Tribuna, octombrie 1896 (Anul 13, nr. 216-240)

1896-10-24 / nr. 235

Sibiiu, Joi 24 Octomvrie (5 Noemvrie) 1896 Nr. 235 Auuii xm i&sma ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 iunii 85 cr., */♦ a!! 2 fl. 50 cr., */» an 5 fl., 1 an 10 fl Peatmi ducerea la casă ca I SS cr. pe lună mai mult. Pentru saonareM«: 1 fină 1 fi 20 cr., l/4 an 3 fl. 50 cr., »/» an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România fl străinătate: »/„ an 10 franci, l/, an 20 franci, 1 an 40 franci Abonamente­le fac numai pl&tindu-se înainte. Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr.; a do­ua­ oară 6 a a treia­ oară 5 cr.; şi timbra de 30 cr. Redacţia şi­­administraţia: Strada PopiaoE or. 1&, Melon Hr. 14. Se prenumeră şî la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoia­.. Numeri singuratici a 5 cr. se vend la „Tipografia“, şoc pe acţiuni. Ultimul fort. Ieri s’a pertractat în Cluj un nou proces de presă, intentat Foii Poporului pentru o poesie. Procesul acesta în genera sa este, asemenea celorlalte, ca și tras de per. Sub­­stractul lui însă este mai șubred decât a ori­cărui alt proces de mai înainte. Căci pe ce se basează acest proces? Pe o poesie, care s’a publicat în nr. 21, dela 31 Maiu, al Toii Poporului; o poesie, care ca formă şi fond poetic e foarte slabă, car’ ca fond politic e cu totului tot inofensivă. Şi cu toate ace­stea procurorul unguresc a cutezat să aplice acestui product inofensiv al unui om de inimă, dar’ nu şi de talent poe­tic, o­m-ul odios cu „agitaţia în contra unei naţionalităţi “. Publicăm la alt loc raport detailat despre decursul şi fondul procesului din chestiune. în acest raport se poate găsi şi poesia „încriminată“ şi se poate vedea cât de „întemeiată“ este acasa procuro­rului, cât de „temeinic“ este întreg procesul. Cu toate acestea şi acest proces s’a sfîrşit ca de obiceiu, cu condamnarea acusatului la o pedeapsă mare de temnită ordinară şi la o amendă şi mai mare de bani. In seria lungă a proceselor, cest din urmă este al 9-lea proces în contra „Foii Poporului“ în decurs de 1­4 ani. De altfel se ştie, că în privinţa aceasta nu Foaia Poporului este cea mai „favorisată“ de procuratura regească. „Tribuna“ a întrecut-o de mult. Doar’ de abia o lună a trecut de când s’a pertractat al 23-lea proces al Tribunei, care s’a sfîrşit asemenea cu condamnarea acusatului, în timpul scurt de o lună — ca se abstragem deocamdată de la celelalte — redactorul responsabil al ziarelor noastre a fost lovit cu o pedeapsă de 15 luni închisoare de stat şi 4 luni temniţă ordinară, care admini­straţiei ziarelor li­ se impune o amendă de peste 1000 fl. Ce înseamnă aceste lovituri, aşa de crude, aşa de nemotivate şi aşa de dese? Ce înseamnă această prigonire siste­matică ? Caşul nu e singuratic, nu e primul, şi pe cum se vede nu va fi cel din urmă. Aci se lucră cu sistem şi cu calcul premeditat, ca să ne nimicească total. Partidul naţional şi comitetul său ni-’l-au declarat de disolvat. Li-a şi succes până acum a împedeca sau a pa­­ralisa ori­ce acţiune a noastră ca partid, în urma nenorocitelor miserii interne şi a funestelor intrigi, ce s’au încuibat printre şirurile noastre, guvernul a reuşit să ne vadă reduşi la incapabilitate de acţiune. în sfîrşit, pentru a ne lua ori­ şi­ ce lasă pentru o eventuală organi­­zare în viitor, au inventat deja un nou — cel mai criminal — pretext, acela, cu care ne-au oprit conferenţa de la 3/15 Maiu, acela cu care ne-au oprit întruni­rile electorale şi conferenţa conchemată pe 24 Octomvrie st. n., pretextul absurd şi nebun, că legea de naţionalităţi ar opri ori­ce organisare pe pe basă naţio­nală , nemaghiară, în felul acesta am ajuns deocam­dată în cel mai greu şi mai primejdios impas. Din parlament suntem scoşi, afară de parlament suntem înlănţuiţi şi făcuţi imposibili pentru ori­ce mişcare, pentru ori­ce manifestare. Cu un cuvânt suntem încătuşaţi şi înăbuşiţi, în aceste împregiurări, pe cât de triste, pe cât de nesuportabile, pe atât de reale — un singur mijloc de luptă ne-a mai rămas, cât de cât, în starea de mai înainte: presa, ziaristica. După­ ce ne-au ocupat și nimicit cele mai puternice bastioane, ultimul furt ce ni-a mai rămas, sunt ziarele noastre. De un timp îndelungat numai ele mai pulsează, numai prin ele mai răsu­flăm politicește. Acum guvernul­­și-a pus ochii asu­pra presei. Vrea să ne nimicească și ultimul scurt vrea să ne astupe și ultimul loc de răsuflare, vrea­ să ne dărâme și ul­timul furt. Acestea ni­ le indică procesele din urmă pornite contra noastră. Astfel ni­ se pare, că este situația, în care ne găsim, și acesta ni­ se pare că este scopul guver­nului față cu noi în această situație. Le-am expus sincer, deși sânt așa de nespus de triste. Dar’ le-am expus, nu ca să ne vaierăm, ci ca să deschidem ochii oamenilor. Noi nu desperăm, n’a­­vem motive de a despera, ori­ cât de des­perată s’ar parea situația, dar’ ținem, ca oamenii noștri să cunoască, să recunoască răal și să-’și dee seamă de el. Avem firmă convingere, ca acolo, unde pericolul e mai mare, acolo şi aju­torul e mai aproape. Şi ajutorul este la noi înşine. Guvernul a recurs la cele din urmă mijloace de represalii, a recurs la cele mai desperate motivări ale ultimelor sale brutalităţi, ca­ şi care mai mari, nici el, guvernul „liberal“, nu poate comite. Doar’ aceste lovituri desperate, doar’ aceste re­presalii ne mai pomenite, doar’ aceste cele mai revoltătoare brutalități vor fi în stare ca se ne deștepte, să ne reconcilieze cu noi înșine, să ne facă, ca să ne strîngem rîndurile, ca să ne concentrăm tot ce avem bun și sănătos. Dacă în noi înşine nu este atâta forță morală, atâta înălțime de suflet, câtă se recere la această operă, absolut necesară, doară guvernul barbar care ne tractează pe toți cu aceleași mă­­suri desperate, va putea el să ne întă­rească și să ne înalţe, unde s’ar cuveni , să fim. Noi avem firmă speranţă, că vom eşi din impasul, în care ne găsim. Vom eşi, pentru­ că trebue să eşim; vom eşi pentru­ că rămânând mult timp astfel am ajunge pe doaga de moarte ceea­ ce este exchis. Poporul nostru e un popor de vieaţă, care nu poate fi şters din cartea neamurilor chiar aşa de uşor cum ar voi să ne şteargă guvernul maghiar. Avem firmă speranţă, că avântul fi­resc îl vom recâştiga de nou, dar, numai după o muncă serioasă, cinstită, la care se cere multă abnegaţiune, călcare pe inimă, spirit de jertfă şi zel înflăcărat de apostoli. Cine ne va pregăti pentru acestea? Cine ne va găti calea spre noul avânt? Noi înșine, prin noi înșine. Dar, terenul pe care se va putea face această pregătire, mijlocul prin care tre­bue să ne pregătim pe noi și poporul este — presa. Presa, pentru­ că ea este cel mai valoros mijloc în toată lumea, şi pentru­ că la noi ea este azi aproape unicu­l mij­loc, ce ’ni-a rămas, ea este unicul fort naţional, pe care nu ni-’l-au putut dărîma şi pe care nu ni-’l pot ocupa. Nu ni-’l pot dărîma şi ocupa, dar’ ni-’l pot slăbi, ni-’l pot enerva, ’ni-l pot paralisa, — dacă noi nu-­l vom în­tări din toate puterile noastre morale şi materiale. Aci ţinteşte guvernul cu procesele cele multe, aci tind groasnicele pedepse, şi enormele amende de bani, ca să ne submineze şi cel din urmă furt naţional. Uită de ce, azi mai mult ca ori­şi­­când, trebue, ni­ se cere imperios, în in­ FOIŢA „TRIBUNEI“. Englezii şi capitala lor. — Schiţă — de Victor Ardeleanul. Londra, 26 Oct. 1896. Parisul şi Londra.­­— Trenurile. — Birjile. — Londra comercială. — Home-life. — Casele şi stradele. Gând ai stat 7 sau 8 luni de-a rîndul în capitala Franciei, care cu drept cuvânt să zice capitala Europei este o variaţiune plă­cută de a trece canalul şi a veni pentru câ­teva zile la Londra, care cu drept cuvânt să poate numi capitala lumii, cel puţin din punct de vedere comercial. La Paris strade strimte, locuinţe strimte, activitate nervoasă şi cu deosebire sgomotoasă care începe dimineaţa la 8 şi nu se sfirşeşte până pe la miezul nopţii. Aci strade largi, locuinţe spaţioase şi dacă e mişcare şi activitate multă, şi sigur este şi mai multa decât la Paris, sgomotul totuşi lipseşte. Ceea­ ce te suprinde mai întâiu, când pui piciorul pe pământ englezesc este tocmai aceea linişte şi lipsă de sgomot, care este ca­racteristică firului lui Albion. Debarcând la Dover, două trenuri te aşteaptă: unul pentru cei care voesc­ să fie depuşi în estul Londrei şi celalalt pentru cei cari merg spre Vestul oraşului. O pancartă marchează pe fiecare indi­când nu timpul cronometric al plecării, ci menţiunea: „Va pleca în 5 minute“ şi: „va pleca în 10 minute“ ; clopote, fluerături sau ţipete de conductori sunt lucruri necu­noscute. Când toată lumea e în vagoane trenul se pune în mişcare şi aceasta punere în mi­şcare să operează într’un mod atât de imper­ceptibil, încât dacă spre exemplu eşti cufundat în cetirea vre-unui roman interesant nici nu observi, că ai plecat. Graţie materialului excelent lucrat au cea mai mare precisiune, într’un tren englez nu simţi mai multă sguduitură decât ai simţi într’o sania deşi întrece în iuţeală toate tre­nurile din Europa. Fiind căile ferate întreprinderi parti­culare şi fiind unele linii deservite prin mai mai multe compagnii, iuţeala devenise primul mijloc de concurenţă. De aceea guvernul s’a văzut silit a fixa maximul de iuţeală la 80 kilm. pe oră, în Francia, deşi asemenea lege nu există, iuţeala de 72 de kilomentri nu este decât rare­ori întrecută. Unele trenuri compoartă vagoane de el, primă numite Pullman Car, care au o lungime de 20 metri şi care sunt împărţite în 2 sa­loane (unul pentru fumături)furainate cu elec­tricitate, care e pusă în acţiune la trecerea fie­cărui tunel, fie cât de scurt. Din Pulman Car ai avantagiul de a ave o privire liberă în toate direcţiunile fără a fi nevoit a-­ţi schimba locul. Când te cobori din tren, sau mai bine zis, când eşi din tren, căci Englitera are pla- I reforme ridicate la niveul trenului cum le are încă şi Italia şi România, eşti surprins a vede birji de un tip cu totul diferit de cele de pe continent. B­aja londoneză numită „cabe“, are nu­mai două roate, acele încă sfi it mari şi în­­vălite cu cauciuc. Îndărătul coperişului, care e masiv, şede viziţiul. Astfel, că oaspeta când e aşezat în trăsură, nu vede pe viziţiu şi dacă voeşte să-­i vorbească, trebue se ridice cu bastonul mica tabatieră, care se află în coperiş. Caii întrebuinţaţi pentru aceste tră­suri,­­ fi ti iuţi şi cu paşii lungi. Trăsura cu 2 roate are merele avantagiu de a se pută strecura mai uşor prin stradele, unde circu­laţia e mare. Un alt avantagiu este, că poate evita passantul cu mai multa uşurinţă, în Engii­­tera, unde nu este admis, ca un om fiindcă este în trăsură să aibă mai multe drepturi, decât un om care e pe jos, trăsura e tot atât de obligată a evita pe passant, ca şi passan­tul trăsura. De aci se explică, că la Londra, când te dai la o parte din calea unei birji, vizi­tiul îţi aruncă un graţios „thankyou, siru (mul­ţumesc, domnule). Londra are nu numai cele mai perfecte mijloace de locomoţiune, dară în acelaşi timp şi, lucru ne mai­pomenit — birjari bine cre­scuţi! Numărul acestor cab­uri este de doue­­zeci­ şi­ cinci de mii şi totuşi în timp de ploaie cu greu poţi se găseşti una neocupată. Pen­tru comparaţie amintesc, că Viena are cu to­tul două mii de birji. Aproape toți călătorii din estul conti­nentului, cari vin să visiteze Londra pentru prima­ oară, se întorc acasă desilusionați. O pățesc aceasta mai cu seamă cei­ ce au tre­cut mai întâiu la Paris. Calculând, că Lon­dra are cinci milioane de locuitori, de­ două­­ori atâția cât Parisul, îşi imaginează a găsi un oraş de două­ ori atât de grandios, doar’ da două ori atât de frumos. Eroare mare. Decepţia aceasta amară o simte călătorul încă înainte de a fi scos pi­ciorul din vagon, căci fiind linia ferată la înălţimea coperişelor caselor poate să-’şi dee seamă, că întră intr’un oraș, care n’are ase­mănare cu nici una din capitalele europene. Călătorul este surprins să vadă casa Englezului nevăruită pe din afară și semănând atât de mult una cu alta, cât ai crede strada întreagă făcută dintro singură bucată. Este surprins se vadă, că Londra nu este un oraş colosal ci pur şi simplu o juxtaposi­­ţiune de un număr oare şi­care de oraşe. Ln centrul acestei conglomeraţii de oraşe, pe o extindere care poate fi egală cu aceea a Vienei, se află Londra propriu - să, Londra comerciala, numită City, având în centrul seu .Binca Engliterei și Bursa, în City casele sfint zidite după sistemul francez, adecă mari, cu 4, 5 sau 7 etaje, multe din ele sfint pre­­vezute cu ascensorul american sau perpetuat. N­oi una din casele din City nu sfint locuite, ele servesc ex­lusiv și de jos până sus pentru biurouri comerciale, industriale etc. în City şi cu deosebire în stradele cari se întâlnesc la Bank of England, circulaţia atât a trăsuri­lor cât şi a pedeştrilor este enormă, şi ar fi poate imposibilă, dacă n’ar fi bunul simţ al Englezului, care în toate observă regulele cari ’şi­ le impune. Pedestrii cari merg unul după altul îţi fac impresia de automaţi. La stânga trottoirului umblă cei cari merg în jos, la dreapta cei cari merg în sus. Aproape toţi au acelaşi pas măsurat, prelungit, balansându-se niţel în vîrful picio­rului — umbletul naţional englez — ţinând bastonul cu vîrful în sus, lipit de trup, pen­­tru­ ca să nu geneze pe nimenea şi având butoniera garnisită de floarea sau florile re­glementare, roşii, albe sau vinete, după­ cum o prescrie moda, sau mai bine după­ cum o poartă principele de Wales, moştenitorul pre­­sumpliv al tronului. La 8 dimineaţa, City e încă oraş mort, vieaţa nu începe decât între 9 şi 10, un ceas mai târziu ca la Paris, însă Englezul nu în­trerupe activitatea sa pârnă la 6, timpul me­sei, decât doar’ pentru vre­o 20 minute, ca să se reconforteze cu o bucăţică de roast-beef şi un pahar de pale­are. Cafenele nu există în Englitera, ceea­ ce cred, că trebue să căşuneze mare suferinţă vienezilor rătăciţi pe aci, cari au obiceiul de a sta cu ciasurile în cafenele. Englezul in orele sale libere se con­sacră cu totul vieţii de familie „home-life“ şi acela care n’are familie să pune în pension, unde să află în cele mai multe caşuri tot aşa de bine, ca şi într’o adevărată familie. Acum vre o 7 ani, când venii în Englitera cu in­tenţia de a sta 3 sau 4 luni pentru a studia limba şi a mă prepara pentru primul meu voyage american, mă simţii atât de bine în so­cietatea, ce o găsii într’un pension, încât am­teresul nostru de vieață, ca să îmbră­­țoşăm cu deosebită căldură zia­ristica noastră ho­târâ­­ națio­nală, să o propagăm și promovăm, să o întărim și să o lățim. Iată de ce azi mai mult ca ori­și-când, trebue să aju­tăm pe toate căile ziaristica noastră, să muncim și să jertfim chiar, pen­tru a întări cât mai mult ultimul fort național, pe care guvernul duşmănos exi­stenții noastre vrea să ni-’l subsape, să ni-’l răstoarne, ştim, că „Reichswehr“ trece de foaie semiefi­cioacă a Curții din Viena, trebue să dăm comunicatului o însemnătate deosebită! Sibiiu, 4 Noemvrie n. (*) Păreri despre Bănffy. Reichs­wehr, ziar militar, care stă foarte aproape de Curtea din Viena, scrie referitor la compu­nerea noului „nostru11 parlament, următoarele adevăruri: — „Guvernul a câştigat o majoritate enormă. Aşa a fost aceasta la toate alege­rile, începând de la anul 1874, și va rămâne tot așa, câtă vreme nu se schimbă actuala lege electorală. Această lege electorală, în­tărită în anii din urmă cu abusuri folosite în mod ne­genat, dă totdeauna putere destulă guvernului, ca să poată exopera alegerea oa­menilor cari ii convin, şi astfel deputaţii, mai că nu se aleg ci se denumesc. Alegerile au decurs în gener­al în mod pacific, şi totuşi sunt 30—40 de morţi. S’au mobilisat în­treaga armată, şi fiindcă în total abia 300.000 de alegători au luat parte în lupta electo­rală, se poate ziere, că la alegeri au fost mai mulţi soldaţi decât votanţi. Majoritatea lui Bánffy e foarte mare, am putea zice, că e prea mare şi conducătorul nu va putea birui cu ea,­­ dar­ în privinţa cualităţii se deose­beşte mult de majorităţile de până acuma. Noul parlament e un parlament birocratic, compus din funcţionari, consilieri ministeriali, vicespani, solgăbirae şi alţi diregetori admi­nistrativi. Cu capacităţile parlamentare Bánffy a isprăvit iute, — ba ’l a strîns cu succes la părete şi pe puternicul Tisza, care a dominat 25 de ani situaţiunea. Pe Băcfiy — Tisza­­i-a făcut preşedinte de cameră, şi apoi ministru­­president, în speranţa că îi va fi unealtă oarbă. Bánffy înse a păcălit întreaga clică tiszaistă. A trântit din deputăţie pe Tiszt László­, a scos din parlament pe Weckerle; lui Szilágyi ’i-a pus pumnul în gură, fâcându ’l preşedinte de cameră; pe Jókai îl trece în casa magnaţilor; pe Falk nu-­l vor alege mai mult­ de referent în comisiunea pentru „cupid", — şi Bánffy de putea, scotea fi pe Tisza Kál­mán din dietă! Aşa scrie Reichswehr despre alegeri şi despre caracterul politic al lui Banffy. Şi când (*) Pactul cu Austria. Guvernul lui Bánffy e tare şi mare cu armata de mam­e­­luci, pe care o are la spatele sale,­­ şi fiind­că acuma nu se teme mai mult de nimenea, a început nouă pertractări cu „rogom11 din Viena, asupra reînoirei pactului vamal-econo­­mic cu Austria. Ministrul de finanţe Lukács, a călătorit la Viena pentru a se înţelege cu colegul său austriac asupra tuturor punctelor de divergenţă, ce mai există între cele două guverne interesate în cauză, — va rămâne mai multe zile în Viena, de unde se va re­întoarce cu lucrul gata. De altă parte care se svoneşte, că în comisiunea pe care o va exmite camera deputaţilor pentru stavenirea „cuptei“, redactorul şef al lui Pester Lloyd Dr. Falk Miksa, nu va fi mai mult ales, ca in modul acesta se nu poată fi nici referent în cauză. Noul referent va fi Láng Lajos care va compune referatul astfel, ca să ese la iveală îndreptăţirea austriacilor de a cere „urcarea cuotei”. Prin urmare culota se va urca la 35°/o, pe lângă toată negaţiunea lui Bănffy. Nu face nimic; plătim, căci sântem doară stat mare european, — dar’ încal-'te vă­zurăm alegeri dietali, — mustră! — Păcate electorale. Am luat ieri act despre revoltătorul cinism, cu care organul oficios al baronului Bănffy, — ziarul Nemzet, — nu se ruşinează a buciuma în lume, că la alegerile dietali nu s’a comis nici o corupţiune şi că „clasa avută şi inteligentă a economi­lor ţerani nu voia să primească bani dela candidaţii guvernului nici pentru trăsuri, car’ prânzul îl plătiau alegătorii din al lor pro­priu.“ — Iată acuma prima dovadă, care dă de gol această obrăznicie. Ziarele din capitală aduc ştirea, că Olay Lajos, fost candidat de deputat în Szigetvár, a făcut aretare criminală la tribunalul regesc din Kaposvár, în contra alesului deputat Bie­dermann pentru mituire, în contra prezidentu­­lui de alegere Duhora, în contra presidentului de scrutiniu Regedi, apoi în contra subjudelui reg. Kriszt și a cassarului Berregi pentru abuz de putere, în contra fibirăului Ilegyessy János şi a tuturor notarilor comunali, pentru abita de putere şi pentru mituire, în fine în contra apo­­­tecarului Salamon, asemenea pentru mituire. Aşa se vede, că aceşti „onorabili“ domni nu fac parte din clasa „inteligenţă de ţerani“ — atât de mult lăudată de „Nemzet“.

Next