Tribuna, septembrie 1898 (Anul 15, nr. 189-212)

1898-09-01 / nr. 189

I La M. Sa Monarchal. Zguduitoarea veste M. S. Monar­­chul a aflat-o de la contele Paar, care­­l-a pregătit înainte şi pe departe la primirea funestului nunţiu. — Acesta e ciasul cel mai amar al vieţei mele, — a zis Monarchul co­pleşit de durere. Eare mai târziu se zice că ar fi făcut reflexiunea. — Așadară nu există în lume nici o durere de care eu să fiu cruțat? Date biografice. Împărăteasa-Regină Elisabeta, Amalia, Eugenia, este fiica ducelui Maximilian de Ba­varia. S’a născut la 24 Decemvrie 1837. La 24 Aprilie 1854 s’a cununat în Viena cu M. Sa împăratul Francisc Iosif, și a avut urmă­torii fii: Sofia (Friderica, Dorotea, Maria, Iosefa) archiduceasă, născută la 12 Februarie 1855, a răposat în vîrstă de doi ani. Gisela (Luisa, Maria), născ. la 12 Iulie 1856, s’a măritat după principele Leopold de Bavaria. Rudolf, fostul principe de coroană și cli­­ronom, născut la 21 August 1858, a murit moarte tragică la 30 Ianuarie 1889. Maria Valeria, princesă și archiducesă de Austria, n. la 22 Aprilie 1868, s-a cununat la 31 Iulie 1890 cu archiducele Francisc Salvator. înalta defunctă a suferit în timpul din urmă de un morb de nervi foarte greu şi era aproape se moară în locul de cură Nanheim. Reînsănătoşându-se şi restaurată fiind pe deplin a mers în Elveţia, la Teritet, unde şi Maiestatea Sa Monarchul petrecea cu plăcere. La Geneva, locul fatal, s’a dus numai Vineria trecută, ca se facă o visită. Ştirea în Sibiuu. Teribila ştire a ajuns la Sibiiu abia între 10 şi 11. Seara a avut loc la teatru un concert, care a durat până la 9*/»• Atunci Încă nu se ştia nimic. Seara s’a lăţit faima prin cafenele şi restaurante. Abia Duminecă dimineaţa a aflat marele public vestea din ediţia separată a ziarelor. Tribuna a fost imformată despre ori­bilul atentat printr’o telegramă din Viena. La 10 ore a apărut Tribuna într’un număr extraordinar pentru abonenţii din Sibiiu. Textul acestui număr e reprodus în fruntea numărului de azi. De dimineaţă deja s’au arborat flamure negre pe edificiile publice din oraş şi s’au tras clopotele la biserici. Doliul Românilor se manifestă prin flamurele arborate la me­­tropolie, la seminar, la »Tribuna« şi alte edificii. Doliul în Pesta. Ştirea atentatului a sosit în Buda­pesta de timpuriu, la 5 ore d. a. Numai­decât ziarele au scos ediţii separate, tea­trele şi localele de petrecere au sistat toate producţiunile. Duminecă dimineaţa ziarele au apă­rut toate în doliu, aducând articoli plini de emoţiune. Chiar şi ieri d. a. unele ziare au scos ediţiuni regulate, în parlament s’au ţinut ieri şedinţe în ambele case. Camera deputaţilor s’a întrunit la 11 ore sub presidiul lui Szi­lágyi D., care a făcut necrolog elogios înaltei defuncte. S’a hotărît a exprima M. Sale condolenţe; a nu mai ţine şe­dinţe decât la 3 zile după înmormântare; a înarticula în lege memoria Reginei şi mulţumită naţiunei. Aceste hotărîri s’au primit şi în casa magnaţilor, presidiată de vicepresi-­ den­tul Daruvăru, înmormântarea. Ieri seară un tren separat de curte a plecat din Viena la Geneva, ca să aducă trupul augustei defuncte. După secţionare, care a constatat o rană de peste 8 cm. adâncă, trupul a fost îm­bălsămat. Mercuri va sosi la Viena tre­nul, care va aduce rămăşiţele pă­mânteşti ale răposatei. Se vorbe­şte în cercurile diplomatice, că împă­ratul Germaniei şi regele Italiei vor asista în persoană la înmormântare, înmormântarea se va face pro­babil în 17 l. c. Doliul va ţine 6 luni. M. Sa Monarchal. Toate privirile se îndreaptă în acest moment spre mult încercatul Monarch, care aşa de crudet a fost lovit de soarte. Se ştie, că faptul acesta oribil ’l-a zdro­bit şi în Viena s’au lăţit ştiri îngrijitoare despre urmările neaşteptatei lovituri. P. Lloyd scrie: »împăratul în tot decursul anului a fost cuprins de sini­stre disposiţii şi presimţiri. Adese­ori zi­cea : Dacă numai ar trece odată anul iubitor. Părea că se teme că vre­un act oribil al sorţei va cădă înainte de mo­­mentul festiv«, Pag. 758 Sibiiu, Marţi, TRIBUNA 1/13 Septemvrie 1898 Bartha Miklós scrie în Magyaror­szág: »în căruntul nostru Domnitor mai este oare putere, ca să supoarte şi această lovitură? »Acum toate s’au sfîrşit !­ Acest negru cuvânt ’i-a scăpat de pe buze, când a auzit funebra ştire. Cine va şti spune, ce fond are câte un atare strigăt de durere? »Acum toate s’au sfârşit­« — Câtă desilusie, câtă suferinţă, câte griji şi desperări pornesc în sbor cu aceste negre cuvinte«. Egyetértés zice, că un om aproape de guvernul maghiar s’ar fi exprimat, că M. Sa nu va mai rămâne acum pe tron ci va abzice. Mai nou. Manevrele din nordul Unga­riei s’au sistat. Un servitor al curţei împă­răteşti a înebunit şi strigând: Unde e ucigaşul împărătesei noastre ? — a căzut pe stradă. Toate curţile europene au eomprimat con­­d­o­leu­ţe­le Monar­­chului nostru ; asemenea şi pre­şedintele Statelor- Unite din Ame­rica. Atentatorul Imceheni — se zice — continuă a cânta în ce­lula sa cântece frivole, ca un nebun. Sibiiu, 12 Septemvrie n. Chestiunea nerepresentărei Ro­mâniei la manevrele dela Buziaş s’a desluşit, prin zelul corespondentului no­stru în mod mulţumitor. A se vedea ar­ticolul special în chestiune. — Am dori ca cel puțin tot aşa să se desluşească şi cealaltă chestiune : lipsa archiereilor noştri dela primiri. România şi manevrele din Banat. — Dela raportorul nostru militar. — Timişoara, 10 Sept. n. Pentru a limpezi chestiunea că: fost­a România representată la ma­nevrele de la Buziaş ori nu, şi dacă da, in ce mod, oficios ori numai prin privaţi, am mers ieri, Vineri, în 9, drept la comanda corpului VII. din Timişoara pentru a mă informa din isvor oficios şi autentic. Din partea unui organ competent al comandei corpului VII. de armată­­mi­ s'a dat următoarele desluşiri: încă înainte de începerea mane­vrelor celor mari dela Buziaş s’au presentat la comanda de corp din Ti­mişoara domnii căpitani ai statului­­major român Lupescu, căpitan de ar­tilerie şi căpitanul Oprescu, căp. de cav., cu credinţionale şi recomandaţiuni dela legaţiunea română şi dela mini­sterul ces. şi reg. de răsboiu din Viena. Aceşti domni deja în luna lui August au luat parte la manevrele de divisie ce s’au ţinut înainte de înce­perea manevrelor mari de corp, pe te­­ritorul Timişoara—Bocşa— Vârşeţ. Aceşti domni având dreptul de­ a lua parte la toate operaţiunile, au şi raportat superiorilor lor despre toate ce au văzut şi studiat la manevre. Altcum e faptă ce a raportat corespondentul militar al acestei foi cu datul de 2 Septemvrie, că anume România nu este representată la ma­nevrele dela Buziaş ca şi celelalte state europene prin ataşatul seu militar dela legaţiunea din Viena, dar’ causa nu e politică, ci zace nu­mai în împrejurarea, că fostul ataşat militar al României dela legaţiunea vieneză­­şi-a părăsit postul seu de până acum, avizându-i-se altă sferă de ac­tivitate în armata română, dare noul ataşat încă nu s’a putut denumi, din causa , uşor de explicat când luăm în considerare, că cât de greu este a afla o persoană corăspunzătoare în toate privinţele pentru a fi trimis ca ataşat militar al României la Viena. Toate combinaţiile politice alar­­mătoare, ce s’au născut din causa sus­­atinsă, cad deci de sine. Domnii căpitani Lupescu şi Opre­scu dela Buziaş au plecat la manevrele din Tangaria-de-nord, unde asemenea se ţin manevre mari între corpul I. galiţian (Cracovia) şi între corpurile III. (Pojon) şi VI. (Caşovia). Eare deja înainte de manevrele de la Buziaş oficerii români luase parte la intere­santele exerciţii a pontonierilor şi a flotilei dunărene trimise la Korneu­­burg din sus de Viena. A-Pesta, 10 Septemvrie Biletul împărătesc dela 4 Sept. fără con­­tra-semnatură a produs supărare generală. Jellachci nu numai că e rehabilitat în demni­tăţile de mai nainte, ci e şi lăudat pentru meritele lui faţă cu monarchia, şi e îndemnat ca şi de aci înainte tot aşa credincios să se poarte. (Org. Naţ. nr. 19). Pesta, 10 Septemvrie. Azi la orele 4 după ameazi a sosit de­­putaţiunea de o sută a dietei. Deputăţia în­­dată­ ce a sosit la Viena a trimis la Monar­chul pe cei doi miniştri (Batthyányi şi Deák) cari petreceau aci din 2 Sept. n. fără a fi primiţi de Monarch şi fără a exopera sanc­ţionarea legilor suşternute de dietă mai cu­rând. Primirea deputaţiunei a fost prefiptă pe 8 Sept. n. la 12 ore. Deputaţiunea îşi făcea adresa cătră Maj. Sa, care la pofta îm­păratului a fost tradusă pe nemţeşte, în 8 Sept. vine generalul Lobkovitz şi spune Un­gurilor, că dacă nu vor schimba unele ex­­presiuni din adresă, cari pentru Monarch sunt vătămătoare, pot să se reîntoarcă la Pesta. Schimbarea s’a făcut şi aşa în 9 Sept. au pu­tut să se presenteze înaintea Monarchului. Dar­ Monarchul ’i-a primit cât se poate de rece, exprimându-’şi voinţa de a nu sancţiona nici o lege fără a fi revizuită din punct în punct; de altmintrelea pentru lucruri de ace­ste este ministerul. Primirea rece a deputaţiu­nei în Pesta a produs iritaţie că abia s’a putut li­nişti poporul. (Gaz. de Tr. şi Am. Pop.) Orlat, 10 Septemvrie. Adunarea din Orlat. Se adună deputaţii din toate companiile regimentului sub presidiul comandantului lr. Räuber. (Bariţiu). Orlat, 11 Septemvrie. Regimentul declară cu toată solemnitatea că el veşte să stee numai sub regimul M. Sale al împăratului, cară ministerului ungu­resc, pe care nici până acum­ nu l au recu­noscut, îi deneagă ori­ce ascultare. Adresa regimentului I, formulată spre a se aduce la cunoştinţa Monarchului, a fost subscrisă în numele regimentului de delegaţii plenipotenţiari ai sei: David Ursu, locotenent, Mihail Novacu, locot; loan Moldovanul, pa­­roch; Antonie Vestemeanu, paroch; loan Banciu, învăţător com., Constantin Stejar, învă­ţător corn. Petiţiunea regimentului s’a publicat în text original german în »Romaenen der österr. Monarchie« I. Heft §. 21—25. (Bariţiu). Timişoara, 11 Septemvrie. Maghiarii au atacat St.­Toma, dar’ au fost rău bătuţi. (Sieble. p. 105). Oradea-mare, 11 Septemvrie. Românii din jurul Orăzei şi din mai multe părţi ale Bihariei, apoi cei dela Arad s’au răsculat alungând pe Maghiari. (Ed­. Hir.) Viena, 11 Septemvrie. Dieta a şters toate datorinţele iobăgeşti şi împăratul a sancţionat legea, care dispune despre aceea, că nişte venituri anumite să fie despăgubite din veniturile statului. Ministerul a primit mijlocirea anglo-fran­­ceză în causa Italiei. Garda grăniţărească s’a scos de sub ju­ris­dicţiunea Pestei şi este subordinată Vie­­nei cel puţin pentru oare­ câtva timp. (Gaz. de Tr. nr. 74). Pesta, 11 Septemvrie. întreaga garda ungurească a demisionat­­ Viena, 11 Septemvrie. Radetzki a trimis lui Jellach­i 1 milion fl. arg.­­ (W. Ztg.) ( Pesta, 11 Septemvrie. Ambele ca­se au ţinut sfătuiri secrete, fireşte în urma celor întâmplate la Viena, şi la 4 ore d. a. ministerul ’fi-a dat demisiu­nea, la 6 ore d. m. I s’a ţinut dieta pe lângă o mulţime teribilă de public, în care­­i­ se de­­neagă palatinului dreptul a guverna fără mi­nister, despre ce să şi îl­cunoştiinţează îndată. Kossuth ’şi-a reluat oficiul în mod proviso­­ric, şi a început a vorbi despre Austriaci şi mai cu seamă despre Domnitor aşa ca de­spre un om făţarnic. A­­propus apoi dietei să decreteze circularea bancnotelor de 5 fl. sub pedeapsa morţii. A pretins ca palatinul să fie recunoscut din nou şi ca legile nesancţionate să nu se aplice până după sancţionare. Dieta toate acestea le-a priconit cu unanimitate. Kossuth apoi ’și-a luat de ajutor pe lângă sine pe Nyári, Perényi și Pázmándi până va fi denumit ministerul,­­ (Gaz. de Tr. 74). 18487“). Cronica anului. Viena, 11 Septemvrie. Se decide ca protocoalele, întrebările și cond­usele dietale să se propună între alte patru limbi şi în limba română. Şi aici nu sunt decât 7 deputaţi ro­mâni din Bucovina! (Org. Naţ. nr. 19). Pesta, 11 Septemvrie. Jellachci năvăleşte pe trei locuri în Un­garia cu 20.000 miliţie regulată şi 15.000 in­surgenţi. Provisiune nu are. (Kerékgyártó). Pesta, 11 Septemvrie. Se începe dieta împreunată a ambelor case şi ţine până la 9. După ameazi se în­cepe la 6 şi ţine până la 10. Ministerul îşi dede demisia, afară de Kossuth şi Szemere. Se trimite o deputaţiune la palatin ca să-şi aducă la cunoştinţă cele întâmplate. în­­tr’aceea se aduc următoarele decisiuni: 1. Se întăreşte lucrarea ministrului de finanţe cu pu­blicarea bancnotelor de 5 fl. 2. Ca miliţia de ac­ încolo să se verbiteze, în batalioane se vor lua şi soldaţii de linie de până acum, şi li­ se vor computa anii serviciului de mai nainte. (Org. Naţ. nr. 18). Cronică politică. Din Creta. Ştirile ce vin din Creta anunţă cru­zimi grozave, ce s’au comis asupra cre­ştinilor din Candia. Trupele turceşti în loc se susţie ordinea, au luat par­tea răsculaţilor turci. Astfel s’a putut întâmpla, că în Candia au fost omorîţi 800 de creştini. în Atena au sosit 250 de refugiaţi din Candia, cari enarează, că cruzimile cele mai mari le-au comis soldaţii turci şi başibiozacii. Toţi cre­ştinii, cari au eşit pe strade, au fost mă­celăriţi fără cruţare. O depeşă din Atena anunţă, că gu­vernul Greciei va ruga puterile eu­ropene prin o circulară, ca să curme neliniştea din Creta, care sgudue Gre­cia deja de trei ani. Desarmare ? Ţarul Rusiei a inspectat flota ru­sească de pe Marea Neagră şi din inci­dentul acesta a trimis un autograf mare­lui duce A­lexis, admiralul marinei ruse­şti, în care între altele declară, că în pu­ternica flotă, care s’a adunat în Sebasto­pol, află garanţa liniştei şi progresului pacinic al Rusiei-de-sud. Nu ştim întru­ cât conglăsueşte acest autograf cu circularul Ţarului despre desarmare. Manevrele din Bănat. — Raport special al coresp. nostru militar. — IX. Buziaş, 6 Septemvrie. Luptele de astăzi între ambele cor­puri de armată VII. şi XII. s’au desvol­­tat la răsărit de Buziaş, anume între satele Sinerseg, Petroasa (Daruvár), Sa­­coşul-unguresc (unde însă nu locueşte de present nici un Ungur, ci numai Ro­mâni) şi pădurea­­Dumbrava*. Ieri, corpul XII. (răsăritean - arde- | lean), intrând în acţiune numai cu două­­ divisiuni, a fost atacat din partea cor-­­ pului VII. (bănăţean-crişan) cu trei divi­siuni (dintre care una, divisiunea 17, co­mandată de Principele de coroană Fran­cisc Ferdinand), adecă cu puteri mai mari, fu silit să se retragă din posiţiu­­nile lui (altcum foarte bune şi încă şi fortificate) de pe dealul Silagiului. încă ieri (Luni, în 5), după ameazi — deja prea târziu pentru lupta de ier­i — sosise în ajutorul corpului XII, di­visiunea 35, care petrecuse Dumineca în Lugoj, dar’ plecase de acolo (la ordin mai înalt al supremei comande), de abia Luni dimineaţa la 8 ore 30 min. Astăzi, Marţi, în 6 Septemvrie, comandantul cor­pului XII, simţindu-se egal la puteri cu contrarul (corpul VII.) începu ofensiva şi, după o luptă interesantă şi foarte instructivă în detailurile ei, îi succese a bate pe contrar şi a-­l respinge spre apus de Buziaş. Detailurile manevrei de astăzi vi­ le voiu comunica ulterior, de­oare­ce , sincer spus, nici noi ra­portorii în decursul luptei nu prea sun­tem orientaţi, cum stau şansele ambelor corpuri ce se luptă? Vedem mii şi mii de »cătane«, m­ori de pulbere, atacuri de călăreţi, auzim bubuitul tunurilor, studiăm cartele spe­ciale, dar, despre starea adevărată, de­spre succese decizătoare, numai comanda centrală e pe deplin orientată, şi noi Nr. 189 raportorii ziaristicei primim de abia în seara zilei de luptă informaţiuni exacte dela oficerul designat spre acest scop din partea comandelor ambelor corpuri, respective a supremei comande a mane­vrelor. Pe câmpul de manevră m’am în­tâlnit cu raporturi dela foi aricum foarte însemnate din monarchie şi afară de monarchie. »Colegii« nu sunt nici­când informaţi mai bine decât mine. Ba adese­ori cer informaţiuni, ştiri, consta­tări dela mine, pentru­ ca se poată ra­porta redacţiunilor lor încă în ziua res­pectivă despre decursul manevrei, — încă înainte de ce ne adunăm la­olaltă pentru a primi informaţiunile oficioase dela statul-major. Scrisori din Bucovina. Suceava, 8 Sept. n. Alegerile «lietale. — Arch­im­audi­itul Cim­­b­leac. — Cuzin-paşa. — Sf. loan. — Partidul naţional. — Atitu­dinea consistorului. Rapoartele »Patriei« asupra situa­­ţiunei din Bucovina sunt de natură a atrage atenţiunea tuturor Românilor asu­pra ţărişoarei ruptă din vechea Moldovă şi lăsată atâta timp în voia întâmplărei. Numai când şi când se iviau momente însemnate în vieaţa bucovinenilor, de­­şteptându-le conştienţa naţională încăl­zită de vechile şi frumoasele monumente ale mărgăritarului Moldovei. Avântul din urmă însă — vedem cu bucurie, că­­i-a umplut de entusiasm şi pe fraţii noştri ce gem sub jugul nesuportabil al Ungu­rilor, întru­cât e îndreptăţit acest entu­siasm va dovedi viitorul. — Idealul Ro­mânilor din Bucovina este încă foarte departe; se vor perinda încă multe ge­­neraţiuni până se va recunoaşte şi bu­covinenilor dreptul de existenţă în gră­dina strămoşilor sei. Nu se poate însă nega, că avântul luat în timpul din urmă a îndrumat în politica militantă un sistem şi a prepa­rat o organisare, care ne umple de fru­moase speranţe, — cu toate acestea trium­ful ar fi ridicol. Tocmai­ranjarea tutu­ror Românilor sub un drapel întimpină mari greutăţi, până­ când mai ales există în mijlocul nostru indivizi, chiar consi­deraţi de societate, cari se îngraşe aşa zicând din măduva sărmanului popor în­şelat şi supt de atâtea creaturi infecte, ce se îndeasă ca să-­l fericească. Stăm înaintea alegerilor, încă nu ştim ce poziţie va lua guvernul faţă de candidaţii partidului naţional. Toată su­flarea românească ar trebui să fie una în idee, când e la mijloc constituirea unui corp, care are să decidă asupra existenţei întregului popor. Ştirile din urmă însă ne dovedesc contrarul, înţe­legem şi admitem diferenţa părerilor, dar, când neagra conştienţă a unor crea­turi descreerate intuesc a împedeca toc­mai avântul cel mai frumos, ajungem la desperare. Totuși, nu creadă infamii că vor nimici solidaritatea. Chiar să în­vingă, victoria va pecetlui mormântul lor propriu. Ilustrăm aceasta cu următorul exem­plu: în nr. din 4 Sept. a. c. al foii ji­dovești Buk. Rundschau a apărut por­tretul binenimerit al archimandritului Emanuel Ciuntuleac, mai ales dacă tră­săturile fisionomice indică însuşirile unui decăzut, care nu cruţă nici un mijloc spre a-’şi satisface poftelor trupeşti şi sufleteşti. Vrednic loc pentru priorul mă­­năstirei vechei metropolii a Moldovei în foaia jidovească, care ’l-a onorat şi cu o biografie ce excelează atât prin sterili­tate, cât şi prin neadevăruri. Ne mirăm, că »Patria« n’a demascat imediat pe acest individ, ca să ştie toţi Românii ce puiu nutreşte dulcea Buco­vină, în următoarele vom înşira numai unele date din vieaţa candidatului lui Cuzin-paşa începând cu anul 1890, căci mai nainte catechetul trândav dela şcoa­­lele medii nu era cunoscut, doară numai cassierilor din buticele, une­ori cele mai murdare, unde îşi expune smeritul şi evlaviosul călugăr frumosul seu chip spre admirare. De abia metropolitul Sil­vestru a trebuit să comită greşeala fa­tală, încredinţându-ş i cârja pentru paza moaştelor Sf. loan în 1890, — un post, de care numai vrednic nu s’a arătat. Adăpostul acesta şi-a deşteptat ambiţia; aci a început a cloci la planuri, unul mai monstruos decât altul. Dăm în vileag toate în faţa lumei, ca prin naşterea unei discuţii publice, să se aleagă neghina de grâu. Scusă, iubite cetitorule, necruţarea în tractare, căci durerea pricinuită prin vătămarea brutală a sentimentului naţional, vătă­marea fără mustrare de cuget a senti­mentului de solidaritate în un timp în care stă pe cumpănă soartea unui popor întreg — durerea aceasta a ajuns culmea. Trebue să ne cunoaştem bine şi să ne distingem toate calităţile individuale la persoanele cari aspiră la postul de comandant în lupta înverşunată ce ne aşteaptă. Prima idee ce frământă creerii că­lugărului în noul adăpost era câştigarea unui teren firm pentru o posiţie domi­nantă a înaltei sale persoane, încunju­­rat de rudele număroase, cari năvăleau deja din toate părţile, pentru formarea curţei în hanul de la sf. Ioan — un prin­cipiu acesta ce, durere, era observat

Next