nici referent în cauză. Noul referent va fi Láng Lajos care va compune referatul astfel, ca să ese la iveală îndreptăţirea austriacilor de a cere „urcarea cuotei”. Prin urmare culota se va urca la 35°/o, pe lângă toată negaţiunea lui Bănffy. Nu face nimic; plătim, căci sântem doară stat mare european, — dar’ încal-'te văzurăm alegeri dietali, — mustră! — Păcate electorale. Am luat ieri act despre revoltătorul cinism, cu care organul oficios al baronului Bănffy, — ziarul Nemzet, — nu se ruşinează a buciuma în lume, că la alegerile dietali nu s’a comis nici o corupţiune şi că „clasa avută şi inteligentă a economilor ţerani nu voia să primească bani dela candidaţii guvernului nici pentru trăsuri, car’ prânzul îl plătiau alegătorii din al lor propriu.“ — Iată acuma prima dovadă, care dă de gol această obrăznicie. Ziarele din capitală aduc ştirea, că Olay Lajos, fost candidat de deputat în Szigetvár, a făcut aretare criminală la tribunalul regesc din Kaposvár, în contra alesului deputat Biedermann pentru mituire, în contra prezidentului de alegere Duhora, în contra presidentului de scrutiniu Regedi, apoi în contra subjudelui reg. Kriszt și a cassarului Berregi pentru abuz de putere, în contra fibirăului Ilegyessy János şi a tuturor notarilor comunali, pentru abita de putere şi pentru mituire, în fine în contra apotecarului Salamon, asemenea pentru mituire. Aşa se vede, că aceşti „onorabili“ domni nu fac parte din clasa „inteligenţă de ţerani“ — atât de mult lăudată de „Nemzet“.