Tribuna, iulie 1897 (Anul 14, nr. 143-169)
1897-07-22 / nr. 161
Anul XIV Sibiiu, Marţi 22 Iulie (3 August) 1897 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., 1/L an 2 fl. 50 cr., */, an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., */* an 3 6- 50 cr., 1/l an 7 fl., 1 an 14 fl. Pentru România şi străinătate: 1/l an 10 franci, 1/s an 20 franci, 1/l an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se înainte.TRIBUNA Apare în fiecare zi de lucru INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia-oară 5 cr., şi timbru de 30 cr. Redacţia şi administraţia: Strada Poplăcii Nr. 15, Telefon Nr. 14. Se prenumeră și la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază Numeri singuratici ă 5 cr. se vând la »Tipografia«, soc. pe acțiuni. Plan ascuns. (p.) Când a plecat contele Goluchovsky la Paris se zicea din parte oficioasă, că nu motive politice, şi de înaltă diplomaţie fac necesară călătoria aceasta, ci ea are un caracter curat familiar. Cele întâmplate la Paris şi străbătute în publicitate dovedesc însă chiar contrarul. Pe lângă toate asigurările date din vreme, nu crede nime, că întâlnirea contelui Goluchovsky cu ministrul francez de externe, Hanotaux, a fost numai un simplu act de curioasie, şi că conferirea lor, în mai multe rânduri şi timp de mai multe ore, a fost ţinută pe tema afacerilor private, de caracter familiar. Chestiuni private se tranjază în câteva minute şi numai chestiuni mari, de interes general, au trebuinţă de o discutare mai adâncă şi mai amănunţită. E evident clar că contele Goluchovsky, pe lângă afacerile sale private, de caracter familiar, a avut şi o misiune politică la Paris, şi de aceea întălnirea sa cu titularul Franciei de la externe are o mare însemnătate politică. Organele mari de publicitate ale Europe, cari pretind a fi totdeuna bine informate, aduc călătoria contelui Goluchovsky la Paris în strânsă legătură cu chestia orientală. Ele zic că tenorul conferirii acestor doi diplomaţi a fost Orientul şi îndeosebi politica Rusiei şi a Austro-Ungariei, statolită la Petersburg, în chestiunea orientală. Contele Goluchovsky avea misiunea se câştige consimţementul Franciei la politica acestor două mari puteri. La succes? Nu o ştim. Care e politica Rusiei şi a Austro- Ungariei în chestiunea orientală? Asemenea nu o ştim, în secretele şi planurile diplomaţiei europene nu poate străbate nime. Ele numai atunci es la iveală, când sunt prefăcute în fapte şi nu le mai poate schimba nime. Tot ce putem face e, să punem evenimentele unul lângăfitul, să le examinăm şi să combinăm. Din lucruri cunoscute să ghicim lucruri necunoscute, îmbrăcate în haina viitorului. Vom înşira dar’ fapte cunoscute. La Petersburg s’a legat o învoeală secretă între Rusia şi Austro-Ungaria cu privire la deslegarea chestiunei orientale. Acesta e un fapt, pe care azi nime nu-’l mai trage la îndoeală. Tot aşa de adevărat e şi aceea, că învoeala aceasta s’a legat cu consimţământul Germaniei, pentru ca Monarchul nostru, înainte de a pleca la Petersburg, a avut o întrevedere cu împăratul german, şi pentru că Germania a declarat de nenumărate ori, că nu e interesată în Orient, ci lasă mână liberă Rusiei şi Austro-Ungariei în deslegarea chestiunei orientale. Urmează alt fapt, în Anglia apare o broşură cu cuprins sensaţional. Se comunică în ea planul deslegării finale a chestiunei orientale, care ar fi acela, ca Turcia să se împartă între Rusia şi Austro-Ungaria, şi totodată se spune, că planul acesta era al contelui Andrássy, fost ministru de externe austro-ungar. Va se zică: era planul Austro- Ungariei. Luăm acum încă un fapt, Reichswehr, azi organ politic, dar, înainte cu cinci ani organ curat militar, care representa vederile celor mai de frunte conducători ai armatei noastre, în prima linie ale archiducelui Albrecht, scria la 18 Noemvrie 1892 următoarele : „Presupunând, că s’ar lega o tarpeală cu Rusia, așa ca jumătatea dinspre resărit a Peninsulei Balcanice să cadă sub influenţă rusească, ear’ jumătatea dinspre apus sub influenţă austriacă, natural, că atunci s'ar sfirţi cu libera desvoltare a statelor din Balcani. Dar’ ar fi oare aceasta o nefericire? Am văzut cum ocupaţia Bosniei şi a Herţegovinei ne-a adus o pace mai sigură, ca în vasul când aceste provincii turceşti se transformau într’un principat suzeran. Şi chiar şi o ocupare a Sârbiei şi a Muntenegrului ni ar câştiga o pace şi o ordine mai sigură la frontiere, ca cea de acum. Că noi, la o astfel de împărţire a sferei de interese, trebue se renunţăm la orice influenţă asupra României şi a Bulgariei, e evident. Dar’ această renunţare nu ar fi rău schimb cu câştigarea totodată a influenţei necondiţionate şi decizătoare asupra Sârbiei şi Muntenegrului. Şi dacă se mai spune, că noi la o asemenea împărţire in Balcani, în câte o sferă de interese, rusească şi austriacă, am sta pe întreaga linie faţă în faţă cu Rusia şi ar trebui să fim gata şi la aceea, că Rusia va rîvni şi la sfera noastră, credem a fi îndreptâţiţi se punem întrebarea, că oare România, care sufere o iredentă română, şi Sârbia care lucră pe ascuns la anexarea provinciilor ocupate, ne sunt cu adevărat vecine loiale? Trebue să presupunem, că Rusia ar deveni cu timpul un vecin mai bun, abstrăgând de la aceea, că ar trebui se treacă unul sau mai mulţi secoli, până ce Rusia va mistui temeinic jumătatea din răsărit a Peninsulei Balcanice, căzută în proprietatea ei, ca săi se poată face poftă și la jumătatea din apus. Nu strică deci a ventila pe cale publicistică posibilitatea unei astfel de apropieri. Se poate să vină totuși odată timpul pentru Austro-Ungaria, în care politica externă a monarchiei nu va fi condusă de simpatiile şi antipatiile Maghiarilor şi de necesitatea unei păci prielnice pentru desvoltarea economică*... Am înşirat faptele acestea, nu pentru a trage noi conclusiuni din ele, ci pentru a atrage asupra lor atenţiunea celor chemaţi, cari datori sânt a-’şi pune întrebarea: nu cumva învoeala legată la Petersburg s’a întărit pe basa programului contelui Andrássy, precisat atât de bine în articolul din „Reichswehr?“ ’L-am înşirat şi pentru a dovedi, că motivate erau temerile noastre exprimate la călcâiul primului din numărul 156 al Tribunei unde ziceam: „aşa se vede, că concertul european nu are scopul şi intenţiunea de a regula chestiunea orientală, ci de a o complica şi mai mult, ca altădatâ, să o poată regula după un plan ascuns al cărui timp de realizare nu e sosit încă. De aceea, tare ne temem, că pacea care se leagă acum în Orient are să fie numai o pace — provisorie”. Repetăm clar’, că chestiunea orientală nu se va deslega prin legarea păcii între Turcia și Grecia, ci ea se va regula de altădată, după un plan ascuns, pentru care contele Goluchovsky a mers la Paris, ca să câştige consimţământul Franciei. Care e planul acesta ascuns? Combineze-l fiecare din faptele înşirate mai sus. FOIŢA „TRIBUNEI“. Decisă... Razele lunei pătrundeau costiş prin desimea frunzişului, din care era format boschetul. Palidă apărea la lumina lor Irina, care adâncită în gânduri şedea pe canapeaua de iarbă. Era linişte şi noaptea îşi întindea tot mai mult vălul ei negru peste pământ. Ferestrile casei din faţă s’au luminat şi de după perdele apare un cap drăgălaş de băiat cu părul negru buclat, cu obrăjorii rotunzi şi sănătoşi. — Mamă, mamă! pătrunde glasul băieţaşului la urechile Irinei. Confesă îşi ridică capul îngreunat de fantasări şi priveşte în jur. — Mamă, mamă! — Da, sânt mamă, şi în momentele acestea mi-am uitat de datorinţă. îşi freacă fruntea ferbinte cu mână tremurătoare, se ridică repede ca trezită dintr’un somn înfricoșat și vrea să plece spre casă. — Irino, dragă Irinol — Cine-’i? Ce vrea? — Nu mă vezi Irino, nu-’mi cunoști vocea rugătoare? — Ah, tu ești Ermil, aici? acum? — Da sânt eu Irino, am venit, am riscat acest pas cutezător, vreau, trebue să vorbesc cu tine, acum îndată. — Nu să poate, merg, m’a strigat băiatul. — Jertfește-mi câteva momente, nu mă lăsa pradă tulburării mele sufletești, ascultă-mă. — Nu pot... băiatul mă chitmă. — Mamă, mamă! — Auzi ! trebue se merg, adio Ermil. lasă acum vorbele, de alte ori, poate... — Irino, dragă Irino, eşti atât de crudă nu-ţi cer decât câteva momente, te rog jertfeşte-’mi-le, ascultă-mă, nu pot să mă depărtez până nu mă asculţi, sânt nenorocit... — Mamă, mamă! — Dar auzi băiatul, nu pot acum Ermile, nu pot, aş atrage atenţiunea asupra mea prin absenţa prea lungă, adio... mâne... la ora asta... aici... adio acum, adio. * Luna pătrunde şi acum costiş prin desimea frunzişului, din care era format boschetul, dar f razele ei luciau ceva mai mistic şi foşnetul frunzelor ascundeau tainic şoaptele Irinei şi ale lui Ermil. — Decide asupra sorţii mele Irino ! Vrei să fiu fericit, să simt vieaţa, se trăesc, atunci vii cu mine, te duc departe; eu şi dragostea mea ferbinte îţi vor călăuzi vieaţa şi calea ta. Dorul de a te vede fericită prin mine, îmi dă putere, îmi dă tărie de resistenţă contra oricărui obstacol. Hotăreşte acum Irino, asupra vieţii mele. Tu îmi eşti crăiasa visurilor şi aspiraţiilor mele, cu robul tău, supus şi îngăduitor. — Tu taci Irino, tu şovăeşti a-’mi da răspuns, tu mă înspăimânţi cu dumea ce o exprimă faţa ta. — La ce îţi întuneci fruntea, pentru ce nu te uiţi senin In ochii mei, să-’mi spui că... că vii cu mine, că vrei să fii a mea. — Irino, tu nu simţi pentru mine nimic, căci altfel ’mi-ai răspunde resolut, tu te-ai jucat cu iubirea mea, tu ’ţi-ai făcut jucărie din cel mai sacru simțământ... — O, nu Ermil, nu ’mi-am făcut jucărie din dragostea ta, dar’ vezi, eu sünt legată, sunt mamă şi dacă iubirea ta e sfântă şi curată, iubirea mea de mamă e asemenea. Ţi-am spus de-atâtea ori deja, că te iubesc, că din momentul, în care te-am văzut atunci eştii la primblare cu colegii tăi din seminar, când erai îmbrăcat în revereandă, care să potrivia atât de minunat cu faţa ta pioasă şi cu seninătatea privirilor tale, gândirea mea era mereu la tine, suspinurile mele mereu ale tale. Ştii bine Ermil, că de patru ani de când ’mi-a murit soţul şi tatăl băiatului meu, nu am alergat în lume după plăceri şi aventuri, nu ’mi-am făcut ilusii dulci din vieaţa mea, ci gândul şi sufletul ’mi-a fost la băiatul meu şi la tine. Pe tine, numele teu, cu imaginaţia vie mi le-am închis adânc la inimă şi le-am tăinuit doi ani de-a rândul, până acum de curând, când fatalitatea ’mi-a rupt acest secret sacru din inimă şi ’ţi’l-am spus... regret, şi voiu regreta toată vieaţa, că ai aflat despre acest sentiment. — Cum poţi fi atât de crudă, Irino. Eu preamăresc momentul şi cer binecuvântare dela Dumnezeu pentru buzele tale, cari au rostit acest secret şi m’au făcut fericit, m’au făcut se trăesc cu plăcere, să-’mi imaginez viitorul fericit și plin de deliciu... — Eu sânt nenorocită Ermil, căci ştiu, că prin mine ’ţi-am zădărnicit toate planurile de până acum ale viitorului teu. Ce poţi tu face de acum? Ce viitor te va aştepta cu mine ? — Irino, scumpă, dar’ nu eşti tu comoară pentru mine? Putu-vom noi trăi, căci atâta am dela părinți, ca să pot trăi vre-o zece ani cu tine fără griji. — Apoi? — Până atunci voiu întreprinde ceva, voiu studia ceva, doar’ sânt cariere destule, cari îmi stau deschise, afară de cea preoțească, căreia mă dedicasem la început. — Dar’ băiatul meu, băiatul meu... — Băiatul îl vom duce mai târziu la noi, îl vom creşte, vom îngriji de el, ca doi părinţi cum să cade. — Şi ai fi tu în stare Ermil să-mi iubeşti din inimă băiatul ? — Da. Pentru tine scumpa mea aş fi în stare se fac tot, nu numai atât. — Te cred, dar’ va fi departe timpul, când băiatul meu ar puta fi lângă mine, căci tu şti bine că părinţii mei ce stricţi, ce despoţi, ce pedanţi sânt. Tu crezi, că ei ar permite aşa cu uşorul ca băiatul să vină la mine, care am fugit cu un tinăr? Nu! Nu’s aşa de naivă, ca să pot crede aşa ceva, doar’ tu încă simţi în destul depotismul lor, când’ţi-a tăiat calea să mai şi vii la noi, încât trebuie să ne întâlnim în secret. Ce crezi, ce vor face? Vor creşte ei băiatul, îl vor ţine la ei, car’ pe mine mă vor eschide cu totul, mă vor denega din familie. Aceste sünt şansele viitorului nostru. — Ei bine, va se zică interesele acestea sünt în stare să ne nimicească fericirea, crezi ? — Da, cred Ermil. — Atunci nu-’i iubire Irino, nu’i. — Ermil, mai dubitezi tu încă, mai eşti in stare să presupui aşa ceva? — Da, sünt în stare, căci adevărata iubire nu cunoaşte margini şi reserve, e o simţire, căreia nu te poţi opune, căreia nu-’i poţi pune pe deci. — Ermil, dragă Ermil, judecă bine, aici e greu, căci iubirea mea sinceră faţă de tine e In legătură strânsă cu iubirea de mamă. — înţeleg prea bine, dar’ băiatul va veni mai târziu la noi, te asigur, încât e pentru părinţi, pentru eschidere, ce-’ţi pasă, tu mă vei avă pe mine, eu pe tine şi vom fi fericiţi. Averea ta nu ne trebue, putem trăi fara de ea. Decide dragă asupra vieţii mele. Mă iubeşti sincer, cu inimă curată, precum te iubesc eu, vii cu mine, car’ din contră vei nimici o vieaţa, care fără tine nu are nici un înţeles. Decide, hotăreşte, fă cum te povăţueşte inima şi simţirea ta. Spune-mi, să ştiu dacă simţi şi tu aşa precum simt eu. — Vin cu tine Ermil. * Cerul era încurat şi întunerecul părea a fi fără sfirşit. Irina era pregătită în taină de plecare. Un geamantan mic cu cele mai trebuincioase era gata la îndemână. Irina aştepta cu inima tremurândă, cu friguri ca de moarte, momentul plecării. Băiatul dormia îndestulit în pătişorul seu şi zimbea cu fericire prin vis. Deodată două licăriri de lampe de trăsură să văd pe drumul ţepiş din apropiere. Acesta era somnul. Irina îşi pune iute pălăria cu vălul des, îşi ia o mână geamantanul şi merge încă odată la patul băiatului, să-şi ia adio pentru lângă, lungă vreme, poate... * Trecuse de mult mezul nopţii şi Irina sta mereu îngenunchiată la patul băiatului, îi săruta plângând fericită mânuţele şi buclele. Până când lamnele trăsurii nu s’au mai văzut, până atunci Irina nu s’a ridicat din genunchi şi nu a încetat de a-’şi săruta cu drag băiatul. Turda, 27 Iulie 1897. Margareta Moldovan. -----»***•*«mm------- Sibiiu, 2 August u. Dela curtea română. Epoca e informată, că M. Sa Regele a fost încunoştinţat de împăratul Francisc Iosif, că în cursul lunei August presumptivul Moştenitor al Austro-Ungariei, Archiducele Francisc Ferdinand, va merge pentru câteva ore la Sinaia să visiteze pe A. S. R. principele României. Visita având un caracter cu totul intim, nu se va face nici o primire oficială Archiducelui Francisc Ferdinand, Bánffy şi Viena. Compromisul legat între guvernul unguresc şi opoziţia din dieta maghiară a provocat nemulţumire în unele cercuri mai înalte politice din Viena. Nu pentru că nu le-ar conveni faptul, că în parlamentul maghiar s’a restabilit ordinea şi s’a denăturat o crisă primejdioasă, ci pentru că baronul Bánffy a acceptat unele condiţiuni ale oposiţiei, cari stau în flagrantă contrazicere cu promisiunile sale, făcute Vienei. Astfel, oposiţia a promis guvernului unguresc, că nu va face obstrucţie, ba nici mare opoziţie, procetului de lege despre provisoriul pactului cu Austria, care se va presenta la toamnă dietei maghiare, însă numai în cazul când în legea aceasta se va susţine starea de azi a lucrurilor în chestiunile vamalecomerciale, comune cu Austria, care baronul Bánffy a asigurat opoziţia, că în proectul de lege despre provisoriu, va fi vorba numai despre susţinerea statului quo. Cei din Viena văd acum în aceasta călcarea promisiunii, pe care le-a făcut o Bánffy cu privire la urcarea cuptei, şi care dacă nu va fi respectată, aduce cabinetul Badeni în cea mai mare încurcătură şi la cădere sigură. O explicare satisfăcătoare se impune dar’ şi baronul Bánffy va face în curând o călătorie la Viena pentru a asigura cercurile dătătoare de ton de acolo, că nu pe ele, ci opoziţia maghiară o va trage pe sfoară. Faptul iasă e, că Bánffy ar voi se tragă pe sfoară nu numai opoziţia sa, ci şi pe cei din Viena. Dar’ va merge cam greu, şi uşor se poate ca sfoara să se încolăcească tocmai în jurul grumazului baronului Bánffy. Goluchovsky la Paris. Despre călătoria ministrului comun de externe austroungar la Paris, cu care ne ocupăm şi în primul nostru de azi, semi-oficiosul „Kel. Ert” scrie următoarele: „Călătoria la Paris a contelui Goluchovsky, ministru comun de externe, a avut de scop asigurarea intrării Franciei în alianţa ruso-austro-Ungară, legată cu privire la chestiunea orientală. Contelele Goluchovskyşi-a împlinit misiunea cu succes satisfăcător, şi astfel învoeala celor trei mari puteri poate fi privită de un „fait accompli“. Austro-Ungaria, Rusia şi Francia se află în perfect acord Nr. 161 faţă de toate eventualităţile, ce s’ar puta naşte în Orient, şi în scurtă vreme se vor da dovezi pipăibile despre aceasta*. O nouă triplă alianţă s’a constituit dar’, expres pentru resolvirea chestiunii orientale. Nou motiv, ca statele mici din Orient se fie cu grije, ca „eventualităţile“ să nu le surprindă şi se nu le găsască nepregătite. Din Maramurăş ne vin veşti extrem de rele. Nu sunt tocmai nouă aceste veşti, dar aceasta e şi mai rău. Relele cronice din nenorocire rămân ca şi neobservate; oamenii se obiciniesc cu ele şi le trec cu vederea. Ceea ce ni se comunică acum „Din Maramureg* (vezi corespondenţa mai în jos), e cu atât mai grav, că ni-se presentă, ca şi când s’ar petrece cu învoirea, sau cel puţin sub ochii vicarului din Maramurăş, care este şeful spiritual oficios al acestui ţinut românesc, oarecând atât de glorios, acum aşa de amorţit naţionaliceşte, şi aşa de primejduit. Atragem atenţiunea reverendissimului domn, Tit Bud la cele ce ni se comunică, şi suntem nerăbdători de răspunsul, ce va da. De altă parte atragem luarea aminte şi a celorlalţi fruntaşi Români din Maramureş cu rugarea să nu pregete a face tot posibilul pentru delăturarea primejdiei, ce ameninţă poporul românesc din Maramurăş, tocmai din partea şcoalelor! Acţiunea Cehilor. Faţă cu agitaţiunile fără seamăn şi nesfârşite, puse la cale printre Nemţii din Boemia şi Moravia contra ordinaţiunilor cunoscute ale contelui Badeni, Cehii au decis bă nu ştee nepăsători, ci să înceapă o contra-agitaţie. Comitetul executiv al deputaţilor Cehi a ţinut şedinţă zilele trecute, în care s’a primit un energic protest, inmanuat imediat locţiitorului ţerii şi trimis prin o deputaţiune şi prim-ministrului Badeni, în protestul acesta se cere scutul legii pe seama minorităţilor cehe, brutalisate şi de multe ori insultate din partea Nemţilor. Comitetul a luat mai departe hotărârea, ca pe 5 Septemvrie să se convoace la Fraga o mare adunare a Cehilor, la care să fie representate toate oraşele din ţerile sudetice, şi se fie presenţi toţi deputaţii cehi. în fine s’a mai decis şi compunerea unui memorand, în care să fie tratate in mod obiectiv relaţiunile naţionale şi de limbă din Boemia, Moravia şi Sulezia. Aşa se vede clar’ că împăcarea celor două naţionalităţi (cehă şi germană) tot mai mult se îndepărtează de stadiul de realizare şi numai astfel va fi posibilă, dacă Nemţii capitulează.